miercuri, 31 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 3487

Pedagogia artei peisajului prin arta, stiinta si literatura

La Centrul Cultural „George Apostu” a inceput, luni, 23 martie, proiectul „Former des formateurs d’adultes a l’histoire europeene des arts” (Formarea formatorilor pentru educatia adultilor, in istoira europeana a artelor), care face parte din programul ErasmusA K1, finantat de Comisia Europeana.

Cursul desfasurat in Bacau, in cadrul acestui proiect, este intitulat „Pedagogia istoriei artei peisajului si gradinii, prin intermediul literaturii, artelor si stiintelor” si este organizat de Asociatia „Paysage et patrimoine sans frontière”, al carui membru este si Centrul „George Apostu”.

La deschiderea cursului au participat Jean Soulier, presedinte, si Aline Rutily, coordonator de program, cât si mai multi cursanti veniti din Franta.

Gheorghe Geo Popa, director al Centrului de Cultura, a prezentat oaspetilor istoria Bacaului, cât si activitatea si istoria Centrului, cu accent pe biografia si creatia marelui sculptor George Apostu, discipol al inegalabilului artist Constantin Brâncusi, care au trait si creat, amândoi, in Franta. Oaspetii francezi s-au aratat interesati de ineditul „Gradinii cu statui”, un dialog al artei cu natura, care este si tema cursului ce are loc in Bacau.

Astazi, cursantii, membri ai Asociatiei „Paysage et patrimoine sans frontière” vor vizita Muzeul de Etnografie de la Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” si vor participa la un work-shop cu ceramica de Cucuteni, iar dupa amiaza vor fi oaspetii comunei Gioseni, unde vor participa la un atelier al traditiilor populare: „Cântec, joc, costume, mestesuguri”, organizat cu sustinerea Consiliului Local si Primariei comunei Gioseni, în calitate de parteneri asociati.

Miercuri si joi, delegatia formatorilor din Franta se va afla în Nordul Moldovei, la Manastirea Voronet, unde va avea loc atelierul de fresca si la Muzeul Oului din Vama, pentru un atelier de încondeiat oua.

A incercat sa mituiasca un politist cu 150 de euro

    – un sofer a vrut sa inchida ochii unui agent de la Circulatie la problemele pe care le avea cu permisul oferindu-i bani

    S-a intâmplat la sfârsitul saptamânii trecute, in municipiul Bacau, când politistul de la Biroul Rutier Bacau a tras pe dreapta un sofer, dintr-o comuna din judet, pentru ca nu purta centura de siguranta.

    Când i-a solicitat documentele, acesta a motivat ca nu le are la el si pentru a nu se alege cu amenda a scos suma de 50 de euro si a incercat sa-l mituiasca, spunându-i ca are si ceva probleme cu permisul de conducere.

    In urma verificarii s-a constatat ca avea carnetul suspendat. Agentul a refuzat sa accepte banii si a denuntat fapta la Directia Generala Anticoruptie – Serviciul Judetean Bacau, fiind sesizat si Parchetul de pe lânga Tribunalul Bacau.

    In scurt timp, politistii de la DGA Bacau, sub coordonarea procurorului, au organizat un flagrant, soferul fiind prins când ii oferea agentului suma de 150 de euro, cu titlu de mita.

    Individul a fost retinut si prezentat instantei cu propunere de arestare pentru infractiunea de dare de mita, insa judecatorii au decis sa fie cercetat in libertate sub control judiciar, masura fiind dispusa pentru o perioada de 60 de zile.

    Companiile bacauane se „bat” pentru tinerii cunoscatori de limba franceza

      Sub titlu „Parler et faire des affaires en paires” s-a desfasurat un concurs inedit de limba franceza aplicata, organizat de conf. univ. dr. Bogdan Patrut, cu sprijinul profesorilor de limba franceza Oana Andrei, Aura Arminia, Nicoleta Grozav, Georgeta Marinescu si Florentina Stanciu si al domnului Alexandru Teodorescu, director de marketing SCC Services, Bacau.

      „Monolingvismul este analfabetismul secolului al XXI-lea. Contextul social actual impune cunoasterea de limbi straine, cu cât mai multe, cu atât mai bine”, ne-a declarat domnul Bogdan Patrut. Competitia a adus 20 echipe de fete si baieti, elevi si studenti, cu vârste intre 16 si 25 ani. „Concursul nostru a urmarit stimularea tinerilor sa se orienteze in pregatirea universitara si in cariera profesionala catre domeniul limbii franceze practice si al afacerilor in care se foloseste limba franceza, precum si cresterea procentului prezentei masculine in domenii care necesita limba franceza”, ne-au declarat organizatorii. Dupa o intâlnire in Pub The One, unde adolescentii au avut prilejul de a se cunoaste mai bine si de a socializa intr-un mediu mai putin oficial, a doua zi, in concursul propriu-zis (pe 21 martie), ei au devenit adversari. Competitia s-a desfasurat la sediul companiei SCC Services Bacau (sponsorul principal al evenimentului) si a avut mai multe probe interactive menite sa stimuleze creativitate si ingeniozitatea:

      Proba 1 – scrierea, in echipa, a unui text in limba franceza de tip stire despre un eveniment sportiv care va avea loc in curând in zona Mont Blanc, in statiunea Chamonix (Franta). Proba a fost conceputa de Cirro Solutions SRL, unul din sponsorii concursului, reprezentata prin managerul de proiect Mihaela Craiovenu: „Cred ca proba noastra a fost cea mai dificila, pentru ca elevii si studentii au trebuit sa scrie o stire atractiva si concisa, pentru site-ul Chamonix.net, extragând cât mai multe detalii dintr-o sursa de informatii aparent slaba”

      Proba II – realizarea, in echipa, a unei prezentari pe o tema de IT, din cele 20 propuse de SCC Services, extrasa aleatoriu dintr-un bol. Concurentii au trebuit sa prezinte oral solutia la problema tehnica, in limba franceza unui juriu format din profesori de limba franceza, dar si din doamna Diana Pal, de la SCC Services.

