Autostrada A7 avansează în ritm accelerat: 5.000 de muncitori mobilizați pentru respectarea termenelor PNRR

Lucrările pe Autostrada Moldovei A7 avansează în ritm susținut pe tronsoanele Focșani – Bacău – Pașcani, unde aproximativ 5.000 de muncitori și peste 1.000 de utilaje sunt mobilizate pe șantiere, a anunțat Horațiu Cosma, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.

Potrivit acestuia, în fiecare zi sunt utilizate cantități importante de materiale de construcție, inclusiv peste 10.000 de tone de asfalt, alături de beton și umpluturi pentru terasamente, în condițiile în care autoritățile încearcă să respecte termenele asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

Un prim obiectiv major este atingerea jaloanelor PNRR până în luna august 2026, astfel încât România să poată accesa integral finanțarea europeană nerambursabilă. „Avem promisiunea fermă a constructorului că obiectivul va fi atins”, a declarat Cosma, subliniind necesitatea menținerii unui ritm accelerat al lucrărilor.



În paralel, autoritățile vizează deschiderea circulației pe întreg tronsonul până la Pașcani până la finalul anului, ceea ce ar însemna finalizarea a aproximativ 320 de kilometri de autostradă în patru ani – un termen considerat ambițios pentru infrastructura rutieră din România.

Oficialul a precizat că ținta intermediară este atingerea localității Săbăoani până în august, însă există riscuri de întârziere, în special din cauza condițiilor meteorologice și a stadiului actual al lucrărilor pe unele segmente.

În acest context, autoritățile analizează posibilitatea realocării finanțării între componentele de grant și împrumut din PNRR, pentru a evita pierderea fondurilor europene nerambursabile și pentru a maximiza absorbția acestora, fără a afecta ritmul lucrărilor din teren.

La rândul său, ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță, a avertizat recent că unele tronsoane, în special din zona Bacăului, ar putea să nu fie finalizate până la termenul-limită din august 2026, stadiul fizic al lucrărilor fiind estimat la 45–50% pe anumite loturi.

Autostrada A7 este considerată unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură din România, urmând să asigure o conexiune rapidă între regiunile Moldova și Muntenia și să contribuie la reducerea accidentelor rutiere pe DN2/E85, una dintre cele mai periculoase artere din țară.



spot_img