vineri, 9 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 3245

Cu caruciorul pe scarile Tribunalului

    Scene hilare, marti, la Tribunalul Comercial din Bacau – Fosta Curte de Apel, unde un batrân in carucior cu rotile se chinuia sa urce scarile pentru a ajunge in sala de judecata.

    Eugen Simion, care a ramas fara un picior in aceasta primavara, in urma unei afectiuni medicale, se judeca pentru ceea ce numeste „o demolare abuziva”.

    Cazul a fost prezentat de cotidianul “Desteptarea” la inceputul acestui an si se refera la o constructie de pe Aleea Ghioceilor din Bacau, demolata de executorul judecatoresc, desi, s-a aparat batrânul, firma sa avea terenul concesionat pe 25 de ani de la primarie.

    Pâna la urma, barbatul in carucior a fost urcat pe scarile Tribunalului Comercial de rude si trecatori, cu ajutorul unui jandarm.

    Sarcina grea, curatenia Bacaului! Taxe mari, servicii indoielnice

    Anul viitor, bacauanii vor plati taxa de salubritatee, din nou, la numarul de persoane si nu pe apartament, cum a fost in 2015. Desi nu se mai mira de aceste schimbari care au loc de la an la an, bacauanii spun ca de banii pe care ii platesc ar putea avea servicii mai bune: maturatul si deszapezirea nu trebuie sa se faca doar pe strazile principale, ci pe toate aleile, caci toti platesc taxe si impozite.

    Un oras curat pentru toata lumea. Daca santierele sunt interminabile, strazile sunt asa cum sunt, reteaua de termoficare da chix in fiecare iarna, iar apa se intrerupe regulat in municipiu, bacauanii ar vrea ca macar lucrurile simple sa fie facute bine. Vorbim despre curatenia orasului. Am fost in cartierele orasului, iar oamenii au vorbit despre sincopele pe care le-au intâlnit in aceasta activitate.

    „Nu primim servicii pe masura banilor pe care ii dam. Mai ales daca taxa de salubritate se va achita iar pe persoana. Pe strada se mai matura, dar oamenii arunca aiurea gunoaie, iar asta este o problema”, ne-a spus Ioan Burghel, un bacauan care locuieste in zona Garii.

    Nu sunt mai multumiti cei care locuiesc pe Mioritei, mai ales ca n-au avut de-a face doar cu mizeria care apare zilnic, ci si cu un santier interminabil in ultimii doi ani. Acelasi lucru l-au reclamat. Degeaba se face curat si frumos doar la strada principala. De altfel, un alt exemplu elocvent este terenul dintre strada Mioritei si Tipografilor, unde este si un bloc ANL. Aici este o mizerie de nedescris, iar zona arata deplorabil, mai ales ca abia au trecut pe acolo muncitorii care lucreaza la proiectul european de modernizare a spatiilor verzi.

    In zona URA, insa, bacauanii spun ca n-au vazut picior de maturator de luni de zile. La fel, nu facem referire la strada Republicii, de-a lungul drumului european 85, ci la strazile dintre blocuri. „Este oribil. S-a incheiat santierul de la termoficare, a ramas in urma pamânt, praf de nedescris. Unul n-a venit aici sa mature”, ne-a spus Stefan Alexa, care sta pe Republicii, in spate.

    Si in cartierele CFR, Izvoare si Serbanesti sunt probleme

    In zonele preponderent cu case, oamenii ii cunosc bine pe cei care vin si matura. Zone intregi sunt acoperite poate de o singura persoana, iar aceasta se rezuma, de cele mai multe ori, la a curata doar ce e la suprafata. „La strada este ok. Dar, daca e sa o luam asa, sa strânga frunzele n-au venit niciodata, sa vopseasca copacii sau bordurile nici atât, ca sa nu mai zic ca la deszapezire se rezuma doar la strada principala”, a spus Ovidiu Tiron care sta in cartierul CFR.

    „Noi, cei care stam la casa, platim impozite poate cât un bloc intreg. Cu toate acestea, nu vedem maturatori poate nici o singura data pe an. Daca nu primim servicii, poate ar fi cazul sa nu achitam integral nici taxa de salubritate”, ne-a spus un locuitor al cartierului Serbanesti, si nu este singurul care a dat aceasta sugestie: corect ar fi cine nu primeste servicii, sa nu plateasca degeaba, sau sa i se reduca din suma datorata bugetului.

    Explicatia autoritatilor: orasul e prea mare, iar angajatii sunt prea putini

    „Sunt mai multi maturatori alocati pe strazile principale intrucât acestea sunt tranzitate de un numar mult mai mare de persoane comparativ cu zonele rezidentiale. Alocarea maturatorilor pe sectoare se realizeaza si in functie de densitatea populatiei – mai multi in zonele cu blocuri, mai putini in zonele cu locuinte individuale”, a declarat Gabriel Gritcu, directorul Directiei Servicii Publice. Acesta a explicat ca personalul este insuficient, mai ales ca pe weekend sunt maximum 30 de persoane care se ocupa de tot orasul.

    „Gânditi-va ca 130 de lucratori tin un oras de 130.000 de locuitori”, a mai zis Gritcu. Munca manuala este sustinuta si de cea mecanizata: trei maturatori stradale si o autospeciala cu jeturi sub presiune care lucreaza in sezonul cald (nu pot fi utilizate atunci când exista risc de temperaturi negative noaptea – poate ingheta apa in instalatii). Se intervine pe arterele principale si in parcarile asfaltate. Utilajele nu pot interveni acolo unde starea carosabilului nu permite. In total, trebuie acoperite 322 de strazi, 1,5 milioane mp de trotuare, parcari si 12 milioane de mp de zone intre blocuri.

    mizerie serbanesti

    Mizerie de nedescris pe malul Bistritei

    Zona din apropiere de Lacul Bacau, in cartierul Serbanesti, pe malul Bistritei a fost transformata intr-un maidan plin gunoaie, unde sunt depuse, frecvent, si materiale rezultate din demolari de constructii. Aici isi fac veacul câinii comunitari si am vazut scormonind in mizerie chiar si porci. Directorul Directiei Servicii Publice, Gabriel Gritcu, cunoaste bine situatia, dar arata ca nu poate face fata ritmului in care se arunca gunoaie. Este vorba de strada gen.Eremia Grigorescu, cea care merge paralel cu un contracanal, de a carui administrare se ocupa, legal, Hidroelectrica Bistrita. „Chiar daca azi strângem gunoaiele, mâine sunt la loc. Accesul este dificil, dar chiar si asa mergem periodic la curatenie. In principiu, se considera ca la case sunt mai putine deseuri decât la blocuri”, a declarat Gritcu. Contracanalul in discutie este el insusi murdar, fiind plin de stufaris, gunoaie, pet-uri. Unul dintre administratorii societatilor comerciale care au acolo ateliere si sedii chiar si-a exprimat dorinta de a primi in grija portiunea de teren din dreptul intreprinderii sale, pentru a o imprejmui cu gard si pentru a face igienizarea necesara. De aceasta ar trebui sa se ocupe, insa, Hidroelectrica. „Noi am facut o actiune de curatenie acum 3 ani (n.r.???). Daca in fiecare an facem decolmatare si curatenie, ramânem fara bani. Trebuie totusi un efort conjugat, din partea noastra, a autoritatilor locale, a oamenilor si societatilor comerciale din zona. Nu avem cum sa intervenim pentru ca locul sa fie luna in fiecare an”, explica Maricel Raileanu, director adjunct productie la Sucursala Hidroelectrica „Bistrita”, care a promis o inspectie in teren, in curând.

    Cum se incaseaza taxa de salubrizare in 2016

    In acest an, taxa de salubrizare s-a achitat pe apartament, in urma unei modificari operate printr-o hotarâre de Consiliu Local. Astfel, indiferent daca era locuit sau nu, pentru fiecare imobil din Bacau se achita o taxa de salubrizare de 144 de lei. Erau avantajate astfel familiile cu mai multi membri (n.r. se plateau costuri pentru maximum doi membri) si pierdeau bacauanii plecati in strainatate, care aveau lacat pe locuinta, dar trebuiau totusi sa plateasca servicii de care nici macar nu beneficiau. Alta categorie afectata de aceasta decizie erau persoanele singure, care au achitat in loc de 72 de lei pe an la salubritate, 144 de lei.
    O bacauanca chiar a contestat in instanta noua formula de taxare, dar institutia i-a respins demersul, declarând taxa legala.
    In 2016, taxa de salubritate se va incasa din nou pe persoana. „Trebuie sa respectam Codul Fiscal. Am stabilit o taxa de 6 lei de persoana, pe luna, iar cu acest pret vom putea acoperi costurile serviciilor”, a explicat primarul Romeo Stavarache. Persoanele juridice si institutiile vor achita 10 lei pe luna de salariat. Pentru locuintele goale, se va calcula taxa aferenta unei persoane pe luna.
    In fiecare an, municipalitatea incaseaza 14,8 milioane de lei din aceasta taxa speciala, din care 8,8 milioane de lei se duc la societatea care ridica gunoiul, SOMA SA.

    Ultima majorare a taxelor si impozitelor locale a avut loc in 2013, atunci când Guvernul a impus o crestere cu 16 la suta. Desi promisese in campania electorala din 2012 ca nu va majora birurile, Stavarache s-a scuzat in 2013, la aprobarea taxelor, ca Guvernul impune cresterea cu 16 la suta, ca urmare a actualizarii cu rata inflatiei. De la acea majorare, taxele au ramas in acelasi cuantum. Taxa de salubrizare nu s-a modificat in ultimii cinci ani, cu exceptia lui 2015, când s-a achitat o suma pe apartament si nu pe persoana.

    Cine e scutit de la plata taxei de salubritate
    Dupa noul Cod Fiscal, vor fi scutiti la plata veteranii de razboi si vaduvele, unitatile de invatamânt, fundatiile, organizatiile care acorda servicii gratuite si reprezentantii legali ai minorilor cu handicap grav si ai minorilor incadrati in grad de invaliditate.

    Tot in acest an, consilierii au vrut sa impuna de la 1 martie dublarea taxei de salubritate la 288 de lei pentru familiile care locuiesc in blocurile turn care nu si-au inchis toboganele. Proiectul de hotarâre s-a transformat in amendament. Cei care nu inchideau toboganele in doua luni, trebuiau sa achite taxa de salubrizare dubla. O parte din cei vizati s-au conformat, altii nu. „Din cele 104 boxe, 64 s-au inchis, ceilalti au achitat taxa majorata. Toti cei ramasi au facut demersuri pentru a le inchide. Din acest motiv, anul viitor, in proiectul privind taxele si impozitele nu se mai regaseste aceasta situatie”, a explicat consilierul local PNL, Ilie Birzu.

    Programul de activitate al maturatorilor este in schimburi.
    Schimbul I: L-V 6.30-15 (aproximativ 90 maturatori zilnic pentru toata suprafata orasului)  
    Schimbul II: L-V 13.00 – 21.00
    S-D: 7-11 (aproximativ 25 maturatori)
    In fiecare zi, 2 muncitori sunt in zona centrala. 

    Ce inseamna servicii de salubrizare: colectarea, transportul si depozitarea deseurilor, curatarea si igienizarea gheenelor, maturatul stradal, curatenia zilnica, prinderea si gestionarea câinilor comunitari, intretinerea spatiilor verzi si a parcurilor.

    Revelion cu ANAF-ul la masa

    Proprietarii si administratorii de restaurnate si hoteluri au fost bagati in priza, pâna dupa Anul Nou, de finantisti. Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) tocmai a anuntat ca in perioada 31 decembrie – 5 ianuarie inspectorii antifrauda vor controla, in toata tara, localurile care organizează petreceri de revelion. Toate resursele operative și materiale implicate, pâna acum, în verificarea centrelor engros vor fi relocate într-o noua operatiune, denumita „Revelion 2016”.