      Proba III – conversatie in limba franceza, cu intrebari si raspunsuri despre casele de lemn comercializate de site-ul www.case-de-lemn.com. Aceasta proba a fost coordonata de domnul Costache Zarnescu, director comercial EcoKit. „A fost o placere sa retraiesc momente placute alaturi de colegi si elevi. Consider ca acest gen de concursuri vin in intâmpinarea angajatorilor”, a aratat Zarnescu, fost profesor de limba franceza.

      Premiul I a fost adjudecat de echipa Georgiana-Madalina Comorasu (CN „V.Alecsandri”) si Stefan Ceparu (CN „Gh.Vranceanu”). Pe locul II s-au clasat, la egalitate, doua echipe: Ancuta-Elena Popovici si Andrei Popovici (CN „Ferdinand I”) si Alexandra Bondea (Facultatea de Litere, Universitatea „V.Alecsandri” din Bacau) si Sorin Radu (SCC Bacau), iar premiul special a fost obtinut de echipa formata din Georgiana-Elena Nechita si Armand Curpanaru (ambii de la CN „Ferdinand I”).

      Toti participantii au primit premii sau mentiuni, dar si alte cadouri surpriza. Baietii au primit un dictionar tematic franceza-româna-engleza, de la Editura EduSoft, iar fetele au primit rochii din noua colectie „Les printemps français” semnata de Raluca Pichiu. Participantii vor merge si intr-o excursie, pentru care organizatorii au primit sprijinul diferitelor persoane fizice si organizatii din România (Centrul European pentru Strategii Durabile, Interauto, Rad Trans, AutoMeister TH etc.), Luxemburg (Tennis Club Esch), Italia (Clim-Termo) si Marea Britanie. „Marele câstigator este limba franceza si faptul ca tinerii au iubit-o si o vor iubi in continuare”, au concluzionat doamnele profesoare Arminia, Grozav si Stanciu.

      Bianca Irofte, eleva la CN „Ferdinand I” Bacau
      Material coordonat de conf.univ.dr. Bogdan Patrut

      Aerostar a pierdut un meci cu scântei la Miroslava

      A doua deplasare consecutiva din retur si a doua infrângere pentru Aerostar Bacau. Lipsita de aportul a patru jucatori (Patriche – suspendat, Ramon Gheorghe – accidentat, Artenie si Scânteie – trimisi de antrenor la echipa a doua), cu doi juniori in centrul liniei de aparare (Belecciu – nascut in 1996 si Ardei – debutant, nascut in 1998), gruparea bacauana a pierdut pe terenul viceliderei seriei.

      Dupa o prima repriza fara goluri, Stiinta Miroslava a deschis scorul in minutul 60, prin Schiopu. Cinci minute mai târziu, Homneac a egalat, insa, dupa numai trei minute, Gheorghiu le-a adus din nou pe gazde in avantaj, dar a si fost eliminat, primind al doilea cartonas galben fiindca si-a scos tricoul de bucurie. Tudorache (min. 85) a marcat pentru 3-1, dar finalul partidei a fost marcat de doua interventii violente, ambele sanctionate direct cu cartonas rosu.

      A fost mai intâi bacauanul Ichim, pentru un atac dur din spate. Apoi, in ultimul minut de prelungiri, Mario Schiopu, cel care a mâncat o pâine alba la Sport Club Bacau, a avut o intrare mârlaneasca, cu crampoanele pe genunchi, asupra lui Stefan Pavel, fiind trimis direct la vestiare de arbitru.
      Aerostar Bacau a evoluat in alcatuirea: Petrache – St. Pavel, Belecciu, Ardei, Dobârceanu -Ichim, Apostu – G. Popa, Leonte, A. Popa – Homneac.

      Celelalte rezultate ale etapei a 16-a: FC Zagon – Cetatea Tg. Neamt 1-2, Bucovina Radauti – AFK Csikszereda Miercurea Ciuc 0-0, Ceahlaul II Piatra Neamt – CSM Pascani 1-1, Sporting Liesti – Sepsi Sf. Gheorghe 0-2 si Bucovina Pojorâta – Petrotub Roman 3-2. Aerostar Bacau ocupa locul 6 in clasament, cu 20 de puncte, iar in etapa viitoare va juca acasa, cu FC Zagon.

      Horia Alexoae

      Sarbatoarea Bunei Vestiri in judetul Bacau

      Manastirea „Buna Vestire” de la Tisa-Silvestri / foto: Liviu Maftei.

      Credinciosii crestini, atât cei ortodocsi cât si cei romano-catolici, se pregatesc in aceasta saptamâna sa praznuiasca Buna Vestire. Miercuri, 25 martie, in bisericile din judetul Bacau, crestinii vor comemora momentul in care Arhanghelul Gavriil s-a aratat Fecioarei Maria vestindu-i ca aceasta va deveni mama lui Iisus.

      Sarbatoarea a debutat inca de duminica, 22 martie, când enoriasii parohiei „Buna Vestire” din cartierul Bistrita-Lac, impreuna cu preotii slujitori Iulian Musat si Ciprian Burca, au participat la liturghia arhiereasca oficiata cu prilejul praznuirii hramului bisericii. Cu aceasta ocazie, ei l-au avut in mijlocul lor pe insusi ierarhul locului, Inaltpreasfintitul arhiepiscop Ioachim, venit sa celebreze cei 195 de ani de când pe aceste locuri se savârseste lucrarea Domnului.

      Continuând momentele de sarbatoare, pelerinii bacauani sunt asteptati sa participe miercuri, 25 martie, la hramul Manastirii „Buna Vestire” de la Tisa-Silvestri, asezamânt religios care continua traditia monastica de peste doua veacuri pe aceste meleaguri. Obstea ce numara 17 maicute, condusa canonic de catre monahia Teoctista Ungureanu si ieromonahul-duhovnic Pimen Costea, va fi intregita de credinciosii ce vor dori sa se adune in rugaciune in acest colt de Rai.

      La eveniment este asteptat sa participe si IPS Ioachim. Pentru cei care tin canoanele Postului Mare, cu aceasta ocazie este dezlegare la peste.

      CSM Târgoviste produce surpriza si câstiga la Bacau

      Stiinta Bacau – CSM Târgoviste 2 – 3 (21-25, 25-17, 16-25, 25-17, 14-16)

      CSM Târgoviste a reusit sa invinga din nou pe terenul campioanei României, Stiinta Bacau, la capatul unui meci de 5 seturi, in care ambele echipe au oscilat in joc. Meciul a stat sub semnul echilibrului pe tot parcursul acestuia, iar in setul decisiv experienta ridicatoarei Diana Calota si-a spus cuvântul.

      In primul set echipa din Târgoviste a fost la conducere in permanenta, reusind sa se distanteze la 8-5 pe fondul unor preluari gresite din serviciu ale bacauancelor. Oaspetele au facut 14-7, moment in care a ajuns Tatiana Lupu la serviciu si a reusit sa le aduca pe studente la doar doua puncte diferenta. Din acest moment, târgovistencele nu au mai facut pasi gresiti si au câstigat setul cu 25-21.

      Cel de-al doilea set a inceput mai bine pentru CSM, care a condus cu 1- 4, dar campioanele au reusit sa revina si au facut 7-7 dupa un blocaj al Ioanei Baciu la Lola Arslanbekova. Echilibrul s-a mentinut pâna la 10 – 9, moment in care „studentele” au reusit sa blocheze si sa atace mai bine, intrând la cel de-al doilea time-out tehnic cu 5 puncte avans. Setul s-a incheiat cu un punct al Sabinei Moisa, iar Stiinta si-a adjudecat setul cu 25-17.

      Al treilea set a fost dominat in totalitate de catre fetele antrenate de Dragan Nesic, acestea având 3 puncte avans la primul time-out tehnic. Incetul cu incetul au reusit sa se desprinda, diferenta maxima fiind de 10 puncte (9-19). Klisura a reusit sa faca punctul 25 al oaspetelor, acestea câstigând setul cu 25-16.

      Setul patru a inceput excelent pentru Stiinta Bacau, care a reusit sa se distanteze inca de la primul timp tehnic la 5 puncte. Târgovistencele s-au apropiat la 6-8, insa din acest moment Ioana Baciu nu a mai putut fi blocata, iar gazdele au trimis meciul in set decisiv, câstigând cu 25-17.
      Tie-break-ul a inceput mult mai bine pentru oaspete, acestea profitând de preluarea foarte slaba a adversarelor (3-7, 4-10). Bacauancele au reusit sa revina spectaculos de la 4-10 pe serviciul foarte bun al Sabinei Moisa, dar si cu ajutorul publicului care le-au impins de la spate. Acestea au egalat la 11 si chiar au preluat conducerea cu 12-11, dupa ce Sara Klisura a fost blocata. CSM Târgoviste a revenit si a reusit sa câstige setul cu 16-14, ultimul punct fiind reusit de Lola Arslanbekova.
      Echipa din Târgoviste obtine o victorie surprinzatoare, facându-l pe antrenorul Dragan Nesic sa isi propuna ca obiectiv revenirea la Bacau pentru meciul 5.

      Stiinta Bacau: Sabina Moisa (5 puncte), Ioana Baciu (24), Tatiana Lupu (13), Alexandra Sobo (9), Denisa Rogojinaru (18), Anastasya Harelik (15), Mihaela Albu – libero. Au mai jucat: Yuliya Stoyanova (1), Olena Novgorodchenko, Irina Radu, Crina Baltatu si Tesca Andrew-Waslylik. Antrenor: Florin Grapa.

      CSM Târgoviste: Diana Calota (6 puncte), Sara Klisura (23), Gwendolyn Rucker (22), Bianca Moldovan (8), Lola Arslanbekova (17), Alexandra Trica (11), Suzana Cebic – libero. A mai jucat: Marta Siwka. Antrenor: Dragan Nesic.

