Pasiunea unui suporter portughez care a făcut 3400 de kilometri în 43 de ore pentru a-și vedea echipa favorită remizând alb în mijlocul Atlanticului, la Ponta Delgada, ne-a amintit de fanul numărul 1 al sportului băcăuan, „Ceaușescu”, de la a cărei dispariție s-a scurs un deceniu și de antrenorul-nepereche Florin Grapă, stins din viață, dar nu și din sufletele noastre, în urmă cu exact trei ani
Solitarul
În seara de duminică, 21 decembrie, în campionatul primei ligi de fotbal portugheze s-a jucat Santa Clara- FC Arouca. Locul 13 cu locul 15. Așadar, un meci din sudul clasamentului. Și din vestul extrem al Europei, ținând cont că Ponta Delgada, orașul echipei gazdă, Santa Clara, se află în Insulele Azore. Adică undeva aproape de mijlocul Atlanticului. Meciul a fost insipid. Și s-a terminat 0-0. Iar când s-a terminat, jucătorii de la Arouca au mers, așa cum se obișnuiește, să-și salute suporterii. Numai că în sectorul rezervat galeriei oaspete era un singur fan: Francisco Esteves.
Prin urmare, salutul a fost cu totul și cu totul altfel decât formal. Unul după altul, fotbaliștii „galben-albaștri” l-au luat în brațe pe Francisco. În semn de profundă dragoste și recunoștință. În fapt, de aici începe povestea. De aici, de la capătul lumii. Căci pentru a ajunge aici, la capătul lumii și a-și susține echipa favorită într-un 0-0 ca vai de lume, Francisco Esteves a avut de mers, nu glumă.
În total, dus-întors, 3400 kilometri străbătuți cu avionul și autobuzul în 43 de ore! Da, da, 43 de ore; aproape două zile. De altfel, Esteves, care nu are carnet de conducere, este student la Management Hotelier și nu dezvăluie niciodată cât cheltuie din propriul buzunar pentru pasiunea sa numită FC Arouca, e obișnuit cu drumul. Inclusiv la meciurile de acasă, de vreme ce între Vila Nova de Goia, unde locuiește și Arouca e distanță de un ceas.
Acum 13 luni, fanul de 24 de ani (din care jumătate i-a dedicat echipei de suflet), a bătut, chiar de ziua sa de naștere, 550 kilometri cu autobuzul pentru a vedea Farense- Arouca. Imediat după joc, l-a așteptat o surpriză. Aflând de istoria sa, echipa l-a invitat în autocar, pentru drumul de întoarcere.
Iar săptămâna aceasta, după deplasarea de pomină din Azore, fundașul dreapta al FC Arouca, Tiago Esgaio s-a urcat în mașina personală și a mers o oră, până la casa lui Francisco pentru a-i face cadou pulovărul scos de club ca ediție de Crăciun. Când dai dovadă de o asemenea pasiune și loialitate, Moș Crăciun nu are cum să te uite. Chiar și dacă nu-i scrii.
Voinicul
Priviți fotografia lui Francisco Esteves prin ochii sufletului și veți vedea un capăt dispărut de lume. Capătul este/era aici, în Bacău. Aceleași scaune de plastic galbene și albastre, același beton gri și aceeași pasiune solitară, dar nu pentru Arouca FC, ci pentru FCM Bacău. Am avut și noi un Francisco Esteves. Se numea Petrică Gabăr, el își mai spunea și Marius, iar toată lumea, dar absolut toată îl știa drept „Ceaușescu”. La începutul acestei luni, pe 2 decembrie, s-a făcut un deceniu de când l-am condus pe „Ceaușescu”, suporterul necondiționat al sportului băcăuan, pe ultimul său drum.
Există o fotografie în arhiva „Deșteptării” cu „Ceaușescu” stând singur în tribună, dar nu la un meci în deplasare, ci la unul de acasă al FCM Bacău. Era în 2009, când întreaga galerie a Bacăului- mânată de alte interese sau pur și simplu manipulată într-un mod nedemn- a ales să plece la Suceava, pentru o partidă de handbal masculin lipsită de importanță, în detrimentul unui meci vital al FCM-ului, contra Cetății Suceava, în joc fiind permanența în Liga 2.
Meci terminat cu bine pentru „galben-albaștri”, învingători cu 1-0 printr-un frumos gol al lui Remus Cojocaru. La final, fericit, dar și încrâncenat, Ceaușescu mi-a strigat: „Voinicule, să nu uiți să scrii că doar Ceaușescu a rămas pe poziții pentru a o susține pe FCM Bacău”.
Am zâmbit, dar nu am uitat. Și am scris. De altfel, Ceaușescu era un prieten. Și un om minunat. Te trezeai cu el strângându-te în brațe la Petroșani, făcându-ți cu mâna din peluză, la Oradea sau strigându-te vesel, pe „Dinamo”. Îmbodobit mereu precum un pom de Crăciun, „Ceaușescu” era peste tot. Și avea intrare peste tot.
Am mai povestit, cred, despre pățania jurnaliștilor din Capitală, care, vâzându-li-se refuzat accesul la un antrenament al Stelei înaintea unui meci de cupă europeană, s-au răstit la jandarmi arătând un om care se plimba nestingherit pe gazon: „Bine, nene, dar ăla cum de are voie să intre și noi nu?”. Răspunsul: „Păi ăla e Ceaușeascu de la Bacău”.
Profesorul
Probabil că dacă ar fi avut buletin- își pierduse actele sau poate că nici nu avusese vreodată așa ceva- „Ceaușescu” ar fi făcut rost de banii necesari pentru a însoți echipa de volei feminin a Științei Bacău (altă mare dragoste a sa), la meciurile externe din cupele europene.
Nu ar fi fost deloc o surpriză să-l vezi pe „Ceaușescu” apărând în tribună pe undeva pe la Nantes, Zurich sau Novara scandând cu vocea sa șmecheră „Ști-in-ța! Ști-in-ța!”. Mai greu ar fi fost să ajungă, precum Francisco Esteves, la Ponta Delgada, dar nu am băga mâna în foc că… Și uite așa mai înnodăm două capete de lume.
La Ponta Delgada, în decembrie 2019, Știința lui Florin Grapă a disputat una din ultimele sale partide în Europa. Pentru exactitate și pentru statisticienii de ocazie, antepenultima partidă continentală în deplasare. Florin Grapă, de la a cărei dureroasă dispariție se împlinesc trei ani chiar azi, 27 decembrie, ziua primului mucenic și arhidiacon al creștinismului, Sfântul Ștefan, îl îndrăgea pe „Ceaușescu”.
„El e întotdeauna lângă noi. Iar spre deosebire de alții, nu vine să cerșească după meciuri. Dacă-i dai, e bucuros, iar dacă nu-i dai, nu se bosumflă”, explica Grapă. Țin minte că, undeva în iarna dinspre 2010 spre 2011, „Ceaușescu” se plângea că a primit interdicție la Căminul Universității:
„Greule, dacă ai ști prin ce trec seară de seară pentru a ajunge și eu să dorm într-o cameră! Stau pitulat, sar gardurile și mă furișez pe scară ca Pistruiatul. Au pus ăștia și afișe cu mine să mă recunoască, de parcă nu mă știu toți! Nu poți scrie ceva despre asta? Poate m-ar ajuta”.
M-am decis să scriu „ceva despre asta”, mai ales că era și amuzant, și trist, dar Florin Grapă m-a oprit: „În felul ăsta nu-l ajuți, ci îi îl bagi și mai tare în belea, cu atât mai mult cu cât responsabila cu cazarea nu știe deloc de glumă. Lasă că o dreg eu, dar nu trebuie să batem toba”. N-am bătut toba; la asta era specialist „Ceaușescu”. Azi, toba lui „Ceaușescu” tace. Nici nu ar mai avea pentru ce să bată; FCM Bacău nu mai există, „Municipalul” e o ruină, iar Știința fără Florin Grapă e precum luna lui decembrie fără de Moș Crăciun.
