Acasă Blog Pagina 3200

Au impartit zâmbete si bomboane in Piata Tricolorului

    Trecatorii care au avut drum, luni, la ora 15, in zona Prefecturii Bacau au fost opriti de tineri care le-au impartit bomboane, flori si zâmbete. „Incepe saptamâna cu un zâmbet” a fost indemnul adolescentilor, care au anuntat, astfel, debutul Saptamânii Nationale a Voluntariatului (SNV), organizata la initiativa Asociatiei ProVobis.

    „Nu impartim pliante de data aceasta. Vrem ca prezenta noastra sa fie mai umana, mai calda. Când ii dai omului un pliant crede ca vrei sa-i vinzi sau sa-i ceri ceva”, a explicat Gabriel Magurianu, coordonatorul Centrului de Voluntariat. Programul manifestarii a fost anuntat, tot ieri, in sala mare a Consiliului Judetean, de catre organizatiile care au consimtit sa se implice: FSC Bacau, Habitat for Humanity Comanesti, Sf. Ioan Bosco, Agentia Nationala Antidrog (ANA), Centrul Regional de Ecologie, Interact Club Bacau, Veniti cu Noi si Leo Alpha Young and Smart. A XV-a editie a manifestarii are programate actiuni in fiecare zi: luni – „Voluntariatul cu zâmbete”, marti – un lant uman realizat de voluntarii ANA si un training la sediul FSC, joi – un concurs de tenis la Centrul de Voluntariat si doua actiuni de ecologizare, joi pe Coada Lacului, iar vineri in cartierul Gheraiesti. Miercuri va fi ziua cea mai fierbinte.

    Atunci va avea loc Târgul Voluntarilor, care va aduce „mare galagie, mare bucurie” in Parcul Catedralei, unde adolescentii vor cânta si vor dansa. Simultan, alti voluntari vor prezenta activitatile organizatiilor in care sunt membri, pentru ca bacauanii sa le cunoasca mai bine.

    Sedinta fulger a Consiliului Local Bacau

      Luni a avut loc poate cea mai scurta sedinta extraordinara a Consiliului Local Bacau din ultimii ani, care a durat mai putin de cinci minute. Cei 18 consilieri locali au aprobat in viteza cele doua proiecte aflate pe ordinea de zi.

      Primul a vizat ajustarea remunerarii brute orare a zilierilor in functie de cresterea salariului minim pe economie, intrata in vigoare de la 1 mai. Hotarârea face referire la angajatii de la Spatii Verzi, care vor primi 7,4 lei brut pe ora, in loc de 6,25 lei pe ora brut.

      Al doilea proiect de hotarâre, aprobat si acesta in unanimitate si mare viteza, a vizat mandatarea consilierilor locali in Adunarea generala a Actionarilor de la SC Thermoenergy „sa voteze in interesul Municipiului Bacau situatiile financiare anuale in sedinta AGOA”, dupa cum precizeaza proiectul.

      Din AGA Thermoenergy fac parte consilierii locali Mihai Sustac, Vasile Dragusanu si Isabela Adam. Consiliul de Administratie este condus de administratorul public al municipiului, Leonard Padureanu, si ii mai include pe directorul general al societatii de termoficare, Cristian Palade, Mircea Fechet, Gabriela Fotache, Paul Stupu, Constantin Livint si Vasile Isvoranu.

      4 ani de inchisoare cu executare, pentru o frauda de peste 7,5 milioane lei

        Tribunalul Bacau a dat condamnarile in dosarul de frauda cu fonduri europene in care au fost trimisi in judecata trei administratori de firme, alaturi de societatile Sergio Com SRL din Moinesti si Bavasim Com SRL din Comanesti.

        Sotii Elena C. si Constantin C., asociati si administratori ai SC Sergio Com SRL Moinesti, au fost condamnati la 4 ani de inchisoare cu executare, pentru folosirea cu rea-credinta de documente ori declaratii false, respectiv complicitate. Aceeasi pedeapsa a primit-o Adrian Catalin S., administrator unic si asociat unic al SC Bavasim Com SRL Comanesti, pentru complicitate. Cele doua societati au fost condamnate, pentru aceleasi infractiuni, la pedeapsa amenzii de 20.000 lei si interzicerea de a participa la procedurile de achizitii publice pe o durata de 2 ani. De asemenea, inculpatii sunt obligati sa plateasca în solidar Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale – Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale despagubiri civile de 3.840.576 lei lei, la care se adauga penalitati pâna la achitarea prejudiciului. Inculpatii pot face apel.

        „Toata procedura de selectie oferte a fost fictiva”

        In rechizitoriul DNA se arata ca, in anul 2009, SC Sergio Com, la care erau asociati si administratori sotii Elena si Constantin C., a depus cerere de finantare pentru construirea unei fabrici de lapte. Beneficiarul urma sa achizitioneze utilaje si autovehicule necesare procesului de productie. Valoarea totala eligibila a proiectului era de 15.692.430 lei, din care 50 la suta valoare nerambursabila.

        „Dupa semnarea contractului de finantare cu Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (APDRP), inculpata C. Elena a depus la Oficiul Judetean de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit Bacau mai multe documente false din care rezulta indeplinirea cerintelor contractuale in ceea ce priveste organizarea procedurii de achizitie publica a lucrarilor de constructie a fabricii de lapte. Contractul de lucrari a fost atribuit SC Bavasim, reprezentat de S. Adrian Catalin, societate care a fost in fapt singura participanta la licitatie si care era controlata in realitate de inculpatul C. Constantin”, spun procurorii.

        Conform contractului de finantare, pentru a obtine fondurile nerambursabile, beneficiarul trebuia sa organizeze o procedura de achizitie din care sa reiasa ca a obtinut cel putin trei oferte conforme din punct de vedere tehnic. SC Sergio Com a depus la APDRP, in iunie 2010, cinci dosare de achizitii, printre care si unul pentru executia lucrarilor, in valoare de 11.490.867 lei, executant fiind SC Bavasim Com. Dupa avizarea favorabila a achizitiei lucrarilor, acelasi dosar a fost invocat si in cererea din februarie 2011 prin care Elena C. a solicitat suma de 3.923.107 lei, drept avans, adica jumatate din valoarea ajutorului nerambursabil.

        „Probatoriul administrat in cauza demonstreaza ca toata procedura de selectie de oferte, soldata cu incheierea contractului de lucrari intre SC Sergio Com si SC Bavasim, a fost fictiva, iar actele intocmite sunt false”, se precizeaza in rechizitoriu. Procurorii mai spun ca beneficiarul a depus documente din care rezulta efectuarea lucrarilor contractate de catre SC Bavasim, desi aceasta nu ar fi construit si dotat fabrica de lapte, fiind folosita doar pentru a se solicita decontarea cheltuielilor in baza unor documente fictive. Ca urmare, Sergio Com ar fi obtinut pe nedrept din bugetul UE suma totala de peste 7,5 milioane de lei.

        Start pentru furnizarea de servicii sociale integrate in 38 de comune

          Primariile bacauane care au fost incluse in proiectul pilot ”Incluziune sociala prin furnizarea de servicii integrate in comunitate” au lansat proiectele având ca scop dezvoltarea de servicii destinate copiilor vulnerabili identificati in cadrul recensamântului realizat de UNICEF. E vorba despre 38 de proiecte scrise si depuse de 38 de primarii, care vor fi implementate pâna la 31 decembrie 2016.

          „Proiectele vizeaza dezvoltarea de centre comunitare, completând seria actiunilor pe care UNICEF, in parteneriat cu autoritatile judetene si institutiile publice, le sustin deja la nivelul fiecareia din cele 38 de autoritati publice locale, arata Marian Vatamanescu, purtatorul de cuvânt al Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Bacau (DGASPC). Centrele comunitare vor asigura un pachet de baza de actiuni si interventii preventive facilitând accesul la servicii sociale, de sanatate si educationale pentru un numar de aproximativ 2.400 copii vulnerabili si parintii acestora din cele 38 de comunitati din proiect.”

          Familia, „prim responsabil in cresterea copilului”

          Cele 38 de proiecte vor primi, fiecare, maximum 10.000 de lei de la UNICEF. Proiectul demarat de UNICEF, unic in tara, este realizat in parteneriat cu cele 38 de primarii, Consiliul Judetean, Prefectura Bacau, DGASPC, Directia de Sanatate Publica, Inspectoratul Școlar Judetean, Centrul Judetean de Resurse si Asistenta in Educatie, Directia Judeteana pentru Sport si Tineret.

          Activitatile se concentreaza pe sprijinul familiei ca „prim responsabil in cresterea si ingrijirea copilului”, dar include si masuri pentru identificarea timpurie a riscurilor si vulnerabilitatilor copiilor si familiilor in care traiesc. Proiectul pilot este finantat de UNICEF si Granturile Norvegiene, bugetul total fiind de 5,3 milioane de euro.

          Banu si Berca isi afla sentintele

            Dosarul de trafic de influenta, in care au fost trimisi in judecata fostii demnitari Gabriel Berca si Mihai Banu, dar si fiul celui din urma, Lucian Banu (pentru complicitate), a avut ultimul termen, iar in câteva zile instanta se va pronunta. Gabriel Berca si Mihai Banu au stat in arest preventiv timp de trei luni, fiind trimisi in judecata in august 2015.

            In rechizitoriul DNA, se precizeaza ca, în perioada aprilie 2010 – ianuarie 2012, Gabriel Berca, prin intermediul lui Mihai Banu, a pretins si primit, de la afaceristul Viorel Rusu, denuntator in acest dosar, suma totala de 185.000 euro pentru ca, în calitate de senator si presedinte al PDL Bacau, sa intervina pe lânga membri ai Guvernului în vederea alocarii unei sume de bani catre Primaria Ardeoani. Banii erau necesari pentru achitarea unor lucrari de constructii, în valoare de aproximativ 5,6 milioane lei, executate de firma omului de afaceri.

            Procurorii mai sustin ca, în aceeasi perioada si în acelasi scop, Mihai Banu a pretins si primit, în mai multe transe, de la acelasi om de afaceri, suma de 220.000 euro, atât pentru sine, cât si pentru Gabriel Berca si pentru partidul din care faceau parte. Anchetatorii au retinut ca din cei 220.000 euro, la solicitarea lui Mihai Banu, beneficiind de complicitatea fiului sau, Lucian Banu, 150.000 lei au fost remisi de catre omul de afaceri sub pretextul achizitionarii unui teren de la o persoana indicata de acesta.

            Asul din mâneca – imaginea sifonata a denuntatorului

            La ultimul termen, atât procurorul de sedinta, cât si avocatii inculpatilor au incercat sa aduca cele mai solide argumente. Pentru instanta va fi destul de dificil, in conditiile in care mai multi martori (si chiar Mihai Banu) si-au schimbat declaratiile acuzatoare sau si le-au nuantat pentru a-i proteja intr-o oarecare masura pe cei pe care i-au incriminat initial, la Parchet. DNA a insistat ca declaratiile de la urmarirea penala sunt cele adevarate, iar avocatii, evident, au adus in aparare declaratiile din instanta.

            Procurorul a cerut pedepse cu inchisoarea si confiscarea sumelor primite de inculpati, iar avocatii, direct achitarea. Asul din mâneca, de care s-au folosit aparatorii, ar fi, nu doar declaratiile schimbate ale martorilor, dar mai ales imaginea sifonata a denuntatorului. Avocatii au pus accent pe modul, cel putin imoral, in care a procedat Viorel Rusu, facând denunturi mult dupa ce a beneficiat de numeroase contracte de finantare. S-a amintit si faptul ca denuntatorul este, la rândul lui, cercetat penal si s-a cerut ca declaratiile lui, contradictorii uneori, sa fie privite cu rezerva.

            Mihai Banu, prin avocatul sau, a mers pe aceeasi varianta ca la audieri – aceea ca Rusu a dat benevol bani, dar nu cu titlu de mita, ci ca sponsorizari pentru PDL. De altfel, mai multi martori au recunoscut ca Rusu era sponsorul principal al partidului. Aparatorul lui Gabriel Berca a combatut declaratia denuntatorului, sustinând ca nu exista nicio alta proba care sa confirme acuzatiile. Decizia judecatorului in acest dosar va fi anuntata pe 11 mai.

            Buhusi: Batrâna snopita in bataie

              La sfârsitul saptamânii trecute, la camera de garda a Spitalului Judetean de Urgenta Bacau s-au prezentat peste 430 de pacienti, iar câtiva dintre ei au ajuns in mâinile medicilor in stare destul grava.

              Este si cazul unei batrâne de 86 de ani, din orasul Buhusi, internata cu traumatism sever la cap, mai multe coaste rupte si o mâna rupta, dupa ce ar fi fost batuta de catre fiica sa.

              Cazul a fost sesizat si politistilor din localitate, care au intocmit deja dosar penal, dar ramâne de vazut daca victima va depune sau nu plângere impotriva celei care se banuieste ca ar fi agresat-o.
              Si un tânar de 25 de ani, din municipiul Bacau, a fost internat pe Terapie Intensiva, cu traumatism cranian sever dupa ce ar fi cazut pe scarile din bloc.

              Ingrijiri medicale au mai solicitat si un tânar de 30 de ani, din Rachitoasa, care a fost lovit de cal si a suferit o fractura de mandibula, el fiind transferat la o clinica de specialitate din Iasi, dar si un barbat de 56 de ani, din Faraoani, care a fost lovit de vaca si s-a ales cu o mâna fracturata.

              Facilitati pentru pensionari, anuntate de candidatul PSD la Primarie

                Deputatul Cosmin Necula vrea transport în comun gratuit pentru toate persoanele vârstnice din Bacău
                Cosmin Necula, candidatul PSD la funcția de primar al Bacăului, pledează, în programul său administrativ, pentru acordarea de facilități extinse persoanelor vârstnice din oraș.

                Una dintre prioritățile anunțate de Necula vizează introducerea transportului în comun gratuit, pe toate liniile, pentru toți pensionarii ce locuiesc în municipiul Bacău. Măsura a fost inspirată de exemple din alte orașe mari din țară, unde primăriile au implementat transportul în comun gratuit pentru vârstnici.

                Candidatul PSD mai spune în programul său că va impune, ca viitor primar, creșterea cuantumului bonurilor valorice primite de persoanele vârstnice la 150 de lei, în loc de 100 cum este în prezent. Concomitent, a arătat Necula, Primăria va extinde numărul de persoane ce vor beneficia de bonurile valorice acordate de municipalitate.

                „Am convingerea că fără coruptie și cu mai mult bun simț în cheltuirea banului public, putem mări numărul beneficiarilor și crește cuantumul bonului valoric la 150 lei. De asemenea, transportul în comun gratuit pentru toți pensionarii va fi o prioritate a mandatului meu de primar. Nu trebuie să fie o rușine sau un blestem să înaintezi în vârstă, să îmbătrânești. Iar când vorbim despre cei care au ridicat acest oraș, despre seniorii care au construit Bacăul, trebuie să le oferim respectul cuvenit”
                Cosmin Necula, candidatul PSD la funcția de Primar al Bacăului

                Planeta Mercur a luat fata Soarelui

                  Luni, de la ora 14.00, in curtea Complexului Muzeal de Stiintele Naturii „Ion Borcea” a fost amplasata o luneta-telescop, pentru a facilita observarea, in aer liber, a unui fenomen astronomic rar si spectaculos, care a debutat la ora 14:12, fiind vizibil aproape in intregime si din România. A fost vorba de tranzitarea de catre Planeta Mercur a discului Soarelui.

                  Au venit sa urmareasca „in direct” acest eveniment astronomic elevi ai Cercului de Astronomie „Meteor”, infiintat ca urmare a unui parteneriat dintre Complexul Muzeal, Colegiul National „Vasile Alecsandri” si Scoala Gimnaziala „Al.I. Cuza”, coordonat de Doina Capsa, profesor de fizica la Colegiul Alecsandri. Din pacate, in primele minute, norii au acoperit Soarele, spre dezamagirea celor prezenti.

                  „Acest fenomen s-a mai produs, in 2003, vizibil si la noi, in 2006, insa nu a putut fi observat din România si se va mai produce pe 11 noiembrie 2019. Când cerul se va degaja de nori tranzitarea se va putea observa in conditii bune”, ne-a spus Maria Velea, muzeograf, la subunitatea Observator Astronomic. Vizitatorii au primit informatiile necesare unei observari optime, fiind avertizati ca nu este recomandata observarea cu ochii neprotejati.

                  In toata amploarea lui, fenomenul a putut fi observat de fiecare dintre cei prezenti, pasionati de astronomie care, intre timp, s-au asezat in spatele lunetei-telescop, pentru observatiile care au continuat pâna la ora 18.00, iar cei care au in dotare instrumente de mare precizie au putut continua pâna la ora 20.30. „In 2019, acest interesant fenomen va putea fi observat in conditii mult mai bune, deoarece, in curând, va fi deschis Observatorul Astronomic, care va fi dotat cu cele mai performante instrumente de observare si cercetare din România”, ne-a spus si dr. Gabriela Gurau, manager al Complexului Muzeal.

                  „Vranceanca” Raluca Darauta, bronz la Internationala „Mendeleev”

                    Dupa rezultatele de exceptie obtinute de elevii bacauani la Olimpiada Nationala de Chimie, gazduita anul acesta in Bacau, pasionatii de chimie continua sa aduca medalii pentru judetul nostru. De data aceasta, vorbim de Raluca Darauta, eleva in clasa a XII-a la Colegiul National „Gheorghe Vranceanu” Bacau, care tocmai a revenit din Rusia, unde a participat la Olimpiada Internationala de Chimie „D. Mendeleev”, organizata la Moscova, in perioada 1 – 7 mai. Iar la gâtul ei straluceste o binemeritata medalie de bronz.

                    Alaturi de acest premiu, echipa României, din care a facut parte si eleva noastra, a obtinut „medalia de aur absoluta, fiind calificata pe locul I in concurs”, dupa cum ne-a declarat prof. Mariana Rosenschein, care o pregateste pe Raluca de patru ani, de când a intrat la liceu. Eleva bacauanca a concurat cu 120 de elevi, din 20 de tari. Competitia a presupus parcurgerea a trei probe, timp de 5 ore, dintre care doua probe teoretice si una practica / experimentala, toate cu grad de complexitate extrem de ridicat.

                    Prima proba teoretica a cuprins 8 probleme obligatorii, iar a doua a avut ca obiectiv rezolvarea unei probleme (la alegere dintr-un set de trei) pentru fiecare din cele 5 sectiuni incluse: chimie fizica, stiintele vietii, chimie anorganica, chimie organica si chimie analitica. Raluca Darauta, alaturi de colegul ei, tot de la „Vranceanu”, de la clasa a XI-a, Andrei Tanasov, face parte si din lotul largit al României (format din 20 cei mai buni de elevi de la Olimpiada Nationala de Chimie), lot din cadrul caruia se va stabili componenta echipei tarii noastre la Olimpiada Internationala de Chimie, care va avea loc anul acesta in Georgia, la Tbilisi, in luna iulie.

                    „Din rândul lor, adica din acest lot, au fost desemnati si elevii români care sa participe la Internationala «D.Mendeleev». Ulterior, ei vor urma un program intensiv de pregatire si, in urma testelor pe care le vor sustine, se va stabili componenta finala a echipei, formata din cei mai buni patru chimisti ai tarii, pentru a participa la Olimpiada Internationala de Chimie din Georgia”, a explicat, in timpul organizarii fazei nationale a acestei olimpiade, prof. Daniela Bogdan, inspector general in Ministerul Educatiei Nationale si Cercetarii Stiintifice, presedintele executiv al Comisiei Olimpiadei Nationale de Chimie.

                    „Medalia de la «Mendeleev» este un premiu pentru care am muncit mult. Am descoperit chimia inca din clasa a VII-a, când am participat la Concursul «Raluca Ripan», unde am luat premiul I. De atunci am stiut ca drumul meu in tot ce va urma ca studii va fi legat de chimie. E o disciplina pentru care am facut o adevarata pasiune. Fiind deja in ultimul an de liceu, pot sa spun si ce va urma: Facultatea de Medicina la Bucuresti.”
                    Raluca Darauta, eleva in clasa a XII-a, la Colegiul National „Gh.Vranceanu” Bacau

                    „Istoria este cartea de capatâi a unei natiuni”

                    Ca in fiecare an, Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” a organizat un interesant colocviu pe teme actuale ale istoriei nationale si universale, care au ca punct de reper ziua de 9 mai, respectiv Proclamarea Independentei de Stat de la 1877, victoria asupra Germaniei naziste (1945) si Ziua Europei, oficializata in 1985, pentru a marca data istoricei Declaratii Schuman din 1950.

                    Am remarcat formatul manifestarii, colocviu-dezbatere, la care au participat elevi de la colegiile „Vasile Alecsandri”, coordonati de prof. dr. Viorel Cruceanu, si „Henri Coanda”, indrumati de prof. dr. Gheorghe Manolache si prof. Simona Frâncu, de o parte a „frontului”, iar „statul major” a fost asigurat de prof. Mihaela Baitan – director al Filialei Bacau a Muzeului Militar National „Regele Ferdinand I”, prof.dr. Anton Cosa, dr. Marius-Alexandru Istina, muzeografi la Complexul Muzeal „Iulian Antonescu”.
                    „Ne-am propus, în primul rând, atragerea tineretului spre manifestari dedicate istoriei nationale si universale, implicarea în activitate a elevilor, realizarea unui dialog cu acestia, renuntând la traditionalele expuneri scolare. Ne-am bucurat ca am reusit sa sensibilizam tinerii, sa le capacitam interesul cu privire la aceste teme.

                    Chiar daca mai timid la inceput, elevii au participat la dialog, exprimându-si liber opiniile, cunostintele, fiind interesati, chiar surprinzator de interesati si de problemele actuale ale tarii, ale Europei. Noi, ca organizatori si moderatori consideram ca activitatea si-a atins scopul, fiind o ora de istorie interesanta, atractiva”, ne-a declarat dr. Anton Cosa, muzeograf.

                    Proiect Erasmus+ la Scoala Gimnazială ”Alexandru cel Bun”, Bacau

                      Incepând din septembrie 2015, Scoala Gimnaziala « Alexandru cel Bun » Bacau implementeaza proiectul „Bien dans ton corps, bien dans ta tête, bien dans ton avenir „, realizat cu sprijinul financiar al Comisiei Europene in cadrul Programului ERASMUSA, actiunea KA2 – parteneriate strategice in domeniul scolar, cu numarul de referinta 2015-1-FR01-KA219-015252-5, proiect care se desfasoara pe o perioada de doi ani, pâna in august 2017. Partenerii de proiect sunt: Collège Charles de Gaulle – Seltz, Franta; Realchule Plus Neustadt, Germania; IES Gran Tarajal, Iles Canare, Spania; St. Mary’s College, Galway, Irlanda si Scoala Gimnaziala « Alexandru cel Bun » Bacau, România.

                      Publicul tinta vizeaza elevii de 13-14 ani. Proiectul isi propune sa abordeze doua teme importante pentru societatea noastra: sportul si hrana sanatoasa si echilibrata care vor fi corelate pentru a putea constitui baza unei creativitasi cu valense antreprenoriale. Astfel, in primul an de proiect, activitatile sunt destinate dezvoltarii armonioase a corpului (numeroase activitati sportive) si hranei sanatoase (elevii vor deprinde abilitati practice de nutritie), urmând ca in cea de-a doua parte a proiectului, care va coincide si cu cel de-al doilea an, elevii sa fie initiati sa-si dezvolte abilitatile antreprenoriale, cu sprijinul si sub directa indrumare a unui specialist francez in mini -intreprinderi. Astfel, proiectul va avea ca finalitate crearea unui mic eveniment (conceput, dezvoltat si aplicat de catre elevi) care va avea loc in România.

                      Prin colaborarea strânsa intre scolile implicate in acest proiect, elevii bacauani vor fi incurajati sa participe la activitatile din cadrul programului, sa studieze, sa cerceteze si sa comunice. Comparând realitatile sociale ale tarilor partenere, elevii vor intelege aspectele pozitive si negative, vor putea aduce propria lor contributie la imbunatatirea procesului educational la nivel european.
                      Comunicarea se face prin instrumente digitale precum e-mailul, Google+ sau Google Drive, eTwinning, Twinspace, facebook, blog, site-ul proiectului, site-urile scolilor implicate etc. Practic, toti partenerii vor contribui in felul lor la derularea proiectului. Ei au aceeasi responsabilitate si aceleasi sarcini cu privire la producerea materialelor, la aranjamentele pentru vizitele educationale, la monitorizarea comunicarii elevilor si altele. Cele mai multe dintre aceste activitati sunt desfasurate intr-un mod interdisciplinar, implicând diferite clase si subiecte.

                      In timpul mobilitatilor, comunicarea se va face in franceza, dar toti vor incerca sa invete cuvinte comune si expresii din limba tarii gazda. Proiectul va certifica abilitatile si competentele dobândite in timpul implementarii acestui parteneriat si ii va ajuta pe participanti nu numai sa se dezvolte profesional si personal, ci, de asemenea, sa contribuie la crearea unui sistem modern educational european.

                      Proiectul „Bien dans ton corps, bien dans ta tête, bien dans ton avenir „, este realizat cu sprijinul financiar al Comisiei Europene in cadrul Programului ERASMUS+, actiunea KA2 – parteneriate strategice in domeniul scolar. Informatiile furnizate reprezinta responsabilitatea exclusiva a autorului, iar A.N.P.C.D.E.F.P si Comisia Europeana nu sunt responsabile pentru modul in care este folosit continutul acestor informatii.

                      Prima reuniune transnationala, la care au participat un total de 17 profesori ( dintre care cinci profesori din Scoala „Alexandru cel Bun” Bacau), a avut loc intre 12 – 16 octombrie 2015 la Seltz, in Franta. Gazda reuniunii a fost Colegiul « Charles de Gaule », coordonatorul proiectului. Cu aceasta ocazie s-au stabilit responsabilitatile pentru fiecare tara, s-a stabilit calendarul activitatilor si al mobilitatilor si s-au stabilit termenele limita pentru fiecare activitate ulterioara a acestei intâlniri transnationale. Coordonatorii de proiect din cele cinci tari partenere au fost invitati la Parlamentul European din Strasbourg, la o conferinta sustinuta de Directorul de Programe ErasmusA , Agentia din Franta, la care au fost invitati sa raspunda intrebarilor legate de implementarea proiectului Erasmus+.

                      In luna ianuarie a acestui an, a avut loc prima mobilitate cu elevii din cadrul proiectului. Aceasta s-a desfasurat in Galway, Irlanda, gazde fiind St. Mary´s College. Echipa din România a avut ca participanti 15 elevi din clasele a VII-a A si a VI-a A de la Scoala Gimnaziala „Alexandru cel Bun”, din Bacau, si trei cadre didactice, una dintre ele fiind Dumitrascu Sofica, coordonatoarea echipei proiectului din România.

                      S-a propus elevilor un program care sa le dezvolte atât capacitatile fizice, cât si cele de relationare, jocurile de echipe mixte fiind dintre cele mai antrenante. Astfel, elevii si-au prezentat tarile, regiunile si scolile din care provin, au aflat despre sporturile din Irlanda, au dansat impreuna, au pictat si au participat la ore, au facut drumetii si au jucat diverse jocuri.
                      De asemenea, au avut si un concurs de cultura generala la care elevii din România s-au distins in mod deosebit. Mai mult, in urma alegerii desenului care sa fie logo pentru proiect, tot echipa din România a luat cele mai multe voturi, prin desenul elevei Nistor Teodora, din clasa a VII-a A.
                      Ulterior, in perioada 28.02 – 05.03.2016, s-a desfasurat cea de-a doua mobilitate. Astfel, un grup de zece elevi entuziasti, insotiti de profesoarele lor, Iancu Eugenia si Dumitrascu Sofica Elena, au ajuns, in seara zilei de 28.02.2016, in Neustadt, un mic orasel cochet din vestul Germaniei, considerat si “Orasul vinurilor”, asezat intr-o renumita zona viticola. Reintâlnirea cu elevii din celelalte tari participante in proiect, cu care s-au cunoscut in mobilitatea din Irlanda, a fost un bun prilej de a schimba pareri, impresii, experiente din activitatea scolara a fiecarei tari.

                      Activitatile s-au desfasurat in scoala “Realschule Plus” din Neustadt, scoala implicata in acest proiect. Tema principala a mobilitatii a fost formarea deprinderilor pentru o alimentatie sanatoasa, echilibrata, prin studierea, intelegerea si aplicarea corecta a “Piramidei alimentelor”. Elevii au participat la diverse ateliere de lucru interesante prin tematica abordata, toate legate de formarea unor deprinderi de nutritie corecta. Activitatile de studiu au fost combinate cu activitati distractive, sportive, artistice, drumetii etc. La sfârsitul intalnirii din Germania, toti elevii din cele cinci tari au avut de gatit un fel de mancare. Elevii români au pregatit desertul, la care s-au descurcat excelent. Partea a doua a mobilitatii s-a desfasurat in Franta, la Seltz, cu tema: dezvoltarea personalitatii. Elevii au activat in ateliere de lucru cu diferite teme: estetica, coafura, relooking, arte plastice, teatru si activitati sportive.

                      In Franta, elevii celor cinci tari au mers intr-o frumoasa excursie la Strasbourg, unde au vizitat sediul Parlamentului European, Catedrala Notre-Dame si alte obiective importante.

                      A fost o experienta extrem de interesanta pentru elevi, care au avut de invatat din activitatile desfasurate, au interactionat cu elevi din alte tari, au capatat informatii despre sistemele lor de invatamânt si au legat prietenii.
                      Urmeaza mobilitatea din Spania.

                      In memoriam. O legendă a medicinei româneşti – dr. Costache Andone

                        În Joia Mare, la Piatra-Neamţ (unde şi-a petrecut o bună parte din cei 96 de ani câţi i-a dat Dumnezeu), a fost înmormântat cel mai cunoscut şi priceput orelist din Moldova ultimilor şaptezeci de ani – C. Andone (n. 14/27 sept. 1919, satul Bălaia, com. Filipeni, judeţul Bacău – d. 26 apr. 2016, Piatra-Neamţ).

                        La Biserica Precista Veche, din cartierul cu acelaşi nume, în faţa a 30-35 de personae (media de vârstă, firesc: 70 de ani), au rostit ultime cuvinte preotul Dan Cojan, duhovnicul răposatului, dr. Iosif Koszeghi, preşedintele Colegiului Medicilor din judeţul Neamţ, şi prof. univ. dr. Gogu Gheorghiţă, din partea Academiei Oamenilor de Știinţă din România – filiala Neamţ.

                        „Îngăduiţi-mi, îndoliată adunare – am intervenit în final –, să transmit familiei şi dv. două mesaje de condoleanţe din judeţul Bacău: cel dintâi este din partea primarului comunei Filipeni, Vasile Banu, iar al doilea vine de la şcolile absolvite în Bacău: Gimnazială Al. I. Cuza (ciclul primar) şi Colegiul Ferdinand I”. La catafalc am remarcat coroanele depuse de Secţia ORL a Spitalului Judeţean Neamţ, de F.C. „Ceahlăul” (echipă pe care a sprijinit-o decenii la rând), de Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război – filiala Neamţ, de Primăria şi Consiliul Local Piatra-Neamţ (C. Andone este Cetăţean de onoare al municipiului) etc.

                        Duminică, în prima zi de Paşte, am ţinut să localizez mormântul pentru a-i ajuta pe unii dintre cei 150 de mii de foşti pacienţi ai renumitului otorinolaringolog să-i aprindă o lumină sau să-i depună o floare: Cimitirul „Eternitatea” (Borzogheanu), din Valea Viei, aleea din prelungirea bisericii, spre mormântul scriitorului Calistrat Hogaş, la stânga, foarte aproape de locul de veci al cărturarului G. T. Kirileanu.

                        Despre personalitatea covârşitoare şi opera ştiinţifică a doctorului în medicină Costache Andone, merită să vă informaţi de pe internet. Ca unul care i-a cunoscut calităţile de cozeur (am circa zece ore de dialog audio/video), nu pot decât să promit că-i voi face publice amintirile, judecăţile şi poveţele mai mult decât trebuincioase.

                        Europa prin ochii copiilor

                          “United in Diversity – Europe Seen by Children” este titlul proiectului european la care participa Colegiul Naţional “Ferdinand I”. Organizat de Centrul Europe Direct din Regiunea Lombardia, cu sprijinul Centrului Europe Direct Bacau, in calitate de co-organizator regional, proiectul are ca scop celebrarea Zilei Europei printr-un schimb de desene cu tema “Europa prin ochii copiilor.”

                          Obiectivul proiectului este acela de a oferi elevilor oportunitatea de a afla mai multe despre cultura statelor-membre din Europa şi de a incuraja schimburile educaţionale şi culturale dintre şcoli. “La acest proiect au participat peste 100 de şcoli primare şi Centre Europe Direct din Europa, imparţite in 10 grupuri de lucru, colegiul nostru fiind reprezentat de elevii claselor pregatitoare B si a III-a, indrumaţi de doamnele invatatoare Margareta Vatamanescu si Antonina Gheorghiu. Copiii au realizat desene, picturi, colaje, care au fost trimise la şcolile partenere din Italia, Grecia, Franta si Ţara Galilor”, ne-a declarat coordonatorul proiectului, prof. Nicoleta Nistor.

                          Expoziţia cu desenele primite si informaţiile despre scolile si tarile partenere a fost inaugurata pe 9 mai si poate fi vizionata pe parcursul acestei luni in holul central al Colegiului National “Ferdinand I”.

                          Platon sau Machiavelli?

                          Preiau o informatie din Financial Times. Oamenii de stiinta au dezvoltat un motor microscopic, cel mai mic din lume, despre care spun ca este primul capabil sa poarte nanoboti, inclusiv nanoboti ce ar putea circula prin corpul uman si ar putea vindeca multe dintre bolile noastre…

                          Ce vreau sa spun cu asta? Ca mi-as dori sa nu mai citesc/aud decât stiri interne despre spiritele care revolutioneaza lumea si ridica standardul calitatii vietii noastre. Dar nu voi putea citi/auzi asa ceva, decât daca viitorii lideri ai comunitatilor noastre vor intelege ca stirile normale nu sunt cele despre mizeria cotidiana a localitatilor noastre, despre jaful public devenit oficial, despre cancanul unui cotidian promiscuu. O tara normala nu are ca vedete DNA-ul, ANAF-ul, Politia sau zdupul. Vedeta este cetateanul onest care produce valoare adaugata, cel care, acum, se afla pe ultimul loc in topul valorilor noastre. Din pacate, acest cetatean nu este vedeta decât ca purtator de vot, in timpul campaniilor electorale.

                          Daca as fi zamislitor de legi, as stipula chiar in Constitutie ca un ales al comunitatii n-ar trebui sa aiba la finalul mandatului niciun eurocent suplimentar in vistieria sa, decât doar daca salariul de bugetar i-ar permite asa ceva. Si destituirea sa ar trebui sa poata fi realizata cu mare celeritate de catre cetateni. La grecii antici, functiile publice erau o adevarata corvoada. Platon formulase chiar exigenta potrivit careia abia pe la 50 de ani, dupa ce-si vor fi ,,asezat” viata personala si desavârsit educatia, cetatenii ar putea sa-si asume, si numai in caz de nevoie, demnitati de conducere. Acestia ar trebui sa fie insufletiti de o dezinteresata dragoste de adevar si de nazuinta de a realiza justitia corecta in stat.

                          Mi se pare ca guvernarea noastra la nivel local si national a avut accente sugerate de Machiavelli in scrierile sale. O ofensa a ofenselor, o zdrobire a fiintarii decente: venituri mici, coruptie mare, somaj aiuritor, infrastructura bananiera, sanatate in picaj, securitate ca vai de ea, lipsa de respect pentru copii, valori doldora de non-valoare, democratie aiurea etc. O cruzime careia greu i se poate riposta.

                          Guvernul pleaca. Putin câte putin

                          Ministrul Sanatatii este al patrulea membru al Cabinetului Ciolos care demisioneaza. Practic, e aproape luna si demisia si trebuie sa recunoastem ca este un adevarat record. Ministrul Muncii, cel al Fondurilor Europene si cel al Culturii au demisionat pe rând la cererea premierului, fara sa lase ceva in urma decât, poate, neindepliniri, scandaluri sau pile. Pentru ca unde s-a mai vazut ca un ministru sa demisioneze cu conditia ca in locul sau sa fie numita o persoana recomandata de el?!

                          Faptul ca ministrii parasesc barca tot mai gaurita a lui Ciolos nu inseamna nimic. Absolut nimic. Pentru ca Guvernul acesta nu inseamna nimic. Decât niste functionari de mâna a paispea pescuiti din birourile in care frecau menta pe lefuri consistente la Bruxelles si care au fost adusi pentru a poza in ministri. Dar ei n-au fost si nu vor putea fi niciodata membri ai Executivului intrucât le lipseste orice raspundere. Practic, marionetele care formeaza Guvernul Ciolos nu au nici cea mai mica frica pentru ceea ce fac, nefiind legati de vreun partid, au o imunitate deplina intrucât actiunile lor nu afecteaza sansele electorale ale vreunei formatiuni politice si, din cauza asta, isi pot ingadui orice.

                          „Tehnocratia” de fatada s-a dovedit a fi un esec imens pentru tara. Si, din pacate nu doar la nivel institutional sau de imagine. Incompetenta ministrilor tehnocrati ne va costa la buzunar intrucât actiunile sau inactiunile lor au produs efecte dramatice asupra economiei. Pe care incearca disperati sa le ascunda. Cum o face, de exemplu, Ministerul de Finante care, pentru a masca scaderea alarmanta a incasarilor la buget in lunile februarie si martie, a prezentat situatia incasarilor pe trei luni deoarece in ianuarie a fost record datorat actiunilor ANAF fundamentate in guvernarea precedenta.
                          Guvernul Ciolos pleaca putin câte putin. Dar asta nu ne incânta cu nimic deoarece noi vom achita nota de plata.

                          GALERIE FOTO: Maiorul Constantin Ene, comemorat in Parcul Trandafirilor

                            – Garnizoana Bacau, Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta si Primaria Bacau l-au comemorat in Parcul Trandafirilor, pe eroul mr. Constantin Ene, in zi cu tripla semnificatie istorica – pe 9 Mai, bacauanii au sarbatorit „Ziua Independentei de Stat a României”, „Ziua Victoriei Natiunilor Unite” si „Ziua Europei”

                            Sarbatoarea cu tripla semnificatie istorica a avut parte de toate onorurile cuvenite. Militarii din Garnizoana Bacau, reprezentantii Primariei Bacau, cadre ale Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Bacau si Muzica Militara le-au vestit bacauanilor prin glasul col. (r) Paul Valerian Timofte ca pe 9 Mai sarbatorim „Ziua Independentei de Stat a României”, „Ziua Victoriei Natiunilor Unite” si „Ziua Europei”.

                            Evenimentul s-a consumat in Parcul Trandafirilor, in fata bustului eroului bacauan mr. Constantin Ene, acolo unde, Muzica Militara a deschis evenimentul cântând Imnul national al României. Apoi, autoritatile locale, pompierii si militarii din Garnizoana Bacau au ascultat slujba religioasa tinuta de un sobor de preoti in cinstea eroilor neamului.

                            [wonderplugin_gallery id=”533″]

                            Despre insemnatatea zilei de 9 Mai, au vorbit col. (r) Paul Valerian Timofte, cdor. Nicolae Grigorie, cmdt. Garnizoanei Bacau si viceprimarul cu atributii de primar, Ilie Birzu. Pe ritmurile Rugii militare, organizatorii evenimentului au depus coroane de flori la bustul eroului mr. Constantin Ene. Dupa incheierea festivitatii, Muzica Militara a continuat sa cânte in Parcul Trandafirilor pret de o ora.

                            Prestatia instrumentistilor a fost aplaudata la scena deschisa de publicul spectator atras de acordurile fanfarei. Un alt punct de atractie a fost acela reprezentat de soldatii din „Traditia Militara Regimentul 3 Grivita”, elevi ai Colegiului Tehnic de Comunicatii „N.V.Karpen”, coordonati de lt. col. (r) Stelian Cojocaru. Alaturi de el, cinci tineri au imbracat uniforme de artileristi si dorobanti, pentru a arata generatiei actuale cum se imbracau soldatii la 1877.

                            Ministrul Sanatatii a demisionat

                              Ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş-Cadariu, şi-a dat demisia în plin scandal al dezinfectanţilor din spitale.

                              Este al patrulea ministru din Cabinetul Cioloş care şi-a depus mandatul.

                              Premierul Dacian Cioloș a acceptat luni demisia ministrului Sănătății, Patriciu Achimaș-Cadariu, și urmează să facă o altă propunere pentru această funcție.

                              „Am acceptat astăzi demisia domnului Patriciu Achimaș-Cadariu din funcția de ministru al Sănătății. În perioada următoare, voi înainta domnului președinte al României, Klaus Iohannis, propunerea pentru un nou ministru al Sănătății”, precizează premierul.

                              Cronica rutiera: soferi beti sau fara permis

                                La data de 07 mai a.c., în jurul orei 06.30, polițiștii au oprit în traffic pentru verificări un autoturism care circula pe strada Mihai Viteazu din Bacău.
                                La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat de 50 de ani, din Bacău, care emana halenă alcoolică. În urma testării sale cu aparatul etilotest a rezultat o concentrație de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Județean Bacău, unde i s-au prelevat mostre biologice de sânge, in vederea stabilirii alcoolemiei.
                                În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

                                La data de 07mai a.c., în jurul orei 13.00, polițiștii rutieri au depistat în flagrant un tânăr de 19 ani, din Bacău, care conducea o autoutilitară pe strada Calea Mărășești din municipiul Bacău, în timp ce avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
                                În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

                                Un alt tânăr de 19 ani, din comuna Oituz, a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism în comuna Bogdăneşti, fără a poseda permis de conducere pentru nico categorie de vehicule.
                                În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

                                De asemenea, polițiștii au depistat un alt tânăr de 19 ani, din Onești, în timp ce conducea un autoturism pe strada Rediului din localitate, în timp ce avea acest drept suspendat.
                                În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis.

                                La data de 08 mai a.c., în jurul orei 21.30, polițiștii au oprit în traffic un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, care circula pe D.C. 62, în localitatea Huruiești.
                                La volanul autoturismului polițiștii au identificat un bărbat de 59 de ani, din comună, despre care au stabilit că nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
                                Bărbatul emana halenă alcoolică și a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat concentrația de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Municipal Adjud, unde i-au fost prelevate mostre biologie în vederea stabilirii alcoolemiei.
                                Polițiștii au mai stabilit că autoturismul condus de bărbatul de 59 de ani are I.T.P. expirat din septembrie 2013 și nu deține politia de asigurare obligatorie valabilă.
                                S-a dispus sancționarea contravențională a bărbatului de 59 de ani și măsura complementara de reținere plăcuțelor cu numarul de inmatriculare.
                                În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului.

                                Bacau: Tanar beat, lovit de o masina

                                  La data de 08 mai a.c., în jurul orei 17.00, polițiștii au fost sesizați despre producerea unui accident rutier cu victimă, pe strada Erou Ciprian Pintea, din Bacău.

                                  Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că o persoană de sex feminin, de 33 de ani, din comuna Mărgineni, care conducea un autoturism pe strada Erou Ciprian Pintea, a surprins și accidentat un tânăr de 25 de ani, care s-a angajat în traversarea străzii, prin loc nepermis și fără a se asigura.

                                  Pietonul a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Bacău, unde a primit îngrijiri medicale fără a fi necesară internarea sa.

                                  Cele două persoane implicate în evenimentul rutier au fost testate cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ pentru conducătoarea auto și 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru pieton.

                                  În cauză se efectuează cercetpri sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

                                  Politia in actiune

                                    Polițiștii au desfășurat, în perioada 06-08 mai a.c., activități suplimentare pentru siguranța cetățenilor, prevenirea faptelor antisociale și pentru menținerea ordinii și liniștii publice.

                                    În perioada 06-08 aprilie a.c., peste 150 de poliţişti au acționat suplimentar faţă de dispozitivul zilnic, în județul Bacău, pentru pentru prevenirea faptelor antisociale și asigurarea liniștii cetățenilor.

                                    Astfel polițiștii de ordine publică, de la rutieră, investigații criminale și din cadrul altor structure au efectuat 14 controale, au instituit 13 filtre rutiere și au efectuat alte 15 activități specifice muncii de poliție.

                                    În urma acestor activități au polițiștii au constatat 14 infracțiuni (judiciare, la regimul circulației rutiere sau de altă natură) dintre care 8 în flagrant delict.

                                    Ca urmare a abaterilor constatate polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Bacău au aplicat 610 sancţiuni contravenționale, în valoare totală de 149 200 de lei.

                                    Polițiștii au intervenit și au aplicat 43 de sancțiuni contravenționale la Legea 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, iar în urma controalelor efectuate la 36 de unități comerciale s-au luat măsuri de sancționare contravențională la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite în 6 cazuri.

                                    Pentru prevenirea accidentelor rutiere polițiștii au desfășurat activități în urma cărora au aplicat 544 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 277 pentru depășirea limitei legale de viteză.

                                    Ca măsură complementară, polițiștii au reţinut 48 de permise de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice și au retras 15 certificate de înmatriculare.

                                    Reamintim că, zilnic, polițiștii acționează pentru monitorizarea traficului rutier și prevenirea accidentelor de circulație

                                    ULTIMELE ȘTIRI