29 martie 2024
ActualitateVânatoare la crap

Vânatoare la crap

Nu este nicio greseala. Si pestele se vâneaza. Pe la mijlocul anilor ‘50, încep să se înfiinteze în cadrul unor filiale ale vânătorilor si pescarilor sportivi din tara mai multe cercuri de scufundători, în mare parte dotati cu echipamente de constructie proprie.

În anii care au urmat se dezvoltă în special vânătoarea subacvatică cu arbalete. Majoritatea erau de productie ruseasca sau cehoslovaca, de o calitate si fiabilitate foarte buna.

Constantin Paduraru, alias “Duri” pentru prieteni, ramâne unul dintre cei mai renumiti vânatori subacvatici pe care i-a avut si ii mai are Bacaul. Spiritul de aventura i s-a dezvoltatat de mic. Alaturi de Mihai, fratele cu sase ani mai mare, de care se tinea ca scaiul, a descoperit pitorescul mahalalelor din perioada postbelica si frumusetea baltilor Bistritei.



Gasca din Parcul Mare

“Am inceput sa prind peste de mic, la inceput ca pescar cu mâna. Pe vremea aceea era Gârla Morii, pentru cine isi mai aduce aminte. O zona periculoasa pentru copii. Ne cataram pe bustenii adusi de plutasi din vârful muntilor. Mi se pareau uriasi. In joaca, fratele mai mare m-a luat de mâna si m-a aruncat in apa. Aveam vreo sase ani. Asa am invatat sa inot, de nevoie, singur. Ne-am nascut pe Strada Iernii, cam pe unde e cladirea Romtelecom acum. Mihai, la inceputul razboiului.

Duri cu ochelari si viitorul chirurg Florin Popa, colegi de liceu

Eu, la un an dupa terminarea lui, pe douazeci si trei aprilie, in patruzeci si sase. Mai central decât atâta nu se putea locui. Strada Iernii tinea pâna la Restaurantul Ciocârlia. Tin si acum minte mirosul micilor preparati de Nea Vasile Ciupitul. Exact cum e Gât-Strâmb Cocosatul in Bucuresti, asa era de renumit Ciupitul.

Traiam pe strada asta intr-un amestec de natii: români, evrei, tigani. Gasca noastra era formata din fratele meu Mihai, Lica Chiorul, Titi Gaina si Misa evreul. Parcul Mare, salbaticit pe atunci, era teritoriul nostru, casa de peste zi.

Tin minte ca ne bateam pentru suprematie cu gasca lui Oltea, din Letea. Dar batai in toata regula, cu sabii, scuturi, prastii. Atunci m-am cunoscut cu viitorul profesor Rang. El era cu prastia dupa pasari, ca si noi de altfel. Mesele de prânz le luam de obicei cam tot acolo, in parc.

Corcoduse, coacaze, alune americane (niste fructe mici si inecacioase), nuci. Din oras stiam toate curtile in care erau pomi fructiferi, ce creste si când, ca sa poata fi «pradate». Pe unde e sediul PNL acum, erau vizavi cele mai bune corcoduse din Bacau. Pe Karl Marx, cele mai bune caise si cele mai frumoase flori, niste dalii imense.”

“La Trei Calici”

“De la fratele mai mare am invatat sa prind peste cu mâna. Aveam si unde. Erau stavilarele care dirijau lemnele pentru Fabrica Letea. Savilarul I, denumit si «La trei calici», incepea cam de unde s-a construit apoi Strandul Tineretului. Urma Stavilarul II si apoi Stavilarul III, spre Insula Veche.

Când se ridica poarta la primul, si se dadea drumul la apa, ne aruncam ca nebunii si o luam inot la vale. Eram inconstienti. Gârla Morii o treceam inot cu hainele legate pe cap. La peste mergeam in zona de la stavilar spre Serbanesti. Era in constructie atunci Barajul de la Bicaz. Mai dadeau aia drumul din când in când la apa si ramâneau balti, ochiuri de apa, pline cu clean, mreana, oblete. Asa am capatat dexteritate.

Duri la terminarea liceului

Când apa era mai rece, improvizam. Aveam scandal acasa cu mama, ca foloseam perdelele de la geam pe post de plasa. Eram saraci atunci dar in zbenguiala noastra nu constientizam asta. Greu pentru o mama singura, cu doi copii. Perdelele erau din tifon. Degeaba le spalam noi si le puneam la loc, se imbâxeau de mâl. De fapt noi mergeam toata vara dupa peste… de foame. Nu mai spun ca stateam toata ziua pe gârla.

Pestisorii aia mai mici ii puneam pe pietre la soare si ii mâncam asa. Pe lânga fostele birouri Filderman, la Pod la Palosanu, era atunci fabrica veche de pâine. Era o doamna care lucra acolo si ne vedea cum trecem in fiecare dimineata.

A inceput sa tina la noi desi nu ne cunostea. Ne punea la un geam, acolo unde plasa de sârma era desprinsa, o pâine rupta in bucati, ca sa nu zica cine o vedea ca vrem sa o vindem. O luam aburinda.

Si cu pestii uscati la soare, cam asta era mâncarea. Când ne intorceam mai gaseam alta pâine, rupta tot asa, daca era ea de serviciu. Ne rugam sa-i dea Dumnezeu sanatate iar acum, ca o pomenesc, s-o odihneasca in pace.

N-am cunoscut-o niciodata. Timpul a trecut. Fratele a plecat la scoala in Bucuresti. Am intrat si eu la Liceul Sportiv. Am jucat si handbal. M-am nimerit in aceeasi clasa cu Gelu Cociorva, alt mare pescar. Ne cunosteam de la bataile din parc. Cum el mai tragea chiulul, dirigintele mi l-a dat mie in grija. Când mi-a aratat pe unde si cum prinde peste, am ajuns sa chiulim amândoi.”

Primul peste vânat

Domnul profesor Constantin Paduraru este acum pensionar. Locuieste tot in apropierea parcului. Când am batut la usa apartamentului mi-a deschis jovial. Avea la indemâna câteva albume si, lucrul cel mai important, o arbaleta subacvatica, veche de cinzeci de ani, in perfecta stare de conservare. Sandourile rusesti aratau de parca abia iesisera din fabrica. (Sandou – elasticul care, intins, propulseaza sageata).

Ne cunoastem de la concursurile de pescuit, unde in ultima vreme a activat ca arbitru… impartial. Are un sarm inegalabil de povestitor, care stie sa-si nuanteze intonatia, completind-o in acelasi timp cu o mimica si o gesticulatie pe masura. La câte povesti stie si cu ce farmec le spune, poate candida oricând la un podium pe scena, intr-o reprezentatie “One man show”. Am aflat si cum l-a prins microbul vânatorii sub apa.

echipamentul de serviciu

“Prin ‘61 a inceput sa se excaveze pietrisul in zona primului stavilar. In gropile alea adânci, apa infiltrata era extraordinar de limpede. De la deversari se umpleau de peste. Nu puteam sa intru acolo pentru ca era foarte rece. Intr-o zi, pe la inceputul verii lui saizeci si doi, când ma intorceam de la baltoacele de sub malul de la Serbanesti, vad un tip ca dârdâia lânga una din ele.

Eu tineam pestii prinsi, la brâu, intr-o punga, ca sa am mâinile libere. Intram in vorba. Ii arat ce am si ii spun cum i-am prins. L-am intrebat ce face acolo. Mi-a aratat si el ce peste a prins. Clean si mreana de câte doua chile bucata, nu chitici ca ai mei.

Normal ca m-am mirat cum de a reusit sa prinda cu mâinile asa ceva, intr-o apa adânca, limpede si foarte rece. Atunci am vazut pentru prima data o arbaleta. Mi-a mai aratat un tub de respirat, masca si labele. M-a intrebat daca vreau sa pescuim impreuna si mi-a explicat cum se face.

N-am mai stat pe gânduri. Eram deja un foarte bun inotator, dar nu mi-a iesit din prima. Trebuia sincronizare intre miscarea labelor, luarea liniei de ochire si respiratie. A fost mai greu pâna m-am adaptat. Bineinteles ca mi-a iesit pâna la urma. Insa primele imagini, vazute prin ochelarii de scufundator, au ramas de vis.

Am descoperit o alta lume. Si asta i-o datorez acelui tip, pe care, am aflat mai târziu, il chema Dorian Loigner. Era foarte cult. Vorbea mai multe limbi straine. Foarte citit. Ne-am imprietenit. Am invatat foarte multe stând in preajma lui. La el am auzit prima data recitate poeziile lui Esenin. Poate ca… involuntar, m-a influentat sa dau examen de admitere la filologie.

Vara de vara alcatuiam o echipa. Pentru ca apa era rece faceam cu rândul, câte un sfert de ora de scufundat. Cel de pe mal reincarca arbaleta de schimb si recupera pestele prins. Inotam in apnee si câte doua minute si jumatate. Oricum ne lua pe amândoi dârdâitul. Când mai gaseam câte un cauciuc de masina aruncat, erau rare pe vremea aceea, ii dadeam foc si ne incalzeam.

Pestele prins il dadeam la Parcul Trandafirilor. Era Barbulescu sef atunci. Il lua sa-l prepare bucatarul pentru clientii mai de soi. Noua ne aducea câte un platou cu mici si o jumate de slibovita. Ne mai scapa si câte un ban. Se uitau clientii lung la noi, cum asa imbracati si inegriti de fumul de la cauciucuri, suntem asa de bine tratati.”

Povestea a ajuns abia la jumatate. Duri (de la Paduraru – Paduri – Duri) si-a impartasit experienta si altor pasionati de pescuit, creându-si discipoli. Despre aventura vânatorii subacvatice, traite acum de proaspatul profesor de Limba Româna, data viitoare.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri