28 martie 2024
ActualitateDrepturile femeilor, în dezbaterea instituțiilor publice

Drepturile femeilor, în dezbaterea instituțiilor publice

Prefectura Bacău, Asociația E-Romnja și Centrul FILIA din București au marcat Ziua Internațională a Drepturilor Femeii printr-o conferință organizată, luni, la Centrul de Afaceri și Expoziții. „Scopul evenimentului este de a aduce în atenția instituțiilor publice dificultățile cu care se confruntă femeile rome și ne-rome și de a identifica împreună cele mai bune soluții pentru a asigura respectarea drepturilor și libertăților individuale ale femeilor”, a explicat Maricica Luminița Coșa, prefectul județului.

La dezbatere au fost prezenți primarii din Buhuși, Odobești, Poduri și Valea Seacă, mediatorii sanitari și mediatorii școlari, șefii instituțiilor de sănătate, protecție socială, educație și ordine (Poliție, Jandarmerie, ISU), ai Serviciului de Probațiuni, ONG-urilor, sindicatelor și patronatelor. A fost „o lume o femeilor”, luni, la CAEx, fiind foarte puțini bărbați prezenți în sală, după cum remarca Maricica Luminița Coșa, care le-a mulțumit tuturor pentru participare, apoi a predat ștafeta subprefectului Valentin Ivancea. „Pentru că tot sunt bărbat într-o lume a femeilor, vreau să vă ofer un mic cadou, mărturie a respectului nostru față de dumneavoastră”, a spus el, apoi s-a achitat de minunata-i misiune, luându-le prin surprindere pe invitate.

Dincolo de cuvinte, violență și sărăcie



Trecând la tema conferinței, Carmen Gheorghe, de la E-Romnja, a vorbit despre obiectivele asociației și ale acestei acțiuni. „Noi, astăzi, ne întâlnim în primul rând pentru a avea cât mai multe autorități locale la masa discuțiilor și pentru a vedea care sunt, de fapt, planurile lor în ceea ce privește femeile rome și ne-rome din județul Bacău, a mărturisit Carmen Gheorghe. Eu reprezint o organizație de femei rome, iar colega mea, Andreea Bragă, o organizație feministă. Împreună lucrăm pentru a promova drepturile femeilor, pentru a combate violența asupra femeilor și vrem să vedem, astăzi, dacă la nivel de județ se fac niște pași în acest sens.”

Andreea Bragă a explicat că Centrul FILIA e o organizație care a pornit din București și lucrează în comuna Valea Seacă, alături E-Romnja, apoi i-a lăudat pe directorul Școlii Valea Seacă și pe primarul Vasile Pravăț pentru implicarea lor în încercarea de a schimba ceva. „Dincolo de cuvintele și promisiunile care sunt făcute în special de 8 Martie și în luna martie, ne dorim să vedem o bună colaborare între instituții și o prioritizare a problemelor, a spus Andreea Bragă.

Sunt nenumărate problemele cu care se confruntă femeile, de la cele mai grave, care duc la crimă, vedem că aproape în fiecare săptămână o femeie este ucisă de partenerul ei, până la faptul că nu au acces pe piața muncii, că atunci când rămân însărcinate sunt discriminate de angajatori sau nu au creșe și grădinițe unde să-și ducă copiii”.

Vor începe cu siguranța…

Femeile se confruntă cu sărăcia, cu discriminarea în relația cu autoritățile dacă sunt de etnie romă, și cu probleme de sănătate, România fiind pe primul loc la numărul adolescentelor care aduc pe lume copii, dar și la decesul provocat de cancerul de col uterin și mortalitatea infantilă.

„Sunt aspecte separate, care de multe ori se suprapun și pe care trebuie să le abordăm. Nu vom avea timp să discutăm despre toate astăzi, dar vrem să începem măcar cu siguranța. Atât timp cât femeile nu se simt în siguranță în propria casă și riscă să fie ucise nu vom ajunge nicăieri”, a declarat Andreea. Problemele cu care se confruntă femeile din mediul rural sunt aceleași cu cele din mediul urban: violența în familie, discriminarea, sărăcia etc. Diferența apare în felul în care reacționează instituțiile, cum se implică în educarea copiilor și sprijinirea femeilor și în această privință Prefectura Bacău, Centrul FILIA și E-Romnja vor încerca să schimbe ceva.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri