S-au căsătorit de Valentine’s Day și sunt împreună de o jumătate de secol. A fost un semn sau, poate, doar o coincidență, căci pe vremea aceea nu era la modă sărbătoarea occidentală. Eroii noștri sunt profesorul Nicolae Baban și soția sa, Alexandrina, care s-au cunoscut, în 1968, la Oncești, unde trăiesci și azi. „Eu lucram la primărie, ca secretar de comună, iar ea a venit la dispensar, prin repartiție. Încet-încet, ne-am apropiat”, mărturisește profesorul Baban.
Pe vremea aceea, toate serviciile comunale erau subordonate, cumva, Sfatului Popular. Așadar, întâi au fost relații de serviciu între ei, apoi, de prietenie: „Am fost la bal, în satul Taula, și am invitat-o la dans, apoi am condus-o acasă. Atunci s-a aprins scânteia. După aceea, ne-am văzut mai des. Eu treceam pe la poarta ei când mă duceam la serviciu și o salutam, mai stăteam de vorbă uneori, iar după-amiaza ne plimbam.”
„Nuntă fără dar”, însă cu multă iubire…
Lucrurile mergeau mai încet, nu ca acum. „Aveam un respect deosebit pentru femei. Părinții m-au și avertizat să am grijă. «Să nu faci prostii ori să-ți bați joc de fata omului!» Evident, nu era nevoie”, spune Nicolae Baban. În 1969 au decis să se căsătorească. Era o iarnă grea, cu zăpadă multă și nu circulau cursele, dar ei erau fericiți. Din întâmplare, era 14 februarie. Rămas pe gânduri, profesorul face o pauză, apoi deapănă mai departe: „A fost prima nuntă din Oncești fără dar. Eu le-am spus: «Fără dar!» Am avut o petrecere frumoasă, la care au venit rudele și prietenii. Vineri a avut loc cununia civilă și cea religioasă, iar sâmbătă, petrecerea. Am fost cununați de fata preotului și soțul ei, medicul comunei, și de sora mea și soțul ei, care era jurnalist. Cred că-l cunoașteți, Dumitru Mitulescu.”
La capitolul „planuri de viitor” nu s-au potrivit la început. „Eu am fost mai patriot și nu am vrut să plec la oraș. Ea era din Secuieni și ar fi vrut să ne mutăm acolo, ca să fim mai aproape de Bacău, dar a renunțat”, povestește Nicolae Baban. Doi ani au locuit la părinți, timp în care și-au construit o casă. Pe 23 ianuarie 1970 au venit pe lume gemenele familiei, Oana și Mihaela. Amândouă trăiesc, astăzi, în Stănișești, prima e farmacistă, a doua, profesoară. „Pe 20 noiembrie 1972, ne-am mutat la casa noastră. Au trecut anii… Acum avem doi nepoți, unul medic rezident în Iași, iar celălalt, polițist în Răchitoasa.” Amândoi copii foarte buni, adaugă bunicul. „Țin să vă spun ceva: acești doi nepoți ai mei au învățat la Liceul «Vlahuță» din Podu Turcului și amândoi au reușit mai departe fără nicio oră de pregătire. E un liceu foarte bun, în pofida a ceea ce se crede.”
„A fost un vis împlinit”
Nicolae Baban a fost șapte ani secretar de comună, 40 de ani profesor de istorie, apoi pensionar, iar în tot acest timp și cap de familie. Inevitabil, au fost și momente mai dificile, „dar am muncit amândoi și ne-am străduit să conviețuim în armonie. Am avut marea șansă să fim sănătoși”, mărturisește septuagenarul. Momentele frumoase au fost, firește, nenumărate. A fost fericit când i s-au născut gemenele, apoi când s-au măritat, „amândouă în același an”, când a devenit bunic și la multe alte evenimente trăite alături de cei dragi. „Când am împlinit 50 de ani, apoi, 60 și 70, de fiecare dată am sărbătorit cu întreaga familie. Un moment special am trăit pe 1 decembrie 2018, când am fost împreună cu nepoții la Alba Iulia.
A fost darul lor de ziua mea. Eu mi-am dorit foarte mult să ajung acolo și ei mi-au făcut această bucurie. A fost un vis împlinit”, mărturisește Nicolae Baban. Au ajuns pe 30 noiembrie, au vizitat orașul, iar a doua zi au fost prezenți la parada militară. Acum, ce și-ar mai putea dori? „Să fim sănătoși și să ne bucurăm împreună de tot ce-am realizat. Vreau să-i spun soției că o iubesc și acum, după 50 de ani de căsnicie!”
