marți, 23 decembrie 2025

Actualitate

Prima licitație pentru locurile de parcare de reședință, programată în ianuarie 2026

După ani de așteptare, locuitorii din anumite zone ale Bacăului vor putea să participe în premieră la atribuirea locurilor de parcare de reședință. Viceprimarul Leonard Ioan Bulai a anunțat astăzi că prima licitație va avea loc în ianuarie 2026, iar locația stabilită este pe strada Tipografilor nr. 1. Potrivit declarației viceprimarului, la procedura de atribuire vor putea participa doar locuitorii...

Daniel David și-a dat demisia din funcția de ministru al Educației. Nemulțumiri legate de buget și de viitoarele tăieri anunțate de Guvern

Daniel David, ministrul independent al Educației, și-a înaintat demisia din Guvernul României, potrivit surselor...

Polițiștii de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale Bacău au poposit în casele celor care au nevoie de ajutor

Astăzi, 22 decembrie, polițiștii din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale au achiziționat alimente, dulciuri...

Piticii de la Grădinița „Dumbrava Minunată” au adus bucurie bunicilor de la Căminul „Brațe Părintești”

La sfârșitul săptămânii trecute, la Căminul de Bătrâni “Brațele Părintești “ , preșcolarii de...

Jandarmii băcăuani și-au deschis porțile pentru elevii din Onești

Peste 40 de elevi de la Școala Gimnazială Nr. 1 Onești au fost azi...

Bacău: Ultimul spectacol de cinema în aer liber al sezonului

Primăria Municipiului Bacău invită publicul la ultimul spectacol de cinema în aer liber din acest sezon, care va avea loc sâmbătă, 6 septembrie, de la ora 20.00, în Parcul Catedralei. Pe ecranul instalat în aer liber va rula „Minecraft – The Movie”, iar accesul spectatorilor este gratuit, în limita locurilor...

Bacău: BAC-FEST 2025 – Festivalul Național „George Bacovia”

Biblioteca Județeană „Costache Sturdza”, instituție a Consiliului Județean Bacău, organizează, între 17 și 20 septembrie 2025, o nouă ediție a BAC-FEST – Festivalul Național „George Bacovia”, eveniment de tradiție care continuă manifestarea inițiată în 1971. Festivalul reunește, an de an, scriitori, critici, artiști și iubitori de literatură, confirmându-și statutul...

Comăneștiul construiește un Centru de zi pentru seniori

Primarul orașului Comănești, Viorel Miron, împreună cu managerul de proiect, Gabriela Munteanu, și alți membri ai echipei de implementare, au efectuat o vizită de lucru pe șantierul unde se construiește Centrul de zi pentru seniori. Pe parcursul vizitei au fost analizate etapele de execuție și respectarea graficului de lucrări. Proiectul...

„Noaptea Muzeelor la Sate 2025”

Complexul Muzeal de Știinţele Naturii „Ion Borcea” organizează în data de 6 septembrie 2025 cea de a III-a ediție a evenimentului „Noaptea Muzeelor la Sate” la Casa Memorială „Ion Borcea” din comuna Racova, județul Bacău între orele 18.00-23.00 (22.30 fiind ora de intrare a ultimului vizitator).  Evenimentul cultural este...

Seară plină de emoții la lansarea de carte a Andreei Lichi

„Eu și piesele din puzzle-ul meu. De la fragmentare la întregire” este titlul celei de-a doua cărți care poartă semnătura psihologului Andreea Lichi, volum lansat joi, 4 septembrie, eveniment găzduit de sala de evenimente a Complexului EMD. Cu o prezență mult peste așteptări, întâlnirea a fost una încărcată de emoții...

Informare Publică: Avarie pe bulevardul Oituz!

Astăzi, 05 septembrie 2025, echipele RAJA intervin pentru remedierea unei avarii survenite la conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 150 mm, de pe bulevardul Oituz nr. 4, din municipiul Onești, județul Bacău. Pentru desfășurarea lucrărilor de reparație, în intervalul orar 13:30 – 16:30, furnizarea apei potabile se va...

Incident la Autogara Bacău: femeie reținută după ce a amenințat trecătorii cu un cuțit

În această dimineață, în jurul orei 09:00, un apel la numărul unic de urgență 112 a semnalat prezența unei femei care amenința cetățenii cu un cuțit, în incinta Autogării Bacău. Un echipaj de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Ștefan cel Mare” Bacău s-a deplasat de urgență la fața...

Începe școala. Sub semnul austerității

Din păcate, e adevărat. Vacanța s-a cam terminat iar părinții, cei mai mulți, nu știu pe unde să scoată cămașa, în fața cheltuielilor din ce în ce mai mari. Bucuria începerii unui nou an școlar, parcă nu mai e la fel ca altă dată. Cei mici își doresc de...

Direcția de Asistență Socială din Bacău oferă sprijin prin tichete pentru energie

Primarul municipiului Bacău, Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu, a anunțat că Direcția de Asistență Socială (DAS) continuă să sprijine persoanele vulnerabile prin acordarea tichetelor pentru energie, în valoare de 50 de lei fiecare. Potrivit declarației primarului, acest sprijin se acordă persoanelor cu venit net lunar mai mic de 1.940 de lei și familiilor...

Agricola Bacău pariază pe investiții de 32 milioane euro, în ciuda provocărilor economice din 2025

Grupul Agricola Bacău, unul dintre cei mai mari producători de carne de pui, mezeluri și produse ready-meal din România, traversează un an 2025 mai dificil din cauza contextului economic actual. Scăderea puterii de cumpărare și reducerea bugetelor familiilor afectează consumul, iar efectele se resimt și în industria alimentară, explică...

Bacăul, capitala tinereții și a credinței: peste 1000 de participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși

Municipiul Bacău a devenit marți capitala tinereții și a credinței, găzduind Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) – Bacău 2025, un eveniment de anvergură care a adunat peste 1000 de participanți din întreaga eparhie. Sub genericul „Credință și cultură pentru o generație cu rădăcini”, tinerii au trăit o zi plină de...

Bătrân prins în flagrant în timp ce fura porumb la Scorțeni

Un bărbat de 77 de ani, din comuna Scorțeni, a fost surprins în flagrant de polițiști în timp ce sustrăgea porumb de pe un teren agricol. Incidentul a avut loc în urma unui apel la 112, efectuat de un bărbat de 38 de ani, din municipiul Bacău, care a...

Etapa Națională a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situații de Urgență s-a încheiat. ISU Bacău, campion național!

Timp de patru zile de foc, această competiție de amploare a reunit cei mai buni profesioniști ai inspectoratelor pentru situații de urgență din întreaga țară. Prin fiecare probă, concurenții au demonstrat că determinarea, pregătirea și spiritul de echipă sunt valori fundamentale, arătând că standardele performanței pot fi mereu depășite...

Conducerea SJU Bacău anchetează cazul unui pacient internat la Psihiatrie, care acuză că a fost abuzat

Conducerea Spitalului Județean de Urgență Bacău a avut astăzi o întrevedere cu un pacient care și-a exprimat recent nemulțumirea, în spațiul public, față de modul în care a fost tratat în secția de Psihiatrie a unității medicale. La discuție au participat managerul interimar Ion-Marius Savin, dr. Ancuța Grigoriu –...