Acasă Blog Pagina 208

Luni, 9 iunie, se va sărbători hramul Bisericii Jandarmilor din Bacău

    Luni, 9 iunie, jandarmii băcăuani se vor reuni într-un moment de sărbătoare și comuniune spirituală, cu ocazia hramului Bisericii „Preasfânta Treime”, lăcașul de cult al Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău.

    Biserica, unică în peisajul urban băcăuan, fiind singurul lăcaș din municipiu ce aparține Ministerului Afacerilor Interne, a fost ridicată în perioada 2001–2006 chiar prin efortul jandarmilor. Astăzi, aceasta reprezintă nu doar un spațiu de rugăciune, ci și un simbol al credinței, solidarității și onoarei.

    „Pe jandarmii băcăuani, luni, îi vom regăsi într-o altfel de misiune – una de suflet, pentru suflet. O misiune în care arată că sunt, așa cum se spune la Taina Sfântului Botez, ostași ai lui Hristos”, a declarat părintele Banciu Paraschiv, preotul unității.

    Biserica „Preasfânta Treime” este locul unde jandarmii se roagă, se spovedesc, se împărtășesc și aprind lumânări pentru ei, pentru cei dragi sau pentru camarazii trecuți la Domnul. Este un spațiu în care se regăsește spiritul de echipă și devotamentul față de valorile morale și spirituale.

    „Ca într-o mare familie, jandarmii din urbea lui Bacovia, atât cei de la Inspectoratul de Jandarmi, cât și cei de la Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău, se vor aduna în biserica pe care au ctitorit-o cu propriile mâini, pentru a-L slăvi pe Dumnezeu și a marca acest moment de suflet”, a adăugat părintele unității.

    Sărbătoarea se va desfășura în prezența comandanților, a foștilor conducători ai unității, a colaboratorilor și a altor invitați care au fost aproape de această lucrare de credință și dăruire.

    „Mulțumim tuturor celor care vor fi alături de noi la hramul bisericii: foștilor comandanți care au pus temelia acestui edificiu, adjuncților care au muncit cu suflet și trup pentru construirea acestui sfânt lăcaș”, a transmis colonelul Eusebiu Bârnat, inspectorul-șef al I.J.J. Bacău.

    Cu această ocazie, jandarmii băcăuani își reafirmă misiunea nu doar de apărători ai ordinii publice, ci și de slujitori ai valorilor creștine care stau la temelia comunității.

    La mulți ani Jandarmilor și binecuvântare de la Preasfânta Treime!

