Am zăbovit vreo 10 zile să mă gândesc ce merită menționat într-un articol aniversar în cotidianul Deșteptarea, ajuns la 35 de ani de existență. În acest răstimp, mi-am dat seama că pentru mine, din cei 10 ani de presă scrisă dar și radio și televiziune, rămân oamenii, lecțiile de viață și „microbul”. Cei care încă activează în presă știu la ce mă refer: deprinderea de a face revista presei dimineața, de a afla mereu ce s-a schimbat în lume, de a face teren, de a bate la ușile directorilor de instituții sau a primarilor, dorința de a ști/cunoaște/afla totul (chiar...

Timpul se oprește când Ziarul iese de sub tipar. Răsfoiești paginile, aflând știri din viața atâtor oameni, despre evenimente recent petrecute cu drame sau bucurii, dimineața la o cafea. Mirosul tiparului are farmecul lui. Este magia unei clipe totuși efemeră, când hârtia care suportă atâtea, ajunge la reciclat. Cu bune cu rele, presa tipărită rămâne cireașa de pe tort a modului cum a evoluat acum această „instituție”, numită… mass-media. Ce-ar fi astăzi un ziar fără ilustrație? Fotografie, caricatură, grafică. Ca un telefon fără camera foto. De la xilografie, zinc, fototipie, era digitală a revoluționat toate „tiparele”. Programele inteligente pot modifica orice...

La aniversarea celor 35 de ani de apariție neîntreruptă a ziarului Deșteptarea, simt că, în contextul actual, nu amintirile timpurilor trecute sau întâmplările vechi ”din redacție” sunt importante (pentru mine, cel puțin), ci sensurile lor, prin raportare la prezent, un prezent în care au audiență mai mare nu ”formatorii de opinie”, cum erau numiți jurnaliștii, ci ”influencerii” de pe Tiktok, Instagram și Facebook și emisiunile de divertisment (să le numim, elegant, așa) de la televiziunile private. Am intrat în redacția ”Deșteptarea” în 2002, la 24 de ani, în urma unui concurs care conținea test de gramatică, test de redactare și...

''Eu nu lucrez pentru un ziar de comuniști'', m-am răstit la un redactor-șef adjunct, am rupt hârtiuța pe care scria colaborator Deșteptarea, apoi am ieșit furios din biroul domnului care mă scosese din minți la cei 18 ani ai mei. Așa a început prima mea aventură în presă și continuă azi după 32 de ani. Amintirile din prima redacție liberă din Bacău și printre primele din România pot fi considerate controversate. Totul a fost legat de șefi și patron, the big boss. Între timp, în cele peste trei decenii, aproape tot ce știm despre presă s-a schimbat. De la organizare...

Înșir-te,  Mărgărite... ...Și iată că s-antâmplat odată, căci dacă n-ar fi fost, nici că aveam, acum, despre ce să vă povestim. Despre nașterea acestui ziar în zbuciumul răscolitor de      schimbare al unui decembrie de foc, în care astrele ne-au vorbit prin culorile văpaie ale unui curcubeu – miraculos brâu al cerului ce-a încununat urbea lui Bacovia în miez de iarnă fierbinte prin cele ce aveau să se întâmple. Fiindcă  ce părea făcut să dureze-n veșnicie s-a năruit precum un  castel de nisip. Parafrazând unul din stihurile străvechii legende a meșterului Manole, vă voi spune cum nouă băcăuani, meșteri mari...

Gazetăria este Istoria Clipei. O știu prea bine toți cei care au trecut prin redacții scriindu-și și trăindu-și propriile istorii. Deșteptarea este, ea însăși, o istorie cu scene în continuă mișcare, dar care se compun într-o aceeași unitate de timp și de fapte, alcătuindu-se într-un adevărat caleidoscop al existenței. În urmă cu 35 de ani, atunci când am fost pus în situația de a alege parcursul următorilor mei luștri de viață, am avut o revelație amintindu-mi de unul dintre aforismele spuse de un alt condeier, român de-al nostru: ”Cea mai importantă știre pe ziua de azi a fost aceea că...

  Anii cât am lucrat în presă și-au pus amprenta, inevitabil, asupra mea, au lăsat urme adânci, de neuitat. Momentele în care am putut fi alături de cei în suferință m-au marcat cel mai tare. Lucrând mult pe zona de intervenții, am avut și șansa de a putea ajuta. Copii, persoane în vârstă, oameni suferinzi. Iar satisfacția că, da!, am putut întinde o mână salvatoare, a fost imensă. E acea satisfacție pe care ți-o dă meseria de ziarist, după părerea mea, cea mai frumoasă și provocatoare meserie din lume. La pas cu... salvarea! Iulie, 2005. Apele s-au revărsat puhoaie peste toată Valea...

Pe 1 aprilie 2009, Deșteptarea îl „transfera” pe fostul internațional la divizionara B băcăuană, care parcurgea un retur de senzație. Fără să-și da seama că articolul este, de fapt, o păcăleală de 1 Aprilie, tehnicianul „galben-albaștrilor” l-a acuzat pe președintele clubului, Relu Damian că aduce jucători peste capul său, amenințând cu demisia Cine se bagă? Sfârșit de martie 2009. În redacția „Deșteptării” este forfotă. Forfota aceea contemporană cu transferul articolelor pe dischete. (Între timp, au dispărut redacții întregi de ziar, nu doar dischetele). Nu avem însă timp de paranteze. Și nici de melancolii. Azi suntem în 31 martie 2009. Și e...

După mulți ani de activitate în presă, am ajuns să am un respect deosebit pentru drepturile și libertățile cetățenești. Poate că sună grav sau ciudat, dar pentru unii, aceste drepturi vin la pachet cu telefonul mobil și permisul de conducere. Problemele sunt două: nu toți oamenii s-au născut cu aceste drepturi, și, doi, acestea se pot pierde foarte ușor. În trecut, fiecare încercare de a suprima drepturile cetățenilor genera un val de revolte. În ultimii ani, însă, cetățenii au devenit excesiv de permisivi în fața confiscării libertăților lor de către autorități. Un exemplu clar al acestei tendințe a început să...