Pasiunea unui suporter portughez care a făcut 3400 de kilometri în 43 de ore pentru a-și vedea echipa favorită remizând alb în mijlocul Atlanticului, la Ponta Delgada, ne-a amintit de fanul numărul 1 al sportului băcăuan, „Ceaușescu”, de la a cărei dispariție s-a scurs un deceniu și de antrenorul-nepereche Florin Grapă, stins din viață, dar nu și din sufletele...
Campioana Bacăului va întâlni în drumul spre eșalonul 3 una dintre campioanele Neamțului, Iașiului, Sucevei, Botoșaniului sau Vasluiului
La finalul ediției 2017-2018, campioanele județene vor accede în Liga a III-a doar după susținerea barajului de promovare.
Ca și până acum. Și tot la fel ca în ultimele sezoane, și în...
Peste puțin timp cortina lui 2017 se va trage lăsând în urmă un an cu de toate. Cu realizări și bucurii, dar și cu momente mai puțin plăcute. Sigur, sportul nu a făcut nici el excepție. Astăzi ne vom referi la Clubul Sportiv Școlar (CSȘ) Bacău, care are menirea...
Grație sponsorizărilor de la Dedeman și Agricola, echipa de volei feminin a Științei a reușit să asigure co-finanțarea proiectului aprobat de municipalitate în baza Legii 350/ 2005
Moș Crăciun a venit și la echipa de volei feminin a Științei Bacău. Și a fost generos! Moșul a adus grupării conduse de...
Forul condus de Georgel Cojocaru a dat publicității ierarhia celor mai buni sportivi ai județului în 2017. Number one este triplusaltista Andreea Elena Panțuroiu (CSM Onești). Podiumul e completat de halterofilul CSM Bacău, Ionuț Ilie și de atletul Alexandru Soare de la Știința
Final de an, vremea bilanțurilor. Și, evident,...
Prima ediție a Memorialului „Alexa-Ganea- Condurache” a reunit pe parchetul Sălii Sporturilor nume ca Daniel Bogdan, Florin Lovin, Andrei Cristea, Giani Căpușă, Marius Croitoru sau Vasile Jercălău
La cinci zile de la desfășurarea Memorialului „Alexa- Ganea- Condurache”, emoțiile continuă să fie la fel de intense. Poate și pentru faptul că...
Dacă viteza se măsoară în metri pe secundă, la Clubul de Dans Sportiv Adamas Bacău, anul 2017 s-a măsurat în ... medalii pe zi. Sigur, expresia e puțin forțată, însă cele 400 de medalii și 195 de cupe și trofee cucerite în acest an ne dă dreptul să spunem...
Ultima competiție din anul 2017 din calendarul competițional al Federației Naționale de Natație și Pentatlon Modern, Campionatul Național de Poliatlon destinat cadeților 12 ani, s-a desfășurat în perioada 14-17 decembrie la Pitești. Și de această dată sportivii de la CSM Bacău au avut o evoluție mai mult decât convingătoare...
Sala Sporturilor a găzduit vineri seara un meci demonstrativ jucat de generația 1990-2000 a FCM Bacău în amintirea foștilor jucători ai „galben-albaștrilor” Neculai Alexa, Florin Ganea și Sorin Condurache
O lecție de viață
Kilograme în plus și fire de păr în minus. Astea sunt singurele diferențe. Aa, și ar mai fi...
Astăzi, vineri, 22 decembrie, de la ora 16.00, la Sala Sporturilor, generația 1990-2000 a FCM Bacău organizează un meci demonstrativ dedicat amintirii foștilor jucători ai „galben-albaștrilor” Niculae Alexa, Florin Ganea și Sorin Condurache. Intrarea este liberă.
Niculae Alexa s-a stins din viață în august 2015. Număra 53 de ani și...
Lideră autoritară a Seriei A din cadrul ligii secunde, echipa de handbal masculin CSM Bacău a intrat de joi, 21 decembrie, în vacanță. „Csmeii” își vor relua antrenamentele pe data de 8 ianuarie.
„Ne dorim să efectuăm și un cantonament, urmat, firește, de meciuri de verificare”, a declarat antrenorul...
Ieri, în Senatului festiv al Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău a fost premiată performanţa sportivă.
Studenţii Facultății de Științe ale Mișcării, Sportului și Sănătății, care au obținut rezultate deosebite la diferite competiții universitare naționale și internaționale (la Jocurile Mondiale Universitare, Jocurile Europene Universitare și Campionatele Naționale Universitare de Atletism,...
Halterofilul Ionuț Ilie a fost desemnat cel mai bun sportiv al anului de la CSM Bacău. El a fost urmat în Top 10 de Alexandru Novac și de Alice Halmac
Clubul sportiv al Primăriei Bacău și-a premiat aseară cei mai buni sportivi ai anului. Și nu doar cei mai buni...
Cea de-a șaptea ediție a Cupei „Sărbătorilor de Iarnă” la minifotbal desfășurată weekendul trecut, în Bacău, va rămâne în memoria asistenței în special prin spectaculozitatea finalei dintre Tazzmanschaft București și Golden Boys.
Deși au condus cu 2-0 și 3-1, gazdele de la Golden Boys nu au reușit să-și adjudece primul...
Au fost cuminți și ascultătoare. S-au pregătit bine pe tot parcursul lui 2017 și, așa cum era normal, Moș Crăciun nu le-uitat.
Duminică, micuțele gimnaste de la SCM Bacău au avut parte de vizita în devans a Moșului. Nu oricum, ci cu prilejul unei serbări în care cele 11 sportive...