    Structurile teritoriale ale MAI, la datorie de Rusalii

      Polițiștii băcăuani vor asigura ordinea și liniștea publică în minivacanța de Rusalii.
      Peste 200 de polițiști vor acționa zilnic, pe raza județului Bacău, pentru siguranța cetățenilor.
      Astfel, în perioada 06 – 09 iunie a.c., în județul Bacău, vor fi mobilizați zilnic polițiști de la ordine publică, rutieră, investigarea criminalității economice, investigații criminale, arme, explozivi și substanțe periculoase, precum și de la combaterea criminalității organizate.
      Polițiștii, sprijiniți de peste 80 de autospeciale, vor acționa pentru prevenirea faptelor antisociale și creșterea siguranței rutiere, astfel încât cetățenii să se bucure în liniște de această sărbătoare.
      Pentru prevenirea evenimentelor rutiere și asigurarea fluenței traficului, polițiștii rutieri vor fi prezenți pe principalele drumuri naționale și județene, utilizând aparatura radar din dotare.
      Recomandările polițiștilor pentru conducătorii auto:
      •Respectați viteza maximă legal admisă pe sectorul de drum pe care circulați;
      •Înainte de a pleca la drum, verificați starea tehnică a autoturismului;
      •Acordați atenție sporită manevrelor de depășire; efectuați-le doar după ce v-ați asigurat temeinic;
      •Purtați centura de siguranță și nu utilizați telefonul mobil în timpul șofatului, decât cu dispozitiv “mâini libere”;
      •Nu conduceți sub influența alcoolului și evitați condusul dacă vă simțiți obosiți;
      •Evitați orice preocupare care v-ar putea distrage atenția la volan;
      •Pentru deplasările lungi, planificați pauze regulate, pentru a preveni oboseala.
      Polițiștii vă urează Drum Bun și fără evenimente rutiere!
      GRUPAREA DE JANDARMI MOBILĂ BACĂU
      În perioada 7 – 9 iunie 2025, Gruparea de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” Bacău va acționa pentru menținerea ordinii și siguranței publice în zona de responsabilitate, cu prilejul minivacanței de Rusalii.
      Pe întreaga durată a acestei perioade, jandarmii vor desfășura acțiuni în sistem integrat, alături de celelalte structuri teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne. Prioritățile vizează protejarea vieții și integrității cetățenilor, prevenirea infracțiunilor și contravențiilor, precum și promovarea unui comportament responsabil în spațiul public.
      Vor fi constituite echipe mobile de intervenție, disponibile 24/7, pregătite să intervină prompt în orice situație.
      În zonele de agrement, este importantă respectarea Legii nr. 54/2012 privind activitățile de picnic: focul se aprinde doar în locuri special amenajate, iar deșeurile trebuie colectate selectiv și eliminate corespunzător.
      Totodată, jandarmii vor fi angrenați în misiuni dedicate manifestărilor religioase prilejuite de Rusaliile Romano-Catolice din localitatea Ghimeș-Făget, alături de polițiști și pompieri băcăuani, dar și la evenimente publice din județele Galați, Iași și Bacău.
      Indiferent unde alegeți să vă petreceți această minivacanță, adoptați o conduită civilizată, respectați indicațiile forțelor de ordine, evitați conflictele și semnalați orice situație de risc la 112 sau echipajelor de Jandarmerie.
      Gruparea de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” Bacău rămâne angajată în misiunea de a proteja cetățenii și de a contribui la desfășurarea în siguranță a activităților din această perioadă.
      Vă dorim o minivacanță liniștită, lipsită de incidente, și vă încurajăm să vă bucurați de timpul liber cu responsabilitate!
      INSPECTORATUL DE JANDARMI JUDEȚEAN BACĂU
      Inspectoratul de Jandarmi Județean „Ștefan cel Mare” Bacău va asigura măsurile de ordine publică pe timpul minivacanței prilejuite de sărbătoarea Rusaliilor, cu obiectivul de a garanta desfășurarea în siguranță a tuturor activităților publice.
      Peste 250 de jandarmi vor fi prezenți în județ pentru:
      •menținerea ordinii publice la evenimente în spații deschise;
      •protejarea lăcașurilor de cult și a participanților la manifestările religioase;
      •prevenirea și combaterea faptelor antisociale în zone aglomerate;
      •patrularea în stațiuni turistice și zone de agrement;
      •intervenția rapidă în sprijinul cetățenilor și turiștilor.
      Evenimentele unde vor fi asigurate măsuri de ordine includ:
      •Festivalul „Bucuria în Familie” – Insula de Agrement Bacău
      •„Hramul Asăului” – manifestări religioase și cultural-artistice
      •Hramul „Sfânta Treime” – Mănăstirea din Cucova, com. Valea Seacă
      •Slujbe religioase
      •Participarea cu efective în sprijinul Grupării de Jandarmi Mobile la sărbătoarea Rusaliilor Catolice – Ghimeș-Făget
      •Activități specifice în ariile protejate din județul Bacău
      În stațiunile Slănic Moldova și Târgu Ocna, jandarmii vor patrula în zonele turistice, oferind sprijin, informații utile și intervenții prompte la nevoie.
      Recomandări pentru cetățeni:
      •Respectați marcajele și panourile informative de pe traseele turistice
      •Nu distrugeți mediul înconjurător și nu aprindeți focuri în locuri nepermise
      •Dacă observați animale sălbatice periculoase, îndepărtați-vă calm, nu le hrăniți și nu le fotografiați
      Pentru orice situație de urgență, apelați 112 sau solicitați sprijinul echipajelor de jandarmi.
      INSPECTORATUL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ „Mr. CONSTANTIN ENE” BACĂU
      Cu prilejul Rusaliilor ortodoxe și catolice, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău transmite cetățenilor cele mai bune gânduri și le urează să petreacă aceste zile în liniște și siguranță.
      Pentru ca evenimentele religioase și publice să se desfășoare în condiții de maximă siguranță, ISU Bacău a dispus măsuri preventive și operative la nivel județean, cu accent pe manifestările din Ghimeș-Făget (8 iunie 2025).
      Forțele dislocate includ:
      •2 autospeciale de primă intervenție și comandă
      •2 autospeciale pentru stingere cu apă și spumă
      •1 ambulanță SMURD
      •1 ambulanță SAJ
      Pe durata evenimentelor, pompierii militari vor fi prezenți constant și pregătiți să intervină prompt.
      Recomandări pentru cetățeni:
      •Respectați indicațiile autorităților și ale organizatorilor
      •Evitați focul deschis în apropierea pădurilor, vegetației uscate sau clădirilor din lemn
      •Nu blocați căile de acces pentru autospeciale
      •Supravegheați copiii, mai ales în zone aglomerate sau în apropierea surselor de foc
      •În cadrul slujbelor religioase, păstrați calmul și evitați aglomerațiile
      ISU Bacău vă asigură că va fi la datorie pentru siguranța dumneavoastră. Dacă observați o situație periculoasă, sunați imediat la 112.
      AGENȚIA NAȚIONALĂ ÎMPOTRIVA TRAFICULUI DE PERSOANE – CENTRUL REGIONAL BACĂU
      Cu ocazia minivacanței din perioada 7–9 iunie, ANITP – Centrul Regional Bacău transmite cetățenilor recomandări pentru prevenirea traficului de persoane.
      Traficul de persoane reprezintă o gravă încălcare a drepturilor fundamentale ale omului. Poate începe cu o promisiune aparent inocentă.
      Recomandări:
      •Fiți atenți la ofertele de muncă ce promit salarii mari fără a necesita experiență sau calificare
      •Acceptați un loc de muncă doar în baza unui contract legal
      •Nu predați actele de identitate decât autorităților
      •Nu permiteți reținerea documentelor personale de către alte persoane
      Atenție la metoda „loverboy”, frecvent folosită pentru recrutarea victimelor în scopul exploatării sexuale. Traficantul se prezintă drept un partener iubitor, dar urmărește controlul și exploatarea.
      Sfaturi pentru mediul online:
      •Nu oferiți detalii intime în mediul virtual
      •Evitați întâlnirile cu persoane cunoscute doar pe rețelele sociale
      •Nu trimiteți fotografii sau videoclipuri personale care ar putea fi folosite pentru șantaj
      Fiți vigilenți. Spuneți NU traficului de persoane!

      Judo/ CN Under 12: Ingrid Flenchea- argint, Sofia Ungureanu- bronz

      CSM- Palatul Copiilor Bacău, grupare antrenată de Dorin Cruceanu s-a întors cu două medalii de la Naționalele Under 12 de la Năvodari

      Peste 180 de copii au descoperit lumea siguranței alături de jandarmii băcăuani

        Zâmbete, curiozitate și o lecție altfel despre siguranță – acestea au fost ingredientele unei zile speciale petrecute de peste 180 de copii de la Grădinița “Roza Venerini” din Bacău, care vineri au avut ocazia să interacționeze direct cu jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Ștefan cel Mare” Bacău.

        Cei mici au fost întâmpinați cu căldură și deschidere de echipa de jandarmi, care le-a prezentat activitățile desfășurate zilnic în slujba comunității. Copiii s-au arătat extrem de curioși, punând întrebări simpatice și neobișnuite: dacă jandarmii au reguli speciale, dacă pot să se cațere pe munți sau de ce nu e bine să hrănim ursuleții în pădure.

        În mijlocul acestui dialog interactiv a prins contur un joc educativ creat împreună – „Suntem, suntem în siguranță!”, menit să testeze vigilența, răbdarea, prietenia și atenția celor mici, dar și să le transmită reguli simple de siguranță, valabile acasă, la școală sau în natură.

        Discuțiile au continuat într-o atmosferă veselă, cu povești despre animalele sălbatice și colegii necuvântători ai jandarmilor, dar și cu sfaturi utile pentru drumețiile montane sau traversarea corectă a străzii.

        În semn de mulțumire, copiii au oferit jandarmilor un moment artistic – un cântecel și aplauze sincere, care au răsplătit efortul și implicarea acestora.

        Doamna manager Anca Năstase a înmânat jandarmilor o scrisoare de apreciere, declarând:
        „Vă mulțumim din suflet pentru sprijinul neîntrerupt, pentru răbdare și dedicarea de care ați dat dovadă în toate activitățile noastre! Suntem convinși că această frumoasă colaborare va continua să crească, aducând beneficii valoroase pentru întreaga comunitate și pentru generațiile viitoare.”

        La rândul său, colonelul Eusebiu Bârnat, inspector șef al Jandarmeriei Bacău, a subliniat angajamentul instituției față de siguranța celor mici:
        „Acordăm o atenție deosebită instituțiilor de învățământ din județ și colaborăm constant cu cadrele didactice și autoritățile locale pentru a oferi un mediu educațional sigur, în care fiecare copil se simte în siguranță și iubit.”

        Inspectoratul de Jandarmi Județean Bacău își reafirmă astfel misiunea de a fi aproape de comunitate și de a contribui la formarea unor generații încrezătoare și responsabile.

        Pelerinajul de la Șumuleu Ciuc și Ghimeș, de Rusaliile Catolice – Credință, tradiție și identitate

          În fiecare an, de Rusaliile Catolice, zeci de mii de credincioși se adună la Șumuleu Ciuc și Ghimeș pentru cel mai mare pelerinaj religios al maghiarilor din Transilvania și Europa Centrală. Este un eveniment cu rădăcini adânci în istorie, dar și cu o puternică dimensiune spirituală și identitară, care atrage nu doar localnici, ci și pelerini din Ungaria, Slovacia, Serbia, Austria și chiar mai departe.

          La Șumuleu Ciuc (Csíksomlyó), pelerinii se îndreaptă spre dealul Șumuleu, purtând steagurile parohiale și cântând imnuri religioase, într-o atmosferă solemnă și vibrantă. Punctul central este slujba în aer liber oficiată în fața statuii făcătoare de minuni a Maicii Domnului, aflată în biserica franciscană, o sculptură gotică din lemn, veche de peste 500 de ani.

          Pelerinajul este o expresie a unității și credinței comunității maghiare catolice, dar are și o semnificație istorică. El amintește de rezistența religioasă și culturală a secuilor în fața tentativelor de impunere a Reformei în secolul al XVI-lea.

          La Ghimeș, tradiția pelerinajului s-a intensificat în ultimele decenii, mai ales după căderea comunismului, și are o puternică dimensiune simbolică: aici se află granița istorică dintre Transilvania și Moldova, iar evenimentul capătă și o nuanță comemorativă, legată de istoria zbuciumată a regiunii.

          În ambele locuri, Rusaliile devin o celebrare profundă a rădăcinilor spirituale, a solidarității comunitare și a păcii interetnice – un moment de reconectare cu valorile esențiale ale credinței și identității.

          Măsuri speciale de ordine publică la Ghimeș-Făget cu ocazia Rusaliilor Romano-Catolice

          În perioada 6–9 iunie 2025, cu prilejul manifestărilor religioase și de omagiere organizate de sărbătoarea Rusaliilor Romano-Catolice, Gruparea de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” Bacău va asigura măsurile de ordine publică în localitatea Ghimeș-Făget, în cooperare cu structurile județene ale Poliției, Jandarmeriei și Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bacău.

          Potrivit programului stabilit de organizatori, manifestările religioase vor debuta vineri, 6 iunie, cu o slujbă oficiată la Biserica Kontumáci din localitate, după care, în jurul orei 16:00, pelerinii vor porni în procesiune către Șumuleu Ciuc.

          Programul va continua astfel:

          • Sâmbătă, 7 iunie: slujbe religioase la Biserica Romano-Catolică Ghimeș-Făget și vizite la obiective turistice locale.

          • Duminică, 8 iunie: sosirea trenurilor speciale Csíksomlyó Express și Székely Rapid, urmată de participarea credincioșilor la slujba de Rusalii și depunerea de coroane la Biserica Kontumáci în memoria eroilor.

          • Luni, 9 iunie: întoarcerea pelerinilor de la Șumuleu Ciuc va fi marcată de o slujbă de mulțumire și binecuvântare.

          Pe tot parcursul evenimentului, echipajele de jandarmi și poliție vor fi prezente în zonele de desfășurare a manifestărilor religioase, pe traseele de deplasare ale pelerinilor, în apropierea bisericilor din Ghimeș-Făget, precum și în zonele de interes turistic precum cantonul-muzeu – ultimul punct estic al fostelor Căi Ferate Maghiare înainte de 1918, și la Monumentul Istoric al Tuturor Maghiarilor.

          Vor fi monitorizate și zonele special amenajate pentru parcarea autovehiculelor, pentru a preveni blocajele sau incidentele.

          Recomandări pentru participanți:
          Organizatorii și forțele de ordine fac apel la cetățeni să respecte indicațiile transmise, să evite comportamentele care pot tulbura ordinea publică și să manifeste atenție sporită în protejarea bunurilor personale. Părinții sunt îndemnați să supravegheze copiii, iar persoanele în vârstă să fie însoțite, pentru a preveni situațiile neplăcute generate de aglomerație.

          În orice situație care necesită sprijin, cetățenii sunt rugați să se adreseze celui mai apropiat echipaj de ordine sau să sune la 112, Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență.

          Gruparea de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” Bacău reafirmă angajamentul de a contribui la desfășurarea în siguranță a acestor evenimente religioase de tradiție și de a fi în permanență alături de cetățeni.

          Fatal Accident in Ungureni: One Woman Dead, One Man Injured

          A serious traffic accident occurred earlier today in the commune of Ungureni, Bacău County. Around noon, a car driven by a 71-year-old man from Brașov County collided with a minibus while entering an intersection.

          The minibus was being driven lawfully by a 50-year-old man from the commune of Pârincea. As a result of the impact, the front-seat passenger in the car — a 70-year-old woman — died at the scene. The driver of the car sustained minor injuries and was transported to the hospital for medical care.

          Both drivers were tested with a breathalyzer, and results showed that neither was under the influence of alcohol.

          Police have opened a criminal investigation and are conducting inquiries to determine the exact circumstances of the accident. The case is being handled as involuntary manslaughter and bodily injury by negligence.

          Recommendation: Authorities remind all road users of the importance of respecting traffic rules, especially at marked intersections, in order to prevent such tragedies.

          Mai multe locuințe improvizate demolate de Primărie în cartierul Izvoare

            Primăria Municipiului Bacău a demolat mai multe locuințe improvizate din cartierul Izvoare, catalogând locuitorii lor ca având „risc de excluziune socială”.

            În urma acestei intervenții, nouă familii care trăiau în locuințe improvizate, în condiții de sărăcie extremă, au fost relocate.

             Scopul principal al acestui demers – spune municipalitatea –  a fost integrarea în comunitate și îmbunătățirea condițiilor de viață, în special pentru copiii acestor familii.

            După finalizarea procesului de relocare, construcțiile improvizate din cartierul Izvoare au fost demolate, iar terenul a fost igienizat. Potrivit Primăriei, acțiunea face parte dintr-un plan mai amplu de combatere a excluziunii sociale și de regenerare urbană a zonelor vulnerabile din municipiu.

            Reprezentanții Direcției de Asistență Socială afirmă că astfel de intervenții vor continua și în alte zone, urmărind sprijinirea familiilor aflate în dificultate și crearea unui mediu mai sigur și mai curat pentru toți cetățenii orașului.

            Accident mortal la Ungureni: O femeie a murit, un barbat a fost rănit

              Un grav accident rutier a avut loc în cursul zilei de astăzi, în comuna Ungureni, județul Bacău. În jurul orei prânzului, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 71 de ani, din județul Brașov, a intrat în coliziune cu un microbuz, în momentul pătrunderii într-o intersecție.

              Microbuzul era condus regulamentar de un bărbat de 50 de ani, din comuna Pârincea. În urma impactului, pasagera din dreapta față a autoturismului, o femeie în vârstă de 70 de ani, a decedat pe loc. Conducătorul autoturismului a suferit răni ușoare și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

              Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele indicând că nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice.

              Polițiștii au deschis un dosar penal și efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul, sub aspectul comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

              Recomandare: Autoritățile le reamintesc tuturor participanților la trafic importanța respectării regulilor de circulație, în special la intersecțiile semnalizate, pentru prevenirea tragediilor.

              Anunț important pentru băcăuani: întreruperea apei calde timp de 10 zile

                Începând cu data de 10 iunie 2025, locuitorii arondați punctelor termice PT 33 și PT 35 din municipiul Bacău vor rămâne fără apă caldă timp de 10 zile, ca urmare a lucrărilor de reabilitare a rețelelor termice de transport derulate de UAT – Primăria Municipiului Bacău.

                Aceste lucrări fac parte din programul „Reabilitarea rețelelor termice de transport pentru creșterea eficienței energetice a sistemului centralizat de termoficare din Municipiul Bacău – Lot 1 și Lot 4 – 6,673 km”, executate de societatea Thermoenergy Group S.A. Bacău.

                Potrivit unui comunicat transmis de companie, oprirea temporară a furnizării apei calde este necesară pentru a crea condiții optime de racordare a celor două puncte termice la rețeaua modernizată. Oficialii estimează că intervențiile vor duce la o creștere semnificativă a eficienței energetice a sistemului centralizat de alimentare cu energie termică.

                „Ne cerem scuze pe această cale tuturor consumatorilor afectați pentru disconfortul creat”, se arată în încheierea comunicatului, semnat de Florin Paval, Director General al Thermoenergy Group.

                Reprezentanții autorităților locale îi roagă pe cetățeni să dea dovadă de înțelegere și răbdare, promițând că rezultatul final va contribui la un serviciu public mai performant și sustenabil.

                Festivalul „Bucurie în Familie”, sub supravegherea Poliției Locale Bacău: Măsuri speciale pentru siguranța participanților

                  În perioada 6 – 8 iunie 2025, Insula de Agrement Bacău găzduiește festivalul „Bucurie în Familie”, un eveniment dedicat întregii comunități, cu activități pentru toate vârstele: de la jocuri tradiționale și ateliere pentru copii și seniori, până la spectacole artistice, expoziții tematice, produse handmade și preparate culinare. Programul zilnic se desfășoară între orele 10:00 și 23:00.

                  Pentru buna desfășurare a evenimentului și siguranța celor prezenți, Poliția Locală a Municipiului Bacău a anunțat o serie de măsuri organizatorice și de ordine publică.

                  Măsuri de restricționare și siguranță rutieră:

                  • Accesul auto către Insula de Agrement va fi restricționat începând de vineri, 6 iunie, ora 08:00, până luni, 9 iunie, ora 10:00. Bariera de acces va fi impusă de la sensul giratoriu – str. I.L. Caragiale nr. 2.

                  • Parcarea publică din zona de acces către Insulă (str. I.L. Caragiale nr. 2) va fi eliberată pentru a facilita accesul participanților și intervenția eventualelor echipaje de urgență.

                  • Polițiștii locali vor fi prezenți pe toată durata evenimentului pentru fluidizarea traficului și menținerea ordinii publice în zona de desfășurare.

                  Recomandări pentru participanți:

                  Poliția Locală Bacău recomandă tuturor vizitatorilor:

                  • Să respecte indicațiile forțelor de ordine;

                  • evite parcarea neregulamentară în apropierea Insulei de Agrement;

                  • Să utilizeze traseele pietonale special amenajate, cu acces dinspre strada I.L. Caragiale.

                  Evenimentul reunește activități menite să aducă împreună generațiile și să creeze un cadru relaxant și sigur pentru socializare, educație și distracție.

                  Prezența polițiștilor locali face parte din misiunea permanentă a instituției de a contribui la siguranța cetățenilor și la buna desfășurare a manifestărilor publice din municipiul Bacău.

                  Organizatorii îi așteaptă pe băcăuani în număr cât mai mare pentru a se bucura de un sfârșit de săptămână în familie, într-un cadru festiv și sigur.

                  Arme cu aer comprimat confiscate în județul Bacău în cadrul operațiunii „JUPITER”

                    Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Bacău au descins, în zilele de 4 și 5 iunie, la 11 adrese din județ, în cadrul operațiunii „JUPITER”, desfășurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române.

                    Acțiunea a vizat prevenirea și combaterea infracțiunilor legate de regimul armelor și munițiilor, iar în urma perchezițiilor domiciliare, au fost descoperite mai multe arme cu aer comprimat, deținute ilegal.

                    Pe 4 iunie, polițiștii au efectuat percheziții în Târgu Ocna, Slănic Moldova, Urecheşti și Oituz. La domiciliul unei tinere de 25 de ani, din Urecheşti, au fost găsite două arme neletale – o pușcă supusă autorizării și una confecționată artizanal – precum și 60 de alice. În Slănic Moldova, un tânăr de 35 de ani deținea ilegal un pistol cu aer comprimat, iar un bărbat de 38 de ani, o armă similară. În Târgu Ocna, un bărbat de 61 de ani avea o pușcă cu aer comprimat și circa 400 de diaboluri. Armele au fost ridicate de polițiști și în Moinești și Pârjol, unde alți doi bărbați, de 55 și 29 de ani, dețineau puști cu aer comprimat fără autorizație.

                    Ziua următoare, pe 5 iunie, perchezițiile au continuat în comunele Mărgineni, Letea Veche și în municipiul Bacău. La Mărgineni, un bărbat de 35 de ani avea o pușcă cu aer comprimat deținută ilegal. În Letea Veche, un bărbat de 44 de ani deținea o armă cu lunetă și red dot, precum și două cutii cu alice. În Bacău, la un bărbat de 54 de ani, polițiștii au descoperit o arbaletă și patru cutii cu alice.

                    Totodată, în localitățile Letea Veche, Agăș și Roșiori au fost ridicate încă patru puști cu aer comprimat, dintre care una echipată cu lunetă, precum și mai multe cutii cu alice.

                    Toate armele au fost confiscate, iar polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și al munițiilor.

                    Operațiunea „JUPITER” face parte dintr-un amplu plan național de combatere a deținerii ilegale de arme și substanțe periculoase.

                    Ciprian Porumbescu – 142 de ani de la moartea compozitorului care a pus dorul românesc pe portativ

                      Pe 6 iunie 2025 se împlinesc 142 de ani de la moartea lui Ciprian Porumbescu, unul dintre cei mai îndrăgiți compozitori români, simbol al muzicii naționale și al sensibilității artistice din secolul al XIX-lea. Deși a trăit doar 29 de ani, Porumbescu a lăsat în urma sa o operă muzicală emoționantă, încărcată de patriotism, lirism și dor nemărginit, care continuă să emoționeze generații întregi.

                      Un copil al Bucovinei

                      Ciprian Porumbescu s-a născut la 14 octombrie 1853, în satul Șipotele Sucevei, în Bucovina aflată atunci sub ocupație austro-ungară. Tatăl său, preotul Iraclie Porumbescu, a fost un intelectual luminat și un scriitor respectat, care i-a insuflat fiului dragostea pentru limba și cultura română.

                      Ciprian a primit o educație aleasă, studiind la gimnaziul din Suceava, apoi la Cernăuți, unde a început să se implice în activitățile societăților culturale românești. Muzica i-a devenit curând limbajul preferat de exprimare, iar talentul său a fost repede remarcat.

                      Patriot în vremuri tulburi

                      În perioada studiilor teologice, Ciprian s-a implicat în mișcările culturale și naționale ale românilor din Bucovina. A fost membru activ al Societății „Arboroasa”, care promova cultura și identitatea românească într-un context politic opresiv. Această implicare i-a atras arestarea de către autoritățile austriece în 1877, o experiență care i-a marcat profund spiritul.

                      După eliberare, Porumbescu a părăsit teologia și a ales să urmeze Conservatorul de Muzică din Viena, unde a fost elevul unor compozitori de renume. Aici și-a desăvârșit pregătirea muzicală și a compus unele dintre cele mai cunoscute lucrări ale sale.

                      Muzica dorului și a dragostei de țară

                      Creația lui Ciprian Porumbescu îmbină armonios inspirația folclorică românească cu formele clasice ale muzicii europene. Printre cele mai cunoscute lucrări ale sale se numără:

                      • „Balada pentru vioară și orchestră” – capodopera sa, plină de melancolie, lirism și dor;

                      • „Crai nou”, prima operetă românească, pe versuri de Vasile Alecsandri;

                      • „Trei culori”, un cântec devenit simbol patriotic (în altă formă muzicală față de imnul de stat al RSR);

                      • Numeroase cântece corale, romanțe și piese pentru voce și pian, printre care „Pe-al nostru steag e scris Unire”, „La malurile Prutului”).

                      O viață scurtă, o amprentă eternă

                      Grav bolnav de tuberculoză, Ciprian Porumbescu s-a retras în ultimii ani la casa părintească din Stupca (astăzi, comuna Ciprian Porumbescu, județul Suceava). A murit pe 6 iunie 1883, la doar 29 de ani, lăsând în urmă o operă sensibilă și profund românească.

                      Casa în care a trăit și a compus a devenit muzeu memorial, loc de pelerinaj cultural și simbol al moștenirii sale.

                      Moștenirea lui Ciprian Porumbescu

                      La peste un secol de la moartea sa, Ciprian Porumbescu rămâne un simbol al muzicii naționale românești. Prin lucrările sale, el a transformat suferința personală și dorul de țară în muzică nemuritoare, devenind o voce emblematică a idealului românesc de unitate, libertate și demnitate culturală.

                      Comemorarea a 142 de ani de la moartea sa ne oferă prilejul de a ne reîntoarce la rădăcini, la melodiile care au însoțit destinul unui popor și la emoția sinceră a unui tânăr care a știut să cânte ceea ce alții doar au simțit.

                      O tânără ar fi fost urcată cu forța într-un autoturism, în Bacău. Mașina a fost interceptată în mai puțin de 30 de minute

                        La data de 6 iunie a.c., în jurul orei 09:45, un apel la numărul unic de urgență 112 anunța un incident alarmant petrecut în municipiul Bacău: o tânără ar fi fost introdusă cu forța într-un autoturism de către mai multe persoane.

                        Polițiștii au reacționat prompt, demarând de îndată cercetările și operațiunile de căutare. S-a menținut legătura permanentă cu dispeceratul, iar echipajele aflate în teren au fost direcționate în funcție de informațiile primite în timp real.

                        După mai puțin de 30 de minute de la sesizare, autoturismul suspect a fost localizat și oprit în trafic pe DN 2 – E 85, în zona comunei Valea Seacă.

                        În interiorul vehiculului se aflau trei bărbați, cu vârste cuprinse între 23 și 29 de ani, precum și o tânără de 24 de ani. Toți cei implicați sunt din județul Teleorman.

                        Persoanele au fost conduse la sediul poliției pentru audieri, în vederea stabilirii circumstanțelor exacte ale evenimentului. Cercetările sunt în desfășurare.

                        Fotbal/ Liga 2: FC Bacău, așa a început totul!

                        În septembrie 2014, „Deșteptarea” anunța, în exclusivitate, fondarea, de către Cristi Ciocoiu a unui club privat, care avea intenția de a readuce Bacăul în elita fotbalului românesc. Titlul articolului era sugestiv: „Băcăuanii vor avea din nou fotbal”. La 11 ani distanță, proiectul „alb-roșu” continuă să-și dovedească valabilitatea, bifând promovarea echipei în Liga 2

                        Programul casieriilor RAJA de Rusalii

                          RAJA S.A. aduce la cunoștință consumatorilor din întreaga arie de operare că luni – 9 iunie 2025, cu ocazia celebrării celei de-a doua zile de Rusalii, casieriile și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor fi închise.

                          Abonații au la dispoziție soluții alternative de plată, precum contul de client RAJA (disponibil pe pagina web www.rajac.ro sau prin aplicația de mobil), transfer bancar sau direct debit. Pentru cei care nu au acces la aceste metode, facturile pot fi achitate și la punctele de plată Pay Point, Payzone sau Westaco.

                          Documentațiile specifice pentru diferite servicii pot fi transmise online, folosind metodele disponibile pe pagina web a societății https://rajac.ro/contact/ sau https://avize.rajac.ro/.

                          În această perioadă, activitatea structurilor responsabile cu furnizarea serviciilor de alimentare cu apă și de preluare/tratare a apelor uzate se va desfășura în regim permanent.

