Sunt unul dintre cei care îmi pun deseori întrebarea de ce dacă orice întreprindere sau instituție se află permanent supravegheată financiar și fiscal de profesioniștii contabili, de unitățile fiscale și chiar de proprii lor administratori sau conducători, la final tot mai apar nereguli. A greși e omenește, însă, iar uneori să recunoaștem că se mai fac și greșeli… calculate.

Până la urmă, când e vorba de bani socotelile se fac de zeci de ori, până iese rezultatul real. Iar dacă e vorba chiar de banul public, aici nu mai încape discuție: totul trebuie controlat.

De felul în care se cheltuiește banul public se ocupă și Curtea de Conturi. Așa cum se definește chiar ea, Curtea de Conturi „exercită controlul asupra modului de formare, de administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public”. An de an, rezultatele acestor controale apar în rapoartele instituției. La început de an 2018, avem raportul activității Curții pe 2017, când s-a luat la puricat ce s-a făcut cu banii în 2016.

Sintetic vorbind, numai în județul Bacău, în cele 94 de unități administrativ teritoriale, de exemplu, s-a găsit un deficit de aproape 52.500 de mii de lei, față de 2015 când a fost un excedent de aproape 34.000 de mii de lei. În ce privește însă rezultatul patrimonial al exercițiului bugetelor instituțiilor publice finanțate din venituri proprii și subvenții din bugetele locale a rezultat un excedent în sumă de 7.495 mii lei, comparativ cu anul 2015, când s-a înregistrat un deficit în sumă de minus 24 mii lei. De ce? Ne-o spun chiar controlorii, în Raportul lor.