Acasă Blog Pagina 3283

Numele persoanelor fizice datoare la Fisc vor aparea pe internet

Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) va publica, separat, pe internet, listele cu persoanele fizice care au datorii la Fisc. Pentru persoanele fizice, masura este luata prima oara. Motivarea ei este „descurajarea acumularii de arierate bugetare de catre contribuabili”. Pentru a aparea in liste, datoria persoanelor fizice trebuie sa fie mai mare de 100 de lei, dar masura se aplica si persoanelor juridice.

Astfel, in cazul firmelor, dar si al celor care desfasoara activitati independente sau exercita profesii libere, limita este de 500 de lei. In schimb, pentru marii contribuabili limita este de 1.500 de lei, iar pentru contribuabilii mijlocii de 1.000 de lei.

Ordinul in acest sens al presedintelui ANAF a fost publicat in Monitorul Oficial. Potrivit documentului, obligatiile fiscale restante sunt cele existente la sfârsitul trimestrului de raportare si neachitate pâna la data publicarii listelor, deci primele liste sunt asteptate din luna aprilie. Dar, cei care au primit inlesniri la plata si acestea sunt in derulare, obligatiile stabilite in acte administrative fiscale a caror executare este suspendata si datoriile cu termene de plata viitoare stabilite in planul de reorganizare judiciara nu fac obiectul acestui ordin.

Listele vor cuprinde denumirea/numele si prenumele debitorilor, codul de identificare fiscala, domiciliul fiscal (în cazul persoanelor fiscale) si cuantumul total al obligatiilor fiscale restante.
Organul fiscal va comunica debitorului o notificare pâna la data de 15 a primei luni din trimestrul urmator celui de raportare, cu privire la obligatiile fiscale restante. Eventualele neconcordante trebuie transmise de contribuabil Fiscului in termen de 5 zile de la data notificarii, pentru ca in caz contrar obligatiile fiscale restante notificate se considera recunoastere a datoriei

Credit bancar cu documente false

    Doi bacauani au reusit sa pacaleasca functionarii unei banci si sa obtina, cu acte false, un credit de peste 37.000 euro. Banca si-a dat seama ca adeverintele de venit sunt false dupa ani buni, când platile au inceput sa intârzie.

    In martie 2007, sotii Daniela P. si Sorin Dumitru P. au solicitat Volksbank – Sucursala Bacau un credit de nevoi personale de 37.812 euro pentru o perioada de 25 de ani. Sorin Dumitru P. a depus la dosarul de credit o adeverinta de venit din care reiesea ca este angajat la SC Cerealcom Bacau, iar Daniela P., acte care atestau ca lucreaza la SC Conbeta Prompt.

    Documentele au fost trimise pentru verificare la Sucursala Regionala din Piatra Neamt, dupa care clientilor li s-a aprobat creditul.

    Conventia de credit a fost cu garantie ipotecara pe un apartament ce apartinea fratelui inculpatului Sorin Dumitru P, care si-a dat acordul sa fie garant.

    La scurt timp dupa ce au retras banii din banca, sotii P. au parasit tara si s-au mutat in SUA. Astfel, fratele care a garantat creditul cu propria locuinta a trebuit sa achite ratele la banca.

    A reusit sa plateasca doar pâna in 2011, când a sistat platile din cauza unor probleme financiare si, drept consecinta, si-a pierdut si apartamentul.

    De-abia când ratele nu au mai fost achitate, Volksbank a luat la verificat toate actele din dosarul de credit si a descoperit ca adeverintele de venit sunt false si ca cei doi inculpati nu figureaza angajati cu contracte de munca la nici una din societatile comerciale de pe raza judetului Bacau.

    In urma plângerii penale a bancii, sotii P. au fost trimisi in judecata, pentru inselaciune si fals in inscrisuri sub semnatura privata, si au fost condamnati, la Judecatorie, la pedepse de câte 2 ani inchisoare cu suspendare.

    Având in vedere ca prejudiciul cauzat bancii a fost recuperat prin achitarea partiala a ratelor si prin vânzarea la licitatie a apartamentului ipotecat, instanta a respins pretentiile civile ale Volksbank ca nefondate, motivat de faptul ca „partea vatamata nu este indreptatita sa solicite instantei penale derularea contractului de credit, ci doar recuperarea sumei cu care a fost inselata”.

    Curtea de Apel a desfiintat partial sentinta Judecatoriei si a constatat incetarea procesului penal in ceea ce priveste infractiunea de fals in inscrisuri sub semnatura privata, fapta care s-a prescris.

    Prin urmare, cei doi au fost gasiti vinovati doar pentru infractiunea de inselaciune, pedeapsa ramânând aceeasi.

    Bacaul stagneaza economic

    Municipiul Bacau ocupa, ca si anul trecut, locul al 14-lea in „Topul Forbes 40 cele mai bune orase pentru afaceri – editia 2016”. Topul a fost facut public recent si a ajuns la a patra editie. Inaintea Bacaului, din Regiunea Nord-Est in acest top mai figureaza orasele Iasi (locul al 10-lea) si Suceava (locul al 13-lea), iar orasele Piatra Neamt, Botosani si Vaslui sunt pe locurile 34 si 36, respectiv 40.

    Organizatorii topului precizeaza ca au analizat resedintele de judet, polii de business din fiecare unitate administrativa, ca au luat în calcul zece criterii (Produsul Intern Brut pe judet, PIB-ul pe cap de locuitor, societatile comerciale cu capital strain, câstigul salarial, somajul, numarul întreprinderilor active, infrastructura rutiera, infrastructura feroviara, stocul de locuinte, unitatile de învatamânt), dar si situatia creata de problemele cu legea pe care le au unii primari.
    In cazul Bacaului s-a constatat ca cele mai bogate companii din Moldova (conform topului Forbes 500) au sediul în judetul nostru, cifra cumulata a companiilor fiind de 9 miliarde de lei (60% din totalul cifrei de afaceri cumulate în regiunea Moldova).

    Primele opt firme aflate în top 10 din Bacau au actionariat român, in industria alimentara (Agricola International si Salbac) sau in industria chimica (Chimcomplex Borzesti). „Cu toate acestea – scriu organizatorii topului -, industria, cu toate ramurile sale, are o pondere mica, serviciile si comertul reprezentând 60% din economia locala. În ultimii ani, Bacaul se gaseste pe harta oraselor cu o economie puternica si datorita fratilor Paval, cei mai bogati oameni din Moldova, care controleaza Dedeman, cel mai mare lant de retail cu materiale de constructii”.

    Clasamentul arata clar cât de mari sunt discrepantele economice intre principalele orase din România.
    Cel mai bun oras pentru afaceri este, potrivit aceluiasi top, Timisoara – unde principalele domenii economice sunt productia de componente auto si industria IT. Pe locul al doilea se situeaza Cluj Napoca, in timp ce capitala, Bucuresti, a picat pe locul al treilea in top.

    „Totul este legat de programele municipiului Bacau si de sustinerea financiara pe care au avut-o aceste programe. Niciun oras nu se poate dezvolta numai din resurse proprii. Este foarte clar ca exista municipii care au beneficiat de alocari importante de la bugetul central pentru proiectele pe care le-au promovat. Dezvoltarea economica depinde in mod direct de resurse. Nu ai sustinere financiara prin legea bugetului de stat, atunci nu te poti dezvolta. Numai din resurse proprii nu se pot face investitii.”
    Constantin Avram, deputat, presedintele ALDE Bacau

    „Acest top imi arata ca in Bacau nu s-a mai intâmplat nimic din punct de vedere al dezvoltarii economice, asta si din cauza ca, din perspectiva infrastructurii, legatura cu Transilvania aproape nu exista. Moldova este izolata si se mentine izolata in strategiile Guvernului. Daca ne uitam in acest clasament vedem ca cele mai dezvoltate orase se afla in Transilvania. De ce? Pentru ca investitiile in infrastructura rutiera si aeriana au fost orientate spre aceasta zona, legatura cu Occidentul fiind mult mai facila. Prin urmare, companiile din UE isi orienteaza investitiile spre Transilvania. Municipiul Iasi sta mai bine datorita faptului ca e un centru universitar important si dispune de forta de munca calificata, spre deosebire de Bacau. E bine de retinut acest aspect: toata forta de munca calificata din Bacau si din jurul Bacaului a migrat in Occident.”
    Ionel Floroiu, PSD, vicepresedintele CJ Bacau

    „Este lesne de inteles de ce orasele din Vest sunt mai atractive, sunt aproape de granita si au cai de acces. Daca noi am avea o legatura cu Vestul, o autostrada, am urca in top 10, sunt convins. Intre timp insa, trebuie sa profitam de ceea ce avem si sa redevenim un nod comercial al regiunii. Trebuie sa incurajam investitorii prin facilitati fiscale, sa oferim forta de munca calificata si cai de acces.”
    Dragos Luchian, senator PNL

    În perioada 1991-2013, în judetul Bacau au investit 1.709 de societati cu participare straina la capital, care au subscris un capital social de aproape 687 de milioane de euro. La capitolul export, dupa datele la noua luni 2015, judetul Bacau se situeaza pe locul al doilea, dupa Iasi, cu 353 milioane euro. Am exportat materii textile si derivate din acestea, produse din lemn- exclusiv mobilier, mijloace si materiale transport, dispozitive mecanice, echipamente electrice si produse ale industriei chimice.

    Bacauanii vor avea in 2016 cea mai mica crestere salariala din Moldova

    Bacauanii vor avea anul acesta cea mai redusa crestere salariala medie neta dintre toti moldovenii. Estimarile Comisiei Nationale de Prognoza arata ca economia judetului nu ne impinge spre prosperitate, ci ne va aduce un plus la leafa de numai 47 de lei, fata de anul 2015. Mai exact, daca anul trecut, salariul mediu net a fost de 1412 lei, in 2016 va urca la numai 1459 lei. Iesenii o duc mai bine decât bacauanii si, de la un salariu mediu net in 2015 de 1609 lei, vor urca anul acesta la 1667 lei. Locul al treilea in Regiunea Nord-Est este al sucevenilor, care vor avea anul acesta salarii medii nete de 1371 lei, fata de 1328 lei anul trecut.

    Si in privinta produsului intern brut pe cap de locuitor, clasamentul este acelasi: Iasi, Bacau, Suceava. Iesenii sunt cei mai avuti, adica 6.376 euro pe cap de locuitor (6.024 euro in 2015). Cu mult mai putin ii urmeaza bacauanii, 5.535 euro pe cap de locuitor (5.235 euro in 2015) si sucevenii (4.661 euro in 2016, fata de 4.413 euro in 2015).

    Mai prost chiar si decât sucevenii se pare ca vom sta la somaj anul acesta, la fel cum s-a intâmplat si anul trecut, chiar daca numarul somerilor este in scadere. Mai exact, Comisia Nationala de Prognoza spune ca in Bacau somajul va fi anul acesta de circa 5,9%, in Iasi va fi de 4,5%, iar in Suceava, de 5%.

    Petru Done
    Ovidiu Pauliuc
    Silvia Patrascanu

    Pagina 1

      pagina1

      Leac pentru circuitul “ratacit”al facturilor

        Blocurile din Sud au fost renumerotate ca sa cunosca curierii adresele/Foto: Ramona Ionescu

        * curierii lasa de multe ori facturile la voia intâmplarii pe motiv ca nu li se permite accesul in scarile de bloc * in lipsa facturilor, platile catre furnizorii de utilitati se fac cu intârziere

        De când unii furnizori de utilitati au renuntat la serviciile Postei Române si au apelat la alte firme de curierat, facturile lunare ajung cu intârziere la asociatiile de proprietari sau nu ajung deloc. Acest lucru afecteaza activitatea administratorilor, care, in baza facturilor emise trebuie sa calculeze consumurile la nivel de scara sau de bloc. Ca sa evite pe viitor astfel de incidente, conducerea Asociatiei de proprietari “Bicazul” a luat initiativa ca locatarii sa scrie clar adresa corecta a imobilului si sa o afiseze la vedere, la intrarea in bloc.

        “Din cauza acestui circuit ratacit al facturilor, i-am obligat pe proprietarii din asociatia noastra sa-si monteze la intrarea in bloc o emblema, cu numele strazii in clar, numarul blocului si scara, astfel incât, curierii sa nu mai aiba scuza ca nu au stiut adresa la care trebuiau sa ajunga facturile” – Veronica Ionescu, administrator la Asociatia de proprietari “Bicazul”

        Bacauanii care locuiesc in zona de sud a orasului sunt nemultumiti, la rândul, lor de prestatia firmelor de curierat.

        “Primesc frecvent cu intârziere factura la energie electrica si luna de luna stau cu teama ca plicul meu a ajuns la altcineva. De exemplu, se intâmpla ca vecinii mei sa primeasca in posta factura E.ON, pe când la mine ajunge cu o intârziere de o saptamâna, poate chiar doua. Nu gasesc o explicatie clara pentru acest lucru, insa daca nu primesc factura la timp, cei de la E.ON ma taxeaza. Anul trecut, pentru ca nu mi-a venit factura in posta, iar eu nu am sesizat din vreme acest lucru, m-am trezit ca m-au deconectat. Iar reconectarea m-a ajuns in jur de 300 lei”, spune Ion Cruceru, locatar.

        Atât administratorii, cât si locatarii, sunt de parere ca firmele de curierat ar trebui sa ia in serios aceste servicii, iar facturile sa ajunga la destinatar si nu aruncate prin scarile de bloc sau lasate la intrarea in imobil, pe motiv ca nu a avut cine sa le deschida usa.

        Volei feminin/ Divizia A1: Florin Grapa: „Nu stiu daca vom depune proiect pe Legea 350”

        Sâmbata, de la ora 17.00, voleibalistele Stiintei Bacau primesc vizita vice-liderei CSM Bucuresti. Meciul din etapa a 16-a este capital pentru bacauance. Aflate la sase puncte de locul patru, studentele nu au alternativa. Daca nu inving, pot spune „adio” play-off-ului.

        „Este greu, dar eu spun ca vom câstigam acest joc. Am incredere ca vom ajunge, pâna la urma, in play-off, chiar daca lucrurile nu merg asa cum ar trebui sa mearga”, a declarat antrenorul Stiintei, Florin Grapa. Tehnicianul bacauan priveste dincolo de jocul de sâmbata. Si chiar dincolo de play-off. Grapa a anuntat pentru „Desteptarea” ca ia in calcul varianta de a nu se inscrie in acest an in cursa proiectelor de finantare nerambursabila organizata de Primaria Bacau.

        „Sincer, nu vreau sa mai trec prin ce am trecut pentru a inchide proiectul din 2015. Daca nu beneficiam de sprijinul acordat de Compania Dedeman, pentru care ii multumesc si acum domnului Dragos Paval, pur si simplu nu as fi reusit sa acopar partea de cofinantare si, implicit nu as fi reusit inchiderea proiectul”, a punctat Grapa, care a tinut sa adauge: „In momentul de fata, nu dispun de garantii financiare care sa acopere cei 10 la suta dintr-o viitoare finantare pe Legea 350. Sperantele mele se leaga tot de Dedeman.

        Altfel, voi fi nevoit sa spun pas sau, eventual, sa solicit o suma modica, astfel incât sa nu mai fiu nevoit sa ma dau peste cap pentru a gasi co-finantare”. Merita amintit ca in 2015, Fundatia Pro Stiinta (prin care este finantata echipa de volei feminin Stiinta) a primit suma de 2.000.000 din partea municipalitatii in baza Legii 350/ 2005.

        Totodata, trebuie spus ca, spre deosebire de anii precedenti, in 2015, prima transa din sumele aprobate si repartizate de municipalitate in baza Legii 350/ 2005 a fost virata de-abia la finalul lunii iulie! Intârzierea respectiva a afectat inclusiv echipa de volei feminin a Stiintei, al carei lot a fost conturat târziu si fara jucatoare din strainatate.