                          Pentru semnalarea unor eventuale disfuncționalități la nivelul rețelelor de apă și canalizare, clienții pot contacta Dispeceratul RAJA la numărul 0241/924, disponibil 24/24. Echipele de intervenție sunt pregătite să acționeze cu promptitudine pentru remedierea în timp util a tuturor avariilor sau a problemelor apărute în sistem, astfel încât utilizatorii să poată beneficia de serviciile noastre la parametrii optimi.

                          Începând de marți – 10 iunie 2025, casieriile și birourile de relații cu clienții își vor relua programul normal de lucru.

                          Biroul de comunicare

                          Poliția Locală a Municipiului Bacău continuă acțiunile de ridicare a vehiculelor abandonate

                            Poliția Locală a Municipiului Bacău, prin Compartimentul Siguranță Rutieră, desfășoară în continuare acțiuni susținute pentru identificarea și ridicarea autovehiculelor abandonate sau fără stăpân de pe domeniul public, în conformitate cu prevederile Legii nr. 421/2002 privind regimul juridic al acestora.

                            Până în prezent, au fost ridicate 15 autovehicule care întruneau condițiile prevăzute de lege, iar acțiunile de eliberare a spațiilor publice continuă și pe parcursul acestei zile.

                            Intervențiile sunt realizate în colaborare cu reprezentanții Primăriei Municipiului Bacău – U.A.T. Bacău, instituție care gestionează logistic activitatea de ridicare, pe baza dispozițiilor emise conform legislației în vigoare.

                            Acțiunile vor continua în perioada următoare, atât în urma sesizărilor primite din partea locuitorilor, cât și ca urmare a activităților de monitorizare desfășurate în teren de către polițiștii locali.

                            Prin aceste demersuri, autoritățile urmăresc eliberarea spațiilor publice, îmbunătățirea aspectului urban al municipiului și creșterea nivelului de siguranță și confort pentru toți cetățenii.

                            20 de ani de educație medicală continuă. 50 de ani de activitate medicală – Jubileul unei instituții medicale de excepție

                               Conform tradiției Spitalul Clinic Municipal de Urgență Moinești organizează în luna iulie a acestui an conferința Zilele Medicale ale Spitalului Clinic Municipal de Urgență Moinești”. Evenimentul va fi organizat în perioada 10-12 iulie 2025, avand dublă semnificație – JUBILEUL -50 DE ANI DE ACTIVITATE MEDICALĂ în spitalul nostru și cea de-A XX-A EDIŢIE A ZILELOR MEDICALE.

                                Intitulat sugestiv Două decenii de excelență în practica medicală” acest eveniment aniversar își menține experiența edițiilor precedente, ceea ce permite să abordăm teme de interes general, marcând astfel 20 ani de inovație, dedicare și progres în domeniul sănătății.

                                          Ediția 2025 este un prilej de celebrare și învățare, dorind să împărtășim tuturor celor prezenți cunoștințe și experiențe în domeniul îngrijirii pacienților. Dorim să evidențiem faptul că de-a lungul celor 50 de ani de activitate medicală și a celor 20 de ani de educație medicală continuă, spitalul a evoluat dintr-o unitate medicală modestă într-un centru de excelență, cu dotări moderne, specialiști renumiți și servicii medicale diverse și de înaltă calitate. Deasemenea vorbim de Spitalul Moinești ca un martor al transformărilor unei societăți în schimbare, dar și a unui pilon de stabilitate pentru sănătatea locuitorilor Moineștiului și nu numai. Mulțumim generațiilor de medici, asistenților medicali, kinetoterapeuților, psihologilor, infirmierilor și întregului personal auxiliar care au scris istoria acestui spital prin munca lor, prin sacrificiul și prin devotamentul față de bolnavi. De la primele consultații și până la intervenții medicale de ultimă generație, Spitalul Clinic Municipal de Urgență Moinești a demonstrat că valoarea profesională, umanitatea și inovația sunt aspecte emblematice atunci când vorbim de sănătate și boală.

                                Contăm pe participarea a numeroase personalități medicale: academicieni, profesori, șefi de clinici medicale și medici de renume din țară și străinătate care deja și-au anunțat prezenta. Pe parcursul celor trei zile organizatorice calendarul evenimentului medical va cuprinde cursuri, workshopuri, mese rotunde, lucrări practice pe diferite paliere științifice, transmisii live ale intervențiilor chirurgicale, simpozioane stiintifice adresate fiecărei categorii profesionale, respectiv medicilor din diferite specialități medicale și chirurgicale, medicilor rezidenți și studenților la medicină, nutriționiștilor și kinetoterapeților, psihologilor și nu în ultimul rând, asistenților medicali.

                                            Spitalul Clinic Municipal de Urgență Moinești oferă astfel prin întreg setul de acțiuni o platformă de învățare și schimb de cunoștințe pe teme inovative din sfera cercetării și a medicinii.

                                Vor avea loc prezentări științifice din sfera medicală și chirurgicală susținute de experți naționali și internaționali care vor aborda subiecte de actualitate din diverse specialități medicale, respectiv din domeniul cardiologiei, medicinei interne, obstetrică-ginecologie, chirurgie, neurologie, pediatrie, ortopedie, anestezie și terapie intensivă, recuperare medicală respiratorie, epidemiologie.

                                Pentru a sublinia permanenta noastră preocupare de a îmbunătăți comunicarea și colaborarea cu specialiști de renume din țară și din Uniunea Europeană, vom organiza o sesiune științifică chirurgicală intitulată Chirurgi români din UE: excelență medicală dincolo de granițe”- menită să favorizeze schimbul de bune practici în acest domeniu vast, chirurgia.

                                Tot în programul conferinței va fi organizată masa rotundă-Asociația Alianța Spitalelor, dezbătând alături de factori de decizie din sistemul sanitar și manageri de spital, aspecte definitorii ale managementului spitalicesc din România.

                                            In acest an organizam o sesiune a medicilor Clubului Rotary, intitulată ”Rotary-leadership și impact în comunitate”, moment unde vom evidenția impactul acestei comunități profesionale la nivel populațional și un curs de psihologie clinică adresat psihologilor clinicieni din spitale și nu numai.

                                            În cadrul ceremoniei noastre, desfășurată într-un cadru festiv și onorată de prezența numeroaselor personalități și oficialități, vor fi acordate premii și distincții în semn de recunoaștere pentru meritele deosebite și contribuțiile remarcabile aduse în domeniul medical.

                              Aniversarea noastră din acest an reprezintă un prilej de recunoștință pentru parcursul de până acum, dar și un moment de reflecție și angajament față de viitor. Continuăm să punem pacientul în centrul tuturor demersurilor noastre și să ducem mai departe tradiția excelenței medicale, cu responsabilitate, dedicare și viziune

                              Prof. Univ. Dr. Adrian Cotîrleț

                              Manager SCMU MOINEȘTI

                              Trei cetățeni străini, depistați în ședere ilegală în județul Bacău. Doi vor părăsi țara în 15 zile

                                Polițiștii de imigrări din Bacău, în cooperare cu Inspectoratul de Poliție Județean Bacău, au depistat în perioada 2–3 iunie a.c. trei cetățeni străini care se aflau în ședere ilegală pe teritoriul României. Este vorba despre doi bărbați, din Irak și Nepal, și o femeie din Republica Moldova, cu vârste cuprinse între 20 și 35 de ani.

                                Acțiunile au fost desfășurate în cadrul unor controale organizate pentru prevenirea și combaterea șederii ilegale și a muncii nedeclarate a străinilor. În urma verificărilor, s-a constatat că toate cele trei persoane au intrat legal în România, însă nu mai îndeplinesc în prezent condițiile de ședere prevăzute de legislația în vigoare.

                                Pentru doi dintre cetățeni, polițiștii de imigrări au emis decizii de returnare cu termen de plecare voluntară în 15 zile și i-au sancționat contravențional cu amenzi în valoare totală de 1.600 lei. În cazul unuia dintre aceștia, a fost instituită și măsura interzicerii intrării pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European și Confederației Elvețiene, pentru o perioadă de șase luni.

                                Cea de-a treia persoană, cetățeancă moldoveană, a fost amendată cu 800 lei, iar șederea sa a fost reglementată ulterior în scop de reîntregire a familiei.

                                Activitățile s-au desfășurat într-un sistem de management interinstituțional integrat, cu utilizarea aplicației informatice eDAC pentru verificarea persoanelor, având ca obiectiv prevenirea migrației ilegale și identificarea celor care se sustrag de la măsuri judiciare sau pot reprezenta un risc la adresa securității naționale.

                                Inspectoratul General pentru Imigrări reamintește cetățenilor străini importanța respectării legislației în vigoare privind regimul șederii în România și subliniază că astfel de acțiuni vor continua în întreaga țară.

                                Cartea de identitate electronică are doua PIN-uri și trebuie activată la ghișeele Evidenței Populației

                                  Deși Cartea Electronică de Identitate promite acces facil la servicii digitale, funcționalitatea sa online nu este imediată. Pentru a deveni activă, CEI necesită o procedură inițială care implică două coduri PIN, un drum la ghișeu și un pic de atenție la detalii.

                                  Inspectoratul de Jandarmi Județean Bacău recrutează candidați pentru Academia de Poliție – specialitatea Jandarmi

                                    Inspectoratul de Jandarmi Județean Bacău anunță demararea procesului de recrutare a candidaților pentru admiterea la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București, specializarea Jandarmi, în vederea formării viitoarei generații de ofițeri ai Jandarmeriei Române.

                                    Pentru anul universitar 2025–2026, Ministerul Afacerilor Interne pune la dispoziție un număr de 70 de locuri pentru specialitatea Jandarmi, în cadrul Facultății de Poliție – învățământ cu frecvență (IF).

                                    O carieră în Jandarmeria Română înseamnă angajament față de lege, ordine publică și protejarea comunității. Este un drum profesional care implică disciplină, responsabilitate și devotament, dar care oferă stabilitate, recunoaștere și posibilități reale de dezvoltare.

                                    Calendarul admiterii:

                                    📅 Data limită de înscriere: 20 iunie 2025
                                    🖂 Cererile de înscriere se transmit exclusiv în format electronic la adresa:
                                    relatiipublice@jandarmeriabacau.ro

                                    Etapele procesului de selecție sunt următoarele:

                                    • Evaluarea psihologică

                                    • Evaluarea performanței fizice

                                    • Proba scrisă

                                    Candidații interesați sunt încurajați să consulte Ghidul complet privind admiterea, care conține informații esențiale despre condițiile de participare, calendarul probelor și metodologia de concurs. Ghidul este disponibil pe site-ul oficial al unității:

                                    🔗 Accesează aici anunțul complet și metodologia de admitere

                                    Inspectoratul de Jandarmi Județean Bacău încurajează tinerii care își doresc o carieră în slujba legii să aplice și să se pregătească temeinic pentru admitere. Jandarmeria Română are nevoie de oameni dedicați, pregătiți să devină liderii de mâine în uniformă.

                                    ULTIMELE ȘTIRI