13 octombrie 2024
ActualitateDe trei ani, „Generații” se reunesc la Centrul de Zi „Casa YANA”

De trei ani, „Generații” se reunesc la Centrul de Zi „Casa YANA”

În fiecare an, câțiva inimoși seniori se transformă în mentori voluntari pentru copiii defavorizați din Nicolae Bălcescu. Cele două generații și-au dat mâna în cadrul unui program implementat de Fundația YANA, sub auspiciile Fundației Regale Margareta a României. Astfel, vârstnicii i-au angrenat pe copii în diverse activități de pregătire pentru viața de adult.

Un proiect de succes, derulat de Fundația YANA din localitatea Nicolae Bălcescu, reușește, an de an, să reunească mai multe generații, într-un spirit de respect reciproc, armonie și bună înțelegere. Este vorba despre programul intergenerațional „Generații”, derulat la Centrul de Zi „Casa YANA”, cu sprijinul Fundației Regale Margareta a României și finanțat de Raiffeisen Bank.



Sebiorii, în sprijinul copiilor

Ineditul proiectului constă în faptul că, în mod diferit obișnuinței, când tinerii-i ajută pe bătrâni, de data asta voluntari seniori din comunitatea locală, cu vârste de peste 60 de ani, au fost mobilizați pentru a oferi sprijin educațional copiilor proveniți din medii devaforizate,  construindu-se, în acest fel, adevărate punți de comunicare între generații. Practic, proiectul rezolvă, pe de o parte, câteva dintre problemele generației tinere, lipsită de experiență, dar și cu risc major de abandon școlar, și pe de alta, neajunsurile pe care le întâmpină persoanele vârstnice, măcinate de un profund sentiment de inutilitate, din cauza piederii rolului social. Programul «Generații» a adus o importantă schimbare de mentalitate la nivelul fiecărei comunități unde a fost implementat și a schimbat paradigma referitoare la cele două categorii aflate în risc de marginalizare. Atât copiii, cât și seniorii au devenit resurse valoroase unii pentru ceilalți, în cadrul activităților intergeneraționale. Interacțiunea dintre generații are un efect benefic atât asupra copiilor beneficiari ai centrelor din diverse comunități, cât și asupra voluntarilor seniori. Astfel, s-a remarcat un progres în dezvoltarea copiilor, nu numai la nivel școlar, ci și la nivel personal, prin creșterea stimei de sine, a încrederii în forțele proprii și a gradului de responsabilitate. În ceea ce privește impactul asupra voluntarilor seniori, s-a constatat o îmbunătățire a calității vieții acestora, prin asumarea unui nou rol social și prin recăpătarea simțului valorii personale, redobândirea sentimentului de utilitate și de apartenență la comunitate”, au transmis reprezentanții fundației YANA.

Sprijin de nădejde, înaintea primului examen important din viață

Astfel, în anul școlar recent încheiat, 44 de copii, cu vârste de 6 până la 15 ani, aflați în situații de dificultate sau în risc de excluziune socială, au fost angrenați de către 8 voluntari seniori, în diverse activități educaționale non-formale, în cadrul centrului de zi de la Nicolae Bălcescu. Vârstincii voluntari, dispuși să rupă din timpul lor, au împărtășit din propriile experiențe și competențe, în diversele ateliere desfășurate în cadrul centrului. Astfel, în cadrul clubului de lectură, amenajat de un voluntar senior, împreună cu copiii, pensionarii i-au inițiat pe micuți în tainele cititului, sprijinindu-i pe cei care aveau dificultăți la scris sau la citit, în realizarea sarcinilor școlare. În plus, zilnic, un senior a citit împreună cu copiii din clasa pregătitoare, dar și cu cei din clasele mai mari, care aveau nevoie de sprijin în această direcție. În cadrul acestui atelier, am observat o îmbunătățire în abilitatea de a citi a copiilor, dar și o atracție crescândă față de cărțile copilăriei”, au costatat cei de la Fundație. De reținut și că o voluntară senioară, fostă profesoară de limba și literatura română, i-a sprijinit pe copiii din clasele a VII-a și a VIII-a  în cadrul activităților de pregătire pentru Evaluarea Națională. Astfel, copiii au beneficiat de o pregătire specializată, la finalul căreia aceștia au prins curaj și încredere la primul examen important din viață, cu șanse mari de a-și continua studiile la un liceu sau o școală profesională.

 

Creație și meșteșuguri

„Generațiile” angrenate în acest proiect s-au reunit și în cadrul atelierelor de creație și meșteșuguri, unde, mai ales în preajma sărbătorilor importante de peste an – Crăciun și Paște, sau în perioadele de post, cei bătrâni i-au învățat pe mai tinerii lor parteneri să coasă, să țeasă sau să confecționeze manual diferite obiecte, inițiindu-i și în dansuri populare, teatru, etc. Astfel, cu toții au participat la pregătirea costumelor, a colindelor și a scenetei muzicale pentru Crăciun, copiii învățând, totodată, să-și confecționeze propriile costumații pentru diverse serbări și spectacole. În plus, ajutați de seniori, copiii au realizat și felicitări, folosind tehnica quilling, au pictat și și-au dezvoltat creativitatea prin activități diverse. Voluntarii seniori au fost aproape de copiii ai căror părinți nu au reușit să ajungă la activitățile din proiectul «Împreună e mai frumos» și au participat alături de aceștia atât la spectacol, cât și la atelierele de creație organizate pentru întărirea legăturii părinte copil”, mai aflăm de la reprezentanții YANA.

Bunele maniere se deprind în copilărie

În cadrul atelierului de dezvoltare a deprinderilor de viață independentă, micuții au mai primit și lecții de bune maniere și de bună conduită în timpul mesei. Obiectivul activității a fost atât dobândirea unui comportament civilizat, cât și crearea unei atmosfere familiale în timpul mesei. Astfel, copiii au deprins cum trebuie spălate corect mâinile, care este poziția corectă, la masă, sau folosirea corespunzătoare a tacâmurilor și a veselei. Apoi, din dorința de a crea o atmosferă cât mai familială în centrul de zi, copiii au luat masa împreună cu seniorii, au povestit cu aceștia și au dobândit un comportament civilizat în timpul prânzului. Cei mici au fost încântați și să învețe de la seniori noi tehnici de aranjare a părului, precum și moduri de îngrijire corectă a unghiilor. Fetele ajunse la vârsta preadolescenței sau a adolescenței au urmat un curs de igienă personală, finalizat cu un cadou – un kit cu produse de igienă.

De la munca pământului, la gătitul în bucătărie

Interesant este și atelierul de grădinărit, unde doi seniori pricepuți în lucrul la câmp au organizat activități de sădit, plantat, îngrijit legume, verdețuri și flori. Activitățile au început în interior, cu pregătirea diverselor răsaduri, și au continuat în exterior, în grădina centrului de zi. Astfel, în cadrul atelierului, seniorii i-au învățat pe copii cum se pregătește pământul, plantând, în curtea centrului de zi, coacăze, aronia, viță de vie sau trandafiri, și amenajând o jardinieră cu flori. Nu în ultimul rând, în cele două solarii ale centrului, copiii au răsădit legume, iar, la coacere, s-au bucurat roadele muncii lor, gătind diferite salate de sezon. Micii beneficiari ai programului au mai învățat de la voluntarii seniorii să gătească prăjituri, gogoși, cozonaci, colaci etc. Astfel, copiii, ajutați îndeaproape de seniori, au preparat clătite, gogoși, salam de biscuiți, înghețată, salate, învățând, totodată, că, utilizarea unor cantități limitate de ingrediente, poți realiza, într-un timp nu foarte lung, un preparat delicios, atât pentru ei, cât și pentru cei dragi. Nu în ultimul rând, reprezentanții celor două generații au colaborat în scopul recondiționării meselor și a scaunelor din centrul de zi, precum și a foișorului exterior, în cadrul atelierului de recondiționări. În plus, au fost readuse la viață masa și băncile exterioare, la fel și platforma de cățărare. Seniorii au dat dovadă de multă răbdare învățându-i pe copii că orice lucru poate fi ca nou, cu puțină muncă și pricepere.

Să fii „fair play

Mai reținem și Școala de vară, care în acest an s-a derulat sub denumirea de „Zâmbetul verii”. În cadrul acesteia, copiii au beneficiat de activități de creație, sportive, de gastronomie sau pentru întărirea deprinderilor de viață independentă ori de protejarea mediului înconjurător și lectură. Seniorii au participat la o competiție, demonstrându-le copiilor ce înseamnă să fii „fair play”, cum să îți susții coechipierii, precum și importanța implicării tuturor într-o activitate. Pensionarii au participat și la „momentul de poveste”, unde au citit și au povestit, alături de copii, din operele scriitorilor români consacrați.

Povești și … personaje de toată isprava

Unul dintre voluntarii seniori este Gheorghe Jitaru, de 65 de ani, care împreună cu soția sa, Maria Jitaru (implicată la rându-i în același proiect), s-au mutat în satul natal. Deși situația lor este una mai degrabă modestă, nu de puține ori i-au întrebat pe organizatori dacă le pot fi de folos la Centrul „Yana”. Om practic, cu desaga plină de răbdare și de modestie, pensionarul a ales să împărtășească copiilor abilitățile sale tehnice, coordonând, de la începutul anului, atelierul de traforaj, în calitate de voluntar senior. Astfel, împreună cu copiii din comunitate care frecventează centrul de zi, confecționează cutii din lemn cu diverse utilități, cum ar fi micile adăposturi – hrănitoare pentru păsări. Este printre primii voluntari ai programului „Generații”, contribuind săptămânal, împreună cu soția sa, la atelierele pe deprinderi de viață independentă, atelierele de creație, atelierele de socializare și educaționale, dar și la viața centrului și la dezvoltarea copiilor. „Dacă putem face ceva pentru cei mici, cum să nu ne implicăm?! Cel mai bine ne pricepem la activitățile practice. Vă rog să îmi povestiți despre copiii cu care lucrez. Aș vrea să știu mai multe”, mărturisește pensionarul. Vrea să cunoască detalii despre copii, în mod special despre Anisia, diagnosticată cu autism, prezentă la toate atelierele de traforaj, considerate adevărate terapii pentru astfel de cazuri. Cei doi soți și-au regăsit bucuria și sentimentul de fi de folos prin participarea lor activă și în alte acțiuni civice din comunitate, fiind convinși că „implicarea, oricât de discretă, este singura soluție să facem o lume mai bună și să îi determinăm și pe alți consăteni să participe la binele comun!”

Maricica Coșa este o altă voluntară senioare din cadrul proiectului. A profesat 41 de ai, ca educatoare, în Nicolae Bălcescu, satul de care se declară legată cu trup și suflet. A colaborat cu Fundația YANA, încă de pe vremea când profesa. „Când am auzit de posibilitatea de a mă implica în proiectul «Generații», nu am stat pe gânduri. Am început să interacționez cu copiii de la centru și am simțit că au nevoie de sprijin și de ajutor individual. Mereu mi-a plăcut de lucrez cu copiii, îmi sunt foarte dragi! Acești copilași care provin din medii defavorizate au nevoie de tot ajutorul și eu simt nevoia de a mă implica în comunitatea mea. Îmi place atât de mult încât, pentru mine, e o relaxare. Practic, eu vin să îmi încarc bateriile, prin petrecerea unui timp plăcut cu copiii. În acest proiect, se muncește foarte mult. Or, acești copii au nevoie de ajutor, iar, aici, la Casa YANA, ei găsesc un mediu primitor și sunt întâmpinați ca într-o familie. Mă bucur foarte mult că mă pot implica și este foarte frumos când văd că munca mea dă roade”, a declarat fosta educatoare Maricica Coșa.

Și Roza Budău, ajunsă aproape de pragul celor 70 de ani, a decis să se implice în inițiativa YANA. A muncit toată viața la câmp, în legumicultură și mărturisește că a apreciat dintotdeauna activitățile derulate de fundație, chiar și o parte dintre copiii săi (unii plecați în străinătate) fiind voluntari sau angajați la YANA. Proiectul «Generații» îmi dă ocazia de a recupera timp cu această generație. Este bine să descoperim oamenii și să eliminăm distanțele dintre noi. Prin activitățile acestea putem și noi, vârstnicii, dar si copiii, să înțelegem mai bine nevoile fiecărei generații. Așa ne putem cunoaște și întelege unii pe alții”, spune pensionara. Se declară o mare iubitoare a tradiției și a naturii. Îi plac copiii și, pe deasupra, adoră să dea mai departe tot ceea ce a deprins în viață. Chiar dacă numai un sigur copil învață din ce i-am trasmis, pentru mine este un câștig care mă împlinește. Iar, experiența aceasta este un pas care mă ajută să mă mențin și să transimt mai departe ceea ce știu. Este atât de important să relaționăm! Înainte, am trăit niște vremuri în care nu se putea comunica liber, dar, acum, avem această șansă. Important este să iubești și să transmiți iubire copiilor. Ei vor simți asta”, este mesajul bătrânei.

Tereza Pruteanu și-a trăit mare parte din timp printre copii, îngrijindu-i cu dragoste în Grădinița din satul Nicolae Bălcescu. Interesul pentru binele celor mici nu a părăsit-o niciodată, așa că, în prezent, este voluntar în proiectul YANA. Îi inițiază pe copiii de la Centrul „YANA” în tainele iei tradiționale. Împreună, reușim să reproducem din emoția și  spiritul veritabilelor șezători. Atunci când ne așezăm la masă, povestim și coasem pe etamină motive tradiționale, iar, în zilele de sărbătoare, pregătim cu dedicare surpize pentru cei dragi nouă”, spune voluntara.

Despre Francisk Vaculik nu este localnic care să nu fi auzit. Are 79 de ani și este inginer horticultor, ieșit la pensie de 17 ani, după ce a lucrat în agricultură și la Rezervele Statului. Soția sa este profesoară și face voluntariat la „Casa YANA”. „Am hotărât să mă implic și eu în proiect, prin activități de horticultură, mai ales că mă ajută să îmi mențin și condiția fizică. Dar, îmi place să lucrez cu copiii, la care, sincer să fiu, am observat că educația lor este destul de săracă în cunoștințe agricole. Prin urmare, cred că este bine să îi învățăm despre importanța agriculturii și să îi ajutăm să dobândească competențe de bază în acest domeniu. Eu sunt de puțin timp în acest proiect și îmi place, mai ales că observ cum copiii răspund imediat propunerilor de activități, reușind, astfel, să facem lucrări practice împreună. Am plantat puieți și s-au descurcat foarte bine, drept dovadă că toate plantele au prins rădăcini. Urmează să le îngijim împreună pentru a le aduce pe rod”, spune seniorul agronom.

În loc de final, la revedere

În încheiere, mai notăm că ultima activitate din cadrul proiectului „Generații” i-a adus laolaltă pe doi dintre voluntarii seniori de bază – Gheorghe Jitaru și Ion Ardei, precum și pe doi dintre voluntarii juniori din noua generație, Paul T. și Paul D. Astfel, voluntarii au făcut echipă cu cei mici și, împreună, au reușit să recondiționeze mobilierul de exterior, trecând prin toate etapele – de la evaluarea mobilierului, la stabilirea fazelor de execuție și întocmirea necesarului de echipamente și materiale. Copiii au învățat cum să-și facă o planificare atunci când își vor propune astfel de lucrări în propria gospodărie. Suntem mândri și recunoscători facem parte din astfel de proiecte care ne dezvăluie importanța și beneficiile unei comunități unite în care atât cei mari cât și cei mici își pot aduce contribuția și pot coopera pentru atingerea unui scop comun. Prin urmare, facem un apel către seniorii care doresc să se implice în viața copiilor din centrele de zi ale Fundației YANA, să ni se alăture”, este mesajul de încheiere a reprezentanților Fundației YANA. Informații și înscrieri se pot face la numărul 0730.557.032.

 



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

spot_img