    Nu stiu daca petrecaretii vor vedea picior de inspector pe ringul de dans, sau daca la masa de Revelion vor putea ciocni o cupa de sampanie cu un astfel de personaj, dar cert este ca inspectorii vor calca sistematic localurile de pe lista. Doamne fereste, nu chiar la cumpana dintre ani, dar inainte si dupa eveniment este timp berechet de controale incrucisate.

    Pentru ca ANAF spune ca urmareste verificarea modului în care operatorii economici au înregistrat sumele încasate pentru pachetele de revelion vândute, precum si încasarile din seara de revelion care nu au fost prinse în aceste pachete. Si mai spune ca actiunea se bazeaza pe monitorizarea ofertelor organizatorilor. De aceea, conform unui principiu regasit in celebra Strategie ANAF pentru perioada 2013 – 2017, se incepe din etapa de predocumentare, iar pe baza datelor din surse deschise si proprii legate de capacitatea localurilor, de numarul pachetelor oferite la vânzare, de cuantumul aprovizionarilor si de înregistrarea acestora în evidentele contabile, s-a alcatuit deja profilul de risc si esantionul de verificat.

    Ehei, pe la câte revelioane cu mult public am fost, si la noi si pe meleaguri mai indepartate, unde chiar am urat „La multi ani!” câte unui amploiat de la Fisc „demilitarizat”, vecin de masa, dar niciodata nu l-am intrebat de taxe si impozite si, mai ales, de controale inopinate. Pentru ca pe vremea aceea nu se punea problema DNA-ului, bau-baul de astazi de speriat contribuabilul.
    Acum, pâna una-alta, vai de negustorii care au dosit de Fisc niscaiva incasari de Revelion. Dar si de petrecaretii care s-ar putea sa gaseasca usa inchisa la hotel sau la restaurant, daca lucrurile au mers prea departe.
     

    Un ministru de doi lei

    Visul de aur al Capitalismului e pe cale sa fie pus in practica de asa-zisul guvern de tehnocrati pus in functie de revolutia „tinerilor frumosi si liberi”. „Munca patriotica” ii spune inainte de 1989, „munca pe doi lei” ii spune, azi, ministrul de finante, care nu intelege de ce românii nu muncesc la fel ca alte popoare, aproape pe gratis. Al naibii poporul asta, nu intelege binefacerile pe care le aduce munca neplatita. Bineinteles, binefacerile sunt pentru investitori, nu pentru salariati, dar de ce sa ne legam acum de amanunte?

    Lasând gluma la o parte, partea neplacuta in aceasta privinta nu este ca ministrul de finante a scos o astfel de perla. Partea cu adevarat tragica este ca societatea civila, presa si retelele sociale nu au sanctionat acest derapaj. Sa ne intelegem: vreau tratament egal! Daca ministrul de finante al lui Ponta a fost huiduit copios pentru o gafa, vreau ca si ministrul tehnocrat al lui Ciolos/Iohannis sa primeasca acelasi tratament. Dar, daca nu e comanda, presa si societatea civila nu se executa.

    Si ajungem la cea mai tragica parte a problemei: faptul ca huiduielile de care a avut parte guvernul anterior au fost orchestrate. Cum deschidea gura câte un ministru, cum sarea presa libera si societatea civila in sus pe motiv de ultragiere. Când, insa, tehnocratii calca si ei in strachini, mucles! Toata lumea tace. La ordin.

    Politica româneasca a devenit de mult o forma fara fond. Ritualurile democratice se deruleaza in virtutea inertiei, insa sunt lipsite de consistenta. Deciziile nu se iau in interesul poporului, cum spune Constitutia, ci in interesul unor tot mai obscure grupuri de interese, unele aflate in exteriorul teritoriului national.

    In acest context, faptul ca Guvernul insista pe ideea de a plati cât mai putin munca este la fel de dementa ca si programul de alimentatie rationala al lui Ceausescu. Pentru ca, sa ne intelegem: nu este vorba despre CRESTEREA salariului minim, ci despre AJUSTAREA sa catre o valoare care sa acopere cheltuielile necesare traiului de zi cu zi. Pentru ca actuala valoare nu are nici o legatura cu realitatea.

    MEMORIA: Invazie de gemeni in Bacau

    Un scurt reportaj video realizat de British Pathe in 1967 la maternitatea din Bacau.

    Moastele Sfântului Nicolae au sosit in Bacau

    Asteptate de un numar impresionant de credinciosi in fata Bisericii „Sf. Nicolae” din Bacau, relicvele ocrotitorului acestui lacas de rugaciune au sosit o data cu lasarea intunericului.

    I-au iesit in intâmpinare IPS arhiepiscop Ioachim insotit de un sobor format din preotii Protopopiatului Bacau.

    Racla cu moastele Sfântului Nicolae a fost adusa de la Biserica „Sf. Gheorghe – Nou” din Bucuresti cu binecuvântarea Preafericitului Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

    [wonderplugin_gallery id=”403″]

    Ele vor ramâne spre inchinarea credinciosilor bacauani pâna joi, 10 decembrie. Dupa Sfânta Liturghie, sfintele moaste vor fi scoase in procesiune urmând sa poposeasca la Catedrala arhiepiscopala de la Roman.

    Sarbatoarea colindelor la Biserica „Sf. Gheorghe”

    In mijlocul Postului Nasterii Domnului, in Biserica „Sfântul Gheorghe” din cartierul Orizont se afla in derulare o serie de evenimente muzicale adunate sub titlul „Colind din suflet de copil”. Aceste concerte au debutat duminica, 6 decembrie, când un grup de copii de la Scoala Gimnaziala nr. 10 i-au colindat pe credinciosii veniti la biserica sa-l praznuiasca pe Sf. Nicolae.

    A doua zi, pe inserat, enoriasii Parohiei „Sf. Gheorghe” au primit colindul coralei preotilor din Protopopiatul Bacau.

    Lacasul de cult s-a umplut de sonoritatile specifice Craciunului. Prelucrarile lirice ale colindelor traditionale au facut sa vibreze inimile spectatorilor. Dupa regalul muzical oferit de preotii bacauani a urmat un „cuvânt pentru suflet” pe care parintele-arhimandrit Pimen Costea, duhovnicul Manastirii „Buna Vestire” de la Tisa-Silvestri, l-a oferit celor prezenti.

    Purtând un dialog cu credinciosii, parintele Pimen a incercat sa aduca mai aproape lumina Craciunului peste sufletele credinciosilor greu incercate de tumultul vietii cotidiene. „Aceste evenimente vor continua si in duminicile urmatoare când ii vom primi pe colindatorii de la Scoala «Ion Creanga» si de la Colegiul National «Vasile Alecsandri» si pe care-i vom rasplati cu dulciuri si colaci, asa cum e traditia la noi, la români” a declarat preotul Constantin Gherasim, parohul Bisericii „Sf. Gheorghe”.

    Bacauan prins cu peste 250 de brazi nemarcati

      Politistii din Statiunea Azuga au oprit pentru control, in timpul unui filtru de noapte in trafic, o autoutilitara la volanul careia se afla un barbat din comuna Ghimes-Faget, judetul Bacau.

      Masina era incarcata cu brazi de Craciun iar soferului i s-au cerut actele de transport. In urma verificarilor a iesit la iveala faptul ca in autovehicul erau mai multi pomi decât in documente, mai precis doar 70 de brazi erau marcati, restul de 256 nu aveau indicativ, drept pentru care au fost confiscati si lasati in custodie ocolului silvic din localitate.

      Bacauanul s-a ales si cu o amenda de 2.000 de lei, dar a ramas si fara masina, aceasta fiind indisponibilizata. Astfel de controale pentru depistarea transporturilor ilegale de pomi de Craciun vor fi intensificate in aceasta perioada.

      Cadouri de la jandarmi

        În cadrul proiectului de voluntariat „Împreună pentru a dărui”, jandarmii de la Postul Staţiune Balneoclimaterică Tg. Ocna, alături de partenerii de proiect, au derulat o campanie umanitara în beneficiul copiilor proveniti din familii nevoiase din localitate.

        Astfel, Mos Nicolae, ajutat de toti cei care s-au alaturat proiectului „Împreună pentru a dărui”, a adus bucuria specifică acestui moment şi speranţa de mai bine prin darurile oferite, in casa a peste 30 familii cu peste 100 de copii.

        Acţiunea va continua până în preajma Crăciunului
        .
        La acest proiect, initiat de Colegiul Naţional „Costache Negri” Tg. Ocna, s-au alăturat pe lângă Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bacău – Postul de Jandarmi Tîrgu Ocna, Asociaţia Onestin din Oneşti, Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Tg. Ocna, Liceul Tehnologic Tg. Ocna, Grădiniţa Anna Maria Tg. Ocna şi site-ul www.tg.ocna.ro.

        Pe data de 14 decembrie 2015, studenții și elevii băcăuani vor afla poveștile de voluntariat din cadrul a 15 ONG-uri active

          Conceptul de voluntariat este slab dezvoltat în România în comparație cu țările membre ale Uniunii Europene. Foarte multe persoane devin reticente la ideea de a face voluntariat din cauza lipse de informare și a unor stereotipuri care și-au pus amprenta în societatea românească. Pentru a scoate în evidență valoarea și necesitatea practicilor de voluntariat, Asociația Romanian Youth Movement for Democracy (RYMD), în parteneriat cu Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău organizează evenimentul cu titlul„Spargem Miturile despre Voluntariat”.

          Evenimentul se va desfășura sub forma metodei non-formale Biblioteca Vie și va avea loc pe data de 14 decembrie 2015, începând cu ora 13:00, în incinta Universității „Vasile Alecsandri”, Corpul D, etaj 1.
          „Prin această metodă non-formală, ne dorim să promovăm în rândul studenților/persoanelor interesate de voluntariat, activitățile pe care ONG-urile băcăuane le organizează în comunitate. Un alt obiectiv al acestui eveniment îl reprezintă spargerea mitului conform căruia voluntariatul este muncă pe gratis prin evidențierea numeroaselor avantaje ce decurg de pe urma implicării în astfel de activități”, a declarat Teodora Dămoc, manager de proiect.

          „Spargem Miturile despre Voluntariat” este un eveniment care va aduce împreună reprezentanții a 15 ONG-uri active în comunitatea locală. Fiecare reprezentant va avea nu doar materiale informative despre asociația sa, ci și va reprezenta o “carte vie” pentru fiecare vizitator care va solicita informații despre voluntariat și organizația din care face parte. Scopul metodei Biblioteca Vie este de a asigura un dialog între elevi/studenți și reprezentanții ONG-urilor băcăuane care au reușit să aducă un plus valoare societății din care fac parte, prin acțiuni de voluntariat. Beneficiarii vor putea să asculte poveștile personale ale voluntarilor din spatele experiențelor dobândite și să decidă apoi dacă vor să se implice în astfel de activități.

          Evenimentul reprezintă o invitație pentru toți cei care sunt interesați de dezvoltare personală și profesională, pentru cei ce vor o schimbare în societate, dar și pentru cei sceptici în privința beneficiilor pe care le poți obține în urma efectuării muncii de voluntariat.

          „Spargem Miturile despre Voluntariat” este un eveniment organizat sub egida proiectului „strONG” – ONG-uri puternice pentru Bacău, finanțat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG din România.

          Adolescentul ocrotit de stat, grav ranit intr-un accident rutier, a fost transferat la Bucuresti

            Baiatul, in vârsta de 16 ani, care s-a ales cu rani grave in urma accidentului de circulatie produs la inceputul saptamânii trecute pe Calea Republicii, din municipiul Bacau, a fost transferat la un spital din Bucuresti. Starea lui a fost critica inca de la inceput, dar medicii din Bacau au reusit sa-l stabilizeze pentru a se putea realiza transferul. Ieri el era in continuare in coma, in stare stabila, dar la fel de grava.

            Reamintim ca adolescentul, ocrotit intr-un centru al Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Bacau, se afla intr-un microbuz al institutiei alaturi de fratele sau, in vârsta de 19 ani, si o educatoare si se indreptau catre comuna Livezi, pentru a participa la inmormântarea mamei lor, rapusa de cancer.

            Pe Calea Republicii, soferul microbuzului a virat stânga pentru a intra in statie Peco sa alimenteze, insa nu s-a asigurat corespunzator si nu a acordat prioritate unui autobuz care se deplasa regulamentar din sens opus. Din pacate impactul nu a mai putut fi evitat iar in urma accidentului baiatul de 19 ani a murit pe loc, iar educatoarea de 52 de ani a decedat la spital dupa câteva ore de la internare.

            Cei doi frati au fost dati de mama lor in grija statului inca de când aveau câtiva anisori, pentru ca nu avea cu ce sa-i creasca. Desi nu i-a crescut ea, copiii tineau legatura cu ea si o vizitau in vacantele de vara.

            Depistat la volan băut și cu permisul anulat

              Un bărbat din județul Neamț, la cărui permis de conducere a fost anulat, a fost depistat în trafic în municpiul Bacău. Polițiștii au constat că cel în cauză se afla și sub influența alcoolului.

              La data de 07 decembrie a.c., în jurul orei 24.00, polițiștii au depistat în flagrant un tânăr de 28 de ani, din județul Neamț, care conducea un autoturism pe strada Republicii din municipiul Bacău, în timp ce avea permisul de conducere anulat.

              Cel în cauză a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,56 mg/l alcool pur in aerul expirat, iar ulterior a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Bacău, unde i s-au prelevat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

              În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul cu permisul anulat și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

              Mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, pus în aplicare

                Un tânăr de 23 de ani, condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru lipsire de libertate a fost depistat de polițiști și încarcerat.

                În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au depistat la data de 7 decembrie a.c., în municipiul Bacău, un tânăr de 23 de ani, care poseda mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.

                Cel în cauză a fost condamnat de Judecătoria Bacău la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate.

                Tânărul a fost încarcerat la Penitenciarul Bacău.

                Autovehicul dat în urmărire de autoritățile judiciare italiene, indisponibilizat de polițiștii băcăuani

                  Polițiștii de investigații criminale din Bacău au indisponibilizat o autoutilitară dată în urmărire de autoritățile judiciare din Italia. Vehiculul, în valoare de aproximativ 90 000 de lei, aflat în posesia unei persoane din municipiul Bacău, figura ca sustras din luna noiembrie 2014.

                  La data de 7 decembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău au identificat un vehicul înmatriculat în Italia, care prezenta modificări la nivelul elemnetelor de identificare.

                  Persoana care se afla în posesia autoutilitarei a prezentat documentele originale de înmatriculare italiene din care rezulta faptul că acesta ar fost fabricat şi înmatriculat în anul 2008.

                  În urma activităţilor de identificare şi omologare efectuate s-a stabilit că elementele de caroserie corespund anului de fabricaţie 2014.

                  Totodată, din verificări a rezultat că vehiculul este urmărit de către autorităţile judiciare din Italia, ca fiind reclamat furat din luna noiembrie 2014.

                  S-a luat măsura indisponibilizării autouitilitarei, în valoare de aproximativ 90000 de lei.

                  În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt și fals.

                  Sfaturi de la politisti pentru cumparaturile online

                    Odată cu apropierea sărbătorilor de iarnă mulți dintre cetățeni vor încerca să achiziționeze acdouri penru cei dragi. Mulți vor încerca să evite aglomerația din magazine și vor fi tentati să caute cadoul ideal online.

                    Pentru ca cei care fac cumpăraturi online să nu devină victime ale fraudelor și să ramână fără bani și fără produsele dorite, polițiștii băcăuani recomandă:

                    Nu plătiţi în avans bunurile comandate prin internet de la persoane necunoscute. Folosiţi un serviciu de curierat cu plata ramburs ce permite deschiderea coletului la primire. Plătiţi pentru marfă după ce v-aţi asigurat că aţi primit ce aţi comandat.

                    Dacă vânzătorul îl presează pe cumpărător să încheie tranzacţia, acesta ar trebui să fie prudent.

                    Dacă oferta este foarte tentantă, trebuie luată în considerare existenţa unor detalii care ar fi putut fi omise din anunţul de vânzare. În plus, în cazul unor nelămuriri, trebuie întrebat vânzătorul.

                    Dacă se cumpără produse „de firmă”, trebuie mers cu vânzătorul la un magazin autorizat, astfel încât să fie probată autenticitatea produsului cumpărat.

                    Întâlnirea cu vânzătorul trebuie să aibă loc în zone publice, iar cumpărătorul poate fi însoţit de persoane în care are încredere.

                    Dacă se cumpără bunuri de la persoane fizice, trebuie cerute documentele de provenienţă a bunului respectiv (factura sau bonul fiscal cu care a fost cumpărat iniţial produsul de la magazin) şi certificatul de garanţie emis de producător.

                    În cazul în care efectuaţi, totuşi, plata online pentru diferite produse, fiţi atenţi când oferiţi detaliile cardului de credit sau debit pe internet; verificaţi întotdeauna daca preluarea datelor se face prin protocol securizat (url-ul de tip https:// înseamnă protocol securizat, iar http:// e necriptat).

                    Refuzaţi tranzacţia dacă vi se cere codul PIN. Este normal să vi se ceară codul CVV (format din 3 sau 4 cifre, inscripţionat pe card). Este mai sigur să folosiţi un card de debit dedicat tranzacţiilor on-line pe care să îl încărcaţi numai cu suma necesară achiziţiei.

                    Comparaţi ofertele de preţ, condiţiile de livrare şi garanţie ale mai multor comercianţi înainte de a lua o decizie.

                    Evitaţi operatorii economici care nu afişează date de contact complete (adresă, telefon, cod unic de identificare fiscală etc.) şi care se rezumă la o simplă adresă de e-mail.

                    Este preferabil să cumpăraţi de la companii cunoscute sau cu care aţi mai avut anterior contacte comerciale şi despre care nu există comentarii negative ale altor clienţi pe forumuri ori pe site-urile de evaluare a serviciilor.

                    Daca bunurile sunt expediate din străinătate, fiţi atenţi la taxele poştale şi la alte costuri pe care comerciantul nu le afişează/calculează, cum ar fi taxe vamale sau TVA.

                    Reţineţi că bunurile care sunt expediate din străinătate ajung la destinaţie într-un timp mai lung. Verificaţi timpul de livrare pentru fiecare tip de serviciu de expediere acceptat de comerciant, dacă se asigură urmărirea coletului pe durata transportului şi dacă se poate garanta o dată limită de livrare.

                    Verificaţi politica respectivei companii de returnare a bunurilor care nu vă plac sau asupra cărora v-aţi răzgândit. Dacă vin din străinătate, s-ar putea ca taxa de returnare prin poştă să fie destul de mare.

                    Achiziţionaţi produse foarte scumpe de la companiile din afara României doar dacă puteţi verifica reputaţia lor şi satisfacţia clienţilor – există site-uri independente care evaluează calitatea serviciilor şi „liste negre” cu companiile care înşeală clienţii.

                    Este important să tipăriţi la imprimantă comanda dumneavoastră, precum şi clauzele şi condiţiile ce apar pe site la momentul cumpărării, pentru situaţia în care ar exista vreo problemă mai târziu.

                    Casele Habitat din cartierul Izvoare vor fi gata pâna de Craciun

                      – 20 de voluntari lucreaza la finisaje n familiile beneficiare vor petrece Craciunul in casa noua

                      Opt familii cu venituri mici din Bacau si-au implinit visul de a avea propria locuinta. Acest lucru a fost posibil cu ajutorul Habitat for Humanity România, care, impreuna cu 200 de voluntari internationali, corporatisti români si personalitati, au construit prin evenimentul “BIG BUILD”, opt locuinte in numai cinci zile, în Bacau, in perioada 5-9 octombrie.

                      La incheierea evenimentului, au ramas de facut lucrari la interior. Acestea sunt in curs de finalizare, iar la final, beneficiarii vor avea parte de o cina speciala, de sarbatori. Acest lucru se va intâmpla cel mai probabil in perioada 18 – 20 decembrie, in prezenta Cârcotasilor de la Prima TV si a reprezentantilor Habitat for Humanity.

                      “Aproximativ 30 de muncitori lucreaza la aceste case de când s-a terminat proiectul BIG BUILD. Suntem convinsi ca finisajele se vor incheia pâna de Craciun, iar pâna atunci planuim o cina festiva, la una din familiile beneficiare”, declara Loredana Modoran.

                      Habitat for Humanity intentioneaza sa extinda in Bacau acest proiect si sa construiasca anul viitor inca 30 – 40 de locuinte pentru familii aflate in nevoie.

                      Incendiu si explozie la o gospodarie din Comanesti

                        Focul a distrus mai multe constructii din gospodarie, dar a fost localizat inainte sa se extinda si la case/Foto: Geta Panaite

                        – evenimentul nu s-a soldat cu victime omenesti, insa flacarile au distrus constructii pe o suprafata de circa 150 mp

                        O familie din orasul Comanesti a fost la un pas de a-si pierde intreaga agoniseala, dupa ce un incendiu puternic s-a iscat intr-o bucatarie de vara.

                        Proprietarul a schimbat un racord la butelia aragazului iar in momentul in care a aprins chibritul gazele emanate au luat foc.

                        Desi a incercat sa stinga incendiul, barbatul nu a reusit si a iesit imediat afara, reusind astfel sa se salveze.

                        Focul s-a extins cu repeziciune iar butelia a explodat.

                        „Când am dat drumul la aragaz focul s-a dus pe furtun. Am pus eu o haina ca sa-l sting, dar degeaba. Am iesit repede sa scot masina din garaj, ca era alaturi, si in urma s-a aprins tot”, povestea Daniel Canea, proprietarul gospodariei.

                        La fata locului au fost chemati pompierii care au intervenit cu mai multe autospeciale si au reusit sa localizeze focul astfel incât sa nu se extinda la casa de locuit sau la locuintele invecinate, care erau foarte aproape.

                        „La sosirea echipajelor incendiul se manifesta cu violenta la anexele gospodariei si la o camera a locuintei si s-a intervenit pentru localizare si stingere, fiind salvate doua case aflate in apropiere”, a declarat mr. Gabriel Hodorog, comandantul Detasamentului de Pompieri Moinesti.

                        Vecinii nu au stat nici ei cu mâinile in sân si au sarit cu totii in ajutor.

                        „Nu eram acasa, eram in oras ca nu stau aici tot timpul. Am venit in graba, dar se vedea fumul de departe. Când am ajuns erau flacari, dar bine ca nu s-a extins mai mult. La mine nu s-a intâmplat nimic”, spunea un vecin, care a venit intr-un suflet când a aflat ce s-a intâmplat.

                        Oamenii i-au ajutat pe proprietarii afectati sa recupereze cât mai multe lucruri din incaperile cuprinse de foc astfel incât pagubele sa fie cât mai mici.

                        Misiunea a fost insa ingreunata de faptul ca in podul bucatariei erau depozitate furajele pentru animale si de aici flacarile s-au extins la grajd si garaj, dar si la o camera a casei. Cauza probabila a incendiului pare sa fie racordul de la butelie, care cel mai probabil a fost defect, insa cel mai important este ca evenimentul nu s-a soldat cu victime omenesti.

                        Pagina 1

                          coperta

                          Premiu academic pentru dr. Adrian Cotirlet

                            – distinctia este conferita de Senatul Universitatii „George Bacovia” Bacau, rector prof.univ.dr. Tatiana Puiu, si Revista Economy Transdisciplinarity Cognition, condusa de prof.univ.dr. Dumitru Marius Paraschivescu, pentru activitatea manageriala din domeniul serviciilor de sanatate si contributia semnificativa in cercetarea stiintifica medicala

                            Sala Senatului Universitatii „George Bacovia” Bacau a fost ieri locul de intâlnire a mediului academic, dar si al colaboratorilor Revistei Economy Transdisciplinarity Cognition, condusa de prof.univ.dr. Dumitru Marius Paraschivescu, pentru acordarea premiului anual, distinctie oferita, de 20 de ani, de la aparitie, an de an, marilor personalitati din literatura economica, directori si marketeri din practica, dar si tuturor celor care contribuie pozitiv la bunul mers al activitatii unei comunitati.

                            Intr-o sedinta largita a colectivului de redactie al revistei, impreuna cu Senatul Universitatii gazda, urmare a recunoasterii rezultatelor obtinute in activitatea manageriala din domeniul serviciilor de sanatate si a contributiei semnificative in cercetarea medicala desfasurata de-a lungul intregii sale cariere, echipa editoriala a decis ca Premiul anual „Dumitru Rusu” sa ii fie acordat anul acesta profesorului universitar doctor Adrian Cotirlet, managerul Spitalului Municipal de Urgenta Moinesti, din martie 2001.

                            Au fost prezenti la aceasta festivitate si reprezentanti ai autoritatilor locale si judetene, prefectul Constantin Pocovnicu, presedintele director al Casei Judetene de Asigurari de Sanatate dr. Mihaela Ion, Daniela Burlacu, directorul Idea Bank Bacau, Doru Simovici, presedintele Camerei de Comert si Industrie, Viorel Ilie, primarul Moinestiului, Vasile Tescaru, viceprimarul Bacaului, Geo Popa, directorul Centrului de Cultura „George Apostu”, presedintele conducerii Universitatii „George Bacovia”, prof.univ. dr. Toader Gherasim, dar si profesorii universitari Dumitru Bontas, Nicolae Lupu, Nicoleta Botez, Gabriela Fotache, alaturi de studenti si chiar reprezentanti ai mediului de afaceri bacauan.

                            „Am considerat ca domnul doctor Adrian Cotirlet reprezinta un model de manager care a putut sa faca ceva aproape din nimic: un spital modern, o oglinda a judetului in domeniul serviciilor sanitare. Credem ca ceea ce a realizat domnia sa este de bun augur atât pentru mândria judetului nostru, cât si pentru recunoasterea ca in serviciul medical românesc se poate face ceva. Iar domnul doctor Cotirlet a aratat ca se poate.”
                            prof. univ. dr. Dumitru Marius Paraschivescu, redactorul sef al Revistei Economy Transdisciplinarity Cognition

                            „Suntem aici, in Sala Senatului Universitatii «George Bacovia», la o intâlnire in care sarbatorim excelenta in management si cercetare. O intâlnire festiva in care sarbatorim 20 de ani de existenta a Revistei «Economy Transdisciplinarity Cognition», 100 de ani de la nasterea marelui economist si mentorului spiritual si stiintific Dumitru Rusu, dar si acordarea premiului anual unui adevarat manager si cercetator stiintific intr-un domeniu atât de aspru cum este astazi domeniul medical.”
                            prof. univ. dr. Tatiana Puiu, rectorul Universitatii „George Bacovia” Bacau

                            Revista recunoscuta international

                            Revista Economy Transdisciplinarity Cognition a fost infiintata in 1994. Este o revista recunoscuta in 11 baze de date internationale, in care publica autori din Africa, Asia, Europa si America, o lucrare cotata B A in domeniul academic. Revista apare bianual sub editura Universitatii „George Bacovia”. Aici sunt publicate lucrari din domeniile marketing, comert, finante, management, administratie publica, turism, contabilitate, dar si studii de cercetare. Din Consiliul de indrumare (Board of Advisors) fac parte profesori universitari din Bacau (Universitatea „George Bacovia”), dar si din institutii de invatamânt superior din Croatia (Split), Rusia (Moscova), Italia (Pavia), Republica Moldova (Chisinau), Franta (Paris), Slovenia, Cipru (Nicosia) si SUA (New York).

                            Mentorul spiritual si stiintific

                            Ctitor si mentor al scolii iesene de contabilitate, prof.univ. doctor docent in stiinte Dumitru Rusu a fost o personalitate proeminenta a culturii economico-contabile, un invatat in structura caruia dominante erau spiritul filozofic limpede si ordonator, puterea de a sintetiza cu detasare ideile si rezultatele cercetarii, apetitul de a comunica si de a pune probleme, de a indruma amical pe cei din jur la cultura si creatie. Un mare profesor, un formator luminos de cunostinte, de discipoli si specialisti, un carturar de profunzime si de rafinament. El a fost cel care a intituit in viata univeristara si in scrierile contabile, prin cuvânt inspirat si fapta cumpanita, prin generoasa vibratie umana si autoritate cordiala, o metodologie a spiritului, exercitata cu demnitatea si devotamentul neclintit al unui magister creator exemplar de idei, dupa cum este prezentat in manualul „Contabiltate – fundamente, aplicatii, istorie si personalitati”, editat de profesorii Universitatii „George Bacovia”, in 2013, la Tehnopress Iasi.

                            „Este un eveniment inedit in viata mea. Am primit acest premiu cu emotie, dar cu mare onoare. Intr-adevar, managementul vad ca vine puternic din spate si vrea sa-l concureze pe medicul chirurg Cotirlet. Am in continuare datorii fata de Spitalul Municipal de Urgenta Moinesti, unde acum 30 si ceva de ani am intrat ca medic stagiar. Nimic nu ar fi fost posibil insa in managementul medical din acest spital fara echipa. Acum aproape 15 ani, toti cei din conducere eram la debut si voiam sa vedem daca se poate. Le-am spus atunci ca peste 10 ani vrem ca acest spital sa fie… un adevarat spital. Am câstigat acel pariu si sunt sigur ca vor mai fi si altele, pentru ca imi doresc mult mai multe pentru aceasta unitate medicala.”
                            prof.univ.dr Adrian Cotirlet, managerul Spitalului Municipal de Urgenta Bacau

                            Rata somajului in judetul Bacau, peste media nationala si regionala

                            Rata somajului inregistrata in judetul Bacau a devenit mai mare, dupa anul 2008, decât media nationala si decât media Regiunii Nord-Est. In 2008 aceasta ajunsese la 5,3% la noi, fata de numai 4,4% in România, iar din anul 2009 la 9% fata de 8,6% in regiune si fata de numai 7,8% pe plan national. Cu numai un an inainte de izbucnirea crizei economice, in 2007, ne aflam sub media regionala, cu 4,4 fata de 5,1% si putin peste media nationala, care ajunsese la doar 4%. Criza economica si financiara declansata in toamna anului 2008 si-a spus cuvântul, iar efectul se mai resimte si in prezent. Cu toate acestea, cifrele inregistrate in acest an arata ca se simte o usoara revigorare in economie, dar in materie de somaj judetul Bacau bate inca negativ nivelul regional si pe cel national.

                            somaj 1

                            Datele pe care ni le-a pus la dispozitie Directia Judeteana de Statistica (DJS) Bacau arata ca, per ansamblu, judetul Bacau avea inregistrati, la sfârsitul lunii octombrie 2015 (datele sunt inca provizorii) 14.009 someri, in scadere cu peste 100 fata de aceeasi luna a anului 2014, dar cu 800 mai putini fata de finalul anului trecut. „S-a ajuns, astfel la minimul ultimilor patru ani, daca privim acelasi moment, sfârsitul lunii octombrie, dupa trei ani in care nivelul ratei somajului ajunsese la 9,5% in anul 2000 si la 9,4% in 2002. Scaderea a inceput din 2013”, prof. univ.dr. Eugenia Harja, director executiv Directia Judeteana de Statistica Bacau. Nivelul minim al ratei somajului a fost inregistrat in octombrie 2007, dupa care a urmat o crestere, iar nivelul cel mai mare s-a atins in octombrie 2009 (8,3%), nivel care s-a mentinut si in octombrie 2010 (7,8%), dupa care a fost in general scadere. Crestere a mai fost in octombrie 2013, la 6,7%. Acum se mentine acelasi nivel fata de anul trecut, dar din datele absolute se observa o usoara scadere.

                            Carte mai putina, somaj mai mare

                            Dupa nivelul de studii, conform datelor despre somajul inregistrat la Agentia Judeteana de Ocupare a Fortei de Munca (AJOFM), populatia apta de munca dar numai cu studii primare, gimnaziale sau in scolile profesionale da cei mai multi someri si, in acest caz, se inregistreaza o usoara crestere. Minimul apare la categoria cu studii superioare, 489 persoane in octombrie 2015, ca si la cei cu studii liceale si postliceale (2.153 de someri). La aceeasi data, in judet somerii care aveau studii primare, gimnaziale si profesionale reprezentau 81,1% din total, urmati de cei cu studii liceale si postliceale,15,4%, si de someri cu studii superioare, 3,5%. In anul 2000, doar 76,6% dintre someri erau din prima categorie, 18,5% din cea de a doua, iar 4,9% din total erau somerii cu studii superioare. Nivelul maxim la aceasta ultima categorie s-a atins in anul 2011 (7,8%), iar proportia cea mai redusa la categoria celor cu studii mai putine in anul 2013 (68,4%).

                            Dincolo de nivelul de studii, dar dupa mediul din care provin somerii, se constata o crestere a numarului celor din mediul urban (10.451 acum), fata de rural (3.558), vizavi de scaderea generala a efectivului, mai ales fata de anii 2009 -2010.

                            Barbatii – mai multi angajati, mai multi someri

                            Pe sexe, dintotdeauna rata somajului la barbati a fost mai ridicata – spune Eugenia Harja, directorul Directiei Judetene de Statistica Bacau. „La sfârsit de octombrie 2015 insa am avut o rata a somajului de 60,9% la barbati (peste 8.500) si de 39,1% la femei (aproape 5.500). De-a lungul ultimilor aproape 15 ani, proportiile s-au pastrat aproximativ la aceleasi nivele. Ele s-au apropiat mai mult in anul 2011, când somerii femei au reprezentat 45% din total, iar barbatii 55%. Iar cel mai redus nivel al acestei proportii, in cazul femeilor, apare in anul 2005 (37,8%), in timp ce la barbati acesta a fost inregistrat in anul 2011 (55%)”, a explicat Eugenia Harja.

                            Somajul pe hârtie si dincolo de ea

                            La modul general, in ultimele luni ale acestui an se observa o scadere sau un nivel aproximativ constant al ratei somajului in judetul Bacau. „Si in economia judetului se observa o usoara revenire – a apreciat Eugenia Harja. Chiar numarul de salariati este in usoara crestere, in acest an. Dar, numarul de someri inregistrati nu-i cuprinde pe cei care au iesit din evidentele AJOFM si cred ca sunt destul de multi”. În realitate, somajul real este foarte greu de calculat. Pentru ca o buna parte a populatiei lucreaza exclusiv în agricultura si presteaza, în general, munci ziliere, uneori platite în produse, iar multi, foarte multi oameni (inclusiv din judetul Bacau) muncesc in strainatate, dar figureaza in statisticile nationale. Iar altii, din diverse motive, nu se mai declara persoane fara loc de munca.

                            „Definitia somajului, asa cum este ea data de Biroul International al Muncii, vizeaza toti oamenii fara locuri de munca, indiferent daca sunt sau nu luati in evidenta, sa nu ai loc de munca, sa fii in cautarea unuia si sa nu refuzi daca ti se ofera. La nivel de judet nu avem, insa, astfel de informatii, ci doar la nivel de tara sau de regiune, conform datelor din anchetele statistice in gospodariile populatiei”.
                            prof. univ. dr. Eugenia Harja, director executiv Directia Judeteana de Statistica Bacau