        Avocat si politist, acuzati de luare de mita

          Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 09.02.2016 și până la data de 08.04.2016, față de inculpatul TANASĂ DRAGOȘ – CONSTANTIN, avocat în cadrul Baroului Bacău, cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la luare de mită.

          De asemenea, procurorii anticorupție au mai dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspectul STĂNCIULESCU MIRCEA ALEXANDRU, ofițer de poliție în cadrul Biroului 6 de Poliție Rurală Traian, județul Bacău, la data săvârșirii faptei, în prezent aflat în stare detenție, pentru executarea unei pedepse privative de libertate, cu privire la săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

          În ordonanțele procurorilor se arată că, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

          În perioada 12 — 14 ianuarie 2013, inculpatul Tanasă Dragoș — Constantin, în calitate de avocat în cadrul Baroului Bacău, a intermediat pretinderea sumei de 1.500 euro, de către suspectul Stănciulescu Mircea Alexandru, de la o persoană (denunțător în cauză) cercetată într-un dosar penal instrumentat de lucrători ai Biroului 6 de Poliție Rurală Traian, jud. Bacău.

          Ofițerul de poliție a pretins suma de bani respectivă pentru a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu, în sensul de a depune diligentele necesare în direcția soluționării favorabile a sesizării formulate pe numele denunțătorului, prin schimbarea declarațiilor date de părți sau neînregistrarea efectivă a dosarului penal.

          Infracțiunea nu s-a mai concretizat, pentru că denunțătorul nu a reușit să mai facă rost de suma de bani pretinsă.

          Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Tanasă Dragoș — Constantin trebuie să respecte următoarele obligații:

          a) să se prezinte la organul de urmărire, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat,

          b) să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinței,

          c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat,

          d) să nu depășească limita teritorială a României, decât cu încuviințarea prealabilă a organelor judiciare,

          e) să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar,

          f) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme.

          Inculpatului i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

          Inculpatului Tanasă Dragoș — Constantin și suspectului Stănciulescu Mircea Alexandru li s-au adus la cunoștință calitățile procesuale și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 și 307 Cod de procedură penală.

          Precizăm că, ofițerul de poliție Stănciulescu Mircea Alexandru a fost trimis în judecată la data de 5 august 2014 de către procurorii anticorupție pentru infracțiuni similare (comunicat nr. 1162/VIII/3 din 5 august 2014).

          Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale, respectiv punerea în mișcare a acțiunii penale reprezintă etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activități care nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

          BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

          Miercurea Cenusii, prima zi din post pentru credinciosii catolici

            Timpul Postului Mare a inceput, pentru credinciosii romano-catolici, cu un val de cenusa fixat pe capul crestinilor, în timp ce li s-au adresat cuvintele: Adu-ti aminte ca din pamânt esti si în pamânt te vei întoarce, sau Convertiti-va si credeti în Evanghelie.

            Drumul Postului Mare este un drum care se întinde pe durata a patruzeci de zile, care duce la bucuria Pastelui Domnului. In acest timp Sfânt, Biserica repeta cu insistenta îndemnul lui Cristos: „S-a împlinit timpul si împaratia lui Dumnezeu este aproape! Convertiti-va si credeti în evanghelie” (Mc 1,15), propunând o confruntare zilnica a existentei cu Cuvântul lui Dumnezeu, astfel încât sa se realizeze o reînnoire a vietii personale în vederea celebrarilor Pascale.

            Postul Mare si Pastele formeaza un singur ciclu liturgic: patruzeci de zile de post, de calatorie spre cruce, cincizeci de zile de Pasti, drum spre plinatatea Duhului Sfânt. În total, nouazeci de zile de har, „o primavara de exercitii spirituale” pentru credinciosi.

            „Timpul Postului nu este o perioada de suferinta si de jale. Obiectivul central al sau este Pastele. Trecerea, prin cruce, la o viata noua. O trecere pe care Cristos a parcurs-o acum doua mii de ani si pe care, acum o facem si noi împreuna cu El, iar Postul Mare ne pregateste pentru aceasta trecere la viata noua”, a declarat pr. Eduard-Mihai Cosa, parohul comunitatii catolice din zona de Nord a orasului.
            Printre practicile recomandate in mod special in timpul Postului Mare se numara rugaciunea si pomana – nu doar materiala, ci si in sens spiritual. Postul îsi are si el efectul scontat daca este bine motivat. Rugaciunea trebuie sa ne conduca la crearea acelui spatiu interior unde sa ne regasim si unde sa descoperim planul pe care Dumnezeu îl are cu fiecare din noi.

            „Daca astazi îi dictez vointei mele sa renunte la o cina, la o emisiune sau la oricare alta mica placere, nu fac altceva decât sa-mi antrenez astfel vointa încât în anumite circumstante sa stie sa spuna nu oricarei porniri dezordonate din mine si astfel sa ajung la un control si un raport mai senin cu mine însumi”, a explicat pr. Cosa.

            Preotii ne invita sa urmam drumul spre Duminica Pastelui (27 martie) cu ochii tinta catre Cristos, primul care a trait Pastele cu adevarat. (C.L.)

            Semnale de trezire

            E vremea clasamentelor, a analizelor. La inceput de an, institute de cercetare, de sondare si analiza, reviste de specialitate publica diferite clasamente, topuri, pe domenii, zone, ramuri si sectoare de activitate, fiecare introducând in “matrice” diferiti indicatori, ponderea detinând-o, aproape in unanimitate, cei economici.

            Dintr-un asemenea top, publicat de Forbes România aflam ca municipiul Bacau ocupa locul 14 in Top 40 cele mai bune orase pentru afaceri, fiind surclasat, in Regiunea Nord –Est de Iasi (loc 10) si, surprinzator, de Suceava (loc 13).

            Analiza a luat in calcul zece criterii (vezi toate informatiile, in pag. 3), printre care PIB pe judet si pe locuitor, societati comerciale cu capital strain, câstigul salarial, numarul intreprinderilor active, infrastructura rutiera, feroviara, dar si problemele cu legea ale… primarilor. Ar fi de remarcat ca cele mai bogate firme din Moldova isi au sediul in Bacau si primele opt firme din Bacau au actionariat român.

            Ne putem analiza in “sucul propriu” când si cât vrem, la nivel de tara, in ceea ce priveste atractivitatea pentru afaceri, municipiul ramâne tot pe locul 14. Cauzele? Multe si, de data aceasta, nu marunte: lipsa unei infrastructuri moderne, a facilitatilor acordate investitorilor, instabilitatea in administratie si politica, o proasta legatura cu tara, mai ales cu vestul ei si, implicit cu Europa etc.

            Se va spune ca locul 14 nu-i chiar ultimul, daca avem in vedere ca, in 2012, Bacaul era pe locul 39 la capitolul crestere economica, insa nu putem uita: acum un sfert de secol, Bacaul era pe locul cinci (5) in economia tarii. Sigur, datele problemei s-au schimbat, indicatorii sunt altii, se pune accent pe calitate, a oamenilor si a institutiilor, corectitudinea functionarilor publici, accesibilitatea catre resurse, calitatea si diversitatea pregatirii fortei de munca, infractionalitatea economica si, vedeti? – plasamentul celor alesi fata de lege.

            Ma uitam la ce scrie Forbes in dreptul municipiului Oradea, aflat pe locul 4 in acest clasament: “oras perfect in care mediul de afaceri si comunitatea prospera, datorita unei strategii pe termen lung a autoritatilor locale”.

            Mai stie cineva ce s-a ales de Strategia de dezvoltare durabila a judetului Bacau, aprobata in 2010, care avea un orizont de 30 de ani? Cred ca de aceea clasamentele, topurile, analizele pot fi dusuri reci, semnale de trezire pentru autoritatile locale.

            O zi din viata unui elev din anul 2020

            „Az am avut o zi misto la scuala ca finca neam distrat bine cu profii. Doar profa de matematica na vrut sa fie de gasca si nea amenintat ca daca mai aruncam cu ghemotoace de hârtie in ea o sa ne spuna la director. Era 9, nu stia cum sta treaba, asa ca iam tras câteva suturi in fund sa se invete minte. Apoi lam chemat pe director care nea ascultat si nea dat dreptate, dupa care a chemato la el in birou si a concediato.

            Asa merita toti profii care nu inteleg cum se face educatia la noi in tara si ca obligarea elevilor sa invete sau sa stea linistiti in clasa inseamna limitarea creativitatii lor si este interzisa de multa vreme.

            Dupa matematica am avut lectia de Educatie pentru veata, unde am facut misto de profa ca trebuia sa ne spuna despre evolutia veceurilor din antichitate pâna in zilele noastre. Am intrebato cu ce se stergea la fund Alexandru cel Mare si na stiut sa raspunda si sa inrosit. Ha, ha, slab mai sânt pregatiti profesorii din ziua de az. Dupa ce ca nu a stiut sa ne explice ceva atât de simplu, a mai avut tupeul sa ne intrebe daca stim cine a fost Alexandru si ce a facut. Pai, nu e treaba noastra, proasto, sa stim si nici nu ne intereseaza toate tâmpeniile astea istorice, ca Istoria a fost scoasa si profa a scapat usor ca nu am reclamato ca a incercat sa n-e predea materii interzise.

            La Stiintele naturii a fost mai fain, ca am esit sa prindem fluturi pentru insectar dar cum afara era frig si zapada, neam batut cu bulgari si iam spart ochelarii profului. Dal incolo, ca o sasi ia altii, doar de aia e platit. A incercat el sa ne spuna ceva de incompetentii de la Minister care au pus lectia de prins fluturi in ianuarie, da’ cine sal asculte?

            La dirigentie am fost intrebati ce vrem sa ne facem când vom fi mari. Io am zis ca vreau sa ma fac sofer pe masina de gunoi da’ ca, l-a o adica, pot sa trag tare si sa dau examen pentru ca sa fiu maturator.

            Prietenul meu, Gigel, a zis ca vrea sa fie om de serviciu in scuala, si toti colegii siau ales numai meserii frumoase: sapator de santuri, dansatori, cântareti la nunti, badigarzi, siasa mai departe. Doar prostul clasei a zis ca vrea sa se faca profesor. Si la cât e de prost, asta o sa si ajunga!”

            70 de pietoni si 26 de soferi, amendati de politisti

              70 de pietoni, care traversau strada neregulamentar, au fost depistați de polițiști în cadrul unei acțiunilor de prevenire a accidentelor rutiere, desfășurate de polițiștii băcăuani în perioada 8-9 februarie a.c.. Față de 26 de conducători auto, care nu au acordat prioritate de trecere pietonilor angajați regulamentar în traversare, s-a luat măsura reținerii permiselor de conducere.

              Poliția Română acționează permanent pentru creșterea gradului de siguranță rutieră pe drumurile publice și fluidizarea traficului, siguranța pietonilor constituind una dintre prioritățile polițiștilor.

              În perioada 8-9 februarie a.c., polițiștii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău au desfășurat activități în trafic pentru conștientizarea pietonilor asupra necesității respectării normelor rutiere și a conducătorilor auto asupra consecințelor neacordării priorității de trecere pietonilor.

              În cele două zile de acțiune polițiștii au depistat 70 de pietoni, traversau neregulamentar arterele rutiere, față de aceștia fiind dispuse măsuri de sancționare contravențională.

              De asemenea, polițiștii au depistat în trafic 26 de conducători auto care nu au acordat prioritate de trecere pietonilor care traversau arterele rutiere prin locuri prevăzute cu indicat și marcaj rutier.

              Față de cei în cauză s-a luat măsura sancționarii contravenționale iar ca măsură complementară s-a dispus reținerea permiselor de conducere în vederea suspendării exercitării acestui drept.

              RECOMANDĂRI PENTRU PIETONI:

              Traversați numai pe la trecerile semnalizate sau pe la colț de strada! Nu traversați prin fața sau spatele autovehiculelor oprite!

              La orice traversare, opriți-vă în afara parții carosabile, asigurați-vă din stânga, din dreapta și apoi din stânga din nou!

              Apreciați corect timpul necesar pentru a traversa în siguranță și luați în calcul ca atunci când traversați străzi cu mai multe benzi pe sens sau când vă aflați într-o zonă cu regim de viteza ridicat trebuie sa fiți mai prudenți!

              Traversați perpendicular pe axul drumului, în pas vioi – drumul cel mai scurt ce reduce timpul de expunere la pericol! Dați șoferilor timp suficient pentru a opri înainte de a vă angaja în traversare!

              Când traversezi prin alt loc decât trecerile marcate, autovehiculele au prioritate – este responsabilitatea dumneavoastră să vă asigurați.

              Copiii nu trebuie lăsați să traverseze singuri – ei sunt imprevizibili și nu pot aprecia corect distanțele și vitezele. Nu uitați! – copiii imită comportamentul rutier al adulților.

              Evitați să circulați pe partea carosabilă sau pe pistele pentru bicicliști! Folosiți trotuarele, acostamentele, iar, acolo unde acestea lipsesc, mergeți cât mai aproape de marginea drumului, astfel încât să aveți traficul în față!

              Respectați întocmai semnificația semnalizării rutiere (indicatoare sau semafor) și nu circulați pe drumurile publice daca ați consumat alcool – posibilitatea de a fi accidentat crește semnificativ.

              Fiți prudenți pe vreme rea sau întuneric! Pentru a fi vizibili, purtați haine de culori deschise și elemente reflectorizante!

              Oituz: Ancheta dupa moartea unei batrâne. Se banuieste ca a fost ucisa

                O femeie de 75 de ani, din comuna Oituz, a fost gasita, marti dimineata, fara suflare in curtea casei sale de catre o ruda care a observat ca avea mai multe leziuni la nivelul capului si urme de sânge pâna in locuinta.

                Imediat a alertat autoritatile si mai multi politistilor criminalisti, dar si de la investigatii criminale, coordonati de un procuror au inceput cercetarile.

                Anchetatorii trebuie sa afle acum ce s-a intâmplat cu biata batrâna, insa familia si vecinii cred ca a fost omorâta.

                Trupul neinsufletit a fost ridicat si transportat la Morga spitalului pentru efectuarea necropsiei si stabilirea cauzei exacte a mortii.

                Pagina 1

                  pagina1`

                  Laurentiu Baciu candideaza pentru al doilea mandat in LAPAR

                    Fermierul bacauan Laurentiu Baciu candideaza pentru al doilea mandat de presedinte al Ligii Asociatiilor Producatorior Agricoli din România (LAPAR). Membrii Ligii isi vor alege, vineri, 12 februarie, noul presedinte si noul board, iar adunarea generala va avea loc in Bucuresti. Candidaturile – ne-a confirmat vicepresedintele Ligii, fermierul bacauan si el, Daniel Ciobanu, pot fi depuse pâna vineri, dar candidatura actualului presedinte, Laurentiu Baciu, este deja sigura.

                    Laurentiu Baciu isi incheie primul sau mandat de presedinte al LAPAR dupa patru ani, mandat precedat de unul mai scurt de presedinte interimar. Fermierul bacauan a adus organizatia la cele mai inalte cote ale ei si a impus-o in raporturile pe care le are cu autoritatile statului, dar si cu alte organizatii ale fermierilor din Europa. La finele anului trecut, Laurentiu Baciu a fost ales si in board-ul ELO (Asociatia Eurpeana a Proprietarilor de Terenuri Agricole). De altfel, comentatorii activitatii LAPAR dau ca sigur succesul actualului presedinte si in alegerile de vineri.

                    Pe ordinea de zi a adunarii genrale vor fi mai figura si concluziile raportului anual de activitate pe 2015 si planurile si proiectele pentru anul în curs.

                    LAPAR este o federatie la nivel national, constituita prin asocierea, liber consimtita, a asociatiilor profesionale teritoriale ale producatorilor agricoli din agricultura. Scopul declarat al constituirii LAPAR este reprezentarea agricultorilor si a intereselor generale ale acestora in relatiile cu structurile administratiei centrale, ale puterii executive, legislative si judecatoresti, cu alte organisme si federatii, interne si internationale.

                    Pasapoartele temporare nu sunt acceptate in tarile arabe

                      * bacauanii care vor sa calatoreasca in tarile arabe trebuie sa stie ca nu vor fi acceptati la frontiera daca detin un pasaport temporar

                      Bacauanii care doresc sa plece din tara in excursie sau pe o perioada maxima de un an opteaza de multe ori pentru eliberarea unui pasaport simplu temporar. Multi spun ca fac astfel economie de bani, dar si de timp, pentru ca acest document de emite in aceeasi zi, in maxim doua ore. Insa, asa cum precizeaza si Ministerul Afacerilor Externe, nu toate tarile recunosc acest document de calatorie.

                      Este vorba despre tarile care nu fac parte din Uniunea Europeana, pentru ca in interiorul UE, românii pot calatori cu buletinul, neavând nevoie de pasaport. De exemplu, bacauani care au vrut sa plece in Mexic sau Emiratele Arabe Unite si au prezentat la frontiera pasapoarte electronice temporare au intâmpinat greutati la obtinerea vizei de intrare sau au fost refuzati la imbarcare de catre companiile aeriene din Emirate. Kuweitul este o alta destinatie unde turistii nu sunt acceptati cu pasapoarte electronice temporare.

                      Tocmai de aceea, Ministerul Afacerilor Externe le recomanda cetatenilor români care doresc sa calatoreasca in Emiratele Arabe Unite (EAU) sa evite utilizarea pasaportului temporar, pentru ca politia de frontiera locala nu permite intrarea pe teritoriul acestei tari a titularilor de pasapoarte temporare, chiar si in conditiile detinerii unor vize de intrare valabile, aplicate in prealabil in documentele respective.

                      De exemplu, bacauanii care si-au programat o excursie in Dubai trebuie sa mai stie ca este obligatorie incheierea unei asigurari medicale, fie printr-o societate de asigurari din România, fie printr-o societate din strainatate, inclusiv din Emiratele Arabe Unite. Turistii si nu numai ei trebuie sa stie ca toate tipurile de documente de calatorie folosite pentru deplasarea in EAU trebuie sa fie valabile inca cel putin sase luni de la data intrarii pe teritoriul Emiratelor Arabe. Pentru informatii suplimentare privind regimul calatoriilor in EAU, bacauanii pot contacta Ministerul Afacerilor Externe al Emiratelor Arabe Unite (www.mofa.gov.ae) sau Ambasada Emiratelor Arabe Unite la Bucuresti. In plan local, persoanele care solicita eliberarea unui pasaport Serviciului Public Comunitar pentru Evidenta si Eliberarea Pasapoartelor Simple (SPCEEPS) Bacau pot preciza la ghiseu care este destinatia aleasa de ei, iar in acest caz pot fi indrumati sa opteze pentru un pasaport electronic, pentru a evita eventualele neplaceri la frontiera.

                      Ii merge bila!

                      La 17 ani, Dragos Vâlciu se antreneaza zilnic câte trei ceasuri pentru a deveni jucator profesionist de snooker

                      Prima groapa pe Stefan cel Mare

                        Inca nereceptionata, lucrarea de pe strada Stefan cel Mare intâmpina primele probleme. In apropiere de mall, s-a sapat, locul a fost imprejmuit si se lucra inca de saptamâna trecuta. Intrebarea de pe buzele tuturor era „cum e posibil?” Nici bine nu s-a uscat asfaltul, ca apare si prima groapa.

                        „Prima „felie” din proaspat asfaltata strada Stefan cel Mare a fost taiata. Numai lucrari de calitate in Bacau”, a comentat Alex pe o retea de socializare. Marius se amuza: „Trebuie sa recunoastem ca a tinut un pic”.

                        „Lucrarea nu este a unui tert, ci a constructorului – spune purtatorul de cuvânt al Primariei Bacau – aceasta reaseaza o placa de la un camin de apa. In câteva zile va incheia lucrarea si va readuce carosabilul la starea initiala.”

                        Executia lucrarilor apartine asocierii de firme SC Electroaxa SRL Suceava si SC Symmetrica SRL Suceava, contra unei sume de 8,3 milioane de lei, fara TVA.

                        Lucrarile de modernizare au inceput in luna martie anul acesta si nu sunt inca gata, chiar daca s-a asfaltat. Mai trebuie finalizate trotuare si parcari, iluminat public, ridicarea la nivel a canalelor.

                        Au disparut, din nou, copaci din curtea spitalului

                          Mai multi copaci, unii aflati acolo de ani de zile, au disparut saptamâna trecuta din curtea Spitalului Judetean de Urgenta Bacau. Acestia se aflau in apropiere de Centrul de Transfuzii. Aici, muncitorii au toaletat câtiva arbori, iar un alt copac, destul de batrân, a fost pus la pamânt.

                          Cetateni ingrijorati de disparitia ireversibila a spatiului verde ne-au sesizat pe telefonul redactiei de acest fapt.

                          „De ce nu se ia nici o masura? Vom fi sufocati de betoane, ni se ia aerul si umbra. Si toaletarea inseamna la noi taiere. Vorbim de disparitia unor copaci care vor creste la loc in zeci de ani”, ne-a spus o bacauanca.

                          Contactati telefonic, reprezentantii spitalului au spus ca s-a luat aceasta masura pentru ca arborii erau batrâni si unii ii puneau in pericol pe trecatori. Ieri, bucatile mari de lemn au fost luate de pe spatiul public si locul a fost curatat.

                          Viitori pompieri, in practica la ISU Bacau

                            Trei studenti de la Academia de Politie „Alexandru Ioan Cuza” – Facultatea de Pompieri au venit la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta (ISU) Bacau pentru a participa la un stagiu de practica, pâna la data de 19 februarie.

                            „Studentii Florin Vatamanu (anul II), George Popa (anul III) si Teodor Maxim (anul IV) au fost inclusi într-un program de tutela profesionala în vederea perfectionarii deprinderilor practice referitoare la misiunile de interventie în situatii de urgenta, dar si de prevenire a acestora”, a declarat capitan Andrei Grecu, ofiter de relatii publice la ISU Bacau.

                            8.02 - studenti practica

                            In aceasta perioada, viitorii pompieri vor putea sa puna in practica ceea ce au invatat in teorie si asta sub indrumarea ofiterilor cu experienta de la unitatea din Bacau. Inainte sa se intorca in bancile facultatii, ei vor trebui sa sustina o evaluare.

                            De ce sunt inca scumpi carburantii la pompa?

                              OMV Petrom, compania cu cea mai extinsa retea de benzinarii din tara, a scumpit carburantii la pompa cu 3 bani motorina, in vreme ce pretul benzinei a scazut cu 5 bani. Inainte de aceasta decizie, cu 1 februarie, compania majorase preturile carburantilor cu 5 bani pe litru. Astfel, in prezent, la statia peco din zona Milcov, litrul de motorina costa 4,24 lei, iar cel de benzina 4,49 lei. Cu mici exceptii, combustibilii auto costa relativ la fel in toate statiile de carburanti din judet, in conditiile in care fiecare unitate are libertatea de a adauga sau reduce preturile in limita a 5 la suta fata de cel de referinta.

                              Mai mult „sus” decât „jos”

                              De la inceputul anului, pretul carburantilor comercializati în România a scazut cu circa 16 la suta, in principal ca urmare a reducerii TVA la 20 la suta.

                              De altfel, se continua trendul descendent al pretului carburantilor la pompa inceput in vara trecuta. Atunci, cotatiile barilului au scazut cu 70 la suta in doar sase luni. In prezent, barilul de titei a ajuns sa valoreze undeva la 25 de dolari, situatie generata, in principal, de excesul de oferta de pe piata.

                              Aici este „meritul”Arabiei Saudite, cel mai important jucator din cadrul OPEC, care doreste sa scoata de pe piata producatorii alternativi de petrol mai scump, in special SUA. Pe de alta parte, in jocul preturilor titeiului a intrat si perspectiva unor exporturi mari de petrol din Iran, producator asupra caruia i-au fost ridicate sanctiunile internationale.

                              Cine ia caimacul cel mai gros?

                              S-a vorbit foarte mult despre nivelul destul de mare al pretului petrolului la noi. In acest sens, cel mai des, s-a invocat cursul de schimb leu/dolar, care a crescut, în ultimele luni (atenuând efectul benefic al ieftinirii titeiului), dar si nivelul taxelor incluse in pretul la pompa – circa 58 la suta. Potrivit specialistilor, o ieftinire de 50 la suta a barilului ar fi trebuit sa genereze o scadere a pretului carburantilor cu aproximativ 20 la suta. Or, realitatea din piata indica o cu totul alta situatie. Astfel, desi titeiul inregistreaza cele mai scazute cotatii din ultimii 12 ani, in România, carburantii auto continua sa fie cei mai scumpi din UE.

                              „Fiecare producator are propria sa politica, isi stabileste pretul lui. Si aici adauga acciza – componenta cea mai mare din pret, TVA-ul – care este unic – si isi mai pune si adaosul comercial, astfel incât sa-i acopere cheltuielile si sa-i asigure si un mic profit, evident. Insa, importante in stabilirea preturilor la pompa sunt, in primul rând, cheltuielile cu rafinarea, apoi restul taxelor aplicate de stat si la final adaosul comercial, care, normal, are inclus si TVA.

                              In mod normal, ne-am putea astepta ca scaderile in statiile de carburanti sa fie mai mari, insa numai daca acciza ar fi mai mica si daca cel care face rafinarea va proceda la ieftinirea produselor”, este de parere economistul Mircea Muntean, fost sef al Finantelor bacauane. Asadar, ponderea in stabilirea preturilor in statiile de carburanti este detinuta de impozite si taxe, respectiv TVA si accize (inclusiv supraacciza de 7 eurocenti, care ar urma sa fie scoasa abia la anul), urmate de marfa propriu zisa – pretul petrolului (inclusiv costurile cu aprovizionarea si prelucrarea materiei prime), costurile de logistica ale producatorului si distribuitorului de carburanti (salarii, taxe, impozite locale, utilitati, investitii care includ si dobânzile la credite, roviniete, anvelope etc.), cursul de schimb si, abia la final, adaosul comercial.

                              ULTIMELE ȘTIRI