La plimbare prin Bacău
Cristina Breahnă-Pravăț, la hramul din Sărata: Credința și unitatea păstrează vie moștenirea spirituală a comunității
Președinta Consiliului Județean Bacău, Cristina Breahnă-Pravăț, a participat duminică la sărbătoarea hramului Bisericii „Sfânta Fecioară Maria de la Fatima” din satul Sărata, eveniment marcat prin Sfânta Liturghie și binecuvântarea lucrărilor de renovare și înfrumusețare ale lăcașului de cult.
În mesajul transmis cu această ocazie, șefa administrației județene a evidențiat importanța spirituală a comunității din Sărata și rolul pe care credința și unitatea îl au în păstrarea valorilor locale.
„Sărata poartă cu demnitate memoria unei personalități exemplare – părintele martir Dumitru Matei Sandu, fiu al acestor locuri, model de curaj, credință și sacrificiu. Procesul său de beatificare reprezintă nu doar o recunoaștere a martiriului său, ci și o mărturie vie despre puterea credinței în fața suferinței și a nedreptății”, a declarat Cristina Breahnă-Pravăț.
La eveniment a fost prezent și PS Petru Sescu, a cărui participare a fost descrisă de președinta CJ Bacău drept „o adevărată binecuvântare și un semn al apropierii Bisericii de oameni”.
Totodată, Cristina Breahnă-Pravăț a apreciat implicarea administrației locale și a comunității în susținerea proiectelor religioase și culturale din comună, adresând mulțumiri primarului Irina Argatu pentru sprijinul acordat consolidării relațiilor dintre comunitățile ortodoxe și catolice.
Un mesaj de apreciere a fost transmis și părintelui paroh Laurențiu Luca, pentru contribuția la modernizarea și înfrumusețarea bisericii din Sărata, proiect realizat cu sprijinul credincioșilor și al autorităților locale.
„Puterea unei comunități stă în credință, unitate și în oamenii care păstrează vie legătura dintre trecut, prezent și viitor”, a mai transmis președinta Consiliului Județean Bacău.
Conferință despre provocările familiei contemporane, organizată la Bacău de Parohia „Sfântul Ioan”
La Bacău s-a desfășurat, ieri, conferința științifică „Familia și provocările secolului XXI – perspective teologice, filosofice și sociologice”, eveniment organizat de Parohia „Sfântul Ioan” în colaborare cu Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
Elevii AstroCrew de la Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu” Bacău, premiați la Olimpiada Națională de Astronomie și Astrofizică
Elevii clubului AstroCrew de la Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu” Bacău au obținut rezultate remarcabile la Olimpiada Națională de Astronomie și Astrofizică, reușind să aducă premii și distincții importante pentru județul Bacău.
La categoria Juniori 2, Maria Țipa a primit mențiune de onoare, iar Andrei Prisăcariu a fost recompensat cu medalie de bronz. La Seniori 1, Alexandru-Ioan Jicu a obținut Premiul al III-lea, premiul pentru cea mai bună lucrare teoretică și calificarea în lotul lărgit de astronomie și astrofizică.
Reprezentanții colegiului au subliniat că performanțele obținute reflectă munca unei echipe formate și dezvoltate în timp în cadrul clubului AstroCrew, unde elevii mai experimentați îi sprijină pe cei aflați la început de drum. Activitatea clubului se desfășoară săptămânal, prin secțiunile „Excel”, dedicată performanței, și „Intro”, destinată elevilor care fac primii pași în domeniul astronomiei.
Conducerea clubului și profesorii coordonatori au transmis aprecieri mentorilor Ioana Murariu, Călin Crețu și Victor Gruia, implicați în pregătirea elevilor, precum și lui Alex Jicu, considerat unul dintre sprijinul principal al echipei în rezolvarea problemelor teoretice și practice.
Totodată, au fost adresate mulțumiri profesorilor de matematică și fizică Cristina Andrei, Gabriela Dumitru, Alisa Vancea și Lucian Lazăr pentru sprijinul acordat elevilor pe parcursul pregătirii.
Profesorul coordonator al AstroCrew, Delia Pintilie, le-a transmis felicitări tuturor participanților și succes lui Alexandru-Ioan Jicu la barajele pentru lotul lărgit de astronomie și astrofizică..
Izvorul Sf. Spiridon din Slănic Moldova atrage turiștii și îi ferește de accidente
Ieri, 09.05.2026, la orele 14:30, de Ziua Victoriei și a Europei, am mers cu nevasta mea la Slănic Moldova, la izvorul „Sf. Spiridon”, din strada Vasile Alecsandri nr. 2, ca să-mi umplu damigenele cu apă.
Ghinion pentru șoferii care staționează neregulamentar pentru a-și umple portbagajele cu apă și pentru pietonii care trec spre celelalte izvoare chiar prin fața izvorului amintit mai sus. După numai 10 minute, când tocmai terminasem de umplut recipientele cu apă, s-a pornit avalanșa: una scurtă, de 1-2 minute, dar nu de zăpadă, ci de bucăți de stâncă și resturi de copaci desprinse de pe versantul aflat în administrarea Ocolului Silvic Blăgești, care au căzut în proximitatea izvorului cu pricina.
Nu au fost victime, întrucât exact în acele minute nu se afla nimeni în zona periculoasă. Au fost constatate doar pagube materiale la autoturismele parcate.
De menționat este că zona periculoasă nu era prevăzută cu plăci avertizoare pentru căderi de pietre și nici nu era îngrădită măcar cu o bandă de semnalizare.
Înțelegem că Sfântul Spiridon ne apără de tot felul de pericole, dar nici el nu poate să fie peste tot unde organele, cică „competente”, sunt iresponsabile și, mai pe românește, le doare la banană sau la patină, după caz, de viața ori sănătatea cetățeanului venit în stațiunea Slănic Moldova.
Drăghici Valentin-Laurențiu
Onești: Primăria va distribui gratuit cetățenilor bulbii de lalele scoși din spațiile verzi
Primăria municipiului Onești a anunțat că bulbii de lalele extrași din rondurile și spațiile verzi ale orașului vor fi puși la dispoziția cetățenilor interesați, după finalizarea lucrărilor de scoatere a acestora.
Potrivit administrației locale, în cursul săptămânii viitoare va fi comunicat locul din care bulbii vor putea fi ridicați gratuit de către locuitori.
Reprezentanții municipalității au explicat că, pentru a menține aspectul uniform și calitatea covorului floral din oraș, bulbii sunt înlocuiți anual și nu sunt replantați de administrație. Decizia are la bază experiența acumulată în anii anteriori, care a arătat că bulbii replantați nu mai oferă garanția unei înfloriri complete și nici a aceleiași uniformități estetice.
„În fiecare sezon sunt plantați bulbi noi, pentru ca orașul să se bucure de aceeași imagine spectaculoasă”, au transmis reprezentanții Primăriei Onești.
Anunțul s-a bucurat de interes din partea cetățenilor, după numeroase întrebări adresate administrației locale cu privire la destinația bulbilor de lalele după încheierea sezonului floral.
Lucrările la pasajul de la Cleja avansează pe tronsonul A7 Adjud – Bacău
Imagini de pe șantierul Autostrăzii A7 surprind stadiul lucrărilor la pasajul de la Cleja, unul dintre punctele importante ale tronsonului Adjud – Bacău. Constructorii continuă intervențiile la structura pasajului, în cadrul proiectului care va lega Moldova de rețeaua națională de autostrăzi.
Criza deșeurilor din Onești: zeci de tone de gunoi, ridicate manual de angajații Salubrității
Angajații Secției Salubritate din cadrul Primăriei Onești au continuat și sâmbătă acțiunile de colectare a deșeurilor, în contextul crizei generate de lipsa unui operator de salubritate contractat de ADIS Bacău.
Laurențiu Neghină, purtătorul de cuvânt al Primăriei, a transmis că, deși este zi liberă pentru majoritatea personalului, muncitorii au revenit pe teren pentru a limita efectele acumulării de gunoi menajer în oraș.
Potrivit acestuia, numai în cursul zilei de vineri au fost ridicate 19 remorci cu deșeuri, însumând aproximativ 32 de tone de gunoi menajer, încărcat manual.
„Se depune un efort uriaș, greu de explicat în câteva cuvinte”, a declarat Laurențiu Neghină, subliniind condițiile dificile în care lucrează angajații implicați în operațiunile de salubrizare.
Situația a apărut după ce ADIS nu a reușit contractarea unui operator de salubritate, iar în data de 2 mai Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a instituit starea de alertă în 65 de localități din județul Bacău, inclusiv în municipiul Onești.
Administrația locală susține că a căutat permanent soluții pentru limitarea efectelor crizei, iar începând de luni activitatea de colectare ar urma să fie parțial simplificată, după achiziționarea a două autospeciale pentru colectarea deșeurilor.
Cât va costa întreținerea unei persoane la Căminul pentru Persoane Vârstnice Bacău în 2026
Consiliul Local al municipiului Bacău va dezbate în ședința din 13 mai un proiect de hotărâre privind aprobarea costului mediu lunar de întreținere și a contribuției lunare datorate de beneficiarii Căminul pentru Persoane Vârstnice Bacău pentru anul 2026.
Întâlnirea Domnului cu samarineanca – o confruntare plină de lumină
Ne aflăm pe Calea Înălțării, la înjumătățirea Praznicului Celui Sfânt al Rusaliilor, încercând a ne lămuri de taina unei întâlniri, astăzi dăruită de către Sfântul Ioan Evanghelistul (4, 5-42), desfășurată într-un loc istoric al evreilor: în mijlocul câmpului dăruit de către patriarhul biblic Iacob lui Iosif, fiul său, la poalele Muntelui Garizim, în ținutul Sihar al Samariei. Lângă fântâna lui Iacob. Un semn al Legământului celui Vechi, care Îl întâlnește pe Hristos, Domnul.
Suntem împreună călători cu Apostolii într-un tablou evanghelic ce ne așterne dinainte taifasul Dumnezeului celui Viu cu o persoană remarcabilă, samarineancă de neam. O femeie nerespectată de elita duhovnicească a Israelului, deci respinsă de societatea iudaică, pentru vina de a se fi născut într-o comunitate disprețuită, datorită amestecului de sânge și de mentalitate cu alte popoare decât cel ales. O femeie așezată, prin evanghelia de astăzi, în rândul mironosițelor. Asemeni celor ce înfruntă zorii Învierii, ceva mai târziu, ea pornește prin a se încuraja să-L înfrunte pe Necunoscutul care ședea la fântână. Este obișnuită să supraviețuiască contactului cu bărbații și nu este străină de cultura credinței. Cunoaște diferența dintre Templu și Lege. Se dovedește a fi o așteptătoare a Mântuitorului și este dispusă a deveni izvor de Har. Inteligentă și sinceră în căutare, înțelege faptul că nu este provocată de către Domnul a căuta o apă oarecare, ci apa cea vie… O probă de foc, dinaintea căreia samarineanca știe să riposteze admirabil. Identifică clar sursa și resursa: pe Hristos cu Dumnezeu. Acest dialog îi restartează viața. Din femeia cu cinci bărbați (niciunul al ei), devine femeia cu Un Singur Dumnezeu. Al ei! Căruia îi devine apostol. Și duce istoria neamului său spre Înălțare și spre cuprinderea omeniei din Hristos.
Mesajul evanghelic este și pentru noi, cei din alt neam, mereu chemați, precum samarinenii, spre a primi apa vie, săltătoare și vindecătoare. În Siharul cel nou, care este Biserica, imaginea apei, prezentă în mai toate pericopele duminicilor așteptării Înălțării Domnului, ne obligă a privi spre Cer.
Inspector scolar,
pr. prof. dr. Adrian Alexandrescu
Mihai-Alexandru Sava, campion național la seniori după argintul european obținut la Jesolo
Sportivul băcăuan Mihai-Alexandru Sava a cucerit titlul de campion național la seniori, confirmând forma excelentă traversată în acest sezon competițional, după performanța obținută anterior la Campionatul European de Kickboxing de la Jesolo, Italia, unde a devenit vicecampion european.
Într-un mesaj publicat după câștigarea titlului național, sportivul a descris reușita drept „un vis devenit realitate”, construit prin muncă, disciplină și susținerea celor apropiați. Acesta le-a mulțumit celor care i-au fost alături pe parcursul pregătirii, precum și conducerii CSM Bacău, adresând mulțumiri speciale directorului Lucian Andrei pentru sprijinul acordat în competiție.
Parcursul internațional al lui Mihai-Alexandru Sava a inclus și participarea la Campionatul European de Kickboxing 2025, desfășurat la Jesolo, competiție pentru care s-a calificat în urma turneului preliminar organizat în luna mai.
La debutul european, sportivul român a obținut cel mai rapid TKO al competiției, într-un meci disputat împotriva unui fost campion mondial. În finala continentală, Sava l-a întâlnit pe actualul lider mondial al categoriei, cedând la puncte după un meci echilibrat, rezultat care i-a adus medalia de argint și titlul de vicecampion european.
Performanțele obținute îl confirmă drept unul dintre sportivii de perspectivă ai kickboxingului românesc, atât pe plan național, cât și internațional.
Duminica a VI-a din Timpul Pascal
De-a lungul vieții, cu toții trecem prin experiența despărțirii. Nu este ușor pentru părinți să-și lase copiii să meargă pe propriul lor drum, care poate fi diferit de cel pe care părinții l-au urmat. Nu este ușor pentru prietenii apropiați să-și permită unul altuia să plece, fiecare pe drumul său, și să-și ia viața în mâini atunci când ajung la maturitate. Însă cea mai grea despărțire de o persoană dragă este moartea. Lacrimile vărsate la mormânt sunt dovada faptului că această despărțire este atât de dureroasă.
Evanghelia Duminicii a VI-a din Timpul Pascal (In 14,15-21) ne poartă din nou la Cina cea de Taină. Isus știa că urma să fie răstignit ziua următoare. Și le dă ucenicilor săi vestea că va fi luat de la ei. Iar această veste a despărțirii i-a tulburat și i-a îndurerat. În acest context, Isus le adresează câteva cuvinte de mângâiere și de încurajare. El vrea să-i asigure că moartea sa nu este sfârșitul relației cu ei. Dimpotrivă, moartea sa și învierea vor face posibil un nou tip de relație, mai deplină și mai bogată. Isus le spune: „Nu vă voi lăsa orfani. Voi veni la voi. Încă puţin şi lumea nu mă va mai vedea. Voi însă mă veţi vedea”.
Este interesant faptul că Isus le spune ucenicilor: „Nu vă voi lăsa orfani”. El le vorbește ca un părinte copiilor săi. Iubirea lui Isus pentru ei a fost întruchiparea iubirii unei mame care nu-și uită niciodată copiii și a iubirii unui tată care își protejează și își ocrotește familia. Isus spune că iubirea sa pentru ucenici nu va fi învinsă de moarte. El va continua să le ofere iubirea sa, trimițându-l pe Duhul Sfânt, Mângâietorul, care și astăzi continuă să însoțească întreaga Biserică.
Ne putem oglindi și noi în imaginea ucenicilor de la Ultima Cină. Ceea ce Isus le spune lor, ne spune și nouă astăzi. El ne asigură că ne iubește așa cum o mamă și un tată își iubesc copiii. Și ne-a dovedit acest lucru nu doar prin cuvinte, ci prin fapte. Prin moartea și învierea sa, Isus a ales să rămână prezent cu noi până la sfârșitul lumii. Iar noi îl putem întâlni personal dacă ne apropiem de sfintele sacramente și, mai ales, dacă îl primim cu credință în Sfânta Euharistie.
Pr. Octavian Sescu, Parohia Romano-Catolică „Nașterea Sfintei Fecioare Maria”, Valea Seacă
Gala Premiilor Comunității Băcăuane – Ediția a XXIII-a, pe ultima sută de metri!
Sub tema „Gala performanței de nota 10”, cea de-a XXIII-a ediție a Galei Premiilor Comunității Băcăuane va reuni, joi 21 mai, la Salonul Caprice Events din Bacău, oameni, organizații și companii care transformă comunitatea prin implicare, solidaritate și performanță.
Într-o atmosferă elegantă și plină de emoție, evenimentul dedicat excelenței comunitare va aduce împreună peste 250 de invitați – reprezentanți ai mediului de afaceri, ai societății civile, ai instituțiilor publice și ai organizațiilor neguvernamentale – pentru a celebra binele făcut împreună și poveștile care inspiră comunitatea băcăuană.
Evenimentul va fi prezentat de îndrăgita realizatoare TVR, Iuliana Marciuc, care revine și în acest an în dublul rol rolul de gazdă a Galei, dar si Ambasador Onorific al programelor FSC, iar unul dintre momentele speciale ale serii va fi recitalul susținut de una dintre cele mai apreciate voci ale muzicii românești, Alexandra Ungureanu, a cărei prezență, sensibilitate artistică și voce inconfundabilă vor adăuga eleganță, emoție și rafinament unei seri dedicate excelenței și oamenilor care inspiră comunitatea băcăuană. Momentele artistice vor fi completate de voluntarii si beneficiarii FSC, precum si de corul Fantasia, alcătuit din elevi ai Colegiului Național de Artă „George Apostu” din Bacău.
Pentru Premiile Comunității Băcăuane au fost făcute în acest an 31 de nominalizări, grupate în cele trei categorii dedicate persoanelor, organizațiilor și companiilor care au demonstrat că succesul adevărat înseamnă să construiești valoare pentru comunitate. Momentul culminant al serii va fi anunțarea câștigătorilor Premiilor Comunității Băcăuane, dar și acordarea Premiului de Excelență celor care au adus rezultate excepționale și performanțe remarcabile.
Finaliștii din acest an sunt:
- Categoria persoane fizice:
- Pentru întreaga carieră de 20 de ani în domeniul îngrijirilor paliative – MIHAELA DUMITRACHE;
- Pentru rolul avut și dedicația arătată în organizarea proiectului Maratonul pentru Educație Antreprenorială în județul Bacău – DOROTHEA-MARIA HUȚUȚUI;
- Pentru accesul oferit copiilor și tinerilor din mediul rural la educație, cultură și participare civică, prin proiectul Construim Vise – TEODORA MARIA DĂMOC.
II. Categoria instituţii şi ONG-uri:
- Pentru organizarea timp de 10 ani a competiției de strângere de fonduri Swimathon Bacău – FUNDAȚIA COMUNITARĂ BACĂU
- Pentru promovarea egalității de șanse între studenți, prin proiectul Incluzi(ON)-UBc – UNIVERSITATEA VASILE ALECSANDRI BACĂU
- Pentru șansa la afirmare oferită sportivilor cu dizabilități, prin proiectul Drumul spre Paralimpic – ASOCIAȚIA CLUB SPORTIV AQUATIC BABY MAR
III. Categoria firme şi companii:
- Pentru sprijinul acordat seniorilor singuri ai Bacăului, prin proiectul Niciun bunic nu e singur – OMV Petrom
- Pentru sprijinirea educației și formării de specialitate a tinerilor, prin proiectul Gustul viitorului, implementat de Asociația Agricola – AGRICOLA INTERNAȚIONAL
- Pentru susținerea artei și tradițiilor locale, prin proiectul Artă și Agroturism 2025 – FIALD IMOBILIARE
IV. Premiul de Excelenţă:
- Pentru performanțele excepționale și contribuția adusă sportului românesc – Vicecampioana Olimpică – MIHAELA VALENTINA CAMBEI.
- Pentru performanțele sportive internaționale obținute încă din faza de juniorat – eleva DARIA VRÎNCEANU
- Pentru rezultatele excepționale obținute la Olimpiadele si concursurile naționale și internaționale de Științe – elevul ALEXANDRU IOAN JICU
Câștigătorii, la fiecare categorie, vor fi anunțați și premiați în seara Galei.
