24 aprilie 2024
Reportaj„Iubesc Bacăul și-i sunt recunoscător!”

„Iubesc Bacăul și-i sunt recunoscător!”

– spune cunoscutul filatelist, maximafilist și colecționar Ioan Catană, care lansează, sâmbătă, 25 august, albumul de fotografii și vederi de epocă „Salutări din Bacău! 2018”

Împătimit colecționar – filatelist, maximafilist și cartofilist, inginerul Ioan Catană apare din nou în spațiul editorial cu un album dedicat orașului Bacău și istoriei sale. Un album cu ilustrate care datează de mai bine de o sută de ani, intitulat, simplu, în maniera în care erau titrate sau scrise de mână vederile trimise rudelor și prietenilor în toate timpurile, chiar și astăzi: „Salutări din Bacău! 2018”. Menționarea în titlu a anului în curs are o semnificație aparte: albumul este dedicat de autor Centenarului Marii Uniri, dar și împlinirii a 610 ani de atestare documentară a urbei noastre – evenimente pe care le sărbătorim în acest an.

Albumul a apărut sub auspiciile Editurii Babel și a fost scos de sub teascurile tipografiei Docuprint, ambele manageriate de Ionel Rusei.



La a treia apariție editorială de acest fel, Ioan Catană a avut, pentru noi, o singură justificare la întrebarea de ce abordează repetat teme dedicate orașului în care trăiește: „Iubesc Bacăul și-i sunt recunoscător!”.

1983, Expoziție filatelică România – Ungaria

„Am venit în Bacău în ziua de 5 mai 1968. Eram, atunci, un copil de aproape 15 ani, dar în următorii 50 de ani nu am lipsit mai mult de trei luni din Bacău. Aici am crescut, aici am învățat, aici am muncit, aici am iubit, aici mi-am întemeiat o familie. Iată de ce iubesc Bacăul și-i sunt recunoscător!”
Ioan Catană

La Bacău va avea loc „o mare dandana”

Albumul „Salutări din Bacău! 2018” va fi lansat public sâmbătă, 25 august, cu doar o zi înainte ca autorul să-și aniverseze propria zi de naștere. Evenimentul este pregătit în Piața Tricolorului (în fața Casei de Cultură) din Bacău, de la ora 11.00, și a fost supranumit chiar de autor ca „o mare dandana”. Supranumele ne aduce aminte de primele versuri din celebra melodie „La Bacău, la Bacău, într-o mahala”, a cărei partitură este reprodusă integral în album.

Dar mai știe astăzi lumea ce semnificație are un cuvânt învechit precum „dandana”? Adică ce vrea să facă Ioan Catană din evenimentul dedicat lansării propriei sale lucrări? Ei bine, conform definiției din Dicționarul Explicativ al Limbii Române (DEX), „dandanaua” este și „o întâmplare neplăcută; o belea, un bucluc, o încurcătură”, dar și „un zgomot mare, un tărăboi; o petrecere gălăgioasă”.

Un cunoscut profesor băcăuan citează, de exemplu, versurile vechiului cântec atunci când scrie despre devastatorul incendiu din Bacăul anului 1926, din ziua de 16 mai. Ioan Catană, însă, s-a oprit la sensul din urmă al cuvântului din DEX, pentru că ar vrea să dea evenimentului de lansare a cărții câteva „tușe” ale unui crâmpei din viața boemă a Bacăului de acum de mai bine de o sută de ani, să reconstituie un mic tablou al vieții stradale a orașului de atunci, așa cum se poate vedea în unele dintre ilustratele cuprinse în album. Iar participanții vor putea asculta live melodia „La Bacău, într-o mahala” și poate vor descoperi și câteva dintre personajele pitorești ale mahalaleor băcăuane de acum un secol.

1990, BALCANFILA la Bacău

Cine ești dumneata, domnule Ioan Catană?

Ioan Catană s-a născut pe 26 august 1953 în comuna Icușești, jud. Neamț. Absolvent al Facultății Tehnologia Construcțiilor de Mașini, a lucrat, între altele, la fosta Întreprindere de Mașini Unelte (20 de ani), apoi, din 1993, ca expert/referent superior de specialitate la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Bacău – Centrul de Formare Profesională.

Prin recomandările făcute de instituții și organizații prestigioase, în rândurile care urmează vom face și mai mult cunoștință cu inginerul, filatelistul, maximafilistul și cartofilistul Ioan Catană.

1999, Naționala de CARTOFILIE 99 – palmares

Formator în recalificarea profesională a adulților

În activitatea sa, Ioan Catană a contribuit la recalificarea a peste șapte mii de persoane din rândul șomerilor, persoanelor în căutarea unui loc de muncă, persoanelor cu dizabilități, persoanelor încarcerate sau în perioada de probațiune.
Pregătirea tehnică profesională inițială, completată cu un mare număr de cursuri și stagii de pregătire în țară și în străinătate, i-au permis lui Ioan Catană să predea discipline tehnologice, desen tehnic și protecția muncii.
De la constituirea Sindicatului Liber Independent – AJOFM Bacău, Ioan Catană, până la ieșirea la pensie, a îndeplinit responsabilitatea de președinte.
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă

2008, Lansare album „Salutări din Bacău!”

Filatelist cu state vechi

„Filatelist din anul 1980, Ioan Catană a fost secretar și președinte al Asociației Filatelice (AF) «Grigore Pascu» din Bacău, dar și membru în comisii de specialitate ale Federației Filatelice Române (FFR), membru în Comitetul Director al FFR, apoi vicepreședinte al Federației Filatelice Române. Din 2005 este organizator al Clubului «Colecționarii» din Bacău, pentru elevi și tineret.

A obținut diplome de onoare și de excelență acordate de instituții locale și naționale, de comitetele de organizare a expozițiilor naționale, diploma de Excelență «C. Butculescu» și insigna de aur a FFR, în 2002. Din 2004 a fost desemnat Membru de Onoare al FFR. Este membru și președinte în comitetele de organizare a expozițiilor filatelice locale, interjudețene și naționale organizate la Bacău; organizator al întâlnirilor naționale «Toamna Colecțiilor».

2008, Ioan Catană, vicepreședinte al Federației Filatelice Române

A fost membru al unor jurii în specializările întreguri poștale, istorie poștală, marcofilie, tematică, maximafilie și cartofilie la expoziții, interjudețene și naționale, dar și membru în juriile unor expoziții internaționale din Republica Slovenă și Republica Moldova.

Este autor al lucrărilor «Bacău, file de istorie poștală», partea I până la 1872 (în manuscris: «Bacău file de istorie poștală și filatelică», II); «Catalogul întregurilor poștale dedicate județului Bacău», 2002 (în manuscris: «Catalogul întregurilor poștale dedicate județului Bacău», 2018); «Salutări din Bacău! 2008», album de cartofilie. A publicat articole și studii în reviste, în cataloagele unor expoziții, în presa locală și națională și internațională de specialitate; a participat la emisiuni de popularizare ale filateliei și valorilor spirituale băcăuane la posturile de radio și tv locale.

2010, Chișinău, președinte al juriului

A fost și este prezent cu exponate filatelice și expuneri de popularizare în școli și licee, la târguri organizate de Camera de Comerț și Industrie Bacău, în spațiile de desfășurare ale «Zilelor Bacăului», la Complexul Muzeal «Iulian Antonescu» și la Centrul de Cultură «George Apostu» din Bacău; a organizat expozițiile de autor «Expofil ’50» (2003) și «Expofil ’60» (2013).”
Leonard Pașcanu, președintele Federației Filatelice Române

2013, Plic filatelic ocazional

În mișcarea Lions, sub deviza „We Serve” (Noi servim)

„Domnul Ioan Catană este simpatizant al mișcării internaționale Lions din 1991 și membru al Lions Clubs, în Bacău. Ca membru în Consiliul de Administrație și președinte Lions Club Bacău «Sfântu Gheorghe», în mandatul 2015-2016, desfășoară o bogată activitate organizatorică și socială în municipiul și județul Bacău, în Districtului 124 România al Lions Internațional.

