„O lumânare pe malul Prutului”. Povestea unui manuscris publicat după 20 de ani!

Astăzi, 15 iunie, ora 17.00, la Sala Multimedia a Bibliotecii Judeţene „Costache Sturdza” Bacău, va avea loc lansarea cărţii „O lumânare pe malul Prutului”, de Victor Enăşoae.

Invitaţi la eveniment, pentru a vorbi despre autor şi carte, Carmen Mihalache, director al Revistei Ateneu, Petre Isachi – critic literar, Viorel Savin – scriitor, Cornel Galben – critic şi istoric literar, Cristina Ştefan – poet, coordonatorul Cenaclului Lira 21.

Moderator, criticul literar Adrian Jicu.

Pentru a afla mai multe informaţii despre eveniment am stat de vorbă cu Ioan Enăşoae, fratele autorului cărţii.

– În septembrie 2017, cu ocazia omagierii scriitorului Victor Enăşoae, în cadrul Cenaclului Literar „Lira 21”, coordonat de scriitoarea Cristina Ştefan, şi unde s-a vorbit, în principal de primul volum, publicat în 1999 – „Obsesia apei”, spuneaţi că, în manuscris, a mai rămas un roman semnat de fratele dumneavoastră. Ce s-a întâmplat în timpul care a trecut?

– Este adevărat, am spus atunci de existenţa acelui manuscris. Deşi au trecut aproape 20 de ani de la decesul lui Victor Enăşoae, abia acum ne-am hotărât să-i publicăm cea de-a doua carte, pe care el a lăsat-o în manuscris, cu titlul iniţial „Obsesia întunericului”, însă, ulterior s-a oprit la actualul titlu: „O lumânare pe malul Prutului”. Faţă de primul volum, scris şi acela cu talent, cu multă informaţie, cu personaje uşor identificabile din viaţa socială şi politică a vremii, romanul care a ieşit acum din tipografie, în condiţii grafice deosebite, la Editura „artbook” Bacău, este de o mare forţă narativă, cu o poveste extraordinară, printre personaje, cu nume, evident, schimbate, găsim rude, chiar un verişor al nostru se identifică cu personajul principal, şi unele personalităţi reale. În rest este ficţiune, ca orice creaţie romanească. Manuscrisul a fost, iniţial, la Mircea, fratele nostru mai mare (noi am fost opt copii la părinţi, am mai rămas şase), după care a ajuns la fiica lui Victor şi, în sfârşit, a ajuns la mine. Cu toate că au trecut mulţi ani de când a fost scris sau este plasată acţiunea, romanul este de mare actualitate. Are forţă, are dramatismul perioadei postbelice, a obsedantului deceniu, dar mai ales tragediile produse de ruperea Basarabiei de pământul mamă. Ar fi fost păcat să nu o publicăm. Ne-a ajutat, ne-a sprijinit foarte mult doamna Cristina Ştefan, care s-a ocupat de transcrierea din manuscris, culegere, corectură, redactare, fiind şi autoarea Posfeţei. Îi rămânem îndatoraţi şi întreaga familie îi aduce mulţumiri. Ca un fapt divers, am să vă spun că – şi cred că acesta a fost unul din motive – mama doamnei Cristina a fost colegă de liceu şi prietenă cu Victor, fratele meu, şimi-a şi mărturisit că a citit cu mare plăcere romanul. Ca şi la prima carte, Cuvânt înainte este semnat de Vlad Sorianu. A ieşit o carte frumoasă, venită pe lume, ca să spun aşa, chiar de ziua de naştere a lui Victor, 10 iunie, însă, cum a fost duminică, am amânat cu câteva zile lansarea.
Am invitat multă lume, va fi, cu mici excepţii, întreaga familie, fraţii şi surorile, fiica lui Victor, Oana, nepoţi, prieteni, foşti colegi, oameni care l-au cunoscut. De altfel, trebuie să vă spun, costurile tipăririi cărţii au fost acoperite integral de familie.

– Victor Enşoae a intrat în viaţa publică ca ziarist, ocupând funcţii importante, de la redactor, secretar de redacţie, redactor şef adjunct, redactor şef al ziarului „Steagul Roşu”, a fost un gazetar de forţă, specializat pe probleme economice. Care au fost calităţile care l-au remarcat, l-au impus?

– Fiecare dintre cei opt fraţi am avut şi avem personalităţi puternice, însă el ne întrecea pe toţi, datorită echilibrului, culturii vaste, el toată viaţa a învăţat, s-a pregătit, devenind un intelectual cu o cultură solidă. Noi ne mândream cu el, peste tot unde mergeam, auzeam rostindu-se cu admiraţie numele lui. Şi astăzi, când mă întâlnesc cu diferiţi oameni, foşti colegi, vorbesc frumos despre Victor Enăşoae, şi nu-i puţin lucru astăzi, când sistemul de valori parcă s-a răsturnat, uneori ai impresia că nici nu mai avem un sistem sănătos de valori. Dar, aceasta-i altă problemă. El a avut şi o bogată activitate politică, a fost şef de secţie şi apoi secretar cu propaganda, excelând însă pe domeniul cultural.

– Nu l-am cunoscut personal, însă am citit, am auzit, de numele lui se leagă câteva realizări foarte frumoase, care au rămas peste timp.

– Da, a contribuit decisiv, împreună cu alţi intelectuali, cu scriitori, la reînfiinţarea Revistei Ateneu, a contribuit la reabilitarea şi recunoaşterea pictorului Nicu Enea, trecut la index de regimul comunist, a militat pentru înfiinţarea Casei Memoriale „Nicu Enea”, este printre promotorii Festivalului „Bacovia”, a susţinut înfiinţarea Aşezământului de Cultură de la Tescani etc. Era, cu o energie de neoprit, peste tot, avea iniţiativă, se zbătea, nu renunţa, avea putere de convingere, cu argumente, chiar dacă vremurile erau dificile.

– După 1973 s-a întâmplat ceva, a fost un moment când Victor Enăşoae a fost scos din prim planul politicii şi culturii băcăuane, fiind, cum se spunea în acele vremuri, dat la „munca de jos”. Ce s-a întâmplat?

– A fost la o conferinţă naţională, a luat cuvântul când s-a vorbit de propagandă şi a criticat destul de apăsat modalităţile şi direcţiile acelei activităţi, a precizat că nu sunt eficiente, să sunt superficiale şi fără impact în rândul celor cărora se adresează. Nu ştiu multe amănunte, însă a fost începutul sfârşitului ca om politic. Culmea este că nu a venit vreo dispoziţie de la centru, ci cei de aici şi-au luat măsuri de siguranţă. Cert este că a fost schimbat şi trimis lector la universitate, după aceea, până la pensionare, a fost director al Centrului Teritorial de Calcul, cum era cunoscut, o instituţie nouă, pe umerii căreia se puseseră mari speranţe. A reuşit şi acolo, mai ales că era meseria lui, să facă treabă bună, fiind apreciat de toţi colaboratorii.

– Aţi citit romanul în manuscris, dar şi acum, după publicare. Care sunt primele impresii?

– L-am citit şi recitit cu o plăcere deosebită, are tensiune, acţiune, dialoguri profunde, de un dramatism aparte. Te captivează, este un roman cu o poveste extraordinară, este, în opinia mea, mult mai bun, mai complex decât primul – „Obsesia apei”. Victor ar fi fost, ar fi devenit un mare scriitor, dacă se ţinea de meserie, cum se spune şi, poate, ar fi fost ferit de toate cele ce i s-au întâmplat. A mai publicat şi o povestire „Două picături”, în revista „Plaiurile Bistriţei”, apărută în acea perioadă, o poveste de dragoste foarte frumoasă.

– După ştiinţa dumneavoastră, mai sunt şi alte scrieri, manuscrise rămase de la Victor Enăşoae?

– Nu, nu cred. Or fi mai fost, dar nu texte literare.

– După Revoluţie, fraţii Enăşoae nu au stat departe de politică.

-Da, Victor a vrut să se implice în viaţa politică, socială, mai avea multe de spus, simţea că mai are putere. Şi-a dorit un partid cu doctrină umanistă, a fost membru în Partidul Umanist, ales consilier judeţean, ar fi fost până în 2000, însă în 1999 a decedat. A fost înmormântat la Gherăieşti. Acum, pe 10 iunie, am fost la mormânt, împreună cu familia şi am aprins o lumânare pentru sufletul lui. Victor merită pomenit, comemorat în fiecare zi, de aceea întâlnirea de vineri, de la ora 17.00, de la Biblioteca Judeţeană, nu o considerăm o comemorare, ci o omagiere, o reîntâlnire cu fratele nostru, prin intermediul cărţii „O lumânare pe malul Prutului”, la a cărei lansare îi invităm pe toţi cei care l-au cunoscut.

„Obsesia apei”, Editura Plumb, 1999

„Proza lui e realistă şi poate fi numită de largă respiraţie, apreciată de publicul larg, considerând-o o excepţională culegere de nuvele şi schiţe, de meditaţii filozofice şi moral-politice, pe un fond memorialistic, elaborat cu apetenţă de scriitor şi competenţă de om superior.” (Vlad Sorianu, Prefaţă la volumul „Obsesia apei”)

Obsedantul deceniu – tragismul unor destine

În Postfaţa romanului „O lumânare pe malul Prutului” (Editura artbook, Bacău, 2018), scriitoarea Cristina Ştefan face o analiză critico-literară şi de limbaj, plasând acţiunea şi personajele într-un context istoric: „O poveste de dragoste dramatică din anii ’50, imediat după încheierea războiului. În Bacău, instalarea comunismului a produs, ca în întreaga ţară, tragedii familiale, despărţiri, pierderi… Doi adolescenţi, cu suflete curate, se îndrăgostesc în timpul liceului, fără a intui vremurile ce vor veni şi despărţirea ireparabilă dictată de sistemul bolşevic, când trup din trupul ţării s-a rupt, cu consecinţe de neimaginat: crime, torturi, prizonierat ucigaş…cei care au scăpat cu viaţă au rămas marcaţi psihic şi sufleteşte pentru totdeauna… Un jurnalist al acelor vremuri, nu prea convins de noua orânduire, un spirit justiţiar, văzut adesea ca rebel, narează acest roman, el însuşi personaj principal. Cert este că romanul uluieşte, captivează, dezvăluie lumea politică şi socială din acei ani, fără rabat de la realitate, fără partizanat. Este anul aniversar al Marii Uniri de la 1918 – acest roman reflectă o poveste de iubire, şi marea înfrângere din sufletul neamului, prin pierderea Basarabiei. (…) „Romanul „O lumânare pe malul Prutului” a lui Victor Enăşoae va fi un dar omagial fraţilor de peste Prut şi literaturii române. Victor Enăşoae rămâne printre condeierii băcăuani importanţi, un romancier talentat, un înalt spirit patriotic, un umanist al artei.”

Panta rhei

In memoriam Victor Enşoae

Părinţii sunt izvoare pentru copiii lor,
Îi poartă pretutindeni, în gânduri şi-n idei,
Pe valurile vieţii şi poteci de dor…
Dar toul se repetă în veşnic „panta rhei”.

Citeşti chiar viitorul în umbra amintirii,
Palate se înalţă dintr-un umil bordei
Şi, din amurgul clipei, storci lacrima iubirii…
Dar totul se repetă în veşnic „panta rhei.”

Prea fericite vise din anii tinereţii
Se-neacă în talazul din triste melopei
Când le ajunge vârsta cea grea a bătrâneţii…
Dar toul se repetă în veşnic „panta rhei.”

Se despletesc, din neguri, iluzii şi regrete
Pictate în surâsul din ochii de femei,
Se săvârşesc secrete în suspinări încete…
Dar totul se repetă în veşnic „panta rhei.”

Doar plânsul se adună la marginea pleoapei
Când îţi revezi trecutul cu intime-odisei…
Te trag în adâncime obsesiile apei…
Când totul se repetă în veşnic „panta rhei.”

Mircea Constantin Jurebie

Victor Enăşoae, gazetar şi scriitor

Victor Enăşoae s-a născut pe 10 iunie 1930, în Bacău. Prozator, ziarist, activist politic şi cultural, lector univesitar. Fiul lui Petru Enşoae, mecanic, şi al Olgăi, casnică. Studii: ciclul primar la Şcoala nr. 9, din Cartierul Gherăieşti – Bacău, ciclul secundar la Liceul Comercial, promoţia 1951. A absolvit Institutul de Statistică din Moscova, în perioada 1951-1955, cu diploma de merit. Între anii 1960-1964 a urmat Academia de Studii Politice Bucureşti şi cursul de perfecţionare în probleme de conducere sub egida UNESCO, la CEPECA Bucureşti (1976).

Începuturile carierei profesionale stau sub semnul gazetăriei: mai întâi redactor, apoi secretar de redacţie, redactor şef adjunct şi redactor şef al ziarului Steagul Roşu (1955-1965). Din 1965 este numit şef secţie cultură şi ştiinţă (până în 1971) şi apoi devine secretar al Comitetului Judeţean al PCR (1971-1973. În perioada 1973-1976, devine lector universitar şi şef de catedră de ştiinţe sociale la Institutul Pedagogic de 3 ani, din Bacău. Din 1976, până la pensionare (1992), este director al Centrului Teritorial de Calcul Electronic din Bacău. În acelaşi timp, activează obştesc ca preşedinte al Clubului Sportiv Universitar “Ştiinţa” (1976-1990) şi este deputat regional în două legislaturi (1960-1970). Din 1996 până la deces, activează în calitate de consilier în Consiliul judeţean Bacău.

Contribuie esenţial la realizarea unor mari obiective culturale din judeţul Bacău: înfiinţarea seriei noi a revistei “Ateneu” (1964), împreună cu numeroşi oameni de cultură; înfiinţarea, la Tescani, a Aşezământului Cultural „C. Rosetti-Tescanu-George Enescu”; readucerea în memoria colectivă a pictorului Nicu Enea şi înfiinţarea Casei Memoriale „Nicu Enea”; instituirea Festivalului „George Bacovia”, în 1971; edificarea în Bacău a statuilor lui G. Bacovia şi Ştefan cel Mare.

În plan literar, contribuie la lansarea unor scriitori (până la apariţia revistei „Ateneu”) în paginile ziarului unde lucra: Radu Cârneci, George Bălăiţă, George Genoiu, Vlad Sorianu, Ernest Gavrilovici ş.a.

Debutul publicistic – 1955, în calitate de ziarist profesionist, profilat pe probleme economice. Debut literar cu poezie în ziarul „Luptătorul” (1948). Colaborează la „Steagul Roşu”, „Ateneu” şi la alte reviste şi ziare centrale. Debut editorial în 1999 (anul morţii).

Participă ca delegat la coferinţele pe ţară ale tinerilor scriitori, la Bucureşti şi Iaşi (1950, 1951), împreună cu Paul Anghel. Face parte din colegiul de redacţie al Revistei „Ateneu”.
În 1999, la Editura Plumb (prefaţă de Vlad Sorianu) îi apare romanul „Obsesia apei”.
(Biografie preluată din cartea „Bacăul literar” – Eugen Budău, Iaşi: Universitas XXI, 2004).

Alte articole