Acasă Blog Pagina 3486

Percheziții la persoane bănuite de contrabandă cu arme

    Polițiștii efectuează miercuri 37 de percheziții în București și în județele Argeș, Bacău, Brăila, Brașov, Constanța, Dâmbovița, Galați, Ialomița, Olt și Teleorman, la suspecți de contrabandă cu arme.

    Potrivit unui comunicat al Poliției Române, perchezițiile au loc sub coordonarea Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IGPR.

    Din cercetări a reieșit că suspecții ar fi introdus ilegal în țară arme și muniții letale și neletale provenite din diferite țări ale Uniunii Europene.

    De asemenea, polițiștii efectuează 25 de controale în județele Arad, Bacău, Brăila, Prahova, Giurgiu, Mehedinți și Vrancea privind respectarea prevederilor Legii nr. 295/2004 referitoare la regimul armelor și munițiilor.

    AGERPRES

    “Gazarii” din Solont vor avea drumuri asfaltate

      Când eram la scoala, ne mândream ca satul nostru este trecut pe harta tarii, ca loc de unde, de sute de ani, se extragea petrol, fiind printre primele localitati de unde titeiul se scotea, la inceput, prin saparea unor gropi, incarcat, apoi, in cazi de lemn, oamenii il transportau cu carutele prin satele invecinate si il vindeau. Gazari li s-a spus, si asa le-a ramas numele. Prin anii ’50, au inceput forarea si extragerea titeiului in regim industrial, toti oamenii lucrau la sonde, fie la foraj, fie la extractie si productie.

      Dimineata satul se golea de barbati, se duceau, pe jos, zeci de kilometri, la Zemes, Tajbuga, Chetrosu, Solont, Modârzau, Lucacesti, Cucuieti, pe toate dealurile si muntii unde se descoperea câte un zacamânt. Faceau parte din marea familie a petrolistilor din zona Moinesti. Noi, copiii, nu doream altceva decât sa devenim petrolisti. Si multi, foarte multi si-au indeplinit visul. Dupa multi ani, intreprinderile de foraj sau de extractie au pus la dispozitie masini, carosate, pentru muncitori, sa fie la timp la sonda, dupa aceea autobuze. Boierie.

      A fost o poveste frumoasa, insa s-a sfârsit dramatic. Dupa 1995 – 2000, intreprinderile de foraj si-au incetat activitatea, iar cele de extractie au redus drastic salariatii. Practic, Solontul s-a umplut, acum, de someri, visul s-a sfarâmat, singurele ocupatii fiind la munca câmpului sau pe la diferite societati care, si acelea, abia isi mai trag sufletul. Un vis tot le-a mai ramas: sa vada drumul comunal Solont – Cucuieti asfaltat.

      Un vis pe cale sa se indeplineaca

      Primarul din Solont, Eusebiu Alexandrescu, va intra in istorie. In istoria comunei. Cei care o vor scrie (stiu ca este una in lucru, cu stradania profesorului Vasile Rotaru) nu vor putea ocoli un adevar: in 2014, toamna, au inceput, dupa multi ani de incercari, negocieri si interventii la inaltele porti, lucrarile pentru reabilitarea, consolidarea, protectia si asfaltarea drumului comunal care strabate satele Solont, Sarata si Cucuieti, pentru care solontenii s-au zbatut si au primit promisiuni la fiecare campanie electorala.

      Prima cupa de beton la drumul Solont – Sarata (DC 183) – Sarata – Cucuieti (183A) s-a turnat in ziua de 7 noiembrie 2014. Au trecut 25 de ani degeaba, niciun primar, fie el din Solont, Sarata sau Cucuieti nu a reusit (altii nici nu au vrut) sa se apuce serios de treaba. Nu i-a durut gura sa promita. Ultima cupa de asfalt, afirma Eusebiu Alexandrescu, se va turna in noiembrie 2016. Studiul de fezabilitate a fost finalizat in 2012-2013, iar in 2014 a fost inclus in Programul National de Dezvoltare Locala, Ordonanta 28, cu finantare de la Ministerul Dezvoltarii. Licitatia de executie a fost adjudecata de o firma din Bacau (CONEXTRUST).

      Este un proiect complex, in care sunt incluse lucrari de consolidare maluri, prin executia a peste 1000 de metri de gabioane, deoarece Drumul 183 serpuieste pe malurile pârâului Solont, care devine destul de naravas atunci când creste debitul in urma ploilor, cum s-a intâmplat in 1992 si 2005. De asemenea, pâna in prezent au mai fost executate integral 17 podete, iar trei poduri vor fi consolidate si largite, pe cei 5,7 kilometri cât masoara drumul. “Am facut aceste specificatii tehnice pentru a avea o imagine asupra complexitatii lucrarii, de altfel, cinci luni s-a lucrat numai la consolidari si podete, abia acum incepe efectiv asfaltarea.

      Eusebiu Alexandrescu - primar al comunei Solont
      Eusebiu Alexandrescu – primar al comunei Solont

      Ma bucur ca am reusit sa introduc aceasta lucrare in PNDL, este dorinta de foarte multi ani a locuitorilor din cele trei sate, mai ales ca este foarte circulat”, ne spune Eusebiu Alexandrescu, primarul comunei Solont. Primar din 2012, cu un stagiu de viceprimar in 2004-2008, acest proiect este cel mai important din ultimii 25 de ani pentru comuna Solont. Sigur, in comuna mai sunt si alte drumuri de asfaltat, cum este cel din Solont, cu iesire spre Magiresti, insa este drum judetean, primaria fiind in negocieri cu CJ pentru finantare, in sarcina administratiei locale fiind, in perioada urmatoare, drumurile comunale Sarata-Bahnaseni si drumurile locale Poiana, Drumul Bisericii, Mina si Schela, 5,2 kilometri, lucrari care vor fi executate, dupa ce vor fi finalizate lucrarile de aductiune a apei potabile si introducerea canalizarii, investitii aflate in stadiul intocmire a studiilor de fezabilitate si proiectare.

      Fântânile si-au facut datoria

      Introducerea apei potabile va fi finantata de ADIP Bacau, prin CRAB, comuna fiind prinsa in masterplan, in prima etapa 2014-2020, 17 kilometri prin satele Solont si Sarata (cu statie de epurare), iar in etapa a doua Sarata-Cucuieti. Proiectul pentru canalizare va fi depus la PNDR anul acesta, iar in 2016, vor incepe lucrarile.

      “Sunt investitii pe care doresc, impreuna cu Consiliul Local sa le ducem la bun sfârsit in acest mandat si in mandatul urmator, daca oamenii ma vor mai alege, daca nu, ele vor fi preluate de viitoarea administratie. Aceste lucrari le am in cap inca din 2004, deoarece, m-am gândit ca trebuie sa le oferim si solontenilor, intregii comune, aceste servicii moderne, traim in alte timpuri, standardele de viata au crescut, la fel si cerintele oamenilor. Nu sunt bani foarte multi, insa este nevoie de vointa, de intelegere, de echipa, altfel nu faci nimic, daca unul trage hais si unul cea, cum se spune la tara”, mai spune primarul comunei.

      Primii bani europeni au intrat in 2013

      Si in mandatul trecut au fost executate câteva lucrari, insa de mai mica anvergura, este vorba de reparatii in scoli, câteva punti peste apa Solont, doua poduri, insa comuna avea nevoie si de asemenea investitii mari. Comuna este membra a GAL Valea Tazlaului, prin intermediul caruia a beneficiat de fonduri pâna la 100.000 euro, prin Masura 322. Din acei bani, primii bani europeni intrati in comuna, s-au achizitionat utilaje, astfel ca pe lânga buldo-excavatorul existent, inventarul s-a imbogatit cu o autobasculanta si un auto-greder, masini extrem de utile pentru comuna.

      Tot atunci a fost cumparata o masina de pompieri, de interventii rapide in caz de incendii, cu toate dotarile, care s-a dovedit utila in câteva cazuri, cât si mobilier, aparatura tehnica moderna de sonorizare, leptop, aparat foto, mixer, microfoane, tot ce este necesar la o asemenea institutie de cultura, foarte cautata de tineri dar si de vârstnici. “De fapt, ce doresc cetatenii de la primar, de la consilieri? Sa gospodareasca bine comuna, sa faca drumuri, sa aduca apa, sa fie canalizare, iluminat, scoli moderne. Suntem o echipa omogena, tineri, cu dorinta de a lasa ceva frumos si util in urma noastra. Aici nu este vorba numai de mândrie, este, in primul rând, vorba de responsabilitate, de a raspunde cu fapte la increderea ce ti-au acordat-o cetatenii prin votul lor”, a mai precizat edilul din Solont.

      O veste proasta tot a venit in comuna, din anul scolar 2015-2016, scoala cu clasele I-IV din satul Sarata se desfiinteaza, din cauza reducerii numarului de copii, astfel ca elevii vor fi transportati la Solont cu microbuzul scolar, insa doar un autobuz nu va putea rezolva toate cursele dimineata si la prânz. “Ne mai trebuie un autobuz, in caz contrar, copiii din Solont, de la capatul satului, nu vor mai beneficia de transport scolar. Este posibil ca, in anii urmatori, sa fie inchisa si scoala din Cucuieti, la nivelul comunei mai sunt 365 de elevi, fata de 700 in anii trecuti. A scazut natalitatea, foarte multi tineri au plecat in strainatate, peste 500 din toata comuna, astfel ca populatia comunei, dar si scolara s-a redus semnificativ”, ne spune Eusebiu Alexandrescu.

      Un alt proiect aflat pe masa de lucru a primarului este si drumul care va face jonctiunea cu satul Pârjol, prin Bahnaseni, fiecare comuna investind in partea ei de drum, dar si prin accesarea de fonduri europene, prin Asociatia comunelor Solont-Pârjol, constituita in 2011, care ofera posibilitatea atragerii mai usor a unor sume mai mari din banii europeni, mai ales pentru infrastructura, poduri de granita, drumuri de legatura. In anii urmatori, cele doua comune ar putea fi legate cu drumuri moderne, unul prin Cucuieti-Barnesti-Pârjol, altul Sarata-Bahnaseni-Pârjol, ambele cu deschideri spre P. Neamt sau Bacau, reducând astfel considerabil distantele, timpul si combustibilul consumat.

      In programele administratiei locale nu au fost omise nici sprijinirea activitatilor culturale, sportive si religioase, de la buget fiind alocate sume importante pentru construirea unor praznicare, repararea lacaselor de cult, ortodoxe si catolice, dar si a salii de sport a scolii din Solont, cât si construirea a doua terenuri de sport. In Cucuieti se va construi un camin cultural, cu sala de festivitati, pentru ceremonii, dar si alte activitati sociale, discoteci, nunti, spectacole ale Ansamblului “Florile din Cucuieti”, devenit emblema a comunei, coordonat de preotul satului.

      Donatie de 80.000 de euro

      Un fapt mai putin obisnuit s-a petrecut in 2012. In satul Sarata, un medic din Moinesti a construit un dispensar si o casa pentru medici, dotate la cele mai bune standarde (cabinet stomatologic, cabinet medic de familie, sali de asteptare, bai, mobilier, centrale termice etc. Din motive obiective, cabinetul nu a fost pus in functiune, astfel ca doctorul Romeo Dumitrescu, in urma unor negocieri cu Primaria Solont, a donat comunei intreaga investitie, in valoare de 80.000 de euro.

      “A fost un gest extraordinar, pe care intreaga comunitate l-a apreciat si avem motive serioase sa-i multumim public doctorului Dumitrescu, un om cum n-am mai intâlnit, de o modestie si o bunatate rare in ziua de astazi. Acolo, in casa din spate vom amenaja o locuinta pentru situatii de urgenta, cum a fost cazul unei familii careia i-a ars intreaga gospodarie, iar pâna la construirea altei case, i-am acordat acea locuinta, mai cazam oaspeti sau cum este cazul acum, gazduim o parte din constructorii care lucreaza la drumul pe care il modernizam. In cladirea noua, unde urma sa fie dispensarul, vom amenaja spatiu pentru medicul de familie, care se va deplasa, periodic, in satul Sarata pentru consultatii medicale, pentru a nu se mai veni pacientii pâna in centrul comunei”, ne spune primarul Eusebiu Alexandrescu.

      Proiecte, vise, munca. Copil fiind, când trecea câte o masina (rar, ce-i drept), alergam in urma ei, acoperiti de praful ridicat, iar când ploua ne puneam cizmele, matahaind prin glodul format, pâna la scoala. Ma bucur ca cei mici, de astazi, se pot bucura de un drum mai bun, asfaltat, visul bunicilor si parintilor.

      Ne despartim de primarul din Solont, chemat urgent la o intrunire cu cu un grup de cetateni, venit cu probleme care tin de administratie si gospodarire, cu promisiunea ca vom reveni la inaugurarea drumului Solont – Cucuieti, in noiembrie 2016, modernizat si asfaltat. O realizare despre care se va vorbi multi ani de acum incolo.

      Eusebiu Alexandrescu a lucrat, din 1995, la Foraj Zemes, dupa care a incercat, ca orice tânar, calitatea apei din Marea Adriatica. A adunat ceva bani, a revenit in sat, si-a cumparat un camion si s-a apucat de afaceri. “Nu prea a mers, astfel ca din 2004, la 29 de ani, am intrat in politica, in administratie, apoi ca viceprimar.” Intre timp, a absolvit Facultatea de Stiinte Juridice si Administrative “Spiru Haret” Brasov. In 2008 a candidat pentru functia de primar, a pierdut la 14 voturi diferenta fata de câstigatorul cursei. A intrat din nou in afaceri, de comert, pâna in 2011. Fiind tehnician silvic de meserie, s-a angajat padurar la Tescani. Ca lucrator silvic a lucrat cu deviza: “bolovanii nu ard, gaze nu aveti, toata lumea are nevoie de lemne, insa in padure se intra legal, cu documente si plata aferenta”. A predat cantonul fara vreo cioata la suprafata si, in 2012, a candidat, din nou, la functia de primar, de data aceasta câstigând detasat, din partea PDL. “Am vrut cu PSD, dar avea deja candidat, pe domnul Adam, care, initial a afirmat ca nu mai candideaza, insa s-a razgândit.” Mariajul cu PDL nu a durat, astfel ca, urmare a Ordonantei 55, a trecut imediat la PSD. “Eu nu vreau sa par un traseist, vreau doar sa apar interesele comunei, ale oamenilor. Am un partid in spate, sunt sustinut, incerc sa-mi indeplinesc promisiunile facute cetatenilor. Asta mi-o doresc! Pentru ei as putea candida si independent.” A invatat in acesti ani ca treaba nu se face cu “biciul”, ci cu incredere, respect si buna credinta. Consiliul Local are structura politica adecvata pentru ca proiectele comunitatii sa fie duse la bun sfârsit.

      .

      Băcăuanii sunt invitaţi sâmbătă la o plimbare de seară cu bicicletele

        Sâmbătă, 13 iunie 2015, grupul de iniţiativă „Băcăuanii vor piste pentru biciclete” începe sezonul de vară al evenimentelor cu mult aşteptata reeditare a plimbării de seară cu biciclete pe străzile oraşului, acţiune la care sunt aşteptaţi nu doar bicicliştii, ci şi posesorii de patine cu rotile din Bacău.

        Night ride 2 va debuta la ora 20:00 în Piaţa Tricolorului, unde se va forma coloana de biciclişti, după care continuă cu un traseu lejer ce măsoară 7 kilometri: Casa de Cultură – Bulevardul Ioniță Sandu Sturza – strada Oituz – strada Energiei – strada Mioriţiei – Autogară – Statuia lui Ştefan cel Mare – Centru – Parcul Cancicov. Se poate spune că traseul reprezintă un tur al sensurilor giratorii din zona centrală, 6 la număr.

        Vrem să parcurgem traseul cu viteză redusă, astfel încât grupul să rămână compact, pentru a le arăta încă o dată autorităţilor că suntem mulţi biciclişti în Bacău şi că avem nevoie de piste pentru biciclete. Cel de-al doilea scop al acţiunii este promovarea mersului pe bicicletă în rândul băcăuanilor aflaţi la plimbare sâmbătă seara.
        Cristian Ghingheş, iniţiator Băcăuanii vor piste pentru biciclete

        Organizatorii nu îşi asumă răspunderea pentru eventualele accidente şi le recomandă participanţilor la eveniment să fie echipaţi corespunzător pentru folosirea bicicletei pe timp de noapte.

        Buhusi: A fost deschis oficial Centrul de Resurse pentru Tineret

          Asociatia „EXISTA O SANSA” Buhusi a organizat deschiderea oficiala a Centrului de Resurse pentru Tineret – CERT si conferinta de lansare in comunitate a proiectului „CERT, o sansa pentru tine! – Centrul de Resurse pentru Tineret”, finantat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Programului Fondul ONG în România – Componenta 5 Dezvoltarea Capacitatii ONG-urilor, Retele si Coalitii. Evenimentul a debutat cu o slujba de sfintire a sediului asociatiei.

          ,,Beneficiari directi ai proiectului sunt 130 de voluntari, elevi si tineri care participa la crearea unui model de initiativă pentru comunitate si parcurg un exerciţiu de învatare util pentru formarea lor profesionala si civica. Astfel, pe perioada celor 12 luni de finantare a proiectului, se urmareste cresterea numǎrului oportunitatilor de implicare a tinerilor si creearea cadrului de dezvoltare de coalitii si parteneriate pentru infiintarea retelei CERT (Coaching pentru Eficientizarea Reţelelor de Tineret din scoli), mijloc de extindere a colaborarilor si schimbului de experienta la nivel regional si national”, a spus ing. Elena Mitrea, lider al asociatiei.

          La eveniment au participat, alaturi de echipa de proiect, voluntarii Asociatiei „EXISTA O SANSA” si numerosi invitati: parteneri mass-media, reprezentanti ai Bisericii, ai autoritatii locale si ai institutiilor publice, lideri de ONG-uri din diferite localitati, oameni de afaceri.

          Profesoara Mariana Rosenschein, premiata de Societatea de Chimie din România

            tot in aceasta gala a mai primit o diploma de excelenta si prof.univ.dr. Adriana Fânaru, sefa Catedrei de Chimie de la Universitatea „Vasile Alecsandri” Bacau

            Pentru contributia adusa la promovarea chimiei in România, prof. Mariana Rosenschein, de la Colegiul National „Gh. Vranceanu”, a primit premiul „Lyceum” din partea Societatii de Chimie din România (SChR), intr-o gala organizata la Universitatea Politehnica din Bucuresti, la sfârsitul saptamânii trecute, cu ocazia implinirii a 125 de ani de la infiintarea celei mai vechi societati profesionale de chimie. In aula institutiei gazda, au fost prezente cele mai mari somitati din Educatie, profesori universitari, cadre didactice din invatamântul preuniversitar, rectori si decani, academicieni, dar si presedintii societatilor române de fizica si matematica.

            O intâlnire de elita, in care s-au acordat diplome de excelenta profesorilor care aduc plus valoare in domeniul chimiei. Prof. Mariana Rosenschein a fost singurul cadru didactic din Moldova care a primit pe lânga diploma si un premiu, alaturi de alti trei dascali din tara: un alt profesor din Galati si doi universitari din Bucuresti. „Este un premiu care ma onoreaza, mai ales ca am fost una din cei patru premianti la nivelul intregii tari, ne-a declarat sincera, cu modestia care o caracterizeaza prof. Mariana Rosenschein.

            Cu aceasta ocazie vreau sa multumesc tuturor celor care au lucrat alaturi de mine si au desfasurat activitati in domeniul chimiei, respectiv elevii mei, in primul rând, cu care am obtinut ani la rând rezultate deosebite la concursurile scolare, la olimpiadele nationale si la examenul de bacalaureat, dar si parintilor si colegilor, care au inteles dificultatea pregatirii in aceasta specialitate. Este un premiu al unei munci in echipa, alaturi si de cadrele didactice de la Universitatea «Vasile Alecsandri» din Bacau, care mereu ne-au sprijinit in realizarea probelor practice in concursuri.

            Sigur ca este un premiu care ne da aripi sa lucram in continuare in cadrul Societatii de Chimie din România.” Premiul i-a fost inmânat personal de catre prof.univ.dr.ing. Sorin Rosca, presedintele Societatii de Chimie din România si de catre prof.univ.dr. Ecaterina Andronescu, rectorul Universitatii Politehnice.

            De altfel, prof. Mariana Rosenschein a mai primit din partea SChR, in ultimii 10 ani, inca doua medalii „Constantin Istrati”. Mai mult, tot urmare a numeroaselor rezultate obtinute, elevii chimisti bacauani au adus, in premiera, Olimpiada Nationala de Chimie in Bacau, care se va organiza anul viitor in aprilie, intr-o editie jubiliara, a 50 -a.

            Razboiul apei intre Brad si Itesti

              Localnicii din Brad platesc dar nu primesc, cei din Beresti nu platesc dar au. Explicatia e simpla: primii depind de rezervorul din Itesti.

              Un monument pentru victimele accidentului aviatic din 1964

                – un cetatean din Buhoci incearca sa refaca monumentul ridicat in memoria victimelor unui accident aviatic din 1964

                Silviu Iacobeanu, din Coteni-Buhoci, incearca sa afle date despre cei care au pierit in accidentul aviatic produs intr-o padure dintre Chetris si Coteni. El vrea sa ridice, la locul tragediei, un monument pe care sa fie trecute numele pasagerilor si angajatilor Tarom care si-au pierdut viata pe 13 iunie 1964.

                “Din declaratiile martorilor, cei de la bord nu au avut nici o sansa. Avionul de tip LI-2P s-a izbit de un stejar secular si s-a rupt in bucati. Si-au gasit sfârsitul in acel accident oameni tineri, inclusiv o mama care a murit cu copilul ei de pâna la un an in brate, incercarea de a-l proteja fiind zadarnica”, povesteste Silviu Iacobeanu.

                El a vorbit cu pilotul Constantin Enachescu, fost comandant al Aeroportului Bacau, in vârsta de aproape 90 de ani, care i-a spus ca la bord erau 18 oameni, desi localnicii sustin ca erau 22: “Martorii din Coteni, sat vecin cu locul tragediei, care se aflau la câmp si pe deasupra carora avionul a trecut cu 2-3 minute inainte de prabusire, spun ca acesta facea un zgomot ciudat, ca a atins cu elicea un copac din vârful dealului, apoi si-a continuat drumul haotic spre sfârsit.”

                O singura persoana a scapat, asta datorita faptului ca a pierdut cursa.

                Silviu Iacobeanu afirma ca avionul a fost gasit de un padurar si doi ciobani, iar “dupa o ora de la prabusire au inceput sa apara autoritatile, salvarile etc.

                Zona fiind la acea vreme greu accesibila, transportul cadavrelor si a epavei s-a facut cu ajutorul carutelor localnicilor si s-a desfasurat pe parcursul a doua zile. Cadavrele si epava au fost duse la Bucuresti.

                La locul respectiv a fost construit un monument din beton cu placa de marmura pe care erau scrise numele celor decedati si data prabusirii, având alaturi o cruce de stejar inalta de 2 metri si o pala dintr-o elice.”

                Mai exista, acum, doar crucea, cadrul metalic si baza monumentului. Crucea era gata sa se prabuseasca, dar Silviu Iacobeanu a reparat-o cât de cât.

                “Pâna acum 10-15 ani, aici veneau rudele celor decedati si la data la care s-a produs accidentul faceau parastas, explica acesta. Vârsta inaintata si distanta mare sunt motivele pentru care azi nu mai vine nimeni. Eu si familia mea mergem cât de des putem si aprindem o lumânare in memoria celor care au murit.

                Tristetea evenimentului e compensata de pitorescul zonei: stejari seculari si un pârâu care incadreaza locul catastrofei”, spune barbatul. El s-a adresat Tarom, dar apeleaza si la bacauani cu rugamintea de a-l ajuta sa reconstituie lista pasagerilor, pentru a trece numele lor pe viitorul monument.

                De la Tarom, de la alte firme si de la autoritati spera Iacobeanu sa primeasca si un sprijin financiar cât de modest. Ce doreste, insa, in mod special este sa afle date despre victime, caci monumentul se va face, sustine barbatul din Coteni.

                Fostul viceprimar, Roxana Mironescu, in dosarul “Apartamentul”: “Nu cred ca eram eu in masura sa judec daca este imoral”

                  Primarul Romeo Stavarache a demonstrat inca o data ca nu tine cont de niciun sfat, in special din partea avocatilor, si se prezinta in instanta total nepregatit. Cel putin din punct de vedere emotional.

                  Dosarul “Apartamentul”, aflat marti la un nou termen, l-a dat din nou peste cap pe edilul local. Irascibil, cu probleme mari in a-si controla reactiile, Stavarache, care dadea de zor indicatii avocatului, a fost luat la tinta de judecatoare.

                  A fost criticat serios si amenintat ca va fi dat afara din sala de judecata: “Lasati avocatul sa-si faca apararea! Nu vedeti ca nu se poate concentra?”, i-a pus in vedere judecatoarea.

                  La termenul de marti a fost audiata, printre alti functionari, si Roxana Mironescu, fost viceprimar, care a trebuit sa explice, in calitate de martor, de ce a semnat contractul de vânzare al unui apartament, din fondul locativ al primariei, pe numele lui Gheorghe Muntianu, fostul sef al Serviciului administrare fond locativ si îndrumare asociatii de proprietari din cadrul Primariei Bacau.

                  “Nu vi s-a parut cel putin imoral, daca nu ilegal?”, a intrebat judecatoarea. “Am semnat pentru ca avea toate aprobarile si semnaturile sefilor de servicii competente. Nu cred ca eram eu in masura sa judec daca este imoral. Eu eram acolo sa rezolv probleme in spiritul legii, nu trebuia sa ma gândesc daca este imoral. Am fost pusa in fata faptului implinit. Intâi am semnat si apoi am vazut ca data, mai precis anul era sters cu pasta corectoare. De aceea am dispus ca acel contract sa fie lasat in asteptare”, a explicat Roxana Mironescu.

                  Fostul viceprimar a mai precizat ca vânzarea nu a mai avut loc pentru ca a intervenit ancheta si procedura s-a stopat. Mironescu si-a completat declaratia cu o alta explicatie pentru neglijenta sa in momentul in care a semnat contractul:

                  “Eram in prima luna de activitate in primarie si era un volum mare de activitate. Am mizat pe faptul ca in spate sunt hârtii corecte si legale. Ulterior, am fost mai atenta la actele care mi se prezentau la semnat”, a justificat Roxana Mironescu.

                  Cu toate acestea, chiar si acum, ea sustine ca Muntianu, ca si alt solicitant, avea dreptul la un apartament si nu vede care ar fi problema ca i s-a atribuit unul. Si Roxana Mironescu a sfârsit prin a fi apostrofata de judecatoare in momentul in care a evitat sa dea un raspuns clar la o intrebare simpla.

                  Bolile batrânetii, depistate si la tineri

                    – cataracta afecteaza tot mai multi bacauani, unii dintre ei tineri – Casa de Sanatate compenseaza cristalinul la pretul de referinta

                    Medicii oftalmologi de la Spitalul Judetean de Urgenta (SJU) Bacau efectueaza lunar intre 100 si 120 de operatii de cataracta. Opacifierea cristalinului se intâlneste mai frecvent la persoanele de vârsta a treia, afectiunea poate fi tratata, insa din cauza saraciei, multi dintre ei ajung la medic abia când nu mai vad aproape deloc si nu se mai pot descurca prin gospodarie. In ultima perioada s-a observat ca acest diagnostic se pune si la tineri.

                    „A scazut foarte mult vârsta celor cu diagnosticul de cataracta. Am avut o tânara de 30 de ani, care avea cataracta la ambii ochi si nu-si putea ajuta copilul sa-si faca temele. Am reusit sa o sprijinim si noi cu un cristalin si cazul a fost rezolvat. Din pacate, multi vin tâziu, iar interventia este mult mai dificila”, a explicat dr. Dana Caltaru, medic sef Sectia de Oftalmologie a SJU Bacau. Oamenii sunt tinuti in loc si de pretul mare al unui cristalin artificial, care poate fi si de 1.500 de lei sau chiar mai mult, iar Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate (CJAS) Bacau deconteaza doar pretul de referinta al unui astfel de dispozitiv, adica in jur de 280 de lei.

                    Costurile interventiei, suportate de CJAS

                    Cei care doresc sa obtina totusi aceasta compensare, trebuie sa se prezinte cu un bilet de trimitere de la medicul de familie la cabinetul din policlinica pentru consultatie. Datele sunt introduse online, iar pacientul primeste un formular in care se precizeaza ca sufera de cataracta si ca are nevoie de un cristalin. Cu acel formular si cu rezultatul consultatiei, bolnavii merg la CJAS Bacau unde depun o cerere.

                    De aici, in cel mult doua luni primesc decizia de decontare a cristalinului si au termen 30 de zile sa se prezinte la medic pentru operatie. In primul trimestru din acest an, CJAS Bacau a emis decizii pentru 49 de cristaline, in valoare totala de 13.858 lei, iar anul trecut au fost rezolvate 102 cereri, in valoare totala de 29.055 lei.

                    „In ceea ce priveste cristalinele, putem aprecia ca nu avem foarte multe cereri inregistrate la CJAS Bacau, comparativ cu numarul de interventii care se efectueaza, motivat probabil de pretul de referinta mic pe care il compensam noi comparativ cu pretul actual al unui cristalin. Putem totusi observa ca aproape s-a dublat numarul de cristaline aprobate comparativ cu perioada similara din anul trecut”, spune Dan Stoica, director executiv – Directia Relatii Contractuale CJAS Bacau.

                    Deciziile in urgenta sunt aprobate imediat

                    Timpul de asteptare pentru obtinerea unui dispozitiv s-a redus considerabil si nu doar in cazul celor cu afectiuni oftalmologice. Pentru dispozitivele medicale considerate prioritare se emite decizia in cel mult cinci zile de la inregistrarea cererii si tot in regim de urgenta se rezolva si solicitarile pentru stomii si aparatele de administrare a oxigenului.

                    La spital dupa ce au fost muscati de câine, sobolan sau pisica

                      La sfârsit de saptamâna, la Unitatea de Primiri Urgente a Spitalului Judetean Bacau au ajuns peste 480 de pacienti.

                      Cinci dintre ei au avut nevoie de ingrijiri medicale dupa ce au fost muscati de câine, unul a fost muscat de sobolan, iar sase au cerut ajutorul cadrelor medicale dupa ce au fost muscati de capuse.

                      Cel mai grav caz a fost al unei femei de 48 de ani, din Bacau, care s-a prezentat la camera de garda cu o plaga infectata la unul din degetele mâinii stângi, dupa ce a muscat-o pisica.

                      Aceasta din urma a ramas internata in Sectia de Chirurgie Plastica.

                      Dobânda maxima la titlurile de stat pentru populatie este 2,15%

                      Ministerul Finantelor Publice a facut public prospectul emisiunii de titluri de stat pentru populatie, prima de acest fel din ultimii zece ani. Astfel, s-a stabilit si intervalul in care cumparatorii pot negocia dobânda acordata si care este 1,75 – 2,15% pe an, pasul negocierii fii nd de 0,05%. Dobânda la care va fi efectuata emisiunea va fi anuntata pe 22 iunie, data alocarii emisiunii.

                      Titlurie de stat pot fi cumparate in perioada 8 – 19 iunie (inclusiv), de la ghiseele BRD-GSG, Raiffeisen Bank si BCR. Valoarea unui titlu este de 1.000 de lei, valoarea totala a emisiunii fiind de numai 100 de milioane de lei. Termenul de maturizare a titlurilor este de doi ani, scadenta fiind fixata pentru ziua de 25 iunie 2017. 

                      Cumparatorul poate opta pentru o dobânda mai mica sau mai mare, în acest interval, pe formularul de subscriere. Daca va fi suprasubscriere, emitentul de titluri va merge pe o dobânda competitiva, adica mai mica, iar cel care a optat pentru limita superioara a dobânzii va pierde.

                      În functie de cerere, valoarea emisiunii de titluri poate fi majorata sau se poate impune o dobânda maxima. Specialistii spun ca este recomandat sa treci pe formular o dobânda cât mai mica din interval.
                      Titlurile vor fi listate la Bursa de Valori Bucuresti pe 26 iunie, când se vor putea realiza si primele tranzactii bursiere cu acestea. Cei care vor sa vânda titlurile înainte de scadenta o pot face prin intermediul uneia dintre bancile din consortiu, la un comision de maxim 0,1%, sau prin orice alt intermediar autorizat, la comisionul stabilit de acesta.

                      Profit net de aproape 416 milioane de lei la Dedeman

                      Compania Dedeman, din Bacau, a depasit pentru prima data pragul de 400 de milioane de lei profit net si a ajuns la aproape 416 milioane de lei – potrivit datelor de la Registrul Comertului, citate de Ziarul Financiar.

                      Dedeman a ajuns la o marja de profit de 12% anul trecut, cu sapte procente mai mult fata de cel mai mare jucator din comertul alimentar privind cifra de afaceri si profitul net. Afacerile companiei bacauane au ajuns la 3,4 miliarde de lei, în crestere cu 26% fata de anul anterior.

                      Dedeman a crescut constant, atât ca vân­zari, cât si ca profit si ca numar de angajati. În ultimii sapte ani, compania si-a triplat cifra de afaceri si a majorat de sase ori profitul net.

                      Florin Grapa: „Fara un ajutor financiar imediat, ne prabusim!”

                      Antrenorul multiplei campioane a României la volei feminin, Stiinta, a lansat un puternic semnal de alarma pentru a evita colapsul celei mai galonate echipe bacauane din ultimii 20 de ani

                      E un semnal de alarma. Mai mult decât atât, un adevarat strigat de ajutor. Lansat la capatul unei asteptari zadarnice. „Luni de zile am asteptat si ras-asteptat ca Primaria sa-si onoreze obligatiile pe care si le-a asumat pe Legea 350/ 20005.

                      Din pacate, orice asteptare are o limita, iar aceasta limita a fost demult depasita. Suntem in iunie si nu stim pe ce sume putem conta, lucru care da peste cap intreaga noastra strategie financiara si sportiva. Lot de jucatoare, pregatiri, obiective, toate sunt in suspensie. Pur si simplu, este inadmisibil modul in care suntem tratati”, a declarat Florin Grapa, antrenorul multiplei campioane a României la volei feminin, Stiinta Bacau.

                      „Echipa noastra este intr-un moment de rascruce, iar fara un ajutor financiar imediat, riscam sa ne prabusim. Asta nu inseamna ca ne desfiintam, ci ca trebuie sa ne luam adio de la ideea de performanta. Traversam cel mai critic moment posibil si va spun cu toata sinceritatea ca nu ma asteptam sa ajungem in aceasta situatie”, a precizat Grapa, care ii invita si ii asteapta lânga echipa pe toti sponsorii ce pot si doresc sa sprijine Stiinta:

                      „Ma vad nevoit sa lansez acest strigat de ajutor prin intermediul presei si sper ca el sa-si gaseasca un ecou favorabil, iar agentii economici care pot sa ne ajute, sa o faca intr-un timp cât mai scurt”. Antrenorul Stiintei si-a facut public si e-mail-ul (floringrapa@yahoo.com), in speranta ca apelul sau va primi cât mai multe raspunsuri favorabile. Si cât mai iute deoarece „meciul” celei mai galonate echipe bacauane din ultimii 20 de ani a ajuns in tie-break. Cine serveste?

                      Sporting Bacau, din nou pe podium

                      Competitia si medalia pentru juniorii de la Sporting Bacau. Dupa ce in urma cu o saptamâna a cucerit argintul cu grupa de vârsta 2007 la turneul international Cupa „Vrancei” de la Focsani, week-end-ul trecut, gruparea pregatita de Florin Ganea a „recidivat”.

                      De data aceasta, prin echipa alcatuita din juniorii nascuti in 2006, care s-a clasat pe locul trei la Cupa Municipiului Suceava. „Copii au avut o comportare ireprosabila, elocvent fiind faptul ca am pierdut un singur meci, in semifinale, si acela la loviturile de departajare. Sunt foarte multumit si de evolutii si de rezultate”, a declarat Florin Ganea, care a mai avut un motiv de satisfactie: portarul George Florea a fost desemnat, din nou, cel mai bun portar al intregii competitii, in cinci partide, el primind doar doua goluri.

                      Lotul utilizat de Sporting Suceava: George Florea, Tudor Cucu- Rares Gherasim, Bogdan Bacalu, Darius Pinitilie, Stefan Oancea, Rares Tatomir, David Lungu, Stefan Sandu, Simone Mina, Radu Cucu, Kevin Nina si Ianis Oancea (ultimii doi fiind nascuti in 2009).

                      Rezultate: 5-0 cu LPS Suceava, 5-2 cu LPS Botosani, 0-0 cu Juniorul Suceava in grupa, unde Sporting a ocupat locul 1, 0-2 (dupa loviturile de la 7 metri, 0-0 la finalul timpului regulamentar) cu Tâmpa Brasov, in semifinale si 1-0 cu Juniorul Suceava, in finala pentru locurile 3-4.

                      Saptamâna viitoare, Sporting Bacau va participa la Cupa „Delfinul” organizata de Academia „Gheorghe Hagi”.

                      Handbal juniori ll / Incepe turneul final gazduit de Bacau

                      De astazi si pâna duminica, Sala Sporturilor din Bacau gazduieste turneul final al juniorilor II la handbal masculin.

                      Iata programul meciurilor:

                      Astazi: Grupa a II-a- CSS Fagaras- CSS Galati (ora 14.00), LPS Cluj- HCM Constanta (ora 15.30). Grupa I- Academia Minaur Baia Mare- Potaissa Turda (ora 17.00), CSM Bucuresti- Stiinta Municipal Bacau (ora 18.30).

                      Joi, 11 iunie: Grupa a II-a- CSS Galati- HCM Constanta (ora 10.00), CSS Fagaras – LPS Cluj (ora 11.30). Grupa I- Potaissa Turda- CS Stiinta Municipal (ora 16.30), Academia Minaur Baia Mare- CSM Bucuresti (ora 18.00).

                      Vineri, 12 iunie: Grupa a II-a- LPS Cluj- CSS Galati (ora 10.00), HCM Constanta – CSS Fagaras (ora 11.30). Grupa I: CSM Bucuresti – Potaissa Turda (ora 16.30), CS Stiinta Municipal- Academia Minaur Baia Mare (ora 18.00).

                      Sâmbata, 13 iunie: locul 4 Grupa I- locul 4 Grupa a II-a (ora 10.00), locul 3 Grupa I – locul 3 Grupa a II-a (ora 11.30), locul 1 Grupa I- locul 2 Grupa a II-a (semifinala 1, ora 17.00), locul 2 Grupa I- locul 1 Grupa a II-a (semifinala 2, ora 18.30).

                      Duminica, 14 iunie: Invinsa semifinala 1- invinsa semifinala 2 (ora 10.00), invingatoare semifinala 1- invingatoare semifinala 2 (ora 12.00).

                      Cetateanul s-a saturat de vorbe

                      Am stat de vorba in ultimii ani cu foarte multi primari din comunele judetului Bacau. Daca imediat dupa 1990 aproape toti se plângeau de lipsa banilor necesari pentru indeplinirea proiectelor propuse cetatenilor, atunci când banii au inceput sa vina, fie de la buget, fie din fondurile europene, lozinca s-a schimbat: nu au sprijin politic, ba Puterea, ba Opozitia repartizeaza fondurile in functie de numarul de voturi, de culoarea politica, de pile si aranjamente.

                      Astfel, anii au trecut pe lânga ei, iar satele au ramas fara infrastructura, fara apa sau canalizare, lumina electrica, scoli moderne, camine culturale etc. Fostul primar din Filipesti, Ion Apostol, avea o vorba: cine aduce bani in comuna, este ales pe viata, iar cel din Solont, pe care l-am intâlnit zilele aceastea, la intrebarea mea ce vrea cetateanul de la primar, viceprimar, partid, mi-a raspuns: de 25 de ani sunt aceleasi simple doleante: drumuri asfaltate, apa, canalizare, lumina, poduri, curatenie si…pamânt. Taranul a ramas tot simplu dar exigent, cine face, primeste voturi, cine minte, trage de timp, vine doar cu justificari – pleaca.

                      Un alt fost primar, din Geoseni, avea o problema, un drum de asfaltat de doar patru kilometri. Nu a reusit in mandatul lui, la urmatoarele alegeri nu a mai primit increderea oamenilor. Astazi, nimeni nu mai poate invoca lipsa banilor, fondurile europene ramân neaccesate cu miliardele in fiecare an. De ce nu sunt atrase? Din lene, din nestiinta, din lipsa de vointa, politica sau administrativa.

                      In multe localitati, viata este dominata de aprige lupte intre primari si consilieri, intre fosti si actuali primari, timpul se macina in van, in loc sa fie folosit in slujba oamenilor care i-au ales. Daca tot am pomenit de comuna Solont, abia acum, in 2015, actuala administratie a pus piciorul in prag si s-a apucat de asfaltarea unui drum comunal de sase kilometri, e adevarat ca este un proiect greu si dificil, insa nu aceastea au fost piedicile, ci acele de natura subiectiva.

                      In 2016 va fi finalizat, iar visul gazarilor din Solont va deveni realitate, dupa care vor urma accesarea altor bani in vederea alimentarii cu apa potabila si introducerea canalizarii. Cu siguranta, peste ani, cetatenii isi vor aminti: drumul din Solont a fost asfaltat pe timpul primarului…Si-i vor rosti numele. Nu este vorba doar de mândrie, ci de responsabilitate.

                      Românii uita foarte usor propria istorie. Iar istoria se razbuna

                      Veacul fanariot este prea putin studiat la scoala. Sunt evitate implicatiile profunde sociale si economice ale domniilor fanariote; se trece mult prea repede peste ceea ce a insemnat un masiv jaf al avutiei nationale si o destructurare a societatii românesti.

                      Spre deosebire de epoca fanariota, când domnitorii ne-au fost impusi de otomani, in zilele noastre, liderii ni-i alegem noi, convinsi, de cele mai multe ori, ca votam raul cel mai mic. Si lesinam de bucurie când favoritul nostru il umileste in alegeri pe contracandidatul „rau”, ferm convinsi ca viata se va schimba.

                      Nu se schimba si nici nu are cum: candidatul pe care l-am ales a fost ales din exterior si printr-un procedeu complicat de marketing am fost convinsi ca, de fapt, e alegerea noastra. Iar „creditorii” care au investit in noul conducator isi vor platita datoria. Exact ca si creditorii fanariotilor, acum trei secole.

                      Pentru a-si plati datoriile si pentru a se imbogati in scurtul mandat domnesc, fanariotii au pus biciul impozitelor pe tara; cele patru sferturi de bir, câte unul pentru fiecare anotimp, au devenit 60 de sferturi pe care taranul trebuia sa le plateasca intr-un an.

                      Resursele tarii – minele de sare – au fost date in exploatare strainilor pentru a se plati datoriile domnitorilor. Rezultatul presiunilor fiscale a fost saracirea populatiei intr-o prima etapa si depopularea tarii, ulterior.

                      Ce se intâmpla astazi? In principiu, cam aceleasi lucruri: politica interna este dictata din afara, resursele tarii sunt exploatate de straini, presiunea fiscala creste si tara se depopuleaza.

                      Condamnați la pedepse cu închisoarea, depistați de polițiști

                        Polițiștii Inspectoratului de poliție Județean Bacău au depistat o femeie condamnată la 7 ani închisoare pentru complicitate la înșelăciune și abuz în serviciul cu consecințe deosebit de grave, și doi bărbați condamnați la câte doi ani închisoare pentru ucidere din culpă.

                        La data de 8 iunie a.c., polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Bacău au depistat o femeie de 56 de ani, din Onești, pe numele căreia Tribunalul București a emis mandat de executare a pedepsei închisorii.

                        Cea în cauză a fost condamnată la o pedeapsă de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la înşelăciune şi abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave.

                        Persoana în cauză a fost introdusă în penitenciar, pentru executarea pedepsei.

                        De asemenea, la data de 8 iunie a.c., în cadrul unei acțiuni de depistare a persoanelor urmărite în temeiul legii, polițiștii de investigații criminale din Buhuși au depistat doi bărbați de 34 și 39 de ani, care posedau mandate de executare a pedepsei cu închisoarea.

                        Cei doi au fost condamnați de Judecătoria Buhuși la pedepse de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă și au fost introdusși în penitenciar, pentru executarea pedepselor.

                        Un motociclist a franat si s-a accidentat

                          La data de 8 iunei a.c., în jurul orei 10:30, polițiștii au fost sesizați despre producerea unui accident rutier cu victimă, pe Calea Moldovei din Bacău.

                          Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că un bărbat de 61 de ani, din comuna Hemeiuș, în timp ce conducea o motocicleta pe strada Calea Moldovei spre strada Ștefan cel Mare, pe fondul nepăstrării unei distanțe de siguranță față de autovehiculele care se deplasau pe același sens de mers, a frânat brus și s-a dezechilibrat, căzând pe partea carosabilă.

                          Conducatorul motocicletei s-a deplasat la Spitalul Judeţean Bacău, unde a primit îngrijiri medicale, fără a rămâne internat.

                          Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.

                          În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

                          Tentativă de furt calificat, cercetată de polițiștii oneșteni

                            Un oneștean de 71 de ani a sesizat Poliția Municipiului Onești, la data de 8 iunie a.c., cu privire la faptul că trei persoane încearcă să sustragă bunuri de pe proprietatea sa, situată pe strada Viișoara din localitate.

                            Polițiștii care s-au deplasat în cel mai scurt timp la fața locului au depistat cele trei persoane în cauză, doi tineri de 18 ani și un minor de 15 ani, toți din comuna Ștefan cel Mare, în apropierea proprietății reclamantului.

                            În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul tentativei la infracțiunea de furt calificat.

                            ULTIMELE ȘTIRI