      Declaratiile antrenorilor dupa a doua semifinala Stiinta Bacau – CSM Târgoviste

      Dragan Nesic (CSM Târgoviste): „In primul rând, a fost o schimbare de atitudine din partea noastra. Ieri am avut o atitudine negativa, lucru normal, fiindca pentru multe jucatoare a fost primul play-off, prima ocazie de a juca la acest nivel. Sunt foarte fericit pentru jucatoarele noastre, pe care le felicit. Tin sa-i felicit si pe suporterii bacauani, care nu numai ca si-au incurajat echipa, dar ne-au aplaudat si pe noi, in fond, despre asta e voleiul. Noi am servit mult mai bine, am descoperit unele zone vulnerabile la echipa din Bacau, iar asta ne-a adus calitate in joc. De asemenea, a fost important pentru noi s-o blocam pe Baciu, care este cel mai bun universal din campionatul României, dupa parerea mea. Va fi greu in continuare, iar intentia mea este de a reveni la Bacau. Stiu ca adversarii nostri vor pregati foarte bine urmatoarele jocuri, e posibil ca totul sa se schimbe, dar va repet: obiectivul meu este acela de a mai juca o data aici, in acest oras frumos, cu suporteri frumosi. Felicit ambele echipe pentru jocul frumos de azi, dupa ce, sâmbata, Bacaul ne-a omorât.”

      Florin Grapa (Stiinta Bacau): „La momentul acesta, eu cred ca echipa din Târgoviste are prima sansa la calificare. La noi n-a mers preluarea din serviciu, in timp ce adversarele noastre au servit foarte bine fata de cum o facusera la primul meci. De asemenea, echipa din Târgoviste a jucat mai mult cu centrul, iar cu Rucker ne-au omorât. Au un antrenor foarte bun si va reamintesc ca v-am spus ca echipa din Târgoviste este una echilibrata, buna, care astazi si-a aratat adevarata valoare. Ne va fi foarte greu la Târgoviste si cred ca aici ne-am jucat calificarea.”

      Daniel Ciobanu

      Inca doi primari chemati la DNA

      Mai multi primari bacauani au fost anchetati de Directia Nationala Anticoruptie (DNA), apoi pedepsiti cu inchisoarea pentru abuz in functie, trafic de influenta, fals in acte sau declaratii etc., in 2014.

      Saptamâna trecuta, a fost invitat la DNA Cristian Istoc, primarul comunei Buhoci. Edilul afirma ca a fost chemat in calitate de martor.

      „Nu pot sa va dau detalii. Sunt unii «Gica-Contra» care cred ca daca faci ceva in comuna neaparat trebuie sa fie ca pe vremea lor”, a spus Cristian Istoc, sugerând ca inainte ca el sa fie ales in fruntea primariei se fura, iar acum, nu.

      Un alt edil ajuns in atentia DNA este Petru Dochiei, primarul comunei Letea Veche, despre care se spune ca ar fi anchetat intr-un dosar privind obtinerea de subventii necuvenite, pe baza de declaratii false, prin APIA.

      Dochiei sustine ca este cercetat ca urmare a sesizarii depuse la DNA de fostul secretar al comunei, Lucian Domnica: „Nimeni nu a scapat nereclamat de el!”

      Pe scurt, „este vorba despre un proiect finantat prin Masura 322, in derularea caruia cica as fi facut deturnare de fonduri. S-a verificat si nu s-a gasit nimic, au venit si de la Corpul de Control al Guvernului, si de la Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala, dar nu au constatat nereguli.” Asta se intâmpla taman in timpul campaniei electorale pentru prezidentiale. A fost acuzat si ca ar fi concesionat o suprafata de pasune mai mare decât cea existenta, a explicat Dochiei.

      Despre o cercetare privind subventiile necuvenite nu stia nimic: „Daca am sa fiu intrebat de DNA am sa raspund la toate intrebarile.”

      Elena Pascu Apavaloaie, consilier local nou in Onesti

        Desi nu a fost anuntata initial pe ordinea de zi a recentei sedinte a Consiliului Local Onesti, validarea unui nou consilier local in locul liberalului Mihai Sova, care a demisionat din functie la inceputul acestui an, a avut in sfârsit loc!

        Proiectul de hotarâre pentru validarea in functia de consilier local a Elenei Pascu Apavaloaie a fost initiat de consilierul liberal Ciprian Zarzu. Ca membru al Comisiei de validare consilierul local Stefan Martin a evidentiat (surprinzându-i pe unii colegi consilieri), ca „la intrunirea Comisiei de validare Vasile Buzdugan a absentat, social – democratii Corina Alexe si Lucian Stan au fost impotriva, iar Stefan Martin si Ciprian Zarzu au votat pentru.

        Rezultatul votului a fost unul egal, votul comisiei fiind unul tehnic”. Viceprimarului Onestiului, Nicolae Gnatiuc a declarat ca a fost analizat cazul de partidul din care fac parte si s-a mentionat ca este exclus ca PSD Onesti sa isi doreasca acest loc de consilier local. „O felicit pe noua colega. Elena Pascu Apavaloaie este o persoana pe care o apreciez si ii doresc sa demonstreze ca merita ca sa fie aici si sa aduca plus-valoare Consiliului Local”, a mai spus Nicolae Gnatiuc (lider al Organizatiei Onesti a PSD).

        Dupa lungi discutii si contre, Fiind felicitata de catre toti consilierii locali onesteni, care au votat in unanimitate «pentru», iar Elena Pascu Apavaloaie a depus juramântul pentru functia de consilier local al Partidului National Liberal. Aceasta este absolventa a Colegiului National „Grigore Moisil” Onesti, a urmat Facultatea de Drept si activeaza in municipiul de pe Trotus ca avocat.

        Cu o investitie de 700.000 de euro, Agricola ne arata cum fiecare masa are povestea ei

        Grupul de firme Agricola a lansat o noua campanie de imagine, care include trei spoturi tv, online, social media, PR si campanii la raft în Key Accounts, cu un buget de 700.000 de euro. Campania “Pentru mese de poveste” se va desfasura pe parcursul întregului an. „Alaturi de indicatorii de performanta pe care îi vizam pentru acest an, continuam investitiile masive în diferentierea si consolidarea brandului Agricola pe piata autohtona.

        Sunt sigur ca aceasta campanie va face apel la emotionalitatea consumatorilor fideli ai produselor Agricola, întrucât descrie povesti firesti si totodata pretioase din viata, dar va fi si un suport informativ util pentru clienti, prin relansarea site-ului nostru, unde sunt disponibile informatii variate despre toate produsele, inclusiv despre valorile nutritionale ale acestora”, a declarat Grigore Horoi, presedintele Agricola Bacau.
        Campania “Pentru mese de poveste” vizeaza categoriile de produse ale companiilor din Grupul Agricola: carne de pasare (Agricola International), salamuri crude uscate (Salbac) si semipreparate si produse tip ready-meals (Europrod).

        „Incepem una dintre cele mai ample campanii de pâna acum, prin intermediul careia ne dorim sa amplificam calitatea deja consacrata a produselor noastre, aducându-le în prim plan într-o alta lumina, cea a emotiilor vietii fiecaruia dintre noi. Am avut alaturi, în aceasta campanie, pe unul dintre cei mai apreciati regizori în domeniul culinar, Manfredo Leteo, care a surprins traditionalul familiilor si momente speciale în compania celor dragi, dar si concretul de fiecare zi din vietile fiecaruia dintre noi”, spune Carmen Gavrilescu, Marketing Manager Agricola Bacau.

        Masa este unul dintre cei mai atenti martori ai evenimentelor din viata noastra. Fie ca este de bucatarie, de living sau terasa, masa este asemenea unei carti de povesti: ea pastreaza toate întâmplarile si momentele carora le-a fost scena. Agricola relateaza, in cea mai recenta campanie de imagine, trei astfel de povesti, dintre care una poate fi chiar a ta.

        „În primul rând am scos «masa» din zona pieselor de mobilier. Am însufletit-o si am facut-o martora la micile momente mai vesele sau mai triste din viata personajelor din campanie. Am apelat la o echipa de italieni, de la regizor la food-stylist, ca sa-i dea viata si am înnobilat-o cu produsele companiei Agricola. Cam aceasta e reteta campaniei «Pentru mese de poveste», a declarat Luca Burlacu, Creative Partner WOPA.

        agricola

        Spoturile tv au în centru povesti emotionante si povesti amuzante, povesti despre importanta coeziunii familiei si prietenilor în jurul mesei, valoare traditionala si în acelasi timp contemporana. Aceste povesti pot fi regasite de consumatori si prin intermediul standurilor cu produse promotionale (point of sale materials – POSM) instalate in magazine, noului site Agricola, al paginii de Facebook Creator de Pofta, dar si prin diverse activari si surprize în magazine.

        Campania este dezvoltata alaturi de agentiile WOPA (creatie), COGEP (media), Advanced Ideas (digital) si Rogalski Damaschin PR (PR si social media). Spoturile tv pot fi urmarite pe canalul YouTube . Echipa Agricola pentru noua campanie a fost formata din Carmen Gavrilescu – Marketing Manager, Daniel Bitere – Brand Manager si Cristian Calin – Corporate PR Manager.

        Buhoci: Lovit cu securea in spate

          Un barbat de 57 de ani, din comuna Buhoci, a ajuns la spital, intr-una din noptile trecute, cu o plaga taiata la nivelul spatelui si a fost internat in Sectia de Chirurgie pentru a primi ingrijiri medicale.

          Se pare ca omul a fost victima unei agresiuni ce s-a iscat in familie. Mai exact, baiatul sau, de 33 de ani, in urma unui conflict spontan, l-ar fi lovit cu o secure in spate.

          Cazul a ajuns si in atentia politistilor care au deschis un dosar penal pentru loviri sau alte violente si in functie de numarul de zile de spitalizare se va face incadrarea juridica a faptei.

          Accidentata pe trotuar

            O femeie de 37 de ani, din municipiul Bacau, a ajuns victima unui accident rutier, produs pe strada Slanicului din oras, desi se afla pe trotuar.

            Un sofer, in vârsta de 24 de ani, nu a fost atent in timp ce efectua manevra de mers inapoi si a accidentat-o.

            Tânara s-a ales cu mai multe traumatisme si a fost transportata la spital, insa nu a avut nevoie de internare.

            Comanesti: A cazut intr-o groapa

              Un barbat, in vârsta de 50 de ani, din orasul Comanesti, a cazut in cap intr-o groapa adânca de circa doi metri.

              Omul se deplasa pe acostamentul drumului iar in momentul in care a ajuns in dreptul gropii, sapata pentru lucrari la reteaua iluminatului public, s-a dezechilibrat si a cazut peste gardul viu direct in ea.

              A fost scos de acolo si transportat de un echipaj de ambulanta la Spitalul Comanesti unde a primit ingrijiri medicale, fiind ranit la cap.

