Acasă Blog Pagina 2499

Proiectele lui Necula întră în execuție

    Primarul Bacăului a prezentat, marți, într-o conferință de presă, situația proiectelor orașului. Conform declarațiilor sale, Bacăul are aproape 100 de obiective de investiții care se află în diferite stadii.

    „Când am venit în Primărie, pe 26 iunie 2016, nu am găsit nici un proiect. De fapt, nu se mai făcuse nimic din 2013. În 2017 am început toate aceste proiectări care încep să ajungă la maturitate, adică pot fi trimise spre execuție către Societatea de Servicii Publice sau către un prestator privat, prin licitație”, a spus primarul Cosmin Necula.

    La ședința de consiliu de joi vor fi supuse aprobării două dintre aceste proiecte: Creșa de la Școala Cancicov și amenajarea din jurul Catedralei Înălțarea Domnului, proiect despre care Deșteptarea a scris ieri. Cele două obiective vor fi realizate de Societatea de Servicii Publice Municipale.

    Lucrările la giratoriul din Șerbănești încep în câteva săptămâni

    Primarul Necula a anunțat că lucrările la sensul giratoriu din Șerbănești, la capătul podului, în partea stânga a Bistriței vor începe cât de curând. Contractul – Servicii proiectare -faza Pth și execuție a fost încheiat pe 18 aprilie cu Societatea de Servicii Publice. Durata contractului este de 10 luni și 10 zile, din care 60 de zile pentru proiectare, iar restul pentru execuție. Primarul Necula spune că lucrarea ar putea fi finalizată și mai repede, în funcție de cum se vor identifica rețelele care trebuie mutate.

    În primele cinci luni din 2018, numărul autorizațiilor de construire a crescut cu 50 la sută față de aceeași perioadă a anului 2017 (135 față de 90 în 2017 și 100 în2016). Numărul certificatelor de urbanism a înregistrat, de asemenea, o creștere substanțială – 419 în primele 5 luni din 2018, față de 354 în aceeași perioadă din 2017 sau doar 265 pentru primele 5 luni din 2016.

    Rezervă de apă a Municipiului Bacău – se află în procedură de achiziție publică de mai mult timp. La finalul lunii iunie, începutul lui iulie cel târziu se va ști câștigătorul desemnat al licitației. Proiectul este în valoare de 25 milioane lei cu tot cu TVA și va asigura alimentarea alternativă cu apă a orașului. Durata de execuție a lucrărilor la rezervă va fi de 18 luni, odată cu ordinul de începere a lucrărilor. Prin urmare, dacă nu vor fi contestații care să întârziere începerea lucrărilor vom demara proiectul în vara această (luna iulie).

    Axa 4 – mobilitate urbană durabilă – s-a lansat achiziția publică pentru studii de fezabilitate, studiu de trafic și elaborarea cererilor de finanțare pentru 9 proiecte din cadrul acestei axe. Licitația se va încheia la mijlocul lui iulie. Cele 9 proiecte implică investiții de peste 39 milioane de euro, din care 20 de milioane de euro sunt alocați pentru un sistem de management inteligent al traficului, cu prioritizarea transportului în comun, modernizarea a 30 de stații de autobuz și construirea mai multor coridoare pentru deplasări nemotorizare în oraș: pistele pentru biciclete.

    Spitalul Municipal – după ședința extraordinară comună CL – CJ, s-a finalizat proiectul de hotărâre de guvern care va consfinți apariția unei entități medicale noi, Spitalul Județean de Urgență „Sf. Maria”. După emiterea HG, vor fi scoase la licitație restul de lucrări rămas de executat (aprox. 25 la sută), pentru finalizarea pavilionului municipal, în acord cu soluția de complementarizare cu SJU trasată de Școala Națională de Sănătate Publică și Management Sanitar.

    Calea Bârladului aparține parțial municipiului Bacău, parțial de Drumurile Naționale. Încă nu poate întraă în reparații deoarece Compania de Apă nu a finalizat lucrările. Conform primarului Necula, în zonă sunt pierderi de apă de 90% Se speră că la rectificare, Guvernul să dea bani municipiului pentru o serie de proiecte, inclusziv pentru asfaltarea acestei străzi, care a fost asfaltată ultima oară acum 12 ani.


    Creșa Școala „Mihai Drăgan”, în curtea Școlii „Georgeta Mircea Cancicov”
    – Investiție de 2,52 milioane lei cu tot cu TVA, din care construcții plus montaj – 2 milioane lei. Se vor crea 5 grupe de creșă: 4 grupe de copii (3-5 ani), respectiv o grupă mică (1-2 ani).
    – Clădirea va avea un spațiu util de peste 2000 mp, urmând a fi construită de către SSPM respectând toate normativele la zi (ISU, spațiu/copil etc).
    – Execuția lucrării va dura 12 luni, de la ordinul de începere și va fi realizată de către societatea municipiului Bacău – SSPM.

    «Am vrut să tragem o linie, să vedem unde ne aflăm cu proiectele. Partea bună este că se lucrează și oamenii sunt angrenați în activitate. Partea de risc este că vor fi foarte multe proiecte și va fi nevoie de multe firme care să le lucreze iar unele au probleme cu resursă umană».

    Cosmin Necula,
    Primarul municipiului Bacău

    Grădinița 18, o adevărată telenovelă

    În luna iulie va fi prezentat Consiliului local și proiectul referitor la modernizarea Grădiniței 18. Problema acestei grădinițe, situate în zona centrală a orașului, a aprins spiritele deoarece copiii trebuie mutați la alte unități școlare pe durata lucrărilor, lucru care nemulțumește mulți părinți. Așa au apărut zvonuri cum că, de fapt, grădinița se desființează și că terenul va fi dat unui afacerist.

    Zvonurile au speriat părinții, care au început să facă presiuni pentru că modernizarea să nu mai aibă loc, să nu le fie mutați copiii și grădinița să rămână așa cum este. „În 2016 mi-au fost solicitați bani pentru mansardarea grădiniței.

    Am întrebat dacă există o expertiză care să spună dacă se poate face o mansardare. Era una din 2009 care spunea că grădiniță cade la primul cutremur. Am refăcut expertiza, care și-a menținut concluziile și care a dat ca soluție demolarea sau consolidarea”, povestește primarul Necula.

    La Grădinița 18 se va consolida corpul frontal și în spatele acestuia va fi construit un corp nou. Lucrările nu ar trebui să dureze mai mult de 15 luni și vor fi scoase la licitație în sistemul electronic.

    Proiectul ce urmează a fi supus aprobării consilierilor locali vizează amenajarea a 7 săli de clasă, sală de mese, bucătărie și spații conexe, spălătorie etc. Valoarea estimată a investiției se ridică la 6,33 milioane lei (aprox. 1,5 milioane euro).

    COD GALBEN și PORTOCALIU de ploi torențiale și vijelii

      Potrivit avertizării meteorologice COD GALBEN pentru cea mai mare parte a județului Bacău, emisă de către Administrația Națională de Meteorologie, miercuri, 27.06.2018, între orele 03.00 –23.00, vor fi averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și grindină, cantitățile de apă depășind 20…30 l/mp și izolat 40…50 l/mp.

      COD PORTOCALIU – zona de deal și de munte

      Potrivit avertizării meteorologice COD PORTOCALIU, emisă de către Administrația Națională de Meteorologie, în zona de deal și de munte a județului Bacău, miercuri, 27.06.2018, între orele 03.00 –23.00, va ploua abundent și se vor acumula cantități de apă de 40…50 l/mp și pe arii restrânse 60…70 l/mp.

      Va continua să plouă în majoritatea regiunilor până sâmbătă (30 iunie), temporar însemnat cantitativ, îndeosebi la munte.

      De Ziua Drapelului s-a schimbat tricolorul

        Ziua Drapelului a fost marcată în Piața Tricolorului din Bacău printr-un ceremonial militar și religios.

        Manifestarea a început la ora 10.00 când prefectul Maricica Luminița Coșa și cdor. Leonard Baraboi, comandantul Bazei 95 Aeriene Bacău au salutat drapelul de luptă și garda de onoare. Prefectul a transmis mesajul ministrului Afacerilor Interne, Carmen Dan, iar comandorul Leonard Baraboi a vorbit despre însemnătatea drapelului românesc pentru militari și nu numai.

        „Mândria, în forma ei pură și sinceră, este un sentiment înălțător care motivează și dă sens celor mai profunde trăiri. La ceas de sărbătoare, se cuvine să privim câteva secunde în interiorul nostru, acolo unde fiecare dintre noi adăpostim acel sentiment natural, firesc, denumit simplu patriotism. Să ne amintim că Drapelul Național este martorul celor mai importante momente ale istoriei, ale acelor evenimente care au definit România și, ulterior, au propulsat-o în rândul țărilor europene”, a spus Maricica Luminița Coșa, prefectul județului Bacău

        Publicul, autoritățile locale și militarii din garnizoana Bacău au asistat apoi la ceremonia de primire a drapelului, la sfințirea lui, după care, reprezentanții autorităților locale au sărutat drapelul care a fost ridicat ulterior pe catargul înalt de 30 metri. Evenimentul dedicat Zilei Drapelului s-a încheiat cu defilarea gărzii de onoare prin fața asistenței și în aplauzele publicului.

        Defilarea Garnizoanei Bacău cu ocazia Zilei Drapelului

        Posted by ISUJ Bacău – Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Bacău on Tuesday, June 26, 2018

        VIDEO: Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Bacău

        Poliţiştii au reţinut un tânăr de 29 de ani pentru înşelăciuni prin metoda ,,accidentul”

        Polițiștii din Bacău au reţinut un tânăr din judeţul Constanţa care ar fi obținut 14.000 de lei, prin metoda ,,accidentul”, de la două persoane vătămate din localitate.

        La data de 25 iunie a.c , polițiști din cadrul Poliţiei municipiului Bacău au identificat şi depistat doi tineri din judeţul Constanţa, bănuiţi de săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prin metoda ,,accidentul”.

        În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că, în seara zilei de 07 mai a.c., cei doi tineri, de 29 de ani, ar fi indus în eroare două persoane vătămate, de 69 şi 73 de ani, prin atribuirea de calităţi mincinoase, solicitând sume de bani de la acestea. O persoană vătămată ar fi fost prejudiciată de 9000 de lei, iar în cazul celeilalte, cu suma de 5000 de lei.

        Unul din tineri a fost reţinut de poliţişti pentru o perioadă de 24 de ore şi urmează a fi prezentat instanţei cu propuneri legale.

        Celălalt tânăr se află în stare de arest preventiv în Centrul de reţinere şi Arest preventiv din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, fiind cercetat pentru fapte similare.

        Țigări de contrabandă, descoperite într-o mașină

          FOTO: Poliția Română

          Poliţiştii din Bacău au confiscat 25.960 de ţigarete de contrabandă, de la un bărbat de 49 de ani, depistat în trafic. Acesta a fost reţinut.

          La data de 25 iunie a.c., poliţiştii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău au oprit pentru control, pe D.N. 2, în comuna Iteşti, un bărbat de 49 de ani, din judeţul Suceava, care se deplasa cu un autoturism.

          În urma controlului, polițiștii au depistat în interior 197.780 de ţigarete, netimbrate şi fără documente de provenienţă.

          Cazul a fost preluat de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău.

          Cele 1298 de pachete de ţigarete au fost ridicate în vederea confiscării, iar bărbatul în cauză a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat Parchetului cu propuneri legale.

          În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile, supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limita a 10.000 de ţigarete.

          Poliția în acțiune

            Percheziţie la bănuit de furt

            La data de 23 iunie a.c., poliţiştii Secţiei 8 Poliţie Rurală Buhoci au efectuat o percheziţie domiciliară pe raza comunei Horgeşti, la o persoană bănuită de comiterea infracţiunii de furt.
            La data de 19 iunie a.c., poliţiştii au fost sesizaţi de o femeie de 63 de ani, din comuna Horgeşti, despre faptul că persoane necunoscute i-au sustras o cutie metalică în care aceasta avea suma de 7800 de euro şi alte bunuri.
            În urma percheziţiei efectuată la locuinţa unui tânăr de 17 ani, din comuna Horgeşti, poliţiştii au identificat suma de 7700 de euro, un ceas de damă, precum şi alte bunuri.
            În cauză s-a dispus continuarea cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.

            Eveniment rutier pe fondul consumului de alcool

            La data de 25 iunie a.c, în jurul orei 06.30, poliţiştii rutieri au depistat în trafic un bărbat de 58 de ani, din comuna Nicolae Bălcescu, care, în timp ce conducea un autoturism pe strada Republicii din Bacău, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers în giratoriu şi a părăsit partea carosabilă, avariind autovehiculul.
            În urma impactului au rezultat doar pagube materiale.
            Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat şi a fost condus la Spitalul Judeţean Bacău, pentru recoltarea mostrelor biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
            În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

            Dosare penale întocmite de poliţişti pentru alcool la volan

            Poliţişti rutieri din cadrul Poliţiei Oneşti au depistat în trafic un bărbat de 39 de ani, din comuna Berzunţi, în timp ce conducea un autoturism pe raza comunei Ştefan cel Mare sub influenţa alcoolului.
            În urma testării cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Oneşti, pentru recoltarea mostrelor biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
            În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
            La aceeaşi dată, poliţişti din cadrul Compartimentului de Ordine Publică au depistat în trafic un tânăr de 30 de ani, în timp ce conducea un autoturism, sub influenţa alcoolului.
            Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest Drager, rezultatul fiind de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
            Poliţiştii au întocmit dosar penal efectuându-se cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului.

            Lecția de istorie

            Astăzi este Ziua Drapelului sau Ziua Tricolorului, cum ar spune unii. Indiferent de asocierea folosită, când vorbim despre drapel ne raportăm la simbolul național, la identitatea noastră ca români. Nu cred că este în țara asta român care să nu vibreze la intonarea inmului național sau atunci când este arborat drapelul național.

            Spun asta pentru că de-a lungul timpului, drapelul/tricolorul i-a însuflețit pe români atât în momente grele, în luptă, cât și la ceas de sărbătoare. Istoricii spun că ziua de 26 iunie a fost aleasă pentru a cinsti drapelul în timpul Revoluției de la 1848, când tricolorul roșu-galben-albastru a fost adoptat ca simbol al națiunii române. Răsfoind filele de istorie aflăm că istoria Drapelului Național începe însă în 1834, când Alexandru Ghica Vodă domnitorul Țării Românești a obținut de la otomani învoirea „de a pune steag românesc corăbiilor negustorești și oștirii”.

            Steagul pentru corăbii avea două culori: galben și roșu, iar cel al armatei trei: roșu, galben și albastru și un vultur la mijloc.

            Mai târziu, în timpul Revoluției de la 1848, tricolorul a fost adoptat ca simbol al națiunii, iar după abdicarea domnitorului Gheorghe Bibescu și instaurarea Guvernului provizoriu de la București a fost promulgat decretul de instituire a Drapelului Național.

            Tot atunci, celor trei culori li s-a atribuit pentru prima dată o semnificație: roșul semnifică frăția, galbenul exprimă bogăția ogoarelor, albastrul semnifică libertatea. Culorile sunt împărțite egal pentru a reprezinta principiul egalității, iar orientarea în sus înseamnă verticalitate.

            În ultimii 29 de ani, băcăuanii au făcut un adevărat cult pentru drapel, arborându-l în curți sau prinzându-l la ferestrele apartamentelor. Arborăm tricolorul fără constrângeri arătându-ne astfel patriotismul, însă, oare ce mai înseamnă pentru noi drapelul? Cât de patrioți suntem, cât mai credem în el și ce ne dorim pentru țară?

            Bilanț tragic: Aproape 200 de locuințe au fost cuprinse de flăcări

              – peste 85% din totalul incendiilor și arderilor necontrolate s-au produs din neglijență – lucrurile s-ar putea schimba, dacă s-ar lua în calcul varianta angajării unui coșar la nivelul administrațiilor locale care să verifice coșurile de fum ale sătenilor

              În primele cinci luni ale acestui an, pompierii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Bacău au intervenit la 4.060 de evenimente, dintre care peste 2.200 au fost intervenții Smurd, 273 incendii și sute de acțiuni de recunoaștere sau pentru protecția comunităților.

              Din totalul de 373 de incendii și arderi necontrolate, 196 au fost la locuințe, iar analiza salvatorilor arată că peste 85 la sută dintre acestea s-au produs pe fondul neglijenței persoanelor, care nu au respectat normele de prevenire a incendiilor.

              “Din păcate încă nu am reușit să-i facem pe cetățeni să înțeleagă că trebuie să ia măsuri dinainte și nu să se gândească că «la mine nu se poate întâmpla». Un incendiu nu trebuie să se producă de șapte ori că ai o singură casă și dacă arde trebuie să faci alta.

              Avem campanii de prevenire destul de agresive, dar rezultatele nu sunt cele pe care le așteptăm, care să ducă la o diminuare semnificativă a incendiilor”, a declarat col. Ioan Mihalache, inspector șef la ISU Bacău. O problemă o reprezintă locuințele vechi, care nu au doar instalația electrică depășită și nu mai poate face față numărului mare de consumatori, ci și coșuri de fum nereparate.

              În mediul rural, unde majoritatea caselor sunt încălzite cu sobe, multe incendii ar putea fi prevenite dacă s-ar acorda atenția necesară acestora și s-ar face reparațiile la timp. Acest lucru s-ar putea realiza și cu sprijinul administrațiilor locale, care ar putea angaja o persoană specializată care să verifice aceste sobe.

              “La nivel de primărie ar putea fi angajat un coșar, care într-un an să verifice cel puțin o dată tot ce înseamnă coșuri. Pentru că de aici a pornit un număr mare de incendii. Acestea trebuie reparate, văruite, pentru că așa se vede dacă are fisuri, pentru că iese fum. Dacă intervenim la timp, reușim să salvăm locuința”, a mai spus col. Mihalache, care a purtat deja discuții cu câțiva primari pe această temă, însă nu s-a stabilit nimic concret, pe motiv că ar fi dificil de introdus o astfel de funcție în organigramă.

              Dar aceste măsuri de prevenire ar duce nu doar la reducerea pagubelor produse de foc, ci și la salvarea de vieți omenești. Numai în perioada 1 ianuarie – 31 mai 2018, în județul Bacău, 8 persoane au murit în incendii.

              Iobăgia, reînființată prin lege

              Răzvan Bibire

              Am vorbit puțin, săptămâna trecută, despre o lege care a trecut prin Parlament votată de toate forțele politice și salutată de lumea subțire ca fiind un imbold la adresa „puturoșilor” care nu vor să muncească. Desigur, este vorba despre acea lege care taie venitul minim garantat (VMG) oricărui cetățean care refuză un loc de muncă.

              Pare o inițiativă bună, dar nu este. Cum am mai explicat, venitul minim garantat reprezintă o suma infimă: 142 de lei pe luna pentru o persoană; dacă sunt mai multe persoane în familie, valoarea ajutorului scade astfel că la cinci membri de familie, suma maximă pe care o poate primi acea gospodărie este de 527 de lei.

              Nu e o suma din care se poate trăi, însă odată cu VMG, familia respectivă primește și o asigurare de sănătate care ar costa, in alte condițîi, 2280 de lei pe an de fiecare persoană. Acum să ne imaginăm că o persoană e chemată la primărie, unde i se spune că proprietarul fermei agricole are nevoie de zilieri și, conform legii, dacă nu acceptă oferta, va pierde VMG. Odată cu VMG, pierde și asigurarea medicală. Așa că omul trebuie să meargă la fermier și să „negocieze”.

              Problema e că negocierea e viciată din start de condiția legală: dacă omul nu acceptă oferta, pierde VMG. Dar și dacă o acceptă și contractul ii oferă mai mulți bani decât ar fi primit de la stat prin VMG, conform legii, va pierde ajutorul social și odată cu acesta și asigurarea de sănătate deoarece contractele de zilieri nu oferă așa ceva.

              Mai pe românește, dacă din familia de cinci persoane care primește, după cum spuneam, 527 de lei pe luna, cel care se angajează ca zilier primește 528 de lei, familia respectivă este descalificată de la VMG și pierde și asigurarea de sănătate.

              Omul rămâne la mâna primarului și a afaceristului. La mâna primarului pentru ca acesta să nu-l oblige să meargă să negocieze cu afaceristul și la mâna afaceristului pentru că dacă tot l-a trimis primarul, măcar să fie plătit la negru, ca să nu piardă VMG și, in același timp, asigurarea de sănătate.

              Oficial, claca, munca datorată de iobagi proprietarilor moșiei, a fost desființată de Cuza, însa sub o formă sau alta, a supraviețuit până la venirea comuniștilor. Astăzi, este reinstaurata prin lege.

              Razie Antifraudă Fiscală pe la casele de marcat

              Timp de o lună, inspectorii Direcției Regionale Antifraudă Fiscală Suceava au verificat aproape 200 de agenți economic din tot județul.

              Acțiunea a avut ca scop principal riscul fiscal asociat dotării și utilizării aparatelor de marcat electronice fiscale.

              Au fost vizate atât firmele din orașele județului (Bacău, Onești, Comănești, Buhuși, Dărmănești, Slănic Moldova), cât și cele situate în peste 40 de localitățile rurale, cum ar fi Agăș, Flipești, Săucești, Ardeoani, Parincea, Sascut, Gârleni, Nănești, Tescani, Pustiana, Ștefan cel Mare, Căiuți sau Curița ș.a.

              „Urmare a verificărilor specifice efectuate, inspectorii DGAF au constatat abateri de la legislația în vigoare și au dispus 187 de scanțiuni contravenționale , în cuantum de 790.550 de lei, precum și confiscări de sume, bunuri și venituri ilicite în valoare totală de 35.654 de lei”, au transmis reprezentanții Direcției Naționale Antifraudă Fiscală.

              Potrivit instituției de control fiscal, acțiunile de monitorizare și control vor continua în perioada următoare.

              Primul amical pentru Aerostar

              Nou promovată în eșalonul secund, echipa „aviatorilor” va susține azi primul test al verii, întâlnind, în deplasare, prim- divizionara FC Botoșani

              Săptămână plină pentru Aerostar Bacău. Astăzi, „aviatorii” vor efectua vizita medicală. Și tot azi vor susține primul amical al verii. De la ora 18.00, echipa antrenată de Cristi Popovici va întâlni, în deplasare, pe FC Botoșani.

              Pe parcursul acestei săptămâni, nou promovata în Liga a II-a intenționează să-și definitiveze lotul cu care va aborda ediția de campionat 2018-2019. Deocamdată, băcăuanii și-au asigurat serviciile a trei noi jucători. Este vorba de doi fundașii centrali Costin Ghiocel și Alexandru Ichim și de atacantul Valentin Buhăceanu. Ghiocel are 24 de ani și vine de la Dacia Unirea Brăila, A. Ichim va împlini 29 de ani în august, s-a format la Ceahlăul Piatra Neamț și a evoluat ultima oară la Petrolul Ploiești, în timp ce Buhăceanu (25 de ani) a jucat anul trecut la Știința Miroslava.

              Ieri era așteptat la antrenamente și fundașul stânga Florescu, de la Bucovina Rădăuți. O altă veste bună este că Alexandru Roșca (și el Under 21, ca și Florescu), a decis să continue alături de Aerostar. „După ce în primă fază părea tentat să plece, Roșca m-a anunțat ca rămâne la noi, lucru care nu poate decât să mă bucure.

              La polul opus, sa înregistrăm plecarea lui Sandro Masella, care și-a găsit echipă în Italia”, a declarat antrenorul „aviatorilor”, Cristi Popovici, care așteaptă zilele viitoare încă un portar și un jucător de câmp. În funcție de numele noi din lot, Aerostar va anunța și jucatorii la care va renunța.
              La mijlocul săptămânii viitoare, divizionara B băcăuană va intra într-un cantonament de zece zile la baza proprie.

              Campionatul Ligii a II-a va începe pe data de 4 august, la start prezentându-se 20 de echipe, o bună parte dintre acestea fiind nume de referință in fotbalul românesc: UTA, U Cluj, Poli Timișoara, Petrolul Ploiești, Farul Constanța, FC Argeș sau Chindia Târgoviște.

              Salutăm drapelul de ziua lui

                Astăzi sărbătorim Ziua Drapelului Național al României.

                Evenimentul va fi marcat inclusiv în centrul orașului, acolo unde, garnizoana Bacău organizează activități care marchează această zi proclamată prin Legea nr. 96/20 mai 1998.

                Evenimentul principal al manifestărilor are loc astăzi, 26 iunie 2018, la ora 10.00, în Piața Tricolorului. Circulația rutieră va fi întreruptă pe durata manifestării, iar în fața Palatului Administrativ se va organiza un ceremonial militar și religios de înălțare a Drapelului României.

                Pagina 1

                  Budescu de la…Sascut

                  Constantin Budescu. „Budi”. Sărmăluță”. Îl știți. De la Astra. De la FCSB. De la echipa națională. Cu siguranță însă că nu-l știți pe Constantin Budescu de la…Flamura Roșie Sascut. Da, da, de la Sascut! Și totuși, vorbim despre același Budescu. Același Budescu pentru care FCSB a achitat Flamurei Roșii Sascut, echipă care tocmai a retrogradat din Liga a IV-a băcăuană, suma de 4284 lei fără TVA! Suma reprezintă compensația de solidaritate aferentă.

                  Și de ce a fost plătită către gruparea din Sascut? Dintr-o…confuzie. „Într-adevăr, despre o confuzie vorbim”, a explicat reprezentantul Flamurii Roșii Sascut, Costel Popa, care a detaliat: „În cariera sa, Constantin Budescu a jucat și pentru o echipă care se numea Flamura Roșie, din Caracal, mi se pare, și care, între timp, și-a schimbat denumirea.

                  În momentul transferului lui Budescu, cei de la FCSB s-au văzut nevoiți să achite această compensație de soidaritate către respectiva Flamura Roșie. Numai că, așa cum spuneam, acea Flamura Roșie nu mai există, cel puțin la nivel de titulatură, iar conducerea FCSB a crezut că Flamura Roșie din cariera lui Budescu este cea din Sascut”. Conducătorul echipei băcăuane a refuzat să încaseze compensația financiară: „Nici nu puteam pentru că urma să emit o factură ce ar fi trebuit să fie însoțită de o copie după legitimația lui Budescu din perioada în care acesta jucase la noi. Și cum Constantin Budescu nu a fost niciodată legitimat la noi…”.

                  Cei din Sascut mărturisesc că nu regretă sub nicio formă că bugetul lor nu s-a „rotunjit” cu cei nici o mie de euro. Marea lor tristețe este că nu au un Budescu în echipă. Cu o asemenea bijuterie de jucător nu ar mai fi încheiat campionatul Ligii a IV-a pe ultimul loc. Și cu siguranță că l-ar fi vândut pe bani buni. Cu totul altă sumă decât 4284 lei.

                  Poduri / Părintele Parfenie îi învață pe copii să dea „șah mat”

                    Părintele Parfenie, cel care îi păstorește pe enoriașii din Poduri, organizează un curs de șah pentru copii și tineri.

                    Activitatea este susținută de Așezământul social filantropic „Sfântul Nicolae” ca parte a proiectului „Șahul pentru fiecare”, derulat în colaborare cu Primăria Poduri și UNICEF, fiind o prelungire a programului „Incluziune socială prin furnizate de servicii sociale integrate la nivelul comunității”.

                    UNICEF, alături de Parohia Poduri, asigură materialele didactice necesare concretizării inițiativei părintelui Parfenie. „Mi se pare o activitate binevenită la orice vârstă și în orice comunitate deoarece dezvoltă gândirea logică și fairplay-ul”, a declarat primărița Diana Albu, care este pasionată de șah și câștigătoare a numeroase premii județene și naționale.

                    Copiii se vor întâni o dată pe săptămână, timp de două ore, cu o pauză de 10 minute între ore, prima oră fiind dedicată lecției teoretice de șah, iar cea de a doua, aplicațiilor practice. Pregătirea se va face pe nivele de vârstă și dificultate.

                    Printre obiective, organizatorii menționează dezvoltarea memoriei, atenției și puterii de înțelegere, stimularea adaptării, a capacității de a acționa cu hotărâre, educarea abilităților de a relaționa și comunica, relaxarea și amuzamentul.

                    Jurnalistul Mihai Buznea, premiat la Gala UZPR

                      Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR) a premiat, vineri, cele mai bune producții jurnalistice ale anului 2017. În cadrul Galei Premiilor UZPR, organizată în coproducție cu TVR3 sub genericul „Limba română, întregitoare de neam”, au fost acordate trofee la următoarele secțiuni: presa scrisă, presa online, cartea de publicistică, producțiile de radio și televiziune. În cadrul primei secțiuni, a fost premiat și jurnalistul băcăuan Mihai Buznea, pentru articolul „Lepădarea de sine” (Revista „Plumb”). Laudatio a fost susținut de Cornel Cepariu, președintele UZPR Bacău-Neamț.

                      „Detectiv al clipei prezente în presa scrisă mai bine de 50 de ani, dar și corespondent la Televiziunea Română o perioadă de cinci ani, conducător și chiar creator de gazete în Bacău, Mihai Buznea și-a comensurat neliniștile și bucuriile sale cotidiene, iscate de o prezență publică activă, și în volumele de carte de publicistică, ale căror titluri, cred, deconspiră inteligent spiritul combativ prin ironie și atitudine civică, implicare jurnalistică, precum și dragostea de oameni și țară a acestui adevărat senior al publicisticii”, a declarat Cornel Cepariu și a adăugat că „Mihai Buznea nu a fost egoist în profesie”, dimpotrivă, a fost un sfătuitor generos al confraților mai tineri.

                      Reuniți sub același crez…

                      Trebuie precizat că băcăuanul Mihai Buznea este autorul a nouă volume de proză și publicistică: „Regalul cu litere”, o istorie a presei băcăuane, „Instant story”, „Anton Ciobanu, vocație și credință”, „Efectele perverse”, „Mic tratat despre berbeci”, „Cocteil cu praf de pușcă”, „Bolnav de undiță”, „Întânire cu Tamina” și, în curs de apariție, „Redescoperirea României în anul 100”. „Sunt convins că UZPR și actuala conducere, decisă și tenace, realizează, prin acodarea premiului jurnalistului Mihai Buznea, un act reparator binevenit, justificând și prin această decizie menirea sa de a susține profesionalismul în media românească de oriune s-ar ivi”, a declarat Cornel Cepariu, apoi s-a referit la performanțele filialei UZPR Bacău-Neamț, în anul care a trecut de la înființare. Gala UZPR a fost „o reuniune de excepție a vârfurilor din mass-media românească”, a mărturisit Mihai Buznea, emoționat.

                      „Premiul pe care tocmai l-am primit vine să întărească adevărul spuselor conform cărora niciodată nu este prea târziu. Le mulțumesc organizatorilor, conducerea Uniunii, pentru acest concurs profesional care mi-a oferit șansa de a-mi verifica potențialul publicistic. Le mulțumesc tuturor celor care au contribuit la reușita acestei manifestări ce ne-a reunit sub același crez al utilității și performanței”, a declarat Mihai Buznea. El a mai spus că acest premiul vine să-i contrazică pe acei colegi care îi consideră „prăfuiți” pe jurnaliștii din provincie. Parafrazându-l pe Miron Costin („nasc și în Moldova oameni”), „eu voi spune că, iată, se nasc și în provincie gazetari”, a încheiat Mihai Buznea.

                      Premiile acordate la Gala UZPR 2017

                      PRESA SCRISĂ: Mihai Buznea (Bacău), revista „Plumb” – „Lepădarea de sine”, Nagy Attila (Brașov), revista „Certitudinea” – „Meditațiile unui secui”, Dumitru Țimerman (Satu Mare), Gazeta de Nord-Vest – „Unde sunt războinicii Luminării României?”, Sorin Marius Simion (Pitești), cotidianul „Argeșul” – „Ghid de folosire a limbii române”. PRESA ONLINE: Andi Topală (director editorial) http://www.sursazilei.ro. CARTEA DE PUBLICISTICĂ: Mihail Diaconescu (București) – „Icoane din trecut și de azi”, Nicolae Melinescu (București) – „Întoarcerea în românism”, Răzvan Ducan (Mureș) – „Torna, Torna”, Ovidiu Marian (Bucureşti) – „Orașul după asfințit”. RADIO: Monica Stoica (Internațional) – Povestea vorbei, Pompilius-Dumitru Onofrei (Actualități) – Actori mici de România, Marcel-Iulian Tolcea (Radio Timișoara) – rubrica de limba română, Ioan Vulcan (Antena Satelor) – Itinerar eminescian în Țara Făgărașului. TELEVIZIUNE: Irina Iurcu Bejenaru (TVR Moldova) – Școala de la mii de kilometri, Clara Mărgineanu (TVR Internațional) – Convorbiri Literare, Ștefan Mitroi (Prima TV) – Te caută o carte, Violeta Gorgos (TVR Iași) – Expedițiile Memoriei Siberia-Irkutsk-Krasnoiarsk.

                      „De la cercetarea științifică la practica medicală bazată pe dovezi” la cea de a XIII-a ediție a Zilelor Medicale ale Spitalului Municipal de Urgență Moinești

                        Prof. univ. dr. Adrian Cotîrleț, managerul spitalului din Moinești, și dr. Andrei Zală, fiziokinetoterapeut doctorand, șeful Departamentului de Cercetare Medicală a unității spitalicești / foto: Liviu Maftei

                        Timp de trei zile, în această săptămână, în Moinești își vor da din nou întâlnire mari somități ale lumii medicale, pentru a participa la evenimentul, devenit deja o tradiție, „Zilele Mediale ale Spitalului Municipal de Urgență Moinești”, aflat la a XIII-a ediție. Discuțiile se vor concentra în acest an pe o temă de actualitate: „De la cercetarea științifică la practica medicală bazată pe dovezi”.

                        Vor fi trei zile pline, care vor începe de joi, cu „Ziua asistenților medicali”, dar și cu demonstrații operatorii transmise live. În toate aceste zile vor susține cursuri și sesiuni științifice profesori universitari doctori de la diferite clinici medicale din țară și străinătate (Israel, Italia, Franța, Spania, Republica Moldova, Ucraina etc).

                        Și vineri, ziua va începe tot cu demonstrații operatorii, în paralel cu organizarea de sesiuni științifice dedicate medicilor rezidenți, dar și specialiștilor în Kinetoterapie, pentru ca de la ora 14.00 să aibă loc deschiderea oficială a reuniunii, la care au confirmat participarea peste 800 de medici, asistenți, invitați, printre care și reprezentanți de la Agenția Națională de Transplant, dr. Vasile Cepoi, secretar de stat în Ministerul Sănătății și președinte al Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate, invitați de la Academia Română, de la Colegiul Național al Medicilor, de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate, de la Academia de Științe Medicale, dar și de la Uniunea Medicală Balcanică.

                        Un punct important pe agenda de organizare este și Masa rotundă cu tema „Dezvoltarea turismului medical în România”, dar și cea cu tema „Strategia Națională 2017 – 2020 în Sănătate” a Asociației Spitalelor din România, la care și-au anunțat prezența peste 80 de manageri de spitale din întreaga țară. Ca și în edițiile anterioare, partenerii manifestării sunt Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr.T.Popa” Iași, Societatea Română de Chirurgie, Universitatea „Vasile Alecsandri” Bacău (unde în paralel se vor organiza anumite sesiuni științifice) și, începând cu acest an, Uniunea Medicală Balcanică. Ultima zi, sâmbătă, 30 iunie, va fi dedicată workshop-urilor pe teme medicale, dar și altor sesiuni știintifice.

                        „Ne dorim să promovăm în continuare calitatea actului medical, acesta fiind factorul principal al performanțelor și profesionalismului. Ne bucurăm să avem, din acest an, alături de noi și Uniunea Medicală Balcanică, reprezentată de doamna președinte dr. Camelia Diaconu, o prestigioasă organizație cu care ne dorim să stabilim anumite relații profesionale între medici, stomatologi, farmaciști, alți oameni de știință, cu scopul impulsionării cercetării științifice medicale, care la noi în spital se derulează de 10 ani, prin departamentul condus de dr. Andrei Zală.”
                        Prof.univ. dr. Adrian Cotîrleț, managerul spitalului

                        Bacalaureat 2018 – Prima probă: liricul. Arghezi sau Eminescu, Blaga sau Barbu

                          Până la afișarea notelor, emoții și pentru candidați, dar și pentru părinți / foto: Liviu Maftei

                          Ieri a avut loc prima probă scrisă a examenului de Bacalaureat 2018, cea la Limba și literatura română. Un examen ușor, au spus unii candidați, acceptabil pentru toți absolvenții, au spus și profesorii. Subiectele au fost diferite în funcție de profil: real sau uman.

                          La profilul real, absolvenții de clasa a XII-a au avut la primul subiect de explicat o secvență dintr-un text semnat de Anton Holban, respectiv „Note de călătorie”, la care s-a mai cerut să se realizeze și un text argumentativ dacă oamenii mai apreciază sau nu locul în care trăiesc, raportându-se atât la informațiile din textul dat, cât și experiența personală sau culturală.

                          La al doilea subiect au fost alte cerințe legate de rolul notațiilor autorului Mihail Sebastian la opera „Ultima oră”, iar la subiectul al treilea, genul liric – unde candidații au avut de ales poezii din opera lui Mihai Eminescu sau a lui Tudor Arghezi.

                          La profilul uman, la primele două subiecte au fost date ca text de analiză aceleași repere, dar cu cerințe diferite, iar la subiectul al treilea a fost tot genul liric – dar pe poezia lui Ion Barbu sau Lucian Blaga.

                          În total județ sunt 11 centre de examen: 7 în Bacău, 2 în Onești, 1 în Comănești și 1 în Moinești. Examenul a început la ora 9.00 și a durat trei ore.

                          După cum deja se știe, la acest examen, începând cu anul școlar 2017-2018, probele orale (competențele lingvistice și digitale) în examenul de Bacalaureat 2018 s-au susținut în iarnă, în luna februarie. Acum, absolvenții de liceu (cei care au trecut cu brio de probele orale, la care nu s-au pus note, ci doar calificative de competență: începător, experimentat, avansat) susțin doar probele scrise.

                          Astăzi este proba la limba maternă (pentru cei care învață și în limba maghiară – în județul nostru nu este nimeni înscris), miercuri, 27 iunie, este proba obligatorie a profilului – Matematică (profil real) sau Istorie (profil uman), iar joi, 28 iunie, proba la alegere, în funcție de profil și specializare, respectiv Informatică, Chimie, Fizică, Biologie – pentru cei de la profil real, Geografie, Logică, Psihologie, Economie, Sociologie, Filosofie – pentru cei de la profil uman. Afișarea primelor rezultate va fi pe 4 iulie (până la ora 12.00), tot în aceeași zi putând fi depuse și contestațiile. Rezulatele finale vor fi afișate pe 9 iulie.

                          Din totalul de 3.670 de candidați înscriși au fost prezenți 3.510. Deci, nu mai puțin de 160 dintre ei au absentat. Aceștia nu mai pot participa la următoarele probe scrise, ci trebuie să-și încerce din nou norocul în sesiunea din toamnă. Din cei prezenți, 2.356 sunt de la profil real, iar 1.154 de la profil uman.

                          Orchestrare pentru naturalețe

                            O viață frumoasă înseamnă reîntoarcerea la natură, comuniunea cu mediul și potrivire cu sinele. Ne dorim să fim frumoși iarna, vara și peste cincizeci de ani…Să fim creatori de bine, de frumos! “Cum și de unde să începem?“ Aveți menirea să realizați o capodoperă, să o interpretați și să fiți propriul dumneavoastră dirijor. Aceasta este clipa în care undele cerebrale devin sincronizate, trecând de la gândirea obosită și supraaglomerată la o gândire deschisă, relaxată, creativă și simplă. Este starea naturală de a fi conform căreia ar trebui să trăim. Când luăm cu asemenea forță o decizie și avem o intenție clară în legătură cu felul în care va arăta noua noastră viață, claritatea și coerența gândurilor respective produc emoții constructive.

                            În consecință, îndepărtăm conexiunile sinaptice vechi și înmugurim altele noi, ca apoi să ne exprimăm diferit viziunea asupra noului mod de viața. Dorim să ne trăim viața dintr-o perspectivă diferită, îmbunătățind permanent modul de gândire. Nu uitați că informațiile primite și cunoștințele acumulate ulterior sunt precursoarele experienței. Odată ce aveți informația corectă, puteți să o puneți în practică astfel încât veți face transformări măsurabile în propria viață. Crează o definiție clară despre frumusețe care nu folosește niciun standard de aparențe sau de modele exterioare de succes la care se recurge în mod curent.

                            Fii naturală în tot ceea ce faci și amintește-ți că un mare înțelept nu pretinde niciodată măreția. Dacă vei păstra felul corect în care definești acest termen, vei vedea cum calitatea de a fi măreț se ivește peste tot și în special în ființa ta! În mod natural viața ajunge în punctul în care termenii “bătrân“ sau “bătrânețe” devin familiari cu noi. Din păcate, nu ne plac acești termeni…cu excepția cazurilor când este vorba de o sticlă de vin bun. Din acest motiv politicos este ideal să înlocuim acest termen cu formulări precum: ”persoane în vârstă”, “persoane de vârsta a doua” sau “persoane de vârsta a treia”. Sincer, nu aș putea spune de unde începe vârsta a treia și îmi este și mai dificil să spun unde se oprește. Dar vă întreb un lucru: până la ce vârstă poate trăi omul fericit, fiind sănătos și frumos? Este adevărat că depinde în mare parte de noi? Sigur, aud ce spuneți… impactul genetic…da, aveți dreptate! Și el este foarte important! Dar nu trebuie să uităm ce este înnăscut și ce este dobândit în mecanismele îmbătrânirii. Pentru a înțelege care este durata de viață a celulelor noastre, trebuie știut că organismul are sisteme reparatoare enzimatice, destinate să remedieze pierderile calitative. Dar acest sistem de întreținere depinde de sistemul imunitar. Acum vedeți cât de importantă este alimentația sănătoasă?

                            Totodată, trebuie știut că, dacă numeroase celule, cum sunt cele ale pielii și ale mucoaselor se reproduc, în schimb celulele cerebrale, musculare și cardiace nu au puterea de a se reînnoi, ele rămân aceleași pe toată durata vieții. Acesta este un motiv pentru care trebuie să le protejăm și să evităm distrugerea lor prematură. La originea degradării celulei, chiar cu o zestre genetică valoroasă, ar putea sta o serie de fenomene metabolice legate de stilul de viață.

                            Cum putem frâna procesul de îmbătrânire? În primul rând prin întărirea sistemului imunitar, deoarece când acesta este slăbit, întregul organism este fragil și devine vulnerabil față de infecții și mai receptiv față de bolile cronice degenerative. Pentru a câștiga această bătălie trebuie să punem punct exceselor periculoase din alimentația noastră. Se impune să adoptăm o dietă simplă și naturală. Oricât de incredibil ar părea, există o dietă perfectă care nu numai că previne instalarea acestor boli, dar ajută și la inversarea evoluției lor. Poate fi dieta ta din acest moment! O dietă cu alimente consumate într-o stare cât mai apropiată de cea naturală și pregătite cât mai simplu. Este foarte important în momentul preparării să fiți atenți la ulei, grăsime, zahăr și sare. Produsele rafinate prelucrate excesiv trebuie excluse, sau dacă nu reușim, atunci să le consumăm cât mai rar, la fel ca alcoolul, respectiv tutunul. Adoptarea acestui mod simplu și natural de alimentație îmbunătățește starea de sănătate și menține tinerețea chipului.

                            Un alt impact negativ asupra organismului nostru, care determină îmbătrânirea, îl reprezintă radicalii liberi. Aceștia constituie un element de referință esențial pentru toate mesajele publicitare din domeniul cosmeticii. Se vorbește mult despre ei, fără ca rolul lor de îmbătrânire să fie totuși înțeles. Nu am să intru în detalii de această dată. Voi spune doar atât: cauza obiectivă a îmbătrânirii o reprezintă distrugerea celulei sau altfel spus, celula începe să funcționeze anormal. Atunci nu doar ne pierdem frumusețea fizică ci, și mai grav, se deschide larg poarta pe care pătrund mai multe boli: hipertensiunea arterială, ateroscleroza, artroza, alterarea funcțiilor cerebrale, etc. Spuneam nu demult că în ajutorul nostru vine din nou alimentația, furnizându-ne antioxidanți ca: betacarotenul, vitaminele C și E, seleniul și zincul. Voi aminti efectul nociv al factorilor precum fumatul, alcoolul, expunerea prelungită la soare și poluarea, cu impact direct asupra îmbătrânirii precoce.

                            Într-adevăr ereditatea predispune, dar modul nostru corect de viață poate schimba traiectoria. Și încă foarte bine! Ce trebuie să facem? Informația am să v-o furnizez imediat, dar am rugămintea să luați fiecare cuvânt în parte precum o notă muzicală și să creați o capodoperă pentru dumneavoastră. Ritmul și intensitatea vă aparțin în totalitate și postul de dirijor este vacant. Vi se potrivește de minune! Așa poate lua naștere aria perfectă. Prima notă muzicală, imediat! Înfrumusețarea și prevenția sunt primele care dau startul melodiei. Rejuvenarea facială și corporală vin într-un ritm dansant, apoi vine cu un ton mai sus terapeutul care aduce cu el un tratament revoluționar bazat pe căldură pură și naturală. “O clipă, ce reprezintă toate aceste informații?” Vorbim despre un tratament care are cea mai nouă, performantă și elitistă tehnologie de reîntinerire a pielii, creată din dorința de a trata pacienții la cele mai înalte standarde. Acest tratament transferă energie termică pielii foarte sigur și rapid, fără durere și fără să scoată pacienții din viața socială și profesională, vindecarea fiind foarte rapidă. Această terapie redă frumusețea chipului punând accent pe naturalețe. Pielea tânără se recâștigă și prospețimea țesuturilor devine din ce în ce mai accentuată. Strălucirea și luminozitatea pielii este încă un rezultat obținut în urma acestei proceduri medicale. Acest tratament se adresează unei game largi de probleme ale pielii: riduri profunde și de expresie, cicatrici post-acneice, hipertrofice și keloide, modificări de pigmentare, pori dilatați, laxitatea cutanată și vergeturile. Ca și concluzie, se îmbunătățește aspectul general al pielii, oferindu-i prospețime și naturalețe. Poate fi tratată fața în ansamblu, acordând mai multă atenție zonelor cu probleme obișnuite cauzate de îmbătrânirea cronologică: zona periorbitală, fruntea, ridurile de la colțul ochilor, șanțurile nasogeniene sau regiunea periorală. Poate fi tratată cu rezultate excelente și zona gâtului, decolteului, spatelui și dosul mâinilor.

                            Această terapie are o tehnologie avansată și sigură de tratament, iar din punctul de vedere al medicului are efecte predictibile, precise și repetative, fără complicații post-procedurale. Este un tratament fracționat, prin vaporizarea controlată a țesuturilor, astfel încât frumusețea chipului va izvorî din interior spre exterior la propriu. Terapia se adresează atât femeilor cât și bărbaților.

                            Întreaga informație pe care ați citit-o și-a găsit locul în mintea dumneavoastră ca să vă pregătească pentru o schimbare revelatoare. Așadar, portativul notelor este complet și acum puteți crea acea capodoperă muzicală. O capodoperă despre un suflet și un chip frumos. Întoarce-te la natură, fii sinceră cu tine și îndrăznește să cunoști această terapie care îți oferă tinerețe și naturalețe.

                            Se aude deja primul vers muzical:” Fii frumoasă și iarna și vara și peste cincizeci de ani…”

                            Carmen Barcan, terapeut

                            Călătoriile cu mașina și avionul – Sfaturi pentru cardiaci

                            De multe ori în călătorie oamenii uită de program, uită de reguli și de exigențele pe care le aveau. În cazul bolnavilor cardiaci situația poate deveni complicată dacă nu se face o pregătire specială pentru călătorie. În ce constă aceasta? Află în acest articol care sunt sfaturile medicilor pentru cardiacii care pleacă în călătorie.

                            Voiajul se organizează din timp

                            Dacă este vorba despre o călătorie în țară se poate merge cu trenul sau cu mașina. Persoanele cardiace ar trebui să circule cu trenul deoarece în ziua de azi traficul rutier a devenit infernal. Din păcate conducerea auto se face într-un mod destul de agresiv de către unii șoferi din trafic, ceea ce reprezintă un stres enorm pentru alți șoferi din jur. Stresul, stările de nervi, supratensionarea psihică, oboseala și enervarea pot afecta oamenii, dar mai ales pe cei care sunt cardiaci.

                            Cercetătorii au constatat că oamenii care sunt la volan suferă o accelerare a ritmului cardiac cu 15-25% față de normal. Persoanele coronariene trebuie să evite conducerea auto în caz de: stres, stări de nervi la volan, frig sau alte condiții meteorologice dificile, perioade de digestie, în timpul tratamentelor cu medicamente sedative care pot modifica vigilența.

                            Stresul și enervarea la volan apare mai ales la persoanele care sunt mai temperamentale. Persoanele cu experiență la volan pot avea capacitatea de a-și controla emoțiile în traficul aglomerat.

                            În ceea ce privește călătoria cu mașina, anumite persoane pot călători fără probleme în acest mod, fără risc, mai ales dacă au și aprobarea medicului și dacă își iau anumite măsuri de precauție simple dar necesare. Pentru a avea bani suficienți pentru călătorie, oamenii pot face un credit nevoi personale – În doar 15 minute obțin banii online, aceștia sunt transferați direct în contul lor.

                            Dacă este vorba despre un voiaj în străinătate, ei trebuie să zboare cu avionul la destinație. Zborul nu este interzis persoanelor care au un diagnostic corect pus de medic. În acest caz trebuie să evite stresul care poate fi creat de angoasele sau stările de anxietate în momentul îmbarcării și decolării, emoția trecerii frontierei, oboseală, lipsa de somn, alimentația nepotrivită, deshidratarea sau diferite alte motive de enervare.

                            Persoanele cu boli cardiovasculare nu trebuie să călătorească pe distanțe lungi și mai ales în zilele caniculare de vară. Persoanele supraponderale sau care au varice pot suporta cu dificultate călătoriile lungi. Când călătoriile se fac în străinătate, oamenii care au afecțiuni cardiace trebuie să-și ia cu ei medicamentația prescrisă, care să le ajungă pe tot parcursul voiajului. Tratamentul trebuie continuat și în vacanță pentru menținerea bolii sub control.

                            În lunile de vară pot să apară variații ale tensiunii arteriale din cauza căldurii, al dilatării vaselor de sânge și a deshidratării. În călătorie este obligatoriu să nu lipsească în nicio zi sticla cu apă proaspătă. Transpirația poate duce la deshidratare, la pierderea de minerale, de potasiu. Stările de slăbiciune și palpitațiile din timpul verii se explică prin deficitul de potasiu. Oamenii cardiaci nu trebuie să fumeze și nu trebuie să bea alcool, cafea și alte băuturi cofeinizate.

                            Oamenii trebuie să respecte tratamentul și indicațiile medicului și astfel pot pleca în călătorie fără a se stresa. Prin împrumuturi nebancare oamenii pot obține o sumă de bani care să le ajungă pentru o călătorie, indiferent că este în țară sau în străinătate.

                            ULTIMELE ȘTIRI