Un ghid turistic din 1967 ne oferă o privire rară asupra Bacăului de acum mai bine de jumătate de secol. Oraș industrial în plină dezvoltare socialistă, cu bulevarde recent trasate și cartiere muncitorești în extindere, Bacăul anilor ’60 era un amestec de instituții culturale, fabrici, spații verzi și clădiri cu arhitectură specifică epocii.
Inima culturală – teatre, cinematografe și filarmonici
În centrul orașului, pe strada Nicolae Bălcescu, la numărul 8, funcționa Teatrul de Stat, iar puțin mai sus, la numărul 94, secția de păpuși „Licurici” și Filarmonica de Stat. Publicul putea asculta orchestra populară „Plaiurile Bistriței” tot aici, semn că întreaga zonă era un nucleu artistic important.
Bacăul dispunea de mai multe cinematografe, două dintre ele echipate cu tehnologia „cineramascope” a vremii:
La acestea se adăugau cinematografele „Tineretului” (str. Nicolae Bălcescu nr. 11) și „Flamura Roșie” (Bulevardul 6 Martie nr. 8), unde ruleau filme sovietice, românești și, din când în când, producții occidentale.

Muzee și arhive – memoria orașului
Bacăul găzduia Muzeul Regional, împărțit în patru secții: artă, expoziții temporare, științele naturii și istorie, amplasate pe Calea Mărășești și strada Karl Marx. Arhivele Statului funcționau pe strada Oituz nr. 27, păstrând documente de secole.
În fața vizitatorilor, ghidul recomanda monumente precum Biserica Precista (1491), busturile lui Vasile Alecsandri și Mihail Kogălniceanu, sau casa memorială a poetului George Bacovia.
Parcuri și baze sportive
Pentru recreere, localnicii și turiștii aveau la dispoziție Parcul Libertății, Parcul Gherăești și Grădina „Parcul Trandafirilor”. Activitățile sportive se desfășurau pe stadionul „23 August”, pe stadionul „Dinamo” sau la Ștrandul Tineretului.
Hoteluri și restaurante
În materie de cazare, opțiunile principale erau Hotel Bistrița (Calea Mărășești nr. 3) și Hotel Central (str. Nicolae Bălcescu nr. 8). Mesele se puteau lua la restaurantele „Bistrița”, „Macul Roșu”, „Parc” sau „Parcul Trandafirilor”, iar pentru o gustare rapidă existau cofetăriile „Muncitorul” și „Republica”, ori bufetul lacto-bar „Muncitorul”.
Un oraș conectat
Bacăul avea o rețea organizată de bănci, oficii poștale, agenții TAROM și ONT, precum și un aeroport pe Calea Mărășești (așa era trecuta adresa în ghid). Transportul auto interurban era bine structurat, cu curse către Roman, Onești, Comănești sau Piatra Neamț.
Atmosfera epocii
Privind în ansamblu, Bacăul din 1967 era un oraș care îmbina funcția industrială cu un strat consistent de viață culturală și socială. Denumirile străzilor – Nicolae Bălcescu, Karl Marx, Grivița Roșie, 6 Martie – erau reflexii ale ideologiei oficiale, dar dincolo de acestea se regăseau pulsul vieții cotidiene, mirosul de tei din parcuri și agitația serilor cu premiere la cinematograf.