În cadrul evenimentului va avea loc și o licitație spectaculoasă, care reunește obiecte rare, de colecție și experiențe exclusiviste. Printre piesele licitate se află un set rafinat format din două sculpturi semnate de sculptorul francez Pierre Collinet și o oglindă vintage în stil neobaroc cu influențe Rococo, un ansamblu artistic ce îmbină eleganța și rafinamentul artei decorative europene. Participanții vor putea licita și pentru un impresionant set de măști Senufo Kpelie, sculptate manual la sfârșitul secolului al XIX-lea, provenind din cultura poporului Senufo din Africa de Vest, simboluri ale păcii și spiritualității. Licitația va continua cu un set exclusiv de vinuri premium vechi, ediții limitate din Republica Moldova, între care se regăsește și un Ice Wine creat special pentru brandul FC Barcelona, alături de vinuri nobile cu vechime apreciabilă, dedicate cunoscătorilor și colecționarilor. Un alt obiect cu puternică încărcătură emoțională este tricoul oficial al Echipei Naționale de Rugby a României „Stejarii”, ediția 2023, purtând semnăturile lotului național și donat pentru această licitație de Primarul Municipiului Bacău, domnul Lucian Stanciu-Viziteu. Licitația va include și obiecte handmade create în Atelierul Activ Mozaic by FSC, adevărate simboluri ale creativității și ale muncii realizate cu suflet de voluntarii organizației.
Participanții la Gală vor avea parte și de o tombolă cu premii speciale și experiențe premium: servicii wellness oferite de Rapsody Spa, produse oferite de Agricola, abonamente pentru Young Island Festival 2026, pachete turistice în locații superbe din județul Bacău, cosuri cu diverse delicii culinare, carduri cadou de cumpărături din magazinele Kaufland și pachete de servicii medicale oferite de Clinica Luxor. Marile premii ale tombolei vor fi oferite de AffordHire, companie care susține dezvoltarea profesională și leadershipul organizațional prin pachete premium de business coaching și consultanță, dar și de Regina Maria, care oferă un pachet complex de servicii destinat companiilor.
Partenerul principal al ediției din acest an este Kaufland România, companie care continuă să susțină proiectele sociale și inițiativele dedicate comunității. Organizatorii transmit mulțumiri speciale pentru implicarea constantă și pentru sprijinul oferit unei Gale care, de peste două decenii, aduce împreună oameni, valori și povești care inspiră.
Gala Premiilor Comunității Băcăuane nu este doar un eveniment. Este o celebrare a unei comunități grupate în jurul binelui, a curajului de a schimba lucrurile și a oamenilor care demonstrează, zi de zi, că o societate mai bună se construiește prin generozitate, implicare și încredere.
ÎMPREUNĂ PUTEM FACE MAI MULT!!!
Bacăul are nopți pe care nu le observi în grabă.
Dar dacă te oprești câteva clipe, orașul începe să vorbească în lumini, reflexii și culori.
Movul acesta electric care îmbracă arborii, asfaltul încă ud după ploaie, liniștea bulevardului și luminile care se pierd în depărtare transformă orașul într-un decor aproape cinematografic. Parcă nu mai e același Bacău pe care îl traversăm ziua în fugă.
Pistele de biciclete, aleile curate, umbrele copacilor și silueta bisericii luminate creează un contrast superb între urban și calm. Un oraș care, noaptea, respiră altfel.
Uneori, frumusețea nu stă în marile atracții, ci în momentele simple: o plimbare târzie, o bancă udă de ploaie, câteva lumini colorate și sentimentul că orașul încă are suflet.
Bacău, în nuanțe de neon.
Fotbal/ Liga 2: FC Bacău, învinsă cu 4-1 de Șelimbăr
În ciuda înfrângerii externe, „alb-roșii” au încheiat primul lor sezon de eșalon secund pe primul loc al Grupei B din play-out
Cădere de cortină peste play-out-ul Ligii 2. La sezonul său de debut în eșalonul secund, FC Bacău a încheiat campionatul pe primul loc în Grupa B din play-out. Și asta în ciuda înfrângerii suferite sâmbătă, în etapa a șaptea, cu scorul de 4-1 pe terenul Șelimbărului. Pentru CSC Șelimbăr, care evită astfel retrogradarea directă, ajungând la „baraj” cu CS Dinamo București, au marcat Bucuroiu (min.33), Telcean (37), D. Benzar (52) și A. Șerban, golul de onoare al oaspeților fiind înscris de I. Chirilă (39). Jocul de pe stadionul „Cisnădie” a inclus și un moment hazliu, pricinuit de un câine care a pătruns pe teren în repriza a doua. În acest ultim meci stagional, FC Bacău a evoluat în următoarea formulă: Anton- Bordea, Cimbru (min. 72 F. Baciu), Forisz (min. 81 Ndoci), Coajă- Oasenegre (min. 56 Ivanovici), I. Chirilă, Cîrstean- Mitrică (min. 46 P. Petre), A. Pavel (min. 72 Aftanache), Luncașu.
Play-out/ Grupa A
Rezultatele etapei a șaptea, ultima: Ceahlăul Piatra Neamț- Metalul Buzău 0-3, CS Dinamo București- ASA Târgu-Mureș 1-3, CSM Slatina- Politehnica Iași 1-0, Gloria Bistrița- AFC Câmpulung Muscel 3-0.
Clasament final: 1) ASA Târgu-Mureș 51p., 2) Metalul Buzău 50p., 3) CSM Slatina 43p., 4) Politehnica Iași 41p., 5) Gloria Bistrița 34p., 6) CS Dinamo București 25p., 7) Ceahlăul Piatra Neamț 20p., 8) AFC Câmpulung Muscel 11p.
Play-out/ Grupa B
Rezultatele etapei a șaptea, ultima: CS Tunari- CSM Reșița 3-1, CSC Șelimbăr- FC Bacău 4-1, CSC Dumbrăvița- CS Afumați 1-0, Concordia Chiajna- Olimpia Satu Mare 2-2.
Clasament final: 1) FC Bacău 42p., 2) Concordia Chiajna 41p., 3) CSM Reșița 40p., 4) CS Afumați 37p., 5) CSC Dumbrăvița 32p., 6) CSC 1599 Șelimbăr 30p., 7) Olimpia Satu-Mare 28p., 8) CS Tunari 27p.
Au retrogradat în Liga 3: Ceahlăul Piatra Neamț, AFC Câmpulung Muscel, CS Tunari și Olimpia Satu-Mare.
Baraj pentru evitarea retrogradării în Liga 3: CSC 1599 Șelimbăr- CS Dinamo București.
Fostul director al Salinei Târgu Ocna, inginerul Milea Cernea, a încetat din viață
Comunitatea din Târgu Ocna este în doliu după decesul inginerului de mine Milea Cernea, fost director al Salinei Târgu Ocna și una dintre personalitățile care și-au pus amprenta asupra dezvoltării exploatării saline și a patrimoniului spiritual din subteranul minei.
Potrivit unui mesaj transmis de Salina Târgu Ocna, Milea Cernea a fost unul dintre principalii ctitori ai Bisericii „Sfânta Varvara”, amenajată în subteranul Minei Trotuș, loc devenit în timp un simbol al salinei și un punct de atracție pentru mii de vizitatori și pelerini.
„Prin activitatea, profesionalismul și devotamentul său, a contribuit la dezvoltarea Salinei Târgu Ocna și la realizarea unui loc de suflet pentru toți cei care îi trec pragul”, au transmis reprezentanții salinei.
Cei care l-au cunoscut îl evocă drept un om dedicat profesiei sale și profund implicat în viața comunității, numele său fiind legat de istoria recentă și identitatea salinei din Târgu Ocna.
Conducerea salinei a transmis condoleanțe familiei, apropiaților și tuturor celor care l-au apreciat pe fostul director.
„Dumnezeu să îl odihnească în pace!”, se arată în mesajul de rămas-bun publicat de sursa citată.
Polițiștii băcăuani îi avertizează pe pietoni: neatenția în trafic poate avea consecințe tragice
Inspectoratul de Poliție Județean Bacău le recomandă pietonilor să adopte un comportament preventiv în trafic și să respecte regulile de circulație pentru prevenirea accidentelor rutiere.
Polițiștii rutieri atrag atenția că traversarea străzii trebuie realizată doar prin locurile special amenajate și numai după o asigurare temeinică. Totodată, oamenii legii recomandă evitarea utilizării telefonului mobil sau a căștilor audio în timpul traversării, pentru a nu diminua atenția asupra traficului.
Reprezentanții IPJ Bacău mai subliniază că pietonii nu trebuie să pătrundă pe carosabil prin fața sau spatele vehiculelor staționate, iar pe timpul nopții sau în condiții de vizibilitate redusă este indicată purtarea hainelor deschise la culoare sau a elementelor reflectorizante.
Potrivit polițiștilor, copiii și persoanele vârstnice reprezintă unele dintre cele mai vulnerabile categorii de participanți la trafic și necesită o atenție suplimentară atât din partea conducătorilor auto, cât și a celor care îi însoțesc.
„Respectarea regulilor de circulație poate preveni tragedii”, transmit polițiștii băcăuani, care îi îndeamnă pe cetățeni să fie responsabili și să adopte un comportament prudent în trafic.
Festival dedicat copiilor și familiilor, pregătit la Bacău de 1 Iunie; Primăria propune un buget de peste 440.000 de lei
Consiliul Local al municipiului Bacău urmează să dezbată un proiect de hotărâre privind organizarea evenimentului „Festivalul Copiilor și al Familiei 2026”, programat în perioada 29 mai – 1 iunie 2026, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului.
Potrivit documentației inițiate de municipalitate, evenimentul are ca scop promovarea drepturilor copilului, dezvoltarea armonioasă a acestuia și consolidarea relațiilor familiale, prin organizarea unor activități educative, culturale și recreative dedicate copiilor și familiilor.
Programul propus include spectacole artistice și muzicale, reprezentații teatrale, ateliere creative și educative, competiții sportive, jocuri interactive, demonstrații de magie și jonglerii, workshop-uri tematice și concursuri aplicative.
Activitățile ar urma să se desfășoare în mai multe spații publice din municipiu, printre care Piața Tricolorului, Parcul 1 Decembrie 1918, Parcul Trandafirilor, Pasajul Revoluției, Teatrul de Vară „Radu Beligan”, Teatrul Municipal „Bacovia” și Bazinul de Înot.
Municipalitatea intenționează să organizeze evenimentul în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Bacău, Direcția de Asistență Socială a Municipiului Bacău, Palatul Copiilor Bacău, instituții de cultură, unități de învățământ, organizații neguvernamentale și voluntari.
Participarea la activitățile incluse în festival va fi gratuită, în limita capacității logistice și organizatorice.
Pentru organizarea evenimentului, inițiatorii solicită alocarea din bugetul local a sumei de 364.000 de lei fără TVA, respectiv 440.440 de lei cu TVA inclus, fondurile urmând să acopere cheltuieli pentru servicii artistice, logistică, sonorizare, scenotehnică, securitate, asistență medicală, promovare și salubrizare.
În cazul unor condiții meteorologice nefavorabile, activitățile programate în aer liber ar putea fi relocate în spații acoperite, precum Teatrul Municipal „Bacovia”, Teatrul de Vară „Radu Beligan”, CAEX sau HUB Orizont.
Peste 1.200 de cazuri de infecții respiratorii și 256 de pneumonii raportate într-o săptămână în județul Bacău; nu s-au mai înregistrat cazuri noi de gripă
Direcția de Sănătate Publică a Județului Bacău a anunțat că, în perioada 27 aprilie – 3 mai 2026, la nivelul județului au fost înregistrate 1.278 de cazuri de infecții acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS), dintre care 49 au necesitat internare.
Potrivit datelor transmise de DSP Bacău, cele mai multe cazuri de afecțiuni respiratorii au fost raportate în rândul copiilor cu vârste între 5 și 14 ani, categorie unde s-au înregistrat 368 de îmbolnăviri.
În aceeași perioadă, au fost raportate 256 de cazuri de pneumonii și bronhopneumonii, 86 dintre pacienți necesitând internare. Cele mai multe cazuri din această categorie au fost înregistrate la persoanele de peste 65 de ani.
Reprezentanții DSP precizează că, în intervalul analizat, nu au fost înregistrate cazuri noi de gripă în județul Bacău.
De la începutul sezonului de monitorizare, autoritățile sanitare au raportat un total de 2.778 de cazuri de gripă tip A și B la nivelul județului. Cele mai afectate categorii de vârstă au fost copiii între 5 și 14 ani, cu 838 de cazuri, și grupa 2-4 ani, cu 594 de îmbolnăviri.
DSP Bacău recomandă populației respectarea măsurilor de igienă și prezentarea la medic în cazul apariției simptomelor respiratorii persistente sau severe.

































