Polițiștii din cadrul Compartimentului de Ordine Publică Bacău au desfășurat activități speciale dedicate sărbătorilor de iarnă, aducând zâmbete și momente de bucurie copiilor și familiilor aflate în dificultate.
Cu multă implicare și dăruire, aceștia au oferit cadouri copiilor din cadrul Casei de Copii Barați, precum și altor două familii nevoiașe din comuna Mărgineni. Darurile au constat în dulciuri și alte...
Un incident rutier s-a produs recent pe DN 15, în comuna Hemeiuș, fără victime, dar cu pagube materiale.
O femeie de 53 de ani, aflată la volanul autoturismului său, a pătruns pe drumul național din strada Avicolei, intrând în coliziune cu un alt autoturism condus de un bărbat de 31...
În data de 22 octombrie 2025, studenții de la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, Facultatea de Științe, programul de studii de Biologie, anul al III-lea, au desfășurat o aplicație practică în cadrul disciplinei „Ecologie generală”, în Parcul „Gherăiești” din municipiul Bacău.
Activitatea a avut ca obiectiv consolidarea cunoștințelor teoretice prin...
În această seară, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Județean (ISUJ) Bacău au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs între două autoturisme, pe raza comunei Letea Veche, sat Letea Veche, pe DJ207G.
La fața locului au fost direcționate mai multe echipaje din cadrul Detașamentului...
Municipalitatea anunță închiderea completă a circulației pe strada Garofiței, în zona de sub podul de la Narcisa, între intersecția cu strada Orizontului și blocul 118. Măsura a fost luată ca urmare a incidentelor produse la începutul acestei săptămâni, când o secțiune din parapetul pasarelei s-a prăbușit pe carosabil.
Potrivit autorităților,...
Într-o atmosferă autumnală, Teatrul de vară ”Radu Beligan” a fost gazda unui eveniment de neuitat - Balul Bobocilor de la Colegiul Economic ”Ion Ghica” Bacău.
După-amiaza de luni, 20 octombrie, a fost marcată de energie, voie bună și momente spectaculoase, transformându-se într-o adevărată sărbătoare pentru întreaga comunitate școlară.
Prin tema...
Astăzi, 23 octombrie 2025, echipele RAJA intervin pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul conductei de alimentare cu apă, cu diametrul de 150 mm, de pe strada Mercur nr.9 din orașul Onești, județul Bacău.
Pentru desfășurarea lucrărilor de reparație, este necesară reducerea presiunii apei potabile la nivelul sistemului, în intervalul...
Atmosfera liniștită a unei zile de duminică, dimineață, scăldată în raze de soare de toamnă, a fost animată în orașul Buhuși de peste 200 de copii și adolscenți care au luat cu asalt Casa de Cultură „Elisabeta Bostan”, acolo unde s-a desfășurat un concurs de muzică și dans all...
Doi tineri de aproximativ 20 de ani, un băiat și o fată, ambii din județul Bacău, au fost găsiți fără viață într-un autoturism parcat într-o zonă împădurită din apropierea Lacului Frumoasa, județul Harghita. Descoperirea șocantă a fost făcută de un trecător, care a observat mașina oprită într-un loc izolat...
Prima ediție a Festivalului „Roadele Toamnei” a transformat Valea Siretului într-un spațiu al tradițiilor și frumuseții rurale, punând în valoare legătura strânsă dintre om și pământul său natal. Evenimentul a fost organizat prin inițiativa Primăriei și Protopopiatului Sascut, împreună cu Grupul de Acțiune Locală „Tamasidava”, care reunește mai multe...
La doar 9 ani, Ingrid Țimiraș, o fetiță talentată din Bacău, elevă în clasa a III-a,în cadrul Scolii Gimnaziale “Mihai Drăgan” își urmează cu pasiune visul de a deveni artistă. Îndrăgostită de muzică și dans încă de la vârsta de 4 ani, Ingrid a demonstrat că seriozitatea și munca...
Pe 26 octombrie 2025, România va trăi un moment istoric de o profunzime aparte: sfințirea Catedralei Naționale, simbol al credinței și unității românești, care marchează totodată centenarul ridicării Bisericii Ortodoxe Române la rangul de Patriarhie. Ceremonia, oficiată de Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului și Patriarhul României, va aduna zeci de...
Un bărbat din zona localității Moinești, județul Bacău, a făcut o descoperire terifiantă pe terenul său: trupul neînsuflețit al unui bebeluș, învelit în haine și pus în mai multe pungi. Poliția și procurorii au deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările în care s-a produs tragedia.
Potrivit reprezentanților Parchetului de...
Duminică, 26 octombrie 2025, România va trece oficial la ora de iarnă. Ceasurile se vor da înapoi cu o oră, astfel încât ora 4:00 va deveni ora 3:00. Aceasta va fi, teoretic, ultima duminică din an în care se mai face această schimbare, în contextul dezbaterilor tot mai intense...
În această seară, pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Bacău au fost solicitați, prin apel la numărul unic de urgență 112, să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit din comuna Negri, sat Negri.
La fața locului s-au deplasat de urgență două autospeciale de stingere...