miercuri, 31 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 3261

Fortati sa renunte la beciuri pentru flori si gazon

    Locatarii din zona Milcov isi vor pierde beciurile sau garajele, daca acestea au fost construite fara autorizatii, chiar daca le-au avut de-o viata. Acestea vor fi desfiintate ca urmare a implementarii proiectului de modernizare a spatiilor verzi care se deruleaza pâna la sfârsitul acestui an. In locul beciurilor, garajelor, gradinilor imprejmuite pentru diverse scopuri vor aparea spatii verzi, cu flori si pomi si se vor amenaja alei.

    Desi nu neaga beneficiile noilor investitii, unii cetateni reclama altceva. „Eu am declarat beciul la primarie. Platesc impozit 25 lei pe metru patrat pentru acest spatiu, totul este declarat si legal. Practic, nu va incurca cu nimic proiectul, la suprafata se vede doar un capac de 1.10 pe 1.10 metri. Am pus un gard verde, am plantati trandafiri, chiar nu vad cum ar putea face mai frumos”, ne-a spus un locatar de pe Milcov 120. Nu este singur in aceasta situatie, fiind alti doi vecini care au astfel de beciuri construite sub pamânt.

    „Referitor la beciurile din zona Milcov, ne-am adresat Politiei Locale care a constatat ca beciurile sunt construite ilegal, pe domeniul public, fara autorizatie de construire. Locatarii au fost somati sa le demoleze, urmând ca prin acest proiect sa fie amenajate spatii verzi (plantari de arbori si arbusti si gazonare)”, a explicat purtatorul de cuvânt al Primariei Bacau, Ionut Tomescu.

    Cei care au insa spatii pentru care platesc impozite ar putea fi rugati sa rezilieze contractele pentru ca proiectul sa mearga inainte fara probleme. Purtatorul de cuvânt al Politiei Locale, Florin Podoleanu, a declarat ca pâna acum, in zona Milcov, s-au dat 12 somatii, iar locatarii s-au conformat, pentru ca aveau constructii pentru care nu au putut prezenta documente: „Este vorba de 5 beciuri, 2 magazii, un garaj improvizat, 3 imprejmuiri cu gard si o poarta metalica. Pe masura ce va avansa proiectul, se va trece la identificarea celorlalti proprietari care au constructii care ar putea impiedica implementarea proiectului”.

    Acelasi lucru s-a intâmplat deja si in alte zone unde investitiile s-au derulat. Contractul de executie a fost câstigat de Asociatia SC Gironap Prod SA Onesti – SC Energobit  SA  Cluj Napoca, iar valoarea este de 5,6 milioane de lei, fara TVA.
    Proiectul se va finaliza in decembrie 2015, stadiul de implementare fiind la circa 40 la suta.

    Modernizarea spatiilor verzi se desfasoara pe 7  tronsoane astfel: Tronsonul I – zona dintre Str. Letea –Str. Milcov, Tronsonul II – cuprinde suprafetele de la intersectia str. Milcov cu str. Alecu Russo pâna la intersectia str. Milcov cu str. Stadionului, Tronsonul III – cuprinde suprafetele de la intersectia str. Milcov cu str. Stadionului pâna la intersectia str. Milcov cu str.  Lalelelor, Tronsonul IV – insumeaza spatiile cuprinse intre intersectia str. I.L. Caragiale si str. Alexandru Cel Bun pâna la intersectia str. I.L. Caragiale cu str. Ana Ipatescu, Tronsonul V este format din spatiile de la intersectia strazilor Vadul Bistritei cu Nicu Enea si suprafetele de pe partea dreapta a str. 9 Mai dinspre Mioritei, dar si suprafetele cuprinse de la intersectia str. Mioritei – Vadu Bistritei pâna la intersectia str. Mioritei cu str. Banca Nationala, Tronsonul VI –  cuprinde zonele de la intersectia str. Mioritei cu str. 
    Banca Nationala si str. Bucium pâna la intersectia str. Mioritei cu str. Bradului si str. Ion Luca, Tronsonul VII cuprinde zonele de la intersectia str. Mioritei cu str. 
    Bradului si str. Ion Luca pâna la intersectia str. Mioritei cu str. Energiei si str. Nordului.

    Despre viata, la 90 de ani

    „Ne-am iubit si am trait bine impreuna”, marturiseste baci Ioja, care a implinit 91 de ani de când s-a nascut si 70 de ani de când s-a casatorit. Sfioasa, delicata si inca frumoasa la cei 88 de ani, Elena Cipca, sotia sa, il aproba surâzând. Baci Ioja din Floresti a fost, in viata lui, director, electrician si agricultor. „Sau invers”, caci a facut agricultura si in copilarie.

    A fost cinci ani director la Gostat, in Iz. Berheciului, care se numea Gloduri pe atunci, si la Podu Turcului, dupa care a venit mai aproape de casa, in Moinesti, la Petrol. „Aveam sapte clase, eram membru de partid si m-au pus director la GAS. Asa era pe atunci… Apoi au inceput sa vina cei tineri, contabil sef cu facultate, sef de ferma cu facultate, si am plecat.”

    Insa, inainte de asta, s-a indragostit de Elena. „In armata, ne-am trimis scrisori, ea m-a asteptat si când am venit acasa ne-am luat. Am dus-o la Gloduri, directoare!” spune Ioja Cipca, râzând. S-a speriat când a vazut ce noroaie erau acolo, adauga el, apoi suspina. „Au trecut anii”, dar au trecut frumos. „Ne-am iubit si ne-am inteles bine unul cu altul, marturiseste si Elena, acoperind cu vorbe dulci tacerea. Am avut doi copii, iar copiii au si ei, acum, copii mari. Ne-am inteles foarte bine. Ne-am iubit patru ani, flacau si fata, dar am fost cuminti.”

    „Pai cum, pe sus? Doar n-am avion!”

    Sunt sanatosi, slava Domnului, si la minte, si la trup! Secretul? „Nu stiu… Ne-am ferit de bautura. Am botezat sase, am cununat sase, dar pe mine nu m-a adus nimeni de brat acasa. Am baut un paharel de tuica, un paharel de vin, dar nu am intrecut masura”, spune Ioja Cipca. Hrana buna au avut intotdeauna, si carnita de pasare, si brânza cu smântâna, si oua, dar au si muncit.

    „Fara salam, fara margarina sau alte prostii! Numai mâncare gatita! Am avut vite, cai, caruta, dar la batrânete ne-am desfacut de ele. Si acum fac miscare, dar mai moderat”, marturiseste baci Ioja. Are cinci prajini de pamânt, in care a pus ceapa, cartofi, fasole, ardei, ca sa aiba “de toate”. La deal, are si patru prajini de vie:

    „Si pe acelea le lucrez. Eu curat via, eu o leg, eu o culeg. Miscarea e foarte sanatoasa, te tine in forma! Si la camp mai lucrez, dar sotia mea, nu. Ea e mai scazuta, mai sensibila, dar eu ma duc zece kilometri pe jos pâna la Tescani. Ma intreaba vecinii: «Da’ te-ai dus pe jos?» Pai cum, pe sus? Doar n-am avion!» Am fost si azi la vale si am luat doua pâini!” Nu locuiesc in „casa mare, aia sta degeaba”, doar când vin copiii fac focul acolo. „Noi stam dincoace, in bucatarie”, spune Ioja Cipca, aratând spre alta casa, putin mai mica, dar la fel de bine ingrijita: „Are patru pe trei, dar noua ne ajunge. Avem, aici, televizor, telefon, tot ce ne trebuie! Facem caldura si e tare placut!” “Ce va mai doriti?”, il intreb.

    „Sanatate si viata lunga! Când o sa vina moartea, punem arma jos… Aici suntem ca intr-o poiana, padure colo, padure dincolo, ce sa mai dorim?” E liniste in poiana, la Floresti, aerul e curat, iar cerul albastru, clar, „ca de sticla”, e tivit de flacarile ruginii ale toamnei. Ne pare rau ca trebuie sa plecam, la fel si lui baci Ioja, care ne priveste cu duiosie: „Sa fiti sanatosi si sa ne ajungeti din urma!”

    Exodul halatelor albe: motivatiile sunt banii si respectul

      Numarul asistentelor medicale care au plecat la munca in strainatate s-a dublat in ultimii doi ani – Cele cu experienta ajung in spitale renumite si sunt apreciate pentru competenta lor – Majoritatea iau calea Marii Britanii, unde câstiga de 10 ori mai mult

      Migratia asistentelor medicale din judetul Bacau spre alte tari din Uniunea Europeana, pentru un loc de munca mult mai motivant, a luat o amploare ingrijoratoare in ultimii doi ani. Numai in cele 10 luni care s-au scurs de la inceputul anului 2015, conducerea Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali (OAMGMAM) din România, Filiala Bacau, a eliberat 153 de adeverinte de membru al asociatiei la tot atâtea asistente, pentru a lucra intr-o unitate medicala din Comunitatea Europeana.

      In 2012 au fost emise 41 adeverinte, in 2013 – 64, iar in 2014 – 123. Marea majoritate din anul in curs sunt absolvente din promotia 2015, de la toate scolile postliceale sanitare din judet. Daca in urma cu câtiva ani, cele mai multe cereri de adeverinte erau pentru Italia, acum ponderea o reprezinta cele pentru Anglia. Printre cele care, in câteva zile, vor lua calea strainatatii este si o tânara de 33 ani, absolventa a facultatii de asistenti medicali.

      „Este o foarte buna profesionista, ne-a spus Minodora Chicea, presedintele Filialei Bacau a Ordinului Asistentilor Medicali. Prin aceasta toti cei care se duc acolo câstiga in prestigiu. Cei care ajung in unitati spitalicesti sunt foarte apreciati si cautati. O asistenta de pediatrie, trecuta de 50 de ani, plecata in Anglia de la Spitalul Comanesti, acum aproape doi ani, imi relata ca medicii englezi au ramas uimiti ca a putut sa precizeze anumite simptome si patologia bolnavilor, uitându-se la ei din usa. Medicii prefera sa lucreze cu ea in tura, o cauta si o apreciaza pentru experienta ei profesionala. Au numai cuvinte de lauda pentru sistemul sanitar de la noi in care si-au desfasurat activitatea cei care ajung acolo sa lucreze in spitale.” Cei care au acumulat o experienta apreciabila in spitalele de la noi si aleg sa lucreze intr-o tara din UE, merg numai pe baza de contract ferm in urma unui interviu, in cadrul caruia si negociaza conditiile.

      Fara locuinta si cu doi copii

      Dar sunt si asistente medicale care au decis sa revina in România, la vechiul loc de munca. Evident, nu s-au intors pentru ca nu le-a mers bine in afara. Le-a determinat sa ia aceasta decizie grija deosebita fata de cresterea si educarea copiilor lor. Printre cele care au lucrat in unitati spitalicesti din Italia se afla si Nicoleta Frunza, asistent medical principal in sectia de Oncologie a Spitalului Judetean de Urgenta Bacau.

      In urma cu mai multi ani, a luat decizia de a pleca in afara, deoarece nu a avut incotro. Pentru ca sotii Frunza nu aveau o locuinta in Bacau, la vremea aceea cei doi copii (un baiat si o fata) ai lor erau crescuti la Podu Turcului de catre bunica dinspre mama. Câtiva ani buni Nicoleta Frunza a fost asistenta la spitalul din Podu Turcului apoi s-a transferat la cel din Bacau. “Lucram deja de noua ani si m-am dus pe la banci sa iau bani cu imprumut ca sa ne cumparam o locuinta, dar niciuna nu mi-a dat, isi aminteste Nicoleta Frunza. A fost cumplit. A trebuit sa plec ca sa fac rost de bani pentru casa.”

      “Grija si responsabilitatea fata de pacient faceau diferenta”

      A ajuns mai intâi la Frosinone, un oras din apropiere de Roma, unde inainte de a fi angajata la spital a dat si a trecut cu brio examenul de limba italiana si cel pentru intrarea in asociatia profesionala a asistentilor medicali din Italia. Apoi a fost acceptata la un alt spital, de urgenta, din Alexandria, din considerentul ca este foarte bine pregatita profesional. Când a ajuns acolo, a avut parte de o surpriza de proportii, vizavi de ceea ce era in sistemul medical românesc si ce a gasit in cel din Italia.

      “Conduita terapeutica era aceeasi, dar diferenta o faceau net grija si responsabilitatea fata de pacient, ne-a mai spus Nicoleta Frunza. Pentru tot personalul medico-sanitar din spital pe primul plan era viata pacientului. Nu contau vârsta, gravitatea bolii si nici numarul de diagnostice. Cu aceeasi grija si atentie ii ingrijeau pe toti. Pe mine, insa, la inceput, cadrele medicale m-au primit cu reticenta, dar bolnavii au fost impartiali. Apoi medicii, când au vazut ca am trecut cu bine toate testele, preferau sa lucreze cu mine. Am lucrat pe toate sectiile, dar si la Urgente, si chiar pe Ambulanta. Dupa ce mi-au vazut competenta si daruirea, toti ma salutau, de la portar si pâna la medicul care ocupa cea mai inalta pozitie in spital.

      Am câstigat atunci intr-o luna cât luam aici, in Bacau, intr-un an. Asa am reusit ca dupa doi ani si jumatate sa adunam bani si sa ne luam un apartament.” Atunci fetita era in clasa a IV-a iar baiatul, intr-a VIII-a. Când i-a revazut a realizat ca trebuie sa se intoarca acasa neaparat, pentru a le fi aproape si a se ocupa de cresterea si educatia lor. Acum copiii sunt maturi, stiu sa-si poarte de grija, astfel ca pentru mama lor ar fi mult mai simplu, daca ar vrea sa mai lucreze in strainatate. Referitor la aceasta, ne-a declarat: “Având o experienta si stiind la ce ma pot astepta, m-as intoarce in strainatate, dar ma mai gândesc”.

      Salarii de vis in afara

      In prezent, prin reteaua EURES, unitati medicale din tarile membre ale Uniunii Europene ofera un numar destul de mare de posturi pentru asistenti medicali. Numai in Marea Britanie se cauta 60 de asistenti iar in Germania, 50. Salarizarea este extrem de atractiva. Intr-un spital englez un asistent este platit cu 14-15 lire/ora, adica 84-90 lei/ora. Salariul net este incepând de la 27.300 lire/an, respectiv 163.800 lei/an. In Germania, pentru fiecare din posturile de asistent medical ofertate salarizarea este de 2.200-2.400 euro brut/luna.

      Saga Sporturilor

      Directorul DSJ, Georgel Cojocaru spera sa ajunga la o solutie amiabila cu ISU pentru redeschiderea Salii Sporturilor. Foto: Liviu Maftei

      Nu ISU Bacau a inchis Sala Sporturilor, ci DSJ, pentru a evita o amenda „de un miliard”. Pâna la reglementarea deficientelor de la arena pe care o administreaza, DSJ intâmpina o alta problema majora: lipsa documentatiei pentru obtinerea unei noi autorizatii de securitate la incendiu

      Solutie amiabila?

      Sala Sporturilor din Bacau ramâne inchisa. Asta e clar. Asta si cronologia faptelor. Neclar este când si in ce conditii se vor deschide din nou portile arenei. Georgel Cojocaru, directorul Directiei pentru Sport a Judetului, care are in administrare sala, avanseaza ideea unui compromis: deschiderea sa doar pentru antrenamente. Sau pentru antrenamente si pentru meciuri care sa se joace cu un numar redus de spectatori. „Voi purta chiar azi o discutie cu cei de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta. Poate gasim o solutie amiabila, mai ales ca am remediat o parte din nereguli. Sa ni se dea un termen limita, iar pâna atunci noi sa ne putem desfasura activitatile in Sala”, spune Cojocaru. Pâna la gasirea unei solutii amiabile- daca se va gasi- sa parcurgem, in ordine cronologica, faptele care au dus la inchiderea Salii Sporturilor. Fapte care ne arata ca DSJ si nu ISU a decis inchiderea salii. Pe rând, acum.

      O lamurire

      Pe 30 octombrie are loc incendiul de la clubul bucurestean „Colectiv”, soldat, pâna in momentul de fata, cu 56 de morti. Tragedia duce la modificarea unor prevederi legislative referitoare la apararea impotriva incendiilor: Hotarârea nr.915/ 2015 si OUG nr.52/ 2015. Noul cadru legislativ permite ISU sa inchida locatiile in care se constata incalcarea reglementarilor privind siguranta la incendiu. Paranteza cu aspect de lamurire generata de articolul publicat ieri de „Desteptarea”, in care ne intrebam de ce ISU nu batea cu pumnul in masa la meciurile internationale ce aduceau in Sala mii de insi. Lamurirea vine de la colonelul Ion Mihalache, inspector sef la ISU Bacau: „Practic, la sedintele tehnice ce precedau meciurile internationale noi nu aveam cadrul legal pentru a interzice desfasurarea jocurilor in cazul in care am fi constatat deficiente pe zona noastra de activitate”. OK, e limpede.

      Avertismente si amenzi

      Inchidem paranteza. Si continuam sa insiruim faptele. Pe 12 noiembrie, ISU efectueaza un control la Sala Sporturilor. In urma neregulilor constatate se dau patru avertismente si doua amenzi. Totodata, administratorilor Salii li se pune in vedere luarea mai multor masuri care sa remedize deficientele constatate. Instalatii de desfumare, panouri standardizate, usi de panica, degajarea unor materiale inflamabile, lista e mai lunga. Vineri, 13, la Sala Sporturilor are loc sedinta tehnica cu reprezentantii Inspectoratului de Jandarmi a Judetului in vederea pregatirii meciurilor de duminica (CSSM -Cimentul Bicaz) si luni (Stiinta – CSM Târgoviste). IJJ anunta ca, in cazul in care ISU nu-si asuma responsabilitatea pentru evenimentele sportive programate, isi declina, la rândul sau, competenta. ISU nu-si asuma responsabilitatea. Iar IJJ face pasul in spate.

      DSJ a pus lacatul

      Ajunsi aici, e clar ca meciurile nu se pot disputa. Georgel Cojocaru anunta cluburile in cauza. Si trimite apoi o adresa catre ISU prin care isi asuma, „pe proprie raspundere” inchiderea Salii Sporturilor pâna la remedierea defectiunilor. Prin urmare, lacatul e pus de DSJ! „Daca nu luau ei aceasta masura, am fi luat-o noi. Daca nu vineri, atunci luni. Sau marti”, confirma purtatorul de cuvânt al ISU, capitanul Andrei Grecu. „In plus, riscam si ditamai amenda care se aplica atunci când iti pun cei de la ISU sigiliul. Si stiti cât e amenda? Un milliard de lei vechi”, precizeaza directorul DSJ, care continua sa se bata cu mâna peste buzunar: „Si asa vom avea cheltuieli serioase pentru a reglementa toate disfunctionalitatile care sa ne permita redeschiderea salii”.

      O documentatie lipsa

      Cheltuielile incep cu aducerea unui expert, care sa faca un scenariu la incendiu. Apoi, vor veni celelalte investitii. Câte vor fi ele: amenajarea cailor de aerisire a fumului, panouri standardizate pentru indicarea cailor de evacuare, usi speciale etc. „Partea proasta e ca in Moldova exista doar doi experti de acest gen. Ne dam, insa, peste cap, pentru a aduce cât mai curând unul”, spune Georgel Cjocoaru, care se confrunta si cu o alta problema majora. Una pe care banii nu o pot rezolva: autorizatia de securitate la incendiu pe care o are Sala Sporturilor nu este insotita si de documentatia aferenta. Iar aici e marea buba!. „Este vorba de proiectul constructiei si de toate modificarile operate de-a lungul timpului la Sala. Fara aceasta documentatie, noi nu putem elibera o noua autorizatie”, precizeaza capitanul Andrei Grecu. „De unde sa luam toate actele pentru documentatie? S-au pierdut”, da din umeri Cojocaru, care argumenteaza: „Sa nu uitam ca Sala Sporturilor a fost construita in 1974”. Si s-a inchis in 2015; nici asta n-o putem uita.

      Voronetul Rusaiestilor

      Bisericuta albastra din comuna bacauana Poduri – cu hramul „Sfintii Voievozi”- este un adevarat monument arhitectural din lemn – aflat pe un deal din catunul Rusaiesti, lacasul de cult adaposteste toata istoria locului – se presupune ca biserica a aparut odata cu satul pe la 1443, insa, o atestare documentara gasita de Directia de Patrimoniu arata ca ea dateaza inca din anul 1540 – legenda spune ca satul Rusaiesti ar fi fost intemeiat de mai multe familii care purtau numele Rusei – catunul Rusaiestilor este astazi parte integranta din satul Poduri

      Am descoperit Biserica „Sfintii Voievozi” din comuna Poduri in ziua de hram a Asezamântului „Cuv. Dimitrie cel Nou”, care se ridica in imediata vecinatate a bisericii. Cum ajungi in catunul vechi, la o rascruce de drumuri, urci o ulita in catunul Rusaiestilor, pâna te intâmpina semeata o poarta de lemn, facuta in stil maramuresean, donata de familia Tiberiu Sova. La intrare te intâmpina oamenii bisericii in frunte cu preotul paroh Vasile Popa, despre care aflu ca i se datoreaza multe fapte bune petrecute in comuna. Pe chipul preotului tânar se citeste bunatatea, iar zâmbetul permanent pe care il afiseaza iti transmite un sentiment de liniste. Cu vocea-i blânda si vorba tihnita, preotul Popa are harul de a transmite sentimentul ca ai pasit in casa Domnului si parca toate grijile au ramas la poarta bisericii. Cuceriti de farmecul gazdelor, urcam cu piosenie treptele de piatra care traverseaza micul cimitir aflat la poalele bisericii, iar o data ce ajungi in vârful delusorului, in fata ochilor ni se arata o bisericuta albastra din lemn, in toata splendoarea ei. Locul pare sfânt, imbracat intr-o aura speciala, sentiment sporit si de razele calde ale soarelui care imbratiseaza biserica intr-o lumina aparte.

      Comuna cu 13 biserici

      Comuna Poduri strânge la un loc sase sate: Valea Sosii, Cernu, Bucsesti, Cornet, Negreni si Poduri. De-a lungul anilor, pentru cele aproximativ 8.000 de suflete cât are comuna, s-au ridicat 13 biserici. Nimeni nu poate spune daca acest numar inseamna mult sau putin, insa, cea mai pertinenta explicatie vine tot de la preotul Vasile Popa. „Acest lucru arata evlavia celor care au stat aici. Sunt aproape 100 de ani de la atestarea satului, iar acest lucru poate spune multe despre istoria localitatii si despre oamenii care au sfintit locul. Pe vremuri, atunci când se forma câte o mica comunitate, prima data se construia câte o biserica. Cel mai probabil asa s-a ajuns ca in Poduri sa existe 13 biserici”, declara preotul Vasile Popa. El spune ca slujeste si la biserica din centrul comunei, insa, atunci când tine slujba in bisericuta albastra de lemn il incearca un sentiment aparte. „Bisericuta este micuta si intotdeauna se umple de oameni. Acest sentiment de plenitudine ma face sa am alta traire aici”, spune duhovnicul.

      Date istorice confuze

      Datele cu privire la istoria locului se contrazic. Conform unui articol aparut in revista „Ateneul Bacau” din 1932, semnat de Grigore Tabacaru, biserica de lemn de la Rusaiesti ar fi fost ridicata in anul 1540 de Ionita Tataru si calugarul Catana. Intr-un anuar din 1936 se mentioneaza anul 1614 ca fiind cel al construirii lacasului de cult. In insemnarile lui Nicolae Stoicescu din „Repertoriul bibliografic al localitatilor si monumentelor medievale din Moldova”, biserica este plasata undeva in secolul al XVIII lea. Astfel de trimiteri face si cercetatorul bacauan Dorinel Ichim, autorul unui amplu studiu despre bisericile de lemn din Bacau. El sustine ca planul si inscriptiile de pe vechile strane ale bisericii sunt din anul 1729, ceea ce ne duce cu gândul tot la secolul al XVIII-lea. Cert este faptul ca biserica este una dintre cele mai vechi constructii de lemn din Moldova, iar faptul ca a fost vopsita in culoarea cerului ii da o nota aparte. In anul 1996, preotul Constantin Florariu a sporit frumusetea lacasului de cult vopsindu-l in albastru. De atunci, oamenii locului i-au spus Voronetul Rusaiestilor.

      Cu taxiul, la prasit

        Comuna Cleja, recunoscuta pentru gospodarii care o locuiesc, iese in evidenta cu multe parti interesante. Una ar fi forfota creata zilnic de cele câteva taximetre care strabat comuna in lung si lat, fie in zi de lucru, fie de sarbatori. La inceput, ai fi tentat sa crezi ca vreun satean mai instarit isi permite sa plece, ca oraseanul, la pâine, luând taxi-ul.

        Am aflat, insa, de la primarul comunei Ion Joca, cum ca, de fapt, taximetrele sunt ale localnicilor care au inteles sa-si ajute consatenii ori de câte ori au un drum de facut cu masina. De altfel, peste tot locul, in statiile de autobuz, pe fatadele crâsmelor si in alte locuri publice sunt atârnate placute pe care sunt trecute telefoanele mobile ale taximetrelor. „Am sapte taxiuri care lucreaza in comuna, toate ale unor firme de aici.

        Ce daca e Cleja? Si Cleja trebuie sa aiba taxiuri. Pai, batrânica suna la unul dintre numerele afisate peste tot. «Hai, sa-l iau pe Gheorghita, ca vine mai repede», zice. Ajunge taxiul, ridica portbagajul, unde are un spatiu special amenajat, isi pune sapa, traista si…gata, la prasit. Taximetristul are pe caiet notat ca o duce la 7 dimineata, la Plopos, sa zicem, unde are batrâna terenul, si o aduce inapoi la 4 dupa amiaza”, explica Ion Joca, primarul din Cleja.

        cleja taxi (3)

        Taximetrele sunt active cât e ziua de lunga, cei implicati in acest serviciu intelegându-se sa lucreze in doua schimburi. In plus, tarifele sunt accesibile cetateanului de la tara, fiind multumite chiar si batrânelele cu resurse mai mici.

        „Mergem oriunde suntem solicitati, in zona. Tariful oricum e mai mic decât in Bacau, de exemplu. Intr-o zi, fac si 20-30 de curse. Multumitor este mai ales pentru lume, pentru ca drumurile sunt bune in comuna, dar pe câmp, unde merg unii la lucru, sunt rele”, spune Augustin Salca, patronul uneia dintre firmele de taxi din comuna.

        Chiar si asa, taximetrele zboara de colo-colo, fiind solicitate din greu de multi dintre cei 7.000 de localnici ai comunei Cleja. Madalin Dobos are doar 21 de ani si e pe taxi doar de vreo sase luni. „Il ajut pe un prieten care are o firma de taxi. Dar, sa stiti ca s-a invatat cu taximetrele si omul de la tara”, spune tânarul.

        Decoruptionalizarea României. Iluzia victoriei, garantia somnului linistit

          A cazut un guvern si un premier datorita miscarilor de strada, câteva mii de cetateni au protestat pentru toate umilintele celor 25 de ani.
          Mare bucurie civica! Surprinzator de convingatoare (!?…) a fost miscarea strazii. Daca le analizam prin prisma anterioarelor evenimente, si anume votul celor 8 milioane de români pentru demiterea lui Basescu, ramas fara efect. De ce?; poate pentru ca Basescu avea sustinere dinspre Vest.
          Referendum popular, adica alte milioane de voturi pentru un parlament cu doar 300 de parlamentari in loc de 600. Referendum fara efect, parlamentul avea sustinerea parlamentarilor si subiectul nu prezenta interes pentru aliatii nostri.
          Sa nu ne iluzionam. Ponta a picat ca trebuia sa pice. Ce avea el in minus fata de predecesorii sai? Nu era nici mai mincinos, politicianist si nici mai corupt decât ceilalti. Ponta insa nu mai avea sprijin de la ,,Inalta Poarta”. De ce? Vom afla probabil cândva.
          Daca initial demonstratiile vizau coruptia endemica a sistemului politic, demisia cabinetului Ponta i-a lasat pe demonstranti in offside. Printre demonstranti se aflau si simpatizantii opozitiei. Când Ponta a demisionat, acesstia s-au retras, nu puteau fi de acord cu generalizarea acuzelor restului parlamentarilor.
          Coruptia este efectul si nu cauza pentru care românii o duc prost. Interesanta e povestea Moscovei dupa cel de Al Doilea Razboi Mondial. Lipsa alimentelor a facut ca specula sa infloreasca in capitala URSS-ului. Carnea se vindea la negru cu preturi foarte mari. Stalin a decretat ca orice speculant prins, va fi impuscat. Consecinta: carnea a continuat sa se vânda la negru, dar preturile deja s-au triplat, pentru ca riscul era mai mare.
          Laotze, un filozof chinez, a carui nastere este cel mai probabil databila în jurul veacului VI înainte de Hristos, spunea: „cu cât vor fi mai multe legi si porunci ingraditoare cu atât va creste saracia in tara. Cu cât va creste saracia in tara, cu atât va creste numarul hotilor.”
          Saracia este cauzata de legile proaste, incompetenta clasei politice, strangularea institutionalizata a celor ce mai produc si platesc impozite din ce in ce mai impovaratoare.
          Stiati de pilda ca, daca iti angajezi sotia ori copilul in firma proprie, nu in firma de stat ori institutie publica, ci in propriul tau SRL ai comis infractiunea de conflict de interese, art. 301 coroborat cu art. 308 din noul Cod Penal? Stiati ca daca ati depus banii intr-o banca dupa dispozitiile noului Cod Civil, art. 2191 Prin constituirea unui depozit de fonduri la o institutie de credit, aceasta dobândeste proprietatea asupra sumelor de bani depuse?
          Devine proprietar conform 2191 pentru a nu da socoteala de cum ii gestioneaza si pentru a nu imparti profitul, dar e administrator, ca sa fii obligat sa platesti administrarea de cont astfel banca executa operatiuni pe riscul deponentilor fara riscuri pentru ea. Daca veti urmari cu atentie clauzele din contractele ascunse sub denumirea generica „reguli de operatiuni pe cont” banca nu raspunde de pierderile suferite de deponenti ca urmare a proastei functionari a propriului sistem informatic, banca nu raspunde de pierderi ca urmare a turbulentelor pietelor financiare internationale etc. Ce treaba are deponentul român cu turbulentele cu pricina?
          Legea nr. 70 din 2 aprilie 2015 pentru întarirea disciplinei financiare privind operatiunile de încasari si plati în numerar. Obliga toti românii persoane fizice sa efectueze prin banca operatiuni care depasesc un anumit plafon. Adica banca mai incaseaza niste comisioane, mai beneficiaza de un rulaj, dar costurile sunt suportate de românul de rând. De ce? Pentru combaterea coruptiei ar fi raspunsul.
          Nu cumva aceasta lege este tocmai rezultatul unui act de coruptie? De ce daca statul isi suspecteaza cetatenii, o firma privata, BANCA, sa beneficieze de comisioane? Corect ar fi fost ca BANCA in astfel de situatii sa nu perceapa comisioane si sa se multumeasca doar cu utilizare in interes propriu a depozitului astfel creat.
          Ne-au napadit „investitorii”, iar statul e prea slab, voit prea slab sa ne apere. Ati incercat vreodata sa renuntati la un contract de telefonie mobila, stiti cu exactitate cum se calculeaza pretul la energie, la gaz, raportat la puterea calorica ce ajunge la masina de gatit? Pretul combustibilului la pompa, motorina/benzina fara acize si TVA ar fi de circa
          2,5-3 lei litru. Avem taxe pe ploaie asa-zisa apa meteorica, impozit pe veceul din curte si cotetul gainilor daca il declari. Taxa pe apa ce o scoti din pamânt, taxe de mediu si spaga atunci când vrei o autorizatie. Pentru ca o autorizatie presupune un lung sir de operatiuni birocratice.
          Pentru toate aceste lucruri si nu numai oamenii au iesit in strada, Problema legilor proaste e ca sunt aprobate de un parlament pe masura, iar parlamentarii sunt exponentii societatii din care provin. Schimbarea trebuie inceputa cu noi. Noi, anonimii, trebuie sa fim ceea ce cerem altora sa fie. Sa fim buni, sa ne iubim aproapele, sa fim milostivi, sa fim cinstiti, adica sa nu furam, sa fim morali, adica sa nu râvnim la …cred ca ajunge. Intram in conflict cu piata, cu cei care cereau excluderea religiei din scoala etc…. Asadar, a cazut un guvern si un premier, va veni altul….. (Dumitru Grindina)

          Schimbarea imposibila din politica bacauana

            * anul viitor avem alegeri locale si parlamentare * lumea vrea schimbare, politicienii o tin pe-a lor

            Dupa tragedia din Bucuresti, asteptarile de la clasa politica au crescut si mai mult. Ponta ar fi cazut indiferent daca strada ar fi cerut sau nu. Politicienii au tacut mâlc si asteapta sa se calmeze apele ca sa isi tureze din nou motoarele. Aceiasi politicieni, fiindca altii nu avem de unde scoate peste noapte, iar fara politicieni nu se poate. Asta-i realitatea pe care ne-ar placea sa nu o stim. Redusa la scara locala, politica reprezinta un sumus de lucruri mai degraba neplacute: figuri arhicunoscute ale ultimilor ani in care orasul a regresat continuu, in ciuda câtorva proiecte reusite, demagogie si ipocrizie, ascunse in spatele unui munte de bune intentii care de obicei ramân pe hârtie. Anul viitor avem alegeri si locale, si parlamentare. Campania electorala pare sa fi inceput deja. Dar dupa primele idei enuntate pâna acum, se anunta acelasi gen de mizerie care marjeaza pe denigrarea contracandidatilor, in locul prezentarii unor proiecte viabile. Si, in acelasi context, suntem din nou nevoiti sa folosim apasat cuvântul „demagogie”, ce razbate ca un iz greu din toate discursurile politicienilor. Daca nu cumva ati uitat pentru ce mergem la urne, facem asta din patru in patru ani ca sa ne fie mai bine. De 26 de ani incoace inca nu ne-am atins scopul.

            Aceeasi mizerie?

            Dar sa luam treburile la bani marunti si sa vedem din ce oferte vom avea de ales anul viitor, mai ales ca in actualul context tragico-euforic al schimbarilor din ultima vreme vedem si mai limpede cine cu cine se schimba, daca se schimba, in politica locala. PNL ne „ameninta” inca din vara ca in interiorul formatiunii se duce o lupta fair-play pentru desemnarea candidatilor la primarie. Se spunea ca in noiembrie se va sti sigur numele unei persoane, dar inca nu a fost rostit, chiar daca surpriza nu va fi prea mare. Partidul pare un monolit in urma uniunii dintre PNL si PDL, insa pe ici, pe colo, razbat semnale ca situatia nu e chiar omogena. Intentii de candidatura a exprimat cel mai limpede Petrica Mihaila, provenit din PDL, aflat la al treilea mandat in Consiliul Judetean, unde este una dintre prezentele cele mai active.

            Democratie liberala

            Liderii liberali au fost intrebati in numeroase rânduri despre desemnarea candidatilor, dar au evitat sa se pronunte, asa ca speculatiile zburda liber. Se vorbeste despre posibile candidaturi ale viceprimarului Radu Ababei, ale consilierului local Ilie Birzu, a copresedintei PNL, Tudorita Lungu si altii. Cert este ca doar unul va reprezenta PNL, iar acesta pare sa fie senatorul Dragos Luchian, fost viceprimar si fost ajutor de nadejde al primarului Romeo Stavarache. Apropo de primar, acesta a repetat obsesiv ca nu mai este interesat de politica si vrea doar sa isi duca la capat proiectele administrative. Nu a raspuns insa niciodata transant la intrebarea daca va mai candida. Conform unor surse neoficiale, sondajele de opinie inca il crediteaza cu sanse mari, insa o candidatura fara sustinere politica este greu de dus la victorie. Date fiind problemele sale din justitie, PNL refuza sa ii ofere orice sprijin. La vârful organizatiei PNL se afla copresedintii Tudorita Lungu (fost lider PDL) si deputatul Ionel Palar (din vechiul PNL).

            Certitudini social-democrate

            Nici dinspre PSD nu s-a vorbit raspicat despre candidatul la primarie. Insa dupa cât de dese sunt conferintele sale de presa, in care acuza necontenit tot ce ar fi gresit in administratia locala actuala, deputatul Cosmin Necula, liderul organizatiei municipale, pare sa fie desemnatul. In fruntea PSD-ului bacauan sunt presedintele Consiliului Judetean, Dragos Benea, si deputatul Gabriel Vlase, probabil cel mai activ parlamentar bacauan.

            Toate-s vechi si noua toate

            Multe si grele au fost convulsiile prin care a trecut organizatia bacauana a Partidului Miscarea Populara. Au trecut pe aici, printre multi altii, deputatul Valerian Vreme sau Gabriel Berca. Dupa plecarile lor, organizatia parea sa fi intrat in moarte clinica si nici acum nu pare sa se simta prea bine, chiar daca se incearca resuscitarea, mai ales ca se marjeaza inclusiv pe experienta lui Traian Basescu. Organizatia judeteana Bacau este condusa de Ion Vrânceanu, sosit de câteva luni de la Vaslui, dar care cunoaste Bacaul inclusiv prin prisma afacerilor pe care le-a derulat aici alaturi de alte personaje binecunoscute. Desi se autoproclama un partid tânar, PMP Bacau a schimbat pâna acum mai multe garnituri de lideri. Deocamdata, nu a fost desemnat un candidat la primarie, dar in partid a intrat si fostul prefect Constantin Scripat, care si-a declarat ferm intentia de a candida.
            Probabil nu va lipsi dintre optiuni nici Cristi Manolache, actual consilier local UNPR si un mai vechi abonat la alegerile locale. In viitorul apropiat, Manolache si-ar putea insa pierde mandatul de consilier local, daca legea prin care se interzice traseismul politic va trece de Parlament. Asta nu inseamna ca isi va pierde si sprijinul politic al UNPR, decât daca partidul sau se orienteaza spre alt candidat.
            In peisajul politic a aparut si o figura noua. Pe numele sau Laurentiu Romeo Enea, acesta si-a anuntat deja candidatura si programul, care la prima vedere are insa nevoie de multe imbunatatiri. Enea a spus ca nu va candida ca independent, ci din partea unui partid pe care inca nu l-a nominalizat, dar despre care a spus ca este o noutate.
            Cu mare discretie, pe plan local mai activeaza si partidul infiintat de Monica Macovei, M10. Se recomanda drept un grup de tineri care nu au facut niciodata politica, inclusiv persoane provenite din Fundatia Miscarea Populara, de unde au fugit dupa ce formatiunea s-a politizat si a fost acaparata de politicieni controversati.
            Lista ramâne deschisa, apele par inca destul de calme, iar candidaturile se vor mai inmulti, cu siguranta, asa cum a fost si la alegerile din 2012. In linii mari, concluzia este ca la vremuri noi, tot noi. Dar daca tot se vrea schimbare, aceasta poate veni doar daca electoratul va deveni cu adevarat responsabil si vor iesi la urne nu numai cei platiti cu bautura sau fanii lui Ion Iliescu, ci si cei care vorbesc de schimbare doar din fata televizorului de acasa. In caz contrar, orice contestare ulterioara este nula.

            Ovidiu Pauliuc

            Investitii de zeci de mii de euro, la Odobesti si Ungureni

              Inca doua localitati rurale din judet se vor bucura de acum inainte de iluminat public modern. Admninistratiile comunelor Odobesti si Ungureni au reusit sa atraga finantari europene pentru modernizarea infrastructurii de iluminat stradal, apelând la masura Masura 322 (Dezvoltare rurala) prin intermediul GAL „Colinele Tutovei”. Numai in localitatea Odobesti investitiile s-au ridicat la la 48.579 euro, din care 38.972 de euro, finantare nerambursabila, iar diferenta de 9.606 de euro de la bugetul local.

              Proiectul, implementat in perioada noiembrie 2014 – septembrie 2015, a presupus instalarea unui sistem de iluminat public prin montarea a 21 de stâlpi de iluminat prevazuti cu panouri fotovoltaice si lampi cu leduri, valorificându-se astfel resursele energetice regenerabile. Investitia a condus la schimbarea iluminatului stradal conventional cu o solutie de iluminat eficienta energetic. Cei 21 de stâlpi au fost amplasati la Tisa-Silvestri, pe drumul spre Manastirea „Buna Vestire”. Prin acest proiect s-a urmarit asigurarea unui confort si al unui nivel de siguranta locuitorilor comunei Odobesti, cresterea gradului de siguranta si securitate, atât pentru soferi, cât si pentru pietoni.

              Si comuna Ungureni face pasi marunti, dar siguri pe drumul spre lumea civilizata. Astfel, administratia localitatii a reusit sa implementeze, in perioada mai 2014 – septembrie 2015, un proiect cu bani europeni pentru modernizarea si extinderea iluminatului public, valoarea totala a acestuia fiind de 39.591 euro, plus o contributie de la bugetul comunitatii de 9.978 euro. In total, s-au cheltuit 49.569 euro, bani care au fost folositi pentru montarea a 20 de stâlpi de iluminat cu LED-uri, atât in centrul comunei Ungureni, cât si in parcul din satul Bibiresti. Prin introducerea acestui sistem de iluminat se va asigura confortul locuitorilor comunei.

              „Iluminatul public pe sistem de energie solara ne ajuta sa realizam o economie substantiala la bugetul local. Lucrarea s-a realizat in centrul comunei, in zona care inconjura primaria, unde au fost amplasati 16 stâlpi de iluminat, alti 4 stâlpi fiind montati in satul Bibiresti – in parc, la Monumentul Eroilor cazuti in Primul Razboi Mondial. In viitor, vrem sa extindem acest model de iluminat modern si eficient si in alte zone din comuna”, a declarat Vasile Bibire (foto), primarul comunei Ungureni. De altfel, 2015 a fost un an cu realizari notabile pentru comuna Ungureni, asa cum se anunta si anul viitor.

              „Anul acesta, am reusit sa inauguram, dupa 7 ani, cât a durat constructia, noul sediu al Primariei, o cladire eleganta si practica, in care se poate lucra in conditii decente. Pâna acum, primaria functiona intr-un fost sediu de CAP, undeva, in câmp”, a completat primarul comunei Ungureni. Pentru perioada imediat urmatoare, edilul si-a planificat alte doua obiective de mare importanta pentru comuna Ungureni. Astfel, prin Compania Nationala de Investitii, administratia de la Ungureni va demara proiectul unui Centru Cultural modern, urmând a se face modificari la Caminul Cultural existent. In plus, s-au facut demersuri pentru ridicarea unei sali de sport scolare – cladire noua, cu o capacitate de peste 100 de locuri. Lucrarile la aceste doua obiective ar putea incepe curând, asa incât sa poata fi incheiate in vara anului viitor.

              PROPAS Cleaning – servicii profesionale de curatenie in Bacau

              Vrei sa traiesti intr-un mediu ambiant placut, iar casa ta sa fie impecabila? Ai nevoie de o atmosfera productiva, dar, in acelasi timp, sanatoasa la birou? Iti doresti sa mentii starea de igiena acasa si la serviciu?

              Pentru toate acestea poti apela la PROPAS Cleaning, firma de curatenie profesionala din Bacau. Despre ce servicii ofera societatea, prin echipa sa de profesionisti, explica Ion Pascaru (foto), managerul acestei afaceri de succes.

              Sunteti o firma cunoscuta deja pe piata bacauana si nu numai. Concret, cu ce se ocupa PROPAS Cleaning? Ce fel de servicii ofera?

              – Firma PROPAS Cleaning Bacau ofera servicii atât de curatenie generala, curatenie de intretinere, cât si curatenie dupa constructor. Vorbim de servicii complete, de la spalat si curatat geamuri, pardoseli, pâna la curatat si aspirat mochete / covoare, indepartat pânze de paianjen, spalat gresie si faianta, curatat si dezinfectat baia si electrocasnicele, sters suprafete dure (usi, tocuri, balustrade, mobila etc), calcat, aranjat.

              PROPAS Cleaning a aparut in Bacau, dar care, treptat, a patruns si pe pietele din intreaga tara.

              – Am infiintat societatea PROPAS Cleaning Bacau in 2006, iar acum reusim sa oferim servicii de calitate in tot judetul, extinzându-ne aria de activitate, in functie de comenzi si la cererea clientilor, deveniti deja fideli, si in judetele limitrofe, dar si la nivel national, oriunde este nevoie de curatenie.

              Dar si de servicii de dezinfectie, dezinsectie si deratizare. Pentru ca stim ca oferiti si astfel de servicii, nu-i asa?

              – Asa este, am introdus, din 2007, tot la cererea clientilor, si aceste servicii in activitatea de baza. Ne adresam cu serviciile de curatenie, dar si cu cele de dezinfectie, dezinsectie si deratizare, atât persoanelor fizice (in case, in apartamente), cât si juridice (banci, fabrici, birouri, hale de productie, sedii de firma, reprezentante auto etc).

              Folositi cele mai moderne tehnologii si produse. La nevoie, tot in functie de doleantele clientilor, serviciile firmei PROPAS Cleaning sunt completate si cu altele, tocmai pentru a realiza, in final, o activitate completa, de inalta calitate, necesara si utila.

              PROPAS

              – Da, asa este. Echipa de profesionisti PROPAS Cleaning Bacau lucreaza cu cele mai noi tehnologii in curatarea spatiilor private, comerciale si industriale, cu echipamente profesionale, aspiratoare umede pentru praf, pentru apa si de absorbtie, aspiratoare cu injectie pentru curatat canapele, aspiratoare batator pentru revigorarea mochetei, masini de frecat pardoseli, parchet si gresie, cu perii cilindrice sau monodiscuri, masini industriale de spalat, dar si aparatura specializata pentru dezinfectie, dezinsectie si deratizare, tip atomizoare, pompe, nebulizoare. Toate aceste tehnologii sunt autorizate de Ministerul Sanatatii, conform normativelor Uniunii Europene. Totodata, echipa este instruita in utilizarea produselor chimice si a procedurilor de siguranta. Produsele de curatare provin de la cele mai renumite firme in domeniu si asigura o calitate foarte buna a serviciilor oferite. Mai mult, acolo unde este nevoie, la cererea clientului, firma asigura si servicii de lacatuserie, vopsitorie, reparatii electrice si instalatii sanitare sau orice fel de alta mentenanta in domeniu.

              Care este cheia succesului? Cum ati reusit, in cei noua ani de activitate, sa fiti aproape de clienti, sa raspundeti permanent, profesional, doleantelor acestora?

              – Nu este usor, mai ales ca traim intr-un mediu, intr-o lume care este mereu in schimbare si in care nevoile oamenilor devin din ce in ce mai mari, iar cerintele lor sunt tot mai pretentioase. Insa, pentru a garanta cel mai ridicat nivel de servicii de curatenie, utilizam programe de control al calitatii, care includ si inspectii la fata locului. Astfel, activitatea echipei PROPAS Cleaning este permanent monitorizata pentru a putea interveni prompt in orice situatie. Angajatii nostri se remarca printr-o deosebita discretie, iar noi garantam maxima confidentialitate cu privire la lucrarile realizate in toate spatiile private. Mai mult, comunicarea permanenta cu clientii este una din prioritatile firmei noastre, urmarind, in acest fel, intelegerea si satisfacerea nevoilor acestora. Foarte important este si ca preturile serviciilor noastre sunt accesibile si pliate dupa client.

              Suna acum si vezi cât de curat poate fi, la 0758.587. 979

              Vali Braniste, dramaturg si actor de „kartier”: „Românii au ADN de sfinti fara sa o stie”

                Actor la Teatrul Bacovia, culturist si dramaturg. Acesta este Valentin Braniste care isi joaca propriile piese (a scris deja zece) in cluburi, baruri si alte locuri de prin cartiere. De fapt, asta si face: Teatru de kartier.

                – De ce teatru de kartier? Nu vine lumea la un teatru in Centru si crezi ca o sa vina in cartier?

                – E o idee nascuta din povestile urbane care se adreseaza atât elitei cât si marelui public. Am jucat la pacanele, sali de fitness, in teatre de stat si in teatre private.

                – Intr-o lume a blockbusterelor, mai gusta lumea teatru?

                – Da, si inca cum! Atât timp cât piesa are energia unui trailer de blockbuster, timp de 50 de minute. De aceea cred cu tarie ca actorul trebuie sa aiba pregatire de soldat din trupele de elita, nu sa fie boem de avizier. Trebuie sa fii apt fizic, psihic, sa-ti imbogatesti memoria afectiva prin sistem de valori si selectie naturala a daunatorilor din epoca consumista.

                – Cum e sa fii si autor, si regizor si actor?

                – Autor sunt din necesitatea si placerea de a scrie,
                regizor sunt pentru ca nu am bani de platit regizori, iar
                actor sunt pentru ca am o placere sadica sa-mi testez primul piesele.

                – Cum iti alegi subiectele?
                – Ele ma aleg pe mine. Falimentul firmei, dubla executare silita, evacuarea din casa, faptul ca lucrez in sali de fitness de 20 ani…Acolo e o a doua puscarie! Subiectele sunt vii, personajele striga sa fie jucate.

                – Teatrul independent e altfel?
                – Cea mai mare dezamagire a fost sa constat ca si sistemul de teatru independent e la fel ca si cel de stat. In teatrul independent nu poti monta Shakespeare sau Cehov decât cu buget mare, dar poti gasi autori care sa aduca din nou lumea in teatre sau in pub. La stat exista riscul blazarii. Grupuri si grupulete sunt peste tot. Nu poti sa vrei sa devii peste noapte ceva fara sa iti asumi posibila ratare.
                Eu de multe ori am fost in situatii jenante in bar sau pub si asta duce la scaderea calitatii spectacolului.

                – Ce conteaza mai mult pentru tine: parerea criticii sau cea a publicului?

                – Cred intr-un critic care nu se inchina nimanui, adica unui protocol, unui partid, unor grupuri ascunse neinitiatilor…Dar conteaza publicul. Insa nu ala de televizor. Acum comedia lupta cu stand-up, cu emisiunile tv, cu cinematograful. Nimeni nu vrea drama. Dar exista o cale greu de patruns a dramei: comedia neagra, ironia, cinismul care ofera o rezolvare, o finalitate.

                – Câte piese ai scris pâna acum?
                – 10. Nu public pentru ca inca nu e momentul. România are cam 7.000 de actori, 200 de regizori si vreo 50 de dramaturgi.

                – Care a fost cea mai dura reactie a publicului fata de textele tale?

                – La Dirty Sex am crezut ca vor vomita si la final au plâns. Nu vreau sa fiu fresca sociala, vreau sa caut expresivitatea durerii umane. One man show-ul „MAIDANEZ punkt Ro”
                are la pachet toata tristetea de care sunt capabil pâna acum. Premiera va fi in decembrie.

                – O parere sincera despre politica din România?

                – Se inchina la acelasI stapân.

                – Dar despre români, in general?

                – Românii au ADN de sfinti fara sa o stie. Sunt rabdatori.

                – De ce nu vine lumea la teatru?

                – Subiecte slabe, actori care nu-ti ridica parul de pe mâna, regizori placebo.

                – De ce nu se joaca piese dupa subiecte contemporane?

                – Inca exista un aer de Cântarea României la capitolul dramaturgie româneasca.

                – Autorii nu scriu pentru ca nu li se cere sau nu se joaca pentru ca nu scriu autorii?

                – Se joaca, dar mai mult in teatrul independent. Exista si un snobism ca tot ce e dramaturgie straina e bun. De scris se scrie mult, dar literatura de sertar. La concursuri, locul intâi se premiaza cu 1000 de lei. Nu, multumesc! Daca eram doar filolog le publicam, dar ca actor nu e bine sa le dau drumul in momentul asta.

                – Mai exista speranta in mai bine? Ce spun personajele tale?

                – DAAA! Personajele mele ma trag de mâneca tot timpul ca mai au ceva de spus. Ele nu prea au nume, doar „El” si „Ea”, „Actor 1”, „Actor 2”. O lume de CNP-uri cu sperante… Invat din mers sa scriu; deocamdata le ascult cum striga pe foaia alba.

                – E mai receptiv publicul din crâsma decât cel din sala de teatru?

                – Uneori, daca crâsma are Bacalaureatul luat fara camere web. Mi-e greu in fum de tigara si zgomot de espressor, dar am facturi de platit…

                – Cum esti privit de ceilalti actori care nu se „coboara” la nivelul de kartier?

                – Am invitat un amic sa ma vada la o piesa si el zice: „pai nu te vad toata ziua cum plimbi câinii prin cartier, ce sa mai vin sa te vad pe scena? Multumesc bancilor ca m-au ajutat sa ma regasesc. Faliment egal dramaturgie! Altii erau cu benzina, eu zic ca mai bine incendiez cu textele mele.
                De fapt, a fost o migratie de la poezie la texte de teatru.
                Mai fac greseli de gramatica pentru ca am 40 cm la brat.

                – Cum se impaca dramaturgia si culturismul?

                – O sa vezi la premiera piesei one woman show „CULTURISTA”. Se impaca de minune. Respir Shakespeare.
                I-as duce pe actorii fumatori la pregatire fizica in Legiunea straina.

                – Ai avut vreodata probleme din cauza pieselor tale?

                – Inca nu am avut. E posibil sa fii ucis pentru opera ta.
                Nu am copii, avere sau diplome UNITER. Pot muri linistit. Sau o sa ma sinucid putin dupa premiera piesei „Microcip”. Daca o sa afli ca m-am sinucis sa nu-i crezi; am tensiunea 11 cu 7, glicemia 96.

                – Am vazut ca te-a marcat tragedia din Clubul Colectiv…

                – Am scris o piesa de teatru numita „Foc” in doar câteva zile si am pregatit-o repede sa fie jucata in cadrul unui proiect in care s-au colectat donatii pentru victimele incendiului.

                – Planuri de viitor?

                – O gramada: sa public tot, sa joc prin toata tara, sa imi duc câinii la premiera „MAIDANEZ punkt Ro”. Si sa ma ceara Alina de barbat, ca nu am bani de verighete.

                – Si câinii o sa inteleaga ceva din piesa?

                – Bineinteles! Sunt antrenati in subliminal si subtexte. Flex asculta Mahler, iar Cola manânca texte calde de la imprimanta.

                Achitat dupa 9 ani de procese, un bacauan, condamnat pe nedrept, cere despagubiri de peste 1 milion de euro

                  S-a judecat timp de 9 ani pentru a-si dovedi nevinovatia si a reusit, in final, sa obtina o hotarâre de achitare. Vasile S. vrea acum ca cei vinovati sa fie trasi la raspundere si cere statului despagubiri morale si materiale. Pentru abuzurile instantelor, barbatul a depus si plângere la CEDO.

                  Vasile S. (45 de ani), din Podu Turcului, avea grad de capitan in cadrul Inspectoratului Judetean de Jandarmi Bacau si activa din 1999. Calvarul a inceput in 2005, cu o acuzatie de purtare abuziva, pentru care el si un coleg au fost trimisi in judecata, un an mai târziu, de catre Parchetul Militar Iasi. Cei doi au intervenit intr-o altercatie, la discoteca din comuna Podu Turcului, unde un tânar fusese batut de patronul discotecii.

                  Culmea ironiei este ca tocmai baiatul pe care incercau sa-l salveze a ajuns sa faca plângere impotriva jandarmilor. „La fata locului s-au deplasat Vasile S. si Mihai T. care i-au cerut tânarului sa-i urmeze la sediul sectiei din comuna, deoarece acesta vocifera. El s-a opus, motiv pentru care cei doi invinuiti l-au imobilizat cu mâinile la spate si l-au condus spre sectie. Pe drum, cei doi i-au aplicat mai multe lovituri de pumn in abdomen, atunci când tânarul refuza sa mearga”, se arata in rechizitoriul Parchetului Militar Iasi.

                  Acuzând ca a fost batut de doua ori, prima oara de patronul discotecii, apoi de jandarmi, tânarul s-a internat in Spitalul din Podu Turcului, fiind diagnosticat cu multiple leziuni traumatice care necesitau 16 zile de ingrijiri medicale. Procesul in care au fost judecati cei doi jandarmi nu a reusit sa faca lumina in acest caz, declaratiile martorilor fiind contradictorii. Cu toate acestea, insa, cei acuzati au fost condamnati, in 2008, la Curtea Militara de Apel Bucuresti, la plata unei amenzi penale de câte 2.000 lei.

                  Vasile S. nu a putut sa accepte nicio clipa sa fie condamnat pe nedrept si a inceput, din acel moment, un adevarat razboi impotriva autoritatilor judiciare. Cu atât mai mult cu cât condamnarea l-a lasat fara loc de munca si fara grad militar, singurul venit din care au trait patru oameni (din care doi copii minori) ramânând cel al sotiei. A facut plângere penala impotriva a patru martori pentru infractiunea de marturie mincinoasa, dar procurorii de la Parchetul Judecatoriei Iasi nu l-au luat in seama si au dispus scoaterea de sub urmarirea penala. Au urmat plângeri la prim-procurorul Parchetului, respinse de asemenea, apoi la Judecatoria Iasi unde, in sfârsit, magistratul a dat atentie acuzatiilor sale.

                  Plângerea lui s-a judecat aproape doi ani, iar in 2010, martorii mincinosi, dar si tânarul agresat in discoteca au fost condamnati, ceea ce dovedea ca sentinta de condamnare a jandarmilor a fost nedreapta. Lucrurile ar fi trebuit sa fie simple si achitarea sa fie dispusa imediat. Insa, magistratii au judecat cu masuri diferite, iar procesul s-a intins pe inca patru ani! In cererea de revizuire a condamnarii a primit de trei ori achitari pe motiv ca fapta nu exista, dar deciziile erau ulterior anulate la instantele superioare. „Intr-un final, in cadrul celui de-al treilea recurs formulat de Parchetul Militar de pe lânga Tribunalul Militar Iasi, a treia sentinta de achitare a fost mentinuta si s-a dispus respingerea recursului”, arata Vasile S. Mai precis, pe 8 mai 2014 a ramas definitiva hotarârea de achitare.

                  Noi procese la Tribunalul Bacau si la CEDO

                  Dupa 9 ani de procese si abuzuri, Vasile S. nu si-a incheiat socotelile cu magistratii. A deschis noi actiuni in care cere sa i se faca dreptate si cei vinovati de aceasta eroare judiciara sa plateasca. Pentru abuzurile instantei de control din cererea de revizuire, Vasile S. a facut plângere la CEDO, care se afla in curs de solutionare.

                  In acelasi timp, barbatul a deschis actiune la Tribunalul Bacau, impotriva statului român, prin care cere daune morale de 1.080.000 euro si daune materiale de 50.000 lei, ca urmare a condamnarii sale pe nedrept. In actiunea sa, Vasile S. critica dur „culpa organelor de urmarire penala – Parchetul Militar de pe lânga Tribunalul Militar Iasi si Parchetul de pe lânga Judecatoria Iasi – in efectuarea urmaririi penale si stabilirea adevarului, precum si culpa instantelor militare de control judiciar care au inlaturat sustinerile mele constante de nevinovatie, sustineri dovedite si cu probe, precum si culpa instantelor militare de control judiciar in cererea de revizuire care au interpretat eronat si tendentios anumite dispozitii procedurale”.

                  Tribunalul Bacau a constatat ca omul este indreptatit, de principiu, sa deschida o astfel de actiune, dat fiind faptul ca a fost achitat definitiv in urma rejudecarii. Instanta a dispus efectuarea unei expertize contabile prin care sa se stabileasca valoarea drepturilor salariale de care ar fi beneficiat de la data trecerii in rezerva pâna la achitare, mai precis in perioada 2008 – 2014.

                  „Timp de 9 ani, am fost prins intr-un proces in care nu eram vinovat de savârsirea niciunei infractiuni, fiind victima razbunarii lui B. Catalin (tânarul agresat in discoteca, n.r.). Ca urmare a condamnarii, am suferit prejudicii de ordin material, dar si moral (un imens prejudiciu de imagine). Timp de 9 ani, am cheltuit sume importante de bani, cu deplasarea la instante, cu onorariile de avocat, cu deplasarea martorilor, dar pierderea cea mai mare a constat in pierderea locului de munca, a gradului militar, ramânând fara o sursa de venit constanta si sigura, fiind nevoiti, eu si familia mea (sotia si cei doi copii minori), sa traim doar din salariul sotiei. Sumele pe care pretind a-mi fi achitate le-am cheltuit efectiv pâna la momentul dovedirii nevinovatiei mele, sume pe care in majoritate le-am imprumutat. Daunele morale sunt calculate pentru 9 ani – 10.000 euro/luna.”
                  – Vasile S.

                  Colegiul National „Vasile Alecsandri” Bacău in paginile Desteptarii

                    Noi, cei de la „Alecsandri”, suntem mândri să ne prezentăm ca unul dintre colegiile emblematice ale orasului lui Bacovia. Vorbesc în locul nostru performantele scolare tot mai bune din ultimul timp, si aceasta datorită unei conlucrări deosebite între toti factorii educationali implicati si unde educatia este una modernă, eficientă, centrată pe elevi.

                    Faptul că în Colegiul nostru promovabilitatea la bacalaureat din ultima sesiune a fost de 100 %, că s-au obtinut rezultate exceptionale în anul 2015 la olimpiadele nationale – 2 locuri I, 1 loc II, 1 loc III, o medalie de argint, premii speciale si mentiuni; că au loc numeroase activităti extra curriculare si extrascolare, proiecte de anvergură locală, judeteană, natională si europeană (printre care proiectele Erasmus); că avem rezultate deosebite la Evaluarea Natională, ceea ce a permis accederea celor mai multi elevi, absolventi ai clasei a VIII-a, la liceele pe care si le-au dorit precum si alte proiecte educative cu impact în educatia elevilor nostri, probează afirmatiile de mai sus.
                    Popularizarea noastră la loc de cinste în cadrul învătământului băcăuan se datorează si cotidianului Desteptarea – „CEL MAI BUN”, căruia îi multumim că, de-a lungul timpului, prin paginile sale, a promovat, în comunitatea băcăuană, realizările notabile ale colegiului.

                    Aceasta a fost sursa informatiilor despre ansamblurile sportive, corale si de dans ale Colegiului, despre activitătile cultural-educative ce au avut loc (vernisaje, lansări de cărti, întâlniri cu scriitorii băcăuani, dotarea bibliotecii cu peste 400 de volume numai din donatii, expozitii de cărti, de măsti etc.), pe care cititorii ziarului le-au aflat. Băcăuanii stiu, citind ziarul, că şcoala noastră poate să stea cu fruntea sus între liceele europene având în vedere comportarea elevilor noştri în programele de parteneriat cu licee din Europa, modul în care se relaţionează, comunică si colaborează cu elevi europeni (au tradus în limba engleză Manual de implementare a firmei de exercitiu, au alcătuit un Ghid de greseli tipice ale traducătorului în engleza de afaceri), ca să dăm doar un exemplu.
                    Sperăm si pe viitor într-o colaborare la fel de benefică pentru noi care să probeze valoarea Colegiului National „Vasile Alecsandri” ca o institutie de învătământ de prestigiu, cu dascăli bine pregătiti si cu profiluri diverse ce se potrivesc pasiunilor elevilor si, mai ales, le oferă reale oportunităti pentru o carieră profesională viitoare.

                    Tânăra conducere managerială a colegiului, împreună cu întregul colectiv de profesori, ale căror calităţi didactice şi profesionale sunt remarcabile, si-a asumat misiunea să ofere tuturor elevilor o pregătire generală bună, să aprofundeze domeniile care constituie baza pentru a urma studii universitare în institutii de top si, de asemenea, să le transmită un sistem de valori, să le formeze competenţe necesare integrării în societate.

                    Ana CHISCOP

                    Cartea de oaspeti – Desteptarea 7500

                      pagina1

                      Astazi se implinesc 7.500 de editii de cand ziarul Desteptarea iese de sub tipar. Cu aceasta ocazie invitam cititorii nostri sa ne comunice doleantele, gandurile, ideile si orice altceva considera, folosind formularul de mai jos.

                      De 7.500 de ori

                      Prima oara când m-am apucat de jurnalism m-am speriat si, dupa un an, am renuntat. Aveam, ce-i drept, scuza ca eram si student in acelasi timp si trebuia sa aleg intre facultate si ziar. De fapt, m-am speriat pentru ca mi-am dat seama ca primisem, ca ziarist, prea multa putere. Ca, prin ceea ce scriam, afectam, iremediabil, destinul oamenilor si ca trebuia sa fiu extrem de atent cu ceea ce spun pentru ca orice greseala nu ma viza doar pe mine, ci si pe multi altii.

                      Ziarul, oricare ar fi el, trebuie sa paseasca atent pe sârma perfect intinsa si sa pastreze echilibrul. Sa respecte regulile meseriei, dar si pe cele ale societatii si sa apere principiile democratice. Sa informeze, in primul rând.

                      DESTEPTAREA este un ziar al comunitatii. Un ziar care apare de 26 de ani continuu, care implineste, astazi, 7.500 de editii. Care a incercat, inca din 22 decembrie 1989, sa reflecte realitatea sociala si politica a Bacaului, sa spuna lucrurilor pe nume si sa ajute atunci când a fost nevoie. Si asta n-ar fi fost posibil fara efortul si daruirea a zeci de ziaristi.

                      DESTEPTAREA a demonstrat ca poate sa evolueze si sa se adapteze. De la tiparul offset, cu litere culese manual, la pagina tehnoredactata pe computer, de la pagini alb-negru, la pagini color. Intre timp a aparut versiunea electronica, pagina de Facebook si contul de Twitter, versiune speciala pentru telefonul mobil si alte noutati.

                      DESTEPTAREA s-a schimbat pentru ca societatea s-a schimbat. Cititorii au evoluat, au alte solicitari, doresc alte informatii si le doresc, de obicei, mai repede. Ziarul a trebuit sa se adapteze acestor nevoi in schimbare ale publicului, sa scrie mai condensat, sa aduca evenimentul mai repede in atentia cititorului si, desi aflat sub presiunea timpului, sa incerce sa nu greseasca.

                      Unde ne vedem peste alte 7.500 de editii? Va mai rezista ziarul tiparit? Vom fi cititi doar in format electronic? Poate se vor inventa alte tehnologii, poate se va demoda si cititul pe telefon si se va inventa o modalitate prin care ziarul sa fie citit pe un ecran de aer, ca o holograma. Sau cine stie ce se va mai face. Orice s-ar inventa, cu certitudine vom fi si noi acolo. Pentru ca asta este misiunea noastra!

                      Razvan Bibire

                      Darmanesti: Incendiu la un fond forestier de pe dealul Caraboaia

                        Pompierii de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Bacau incearca la aceasta ora sa stinga un incendiu de fond forestier de pe dealul Caraboaia, din Darmanesti.

                        Focul se manifesta pe aproape 4.000 de metri patrati si se intervine la fata locului cu 19 pompieri militari, 4 pompieri voluntari si 7 lucratori silvici.

                        Si la Slanic Moldova, zeci de pompieri din Bacau, Onesti si Moinesti, voluntari si lucratori silvici au actionat toata noaptea de duminica spre luni dar si in cursul zilei de astazi ca sa stinga un incendiu iscat in zona impadurita, din cartierul Ciresoaia.

                        Acolo au fost doua focare. Unul care se manifesta pe o suprafata de 6 ha intr-o padure de tineret si unde au ars doborâturi, copaci tineri si vegetatie uscata, iar al doilea era extins pe o suprafata de un hectar, fiind cuprinse de foc frunze uscate si doborâturi.

                        Incendiul a fost lichidat in jurul orei 16.00 iar pentru supraveghere au mai ramas in zona 20 de pompieri si angajati de la silvic.

                        Accident rutier produs pe fondul nepăstrării unei distanțe de siguranță în mers

                          La data de 15 noiembrie a.c., în jurul orei 24.00, la intersecția străzilor Gheorghe Donici cu Poet Vasile Cârlova, din Bacău, s-a produs un eveniment rutier în care au fost implicate trei vehicule.

                          Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că un bărbat de 38 de ani, din Bacău, care conducea un autoturism pe strada Gheorghe Donici, nu a păstrat o distanță de siguranță în mers față de un autoturism condus de un bărbat de 37 de ani, din comuna Letea Veche, care se oprise și semnaliza pentru a vira la stânga, a intrat in coliziune cu acesta.

                          In urma impactului autoturismul condus de bărbatul de 37 de ani a fost proiectat pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu un autoturism, condus de un bărbat de 34 de ani din comuna Hemeiuș.

                          În urma evenimentului rutier a rezultat avarierea celor trei autoturisme și vătămarea corporala a conducătorului auto de 37 de ani, care a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Bacau, pentru îngrijiri medicale.

                          Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost negative.

                          În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

                          Fotbal/ Liga a II-a: Se continua cu Popovici

                          Adio, dar ramân cu tine! Antrenorul Cristi Popovici va ramâne pe banca tehnica a divizionarei B Sport Club Bacau.

                          Sâmbata, dupa infrângerea de acasa cu Dunarea Calarasi (echivalenta cu cel de-al saselea esec intern al SC-ului in acest campionat), Popovici si-a prezentat demisia de onoare, insa conducerea gruparii bacauane nu a acceptat-o.

                          „In urma analizei facute la echipa, am decis ca pentru Sport Club cea mai buna solutie este de a continua sub comanda lui Cristi Popovici”, a anuntat, luni, presedintele clubului, Cristi Ciocoiu.

                          Dupa 14 etrape, Sport Club se afla pe locul 7, la doar un punct de zona play-off-ului. Sâmbata, in runda a 15-a, bacauanii vor juca pe terenul Daciei Unirea Braila.

                          In alta ordine de idei, tot luni, Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta a declansat un control la stadionul „Letea”, gazda Sport Clubului.

                          Site-urile de socializare după atacurile de la Paris, un mediu toxic al dezinformării extrem de facile

                            Portalurile de social media oferă platformele pe care se poate exprima oricine cu privire la orice. Este vorba despre o „democratizare” absolută a accesului la informații și la instrumentele necesare producerii de informații. Această „democratizare” înseamnă însă că și oameni care au o agendă, așa-zișii „postaci”, au acces la aceste canale deschise și, după cum vom vedea într-un experiment realizat de un tânăr newyorkez, Rurik Bradbury, manipularea pe site-urile și portalurile de socializare se face cu extrem de multă ușurință pentru că nimeni nu verifică informația postată și o ia drept bună, chiar dacă există indicii serioase și vizibile că este vorba de o farsă sau o intoxicare, conform unui material publicat de Washington Post.

                            ‘Cred că am văzut chiar și o companie de presă profesionistă postând pe Twitter un mesaj despre cum au fost stinse luminile Turnului Eiffel în memoria victimelor” atacurilor teroriste produse vineri seară la Paris, a susținut Bradbury, specialist de marketing la o companie de software din New York. În confuzia orelor de după atacuri și în goana nebună după cât mai multe accesări, după cât mai multe like-uri, după dobândirea statutului de mesaj viral, cineva a confundat obișnuita stingere a luminilor Turnului Eiffel de la ora 01:00 dimineața cu un omagiu emoționant adus victimelor atentatelor.

                            Bradbury a postat pe contul de Twitter al alter-ego-ului său, @ProfJeffJarvis — un binecunoscut cont de parodie în care se râde pe seama așa-numiților ‘thinkfluencers’, cei care „impun tendințele” de opinie pe portalurile de socializare — și a scris un tweet sec despre emblematicul turn parizian coborât în întuneric.

                            Mesajul postat la @ProfJeffJarvis este simplu, fără echivoc: „Wow. Au fost oprite luminile Turnului Eiffel pentru prima oară din 1889″.

                            Acest mesaj pe Twitter a fost perfect încadrat în nota celorlalte mesaje care au început să circule în acea noapte, multe dintre ele întocmite pe genunchi, fără surse verificate dar păstrând aparențele expertizei în domeniu. Mai mult decât atât, acest mesaj al personajului fictiv ProfJeff a devenit viral. Până duminică, aproximativ 30.000 de utilizatori de Twitter au retransmis această informație cu totul falsă, ceea ce demonstrează că în mediile online de socializare oamenii sunt înclinați să creadă orice.

                            ‘În general, sunt fascinat de modul în care faptele, și în special faptele false, sunt diseminate pe Twitter și de ștacheta foarte joasă a unor mesaje virale acceptate de un public foarte credul”, susținea Bradbury într-un interviu.

                            De această dată însă farsa a luat proporții mai mari decât de obicei după ce câteva companii și organizații profesioniste de știri au retransmis mesajul personajului ProfJeffJarvis, chiar dacă acest mesaj avea un conținut „prima facie” fals, iar avatarul sursă era un bătrân cu o față plictisită care poartă pe cap o șapcă dotată cu două doze de bere. În plus, orice om, cu atât mai mult jurnalist, care a preluat acest mesaj putea să-și dea seama foarte ușor că este o farsă pornind doar de la datele personale ale contului, sau de la istoricul mesajelor transmise de pe el. Un astfel de personaj care postează o astfel de informație imploră practic să nu fie luat în serios și a obținut efectul contrar.

                            ‘Ar trebui să fie evident, după o mică pauză de gândire, că luminile Turnului Eiffel nu au rămas aprinse din 1889 și până în prezent. Un asemenea nivel de iluminare nu ar fi fost disponibil la sfârșitul secolului XIX. Mai mult decât atât, sistemul de iluminare al celebrului turn parizian a fost instalat abia în 1925. În plus, 14 ani mai târziu avea să înceapă cel de-al Doilea Război Mondial, ca să nu mai menționăm cât de costisitoare ar fi fost menținerea permanent aprinsă a acestui sistem de iluminare timp de mai bine de un secol”, subliniază Bradbury.

                            Pornind de aici, unele organizații de presă nu au făcut decât să toarne gaz pe focul dezinformării. Câteva organizații de presă au postat fotografii cu luminile stinse ale Turnului Eiffel din luna ianuarie, un gest făcut în memoria victimelor atacului de la săptămânalul satiric Charlie Hebdo, dar au modificat data în 13 noiembrie.

                            Reacția din social media după o astfel de tragedie este ca un ghiveci în care unele ingrediente sunt OK dar coexistă cu multe altele care nu-și au locul. Pot fi semnalate elemente pozitive, cel puțin la nivelul intenției, așa cum sunt „#porteouverte” sau Facebook ‘Safety Check’ din Paris, deși rămâne de văzut cât de mulți oameni au avut de câștigat de pe urma acestor inițiative, mai subliniază Bradbury într-un mesaj pentru Washington Post. „De asemenea, mă deranjează faptul că Facebook a obținut o victorie de PR profitând de tragedia de la Paris, extinzându-și agenda până la a deveni identitatea socială de facto a tuturor oamenilor și apoi monetizând acest monopol. Dacă acest sistem Safety Check devine un lucru obișnuit, oare Facebook va deveni responsabil, în vreun fel, pentru eventualele operațiuni de urgență pe care ar putea să le declanșeze? Care ar putea fi implicațiile dacă cineva nu-și postează statutul la Safety Check și așa mai departe?”, a continuat el.

                            „Însă partea care mi se pare cea mai inutilă”, continuă Rurik Bradbury, „este legată de implicarea mijlocită a oamenilor în acest eveniment care în realitate este o tragedie oribilă dar în mediul virtual capătă tot felul de valențe sau substraturi care nu au nicio legătură cu realitatea”. Milioane de oameni care nu au nicio legătură cu evenimentele de la Paris s-au înghesuit să-și spună părerea fără a se obosi să-și „rumege” gândurile și diseminând informații de multe ori false pur și simplu pentru a se simți implicați, empatici cu victimele tragediei. „Ori dacă oamenii doreau să ajute, ar fi putut să o facă mai bine păstrând tăcerea sau postând ceva după un minim efort cognitiv”, adaugă el.

                            În loc de tăcere și disponibilitate la ajutor, social media „a vomitat” în aceste zile prostie prin intermediul conturilor unor oameni aflați la mii de kilometri distanță de Paris, oameni care vor rămâne „implicați” timp de două zile, după care vor acoperi această tragedie pe conturile lor cu alte mesaje, cu ultimul videoclip al nu știu cărei formații sau cu bancul zilei.

                            AGERPRES

                            Explozie la o locuinta din comuna Agas

                              Deflagratia s-a produs duminica la locuinta unei femei de 61 de ani, din satul Pârâul Agas, din comuna Agas, din cauza centralei termice.

                              In urma exploziei, ce a fost urmata de incendiu, au fost distrusi pereti ai casei, acoperisul si bunurile din interior.

                              Pompierii de la Garda de Interventie Comanesti au intervenit si au stins focul in scurt timp stabilind la final ca cel mai probabil explozia s-a produs pentru ca sistemele de protectie ale centralei nu ar fi fost functionale.

                              Pagubele materiale se ridica la circa 100.000 de lei, insa proprietara avea asigurare. In urma acestui eveniment, nu s-au inregistrat victime omenesti.