vineri, 26 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2597

Viorel Căpitanu: «Toată viaţa am fost legat de istorie, de trecutul acestor locuri»

Viorel Căpitanu
Viorel Căpitanu

Modestia, discreţia, profesionalismul, amabilitatea, fermitatea calculată, pasiunea pentru arheologie – istorie şi tenacitatea i-au fost şi îi sunt coordonate în viaţă. N-a bătut cu pumnul în masă niciodată, a bătut însă insistent la uşile celor care conduceau şi hotărau destinele fostei regiuni şi ale judeţului Bacău. Nu pentru el, ci pentru binele şi prestigiul unei instituţii care s-a născut din nimic şi a ajuns marcă şi brend: Muzeul de Istorie, acum Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău.

A bătut cu dragoste, cu înţelepciunea-i proverbială la porţile inimilor şi sufletele celor care, ca şi el, au iubit şi iubesc istoria acestui neam. Totul a început în 1957, acum 60 de ani, pe 1 septembrie, când Viorel Căpitanu a părăsit amfiteatrele Facultăţii de Filologie-Istorie a Universităţii „Al.I. Cuza” Iaşi şi a fost repartizat la Muzeul Regional Bacău.

De aici a pornit, cu pasiune, cu muncă, sacrificiu, aventura pe drumul virgin al arheologiei şi muzeografiei băcăuane. Cea mai frumoasă poveste încă nescrisă, cu adevărul susţinut de documente, mărturii şi fapte. Se spun, cu diferite priliejuri, vorbe frumoase despre un om, însă, din păcate omitem, chiar istorici fiind, adevărul, preferând, dacă nu minciuna, atunci omisiunea. Şi, mai grav – uitarea, depărtarea de realitate. Acum suntem noi! Stăm, ne urcăm fără jenă pe umerii celor care nu au avut răgazul să se laude, fiind ocupaţi cu munca.

Vorbim aici de domnul Viorel Căpitanu, omul care, sâmbătă, 7 octombrie 2017, a împlinit cu bine şi sănătate 85 de ani. Cu o zi înainte a fost sărbătorit de foştii colegi, de puţinii prieteni care i-au mai rămas, cu ocazia Simpozionului Naţional „Vasile Pârvan”, manifestare iniţiată, cu mulţi ani în urmă, de arheologul şi directorul Viorel Căpitanu, desfăşurat în sediul actualului Complex (denumire nefericită) „Iulian Antonescu”, şi el, rezultat al tenacităţii şi viziunii aceluiaşi Viorel Căpitanu, înconjurat de o mare expoziţie, unde sunt expuse obiecte descoperite de Viorel Căpitanu şi colaboratorii lui, în 40 de ani de activitate, care atestă locuirea, vieţuirea şi continuitatea românilor pe aceste teritorii din cele mai vechi timpuri, de la daci şi de dinainte.

Fost student al celebrilor arheologi şi oameni de ştiinţă acad. Mircea Popescu-Dâmboviţa, prof. C.S. Nicolăescu-Plopşor, Dimitrie Berlescu, Ilie Grămadă şi mulţi alţii, celebri discipoli ai nu mai puţin celebrul istoric, „părintele” arheologiei moderne, Vasile Pârvan, Viorel Căpitanu a continuat, cu puterile, dragostea şi ştiinţa lui, la scoaterea la suprafaţă a dovezilor istorice despre neam şi ţară.

Zeci de tezaure din aur şi alte metale, obiecte de cult, armuri, vase, ceramică, locuinţe, aşezări întregi etc. descoperite de Viorel Căpitanu, despre care a scris peste 100 de studii şi articole, zeci de expoziţii în Bacău, în marile oraşe ale ţării şi în străinătate, sunt rodul muncii unui om, împreună cu alţi istorici şi arheologi, restaturatori, desenatori, fotografi, toţi specialişti şi pasionaţi de arheologie de la Muzeul de Istorie din Bacău.

Este mult, este puţin? Doar timpul şi istoria vor putea răspunde, iar cum istoria se bazează pe fapte, pe adevăr, nimeni şi niciodată nu va putea vorbi de arheologia băcăuană şi naţională, fără a scrie, pomeni, cita, numele lui Viorel Căpitanu.

– Eraţi student la Facultatea de Filologie-Istorie, de ce şi cum aţi ajuns la Arheologie?

– Este o poveste lungă şi frumoasă. În facultate am avut profesori, care erau aşa de legaţi de istorie şi de arheologie, încât m-am îndrăgostit de istorie şi apoi, definitiv, de arheologie. În anul I, când profesorul meu Mircea Petrescu Dâmboviţa l-a invitat pe profesorul C.S. Nicolăescu-Plopşor la facultatea noastră, eram în sală peste 100 de studenţi, acesta ne-a vorbit despre cercetările făcute şi rezultatele obţinute pentru istoria neamului nostru.

A vorbit o oră şi jumătate, n-a mişcat nimeni, eram hipnotizaţi de vocea profesorului, de tot ce făcuse pentru a atesta, cu documente, istoria acestui neam. Atât de frumos vorbea, atâtea lucruri ne-a spus, încât m-am îndrăgostit de istorie, de arheologie. Ne-a vorbit de descoperirile din peşteri, de pe Valea Siretului şi de pe alte văi şi ape. La sfârşitul conferinţei, studenţii i-au pus întrebări despre şantiere, cercetări, eu l-am întrebat: Domnule profesor, dacă noi vrem să participăm la săpături, cui ne adresăm?

Iar el a răspuns printr-o întrebare:Cine vrea să participe? Am fost singurul care a ridicat mâna, iar după conferinţă m-a invitat în cabinet şi mi-a pus câteva întrebări, unde sunt născut, ce liceu am făcut, mai multe. Am făcut clasele primare la Tanacu, judeţul Vaslui, Şcoala Normală la Iaşi, tata a fost chiabur, avea şi el câteva hectare de pământ, l-au scos din sat, prin 52.

Securiştii au aflat că sunt fiu de chiabur, urma să fiu dat afară din şcoală, însă profesorul meu m-a sfătuit să rămân, să vedem ce se întâmplă, am terminat şi am plecat în învăţământ la Baia Mare. Am revenit acasă, am dat la facultate, am primit bursă, apele s-au mai liniştit, şi în 1957 am terminat facultatea.

Şi în facultate şi după aceea, am participat, la recomandarea prof. C.S. Nicolăescu-Plopşor, la săpături în peşteri, în toată ţara, după care am ajuns pe Valea Bistriţei, la Bâtca Doamnei, începuse construirea Barajului de la Bicaz, îmi plăcea zona şi la terminarea facultăţii am cerut să rămân în Bacău, la muzeul de aici era director Iulian Antonescu, terminase şi el facultatea, a fost şef de promoţie, cunoaştea mai multe limbi străine, era pregătit, inteligent, un adevărat intelectual. Născut, şi el tot în 1932, ca mine.

Am continuat cercetările tot pe paleolitic, erau mai multe şantiere deschise. Am lucrat sub îndrumarea profesorului meu C.S. Nicolăescu-Plopşor, ca şef de şantier la Buda, aşa era atunci, aşa este şi acum, cred, am mai avut ca şef de şantier la Lespezi o colegă care terminase la Moscova, femeie deşteaptă.

În 1957, în Bacău nu era niciun arheolog, singurul care mai participase la săpături, dar pe teritoriul actualului judeţ Neamţ, era Iulian Antonescu, acolo l-am şi cunoscut. Un om extraordinar, nu avem timp să vorbim acum de el, am văzut că aţi scris de mai multe ori despre arheologul şi profesorul Iulian Antonescu.

Aşa a fost, un munte de om, un munte de omenie, un munte de inteligenţă, de cultură. Nu aveam sediu, nu aveam nicio colecţie, cine a mai văzut muzeu fără colecţie, fără exponate! Am făcut planuri de cercetări, am făcut săpături de suprafaţă, peste tot în judeţ. Acesta a fost începutul.

Aveam informaţii de la preoţii satului, de la învăţători, ţărani, care ştiau locurile unde, ziceau ei, se descoperise comori. Erau urme ale strămoşilor noştri, obiecte din ceramică, din piatră, din os, bronz, apoi din epoca fierului şi, mai târziu, din perioada dacilor. Am descoperit atât de multe materiale încât nu aveam unde să le depozităm, adunam cutii de pe la magazine, pe urmă am comandat cutii speciale. N-aveam sediu, ne-a dat un spaţiu unde este acum Luceafărul, care s-a dărâmat, am stat apoi unde este acum parcul Trandafirilor, unde este fântâniţa, acolo am organizat prima expoziţie.

– Domnule Căpitanu, aţi pomenit de daci. De numele dumneavoastră se leagă multe descoperiri, toate sunt publicate în Revista Carpica, în alte publicaţii de specialitate, un număr impresionant, însă definitiv se leagă descoperirea Cetăţii Tamasidava, marea necropolă dacică de la Răcătău. Vorbiţi despre Tamasidava.

– Da, mai era mult până acolo. Da, în 1968 am descoperit ceea ce avea să fie Tamasidava. 30 de ani am săpat, am cercetat şi am valorificat descoperirile de la Răcătău.

În acei ani am avut contact cu Vasile Vulpe, fiul lui Radu Vulpe, cel care descoperise prima cetate dacică Piroboridava, de lângă Tecuci, dincolo de Adjud. Între timp, colegul meu Vasile Ursachi, director al Muzeului din Roman a făcut primele săpături la Brad-Negri, descoperind ceea ce el credea că este Tamasidava.

A şi scris despre acest lucru. Eu, urmând cercetările şi scrierile lui Vasile Pîrvan, ale lui Radu Vulpe, mi-am dat seama că Dava trebuie să fie între cele două, respectiv Piroboridava şi Zargidava, tot pe Siret.

Am cercetat la Răcătău-Cetăţuia şi în jur şi am descoperit urmele cetăţii, căreia i-am spus, aşa şi era, Tamasidava, una din davele menţionate în Harta lui Ptolemeu, iar Ursachi a rectificat, ceea ce descoperise el era Zargidava.

30 de ani m-am concentrat pe Tamasidava, o aşezare cu locuire din epoca bronzului, cultura Monteoru, a epocii fierului, Hallstatt şi Latene (epoca geto-dacă), până am fost scos, reţineţi, scos la pensie, în 1998, cu toate că eu doream cu orice preţ să continui ce am început, să valorific materialul, să mă apropii de sfârşit şi să scot monografia Cetăţii dacice, Tamasidava.

Multe descoperiri, foarte valoroase, sunt expuse în Secţia de Arheologie a Muzeului, unele au fost expuse şi în ţară, în străinătate.

– Monografie care nu s-a mai publicat…

– Nu. Imediat după ce m-au scos la pensie, cine a venit după mine ca director nu i-a convenit activitatea mea, nu m-a mai ajutat, nu-mi dădea fotograf, desenatori, era o muncă enormă pentru acea monografie, sigur că m-a durut, mai ales că mi-a luat şi sala unde erau materialele descoperite de mine, care urmau să fie valorificate, închiriind-o nu ştiu cui, cu toate că în acest muzeu era suficiente spaţii.

– Ce s-a întâmplat cu materialele de la Tamasidava?

– Unele au fost aruncate la gunoi. Am văzut într-o zi cutiile goale, eu aveam obligaţia, prin lege, să scriu, să valorific. Nu mai aveam desene, fotografii, fără materiale, nu am mai putut face nimic.

Nu au mai rămas decât rapoartele scrise şi publicate la diferite intervale de timp, acum trebuia să pun cap la cap, secţiune cu secţiune, fotografii, desene, comentarii, explicaţii, argumente etc., ceea ce trebuia să fie Monografia Tamasidava, aşa cum a publicat Vasile Ursachi Zargidava.

Ani pierduţi, muncă irosită. Mă doare, mă doare, însă nu am găsit înţelegere. Mai vin pe la Muzeu, sunt membru în Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici, care are sediul la Muzeu, aduşi de mine aici, deoarece şi eu am fost deţinut politic, am fost închis, în 1958, după ce în 1957 noi, studenţii din mai multe centre universitare am vrut să sărbătorim, la Putna, urcarea pe tron a lui Ştefan cel Mare.

Eu făceam parte din Comitetul de organizare, împreună cu Alexandru Zub, Brudiu şi alţii. Se ştie despre acel eveniment, nu mai insist, am fost arestat, eram acasă, la Tanacu, dus la Vaslui la securitate, apoi, într-o noapte mi-au pus ochelari şi m-au dus la Iaşi, am făcut greva foamei în timpul cercetărilor, însă un ofiţer, un om cu un suflet altfel, m-a sfătuit să las greva foamei că oricum nu voi scăpa, să spun adevărul.

Aşa că am fost judecat şi, după multe luni, eliberat. Povestea este mai lungă. Am găsit aici, în Bacău, oameni deosebiţi, care m-au înţeles, m-au apreciat şi nu m-au întrebat niciodată de acel episod, doar Securitatea mă mai căuta, mai venea pe şantier, într-o zi m-au cercetat pentru un aşa zis furt de monezi din Muzeu, după care m-au lăsat în pace.

– Ce se întâmplă acum la Tamsidava? Dumneavoastră aţi lăsat-o în 1998, s-a mai săpat, s-a mai cercetat?

– Nu s-a mai săpat decât un an, de curând, de către Vasile Ursachi. Atât. Nu a mai interesat pe nimeni dacii, Tamasidava, ba că nu au fost bani, ba că s-au deschis alte şantiere.

Am auzit acum, la acest simpozion că Lăcrămioara Istina urma să fie şef de şantier şi să fie redeschis şantierul, cu participarea unor arheologi din Iaşi, numai că nu sunt specialişti în epoca dacică.

Am avut o discuţie cu Mariana Popa, cu Lăcrămioara şi am fost de acord să fie redeschis, să fie şef de şantier cine vrea, doar ca din colectiv să facă parte şi un coleg de-al meu, mai tânăr, care a mai fost pe şantier în timpul studenţiei, a mai săpat şi după ce a terminat facultatea un an de zile, şi se ocupă de daci, îl cheamă Cristinel Plantos, care se va ocupa de tot materialul care se mai află în depozit şi, după un timp să publice rezultatele.

Sunt bani, muzeul are bani, trebuie pasiune, voinţă şi ştiinţă. Mai este mult de săpat la Tamasidava, mult. Eu am cercetat cetatea, dar mai este în jurul ei, în afara cetăţii. Păcat că o parte s-a dărâmat, a fost luată de ape, o parte a căzut după ce a fost făcut barajul.

Pe Tamasidava pasc acum animale, şantierul este pus în pericol, cu toate că este lege de protecţie. N-am mai fost de mult pe şantier, vreau să mă duc, dar de acum, la primăvară.

– Viorel Căpitanu este cel care a valorificat o descoperire întâmplătoare, extraordinară, unicat, este vorba de Sabia de la Marvila. Ce s-a întâmplat cu ea?

– Foarte valoroasă, pentru perioada datată. Sabia a fost recuperată, adusă la muzeu, valorificată ştiinţific şi expusă publicului. După câţiva ani a dispărut din muzeu, din expoziţie.

Nu a mai fost găsită, se cercetează, am înţeles de poliţie. Dar nu este singura dispariţie, a mai fost semnalată şi dispariţia unor monede, caz închis şi el. Mă întrebaţi cum s-a întâmplat.

Nu-mi pot explica, sau se întâmplă atunci când sunt oameni pe care nu-i interesează patrimoniul, doar funcţia şi banii. Nu-i interesează istoria neamului. Sunt şi aşa oameni.

Eu ştiu, aşa am învăţat, aşa am făcut, după ce descopeream, înregistram la milimetru, tot, aduceam la muzeu totul, asemenea descoperiri, pentru unii neimportante, reprezintă, sunt mărturii despre neamul nostru.

Toată viaţa am fost legat de istorie, de trecutul acestor locuri, de oameni şi comunităţi, care comunică cu noi prin ceea ce au lăsat, iar noi avem obligaţia, ca specialişti, ca oameni, ca patrioţi, să le scoatem la lumină, să le valorificăm ştiinţific (statul investeşte foarte mulţi bani pentru această activitate) şi să le expunem, să arătăm lumii cine am fost şi cine suntem. Pentru asta este nevoie de carte, de dragoste, de suflet, de muncă, de multă muncă, dăruire şi sacrificiu.

– Acest muzeu, acest imobil impresionant, puţini ştiu, iar alţii nici nu vor să ştie, că poartă, de la fundaţie la acoperiş, semnătura şi foarte multă muncă, suflet, ale celui care a venit în Bacău într-un muzeu înscris doar pe hârtie, dăruindu-şi apoi priceperea, hotărârea pentru ridicarea unui muzeu modern. El se numeşte Viorel Căpitanu. Cum s-a întâmplat, cum aţi reuşit?

– După Revoluţie, eram din nou director, am avut o întâlnire cu toţi colegii şi le-am spus: dacă noi nu pornim acum, nu facem tot ce ne stă în putinţă pentru a construi un nou muzeu, nu o s-o mai facem prea curând, însă riscăm să rămânem fără sediu, vor veni proprietarii şi vor solicita clădirea. Toţi am fost de acord.

Am făcut un plan, am scris, am solicitat audienţe lui Viorel Hrebenciuc, era atunci prefect. M-a ascultat, mi-a cerut detalii, le-am pus pe hârtie, Viorel m-a chemat în prima şedinţă ca să explic membrilor consiliului ce înseamnă, ce presupune această investiţie, argumentele noastre.

Le-am spus că avem un patrimoniu extraordinar, valori inestimabile, adevărate comori care atestă dăinuirea noastră pe aceste teritorii, le-am expus planurile pentru următorii ani, vom avea mult material arheologic şi nu va fi loc pentru depozitare, pentru expunere.

Era prin 1991. S-a aprobat imediat investiţia, au urmat alţi ani de studii, proiectare. Am insistat pentru acest loc, aproape de Biserica Precista, de Curtea Domnească, de ctitorie a lui Ştefan şi al fiului acestuia Alexandru. S-a muncit din greu, a fost un constructor foarte bun, stăteam aproape zilnic pe şantier, ne consultam, mă consulta, un om extraordinar, astfel că în 1996 clădirea a fost terminată, însă definitiv, abia în 1998.

Suntem printre puţinele judeţe care au un asemenea muzeu, un asemenea spaţiu de lucru şi expunere. A fost atunci o perioadă foarte bună, tot în acei ani s-a construit şi Muzeul de Naturale din Parc.

– Sunteţi un om împlinit profesional, sănătos, activ, ne întâlnim des în oraş, la manifestări culturale. La fel de volubil, la fel de bine dispus, de parcă acum veniţi de pe şantierul arheologic de la Răcătău. E lung drumul înainte, când vă uitaţi la cel parcurs, ce gânduri vă inundă?

– Mă văd de multe ori, să ştiţi, pe şantiere, ca în tinereţe. Aşi fi avut încă multe de spus, dar, cu siguranţă, dacă s-ar putea (nu se mai poate, domnule) tot de arheologie m-aş apuca, de săpături, de expoziţii, să arat lumii cine am fost, de unde venim. Astăzi, mai mult ca oricând avem nevoie de documente, de material arheologic pentru a ne scrie, a ne completa unele goluri în istoriografia românească. Sunt foarte mândru de expoziţiile pe care le-am deschis în multe oraşe ale ţării, dar şi în Polonia, Olanda, cele mai valoroase piese din epoca dacică au fost la Roma.

Aş continua cercetările, deoarece zona aceasta, a noastră, a fost aşa de intens locuită, încât nu vă puteţi închipui, nu este sat unde să nu găseşti urme, numai să umbli, să cauţi, să vorbeşti cu oamenii, cu locuitorii de acolo. Multe din descoperiri aparţin oamenilor, arheologii au continuat, au valorificat, au scris despre ele. În toţi aceşti ani s-au făcut şi greşeli, unele corectate, altele încă nu. Bacăul, însă, a avut arheologi foarte bine pregătiţi, pasionaţi de munca lor, din urmă vin, o spun cu mare bucurie, tineri la fel de buni, care au deja în spate cum se spune, cu toată tinereţea lor, rezultate remarcabile, bine valorificate.

Am avut, din păcate, şi perioade foarte grele, am avut de-a face şi cu oameni preocupaţi mai mult de persoana lor, de funcţii, uneori călcând peste demnitatea altora. Dar, au trecut anii şi nu mai doresc să vorbesc despre ele. Timpul, neiertătorul timp, le pune în ordinea firească, nu mă îndoiesc de asta.

– Îmi spuneaţi că, din 1998, nu aţi mai fost pe şantiere, nu aţi mai colaborat cu muzeul decât sporadic. Ce aţi făcut în toţi aceşti ani?

– Am călătorit, împreună cu soţia, în ţară, peste hotare, în fiecare an am fost, chiar şi de două ori, într-o staţiune, la tratament, cum credeţi că am ajuns la vârsta de 85 de ani (şantierul, munca, grija faţă de sănătate m-au ţinut în viaţă), am citit, îmi place foarte mult să citesc. Mă mai supără genunchii, însă zice medicul că nu-i grav, cu inima stau bine. Din cei trei copii la părinţi, o fată şi doi băieţi, doar eu am mai rămas, am bucuria să avem mulţi nepoţi, toţi copii foarte buni. Sunt membru, în conducerea Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici, mă mai solicită să-i ajut, că şi aici mai suntem doar câţiva, mulţi s-au dus.

– Când va fi redeschis şantierul de la Răcătău, de la Cetăţuia?

– V-am spus că am vorbit despre acest lucru cu actuala conducere a muzeului, am stabilit câteva lucruri, urmează să punem la punct detaliile. Abia aştept să merg pe şantier, în vizită, bineînţeles. După aceea voi pune la dispoziţia celor care se vor ocupa efectiv, lui Cristinel Plantos, toate documentele, tot ce mai am şi mai este încă prin depozite. Am mare încredere în Mariana Popa, directorul muzeului, în Lăcrămioara Istina, un specialist cu experienţă, că munca mea va fi dusă la bun sfârşit. Eu le doresc foarte mult acest lucru, iar ce nu am reuşit eu, marea mea nereuşită – Monografia Tamasidava – să reuşească ei.

– Ce i-aţi recomanda unui tânăr arheolog, venit, ca şi dumneavoastră în 1957, la acest muzeu?

– Recomandare este prea mult, l-aş sfătui să lucreze cu multă seriozitate, să citească, să studieze tot ce s-a publicat pe domeniul, perioada pe care lucrează, să ţină cu dinţii la tot ce descoperă, să păstreze, să valorifice, prin scris, prin expoziţii, comunicări, deoarece aceste „documente” sunt singurele care arată, demonstrează, continuitatea poporului român pe acest teritoriu. În condiţiile în care acestea obiecte, materiale arheologice dispar, dintr-un motiv sau altul, niciunul scuzabil, dispare istoria noastră. Noi trebuie să păstrăm nu numai tradiţiile şi obiceiurile, şi acestea sunt mărturii valoroase, ci, în primul rând ceea ce descoperim în pământ, de la moşii şi strămoşii noştri şi să lăsăm în urma noastră, celor care vin după noi, aceste mărturii, aici s-a născut poporul nostru şi aici trebuie să rămână de-a pururea. Şi vreau să închei prin a spune că m-am simţit onorat de atenţia şi cuvintele frumoase spuse de foştii mei colegi, ştiu că au fost sinceri, dar m-am simţit puţin jenat, eu nu sunt obişnuit cu aşa ceva, uneori am avut un sentiment ciudat, parcă nu vorbeau despre mine, însă le mulţumesc foarte mult.

„Lăutarii nu mai au căutare!”

La Balcani, „în cartier”, mai sunt aproape trei sute de suflete. E o zonă cu vile arătoase care aparțin muzicanților, mă lămurește un moșneguț binevoitor. Deși „cartierul” e pustiu, descopăr o terasă pe care doi bărbați stau la povești.

Încerc să-i iscodesc cum e cu muzica. „Păi, nu mai e… Nu mai are, lumea, nevoie de lăutari, nu mai avem căutare. Cântăm mai mult la petrecerile din familie și pentru prieteni”, spune Valter Enea, proprietar, acordeonist și pensionar. Nu sunt bogați. Casa, care are la parter un mic restaurant, a fost construită demult, prin ’90, „din CAR-uri” și renovată recent, cu ajutorul copiilor.

Pășește pe alee și se uită în lungul străzii, ca și cum ar aștepta oaspeți. Nu vine nimeni, e liniște în sat. „Am două fete, una e asistent medical la o clinică privată din Bacău, alta e în Germania, și un băiat care a terminat facultatea și masterul, dar nu-și găsește loc de muncă”, povestește bărbatul, abătut.

Doar băiatul cântă la saxofon, de altfel nici nu i-a încurajat să cânte: „Le-am spus să învețe. Cartea e sfântă, îți dă siguranță, nu stai la mâna fiecăruia așteptând două milioane o dată la trei luni. Erau vremuri bune înainte de Revoluție. Puteai să ai și 20 de copii că toți găseau de lucru.”

Se duc în Sicilia, la măsline!

E greu, tot mai greu, spune Valter Enea, oftând: „Noroc că tineretul s-a dus în străinătate și trimite valută acasă, altfel câinii ne-ar mânca! Nimeni nu mai are nevoie de lăutari. Știți cum se spune la noi, «Pe boi i-a terminat tractorul și pe lăutari, casetofonul!». Acum se face muzică, la sindrofii, cu telefonul și cu boxele.”
Recitaluri în festivalurile de tradiții? Spectacole stradale? Da’ de unde! Tinerii talenți și-au încercat norocul în orașele mari ale României și ale Europei, dar nu au fost apreciați, susține bărbatul.

„Se duc și cântă trei-patru săptămâni și vin cu praful de pe tobă. Nu-ți faci un viitor din asta! Cei care sunt zdraveni se duc la muncă afară, iar cei firavi sau bătrâni se duc la cules ghebe și măcieșe.

Casele astea, mari, pe care le vedeți, sunt făcute de familii care au câte trei-patru membri plecați în străinătate. Și-au lăsat copiii cu bunicii și s-au dus în Sicilia, la măsline, că acolo e zonă agricolă. Stau cu chirie, plătesc 200 de euro pe lună, dar au contract de muncă și asigurare.”

Viorile se prăfuiesc în pod

„Și eu am fost în Sicilia, spune Constantin Bujor, venit să bea o cafea pe terasa prietenului său. Am stat zece ani la 40 de grade, iar acum sunt bolnav, am două valve înfundate. Am muncit la piersici, la struguri, la măsline… Era disciplină acolo, la două zile venea Garda și făcea control!

Dacă era soare era bine, ne lua la muncă, dacă ploua stăteam în casă și cheltuiam, că lumina și chiria trebuia să le plătim. Străinii nu te iartă, n-ai plătit, afară! Ai speranță cât ești sănătos și muncești, nu mai poți, valea, acasă!”

Alături, Valter Enea dă din cap, aprobându-l. E trist bătrânul lăutar, nici la nunți nu e chemat, nici în restaurant nu intră nimeni: „Nu are lumea bani. Stau cu ușa deschisă toată ziua, poate trece un copil spre școală și ia un pachet de biscuiți! Pe vremuri, în satul ăsta erau șapte-opt formații, iar azi nu știu dacă mai sunt zece muzicanți.”
Trompetă, saxofon, acordeon, viori și tobe, toate se prăfuiesc în pod, îmbătrânind odată cu lăutarii.

Preșcolarii de la „N. V. Karpen” au împânzit curtea liceului cu căsuțe pentru păsărele

    De câteva zile, arborii din curtea Colegiului Tehnic de Comunicații „N. V. Karpen” din Bacău sunt „ornați” cu zeci de căsuțe pentru păsărele, frumos aranjate și colorate. Isprava aparține preșcolarilor grupei mari – program normal, de la Grădinița Bambi, subunitate a colegiului.

    Aceștia, sub îndrumarea prof. înv. preșcolar Oana – Cătălina Moraru, au construit cu mare bucurie și mihală, căsuțe pentru ca vrăbiuțele și alte păsări să aibă loc cald și bun de iernat.

    Căsuțele, care poartă pe ele și numele micilor constructori, au fost realizate și cu implicarea, desigur, a părinților, în cadrul activității „Prietenii Vrăbiuțelor – fiecare vrăbiuță merită o căsuță” – parte a temei mai largi „Cum se pregătesc viețuitoarele pentru anotimpul rece”.

    Pentru munca depusă, copiii au răsplătiți, imediat după finalizarea operațiunilor de amplasare a căsuțelor, cu premii și diplome.

    Pagina 1

      „Steluțe de Cristal”, un concurs de zile mari

        O scenă pe care de cele mai multe ori se cântă a devenit teatrul dansului. Dansul, în toate formele sale, a pus stăpânire pe Sala Ateneu a Filarmonicii „Mihail Jora”. Totul s-a întâmplat duminică, 3 decembrie, când Asociația Happy Life Bacău a organizat ce-a de-a VIII-a ediție a Festivalului „Steluțe de Cristal”, un concurs interjudețean de dans și costumații realizate din materiale reciclabile.

        Astfel, timp de câteva ore, aproape 400 de copii de la mai multe cluburi sau instituții din Bacău dar și din alte localități din județ au încântat un public numeros format din părinți, frați, bunici sau prieteni. Că au fost numere de hip-hop, dans modern sau popular, majorete sau dans sportiv, evoluția copiilor a fost încântătoare reușind să primească ropote de aplauze.

        De apreciat a fost și organizarea, care, comparativ cu anii precedenți a fost excelentă. La această ediție, organizatorii au hotărât să apeleze la un sistem cu premiere imediată evitându-se astfel aglomerația în sala de spectacol. În acest sens, fiecare participant a primit câte o medalie și o diplomă, iar fiecare formație a primit și câte un trofeu.

        Dacă unii copii au mai participat la astfel de concursuri și erau familiarizați cu diplomele și medaliile din dans, cei care au participat pentru prima dată erau în culmea fericirii. Cu medaliile la gât probabil visau către viitor, la un podium într-o competiție de nivel superior. Pe lângă fericirea celor mici se putea citi în ochii părinților o satisfacție unică, de mândrie. Aveau și de ce. Toți copiii au evoluat convingător și au demonstrat că au potențial.

        „A fost un concurs foarte frumos în care m-am simțit foarte bine. Mi-a plăcut că toți copiii au dansat foarte bine, nu doar cei de la grupa mea. Ne bucurăm de rezultat dar pe viitor ne vom antrena mult mai mult și vom fi și mai buni.”
        Diana Căpușă, majoretă în trupa „Stardast” de la Palatul Copiilor Bacău

        „Copiii s-au prezentat foarte bine. Evident, toată lumea are așteptări dar toată lumea a fost mulțumită. Personal, cred că a ieșit foarte bine, dar, totdeauna e loc de mai bine”, a declarat Radu Petrică, președintele Asociației Happy Life.

        La reușita acestui eveniment au contribuit și copiii de la cercul de canto muzică ușoară de la Palatul Copiilor, condus de prof. Claudiu Filip.

        Jocul, ca formă de cercetare, la Grădinița „Lizuca” din Bacău

          Jocul, ca metodă de cercetare, a atins cote nebănuite la Grădinița Lizuca Bacău, unde s-au desfășurat, zilele trecute, activitățile cercului pedagogic al educatoarelor din Centru metodic nr. 3.

          Tema cercului, amplă și ofertantă, Jocul – modalitate de exprimare a eului, de socializare, învățare, educare, dezvoltare, a dezvoltat crearea unor activități interesante și captivante, atât pentru preșcolari, cât și pentru cadrele didactice participante.

          Astfel, preșcolarii grupei mari Licuricii, condusă profesoarele Adam Oana și Rusu Anca Monalisa, au participat la activitatea demonstrativă realizată în colaborare cu prof. Andreia Petcu, președintele Asociației Learning by Teaching București și colaborator al Agenției pentru Educație timpurie-Asociația OvidiuRo.

          Activitatea a purtat preșcolarii pe tărâmul experimentelor științifice, unde, sub forma unor jocuri, cei mici au observant cum se extrage clorofila din frunze și cum se colorează plantele. Poveștile naturii au introdus copiii în lumea explorării mediului natural. A doua parte a activităților cercului pedagogic a invitat cadrele didactice participante în a iniția câteva jocuri în natură, jocuri care pot fi utilizate cu preșcolarii de către fiecare educator.

          Activitățile cercului pedagagogic s-au bucurat de prezența invitaților de seamă: inspector pentru educație timpurie, prof. Veluța Maftei, prof. Aurelia Pițu de la Grădinița nr.18, și educatoarele Maria Popa, Grădinița Roza Venerini Bacău.

          Profesor Noemi Năsturaș, responsabil cerc pedagogic, a spus: „Activitățile cercului pedagogic de astăzi au fost gândite nu doar ca un schimb de bune practice, ci și ca o activitate de formare prin implicarea cadrelor didactice participante în exersarea, ca și când ar fi preșcolarii cu care lucrează, unor jocuri cu tematică și material din natură, în exersarea metodei Dalcroze, care reprezintă o abordare interactivă și pluridisciplinară a muzicii care permite dezvoltarea inteligențelor multiple, a afectivității, a motricității, a imaginației si a gândirii în relație cu muzica în grup și în spațiu.”

          Prof. Florentina Vieru, director al Școlii „Ion Creangă” Bacău a precizat: „Felicitări și mulțumiri pentru echipa care a știut să surpridă ca de fiecare dată cu: alegerea temei, cadrul de desfășurare pentru fiecare secvență, materialele pregătite, invitatii deosebiți, și mai ales pentru armonia și zâmbetul cu care ne-au întreținut !”

          Activitățile s-au încheiat cu organizarea unor dezbateri pe tematica propusă, activități conduse de responsabilul centrului metodic nr. 3, prof. Elena Roșca (directorul Școlii „Alecu Russo”), care s-a declarat încântată de buna organizare și desfășurare a cercului pedagogic.

          În organizarea activităților cercului au fost implicate toate cadrele didactice din unitate, fiecare educatoare prezentând experimente realizate la clasă-prof.Lenuța Păduraru, educ. Irina Macsim, jucării create din materiale reciclabile- prof. Maria Magdalena Știrbu, prof. Anișora Arhip, prof.Simona Balan, prof. Alina Toma, desene cu tematica naturii în anotimpul de toamnă-prof.Petronela Lupușoru, educ. Maia Nuțu, crearea unui ambient de tipul unor ateliere de lucru și recreere în aer liber- prof. Petronela Moraru, prof. Elna Chelmuș, prof. Oana Brumia și prof.Elena Luca, prof.Lina Daviduță.

          Doru Ciucescu, lansare la Revista Plumb

          Luni, 4 decembrie, la ora 17.00, la sediul revistei „Plumb”, va avea loc lansarea cărții „Le mangeuses de rouge à lèvres de Casablanca” (Rovimed Publishers, Bacău, 2017), o traducere în limba franceză, realizată de Doru Ciucescu, scriitorul român în viață cu cele mai multe cărți de călătorie, a propriei sale cărți „Mâncătoarele de ruj de buze din Casablanca” (Editura Didactică și Pedagogică, București, 2005).

          Corectura și adaptarea traducerii au fost efectuate de Margueritte (Małgorzata) Bazan, profesoară în Wrocław.

          La eveniment vor participa Calistrat Costin, președintele filialei din Bacău a Uniunii Scriitorilor din România, Grigore Codrescu și Petre Isache, critici literari.

          Elevii de la „Alecu Russo”, în vizită oficială la Muzeul Militar „Ferdinand I”

            Marea Unire de la 1 Decembrie 2018 a fost marcată de mai mulți elevi de la Școala Gimnazială „Alecu Russo” din Bacău, în săptămâna de după mini-vacanța prilejuită de această sărbătoare și de cea a Sfântului Andrei, într-un mod inedit. Copiii, însoțiți de cadrele didactice, au organizat o activitate dedicată evenimentului, nu la clase, ci la Muzeul Militar „Ferdinand I”.

            Aici, într-o atmosferă deosebită, școlarii nu doar că au vizitat muzeul, dar au primit de la muzeografi și informații prețioase despre uniforme militare, armament, decoraţii, eroi ai neamului etc.

            La rândul lor, elevii au oferit gazdelor un program artistic cuprinzând poezii, cântece, scenete și o legendă despre drapelul României. Nu a lipsit implicarea cadrelor didactice, acestea, la rândul lor, prezentând materiale despre Unire, bătăliile de la Mărăști, Mărășești și Oituz, dar și un film dedicat vieții Reginei Maria.

            La activități au participat elevii claselor a VI-a A, a VI-a B, a VII-a și cadrele didactice Luminița Moroșanu (prof. de geografie), Roxana Stan (prof. de limba engleză) și Alina Camil (porf. Lb. și lit. română).

            Activitatea a fost prima dintr-o serie dedicată acestui eveniment, ce se va desfășura până la finele anului școlar 2017 – 2018.

            Se aprind luminile de Crăciun în Bacău

              Marți, 5 Decembrie, începând cu ora 16:30, în Piața Tricolorului, va avea loc spectacolul dedicat ceremoniei de aprindere a luminilor și bradului de Crăciun din Bacău.

              Pe scena de lângă brad vor cânta MIRCEA BANICIU, FELI, Grupul ”Christmas Socks” (prof. coordonator Andra Lungu) și Ansamblul ”Teișorul” (prof. coordonator Florin Blaj) – de la Colegiul Național de Artă ”George Apostu”.

              Încep sărbătorile dedicate aniversării Colegiului Național de Artă

                Luni, 4 decembrie, încep manifestările dedicate aniversării a 60 de ani de la înființarea Colegiului Național de Artă „George Apostu” din Bacău.

                Manifestările vor fi deschise la ora 14.00, cu o ceremonie religioasă și dezvelirea unei plăci aniversare la Colegiul de Artă.

                La ora 18.00 este programat, la Ateneu, un Concert de debut, susținut de elevii liceului.

                Pe întreaga perioada a manifestărilor, care se vor încheia pe 8 decembrie, poate fi vizitată o expoziție de fotografie, desene, gravuri, lucrari arhitectura și machete.

                ADELINA RUSU sau rafinamentul atemporal

                – creații „altfel” ale designerului băcăuan ADELINA RUSU care nu și-a pierdut niciodată inocența inimii

                Adelina Rusu este un designer băcăuan care a intrat pe piața modei de doi ani. De mică visa acest lucru, a crescut lângă mașina de cusut a bunicii, și-a creat propriile modele, a desenat permanent ceea ce își dorea să creeze, și-a imaginat chiar defilări pe marile podiumuri de modă, a participat la diferite prezentări din străinătate, iar acum… visul din copilărie a devenit realitate.

                adelina rusuAre propria afacere, propriul atelier de creație, iar hainele create de ea sunt acum purtate chiar și de mari vedete din Statele Unite ale Americii. Totul a pornit de la o defilare în Dubai. Care e cheia succesului, ne spune chiar ea. (Roxana Neagu)

                – Care a fost începutul, de unde a venit ideea acestui business?
                – Ideea a venit de când eram foarte, foarte mică. Bunica mea a fost croitoreasă și, practic, am crescut lângă mașina ei de cusut. După ce am terminat facultatea m-am gândit să-mi urmez visul: acela de a avea propriul atelier de creație. Am început cu o croitoreasă, apoi au venit și comenzile, ne-am extins, ne-am creat și propria linie de producție. Apoi a fost Arab Fashion Week în Dubai, acum doi ani, iar de acolo totul a decurs natural.
                – Ați făcut un scurt rezumat al întregii afaceri. Pare simplu, dar sunt sigură că nu a fost atât de ușor pe cât pare. Ați absolvit o facultate, pe profil, v-ați specializat în domeniu înainte sau cum a fost?

                adelina rusu

                – Nu. Facultatea pe care am urmat-o nu a fost pe profil. Am studiat International Business & Management din cadrul Regent’s University Londra însă tot ce ține de acest bussines am învățat aici, în atelierul de creație și pe parcursul dezvoltării afacerii. În perioada facultății am reușit să găsesc timpul necesar pentru a urma și cursuri de design în weekend-uri. Dar dacă e să vorbim de început… am întocmit un bussines plan, acum doi ani și jumătate, am făcut calcule să văd cum aș putea să-mi îndeplinesc visul din copilărie într-un timp cât mai scurt, am fost la târguri, expoziții unde am cercetat piața, am văzut ce se cere, ce aș putea să ofer și cu ce materiale mi-aș dori să lucrez. Nimic din toate acestea nu ar fi fost posibile fără echipa extraordinară formată în decursul acestor doi ani. Sunt foarte norocoasă să am lângă mine persoane dedicate și responsabile, care dau dovadă în orice moment de profesionalism.

                ADELINA RUSU La Arab fashion Week
                ADELINA RUSU La Arab fashion Week
                – Intrarea în forță a fost însă… în Dubai. Acolo a fost practic intrarea în lumea fashion-ului a Adelinei Rusu, nu-i așa?
                – În luna iunie 2015 am văzut că în Dubai urma să aibă loc prima ediție Arab Fashion Week. La momentul acela nu aveam o colecție făcută în întregime, ci doar cinci piese. Le-am trimis un e-mail organizatorilor, mai mult de curiozitate să văd dacă voi fi acceptată să particip acolo. Am fost sunată aproape imediat, am trecut prin mai multe interviuri, ei au fost impresionați de cele cinci modele trimise și ne-am putut prezenta acolo. Am fost primiți foarte bine. Am fost singurul creator român care a participat la Arab Fashion Week. Și da, brandul ADELINA RUSU a fost lansat atunci, pe 1 Noiembrie 2015, la Arab Fashion Week. Am fost foarte norocoasă că m-au primit și că mi-au oferit această șansă. Între timp am participat și la alte târguri de profil, unde mi-am prezentat colecțiile.
                Adelina Rusu
                Adelina Rusu Fashion Show Ready to Wear Collection Spring Summer 2016 in Dubai
                – Acolo, în Dubai, la Arab Fashion Week, au fost doar cele cinci piese?
                – Nu, până la am urmă am participat cu 27 de ținute complete, care au fost prezentate pe podium. Oamenii au fost foarte încântați de modelele mele, feedback-ul a fost unul atât de pozitiv încât am spus că merită să continuăm. Am vândut piese din acea colecție, chiar din ziua aceea. În timp, însă, mi-am dat seama că vreau să mă axez mai mult pe Europa. Chiar cu ceva timp în urmă am fost la Milano, la un târg în timpul Săptămânii Modei, dar am fost prezenți doar în showroom, fără a prezenta pe podium. Prezentările de modă pot aduce vânzări, dar showroom-urile sunt cele care au cel mai mare impact.

                Adelina Rusu

                – A fost Milano, mai urmează și altceva? Nu știu, poate Londra, unde ați și studiat?
                – Da. Va mai urma și altceva… dar încă mai lucrăm pentru asta.
                – Așadar, sunt planuri de dezvoltare în continuare! Dar, concret, ce anume produceți? Vorbim de modele, de piese, dar ce anume putem găsi în showroom-ul Adelina Rusu?
                – Producem haine care pot fi purtate zi de zi, cămăși, pantaloni, rochii, paltoane, trenciuri, dar avem și un segment care se adresează evenimentelor deși nu ne-am specializat neapărat pe rochii de ocazie. Am avut și cerințe de acest gen și atunci am făcut și astfel de piese. Practic, facem tot ce poate fi purtat de către o femeie.
                – Mi-ați spus că primul articol creat a fost unul de suflet. O piesă de rezistență și la prezentarea din Dubai, dar nu numai.
                – Da. Prima mea piesă a fost o pelerină, la care am lucrat o săptămână, și până în momentul de față a rămas piesa mea de suflet….a fost primul produs făcut aici, în atelier. Acea pelerină a fost și cea care a deschis prezentarea la Arab Fashion Week. În cadrul unei defilări este prezentată și o rochie de mireasă, iar modelul pe care l-am creat a avut aproape 20.000 de pietre Swarovski și o pelerină cu glugă. A fost un model foarte bine primit, drept dovadă că ulterior am avut multe comenzi pentru acea rochie. Fiecare model din colecție are un nume reprezentativ, de exemplu, pelerina se numește Rita, un nume inspirat de Sfânta Rita, Sfânta Imposibilităților.
                – Și ce alte nume au mai primit hainele? Sună frumos! Mai ales că aceste nume au și povești frumoase în spate.

                Adelina Rusu-Numele hăinuțelor au fost inspirate de oamenii sau entitățile foarte dragi mie, cum ar fi arhanghelul Rafael, Sf. Casian, numele mamei mele, numele bunicilor mele Maria și Aneta etc. Rochia de mireasă a purtat numele de „Mary” după numele bunicii, care a fost o persoană extraordinar de frumoasă din toate punctele de vedere, cu o grație aparte, întotdeauna inspirându-mă felul ei de a fi.

                – Urmăriți și ce se poartă sau mergeți doar pe inspirația personală?
                – Urmăresc trendurile, dar, recunosc că, de cele mai multe, ori prefer să îmi urmez propria inspirație. Desigur, trendurile sunt foarte importante, dar un trend poate dispărea foarte repede. Nu cred că în momentul în care investești într-o piesă vestimentară te gândești doar că e în trend sau la modă, asta ar însemna că piesa și-ar pierde din valoare în numai șase luni sau un an. De aceea prefer să spun că piesele create de mine sunt atemporale.
                – Unde desfaceți produsele? De unde putem cumpăra produse marca ADELINA RUSU?
                Adelina Rusu– Pentru clienții din România avem showroom-ul AR 25 Studio în Bacău, unde este și atelierul de creație, pe strada Ioniță Sandu Sturdza 78. Pentru clienții din afara României avem magazinul online www.adelinarusu.com, iar unele produse se găsesc și în diferite boutique-uri multibrand din Milano, Londra sau Dubai, urmând să mai fie și altele. Mergem cu pași mărunți.
                – Știu că aveți colaborări și cu anumiți stiliști din America…
                – Da. Avem colaborări cu anumiți stiliști din Statele Unite ale Americii și astfel hainele noastre ajung să fie purtate de anumite vedete cum ar fi Sabrina Carpenter, compozitoare americană, cântăreață și actriță, Meg Donnelly, cunoscuta actriță din „American Housewife”, Aisha Hinds, foarte cunoscută pentru rolurile sale din „Star Trek”, „Prison Break”, „NYPD Blue”, „CSI NY”, „Lost”, „True Blood”, „CSI Miami” și multe altele, Arden Cho, actriță în „Teen Wolf”, Britt Lower, actriță în diverse seriale americane, Heather Morris, din serialul muzical „Glee”, Ally Brooke și Dinah Jane din formația Fifth Harmony, Brandy, faimoasa cântăreață americană de Hip-Hop și R&B, Logan Browning, actrița americană foarte cunoscută pentru rolul din serialul „Dear White People” difuzat de Netflix, Lili Reinhart, tânăra actrița din drama „Riverdale”, Nafessa Williams, actriță în numeroase seriale americane printre care și drama „Code Black”.
                – Vin Sărbătorile. E Luna cadourilor. Ați pregătit ceva special?
                – Da. Deja avem în showroom colecția de toamnă iarnă, dar și colecția de primăvară vară pentru 2018. Pentru toate comenzile primite în luna decembrie avem o reducere de 30%, la articolele din colecția de toamna iarnă 2017/2018.

                „Îmi place să combin ideile mele cu dorințele clientelor si astfel să creez un produs extraordinar – confortabil, calitativ si unic.”

                Adelina Rusu, designer

                Șezătoarea gospodinelor de pe Valea Asăului – ediția a doua

                  Zeci de locuitori ai Asăului și-au dat mână cu mână, de Ziua României, pentru a sărbători, în cel mai pur stil românesc, cei 99 de ani de la Marea Unire. Astfel, îmbrăcați în minunatele haine populare, sătenii au participat la cea de-a doua ediție a „Șezătorii gospodinelor de pe Valea Asăului”.

                  Evenimentul a fost găzduit de pensiunea „Livada minunată” din satul Apa Asăului și a beneficiat de prezența autorităților locale și județene, cărora li s-au alăturat numeroși turiști și curioși aflați în trecere prin localitate.

                  Șezătoarea gospodinelor de pe Valea Asăului

                  „M-am întors aici, în satul natal, după 20 de ani, pentru că eram mâhnită de ceea ce se întâmpla în această comună și mi-am dorit să reînviu toate obiceiurile, datinile și tot ce înseamnă cultura satului.

                  Șezătoarea gospodinelor de pe Valea Asăului

                  Vreau ca acești copii care mai sunt pe aici, mai ales fetele, dar și băieții să învețe ceva, pentru că, din păcate, s-a pierdut foarte mult din tradiții, nu mai găsim o ie cusută cu pui, totul este artificial, produs de mașinării”, ne-a declarat Simona Drilea, organizatoarea evenimentuluiu.

                  Sărbătoarea a debutat cu o prestație artistică susținută de preșcolarii de la Grădinița nr. 2 din Apa Asău și de copiii de la Școala 1 din localitate, finalul aparținându-le membrilor Ansamblului „Cununa” din comuna Asău.

                  Șezătoarea gospodinelor de pe Valea Asăului

                  „Sunt aici ca reprezentant al președintelui CJ, Sorin Brașoveanu, care, din motive obiective, nu a putut onora cu prezența, dar este cu sufletul alături de organizatori, de Simona, care face aici lucruri minunate.

                  Îi mulțumim și ne dorim ca tot ce se întâmplă aici să fie multiplicat la nivel județean, chiar regional, mai ales la anul, când vom marca centenarul Marii Uniri”, a declarat Cristian Aioanei, consilier în cadrul cabinetului președintelui CJ Bacău.

                  „Am avut ocazia, cu această șezătoare, să ne exprimăm din punct de vedere cultural, social, omenește. Toată lumea este veselă, în așteptarea noului an. De fapt, noi pentru 2018, când vom împlini 100 de ani de unirea Principatelor, deja am început să stabilim un program care să cuprindă toate cele șase sate ale comunei, cu tot tineretul și cu bătrânii locului”, a declarat Constantin Rădulescu, primarul Asăului.

                  Șezătoarea gospodinelor de pe Valea Asăului

                  De departe, atracția principală au asigurat-o vârstnicele satului care, împreună cu alte gospodine mai tinere, au format o șezătoare ca pe vremuri, unde au cântat, au spus glume și, mai ales, au muncit la tors lâna, împletit ciorapi, fulare și mănuși pentru iarna ce vine, chiar și la desfăcat porumbul, în vreme ce alte femei confecționau straițe și celebrele măști pentru colindătorii din zonă, dar și prosoape și tablouri din goblen.

                  „Asta e o furcă cu lână, iar costumul de pe mine e vechi de 100 de ani, lăsat cu limbă de moarte de o mătușă, pentru că știa că o să-l păstrez.

                  Am fost obișnuite, de mici copii, să muncim, să ne facem singure hainele. Mă punea mama să torc lâna, să împletesc, să cos. Mă bucur că nepoatele au învățat să coasă haine, mai ales cea mare, care stă la București”, ne-a destăinuit Veronica Răuță, de 85 de ani, decana de vârstă a șezătorii.

                  Merită să le amintim pe toate doamnele satului care nu și-au părăsit tradițiile: Mariana Napa, Viorica Chiriluș, Doina Vatavu, Maria Negru, Mariana Merlușcă, Elena Bran, toate premiate cu diplome de către organizatori. La final, întreaga suflare a încins o horă în curtea pensiunii frumos gătită de săbătoare, pe cetinile de brad generos împrăștiate pe jos, bucurându-se împeună că sunt români.

                  Un sfert de veac de închinăciune la biserica minerilor Sf. Varvara

                    Peste 100 de credincioși s-au adunat, sâmbătă, 2 decembrie, la biserica „Sfânta Varvara” ridicată în Salina „Trotuș” din cadrul exploatării Târgu Ocna.

                    Credincioșii au venit cu mic cu mare pentru a participa la sfânta Liturghie oficiată cu ocazia împlinirii a 25 de ani de existenţă a sfântului lăcaș de închinăciune, ridicat de ortacii târgocneni.

                    Slujba a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, împreună cu PC Părinte Arhimandrit Pimen, Vicar-administrativ al Centrului eparhial de la Roman și duhovnicul mănăstirii din Tisa Silvestri și un sobor de preoți din Protopopiatul Onești.

                    Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corala „Armonia” a Arhiepiscopiei Tomisului, dirijată de arhidiaconul Iulian Dumitru, care după slujbă au susținut un concert caritabil de colinde.

                    Alături de credincioși s-au aflat oficialităţi centrale, judeţene și locale printre care s-au numărat președintele Consiliului Județean Bacău, Sorin Brașoveanu, deputatul Theodora Șotcan, senatorul Viorel Ilie, ministrul delegat pentru relația cu Parlamentul, primarul orașului Tg. Ocna, Ștefan Șilochi, precum și directorul general al Societății Naţionale a Sării (Salrom), Dumitru Matei, alături de conducerea salinei Târgu Ocna.

                    Toți distinșii oaspeți au primit din partea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim diplome de vrednicie.

                    Biserica, situată la 240 de metri faţă de suprafaţă, a fost ridicată în aprilie-decembrie 1992, la iniţiativa minerilor, fiind concepută şi proiectată de personalul salinei. În tot acest timp, biserica a devenit un loc de pelerinaj pentru toți care-i calcă cu bucurie pragul, ca simpli turişti sau pentru a se trata de diferite afecțiuni în sanatoriul salinei.

                    Edificiul se remarcă mai ales prin faptul că stranele, iconostasele, masa din altar, abajurii, scaunul arhieresc şi alte obiecte de cult au fost confecționate din sare, de chiar oamenii care lucrează în mină, inclusiv picturile făcute în bolniţele sculptate în pereţii din sare.

                    Sursa foto

                    Patru răniţi într-un accident la Bibireşti

                      FOTO: Cata Cata

                      În această după-amiază, pe DJ 252, în afara localităţii Bibireşti, s-a produs un accident rutier în urma căruia patru persoane au ajuns la spital.

                      Poliţiştii spun că un tânăr de 19 ani, din comuna Pânceşti, aflat la volanul unui autoturism ar fi efectuat o manevră de depăşire şi a intrat în coliziune cu o maşină, condusă din sens opus de un bărbat de 48 de ani, din comuna Ungureni.

                      În urma impactului, cei doi şoferi, dar şi doi pasageri, respectiv o femeie de 48 de ani, din autoturismul condus de bărbatul din Ungureni, şi un tânăr de 27 de ani, din celălalt autovehicul, au fost răniţi şi au ajuns la spital pentru investigaţii şi îngrijiri medicale.


                      FOTO: Cata Cata

                      Pentru două dintre victime, rămase încarcerate, a fost necesară intervenţia pompierilor de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bacău.

                      La faţa locului au ajuns şi poliţiştii de la Serviciul Rutier care au făcut cercetări şi i-au testat pe cei doi conducători auto cu etilotestul, rezultatele fiind negative.

                      Ei continuă ancheta pentru vătămare corporală din culpă.

                      Cronica rutieră

                        Poliția în acțiune

                        La data de 01 decembrie a.c, în jurul orei 18.30, poliţiştii din Oneşti au depistat în trafic un bărbat de 30 de ani, din comuna Caşin, în timp ce conducea un autoturism pe raza localităţii.
                        Din verificările polițiștilor a rezultat că bărbatul avea permisul de conducere suspendat.
                        În urma testării cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 1,24 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Oneşti pentru recoltarea mostrelor biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
                        În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul cu permisul de conducere suspendat şi sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

                        La aceeaşi dată, în jurul orei 19.00, poliţişti din cadrul Compartimentului Ordine Publică Bacău au depistat un tânăr de 27 de ani, din comuna Nicolae- Bălcescu, în timp ce conducea un autoturism pe drumul comunal cu permisul de conducere suspendat.
                        În urma testării cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 0,19 mg/l alcool pur în aerul expirat.
                        În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul cu permisul de conducere suspendat.

                        Tot la 1 decembrie a.c.,în jurul orei 19.00, poliţişti din cadrul Serviciului Rutier au depistat un bărbat de 33 de ani, din comuna Săceşti, în timp ce conducea un autoturism pe raza comunei Iteşti.
                        În urma testării cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Judeţean Bacău pentru recoltarea mostrelor biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
                        Din verificările poliţiştilor a rezultat că bărbatul în cauză nu avea dreptul de a conduce autovehicule pe teritoriul României.
                        În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi fără permis de conducere.

                        La data de 02 decembrie a.c.,în jurul orei 03.00, poliţişti din cadrul Poliţiei Bacău au depistat un bărbat de 34 ani, din comuna Săuceşti, în timp ce conducea un autoturism pe raza localităţii.
                        În urma testării cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 1,23 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care tânărul a fost condus la Spitalul Judeţean Bacău unde a refuzat recoltarea mostrelor biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
                        În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea mostrelor biologice de sânge.

                        Ziua Persoanelor cu Dizabilități, în județul Bacău: lansări de lampioane, colinde și seri literare

                          În întreaga lume, 3 decembrie este Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități, zi în care sunt promovate abilitățile și contribuția acestora la dezvoltarea comunității, se vorbește despre drepturile pe care le au, dar și despre neajunsurile sistemului.

                          „ONU atrage atenția că este foarte important să conștientizăm că dizabilitatea este parte a condiției umane și că toți ne naștem sau dobândim dizabilități mai mult sau mai puțin grave în timpul vieții. Precizarea este făcută în contextul în care imaginea în societate a persoanelor cu dizabilități este adesea rezultatul prejudecăților, al stigmatizării și al discriminării”, arată Marian Vătămănescu, purtător de cuvânt al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Bacău.
                          Împotriva discriminării, doar buna informare dă rezultate.

                          „Comunitatea are nevoie să cunoască persoanele cu dizabilități, nevoile și aptitudinile acestora, dar și serviciile pe care trebuie să le dezvolte”, susține Marian Vătămănescu.

                          DGASPC și Primăria Bacău, în parteneriat, organizează, duminică și luni, mai multe evenimente care au ca obiectiv sensibilizarea opiniei publice cu privire la integrarea persoanelor cu handicap în viața socială.

                          Deschide-ți mintea și inima!

                          Manifestările debutează duminică, 3 decembrie, la ora 11, cu spectacolul „Cipolino” oferit copiilor cu dizabilități de Teatrul de Animație și continuă cu spectacolul „Nora”, care va începe la ora 18 la Teatrul Municipal „Bacovia”.

                          Luni, 4 decembrie, de la ora 14, sala „Ateneu” va găzdui spectacolul de colinde „Deschide-ți mintea! Deschide-ți inima!”, suținut și cu sprijinul persoanelor cu dizabilități.

                          „Pe scena Ateneului băcăuan vor urca rând pe rând persoane cu deficiențe de vedere, persoane cu dizabilități aflate în sistem de protecție rezidențial, adulți și copii, persoane cu sindrom Down, cât și invitați de onoare, corul Colegiului Pedagocic «Ștefan cel Mare» și grupul «Hyperionii» de la Palatul Copiilor”, explică Marian Vătămănescu.

                          Tg. Ocna: O mie de baloane pe cer

                          În toate centrele rezidențiale pentru adulți și copii cu dizabilități, această zi va fi sărbătoriă prin organizarea de manifestări și mese festive. De exemplu, asistații centrulului din Răchitoasa vor lansa lampioane, iar cei din Dărmănești vor scrie pe dealul din fața centrului din litere confecționate de ei „3 decembrie 2017, Ziua Internațională a Persoanei cu Dizabilități – Toți diferiți, toți egali”.

                          În orașul Tg. Ocna se vor împărți o mie de baloane și o mie de pliante în piațeta din fața primăriei, la Răcăciuni se va desfășura spectacolul de dramaterapie cu titlul „Eu și ceilalți”, iar în Comănești, „Lions Club” va organiza o seară literară.

                          Tot luni, de la ora 10, la Sala de Atletism Bacău, Centrul de Servicii Sociale „Ghiocelul” Bacău, în parteneriat cu Direcția Județeană de Sport și Tineret, organizează o competiție sportivă, iar Centrul de Servicii Sociale „Alexandra” Onești, în colaborare cu Asociația „Incluziunea”, organizează un moment artistic, urmat de o expoziție a obiectelor realizate de copii și tineri.

                          „Ne dorim ca această suită de evenimente să devină un vector de conștientizare a problematicii dizabilității, precum și o oportunitate de reafirmare a drepturilor și demnității persoanelor cu dizabilități, exprimându-ne speranța că, de la an la an, prezența acestor persoane speciale aduce un plus de valoare comunității, astfel încât integrarea lor să fie una firească și să aducă beneficii societății în ansamblul său”, declară Marian Vătămănescu.

                          Unu sau Întâi Decembrie?

                          Sinonime şi nu prea

                          E limpede că au acelaşi conţinut unu şi întâi, ceea ce ne face să credem că avem libertatea de a apela la oricare dintre cele două numerale atunci când exprimăm data. Dacă veţi asculta atent – critic, adică – pe cei din jur sau pe difuzorii cuvântului public, veţi constata că prima formă este foarte răspândită.

                          Care să fie cauza succesului lui unu?

                          Nu este una, ci sunt mai multe. Există, în primul rând, o anumită presiune a imaginii asupra obişnuinţelor noastre lingvistice: cifra 1 nu poate fi decodificată decât prin „unu”, adică printr-un numeral cardinal. Dacă am fi avut în faţă perechea dintr-un alt limbaj (cifre romane) – I –, am fi descifrat-o prin acel „întâi”, ceea ce înseamnă decodificarea unui numeral ordinal. Adevărul e doar pe jumătate valabil, fiindcă în locul lui „întâi” nu vom putea pune pe „primul”, sinonimul lui (lingviştii îi spun înlocuirii comutare, ca probă pentru a stabili rolul unui cuvânt în vorbire). Aceasta ne face să-l poziţionăm pe „întâi” între numeralul cardinal „unu” şi numeralul ordinal „primul”. Apoi să nu uităm de celelalte cifre din cuprinsul unei luni, de la 1 până la 28/29 (pentru februarie) sau 30/31 (pentru celelalte unsprezece luni), pe care nu le „traducem” în numerale ordinale. Nici comoditatea nu e de neglijat: în locul acordului, vorbitorii preferă un cuvânt invariabil. Un copil, întrebat de reporter în ce clasă este, a răspuns ca un automat: „Clasa doi!” (Radio-România Actualităţi, 19 nov. 2017).

                          Cum era înainte vreme?

                          Acest „întâi” (atestat în „Codicele Voroneţean” tipărit de I. G. Sbiera la Cernăuţi, în 1885, şi bănuit a proveni din latină: *antaneus, de la ante „înainte”, sau *antevenium „înainte venit”) era folosit în limba veche ca parte a sintagmei „zi întâilea”, pentru a numi prima zi a unei luni. Avem deci modelul înaintaşilor pentru forma corectă: Întâi Decembrie.

                          Ce spune Academia Română…

                          Îndreptarul (1995) şi DOOM1 (1982) nu vorbesc despre exprimarea datei, dar DOOM2 (2005) alocă aproape două pagini problemelor numeralului şi este explicit în chestiunea care ne interesează pe noi: „Pentru indicarea primei zile a fiecărei luni trebuie folosit numeralul ordinal şi nu cel cardinal: Întâi Decembrie, Întâi Mai, nu Unu Decembrie, Unu Mai” (p. XCII). (Interesant este cum diferenţiază cetăţenii anumite zone ale unei aşezări: în municipiul Piatra-Neamţ, există un punct rostit de toată lumea /unu mai/, după numele unei foste întreprinderi importante din acel cartier. Probabil că aceiaşi vorbitori, puşi să numească prima zi a lunii respective, ar spune /întâi mai/.)

                          … şi ce spun ortografii noştri

                          Mioara Avram ne lasă să scriem şi Întâi, şi 1 Decembrie („Ortografie pentru toţi”, 1990, p. 123), în vreme ce Al. Graur este mai publicistic: „Cu ocazia sărbătorii de la 1 Mai, un personaj oficial originar din Bucovina a vorbit despre Unu Mai. Transilvănenii zic Prima Mai, iar noi, Întâi Mai. Care dintre aceste forme este corectă? Toate, căci niciuna nu e absurdă. Deoarece însă trebuie adoptată una singură de toată ţara, trebuie să ne oprim la expresia literară, care este şi cea mai răspândită, şi să păstrăm pe Întâi Mai al nostru” (Adevărul, 8 mai 1936; reluat în „Puţină gramatică”, I, Bucureşti, Editura Academiei R.S.R., 1987, p. 198).

                          De la Eminescu citire…

                          Pentru frumuseţea descrierii poetice, reproducem o secvenţă de proză literară: „Glasul ei era dulce, slab, plin de lacrimi, sfinţit de cea întâi sărutare”.

                          … şi de la George Bacovia

                          „Te uită cum ninge decembre…/Spre geamuri, iubito, priveşte –/Mai spune s-aducă jăratec/Și focul s-aud cum trosneşte.”

                          „Mi-aş dori ca mai mulți băcăuani să realizeze că în orașul lor se află o instituție culturală de 70 de ani”

                          – Primul spectacol în care ai jucat pe scena TMB, în calitate de actor angajat a fost Moara cu noroc. Ai avut de făcut o înlocuire. Spune-ne, te rog, cum te-au primit colegii de scenă?

                          – Cu brațele deschise. Nu mă așteptam să fie așa de deschiși și binevoitori cu mine, mai ales că n-am avut posibilitatea să repetăm de multe ori până la spectacol. M-au ajutat să îmi intru în rol şi am repetat scenele cu personajul meu de câte ori a fost nevoie ca să iasă bine. Poate pare că n-ar fi mare lucru, însă când auzi de orgoliile din rândul actorilor, poți crede că te mănâncă de viu dacă ești nou venit; din contra, aici la Teatrul Bacovia, m-am simțit de la prima repetiție ca într-o familie.

                          – Care a fost sau este cel mai îndrăgit/nesuferit rol din experiența ta de student sau de proaspăt actor?

                          – Din experiența mea de student, pot spune că cel mai nesuferit a fost rolul lui Tybalt, dintr-un studiu din Romeo și Julieta; trebuia să fiu rău, cu sânge rece, eu sunt un om blând şi calm, cel puțin la suprafață, însă într-un final mi-a reușit și-am descoperit ceva nou despre mine: pot să fiu rău, dacă trebuie.

                          – Teatrul Municipal „Bacovia” împlinește vârsta de 70 de ani, o cifră rotundă, plină. Un gând care îți trece prin cap când auzi acest lucru poate fi?

                          – Că un teatru este ca vinul, cu cât este mai vechi, cu atât este mai bun. Însă pe o notă mai serioasă, mi-aş dori ca mai mulți băcăuani să realizeze că în orașul lor se află o instituție culturală de 70 de ani, asta nu o face veche sau demodată, ci longevivă și merită să-i faci o vizită mai des. Am spus că pot fi și rău.

                          Ivona Lucan,
                          Secretar literar Teatrul Municipal „Bacovia”

                          Plantarea de toamnă, preferată de pomicultori

                          Plantarea de toamnă

                          Această perioadă a anului este cea mai indicată pentru plantarea de pomi fructiferi, asigurându-se un spor de creștere de 20-40 la sută, spun specialiștii în domeniu.

                          „La plantarea de toamnă, cum se zice, pomii se așează mai bine în pământ, cu rădăcinile, acestea devenind active, la primăvară, mult mai rapid, în comparație cu pomii care au fost transplantați în acel moment.

                          Plus că perioada de toamnă – noiembrie – decembrie – este mult mai relaxată și avem timp suficient pentru a face gropile, a planta pomii, față de primăvara, când suntem sub presiunea timpului, a căldurii, a dezmuguritului”, explică dr.ing. Florin Acatrinei, specialist în pomicultură, proprietarul unei pepiniere de pomi fructiferi certificată din Bacău.

                          El mai spune că, toamna, se poate planta fără nicio problemă, chiar și în decembrie, târziu, atâta timp cât pământul nu este înghețat profund, astfel încât să poată fi săpată groapa. Interesant este că se pot face plantări chiar și când ninge și este zăpadă, întrucât neaua creează condiții mai bune pentru așezarea pământului pe rădăcini.

                          Câteva sfaturi despre plantarea de toamnă

                          În această perioadă, pot fi plantați puieți din specii diferite: cireși, vișini, caiși, piersici, meri și pruni ș.a.. Însă, ca regulă obligatorie, indiferent de speciile de pomi preferate, toți puieții trebuie să fie certificați.

                          „S-au întâmplat multe cazuri când oamenii au cumpărat din diferite locuri pomi care, ulterior, s-au dovedit a fi orice numai soiul pe care îl căutau nu. De aceea, pomii trebuie achiziționați din surse autorizate, certificate. Apoi, puietul trebuie atent verificat, chiar și când este cumpărat din magazine, cu etichetă, pentru a nu avea rădăcini dezhidratate, tulpina la fel, și fără urme de boală”, a mai spus dr.ing. Florin Acatrinei. La ora actuală, în Bacău, sunt doar doi producători autorizați de pomi: Pomaltoi și Fructex.

                          În plus, cei care s-au decis să planteze pomi în această perioadă trebuie să țină cont și de câteva sfaturi care vor garanta prinderea puieților în pământ. Astfel, mai întâi, se vor respecta distanțele de plantare specifice rigorii la care va ajunge pomul în plantație (funcție de soi, de pomaltoi etc), apoi se vor săpa gropile (atenție, să fie mai mari, de circa 50/50/50), după care se vor fasona rădăcinile la 25-30 de cm, urmând a se face mocirlirea (scufundarea pomilor într-un amestec de pământ argilos cu balegă de vită).

                          Plantarea de toamnă

                          La final, se așează pomul cu altoiul la nivelul solului, se acoperă cu pământ, se calcă ușor solul, eventual se udă, dacă acesta este uscat. A nu se uita amenajarea unui mușuroi în jurul pomului, cu o înălțime de 30-35 de cm, pentru a-l proteja de îngheț, în timpul iernii, și de atacul rozătoarelor sau a ierbivorelor. „Dacă grădina nu este împrejmuită cu gard, fiind expusă la câmp liber sau în apropierea unor păduri, se impune protejarea contra iepurilor sau a căprioarelor, cu folie neagră – exact ca și la pomii tineri -, pentru a nu fi roasă tulpina de deasupra mușuroiului”, a precizat Florin Acatrinei.

                          Prețul unui puiet de pom fructifer poate fi de 11 lei – măr, păr, la fel și la alun, până la 13 lei – prun, cais, piersic, cireș, vișin, nectarin, gutui, nuc. Totodată, se mai găsesc și diferiți arbuști, cum ar fi coacăzul roșu și negru, zmeurul, agrișul, murul – 4 lei bucata (cel fără ghimpi – 7 lei/buc), precum și viță de vie – 6 lei.

                          sky FX – Poveste vietii mele feat Lorina Laslau

                            Se numește Mădălin Ghioc, e din Bacău, are 23 de ani și este agent de vânzări.

                            În timpul liber câteodată mai cantă sau face vloging.

                            Pe partea de muzică se prezintă cu cea mai nouă melodie a sa numită „Povestea vieții mele”.

                            «Am făcut această melodie ca un rezumat de la vârsta de 18 ani și până acum. M-am gândit și la prietenii mei care mi-au fost alături în tot acest timp și am zis să le mulțumesc punându-i și pe ei în videoclip. Știți cum e în viață… unii vin, alții pleacă… însă ei au rămas. Sper să vă placă (eu am făcut tot posibilul). M-am ocupat singur de toate: video/versuri/înregistrare/master etc. Mulțumesc Lorina Laslau pentru vocea superbă de pe refren și prietenilor mei care mi-au fost alaturi.»

                            Mădălin Ghioc