Un bărbat originar din județul Bacău a fost condamnat la închisoare cu suspendare după ce și-a sechestrat și agresat fosta parteneră, într-un caz petrecut anul trecut în județul Vrancea. Decizia instanței nu este definitivă.
Potrivit informațiilor din dosar, incidentul a avut loc în luna octombrie 2025, când femeia se afla la cumpărături împreună cu cei doi copii ai săi, în vârstă de 3 și 4 ani. La întoarcerea către autoturism, femeia ar fi fost urmărită de fostul partener, care ar fi scos-o cu forța din mașină și ar fi urcat-o în propriul autoturism.
Anchetatorii susțin că agresiunile au continuat inclusiv în prezența copiilor minori, iar ulterior femeia ar fi fost dusă la domiciliul bărbatului, unde acesta ar fi continuat actele de violență.
La scurt timp după incident, bărbatul a fost reținut și arestat preventiv pentru 30 de zile. Ulterior, instanța a înlocuit măsura arestului cu controlul judiciar, inculpatului fiindu-i interzis să părăsească țara și să ia legătura cu anumite persoane implicate în dosar.
În cele din urmă, instanța l-a condamnat pentru lipsire de libertate în mod ilegal la un an și două luni de închisoare cu suspendare, menținând totodată măsura controlului judiciar până la rămânerea definitivă a hotărârii.
Pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va trebui să presteze 90 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității, în cadrul unei instituții publice din județul Bacău.
De asemenea, instanța a dispus ca acesta să achite suma de 1.500 de lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză.














