Un bărbat în vârstă de 44 de ani a fost reținut de polițiști după ce a fost depistat conducând un autoturism pe raza comunei Tamași, deși avea permisul de conducere anulat și se afla sub influența alcoolului.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, incidentul s-a petrecut în seara zilei de 12 iulie, în jurul orei 21:00, când polițiștii din cadrul...
Municipiul Onești a obținut o finanțare în valoare de 2,25 milioane de lei, destinată unor investiții în sănătate, educație și promovarea valorilor locale, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Onești, Laurențiu Neghină.
Potrivit acestuia, fondurile vor fi direcționate către dotarea Muzeului Sportului „Nadia Comăneci”, susținerea proiectului de reabilitare a...
Ziua Mondială a Apei, marcată anual pe 22 martie, readuce în atenția publică importanța accesului la apă potabilă sigură, considerată o condiție esențială pentru sănătate, bunăstare și reducerea inegalităților sociale.
Evenimentul a fost instituit de Organizația Națiunilor Unite în anul 1993 și are ca scop conștientizarea privind gestionarea responsabilă și...
Autoritățile avertizează populația să respecte măsurile de prevenire a incendiilor și să adopte un comportament prudent, în contextul unei atenționări meteorologice de Cod Galben privind intensificări ale vântului, emisă de Administrația Națională de Meteorologie pentru Dobrogea, estul Munteniei și sudul Moldovei.
Potrivit recomandărilor transmise, cetățenii sunt sfătuiți să nu aprindă...
Lucrările pe lotul 3 al Autostrăzii A7 Focșani – Bacău, pe tronsonul Răcăciuni – Bacău, au depășit stadiul fizic de execuție de 70%, în condițiile unei mobilizări susținute în șantier, în special în zona nodurilor rutiere Bacău-Sud și Bacău-Nord.
Potrivit datelor comunicate de autorități, intervențiile sunt concentrate în prezent la...
O intervenție chirurgicală complexă a fost realizată la Spitalul Municipal Onești „Sfântul Ierarh Dr. Luca”, unde o echipă medicală a reușit să extirpeze o tumoră abdominopelvină uriașă, cu o greutate de aproximativ 5,6 kilograme, de la o pacientă în vârstă de 61 de ani.
Femeia s-a prezentat la unitatea medicală...
Primăria municipiului Onești anunță desfășurarea unor lucrări de mentenanță la instalațiile de semaforizare de pe Bulevardul Republicii, în perioada 23–27 martie 2026, între orele 07:00 și 18:00, potrivit purtătorului de cuvânt al instituției, Laurențiu Neghină.
Intervențiile vor avea loc în mai multe puncte importante de trafic, respectiv la intersecțiile Bulevardului...
Compania de stat Aerostar Bacău (ARS) a convocat Adunarea Generală a Acționarilor pentru data de 22 aprilie, pe ordinea de zi fiind inclusă propunerea de distribuire a unor dividende în valoare totală de 48,7 milioane de lei, potrivit informațiilor publicate la Bursa de Valori București (BVB).
Conform propunerii, dividendul brut...
Spitalul Județean de Urgență Bacău va introduce, începând cu 23 martie 2026, testarea gratuită pentru depistarea infecției cu virusul papiloma uman (HPV), în cadrul unui program dedicat prevenirii cancerului de col uterin, adresat femeilor cu vârste între 30 și 65 de ani.
Potrivit reprezentanților unității medicale, inițiativa vine în contextul...
Primarul municipiului Bacău, Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu, a anunțat vineri desființarea construcțiilor improvizate din zona Pieței Centrale, unde se comercializau flori în apropierea Vivariului, măsura fiind parte a unui demers mai amplu de reorganizare urbană.
Potrivit edilului, acțiunea a avut loc în cursul dimineții și a fost dusă la capăt în pofida...
Simularea probelor scrise ale examenului național de bacalaureat pentru elevii claselor a XII-a (zi) și a XIII-a (seral și frecvență redusă) va începe luni, 23 martie 2026, fiind organizată de Ministerul Educației și Cercetării, conform calendarului stabilit la nivel național.
Potrivit programării oficiale, prima probă, Limba și literatura română (E.a),...
Casa de Cultură „Elisabeta Bostan” a găzduit sâmbăta trecută cea de-a VII-a ediție a Festivalului de Muzică și Dans NDA Competition, un eveniment organizat de clubul Nicol Dance Academy din Onești.
Concursul a început de dimineață, primii participanți care au evoluat pe scenă fiind cei de la secțiunea muzică vocală...
Partea 1: Sindromul Down
Primăvara nu apare peste noapte, ci se strecoară încet, prin muguri timizi și fire fragile de iarbă. Unele flori înfloresc devreme, altele au nevoie de mai mult timp sau de mai mult soare. Totuși, fiecare dintre ele își găsește locul în peisajul viu al naturii, contribuind...
Clădirea grădiniței „Crai Nou”, construită în 1951, cu o suprafață de 971,80 mp, nu a beneficiat până în prezent de reparații capital. Iar acum, un nou proiect important pentru educația din Comănești intră în etapa de execuție.
Primarul orașului Comănești, Viorel Miron, a postat pe pagina de facebook a Primăriei...
Pompierii militari din Bacău au intervenit, joi, pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un bloc de locuințe situat pe strada Mircea Eliade, în municipiu.
Potrivit informațiilor furnizate de autorități, la locul solicitării au fost mobilizate de urgență două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoscară, o autospecială de descarcerare,...