30 aprilie 2024
SportHandbal masculin/ Divizia A: Vacanță până în ianuarie

Handbal masculin/ Divizia A: Vacanță până în ianuarie

Lideră autoritară a Seriei A din cadrul ligii secunde, echipa de handbal masculin CSM Bacău a intrat de joi, 21 decembrie, în vacanță. „Csmeii” își vor relua antrenamentele pe data de 8 ianuarie.

„Ne dorim să efectuăm și un cantonament, urmat, firește, de meciuri de verificare”, a declarat antrenorul băcăuanilor, Gabriel Armanu, care nu a ascuns că, în perspectiva accederii în Liga Zimbrilor, și-ar dori să-și întărească efectivul încă din această iarnă:

„În teorie, căutăm jucători pentru ceea ce ne dorim să fie de la vară încolo. Sperăm să-i găsim și, în cazul în care nu ar veni la CSM acum, măcar să-și dea acordul pentru sezonul viitor”.



Returul Diviziei A va începe pe 4 martie, primul meci oficial din 2018 urmând să-i găsească pe Hanțaru și Compania pe terenul ultimei clasate, CSM Botoșani.

După primele 9 runde, CSM Bacău ocupă locul 1 în Seria A, cu 27 de puncte, șase în plus față de a doua clasată, HC Buzău 2012.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri