Acasă Blog Pagina 3102

Bricolaje / A la turca

Carmen Mihalache
Carmen Mihalache

Presedintele Turciei face tot felul de gesturi si declaratii alarmante în ultima vreme. Dar nu la politica vreau eu sa ma refer, pentru ca nu este domeniul meu de cunoastere, ci la un fenomen iscat de serialele turcesti, care se bucura de o mare popularitate. Ca sa-mi fac o idee, am spicuit si din programele televiziunilor si m-am uitat la câteva episoade din serialele astea care au o multime de fani, de fane, mai ales. Si am vazut cât de bine este ilustrata acolo o afirmatie categorica a lui Erdogan:

„Nu cred în egalitatea de gen”. Într-adevar, nu este deloc usor sa fii femeie, chiar în Turcia de azi, care aspira la intrarea în Uniune Europeana, dar îsi pastreaza vechile mentalitati feudale. Mentalitati si prejudecati de care fac parada indivizi aflati în functii înalte, cum ar fi un consilier din Justitie, care se întreaba senin: „Daca fetele se duc la scoala, unde mai gasesc barbatii neveste?” Iar ministrul Economiei crede ca una din principalele cauze ale cresterii somajului este ca femeile vor si ele sa munceasca. Nu mai aduc aminte de alte stupefiante declaratii, tot ale unor importanti demnitari, despre femeile violate, dreptul la avort etc.

Cazuri în care, culmea, stigmatizate sunt victimele femei, tot ele bietele, si nu barbatii abuzivi, tirani. Serialele turcesti cu subiecte din lumea de azi spun multe despre conditia femeii în societatea turca. Si vezi acolo cât de rare sunt situatiile în care ele se pot realiza de sine statator, fara sa depinda de barbatii din familie, de pilda. E drept însa ca exista si o categorie, foarte antipatica pentru mine, de femei care se complac într-o postura decorativa, de întretinute de lux. Si care-si consuma cea mai mare parte din timp tesând sumedenie de intrigi, ca în „Prizoniera dragostei”, ca sa iau un exemplu. Stau ele în niste vile luxoase, îmbracate ca la parada modei, si nu în simple tinute de interior, cocotate pe niste tocuri ametitoare, beau cafele, rasfoiesc reviste, îsi asteapta maseuza etc, si sunt capiate dupa dominatia absoluta a unui barbat, detinator de resurse, evident. Este o mastera în serialul de care aminteam, una în vârsta, care are un rictus de o rautate si de o viclenie abominabile.

Ma amuza cum merge, ca pe arcuri, balansându-se pe tocurile stiletto. Iar fiica-sa e o obsedata isterica, maritata cu un verisor (ca urmare a calculelor materne de conservare a averii familiei) care nu o iubeste, dar o suporta de dragul copilului. Pe care, în paranoia ei absoluta, femeia îl foloseste ca pe o arma, uzând de tot soiul de josnice tertipuri, intoxicându-l sistematic cu periculoase nascoceli. Nu se da în laturi, ceea ce este odios, de la a-i provoca febra, doar ca sa-l alerteze pe taica-sau si sa-l aduca acasa, pentru ca barbatul e îndragostit pâna peste urechi de o juna superba. Dar itele povestii melodramatice sunt mult mai complicate, cu o coma de trei ani (victima fiind obsedata din amor), cu o noua casatorie a sotului, tinuta apoi ascunsa, ca sa nu o zdruncine definitiv pe fosta sotie (fiindca el obtinuse între timp divortul) trezita din coma taman în ziua nuntii lui, cu accidente fara numar, paruieli între damele furibunde, morti fulgeratoare, psihopati, sinucideri, etc.

În fine, nenorocirile au un debit fluvial, neverosimilul, ridicolul patentat, stupiditatile, ca si jocul naiv, îngrosat al majoritatii interpretilor tin afisul, dar asta nu le împiedica pe fane (ba, dimpotriva) sa consume emotii la kilogram, sa compatimeasca la greu cu eroii povestii. Cum cei doi protagonisti, el, cel mai râvnit burlac din Turcia, ea, o fosta Miss Turcia, sunt frumosi si se iubesc la nebunie (în serial), asta le înduioseaza la maximum pe mult simtitoarele telespectatoare, care ar vrea ca ei sa ramâna împreuna, si urmaresc cu sufletul la gura toata tevatura, sperând la un happy end. Eu mai mult m-am distrat urmarind episoadele cu pricina (marfa de bazar, a la turca), vai, hacuite si de o puzderie de reclame, tânjind dupa seriale bine facute, inteligente, cum a fost „Dinastia Torwald” (cu actori buni si cu un minunat Maximilian Schell), si alea cu intrigi si femei diabolice, dar având clasa.

Prietenul animalelor din Letea Veche

    – Florin Pascu este un pasionat crescator de pasari de rasa si nu numai n in curtea lui, traiesc in bunastare cocosi luptatori, gaini de rase rare, pauni, porumbei, turturele râzatoare si multe alte animale de casa

    Pe Florin Pascu, de 44 de ani, din Letea Veche il cunosc de vreo 10 ani, insa cu greu l-am convins sa-mi vorbeasca despre pasiunea sa. Ii place sa-si umple gospodaria cu tot soiul de animale, de la pasari de curte din cele mai neobisnuite pentru noi, la fazani, porumbei, iepuri etc.

    Marturiseste ca este pasionat de animale de când se stie. Isi aminteste ca, in copilarie, prefera sa-si petreaca timpul liber mai mult pe la bunici, in Letea Veche, decât in cartier, printre betoane si masini. „De la bunicul meu, Ghicu Ion am mostenit pasiunea asta. El era un gospodar al comunei, detinea o stâna, crestea porumbei, iepuri, pasari de toate felurile, si crescând pe lânga el, de mic copil, am luat microbul.

    Care, fie vorba intre noi, nu aduce profit, cum ar crede unii. Imi place sa fie acolo, sa-mi cânte pasarile la ureche, seara, sa le vad cum se misca toate fiintele astea, cum vin sa manânce…Mi se umple inima când le privesc”, povesteste micul fermier din Letea Veche. Are doi copii, Ionut, de 7 ani si Andrei, de un an si un pic, si de când este tatic, se uita la cei doi prunci cum incep sa prinda si ei dragoste fata de micile vietati din curte.

    Exemplare deosebite

    In gospodaria care pare ca nu se mai termina, la tot pasul, dai peste câte o fiinta. Te intâmpina faloase uimitoarele gaini din rasa Cochinchina urias galben, neobisnuite ochiului neaos, dar care, cu penajul lor arogant de infoiat, nu au cum sa nu te atraga.

    Aflu ca aceasta specie de gaini este o rasa crescuta in scop ornamental, foarte rustica si mai ales rezistenta la frig, ouând bine chiar si iarna. Tineretul are o crestere destul de inceata, dar ajunge la greutati destul de mari, undeva la 4-5 kilograme.

    „Cochinchina sunt pasari mai pretentioase, pentru ca având incaltatura mare, trebuie mereu tunse in zona picioarelor, a cloacei etc”, ne explica Florin, cu pronuntia sa graseiata. Mai departe, suratele lor din specia Cochinchina urias bobat scurma gratios printre resturile de graunte ramase de la recentul ospat.

    Uimitoare si ele. Pe dreapta, dintr-un tarc, se aude ciudatul, dar placutul hahait al turturelelor râzatoare. Mai mici decât gugustiucii – verisoarele lor din natura -, absolut fantasticele vietati te cuceresc de la primul…gângurit de tonalitate joasa. „Le auzi cum fac?! Hiii-hiii-hiiiiiii!!! Cânta de parca râd”, imi atrage atentia gazda noastra.

    Trec cu admiratie pe lânga nimfe, papagalii cântatori, si defilarea se opreste la gratioasele gaini din rasa Plymouth rock barat, cu un penaj pestrit. Originara din orasul american cu acelasi nume, Plymouth, rasa este din categoria mare (la 9 luni, cocosul putând ajunge la 5-5,5 kilograme, iar gaina la peste 4 kilograme), cu un abdomen voluminos, larg si rotund, fiind crescuta mai ales pentru oua. De sus, ne saluta cordial paunul care-si pazeste constiincios consoarta „cazuta” pe oua, lasând pe altadata spectacolul penajului.

    Campioni peste tot

    Din peisaj nu puteau sa lipseasca porumbeii, de la cei rotati (pe care ii mai inchiriaza cu succes pe la nunti), la voiajori, cretii unguresti, cretii francezi etc. Insa, de departe, cei mai spectaculosi sunt Tobosarii de Buhara, originari din fost Republica Sovietica Tadjikistan.

    Turturele razatoare
    Turturele razatoare

    „Acestea sunt, intr-adevar, niste pasari extrem de valoroase care se inmultesc foarte, foarte greu. In schimb, arata uimitor, dupa cum se si vede. In toamna, incaltatura trebuie sa ajunga undeva de 12 centimetri, astfel ca, atunci când sta pe picioare, sa se vada penajul ca o inimioara. Rozeta, la fel, trebuie sa fie un trandafir deschis”, explica expertul nostru.

    Ar fi multumit daca ar reusi sa duca spre maturitate cel putin patru pui, acumulând un minimum de 94 de puncte regulamentare. De altfel, sa mai amintim si ca pasionatul fermier a inregistrat numeroase participari la concursurile de gen, in special ale columbofililor, unde a si reusit performante notabile. „In fiecare an, particip la interjudetene si la nationala.

    Nuntasii - porumbei care merg la nunti
    Nuntasii – porumbei care merg la nunti

    Am câstigat chiar si la internationale. De exemplu, cu un exemplar pe care-l am si acum – negru codalb – am iesit campion european la Olimpiada Columbofila de la Nitra, in Slovacia, in 2012, dar si la unguri, unde, la fel, am iesit campion cu «Matasea Japoneza», o rasa de gaini deosebita, cu penaj matasos cu aspect de blana, având pielea si carnea negre. Anul trecut am fost campion la Brasov cu cocosul Cochinchina, dar am si multe alte mentiuni.

    Am incercat si pe Bacau sa ne organizam intr-o asociatie, Phoenix se numea, dar din lipsa partenerilor si a finantarii, s-a desfiintat”, spune cu amaraciune Florin Pascu. Specatcolul este incheiat de dragalasii iepuri din rasa Californian, caprita din metisa Alpina franceza si grasunul de Mangalita, abia sosit parca de la un salon de infrumusetare.

    Pompierii din Podu Turcului au salvat o barza

      Vineri, 19 august, în jurul orei 19.00, pompierii băcăuani au avut o nouă misiune delicată. Nu a fost vorba despre vreun accident grav, ci despre … salvarea unei berze.

      Garda de Intervenție Podu Turcului a fost solicitată să intervină pentru salvarea unei păsări, care a rămas blocată între firele de telefonie.

      Zburătoarea a fost salvată și transportată la subunitate, unde echipajul SMURD i-a acordat ajutor medical, întrucât era rănită la un picior.

      [wonderplugin_gallery id=”654″]

      FOTO: ISU Bacau

      Autoritatile promit ca pana diseara, apa va ajunge in tot Bacaul

        Apa a început sa ajungă la robinetele băcăuanilor începând de azi dimineață.

        Nu toți bacauanii, au, însă, apa.

        Apa a ajuns în primul rand în partea de jos a orașului, prin zona centrala sau în zona stadionului.

        Treptat apa va ajunge și în sudul orașului, în partea cea mai de sus a sistemului a spus directorul companiei de apa Razvan Găină.

        Pentru cei din partea de nord a orașului, în Serbanești sau Gheraiesti apa a mai venit de pe rețea din ce a mai fost pe conducte.

        Pana în aceasta seara va fi apa pentru toată lumea, promit autoritățile.

        Bacau, Calea Republicii: Copil de cinci ani, accidentat sub ochii politistilor

          FOTO: Narciss Nour / Facebook

          Un copil de cinci ani a fost accidentat, astazi, de un microbuz, in timp ce incerca sa treaca strada la intersectia strazilor Republicii si Chimiei, din Bacau.

          Martorii spun ca in intersectie se afla un politist care dirija circulatia.

          Desi acesta a facut semn pietonilor sa astepte pe trotuar pentru a permite masinilor sa circule, un copil de cinci ani ar fi incercat sa traverseze strada cu bicicleta, profitand de neatentia bunicii cu care se afla.

          Soferul microbuzului, in varsta de 66 de ani, a reactionat promt si micutul a suferit numai rani minore, care nu au necesitat internarea sa

          Proiectul de reabilitare a strazii Stefan cel Mare s-a incheiat oficial

            Vineri, la Centrul de Afaceri a avut loc conferinta de presa de inchidere a proeictului de reabilitare si modernizare a strazii Stefan cel Mare, proiect care s-a realizat pe parcursul anului 2015 si care a fost finantat cu fonduri europene.

            Pe scurt, prin proiectul de aproximativ 8 milioane de lei s-au realizat 15.400 mp trotuare, s-au largit spatiile verzi cu 3200 mp, s-a inlocuit reteaua de apa de 1,2 km, modernizând caminele aferente si, poate cel mai important lucru pentru soferi, s-a reabilitat intreaga strada. Proiectul a fost executat de o asociere de firme din Suceava, Symmetrica si Electroaxa.

            „Este important de mentionat ca acest proiect a intrat pe rezerva, adica fondurile europene care nu s-au cheltuit au fost realocate si astfel am reusit sa accesam banii. Noi spunem ca a fost o reusita si ne bucuram ca am reusit sa facem investitia cu minimum de efort de la bugetul local”, a declarat managerul public Leonard Padureanu.

            Acesta a mentionat ca solutia tehnica a fost respectata in totalitate, ultimele lucrari prinse in proiect au fost executate in luna mai, deci proiectul s-a incheiat la timp, iar din bugetul local s-a acoperit suma de 90.000 de lei, care nu a fost inaintata la decontare.

            Comisia care trebuie sa dea avizele de conformitate pentru a semna procesul verbal de receptie a lucrarii a fost in teren la sfârsitul lunii iulie, iar de acum se asteapta semnatura viceprimarului Constantin Scripat pentru ca lucrarea sa fie incheiata oficial.

            Din momentul semnarii procesului verbal de receptie, garantia lucrarii este de doi ani. Aflati din paginile cotidianului Desteptarea de luni ce parere are viceprimarul Scripat despre aceasta investitie.

            Bacau: Accident pe Calea Marasesti

              FOTO: Ciprian Zaharia / facebook

              Un barbat de 53 de ani a ajuns, azi-dimineata, la spital, dupa ce a fost ranit intr-un accident rutier pectrecut pe Calea Marasesti din bacau, in dreptul Bisericii Sf. Gheorghe.

              Conform politistilor, o tanara de 19 ani, care conducea un Opel, a incercat sa faca stanga de pe Calea Marasesti, incalcand linia dubla continua si a lovit un Volkswagen condus de un barbat de 25 de ani, din Sascut.

              In urma impactului a fost ranit un pasager de 53 de ani, aflat in autoturismul Volkswagen. Ranitul a fost dus la Spitalul Judetean de Urgenta, insa nu a necesitat internarea.

              PNL cere Inspectoratului sa faca publice criteriile dupa care au fost numiti noii directori

                PNL Bacău cere Inspectoratului Școlar Județean să facă publice criteriile în baza cărora au fost propuși noi directori pentru unitățile de învățământ, aspect menit să garanteze obiectivitatea și transparența actului decizional, dorite de societatea civilă.

                „Considerăm arbitrare propunerile pe care IȘJ le-a transmis Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, deoarece schimbarea directorilor pare să aibă în spate o altă agendă și nu rezultatele obținute de fostele echipe manageriale, care au situat, totuși, Bacăul pe un onorabil loc secund la nivel național, așa cum cu mândrie perorau reprezentanții PSD” – se arata intr-un comunicat de presa semnat de presedintele organizatiei municipale PNL Bacau, Tudorita Lungu.

                Ea spune ca este o neconcordanță între ceea ce se anunța nu cu mult timp în urmă și deciziile luate acum: „IȘJ este singurul capabil să explice de ce sunt schimbați oameni care au avut rezultate la examenele naționale – rezultate ce au fost scoase la paradă cu orice ocazie”.

                PNL considera ca intr-un astfel de context, societatea civilă poate bănui că directorilor respectivi le sunt imputate abateri diverse, care probabil sunt cuprinse în fișele de evaluare anuală, însă secretomania din jurul acestor schimbări induce ideea unui abuz de putere.

                Tudorita Lungu mai precizeaza ca in lipsa enunțării unor criterii care determină numirea, se poate presupune că apartenența și obediența față de PSD – partid față de care Theodora Șotcan, a doua oară consilier județean, și-a manifestat dedicarea – este unica probă pe care o trec cei ce devin directori de școli.

                „Ca să nu bănuim PSD că înlocuiește criteriul performanței manageriale cu disponibilitatea directorilor de a sluji interese politice, solicităm lămurirea urgentă prin indicarea acestor criterii.

                De asemenea, cerem reprezentanților IȘJ să manifeste deschidere totală și să explice într-o manieră neechivocă modul în care se face selecția echipelor de conducere a unităților de învățământ și să arate în ce manieră oricare cadru didactic are șanse reale să acceadă la o astfel de funcție.

                Ne interesează, așadar, care este cuantumum meritocrației într-o astfel de ecuație, convinși fiind că deopotrivă PNL și IȘJ Bacău urmăresc binele sistemului de învățământ”, se arata in comunicatul primit la redactie.

                Duminica, extragerea lunara a Loteriei bonurilor fiscale

                O noua extragere a Loteriei bonurilor fiscale va avea loc duminica, 21 august, pentru bonurile emise între 1 si 31 iulie 2016. Fondul de premiere pentru extragerea lunara este de un milion de lei si vor fi acordate maxim 100 de premii.

                Selectia câstigatorilor se face în doua etape. Prima va avea loc duminica si va consta în extragerea bilelor care vor desemna ziua si valoarea bonurilor câstigatoare. Daca numarul cererilor de revendicare depaseste o suta, va fi organizata cea de-a doua extragere, deoarece nu pot fi decât de 100 de bonuri câstigatoare.

                Primul numar extras din urna va indica ziua emiterii bonurilor câstigatoare, iar urmatoarele trei numere extrase vor indica valorii bonurilor norocoase.

                Cererile de revendicare pot fi depuse începând cu prima zi dupa efectuarea extragerii, timp de 30 de zile. Posesorii bonurilor câstigatoare trebuie sa depuna bonurile fiscale (în original), alaturi de copia actului de identitate si de o cerere, la orice administratie fiscala din structura Agentiei Nationale de Administrare Fiscala.

                20 de ani de dializa in Bacau

                  20 de ani de dializa in Bacau. 20 de ani in care s-au salvat vieti. 20 de ani in care Centrul de dializa a facut istorie, s-a ridicat, s-a dezvoltat si acum a ajuns unul din centerele cele mai moderne din tara, comparabil chiar cu unitati asemanatoare din intreaga lume.

                  Si pentru ca a fost un moment aniversar, in sala de sedinte a Spitalului Judetean de Urgenta Bacau s-a marcat cu emotie si bucurie acest lucru, urmare a unei initiative frumoase si laudabile a dr. Leonard Rosu, medic primar nefrolog, cel care a taiat panglica inaugurala a acestei sectii, in 1996, ca sef de sectie, alaturi de dr. Ioan Strutu, directorul spitalului la acea vreme, si dr. Alexandru Marcu, pe atunci directorul Directiei de Sanatate Publica.

                  Trecut, prezent, viitor si speranta. Acestea au fost momentele traite de toti cei prezenti la intâlnirea de vineri, 19 august, de la Spitalul Judetean de Urgenta. Au raspuns invitatiei actuali si fosti angajati ai Sectiei de Nefrologie si Hemodializa, colegi medici si asistenti medicali din spital, dar si de la alte spitale din judet, reprezentanti ai Casei Judetene de Asigurari de Sanatate, conducerea spitalului, fosti pacienti care si-au salvat viata in aceasta sectie. „Se implinesc acum, pentru mine, 18 ani de când am renascut. Daca nu exista aceasta sectie in Bacau, daca nu eram tratat de echipa minunata de medici de aici, eu astazi nu mai eram in fata voastra.

                  Centrul de dializa 1996

                  Era iarna atunci, zapada, eu nu eram transportabil, la Iasi, facusem o complicatie pe o interventie chirurgicala banala, dar viata mea a fost salvata tocmai de acesti medici. Ei sunt salvatorii mei”, a declarat renumitul profesor de istorie Ioan Mitrea, invitat la intâlnire ca fost pacient. „Sectia s-a nascut foarte greu. Vremurile de atunci erau vitrege, dializa era privita ca o procedura foarte costisitoare, aparate nu erau, am adus paturi din curtea spitalului si le-am sudat in sectie. Am inceput cu 8 aparate, care nici acelea nu erau noi, la vremea respectiva, ci reuzitate. In zona Moldovei, doar in Iasi se mai facea dializa, si tot pe aparate din donatii, si la Suceava, pe câteva aparate vechi.

                  Am pornit cu 16 pacienti, care saptamânal erau obligati sa indure drumuri insuportabile, in conditii inumane la Iasi, pentru a fi tratati”, a precizat si dr. Leonard Rosu. 20 de ani cu povesti de succes, cu oameni tratati exemplar, care s-au integrat social, care si-au crescut copiii si se pot bucura acum de viata, 20 de ani de nopti nedormite de echipa medicala, 20 de ani de chin, suferinta, dar si de daruire si mari succese profesionale. Tot aici, in aceasta sectie, la nici doi ani de la deschidere, s-a inregistrat si o premiera nationala: a fost tratata prin dializa o femeie insarcinata, un lucru inedit la acea vreme. Pacienta traieste si in ziua de azi, iar copilul are deja 15 ani.

                  Trecut si… prezent

                  Acum Centrul de Dializa din Spitalul Judetean de Urgenta Bacau are doua compatimente. Primul, Hemodializa – o metoda de epurare a sângelui cu ajutorul unui rinichi artificial (aparatul de dializa), adesea utilizata in anumite cazuri de intoxicatie grava, dar, mai ales, in tratamentul major al insuficientelor renale, compatiment in care functioneaza acum 8 aparate de ultima generatie, cu doi medici (dr. Corina Rosu si dr. Luminita Popa), 7 asistenti medicali, in doua ture, si 8 angajati ca personal auxiliar. Al doilea Compartiment, Nefrologia – ramura medicinei interne care se ocupa cu tratamentul patologiei renale, precum si urmarirea pacientilor transplantati renal – unde sunt trei medici (dr. Leonard Rosu, dr. Emanuela Dragan si dr. Loredana Chirculescu), 7 asistenti medicali in trei ture si 4 salariati ca personal auxiliar.

                  Asistentul sef pe intreg centrul este Daniela Mazere. Anual, aici sunt rezolvate aproximativ 5.600 cazuri in spitalizare continua si 2.300 cazuri in spitalizare de zi. Lunar, in aceasta sectie se efectueaza 350 de sedinte de dializa, pe bolnavii acuti si cronici. Numai o sedinta costa in jur de 100 de euro. „In acest moment suntem spre un apogeu al dializei la Bacau, din punctul de vedere al experientei medicale a echipei de doctori si asistenti, iar noi incercam, cu toate resursele pe care le avem, sa mentinem standardul de calitate al serviciilor oferite in aceasta sectie”, a aratat si Adrian Popa, managerul spitalului.

                  „Aici, in spitalul din Bacau, vorbim de ultimele tehnologii in materie de dializa, dar si de o maxima competenta in acest domeniu, in conditiile in care Spitalul Judetean este cotat ca o unitate medicala de interes zonal, ca adresabilitate”, a completat Dan Stoica, director executiv la Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate, pentru ca dr. Aurelia Taga, directorul medical al spitalului, sa adauge ca „este o sectie grea, in care, desi nu este linie de garda, medicii sunt mereu la datorie. O sectie cu o incarcatura emotionala foarte mare, pentru ca aici se duce o adevarata lupta intre viata si moarte”. La finalul intâlnirii s-a lansat si o noua provocare pentru medicii nefrologi: tratamentul prin dializa si a copiilor care au nevoie de aceasta procedura. Provocare care a primit si un raspuns imediat – in cel mai scurt timp, acest lucru va fi si realizat, dupa ce se va angaja un medic pediatru cu competente in aceasta specialitate.

                  dr. Leonard Rosu (1)

                  „Centrul de dializa inseamna astazi mai bine de 300 de pacienti care sunt in programul de hemodializa, luna de luna. Ceea ce inseamna 300 de oameni care traiesc o viata normala. Dar mai inseamna si sute de pacienti care vin aici cu blocaj renal, cu insuficienta renala, cu risc vital, care ar deceda daca acest centru nu ar exista. Si vorbim inclusiv de pacienti din Vrancea si din Neamt, in afara de cei din Bacau. Singura problema a acestui centru este insuficienta spatiului. In rest, totul este similar cu ce este in Occident.”
                  dr. Leonard Rosu, medic primar nefrolog

                  Fotbal/ Liga a III-a: Adi Hurdubei, la Aerostar

                  Aerostar Bacau continua sa se intareasca in vederea noii editii de campionat a Ligii a III-a care va debuta in primul weekend din septembrie.

                  Ultima achizitie a „aviatorilor” este atacantul Adrian Hurdubei. Revenit din Israel, acolo unde a activat sub culorile gruparii de liga secunda Hapoel Bnei Lod, fostul component al FCM Bacau si al Sport Clubului a acceptat oferta Aerostarului.

                  Pe lânga Hurdubei, divizionara C pregatita de Misu Ionescu i-a mai adus in aceasta vara in lot pe: Dornescu (portar, Petrotub Roman), Albescu (portar, Miroslava), Blanaru (fundas dreapta, Metalosport Galati), Belecciu (stoper, SC Bacau), Mihaes (stoper, Sepsi Sfântu-Gheorghe), A. Istrate (fundas, SC Bacau), Intuneric (mijlocas central, Gauss), Vântu (mijlocas stânga, Ceahlaul), A. Istrate (atacant, SC Bacau) si Tudorache (Foresta).

                  Desi s-au aflat in vizorul clubului, Aerostar a renuntat la achizitionarea lui Mateiciuc (Foresta), Apostu si Nicorici (ambii FC Botosani).

                  La capitolul plecari figureaza numele lui Petrache, Savu, St. Pavel, Patriche, S. Ichim si C. Matei. Miercuri, la iesirea din cantonament, bacauanii au sustinut un amical pe teren propriu cu Sporting Liesti, incheiat nedecis, 2-2. Golurile „aviatorilor” au fost marcate de Vântu si Arteni.

                  Consultare publica a tinerilor bacauani

                    Pentru a pregati cât mai bine Presedintia semestriala a Consiliului UE pe care România o va prelua pentru prima la 1 ianuarie 2019 si pentru a reprezenta cât mai fidel asteptarile tinerilor din România, Ministerul Tineretului si Sportului a lansat o campanie de consultare cu tinerii privind prioritatile tematice pe care tara noastra ar trebui sa le introduca pe agenda semestriala europeana în domeniul tineret.

                    Întâlnirile folosesc tehnologia spatiului deschis (open space), o metoda interactiva ce permite participantilor sa propuna si sa contribuie la discutii plecând de la nevoile lor reale. Aceste evenimente sunt organizate cu sprijinul retelei „tineRETEA” in care sunt implicati direct aproximativ 600 de tineri cu vârsta între 14 si 35 de ani la nivel national.

                    Concluziile acestui set de consultari vor sta la baza propunerilor din partea României ce vor compune prioritatile tarii noastre pe sectorul de tineret.

                    In judetul Bacau, reprezentanta programului tineRETEA este reprezentat de catre doi lucratori de tineret, Andrei Gabriel Stupu si Sinica Vrinceanu, care impreuna cu prof. Adriana Ciorcila si cu reprezentantul Directiei Judetene de Tineret si Sport Bacau, Theodora Jacota, au sustinut la mijlocul acestei saptamâni in holul mare al hotelului „Sport” din Bacau o intâlnire open space cu 30 de tineri bacauani, aceasta fiind a doua din cele patru intâlniri din reteaua judeteana.

                    „Open space prezinta o noua perspectiva de consultare si speram sa raspundem participantilor la un numar de cinci propuneri pe prioritatile Consilului Europei, astfel incât România sa aiba un plan foarte bine pus la punct pe probleme de tineret”, a declarat Andrei Gabriel Stupu, reprezentant al programului „tineRETEA”.

                    Atentie pe cine primiti in casa!

                      Sub pretextul ca strange donatii, un barbat a furat telefonul unei femeidin Sascut.

                      La data de 18 august a.c., Poliţia Stațiunii Tg.-Ocna a fost sesizată de o localnică de 57 de ani, despre faptul că la aceeaşi dată i-a fost sustras un telefon mobil, în valoare de 800 de lei.

                      Ca urmare a cercetărilor efectuate de polițiști în baza sesizării, a fost identificat un bărbat de 65 de ani, din comuna Sascut, care sub pretextul strângerii de bani pentru cauze umanitare a profitat de neatenţia persoanei vătămate şi a sustras telefonul mobil, ce se afla pe o masă.

                      Telefonul sustras a fost recuperat și restituit persoanei vătămate.

                      În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de furt.

                      Deputatul Valerian Vreme cere public primarului Cosmin Necula să-l demită pe Răzvan Găină, directorul CRAB

                        Deputatul Valerian Vreme, președintele PMP Bacău, a depus în această dimineață un memoriu, prin care i-a solicitat primarului municipiului Bacău, Cosmin Necula, să-l demită pe Răzvan Găină, directorul Companiei Regionale de Apă Bacău, să dizolve Consiliul de Administrație al companiei, și să demareze o anchetă prin care să se stabilească cauzele care au dus la producerea lanțului de avarii din rețeaua de alimentare cu apă a orașului.

                        ”Este inadmisibil ca, în plină vară, peste 150.000 de băcăuani să stea zile la rând fără apă la robinete. Avarii la rețele se produc în toată lumea, dar oamenii nu au de suferit atât de sever, pentru că există și variante de rezervă, dar și pentru că intervențiile de remediere se fac
                        mult mai rapid. În Bacău se tot produc avarii majore, nu suntem la primul episod de acest fel, când zile la rând locuitorii orașului stau fără apă. În timpul acesta, prețul apei crește, iar salariul domnului director Răzvan Găină de la CRAB s-a dublat, ajungând la 10.000 de lei.

                        O sumă care ar acoperi salariile a șase-șapte profesori! Consider că primarul Cosmin Necula are datoria să-l demită pe domnul Răzvan Găină, pentru management defectuos și lipsa unei viziuni legate de acest serviciu public, și să dizolve Consiliul de Administrație al CRAB”, a
                        declarat Valerian Vreme.

                        Deputatul Vreme susține necesitatea declanșării unei anchete prin care să se stabilească motivele care au dus la producerea avariilor, dacă intervențiile s-au realizat conform, dacă există și au fost respectate procedurile de intervenție. De asemenea, se impune o analiză realistă,
                        realizată de primarul Necula împreună cu specialiștii, în urma căreia să se elaboreze un plan concret de măsuri și investiții ce trebuie realizate pe termen scurt, mediu și lung, astfel încât băcăuanii să beneficieze de condiții civilizate de trai și de servicii publice de calitate.

                        „Tatal meu mi-a transmis dragostea pentru camera video”

                        – O pasiune care a trecut de mult obiectivul camerei

                        Trei zile de distractie la Onesti si la Slanic Moldova

                          De azi (vineri, 19 august) si pâna in seara de duminica, 21 august, la Onesti si in statiunea montana Slanic Moldova urmeaza trei zile de distractie… la maxim! La Onesti, in Parcul Municipal, va avea loc “Festivalul Verii”, o manifestare la care vor participa numeroase vedete ale muzicii.

                          Vineri, 19 august, oaspeti ai onestenilor vor fi membrii Ansamblului Folcloric “Rapsozii Botosanilor”. Sâmbata 20 august, pe scena vor urca interpretii de folclor Oltita Todirca, Nicu Chirita si Lorena. De asemenea, la spectacolul din parcul onestean vor incânta publicul grupurile “Maxim” si “Subcarpatii”. Seara se va incheia cu ceva inedit pentru onesteni – un show de lasere! In ultima zi a “Festivalului Verii” de la Onesti vor crea o ambianta deosebita petrecerii Grupul folcloric “Gospodarii de pe valea Asaului”, solistii de muzica populara Gabriela Comaneci si Igor Cuciuc (in al carui repertoriu se afla mai multe indragite melodii din Basarabia. Tot duminica revine in municipiul de pe Trotus pentru prezentarea unui program artistic incendiar formatia de muzica rock Cargo.

                          La Slanic Moldova, in premiera pentru aceasta frumoasa statiune, se va desfasura prima editie a Festivalului Pietrarilor de pe valea Slanicului. Aceasta manifestare ofera atât localnicilor cât si turistilor aflati in statiune prilejul ca pe lânga intâlnirea cu muzica, jocul si voia buna, sa poata admira cele mai reusite lucrari ale pietrarilor. De asemenea, prin participarea la acest festival a Fanfarei de copii “Universul” din Cahul se reia traditia prezentei muzicii de fanfara la Foisorul din parcul statiunii.

                          Administratorul unei agentii imobiliare, condamnat pentru inselaciune

                            Timp de mai bine de 6 ani, Ion Iulian P. (37 de ani), administrator al S.C. IURASIL – agentie imobiliara, a indus in eroare o femeie din Bacau careia i-a promis un apartament din fondul locativ al Primariei Bacau, dupa ce aceasta i-a platit suma de 42.800 lei, conform rechizitoriului.

                            In cursul anului 2004, Adriana L. a vândut un apartament prin intermediul agentiei imobiliare administrate de inculpatul Ion Iulian P. Aflând ca femeia cauta o alta locuinta, Iuian P. s-a oferit sa o ajute sa-si cumpere un apartament de la primarie, la pretul de 100 milioane lei vechi. Discutiile între cei doi au continuat timp de câteva luni, în cele din urma, administratorul agentiei primind de la Adriana banii destinati cumpararii unei garsoniere de la primarie.

                            „In perioada urmatoare, inculpatul a pretins si primit de la persoana vatamata, în mai multe rânduri, diferite sume de bani, care totalizeaza 428 milioane de lei vechi. De fiecare data, primirea sumelor de bani era consemnata în cuprinsul aceluiasi înscris, intitulat «chitanta descarcatoare».

                            Potrivit persoanei vatamate, inculpatul cunostea exact disponibilul sau financiar – dupa ce în anul 2004 intermediase vânzarea apartamentului – cerându-i, în timp, toti banii pe care îi mai avea”, spun procurorii. Doi ani a asteptat femeia sa intre in posesia garsonierei si, vazând ca a fost inselata, a decis sa-l actioneze in instanta pe reprezentantul agentiei imobiliare.

                            S-a lasat, insa, pacalita pentru a doua oara in momentul in care Iulian P. a semnat o declaratie in care îsi lua angajamentul sa o puna in proprietate, in termen de doua luni (pâna la sfârsitul lunii august 2007), conform întelegerii contractuale. Declaratia scrisa de inculpat a convins-o pe Adriana sa renunte la intentia de a-l da in judecata. Dar nici pâna la sfârsitul lui 2007, femeia nu intrase in posesia locuintei promise.

                            În aceste conditii, un an mai târziu, cei doi au convenit sa încheie un contract de împrumut, prin care inculpatul sa se oblige, ca pâna la 31 ianuarie 2009, sa restituie suma de 50.000 euro, pretul unui apartament la acea data. Iulian P. nu si-a respectat nici atunci obligatia. „În anii urmatori, persoana vatamata L.A. si-a continuat demersurile în vederea recuperarii sumei de bani de la inculpat, care a amânat în mod repetat momentul restituirii.

                            Ilustrative în privinta atitudinii inculpatului sunt numeroasele mesajele telefonice expediate partii vatamate, în cuprinsul carora erau invocate diverse pretexte”, arata anchetatorii. Adriana a facut, pâna la urma, plângere penala pentru inselaciune. In faza de urmarire penala, inculpatul a recunoscut ca a primit de la Adriana L. suma totala de 42.800 lei pentru a o ajuta sa cumpere un apartament. A explicat, insa, ca nu a putut restitui banii intrucât pagubita ii cerea echivalentul în euro al pretului unui apartament la valoarea din 2009.

                            Anul trecut, Judecatoria Bacau l-a condamnat pe barbat la pedeapsa de 8 luni închisoare, cu amânarea aplicarii pedepsei pe un termen de supraveghere de doi ani, plus munca in folosul comunitatii pe o perioada de 40 de zile lucratoare.

                            Inculpatul a fost obligat si la plata sumei de 42.800 lei catre partea vatamata, la care se adauga dobânda legala începând cu data de 01.11.2005 si pâna la data platii. Curtea de Apel a considerat ca in acest caz se impune o pedeapsa mai mare, dat fiind faptul ca Iulian P. „a comis multiple acte materiale de inducere în eroare a victimei, pe parcursul mai multor ani, prin prezentarea a tot felul de explicatii inventate”.

                            Astfel, instanta de apel a marit pedeapsa la 2 ani închisoare, cu suspendare. In plus, i-a impus barbatului sa frecventeze un program de reintegrare sociala derulat de Serviciul de Probatiune Bacau sau organizat în colaborare cu alte institutii. Si perioada in care va presta munca in folosul comunitatii a fost marita la 100 de zile.

                            Inca un politist de la Rutiera a cazut in ispita banilor

                              Spaga primita, de doar 200 de lei, l-a costat mult pe agent – pierderea functiei si inchisoare cu executare. Magistratul care a judecat dosarul crede ca a devenit o obisnuinta ca agentii de politie rutiera sa comita infractiuni de luare de mita si, fara o sanctionare exemplara a infractorilor, nu se va putea reduce coruptia.

                              Tribunalul Bacau a finalizat recent dosarul de mita in care a fost trimis in judecata R.I.M, agent de politie la Biroul de Politie Rutiera Bacau, iar sentinta data pare sa fie un exemplu nu doar pentru inculpat, ci si pentru colegii lui. R.I.M. a fost acuzat de luare de mita si fals intelectual si trimis in judecata la sfârsitul lui 2015.

                              Anchetatorii spun ca politistul a primit 200 de lei de la un investigator sub acoperire – O.A., pentru a-i lasa acestuia permisul de conducere, desi, potrivit legii, ar fi trebuit sa îl ridice pentru aplicarea sanctiunii suspendarii dreptului de a conduce. In procesul-verbal de contraventie, agentul a scris ca soferul sanctionat nu avea la el permisul de conducere.

                              „La 13.10.2015 un autovehicul marca VW, a fost oprit pe strada Constantei, din municipiul Bacau, de catre un echipaj al politiei rutiere, întrucât circula cu o viteza de 134 km/h. VV, agentul de politie aflat în dreapta soferului autospecialei, inculpatul RIM, s-a deplasat la conducatorul autovehiculului marca VW, investigatorul sub acoperire, OA. Investigatorul a fost autorizat prin ordonanta din data de 17.09.2015 sa strânga date si informatii privind comiterea infractiunilor de luare de mita de catre agentul de politie VV, precum si de catre orice alt agent de politie din cadrul Politiei Mun. Bacau – Biroul rutier care pretinde si primeste sume de bani…”, spun procurorii.

                              Agentul V.V. i-a cerut actele, iar inculpatul R.I.M. a început sa scrie procesul verbal de contraventie, timp în care investigatorul a incercat sa-i convinga pe cei doi sa nu-i suspende dreptul de a conduce. Le-a povestit agentilor ca se afla întâmplator în România, ca a condus la aeroport „doua campioane” din Piatra-Neamt si ca urmeaza sa se întoarca în scurt timp în Marea Britanie, unde locuieste.

                              Investigatorul i-a rugat pe politisti sa îi aplice o amenda, oricât de mare, dar sa nu îi ia carnetul, pentru ca are nevoie de el în Marea Britanie. In schimbul a 200 de lei, R.I.M. a gasit o solutie de compromis:

                              „Inculpatul RIM i-a explicat investigatorului ca masura suspendarii dreptului de a conduce opereaza exclusiv pe teritoriul României si dureaza 3 luni, ca mai poate circula înca 15 zile si ca are obligatia sa predea permisul de conducere în termen de 5 zile de la înstiintare. În situatia în care nu va îndeplini obligatia de predare a permisului, perioada de suspendare se va prelungi automat cu înca o luna de zile. Inculpatul i-a explicat ca, în perioada de suspendare, nu poate circula în România, dar îsi poate exercita dreptul de a conduce în Marea Britanie.

                              Investigatorul sub acoperire, OA, dupa ce a primit documentele, respectiv carnetul de conducere, procesul – verbal de contraventie cu mentiunea falsa potrivit careia contravenientul nu ar fi avut permisul de conducere asupra sa, precum si înstiintarea privind suspendarea dreptului de a conduce (în locul unei dovezi cum ar fi impus-o situatia reala constatata în mod nemijlocit de catre inculpat), i-a dat inculpatului RIM, prin geamul deschis de la portiera stânga fata, suma de 200 lei”, explica anchetatorii.

                              „Fara o sanctionare exemplara a acestor infractori care primesc mita … nu se va putea nici macar reduce coruptia”

                              In urma cu trei luni, politistul R.I.M. a declarat în fata instantei de fond ca recunoaste faptele si le regreta, dar nu l-a impresionat pe magistrat.

                              „Nu se poate retine faptul ca a fost provocat de agentul sub acoperire sa savârseasca faptele întrucât daca era corect nu ar fi acceptat sa primeasca mita si sa insereze în cuprinsul procesului-verbal de contraventie aspecte ce nu corespundeau realitatii, ce nu erau adevarate. Autorizarea investigatorului sub acoperire de catre judecator si folosirea lui în investigatie s-a efectuat tocmai pentru ca exista suspiciunea generala si informatii ca agenti din cadrul Biroului Rutier Bacau primesc mita de la diverse persoane surprinse în trafic ca au încalcat regulile de circulatie savârsind contraventii ori chiar infractiuni si acestia sa nu-si îndeplineasca în mod corect atributiile de serviciu.

                              Inculpatul este printre agentii de politie care au fost surprinsi în flagrant delict comitând infractiunile deduse judecatii”, se arata in motivarea sentintei data de Tribunal. Politistul a fost condamnat la 3 ani de inchisoare, iar alti 2 ani nu mai are dreptul de a ocupa o functie publica ori cea de politist.

                              „Cu privire la modalitatea de executare, instanta considera ca doar o pedeapsa cu executare efectiva în regim penitenciar este necesara si suficienta pentru realizarea scopului preventiv educativ al pedepsei. Inculpatul a comis infractiunile de coruptie si având în vedere calitatea acestuia de agent de politie cu atributii de constatare ori de sanctionare a contraventiilor – avea obligatia sa aiba o conduita corecta în exercitarea acestor atributii indiferent de persoana care era surprinsa ca a încalcat normele legale de circulatie. Instanta constata ca a devenit o obisnuinta a agentilor de politie rutiera sa comita, în pofida functiilor pe care le detin si a experientei în activitate, infractiuni de coruptie sub forma luarii de mita.

                              Fara o sanctionare exemplara a acestor infractori care primesc mita în vederea neîndeplinirii atributiilor de serviciu nu se va putea nici macar reduce coruptia într-o tara europeana”, este de parere magistratul care considera ca, pentru astfel de fapte, nu mai este suficienta o pedeapsa cu suspendare. Instanta pare sa fi dat un exemplu despre cât de ferma poate fi Justitia si cum pedepsele mai aspre ii pot cuminti chiar si pe viitorii infractori:

                              „Instanta apreciaza ca inculpatilor trebuie sa li se aplice pedepse privative de libertate cu executarea efectiva a acestora atât pentru reeducarea lor (si-au asumat eventualitatea unor asemenea consecinte când au comis astfel de fapte), cât si pentru a împiedica alte persoane sa comita astfel de infractiuni.

                              Aplicarea unor pedepse cu suspendarea executarii sub supraveghere nu sunt suficiente pentru stoparea coruptiei înca de la cel mai mic nivel si reprezinta o încurajare a potentialilor infractori. Asadar, raportat la modalitatea de executare a pedepsei, instanta considera ca doar executarea în regim penitenciar a pedepsei de catre inculpat poate realiza reeducarea acestuia care pe viitor va reflecta la conduita pe care trebuie sa o aiba în societate pentru a nu mai avea astfel de «accidente» în viata sa.” Sentinta poate fi contestata in apel.

                              Qwan ki do: Final pe Litoral

                              Pentru PHI HAU Bacau, sezonul 2015-2016 se incheie in acest weekend. Si se incheie in localitatea constanteana 23 August care va gazdui cea de-a doua editie a competitiei de arte martiale qwan ki do „Cupa 23 August”.

                              Gruparea bacauana condusa de Huan su Alin Lungu si Huan su Mihai Lungu va deplasa pe Litoral urmatorul lot de 17 sportivi cu vârste cuprinse intre 5 si 18 ani: Andrei Bolea, Ana Maria Ojog, Cristina Ojog, Denise Herlea, Alessandro Herlea, Matei Bucur, Mario Stoian, Carina Paragina, Cosmin Andronic Paragina, Daniel Diaconescu, Bianca Cretu, Rares Cretu, Casiana Avel, Tudor Puscuta, Rares Mazilu Pintilie, Alexandra Mardare, Claudiu Bostan si Andreea Butnarescu.

                              La „Cupa 23 August” si-au anuntat participarea aproximativ 100 de sportiv legitimati la zece c.uburi din tara.

                              In memoriam prof. Mihai Grigoras

                              Se implinesc 40 de zile de la trecerea in nefiinta a profesorului Mihai Grigoras, a carui activitate profesionala s-a identificat, vreme de aproape jumatate de veac, cu sportul bacauan.

                              Voleibalist de performanta la Dinamo Bucuresti, Mihai Grigoras a venit in Bacau in 1957, imediat dupa absolvirea Facultatii de Educatie Fizica Bucuresti.

                              Din 1959 si pâna la 1 septembrie 1988 a fost presedinte al CJEFS Bacau, pe durata mandatului sau baza sportiva a judetului cunoscând o importanta dezvoltare: realizarea Salii Sporturilor, a Bazinului Olimpic de Natatie si a Salii de Atletism, amenajarea bazei sportive IMU si a celor trei complexe de tenis de câmp si, nu in ultimul rând, constructia stadionului „Municipal”.

                              Profesorul Grigoras s-a implicat profund in realizarea celor doua licee cu profil sportiv din judet, cel din Bacau (fotbal, 1969) si cel de la Onesti (gimnastica, 1971), dar si in infiintarea, in cadrul Institutului Pedagogic de 3 ani, a Facultatii de Educatie Fizica si apoi a sectiei de kinetoterapie.

                              A avut un rol important in suplimentarea de fonduri pentru modernizarea stadioanelor „Partizanul”, „Aerostar” si „Proletarul”. A participat la trei editii succesive ale Jocurilor Olimpice (Munchen ’72, Montreal ’76) si Moscova ’60), fiind distins de doua ori cu Ordinul „Meritul Sportiv” Clasa a III-a si Clasa a II-a si cu Ordinul Muncii, clasa a II-a. Intre 1988 si 1996, Mihai Grigoras a fost directorul Liceului Sportiv Bacau, functie din care a iesit la pensie.

                              ULTIMELE ȘTIRI