              Incendiu de proportii in Letea Veche

                – focul a fost stins dupa circa patru ore si a distrus constructii pe o suprafata de peste 350 mp

                Vâlvataia s-a pornit, duminica seara, la un garaj si o hala de productie de la intrarea in comuna Letea Veche. Flacarile mari si fumul gros se puteau vedea din oras, suprafata afectata de incendiu fiind de peste 340 de mp.

                Oamenii care locuiesc in zona au sunat imediat la 112, mai ales ca exista riscul ca focul sa se extinda si la casa de locuit aflata la câtiva metri de constructiile inghitite de flacari. Pompierii de la Detasamentul Bacau s-au deplasat initial cu doua autospeciale de lucru cu apa si spuma, ajunse din urma de alte doua masini.

                Dupa ce primele autospeciale s-au golit de apa a inceput naveta pentru alimentare, pentru ca in zona nu era niciun hidrant functional. Incendiul a fost lichidat abia dupa patru ore. „Interventia s-a dovedit a fi una dificila din cauza vântului puternic si a prezentei, în interiorul halei, de recipiente sub presiune cu spuma poliuretanica ce ar fi putut rani salvatorii”, spune cpt. Andrei Grecu, ofiter de relatii publice la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Bacau.

                Se pare ca incendiul s-a pornit de la un scurtcircuit electric produs la un cablu electric defect sau neizolat, fiind distrus garajul pe o suprafata de 100 mp si autoturismul din interior, dar si hala pe schelet metalic pe o suprafata de 260 mp.

                Echipa „Desteptarii” are cei mai buni tragatori la tir

                  Ramona Ionescu, colega noastra a tras cel mai bine cu pistolul la fete / foto: Ioan Bisca

                  Pe 25 martie 2015, Politia Româna sarbatoreste 193 de ani de la infiintare. Inaintea acestei zile, Inspectoratul de Politie Judetean (IPJ) Bacau organizeaza o serie de activitati sportive, demonstrative, iar o parte dintre politisti vor fi inaintati in grad.

                  Pastrând traditia ultimilor ani, conducerea IPJ Bacau a organizat si anul acesta „Cupa presei la tir”, competitie destinata ziaristilor. In linia de tragere s-au aliniat pe rând 13 concurenti. Unii la prima experientain poligon, altii cu abilitati capatate de-a lungul anilor, in competitii asemanatoare. Instructajul a fost facut in Poligonul Politiei de catre cms.sef Felician Vasilescu, adjunctul sefului IPJ Bacau si de cms. sef Adrian Nafornita.

                  „In poligon, toate activitatile se desfasoara la dispozitie. Zona este restrictionata tocmai pentru siguranta participantilor si nu sunt permise glume cu arma in mâna. La tir, regula de aur este intotdeauna aceeasi: «pistolul ramâne pe directia poligon».

                  Se trag trei gloante de reglaj si sase cartuse in concurs, iar punctajul maxim este 60 de puncte”, a precizat cms.sef Felician Vasilescu.

                  La editia din acest an, au pus mâna pe pistoale: Marius Fundulea, Ramona Ionescu, Nelu Bâsca, Madalin Jitaru, Marius Curucli, Ana-Maria Buhoci, Daniel Moldovan, Razvan Bibire, Anca Patea, Claudiu Tudor, Iustin Urzica, Razvan Manaila si Silviu Rautchi. Dintre acestia, s-au detasat Razvan Bibire (55 puncte, Desteptarea) si Ramona Ionescu (48 puncte, Desteptarea).

                  Premiile si diplomele de participare vor fi inmânate in cadrul sedintei festive a IPJ Bacau.

                  Spitalul buhusean a devenit centru de interes national

                    Spitalul Orasenesc Buhusi este curtat in ultimul timp de manageri din foarte multe spitale. Acestia doresc sa afle amanunte din perspectiva certificarii ISO si acreditarii CoNAS, experiente incununate cu succes la Buhusi.

                    Deja, au fost aici, in vizita: medici si asistente sefe de la Spitalul Municipal Onesti; medici, asistente sefe, juristi, economisti de la Spitalul de Pneumoftiziologie Bisericani, in doua etape; medici, asistenti, economisti de la Spitalul Judetean de Urgenta Bacau; medici, asistente sefe, economisti, juristi de la Spitalul Orasenesc Tg. Neamt, in trei etape. Exista solicitari pentru asemenea vizite si de la alte spitale din judetele Bacau, Neamt, Mures, Calarasi.

                    ,,Aceasta atentie ne onoreaza, ne bucura, intrucât astfel si munca noastra este recunoscuta la nivel national. Asteptam si vizita presedintelui CoNAS, dr. Vasile Cepoi”, spune ing. Constantin Poiana, manager de calitate. ,,Este de apreciat faptul ca am reusit sa ne mobilizam,  sa lucram in echipa, sa devenim un exemplu de urmat pentru altii”, adauga dr. Toron Mouhannad, managerul institutiei, care precizeaza ca spitalul nu a facut rabat de la cerintele CoNAS, nici dupa acreditare, motiv pentru care in ultimele trei luni acesta are o adresabilitate foarte mare, dubla fata de serviciile contractate cu C.J.A.S. Bacau.

                    Bolnavii sunt strict selectati, dar cazurile care necesita internare nu pot fi refuzate. Pacientii nu vin numai din zona arondata, ci si din Bacau, din judetele invecinate. Ei au aflat ca aici au parte de servicii medicale de calitate, de personal bine pregatit si de conditii hoteliere foarte bune (in fiecare salon exista tv, frigider), temperatura in saloane este optima, 24 – 26 grade (acest lucru fiind posibil dupa instalarea de centrale termice pe fiecare etaj), apa calda nu lipseste, mâncarea este calitativ superioara fata de anii anteriori, conditiile de igiena respecta standardele de calitate.

                    Managerul spitalului nu uita sa precizeze ca ,,efortul salariatilor a fost sustinut admirabil de Consiliul local Buhusi, de primarul Ionel Turcea”. Se spera ca toate aceste realizari, dar si altele ( I.C.M. mult mai bun decât anul trecut, gradul ridicat de ocupare a paturilor, paturi de internari de zi in plus, specialitati noi), vor avea urmari fericite din perspectiva incheierii contractului cu C.A.S. Bacau, intrucât, fara o finantare mai buna decât pâna acum, n-ar fi posibila o continuare a activitatii la standardele superioare de care este capabil spitalul buhusean. Speranta indreptatita, motiv pentru care vom urmari cu interes cum va fi zamislit chipul noului contract.

                    Dificultatile „Ministerului Adevarului”

                    Evenimentele care se succed cu repeziciune pe scena mondiala nu tin pasul cu propaganda. Oamenii pusi sa ne explice de ce e bine ca americanii ne pun rachete in batatura sau de ce este supermisto ca telefoanele si computerele ne sunt spionate ramân in urma cu explicatiile pentru ca totul evolueaza cu o viteza extraordinara.

                    Si Ministerul Adevarului, cel care in „1984” avea rolul de a rescrie evenimentele dupa cum se schimba politica oficiala, functioneaza defazat.

                    Bunaoara, inainte de 1990, Occidentul ne spunea pe calea radiourilor finantate de CIA ce rau este ca ne spioneaza Securitatea, ca ne asculta telefoanele fixe, ca ne urmareste sa vada cu cine vorbim, la cine mergem in vizita si asa mai departe. Regimurile democratice occidentale condamnau aceste practici, denuntând asuprirea poporului român.

                    Astazi, la un sfert de secol distanta, ce vedem? Ca aceleasi guverne „democratice” isi spioneaza propriii cetateni cu instrumente mult mai sofisticate decât a avut vreodata Securitatea, pretextând ca e necesar pentru a combate terorismul.

                    Deranjurile de pe pietele financiare au determinat derapaje ideologice; practic, rar mai gasesti in tarile cu traditie democratica partide care sa-si respecte doctrina; aproape toate s-au transformat in ceea ce unii numesc „partide ale puterii”, organizatii politice care se pliaza dupa cum bate vântul pentru a ramâne la Putere si, astfel, sa fie conectate la banul public.

                    Nu e de mirare ca alegatorul, din Anglia pâna in România, din SUA pâna in Japonia este bulversat. Nu mai stie cu cine sa voteze. Doar ca, in paralel cu demantelarea sistemului politic, are loc si o distrugere a celui economic.

                    De zeci de ani veniturile alegatorilor scad. Si nu e vorba numai de România sau de Estul Europei, tendinta este generalizata la nivel mondial. Si, in vreme ce puterea de cumparare scade, oamenilor li se explica faptul ca e nevoie sa munceasca mai mult, pâna la vârste mult mai inaintate ca sa primeasca mai putin.

                    VIDEO: Cum se parcheaza la Buhusi

                      O inregistrare video postata pe Facebook ne arata ultima fita in materie de parcari in Buhusi: o parcare cu spatele nu se face dand masina in marsarier, ci urcand cu autoturismul scarile Casei de Cultura.

                      Oameni care iubesc „locul”

                      In zestrea de intelepciune a românilor exista un proverb care ne invata ca o activitate merge bine daca persoana care o gestioneaza, fie ca e vorba despre un director de institutie, un manager de companie sau doar un sef de birou, are anumite calitati. Nu intotdeauna, acest adevar este valorificat.

                      Cetateanul de rând stie ca „omul sfinteste locul”, dar comisiile care decid cine va ocupa o anumita functie nu stiu sau nu vor sa stie, având si alte criterii de selectie in afara de pregatirea, moralitatea si devotamentul viitorului sef.

                      Cum ar fi apartenenta la un partid, legatura de rudenie cu cineva din minister sau, si mai grav, conditionari care pot fi numite „plocon”, „spaga”, „mita”. Prin urmare, nu ar trebui sa ne miram ca a crescut numarul celor care devin victime ale lipsei de profesionalism sau a indiferentei medicilor, precum si numarul reclamatiilor care, de cele mai multe ori, sunt solutionate târziu, cu blândete si nu sunt urmate de indreptarea raului facut.

                      Exista, din fericire, si bune practici in sistemul de sanatate, iar Bacaul se poate lauda cu un spital (cel din Moinesti) care e dat exemplu mereu pentru conditiile de cazare, echipamentele performante si mai ales pentru amabilitatea si priceperea specialistilor. Caci despre asta vorbeam: rolul factorului uman.

                      Un sef de institutie insista, zilele trecute, asupra importantei resursei umane in domeniul asistentei sociale si a bunei colaborarii dintre angajati. Angajati care trebuie sa vrea sa lucreze in echipa si sa aiba acelasi tel: binele cetatenilor si al comunitatii, in ansamblu. Iar cel care imprima aceasta conduita este managerul.

                      El demonstreaza si cere (sau nu!) seriozitate, devotament, buna pregatire. Gratie acestei echipe, Bacaul e aplicantul unui proiect social unic care, daca va avea succes, va fi replicat apoi in toate judetele tarii.

                      Constat ca noi, bacauanii, stam mai bine decât vecinii nostri la anumite capitole sau institutii, iar concluzia nu e fortata. Am aflat, ieri, cu bucurie si surprindere, ca mai avem o unitate sanitara curtata de specialisti si laudata de pacienti: spitalul din Buhusi. Si in acest caz e vorba tot despre oameni care au sfintit locul si care au reusit sa transforme un spital sarac, care nu putea plati salariile si nu avea bani de detergenti, in „centru de interes national”. Mai avem, in judet, directori si institutii care ar trebui sa invete aceasta lectie.

                      Cum divortam fara incidente?

                        In aceasta perioada de dinamica legislativa, devine tot mai greu pentru cititorii nostri sa aleaga calea cea mai eficienta si putin costisitoare prin care sa solutioneze acest incident familial neplacut, motiv pentru care astazi va prezentam alternativele cele mai indicate.

                        In conditiile in care in ultimii ani s-a discutat tot mai mult despre posibilitatea de a ne adresa notarului public pentru a obtine desfacerea casatoriei, sfatul nostru, mai ales daca aveti copii minori si nu ati ajuns la un consens cu privire la modalitatea de exercitare a autoritatii parintesti, la domiciliul minorului, pensia de intretinere ce urmeaza sa se achite in favoarea minorului sau referitor la celelalte aspecte ce se solutioneaza in mod obisnuit odata cu desfacerea casatoriei, este de a nu apela la serviciile notarului decât daca ati ajuns la o intelegere cu privire la toate aceste aspecte deoarece, in caz contrar, notarul nu va va putea elibera un certificat care sa ateste desfacerea casatoriei si toate celelalte aspecte punctate mai sus.

                        Daca stiti ca nu ati reusit sa ajungeti la un consens cu sotul dvs., va recomandam sa formulati cerere de divort la Judecatoria unde ati avut ultimul domiciliu comun, cerere in care puteti solicita, in afara de desfacerea propriu – zisa a respectivei casatorii si stabilirea autoritatii parintesti asupra copilului (cine exercita drepturile si executa obligatiile minorului, posibilitatile fiind ambii parinti sau unul singur), stabilirea domiciliului eventualilor minori ce au rezultat din casatorie, pensia de intretinere pentru minor, revenirea la numele avut anterior casatoriei, pensia datorata unuia dintre soti de catre celalalt, etc..

                        Astfel, solicitând toate acestea instantei in cadrul actiunii de divort, veti achita doar taxa de timbru corespunzatoare acesteia, respectiv 100 lei, când solicitati divortul din culpa pârâtului si 200 lei când cereti divortul din culpa comuna sau prin acord, pentru restul capetelor de cerere instanta nu va va solicita taxa de timbru.

                        Un aspect important este faptul ca este imperios necesara prezenta personala a partilor la infatisarile din acest dosar deoarece singurele exceptii sunt prevazute in cazul in care unul sau ambii soti se gasesc in urmatoarele situatii: executa o pedeapsa privativa de libertate, sunt impiedicati sa se prezinte de o boala grava, sunt sub interdictie judecatoreasca, au resedinta in strainatate sau se afla intr-o alta situatie, care ii impiedica in mod obiectiv sa se prezinte in fata instantei. In aceste cazuri, partea poate fi reprezentata prin avocat, mandatar, tutore sau curator.

                        Aceasta obligatie a prezentei personale este cu atât mai importanta in cazul reclamantului, absenta acestuia de la primul termen de judecata in conditiile in care pârâtul este prezent atragând respingerea cererii sale de divort ca nesustinuta.

                        Mai mult, trebuie sa stiti ca reclamantul poate renunta oricând la judecarea cererii sale de divort, chiar daca nu are acordul pârâtului in acest sens, insa aceasta nu va avea niciun efect asupra cererii de divort a pârâtului, formulata prin cerere reconventionala.

                        Cu speranta ca v-am fost de ajutor, asteptam urmatoarele intrebari!

                        Av.Simona Dobos, avocat colaborator in cadrul Cabinetului de Avocat Dan Nitu

                        Prin aceasta rubrica saptamânala din cotidianul Desteptarea, avocatii de la Cabinetul de Avocat Dan Nitu si colaboratorii acestuia raspund intrebarilor dumneavoastra. Puteti sa ne scrieti fie pe email-ul cabinet@avocat-nitu.ro, fie la adresa redactiei Desteptarea, strada Vasile Alecsandri 41 Bacau.

                        O soferita a lovit un biciclist minor

                          La data de 22 martie a.c., în jurul orei 13.30, pe DN 11A, în comuna Ştefan cel Mare, s-a produs un accident rutier cu victime.

                          Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că femeie de 37 de ani, din comuna Căiuți, în timp ce conducea un autoturism pe DN.11A, a acroșat un minor de 13 ani, din comună, care circula cu bicicleta pe acelasi sens de mers.

                          În urma evenimentului rutier atât minorul cât și conducătoarea auto au fost transportați la Spitalul Municipal Onești pentru îngrijiri medicale.

                          În cauză se efectuează cerectări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.