Într-o dimineață de martie, liniștea obișnuită a claselor din comuna Nicolae Bălcescu a fost întreruptă de oaspeți speciali. Polițiștii de la Biroul Siguranță Școlară, alături de specialiști din Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității și de la poliția rutieră, au venit să stea de vorbă cu elevii despre problemele cu care se pot confrunta zi de zi: bullying,...
Cătălina Jacob, o tânără de 28 de ani originară din Bacău, a fost desemnată reprezentanta României la prestigiosul concurs Miss Universe 2025, care va avea loc pe 21 noiembrie, în Thailanda. Cu o carieră internațională impresionantă în lumea modei, Cătălina este una dintre cele mai promițătoare apariții românești din...
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, împreună cu cei din cadrul Poliției municipiului Moinești și sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Moinești, au efectuat două percheziții domiciliare într-un dosar penal în care se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de...
În noaptea trecută, în jurul orei 01:30, un echipaj de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Ștefan cel Mare” Bacău, aflat în patrulare în zona gării din Bacău, a auzit zgomote puternice urmate de sunete de geamuri sparte. Imediat, jandarmii s-au deplasat rapid către o parcare din apropiere,...
Filiala Teritorială Bacău–Neamț a Ordinului Arhitecților din România (OAR), în calitate de organizator, anunță oficial lansarea Concursului de idei „re:START BACĂU – Revitalizarea centrului Municipiului Bacău”, desfășurat cu girul Ordinului Arhitecților din România și în parteneriat cu Primăria Municipiului Bacău.
Concursul de idei reprezintă o procedură profesională de testare conceptuală,...
Sâmbătă, 18 octombrie, de la ora 16:30, Insula de Agrement din Bacău se va transforma într-un tărâm al luminii, bucuriei și reconectării, odată cu desfășurarea celei de-a XVI-a ediții a Festivalului Luminii – un eveniment devenit deja tradiție pentru cercetașii băcăuani și un prilej de a evada, pentru câteva...
Este despre altceva decât o luptă între pugiliști. Este despre protecție maternă, dragoste filială, curaj și competență profesională, compasiune și recunoștință. Personajele sunt deja notorii: boxerul Dragoș Dulhac – campion mondial de box, la categoria veterani (Master Boxing), - cu opt versiuni în palmaresul la zi, și dr. Adrian...
Intervenție chirurgicală complexă realizată de echipa condusă de dr. Ovidiu Cristian Scovronschi
Spitalul Județean de Urgență (SJU) Bacău adaugă o nouă realizare medicală importantă în portofoliul său: un caz de cancer oral rezolvat chirurgical cu succes de către echipa condusă de dr. Ovidiu Cristian Scovronschi, medic primar de chirurgie orală...
După ce în urmă cu 9 ani Cristina Sabău a câstigat premiul pentru Inovatie in Industria Dentară din Marea Britanie, reușită consemnată la vremea respective de ziarul Deșteptarea, iată că, anul acesta, a reușit din nou, dar într-un alt domeniu.
Cristina Sabău, profesionistă în tehnologie originară din Pustiana - Bacău,...
Polițiștii Compartimentului de Ordine Publică Bacău au dispus reținerea unui tânăr de 17 ani, bănuit de comiterea mai multor infracțiuni la regimul rutier. Acesta este cercetat pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, conducerea unui autovehicul ale cărui plăcuțe au fost retrase și...
În noaptea trecută, pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Bacău au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit din satul Poieni, comuna Roșiori.
La fața locului s-au deplasat de urgență mai multe echipaje, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, precum și o...
La sfârșit de octombrie și început de noiembrie, în județul Bacău are loc festivalul itinerant de chitară intitulat CÂNTAREA CÂNTĂRILOR. Invitați internaționali, artiști care strălucesc pe scenele din București și muzicieni băcăuani aduc în fața publicului din județ un program intens și variat, cu 9 concerte în 3 orașe...
Astăzi, 17 octombrie 2025, s-a înregistrat o avarie la nivelul conductei de alimentare cu apă, de pe strada Mercur din orașul Onești, județul Bacău.
Pentru remedierea acesteia, echipele RAJA sunt nevoite să reducă presiunea apei potabile în intervalul orar 09.30 – 14.30, pe străzile Libertății, Sintezei, Stirenului, Viitorului, Mercur și...
Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Cristian Pistol, a anunțat că vineri după-amiază va fi deschisă circulația pe un nou tronson de 28 de kilometri din Autostrada Moldovei (A7), între Mizil și Pietroasele.
„Deschidem mâine după-amiază circulația pe încă 28 km din A7! Ajungem astfel la aproximativ 132 km de...
Pompierii băcăuani au fost solicitați să intervină, joi, la un incendiu care se manifesta la o casă de locuit din comuna Sănduleni, sat Verșești.
La fața locului s-au deplasat mai multe forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Onești și din cadrul Punctului de Lucru Livezi.
Ajunși la locul intervenției,...