ActualitateSe deschid încă 28 de kilometri din Autostrada Moldovei (A7) între Mizil...

Se deschid încă 28 de kilometri din Autostrada Moldovei (A7) între Mizil și Pietroasele

Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Cristian Pistol, a anunțat că vineri după-amiază va fi deschisă circulația pe un nou tronson de 28 de kilometri din Autostrada Moldovei (A7), între Mizil și Pietroasele.

„Deschidem mâine după-amiază circulația pe încă 28 km din A7! Ajungem astfel la aproximativ 132 km de autostradă deschiși circulației din totalul celor 319 km ai Autostrăzii Moldovei”, a transmis Pistol într-o postare pe rețelele sociale.

Noul Lot 2 al autostrăzii Ploiești – Buzău va permite deviarea traficului rutier de tranzit care în prezent traversează orașul Mizil, contribuind la fluidizarea circulației și la reducerea poluării și a zgomotului în zonă.



Autostrada Moldovei (A7) este unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură din România, având rolul de a asigura legătura rutieră modernă între Muntenia, Moldova și Bucovina. Odată finalizată, aceasta va avea o lungime totală de 319 kilometri, de la Ploiești până la Pașcani.



spot_img
spot_img