Ioan Catană a realizat un exponat filatelic în limbile română și engleză, WE SERVE / NOI SERVIM – deviza Lions. Exponatul-album, dedicat CENTENERIAL LIONS INTERNAȚIONAL, prezintă activitatea Lions, inclusiv cea românească, în slujba persoanelor defavorizate fizic și social, și obține rezultate deosebite în competițiile filatelice naționale și internaționale (exponat filatelic ce urmează să-l publicăm sub formă de album).

Pentru activitatea desfășurată, Ioan Catană a primit diplome de onoare / excelență / apreciere, plachete și alte însemne de apreciere acordate de guvernatori ai Districtului 124 România Lions Internațional și de președinți ai Lions Clubs International.
În întreaga activitate Lions locală, națională și internațională, Ioan Catană este perseverent în prezentarea valorilor spirituale, sociale și economice băcăuane.”

Dr. Ioan Antonio Tache, past-guvernator al Districtului 124 România al Lions Clubs International

Colecții exponat filatelice și de studiu

POSTAL STATIONERY, ROMANIA 1870–1905, Study; ROMANIA ”PRINTING” POSTAL STATIOVERY 1907–1918; ROMANIA–FIRST WRLD WAR „PRINTED” MILITARY POSTCARDS; BACAU, POSTAL HISTORY PAGES; ROMANIA, BACAU COUNTY RAILWAY POST 1870–1910; TÂRGU OCNA, FILE DE ISTORIE POŞTALĂ; MOINEŞTI, FILE DE ISTORIE POŞTALĂ; GEORGE ENESCU, UNIVERSAL MUSICIAN, open; STHEPEN THE GREAT AND HOLY, open; WE SERVE / NOI SERVIM, tematic; SCRIITORI ROMÂN, marcofilie; ARTĂ POPULARĂ ROMÂNEASCĂ, maximafilie; LION, maximafilie; SALUTĂRI DIN BACĂU! cartofilie; BACĂU, PALATUL ADMINISTRATIV, cartofilie; OCNA … DE LA TÂRGU OCNA, cartofilie; CATANIA, cartofilie.

Diplome și medalii

Ioan Catană a obținut 18 diplome şi medalii în rang de argint, argint mare, vermeil, vermeil mare şi aur la expoziţiile filateice interjudeţene şi naţionale. La expoziţiile internaţionale, europene (FEPA) şi mondiale (FIP): vermeil la SOCFILEX’89, Bacău; vermeil la BALCANFILA’89, Bacău; aur la ROMÂNIA–POLONIA, 1997, Botoşani; vermeil-mare la POLSCA 2000; argint WIPA 2000(FIP), Viena; argint la CYPRUS 2003(FEPA); argint la ESPANA 2004(FIP); argint mare la BELGICA’06 (FIP); argint la ST. PETESBURG 2007(FIP), Rusia; vermeil mare la ROMÂNIA–LUXEMBURG 2007, Sibiu; vermeil la HUNFILA 2007(FEPA); argint mare la BALCANFILA 2007, Turcia; UNESCO, 2007, Paris; vermeil, argint mare şi argint la EFIRO 2008(FIP), Bucureşti; argint mare la BULGARIA 2009(FEPA); vermeil mare la CHINA 2009(FIP); vermeil la ANTVERPIA 2010 (FEPA), Belgia; aur şi vermeil la BALCANFILA 2010, Bulgaria; aur la PORTUGAL 2010(FIP); vermeil la FERPHILEX 2010(FEPA), Germania; vermeil la INDEPEX 2011(FIP); aur la PORTUGAL 2010(FIP); aur la PHILA NIPON’11(FIP); argint mare la SLOVENIJA(FEPA) 2012; COPA CUBA FILATELIA 2012; vermeil la PHILATAIPEI(FIP) 2016, vermeil HUNFILA 2018.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri