Acasă Blog Pagina 3872

S-a aprobat pachetul in Sanatate. Plusuri si minusuri in serviciile medicale

    A fost aprobat, in sfârsit, pachetul de servicii medicale, de baza si minimal, dar si contractul – cadru prin care se reglementeaza conditiile acordarii asistentei medicale in sistemul de asigurari sociale de sanatate. Practic, prin aceasta hotarâre de guvern, se reaseaza tot ce inseamna sistemul sanitar in relatia cu pacientii, fie ei asigurati sau nu.

    La baza intocmirii noului pachet de servicii medicale si de regândire a tot ce inseamna asistenta medicala a stat imbunatatirea accesului pacientilor la serviciile medicale furnizate de catre medicii de familie si medicii din ambulatoriul de specialitate, alaturi de dezvoltarea serviciilor de preventie acordate in segmentul de asistenta medicala primara. Astfel, un accent important, in premiera, este pus pe preventie prin obligativitatea ca pacientii asimptomatici pâna la 39 de ani sa efectueze o vizita obligatorie la medicul de familie, cel putin o data la trei ani, iar pentru cei dupa 40 de ani, sa se prezinte anual la medicul de familie.

    Au fost introduse si consultatiile preventive de evaluare a pacientului fara semne de boala ce sunt finalizate prin completarea unei riscograme. Pentru asigurarea sustenabilitatii implementarii pachetelor de servicii medicale a crescut si finantarea aferenta medicinii primare si ambulatoriului de specialitate, astfel incât acestea sa furnizeze servicii medicale la costuri reduse fata de cele acordate in regim de spitalizare (concomitent cu degrevarea spitalelor prin reducerea internarilor).

    Fara servicii de homeopatie si fitoterapie

    In ceea ce priveste asistenta medicala ambulatorie de specialitate (policlinici), a fost revizuita si lista procedurilor de diagnostice si terapeutice, astfel incât pacientul sa beneficieze de o serie de investigatii suplimentare, pentru care nu va mai fi nevoie internarea in spital. Nu se mai regasesc insa in pachetul de baza serviciile de homeopatie si fitoterapie (aceste servicii vor face obiectul asigurarilor private).

    Pentru protectia si asigurarea accesului la servicii medicale in ambulatoriu pentru asigurati, a fost revizuita si lista investigatiilor medicale paraclinice (analize) din pachetul de baza si au fost introduse o serie de investigatii noi, precum ATPO (pentru boala tiroidiana), sodiu seric, potasiu seric, transferina, angiografie RMN/segment, testosteron etc. (Roxana Neagu)

    Tot in pachetul de baza au fost introduse consultatii de monitorizare activa prin plan de management integrat pentru bolile cronice cu impact major asupra imbolnavirilor privind: riscul cardiovascular inalt – HTA, dislipidemie, diabet zaharat tip 2, astm bronsic, boala cronica respiratorie obstructiva, boala cronica de rinichi.

    Mai multe analize pentru gravida

    In ceea ce priveste asistenta medicala primara, atât in pachetul minimal cât si in pachetul de baza, in cazul supravegherii gravidei s-a introdus si testarea pentru hepatita de etiologie virala cu virus B si C, in plus fata de testarea HIV.

    Sustinerea serviciilor de medicina dentara

    Noul contract-cadru prevede si noi masuri la asistenta medicala ambulatorie de specialitate in medicina dentara. Si aici au fost redefinite atât un pachet minimal, cât si un pachet de baza de servicii, in care se regasesc consultatii, servicii profilactice, tratamente protetice si ortodontice, precum si alte tratamente (inclusiv serviciile de medicina dentara de urgenta).

    „Vorbim de o modificare legislativa foarte ampla, care aduce si imbunatatiri, dar si anumite masuri speciale pentru pacientii neasigurati, iar aici ma refer la acel pachet minimal care se adreseaza lor si prin care li se asigura serviciile medicale de urgenta, dar si cele de depistare a bolilor cu pontential endemo-epidemic, de evolutie a sarcinii si lehuziei, de planning familial sau activitati de suport. Numai ca ei vor suporta cheltuielile cu analizele si tratamentele. Pachetul de baza se adreseaza asiguratilor si se refera la servicii medicale curative in urgenta, de preventie si profilaxie, servicii medicale la domiciliu si aditionale, dar si cele de suport.”
    dr. Catalin Andriescu, presedintele Asociatiei Medicilor de Familie Bacau

    Programari on-line pentru pasapoarte

      Bacauanii vor beneficia de un nou serviciu: programari on-line pentru pasapoarte. Ca urmare a continuarii masurilor de organizare privind imbunatatirea calitatii serviciilor destinate cetatenilor, incepând cu data de 19 iunie 2014, solicitantii de pasapoarte simple temporare si pasapoarte simple electronice au posibilitatea de a se programa si prin intermediul aplicatiei de internet on-line, care poate fi accesata de pe site-ul Institutiei Prefectului – Judetul Bacau, www.prefecturabacau.ro, sectiunea „Eliberari pasapoarte”. De altfel, aici vor gasi toate informatiile privind conditiile de eliberare a documentelor de calatorie.

      „Este o abordare pe care incerc sa o impun in activitatea tuturor serviciilor coordonate de Institutia Prefectului. Programarile on-line de la Pasapoarte vor veni in sprijinul persoanelor care lucreaza in strainatate si, de asemenea, vor fluidiza o parte din activitatea serviciului in perioadele aglomerate din lunile iulie si august”, considera prefectul Dorian Pocovnicu.

      Florentina Neamtu, seful Serviciului Pasapoarte, sustine ca judetul Bacau se afla printre primele din tara unde se implementeaza asemenea programari on-line. „Vorbim de eficienta si transparenta, aspecte care vin atât in sprijinul celor care solicita serviciile noastre, dar si in ajutorul lucratorilor nostri”, mai precizeaza comisarul sef Neamtu.

      „Las Fierbinti”, in varianta CL Buhoci

        Sedinta extraordinara a Consiliului Local (CL) Buhoci, convocata special pentru alegerea unui nou viceprimar, a inceput greu si s-a incins brusc. Secretarul Valeriu Ojog i-a anuntat ca „sedinta din 6 iunie a fost legala, dar proiectul a fost ilegal”.

        El i-a informat ca a solicitat Institutiei Prefectului un punct de vedere cu privire la demiterea viceprimarului Iustin Stoica, apoi a citit raspunsul: proiectul e ilegal deoarece demiterea se face „cu votul majoritatii consilierilor” si „la propunerea primarului sau a unei treimi din numarul consilierilor”. Pe 6 iunie, au convocat sedinta si au cerut demiterea 10 consilieri din 15 (doua treimi), apoi toti l-au aprobat, dar nu toti au semnat proiectul, in calitate de initiatori.

        „Sedinta asta e legala?” „E legala, a spus secretarul. Discutii?” „Sunt discutii, dar eu cui ma adresez daca nu am ales un presedinte de sendinta?” i-a reprosat Dori Munteanu, PER, secretarului. Mihai Antuca, fost primar, a intrebat iar, daca sedinta e legala si daca va lua indemnizatie. „Parca suntem in «Las Fierbinti»”, a constatat Rodica Odobisteanu, ex-primar, acum consilier PP-DD.

        „Secretarul nu ne-a prezentat situatia!”

        „Vreau sa va spun ca adresa pe care domnul secretar a citit-o prezenta o eroare de substanta care a dus la acest raspuns al Prefecturii”, a declarat Dori Munteanu. Concret, „nu a spus ca am depus si convocatorul de sedinta semnat de o treime din numarul consilierilor”, or aceste documente „sunt la pachet” si „decurg unul din altul”. El si-a invitat colegii la calm, dar discutia s-a transformat in harmalaie.

        Multi nu au inteles care e diferenta dintre convocator si proiectul de hotarâre, dintre legalitatea sedintei si legalitatea hotarârii. In fine, s-au intors impotriva lui Valeriu Ojog: „Secretarul nu ne-a prezentat noua situatia, pe 6 iunie, a intrebat Prefectura!”, „Noi, consilierii alesi de cetateni, suntem mai presus decât Prefectura? Suntem”, „Unde am incalcat legea?”, „Prefectura a fost indusa in eroare!”

        A intervenit iar Dori Munteanu: „Nu e clar ca toti cei care au semnat convocatorul sunt de acord cu proiectul?” „Ba da!” Mai ales ca l-au aprobat! Asa e, dar legea spune altceva, „nu ati respectat legea” a repetat secretarul. „Prefectura are 6 luni ca sa actioneze, noi insa nu putem sta 6 luni fara viceprimar. Eu am intrebat la Prefectura si mi-au spus ca putem alege alt viceprimar!” a intervenit Ovidiu Chirea, presedintele de sedinta.

        Noul viceprimar e Dori Munteanu

        Când unii voiau alt vice, iar altii inca se intrebau daca sedinta e legala, cineva a reusit sa faca liniste. „S-a ajuns in aceasta situatie din cauza nepregatirii secretarului. E cel mai slab secretar din ultimii 30 de ani. Ar trebui sa-si recunoasca greseala in fata consilierilor”, a cerut consilierul Ioan Mocanu.

        „Am ajuns de râsul lumii!” a intervenit un coleg, reprosând actualei administratii „santurile necuratate”, „gazeta rupta”, „stâlpul din fata, care nu a fost inlocuit” etc. S-a auzit din nou intebarea „Pâna la urma, e legala sedinta?” „Dar proiectul?” „Eu nu am gasit nicio ilegalitate. Am citit si rascitit legea si nu am gasit nimic ilegal. Prefectura a fost indusa in eroare de secretar.” Ca sa iasa din impas, alesii au luat o pauza si au continuat discutiile pe hol. La reluarea sedintei extraordinare, au ales un nou viceprimar.

        Au intrat in cursa patru consilieri – Mihai Antuca (PDL), Rodica Odobisteanu (PPDD), Iustin Stoica (PSD) si Dori Munteanu (PER) -, dar in turul doi au promovat Dori Munteanu si Iustin Stoica, fiind ales Dori Munteanu, cu 8 voturi din 15. Spre satisfactia lui Cristi Manolache, presedintele judetenei PER Bacau, prezent la sedinta CL Buhoci.

        Alergând pe contrasens

        Peste Martin Benchea-Joca am dat absolut intâmplator. De fapt, el a dat peste mine; sa tot fie vreo trei ani… M-a sunat intr-o zi la redactie, instiintându-ma ca a câstigat o cursa atletica pentru veterani pe undeva prin maruntaiele Capitalei. Mai interesant decât succesul, mi s-a parut personajul. Si povestea sa.

        „Pâna la 50 de ani nu am alergat deloc. Dar absolut deloc! Nici macar dupa autobuz”, mi-a marturisit cel care azi, la 60 de ani trecuti, alearga de parca ar vrea sa recupereze tot timpul pierdut vreme de juma’ de veac.

        Si-uite-asa, nenea Martin concureaza azi pe la Pitesti, mâine se porneste spre Sfântu-Gheorghe, iar dupa o saptamâna se ia la intrecere cu kenyenii la Semi-Maratonul International de la Bucuresti. Apoi il afli la Balcaniada de la Zagreb, asta daca nu cumva se bate pentru podium la Mondialele pentru veterani de la Budapesta! Acum, se pregateste pentru Europenele de la Izmir.

        „Când alerg simt cu adevarat ca traiesc. Când alerg, sunt atât de fericit, incât imi vine sa-i strâng in brate pe toti cei pe care-i intâlnesc in cale”, mi s-a confesat, cândva, Martin Benchea-Joca.

        Peste Benedetto Ferrara am dat- deloc intâmplator- la meciurile Fiorentinei. Cu zece ani mai tânar decât Martin Benchea Joca, Benny- una dintre semnaturile de elita ale editiei florentine a cotidianului „La Repubblica”- alearga, la rândul sau.

        Nu doar dupa Fiorentina si pe la Mondialele de Motociclism- Sepang, Donington, Mugello- unde se bate pe burta cu Valentino Rossi si cu Jorge Lorenzo. Ferrara concureaza: 8 km, 10 km, semi-maratoane e cosi via, pentru a vorbi pe limba sa.

        Cu Benny Ferrara am pastrat legatura altfel decât cu Benchea-Joca; il citesc aproape zilnic. Si-i urmaresc, macar o data la doua saptamâni, simpaticele-i aparitii cu ocazia „Violapop”-urilor. „La 14 ani, alergam de o parte si de alta a vietii, in cautare de maestri si de modele”, scria, la un moment dat, jurnalistul pe blogul sau „Rock’n gol”.

        Nu stiu daca Benchea si cu Benny se vor intâlni vreodata. Desi, in plina era a globalizarii, nu m-ar mira sa-i aflu cândva pe undeva, prin Singapore, luând startul la aceeasi cursa. Pot spune, in schimb, cu certitudine ca, intr-o lume care fuge de nebuna, pierzându-se la tot pasul, cei doi amici ai mei alearga in maratonul vietii, fara a se rataci vreodata.

        FOTO: Emotie si veselie le serbarea inedita a clasei a II-a E, de la Scoala „Al.I.Cuza”

          O imbinare de veselie si emotii pâna la lacrimi. In acest cadru s-a derulat inedita serbare de final de an a clasei a II-a E de la Scoala „Alexandru Ioan Cuza”, care a avut loc in spatiul non-formal si elegant de la Green Club, pe Calea Romanului.

          Acolo s-au adunat absolventii prichindei, alaturi de parinti, bunici, fratiori si multi altii dragi lor, ca sa isi ia ramas bun, pentru câteva luni, de la scoala. Petrecerea a inceput cu ceea ce toata lumea credea ca va fi o serbare clasica.

          Numai ca imediat a intervenit surpriza, când micutii au strigat catalogul parintilor, iar acestia s-au vazut in postura de juca rolul elevilor, supusi unui tir de intrebari venite din partea propriilor copii, ce le-au testat cunostintele intr-ale copilariei.

          Intr-un final plin de amuzament, copiii si-au invitat apoi parintii pe ring, la dans, si le-au daruit flori.

          „Am organizat acest eveniment sub motto-ul «Sa petrecem o zi cu parintii», pentru a scoate in evidenta rolul familiei. Este un eveniment pentru sufletul copiilor, care trebuie sa fie sustinuti permanent de cei dragi.

          Am gândit serbarea ca pe o surpriza pentru parinti, care pentru o ora s-au transformat in elevi si au dat un test ca o recapitulare finala, iar cei care i-au examinat au fost propriii lor copii”, a spus invatatoarea Cornelia Istoc, cea care le indruma pasii spre cunoastere celor 33 de micuti pe care ii are in grija.

          De mentionat ca majoritatea dintre ei sunt laureati ai concursurilor la diferite materii si au atins etapele nationale.

          Acest lucru, dar si rezultatele bune si foarte bune la invatatura din programul scolar cotidian au fost rasplatite in cadrul unei festivitati, in care prichindeii au primit diplome personalizate si alte surprize. Intr-un final emotionant, copiii au inconjurat-o pe invatatoare, i-au cântat si i-au marturisit iubirea lor.

          Cu totii au spus ca abia asteapta sa se reintâlneasca in clasa a III-a, nu inainte de a petrece o vacanta frumoasa in care se vor distra, dar vor si invata.

          + Album foto Facebook

          FOTO: „Absolventii de la Litere”

            Elevii clasei a I-a D de la Scoala „Alexandru Ioan Cuza” au intrat in vacanta dupa o serbare pe cinste

            Anul trecut, ne-au spus povestea cifrelor; erau 26. Acum, parc-au mai crescut. Si, sigur, s-au inmultit: 29! Sunt „absolventii de la Litere”, cum ii numeste, glumind serios, doamna invatatoare a clasei I D, Laura Romanschi.

            „Literele” se aseaza frumos si ordonat: rânduri-rânduri. Ca in caiet. Sau, daca tot suntem la serbarea de final de an, ca pe coronite. Nicola, responsabila cu „Alfabetul”, le asigura intrarea. Uite-le! Sunt toate: A vine de la Alexandra, B este Eric, Olga-i C, „un covrigel, din care a mâncat nitel, impins de foame un catel” si tot asa pâna la Z, X si Y, care raspund, in ordine, la numele de Victor, Cezara si Mihai. Trecând pe la M-ul Anastasiei si pe la T-ul lui Stefan.

            Si, fara sa uitam cumva de J-ul lui Tudor, ca-i prapad! J vine de la joaca, fireste, dar si de la- sa cititi si sa va cruciti- ei bine, da, J vine si de la jale! Si-i jale mare cu tusa Marioara, care l-a prins pe Nica „La cirese” chiar aici, pe scena Amfiteatrului Scolii „Alexandru Ioan Cuza”. Cu har actoricesc si in dulsi grai moldoviniesc, Iustina Maria se imparte intre Nica („Tusiii! Tusiii!) si tusa Marioara („Dar bini, ghiavoli, aisi ti-i scaldatul?”) de râd toate tusicile prezente la serbare. Râd si bunicii, si parintii, râd pâna si fratii si surorile atunci când ridica nasul din tablete si din telefoanele mobile.

            E veselie mare, de-ti vine a cânta! Dar chiar incep cântecele; cu moara de la Dorohoi, cu piticii si ariciul, cu Grivei si cu „drag mi-e jocul românesc”. Dupa ce aflam „cât de mica-i vacanta mare”, vine vremea medaliilor si a diplomelor. Si uite-asa avem, in sfârsit, „absolventi de litere” cu patalama. Si cu o vacanta mare la dispozitie; oricât ar fi ea de mica!

            Test drive cu Renault Twizy

              In acest week-end, intre 19 si 22 iunie, bacauanii sunt invitati sa faca un drive-test cu noua masina electrica a Reanault, Twizy.

              Masinile vor fi expuse de Dedeman Automobile in parcarea Arena Mall iar participantii vor intra automat intr-o tragere la sorti al carei mare premiu dreptul de a conduce un Renault Twizy tot restul verii.

              Pasionatii de automobile vor putea descoperi si alte autoturisme fabricate de Reanault.

              Twizy este disponibil in 2 variante: Twizy Urban 45 (cvadriciclu usor) si Twizy Urban 80 (cvadriciclu greu). Pretul de pornire este de la 7.000 Euro TVA inclus, plus chiria lunara a bateriei.

              Asistentii medicali ramân pe baricade pâna la 65 de ani

                Potrivit unui nou act normativ, intrat recent in vigoare, asistentii medicali generalisti, moasele si asistentii medicali se vor putea pensiona din nou la vârsta de 65 de ani. Schimbarea este reglementata de adoptarea Ordonantei de Urgenta nr. 23/2014, de completare si modificare a Legii 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii.

                Fara aceasta modificare legislativa, anul acesta, 100 de asistenti medicali din Bacau (si 4.000 de la nivel national) erau obligati sa se pensioneze la 62 de ani. Concret, prin Legea 53/2014, pentru aprobarea OUG 144/2008 au fost abrogate prevederile in baza carora membrii acestei categorii profesionale se pensionau la vârsta de 65 de ani, indiferent de sex.

                Urmare a acestei modificari legislative, din punct de vedere al pensionarii, asistentele medicale au intrat sub incidenta prevederilor din Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, astfel incât acestea trebuiau sa se pensioneze inainte de 65 de ani, in functie de stagiul minim de cotizare, respectiv la 62 de ani.

                Revenirea la legea initiala a fost luata insa imediat de Ministerul Sanatatii care a inteles ca s-ar fi creat un adevarat haos in sistem, dat fiind si deficitul de personal din domeniul sanitar.

                Palatul Copiilor din Bacău a deschis o expoziție de pictură la Vivariu

                Elevii Cercurilor de Pictură și Artă textilă de la Palatul Copiilor din Bacău au deschis miercuri, 18 iunie, la Vivariu, prima ediție a Expoziției de grup ”Copilărie pe bandă”.

                Micuții creatori, o sută cincizeci de copii cu vârste între 6 și 18 ani, au fost provocați de profesorii lor să depășească limita convențională a foii din blocul de desen și să lucreze pe suprafețe de mari dimensiuni, la fel ca artiștii profesioniști. Lucrările expuse sunt picturi de grup sau individuale, realizate în tempera și acryl, sau colaje.

                Proiectul a fost inițiat și coordonat de Adriana Busuioc, profesor al Cercului de Desen, Pictură și Iconografie, și Ema Grecia, profesor al Cercului de Artă Textilă al Palatului Copiilor Bacău. Au colaborat cu lucrări la realizarea expoziției și elevi ai profesorului Dorel Făcăoaru, coordonatorul Cercului de Pictură pe șevalet.

                Alături Palatul Copiilor Bacău au expus în calitate de invitați în proiect elevi ai Colegiului Național Pedagogic ”Ștefan cel Mare” Bacău, sub îndrumarea profesoarei Nicoleta Cărare.

                La vernisaj au participat, alături de elevi și profesori, părinții și frații tinerilor artiști, dar și Marinela Potârniche , inspector de specialitate al Inspectoratului Școlar Județean Bacău. Expoziția ”Copilărie pe bandă” rămâne deschisă la Vivariul din Bacău timp de o lună.

                Pentru cine creste economia?

                In vreme ce Guvernul desface sampania trâmbitând o crestere economica fara precedent fluturând hartiile cu indicatorii macroeconomici, românul de rând bate marunt din buze si se intreaba ce o mai fi fumat de data asta ministrii, pentru ca in buzunarele sale fluiera, in continuare alizeul.

                Tehnic, ni se explica faptul ca in anumite statistici, treburile stau mai bine: s-a produs mai mult, firmele au incasat mai mult si asa mai departe. Ceea ce nu spune nimeni este ca diferenta aceasta nu se regaseste nici in bugetul de stat si nici in buzunarele românilor; desi, aparent, au produs mai mult, românii nu au incasat salarii mai mari si, deci, nu au bagat bani mai multi in economie sub forma cumparaturilor.

                Explicatia este ca diferenta s-a evaporat in tarile-mama ale corporatiilor. Economia româneasca nu mai are foarte multe firme autohtone; dominata de corporatii multinationale, industria româneasca nu mai produce plus-valoare pentru tara, ci o transfera peste hotare.

                Profitul fiind exportat, in tara ar ramâne doar salariile platite angajatilor; or, acestea sunt tinute la niveluri extrem de mici iar noua legislatie a muncii permite angajatorului sa jongleze cum doreste cu salariatii.

                Rezultatul este ca, o crestere a productivitatii salariatului nu se reflecta si asupra salariului acestuia decat intr-o proportie foarte mica; la scara macro, asta inseamna ca o crestere a productiei unei companii va determina o crestere a profitului intr-o masura mult mai mare decât cresterea salariilor.

                Reformulând, inseamna ca profitul in România creste pe seama salariilor, fortând un salariat sa presteze munca a doi oameni pentru doar jumatate de leafa.

                Iar in acest timp, politicienii inca mai cred ca solutia pentru iesirea din criza este sa acorde cât mai multe facilitati unor investitori straini care sa plateasca angajatilor salariul minim pe economie iar profitul sa fie repatriat prin diferite metode „ingineresti”.

                Bacau: Accident de motocicleta pe strada 9 Mai

                  Astazi dupa amiaza, un motociclist, in vârsta de 21 de ani, care se deplasa pe strada 9 Mai, din municipiul Bacau, a fost ranit in urma unui accident rutier.

                  Un sofer, de 49 de ani, care a virat de pe strada Valea Alba l-a acrosat si trântit pe carosabil.

                  In urma impactului, motociclistul a fost transportat la spital pentru a primi ingrijiri medicale.

                  La fata locului au ajuns politisti de la Rutiera care fac cercetari pentru stabilirea imprejurarilor exacte in care s-a produs accidentul.

                  FOTO: Tancau Sebastian

                  Femeie accidentata la Oituz

                    La data de 17.06.2014, în jurul orei 07.00, pe D.N.11, în localitatea Oituz, s-a produs un eveniment rutier cu victimă.

                    Din primele cercetări efectuate la fața locului polițiștii au stabilit că un bărbat de 31 de ani, din comuna Oituz, care conducea un autoturism pe D.N. 11, a surprins și accidentat o persoană de sex feminin de 67 ani, din localitate, care s-a angajat în traversarea carosabilului prin loc nepermis şi fără să se asigure.

                    Victima a fost transportată la Spitaul Onești pentru îngrijiri medicale și a rămas internată.

                    Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ şi i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

                    IPJ Bacau

                    TIR rasturnat langa Urechesti

                      Polițiștii au fost sesizați la data de 17 iunie a.c., despre producerea unui eveniment rutier pe DN11 A, în afara localităţii Urecheşti, județul Bacău.

                      Din verificările efectuate la fața locului a rezultat că un bărbat de 33 de ani, din județul Galați, în timp ce conducea un autotractor cu semiremorcă, pe direcția Oneşti-Adjud, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de carosabil umed, a pierdut controlul direcţiei, a derapat și s-a răsturnat în afara părţii carosabile.

                      În urma evenimentului rutier nu s-au înregistrat victime omenești iar traficul rutier în zonă nu a fost blocat.

                      Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.

                      Față de bărbatul în cauză s-a luat măsura sancționării contravenționale.

                      IPJ Bacau

                      Mihai Sustac a demisionat din motive de sanatate

                        Consilierii bacauanii se intâlnesc, vineri, de la ora 11, la Centrul de Afaceri si Expozitii intr-o sedinta extraordinara, care are pe ordinea de zi trei proiecte.

                        Unul dintre acestea va aproba incetarea mandatului de viceprimar al lui Mihai Sustac. El a depus cererea pe 29 mai si a solicitat incetarea mandatului incepând cu data de 30 mai.

                        Mihai Sustac precizeaza ca demisioneaza din functie din motive de sanatate.

                        Alesii vor mai vota, vineri, inchirierea prin licitatie a unor bunuri si suplimentarea bugetului de venituri si cheltuieli a CL Bacau pe 2014.

                        p1 19 iun

                          p1

                          Liber la testarile Papanicolau

                            132.000 lei pentru Programul National de depistare precoce a cancerului de col uterin

                            Ministerul Sanatatii a dat unda verde pentru continuarea Programului National gratuit de depistare activa precoce a cancerului de col uterin. Prin aceasta masura se urmareste prevenirea si combaterea acestei boli necrutatoare, dar si reducerea incidentei formelor invazive de boala si a mortalitatii datorate acestora.

                            Programul gratuit al ministerului de resort se adreseaza tuturor femeilor cu vârste cuprinse intre 25 – 64 de ani, indiferent de statutul lor de asigurat, care nu au un diagnostic confirmat de cancer de col uterin. Pentru derularea programului exista 97 de retele nationale unde se recolteaza probe pentru testarea Babes Papanicolau – reteaua medicilor de familie acreditati (care pot face recoltarile necesare si au aparatura necesara), medicii specialisti in obstetrica-ginecologie din cabinetele medicale ale ambulatoriilor spitalelor, dar si cabinetele de planning familial.

                            In Bacau, laboratoarele de anatomie patologica acreditate in campanie sunt cele din Spitalul Judetean de Urgenta Bacau si Spitalul Municipal de Urgenta Moinesti. Programul benefiaciaza anul acesta de un buget national de peste 13.000.000 de lei. Din datele statistice ale Directiei de Sanatate Publica (DSP) anual beneficiaza de analize prin acest program peste 8.500 de bacauance, din totalul de circa 133.000 de persoane eligibile din catagrafii.

                            „Pentru Bacau, in vederea continuarii acestui program s-a alocat suma de 132.000 lei numai in acest an. Deja s-au cheltuit 79.000 lei – 53.000 lei in Spitalul Judetean de Urgenta Bacau si 26.000 lei in Spitalul Municipal de Urgenta Moinesti. Mai avem un rest de 53.000 lei, dar asteptam si rectificare de buget, pentru ca asa a fost si in anii trecuti.”
                            dr. Cecilia Lucaci, sef Departament Sanatate Publica DSP Bacau

                            Pentru efectuarea testului Babes – Papanicolau in cadrul programului, pacienta trebuie sa se prezinte la medicul de familie unde cere eliberarea formularului pentru recoltare si obtine date despre centrul de recoltare. Dupa recoltarea probei intr-un centru specializat, primeste rezultatul in 30 de zile, tot la medicul de familie. Daca acesta este pozitiv, urmeaza sa fie indrumata pentru investigatii suplimentare, iar daca este negativ, va fi reprogramata la o noua testare dupa 5 ani.

                            Betania va construi un dispensar in Motoseni

                              Asociatia Betania va construi un dispensar nou pentru locuitorii din comuna Motoseni. Cladirea va fi ridicata de voluntari olandezi, care vor sosi in Bacau pe 25 iulie si vor ramâne trei saptamâni in judetul nostru, adica pâna la taierea panglicii.

                              Valoarea investitiei este de aproximativ 60.000 de euro. Locuitorii din Motoseni au medic de familie, au si cabinet, dar acesta functioneaza intr-un bloc vechi si este neincapator. Dispensarul va avea, pe lânga cabinetul medicului de familie, o sala de tratamente, un grup sanitar si un cabinet stomatologic, acesta din urma fiind dotat tot de Asociatia Betania.

                              Dispensarul din Motoseni este al VI-lea construit de Betania si voluntarii olandezi, in judetul Bacau, dupa cele din Racova, Huruiesti, Iz. Berheciului, Gaiceana, Colonesti si face parte din Programul „Investitii in sanatate”.

                              „Voluntarii din Olanda ne-au sprijinit, de-a lungul timpului, si in cadrul sectiunii «Construire de scoli si gradinite in mediul rural» a Programului «Investitii in educatie» derulat de organizatia noastra”, arata Andre Muit, presedintele Asociatiei Betania.

                              FOTO: Dispensarul din Colonesti a fost inaugurat tot in prezenta voluntarilor

                              La intrecere cu delfinii!

                              Inot/ Campionatul National de juniori II

                              Daniel Martin si Edeea Ionascu sunt „delfinii” sectiei de inot a SCM Bacau. Iar in acest caz, termenul „delfini” are un dublu sens. Inclusiv cel de urmasi nobili. Prin urmare, Daniel si Edeea duc mai departe traditia natatiei bacauane, câstigând medalii, doborând recorduri si cladind sperante.

                              Sperante olimpice. Dupa evolutiile remarcabile avute la Campionatele Nationale de Seniori si de Cadeti, Daniel Martin si Edeea Ionascu au „recidivat” la Nationalele de juniori II desfasurate la finalul saptamânii trecute, la Bucuresti.

                              Cei doi elevi ai antrenorului Iulian Matei au dat lovitura, insumând 11 titluri de campioni nationali. Performerul competitiei a fost Daniel Martin, care a cucerit nu mai putin de opt medalii de aur: la 50, 100 si 200 m flutire, la 200 m mixt, la 50, 100 si 200 m spate si la 800 m liber. Mai mult, sportivul legitimat la SCM Bacau a stabilit trei recorduri (50, 100 si 200 m fluture) si un dublu record: la 200 mixt! In prima zi a intrecerilor, Martin a batut recordul la 200 m mixt, vechi de sase ani, detinut de baimareanul Ioan Barbu, pentru ca in finala probei, bacauanul sa-si doboare propria performanta: 02:14:90 in loc de 02:15:02. Super-tare!

                              Tare de tot a fost si Edeea Ionascu. Bacauanca in vârsta de 14 ani a cucerit trei locuri intâi la 50, 100 si 200 m bras si a luat argintul in proba de 400 m mixt.

                              „Evolutiile si rezultatele celor doi ne bucura enorm, cu atât mai mult cu cât ele completeaza o saptamâna cu adevarat de aur pentru clubul nostru, daca tinem cont si de titlurile nationale obtinute la sarituri in apa, lupte si navomodelism”, a concluzionat directorul SCM Bacau, Relu Auras.

                              Au sarit dupa aur

                              Sarituri in apa/ CN Seniori, juniori A si juniori B

                              Saritorii bacauani continua sa tina stacheta ridicata. In dreptul podiumului, evident. O arata si recentele rezultate obtinute de SCM Bacau la Nationalele de sarituri in apa pentru seniori si juniori desfasurate la complexul sportiv „LIa Manoliu” din Capitala.

                              Astfel, Mara Aiacoboae, sportiva pregatita de Mihaela Neagu a obtinut trei locuri intâi la trambulina 1 si 3 metri si la platforma, seniori, un loc 1 la sincron 3 m si un loc doi la mixt, alaturi de Cosmin Hongu.

                              Accidentat la incheietura mâinii, Alin Rontu (antrenor Adrian Gavriliu) a concurat la doar doua probe din cele cinci la care trebuia sa participe initial. Problema medicala nu l-a impiedicat insa pe Rontu sa ia aurul la trambulina 1 m juniori si argintul la aceesi proba din cadrul concursului de seniori. Elevul Mihaelei Neagu, Cosmin Hongu a câstigat proba de platforma rezervata juniorilor, a luat doua locuri trei la 3 m seniori si juniori si, asa cum aminteam, a obtinut argintul, alaturi de Mara Aiacoboae, la mixt.

                              In fine, de notat si locul 4 obtinut de Andra Botez la trambulina 1 m, dar si absenta din concurs a lui Catalin Cozma, aflat in febra examenelor de Bacalaureat.

                              Fotbal/ CM 2014: Treaba nemteasca: Mueller a „asfaltat” Portugalia

                              GRUPA F
                              Iran – Nigeria 0-0. Primul egal al Mondialului. Si prima mare victorie in contul… plictiselii. Intr-o grupa in care Argentina s-a impus la limita, cu 2-1 in fata Bosniei, ne-am fi asteptat ca Nigeria sa-si arate coltii inca de la inceput. Numai ca alde Obi Mikel si Onazi au dezamagit. Crunt. In timp ce Iranul lui Queiroz s-a tinut tare. Oferind si unul dintre cele mai dificile nume de pronuntat la acest turneu final: Ghoochannejhad. Hai, spuneti repede: Reza Nournia Ghoochannejhad!
                              Clasament: 1) Argentina 3p., 2-3) Iran si Nigeria, câte 1p., 4) Bosnia Hertegovina 0p.
                              Meciurile viitoare: Argentina – Iran (sâmbata, ora 19.00) si Nigeria – Bosnia Hertegovina (duminica, ora 1.00).

                              GRUPA G
                              Germania – Portugalia 4-0 (T. Mueller ’11, ’45A1 si ’78, Hummels ’32). Cum suna imnul? Deutschland uber alles. Pai, bine mai suna! Germanii au onorat din plin meciul lor cu numarul 100 la Mondiale. Au zdrobit Portugalia cu 4-0 si au avansat cea mai credibila optiune pentru titlul de golgheter al competitiei: Thomas Mueller. Contra lusitanilor, vârful lui Bayern a reusit un hat-trick, provocând si eliminarea lui Pepe, autorul unui gest golanesc. Si Cristiano Ronaldo? Da’ ce, l-a vazut cineva? O fi pe sub asfaltul turnat de nemti.
                              SUA- Ghana 2-1 (Dempsey ‘1, Brooks ’86/ A. Ayew ’82). Statele Unite si-au luat revansa pentru infrângerea suferita in „optimi”, in Africa de Sud. Dar meciul n-a fost cine stie ce. OK, Dempsey a inscris cel mai rapid gol al actualei editii (secunda 29), iar finalul a fost in zodia scorpionului (Ayew a egalat in min. 82, pentru ca Brooks sa marcheze golul victoriei patru minute mai târziu), insa, la ce s-a vazut, SUA si Ghana vor avea de tras pentru locul 2.
                              Clasament: 1) Germania 3p. (4-0), 2) SUA 3p. (2-1), 3) Ghana 0p. (1-2), 4) Portugalia 0p. (0-4).
                              Meciurile viitoare: Germania – Ghana (sâmbata, ora 22.00) si SUA -Portugalia (duminica, ora 1.00).

                              Programul zilei

                              GRUPA A
                              Camerun – Croatia (mâine, ora 1.00, TVR1). Dupa Brazilia- Mexic avem Camerun- Croatia. Adica invinsele primei etape. Care dintre cele doua pierde din nou, poate sa-si faca bagajele. Fara niciun fel de dubiu. Ramâne de vazut doar destinatia: Yaounde sau Zagreb? Cum Eto’o este incert…

                              GRUPA B
                              Australia – Olanda (azi, ora 19.00, TVR 1). Merge careva pe mâna „cangurilor”? Nu? Bine faceti! Pai, conducta olandeza de goluri nu pare sa se infunde prea curând. O fi Matthew Ryan portar in Belgia, la „vecinii” de la Bruges, dar când or da pinteni Robben si van Persie, vom avea „Salvati soldatul Ryan 2”.
                              Spania – Chile (azi, ora 22.00, TVR1). Meciul zilei. Si ce meci, amigos! Daca nu câstiga, Spania e ca si eliminata, deoarece golaverajul spune Chile. Si nu doar golaverajul! Jocul etalat de Vidal, Alexis Sanchez si Valdivia reprezinta o incurajare pentru fanii chilieni si, totodata, o provocare pentru Spania, care a fost umilita cu 5-1 de Olanda. Orgoliul Spaniei sau elanul chilienilor? Hasta la pregunta!
                              Clasament: 1) Olanda 3p. (5-1), 2) Chile 3p. (3-1), 3) Australia 0p. (1-3), 4) Spania 0p. (1-5).

                              ULTIMELE ȘTIRI