Conducerea Asociației Naționale a Veteranilor de Război a anunțat, cu profundă durere, trecerea la cele veșnice a generalului (rtr.) Ștefan Dimofte, veteran de război și participant la cel de-Al Doilea Război Mondial. Distinsul veteran s-a stins din viață la vârsta de 104 ani.
Născut la 15 martie 1922, în localitatea Gloduri, astăzi comuna Izvorul Berheciului, județul Bacău, într-o familie cu...
Primăria municipiului Onești anunță desfășurarea unor lucrări de mentenanță la instalațiile de semaforizare de pe Bulevardul Republicii, în perioada 23–27 martie 2026, între orele 07:00 și 18:00, potrivit purtătorului de cuvânt al instituției, Laurențiu Neghină.
Intervențiile vor avea loc în mai multe puncte importante de trafic, respectiv la intersecțiile Bulevardului...
Compania de stat Aerostar Bacău (ARS) a convocat Adunarea Generală a Acționarilor pentru data de 22 aprilie, pe ordinea de zi fiind inclusă propunerea de distribuire a unor dividende în valoare totală de 48,7 milioane de lei, potrivit informațiilor publicate la Bursa de Valori București (BVB).
Conform propunerii, dividendul brut...
Spitalul Județean de Urgență Bacău va introduce, începând cu 23 martie 2026, testarea gratuită pentru depistarea infecției cu virusul papiloma uman (HPV), în cadrul unui program dedicat prevenirii cancerului de col uterin, adresat femeilor cu vârste între 30 și 65 de ani.
Potrivit reprezentanților unității medicale, inițiativa vine în contextul...
Primarul municipiului Bacău, Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu, a anunțat vineri desființarea construcțiilor improvizate din zona Pieței Centrale, unde se comercializau flori în apropierea Vivariului, măsura fiind parte a unui demers mai amplu de reorganizare urbană.
Potrivit edilului, acțiunea a avut loc în cursul dimineții și a fost dusă la capăt în pofida...
Simularea probelor scrise ale examenului național de bacalaureat pentru elevii claselor a XII-a (zi) și a XIII-a (seral și frecvență redusă) va începe luni, 23 martie 2026, fiind organizată de Ministerul Educației și Cercetării, conform calendarului stabilit la nivel național.
Potrivit programării oficiale, prima probă, Limba și literatura română (E.a),...
Casa de Cultură „Elisabeta Bostan” a găzduit sâmbăta trecută cea de-a VII-a ediție a Festivalului de Muzică și Dans NDA Competition, un eveniment organizat de clubul Nicol Dance Academy din Onești.
Concursul a început de dimineață, primii participanți care au evoluat pe scenă fiind cei de la secțiunea muzică vocală...
Partea 1: Sindromul Down
Primăvara nu apare peste noapte, ci se strecoară încet, prin muguri timizi și fire fragile de iarbă. Unele flori înfloresc devreme, altele au nevoie de mai mult timp sau de mai mult soare. Totuși, fiecare dintre ele își găsește locul în peisajul viu al naturii, contribuind...
Clădirea grădiniței „Crai Nou”, construită în 1951, cu o suprafață de 971,80 mp, nu a beneficiat până în prezent de reparații capital. Iar acum, un nou proiect important pentru educația din Comănești intră în etapa de execuție.
Primarul orașului Comănești, Viorel Miron, a postat pe pagina de facebook a Primăriei...
Pompierii militari din Bacău au intervenit, joi, pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un bloc de locuințe situat pe strada Mircea Eliade, în municipiu.
Potrivit informațiilor furnizate de autorități, la locul solicitării au fost mobilizate de urgență două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoscară, o autospecială de descarcerare,...
Comisarii Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Bacău au intervenit în urma unor sesizări primite de la cetățeni privind depozitări ilegale de deșeuri din construcții în zona inundabilă a râului Siret, în apropierea Podului de la Narcisa.
În urma controalelor efectuate în teren, autoritățile au identificat cantități semnificative de...
Polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Bacău au organizat, în colaborare cu Clubul Sportiv Municipal Bacău, o activitate dedicată promovării sportului, disciplinei și spiritului de fair-play, în contextul apropierii Ziua Poliției Române.
La eveniment au participat boxeri campioni naționali ai României, legitimați în cadrul Federația Română de Box, care...
Un proiect de suflet, pentru suflet
La început de martie, primăvara deschide calea unui nou început, startul unei inițiative de suflet, proiectul caritabil ”Împreună pentru Matei, împreună în comunitate”, proiect ce își propune a fi nu doar un ansamblu de activități de caritate, ci o investiție în stabilitatea comunității școlare...
Comisarii Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Bacău au identificat, în zona Pietroasa din comuna Mănăstirea Cașin, un perimetru de aproximativ 12.000 de metri pătrați afectat de exploatări ilegale de agregate minerale, constând în nisip și balast.
Potrivit instituției, excavațiile realizate direct în albia minoră a râului Cașin depășesc...
Proiectul strategic al drumului expres Piatra-Neamț – Bacău, care ar urma să asigure conexiunea cu Autostrada Moldovei A7, se confruntă cu un blocaj juridic major, după ce trei participanți la licitație au contestat în instanță rezultatul procedurii de atribuire.
Miza contractului este semnificativă, valoarea estimată pentru construirea celor 51 de...