Dacă deschideţi „Enciclopedia României”, de Lucian Predescu – poate cea mai cunoscută sursă de informare din 1940 până azi (când beneficiem de „Enciclopedia judeţului Bacău”, coordonată de Emilian Drehuţă) -, nu veţi găsi, la litera M, localitatea Mănăstirea-Caşin. Trebuie să te întorci la litera C, pentru a afla date despre mănăstirea zidită de Gheorghe Ştefan în veacul al XVII-lea. Din cerdacul Primăriei, pe 15 ianuarie, într-o splendidă zi de iarnă, am văzut şi noi că biserica a rămas „frumoasă, înaltă şi mare”. Localitatea, ignorată de monografi, este astăzi o mândră comună, cunoscută – ca şi vecina ei, Caşin – pentru suita de bătălii purtate pe dealuri şi văi în Primul Război Mondial.

Aşadar, de Ziua Culturii Naţionale, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, unitate în subordinea Consiliului Judeţean Bacău, a deschis seria 2019 a Conexiunilor cu o acţiune memorabilă în primul rând pentru elevii Şcolii Gimnaziale „Regina Maria”.

Îndrumaţi de profesoarele Ionela Muşat şi Diana Apreotesei, ei au învăţat pe de rost poezii şi ziceri importante despre Mihai Eminescu, au cântat pe versurile acestuia şi au promis că vor răspunde invitaţiei lui Florin Zăncescu, directorul Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Bacău, de a fi prezenţi la festivalurile de folclor din judeţ. Ansamblul „Muguraşii mănăstireni” (instructor, Cristian Blănaru), deşi foarte tânăr (din aprilie 2018), a repurtat deja succese notabile.

Întâlnirea a fost una productivă: ştiind că în iulie 2018 ansamblul a participat la o tabără de folclor la Edineţ (Republica Moldova), am donat comunei nr. 589 al Revistei „Ateneu”, în care Doina Cmeciu a scris despre Centenarul „Leon D. Leviţchi”, cariatidă a anglisticii băcăuane (n. 27 aug. 1918, la Edineţ); am reamintit ortografierea toponimului, cu cratimă (Mănăstirea-Caşin sau M.-Caşin, pentru a-l deosebi de numele unităţii monahale: Mănăstirea Caşin); au fost prezentate cartea Feodosiei Rotaru, cu 11 reţete de bucate adunate de la localnice mănăstirene, şi cea a dascălilor Petrică Bilibok şi Valerica Bilibok, despre nunta românească din Tărhăuş, comuna Ghimeş-Făget; ne-a încântat auzul Rareş Drăghici cu un cântec închinat lui Eminescu; am propus ca Biblioteca Comunală să se numească „Prof. Gheorghe I. Simion”, autorul monografiei localităţii şi bibliofil.

Primarul Gabriel Apreotesei, pasionat cercetător al istoriei locurilor, ne-a promis tot sprijinul.

„Algoritmii zidirii identitare” este genericul conferinței organizate, la sfârșitul săptămânii trecute, de Colegiul Național „Vasile Alecsandri”, având ca obiectiv conectarea tinerilor la temele de dezbatere ale contemporaneității, de la modalitățile de construire a sinelui, până la angoasele prezentului care afectează viața individuală și felul cum se proiecteză ființa umană în contextul schimbărilor perpetue.

O conferință, în premieră, care a debutat cu prelegerile De la practica de sine până la viața dincolo de sine, susținută de Viorella Manolache, cercetător științific III al Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române, și Fake news în era social media.

Exemple românești, prezentată de Monica Pătruț, conferențiar univ. dr. la Universitatea „Vasile Alecsandri”, Bacău.
Secțiunile conferinței au fost „Fețe ale prezentului” și „Trecutul a creat acest Golem?” și au inclus comunicări ale elevilor, având ca referințe recurente filosofi contemporani, precum Giorgio Agamben, Konrad Lorenz, Yuval Noah Harari, dar și autori români ca Paul Goma.

Prof. dr. Ramona Palade-Jitaru, inițiatoarea activității, a pornit de la nevoia omului contemporan de se reconstrui pentru a se adapta la prezent și, mai ales, la viitor, iar prof. Ramona Mocanu, co-organizator, consideră necesară antrenarea elevilor în concertul dezbaterilor prezentului, ei fiind cei care se vor confrunta cu provocări tot mai mari, dată fiind dezvoltarea tehnologică, ritmul mai alert al schimbărilor și dinamica societății.

Prof. Călin-Leon Boambă, directorul Colegiului Național „Vasile Alecsandri”, a salutat și susținut demersul: „Acest tip de activități deschide noi orizonturi în regăsirea sensului existenței, raportată la noile forme de manifestare a tehnologiei și la redimensionarea raportului între diversitate, pe de o parte, și creator-creație, pe de altă parte.”

Ediția I a conferinței s-a bucurat de o participare numeroasă a elevilor, care s-au arătat foarte interesați de subiectele abordate: robotul Sofia, seducția nemuririi, piața muncii în viitor, dar și exilul românesc, rezistența anticomunistă ș.a.

În această perioadă, mai mulți tineri din Portugalia, Moldova, Liban, Malta, Spania și România s-au reunit în Bacău, unde derulează un program Erasmus+ „Young Entrepreneurs”. Cei 42 de tineri au avut în program până acum o serie de jocuri de cunoaștere și de formare a echipei, urmată de o parte axată pe antreprenoriat.

Astfel, proiectul, derulat de Asociația pentru Dezvoltare Activă (ADA) Bacău, a cuprins și o activitate de tip „biblioteca vie”, în care „cărțile” au fost tineri antreprenori băcăuani din mai multe domenii cum ar fi medicină veterinară, publicitate, comerț și altele. Săptămâna a început bine pentru oaspeții noștri, care ieri, 21 ianuarie, au dat startul unor noi acțiuni, cu o vizită la Academia de Dans Adamas Bacău.

Aici au aflat povestea clubului băcăuan, care poate fi considerată un exemplu de antreprenoriat, dar au avut parte și de un scurt curs de tango predat de unul dintre instructorii Adamas. Apoi, pentru a înțelege cum lucrează o firmă mare din domeniul producției, tinerii au vizitat compania Barrier, după care au aflat cum se lucrează pe parte de antreprenoriat social. Pentru acest lucru au mers la Oratoriul Don Bosco și la Asociația Valoare Plus. Păstrând această linie, tinerii sosiți în Bacău pentru acest proiect vor face o excursie miercuri la Rubik Hub Piatra Neamț.

„Proiectul decurge foarte bine. Tinerii învață foarte multe lucruri noi, mai ales că au avut ocazia de foarte multe ori să interacționeze cu oamenii din comunitate. Activitățile vor continua până pe 24 ianuarie, urmând ca pe 25 ianuarie participanții în proiect să plece acasă”, a declarat Victor Toma, manager de proiect.

„Sunt pentru prima dată în România și pot să spun că m-am îndrăgostit de oamenii și locurile de aici. Mă bucur că particip în acest proiect și am posibilitatea să aflu atât de multe lucruri noi, nu numai despre România, ci și despre cultura țărilor din care au venit ceilalți participanți. Cred că acest program este un câștig pentru noi toți. Cu siguranță dacă voi mai avea posibilitatea, voi reveni cu drag.”
Mirna Abu Laz, 21 de ani, Liban

„Eu sunt pentru a doua oară în România, dar pentru prima dată în Bacău. Am mai fost, în septembrie 2015, la Slănic Moldova, care pare mai mult un sat. Abia acum am avut oportunitatea să cunosc mai bine un oraș românesc. Trebuie să recunosc că la început am avut câteva idei preconcepute despre români și România, dar mi-am schimbat complet optica, cunoscând oameni extraordinari de buni, calzi, primitori și prietenoși. În același timp am avut o experiență extraordinară pentru că este pentru prima dată în viața mea când am văzut zăpadă în realitate. Am mai văzut doar la televizor și în filme. În aceste condiții, nu am ratat șansa să mă arunc în zăpadă și a fost grozav.”
David Meliak, 24 de ani, Malta

„Tatăl meu este din Peru, mama mea din Ucraina iar eu sunt de peste tot. Sunt fericită că am ajuns în România pentru că am găsit multe lucruri diferite față de țările pe care le cunosc, mai ales față de Malaga, unde locuiesc de 18 ani. Trebuie să spun că există anumite similitudini între Ucraina și România, și mă refer aici la hainele pe care le îmbracă oamenii, mai ales bătrânii, și, bineînțeles la structura clădirilor. Dincolo de toate acestea, aveți o țară frumoasă, cu oameni minunați și îmi doresc să revin cu drag în România.”
Alexandrina Cruz Medvedeeva, 23 ani, Spania

Poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău au desfăşurat în weekend, activităţi specifice, atât în mediul urban, cât şi rural pentru creşterea gradului de siguranţă a traficului rutier, înseodebi prevenirea şi combaterea conducerii de autovehicule sub influenţa alcoolului.

La data de 20 ianuarie a.c., poliţiştii din Sascut au depistat un tânăr de 20 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe raza localităţii, sub influenţa alcoolului.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest Drager, rezultatul fiind de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul de către o persoană sub influenţa alcoolului.

La aceeaşi dată a.c., poliţiştii rutieri au depistat în localitatea Traian, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, un conducător auto în vârstă de 21 de ani, din Bacău, în timp ce conducea un autoturism sub influenţa alcoolului.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest Drager, rezultatul fiind de 0,15 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Din verificările poliţiştilor a rezultat că tânărul în cauză nu deţinea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul de către o persoană fără permis de conducere.

Poliţiştii rutieri din Oneşti au depistat pe raza comunei Gura Văii, un conducător auto în vârstă de 23 de ani, în timp ce conducea un moped neînregistrat şi fără permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest Drager, rezultatul fiind de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul neînmatriculat şi fără permis de conducere.

Depăşirea pragului de 0,80 g/l alcool pur în sânge constituie faptă penală şi se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.
Poliţia Rutiera recomandă participanţilor la trafic să nu conducă autovehicule dacă au consumat alcool şi să nu se urce în maşină cu cineva care a consumat băuturi alcoolice.
Poliţiştii vor continua activităţile pe linia combaterii consumului de alcool de către conducătorii auto.

Administrația Bazinală de Apă Siret – Sistemul de Gospodărire a Apelor Bacău, a informat Compania Regională de Apă că începînd cu data de 1 februarie va începe operațiunile de golire a Lacului de Acumulare Valea Uzului, pînă la cota 474 mdMN, care să facă posibilă realizarea unor lucrări de reparații și mentenanță la instalațiile tehnologice ale barajului.

În această situație, pentru a putea asigura alimentarea cu apă a Municipiului Bacău, Compania Regională de Apă Bacău va fi nevoită să pună în funcțiune Stația de Pompare Moinești, amplasată pe traseul aductiunii Valea Uzului – Bacău.

În acest scop, în perioada 28-31 ianuarie, se vor efectua probe de funcționare a Stației de Pompare care pot avea că efect posibile variații ale debitului de apă transportat către Stația de Tratare Barați – Bacău, precum și creșterea turbidității acesteia.

Compania Regională de Apă Bacău spune căva lua toate măsurile astfel încât alimentarea cu apă a municipiului Bacău să se facă în condiții normale.

Atmosferă românească, de mare sarbatoare. Așa a arătat ieri restaurantul „Podul cu Lanțuri” care a găzduit Revelionul Artiștilor. Evenimentul a debutat cu o primă parte care constituie o emisiune de televiziune, care a fost înregistrată și va fi difuzată, cel mai probabil, la sfârșitul acestei săptămâni la Etno Tv.

Revelionul Artiștilor a fost organizat de interpreta de muzică populară Maria Șalaru, cea care a și prezentat evenimentul pentru Etno Tv împreună cu actorul Bogdan Matei. În program au evoluat Anton Achiței, Constantin Bahrin, Lucia și Oleg Sacaliuc, grupurile „Floricelele” și Boboceii, Ansamblul „Ca la Noi” și mulți alții, artiști care au muncit la trecerea dintre ani.

„Pentru că artiștii nu prea petrec în noaptea de Revelion pentru că ei au menirea să-i facă pe alții să se simtă bine, organizez acest eveniment pentru ei. Avem și invitați în public, evenimentul fiind deschis tuturor doritorilor în limita locurilor existente, cererea fiind foarte mare”, a precizat Maria Șalaru, organizatoarea Revelionului Artiștilor din Bacău.

După încheierea segmentului dedicat televiziunii, petrecerea a continuat până târziu în noapte.

O fotografie a celebrei gimnaste Nadia Comăneci, originară din Onești și supranumită „Zeița de la Montreal” după ce a obținut prima notă de zece din istoria olimpiadelor de gimnastică, a fost scoasă la vânzare de Casa de licitații Artmark, din București.

Fotografia poartă autograful Nadiei și o înfățișează pe gimnastă într-un exercițiu la bârnă.

Fotografia alb-negru, cu dimensiunile 25,5 x 20,5 cm, are certificat de autenticitate, iar licitația, din 31 ianuarie, va porni de la 50 de euro.

Licitația de Autografe oferă loturi de obiecte care păstrează numele unor personalități marcante: manuscrise ale unor mari scriitori români (Alexandru Macedonski, George Bacovia, Tudor Arghezi, Camil Petrescu, Nichita Stănescu), documente cu semnătura olografă a unor personalități istorice (Napoleon Bonaparte, Nicolae Golescu, Nicolae Iorga, Iuliu Maniu), fotografii cu semnături olografe (George Enescu, Regina Maria, Principesa Elena, Nadia Comăneci, Ilie Năstase), iar pentru iubitorii de super-eroi, autograful lui Stan Lee, precum și multe alte surprize plăcute.

Prima dată, Ziua mondială a îmbrățișărilor a fost sarbătorită, pe 21 ianuarie 1986 în Michigan, Statel Unite, iar de atunci s-a extins în mai multe țări. Initiativa acestui eveniment a fost a unui psiholog american, Kevin Zaborney, căruia i-a venit această idee după ce a observat că americanii se rușnează și se simt jenați atunci când îșsi afișează afecțiunea în public.

Ziua mondială a îmbrăţişărilor are loc în luna ianuarie căci aceasta este, susține Kevin Zaborney, luna în care oamenii se simt cel mai deprimați.

De altfel, astăzi este și Blue Monday, cea mai deprimantă zi din an. Aceata este calculată după o formulă matematică, creată de psihologul Cliff Arnall care a luat în considerare mai multe elemente cum ar fi vremea, facturile la utilități, datoriile, nivelul motivațional, precum și faptul că majoritatea oamenilor urăsc zilele de luni.

Blue Monday, sau Lunea cea tristă, este numele dat zilei de luni din cea de-a treia saptămână din ianuarie. Numele de Blue Monday a fost atribuit pentru prima dată acestei zile în 2005, de către o companie de turism în cadrul unei campanii de publicitate.

În urmă cu exact 4 ani, l-am întâlnit pe nea Gheorghe Căleap la el acasă. Familia îl sărbătoarea de 96 de ani. Timpul a trecut cu repeziciune și iată că nea Gheorghe a prins suta. Moment de mare bucurie, motiv pentru care s-a petrecut ca la carte. Astfel, vineri, 18 ianuarie, familia și rudele, împreună cu prietenii și vecinii s-au întrunit la pensiunea Balta Albastră. Peste o sută de persoane l-au sărbătorit pe Gheorghe Căleap la propriul centenar. La masa sa, i-au stat alături cei trei fii, soția Maria și un frate de 95 de ani.

Vizibil sub imperiul emoțiilor, nea Gheorghe ne-a spus : „Am avut o viață plină de toate. Au fost vremuri grele iar cel mai rău a fost în prizonierat. Acum sunt bine, sănătos. Nu mă doare nimic, doar că nu mă mai duc roțile.” Și chiar dacă nu-l mai țin picioarele, asta nu l-a împiedicat pe nea Gheorghe să se prindă într-o horă, ce-i drept mai pe loc, alături de cei dragi lui. La cei 100 de ani, Gheorghe Căleap nu ia niciun medicament. Mai bea și câte un pahar cu vin, că face bine, după cum spune râzând. Veteranul din Letea Veche are o familie numeroasă, împreună cu soția, doamna Maria, având trei băieți (cu vârste de 69, 65 și 61 de ani), cinci nepoți, cinci stră-nepoți și o stră-stră-nepoată. La marea sărbătoare a familiei Căleap au fost prezenți și câțiva reprezentanți ai Jandarmeriei, preotul paroh, reprezentanți ai asociaților de veterani și ai Primariei Letea Veche în frunte cu primarul localițăii.

„Ne bucurăm să avem în comunitatea noastră un veteran de 100 de ani, unicul din comuna noastră, și cu care ne mândrim. Am venit aici să-l decorăm și să-l cinstim cum se cuvine, oferindu-i o distincție aniversară, o diplomă, va semna în Cartea de Onoare și va primi un premiu în bani, atât din partea mea cât și din partea Primăriei”, a declarat Petru Dochiei, primarul comunei Letea Veche, fără să precizeze suma exacta oferită veteranului Căleap.

„Gheorghe Căleap a activat în asociația noastră, a veteranilor de război «Eremia Grigorescu». A participat activ și permanent la activitățile noastre și ne mândrim cu el pentru că este un erou al națiunii, pentru că a luptat pentru întregirea teritoriului patriei noastre. În asociația noastră, la momentul actual, mai sunt 274 de veterani și 2014 de văduve de veterani de război”, a spus col. (r.) Constantin Robu, secretarul Asociației Veteranilor de Război filiala județului Bacău.

Povestea lui Gheorghe Căleap

S-a căsătorit la 19 ani, doi ani mai târziu avea deja doi copii. Tot la 21 de ani a fost luat în armată, fiind înregimentat la Compania 25 Infanterie Vaslui, în 1941. Apoi a plecat pe front unde l-a întâlnit pe fratele său mai mare Alexandru. Fratele a căzut prizonier, iar Gheorghe a dat peste mormântul lui, unde era era îngropat împreună cu alți patru ostași. Pe front, când avea un moment de respiro, dormea împreună cu camarazii în gropi săpate. Când era în linia întâi, nea Gheorghe trăgea cu pușca mitralieră și secera tot ce-i stătea în cale. Spune că nu-și aminteste câți inamici a ucis dar nu avea încotro. „Dacă nu trăgeai tu, erai tu cel împușcat”, a povestit batrânul. Un an mai târziu, in 1942, pe când luptau la Cotul Donului, a căzut prizonier. A fost dus, împreună cu alți prizonieri, în Kazahstan, la Karagandy la minele de cărbuni. Acolo au fost ani de chin, dar a rezistat.

În 1948 a fost eliberat și au urmat alte „surprize”. Când a ajuns acasă, a nimerit exact când i se făcea dezgroparea de șapte ani. „A venit acasă un fost coleg de-al meu din război care a spus familiei mele că am murit și că el mi-a făcut mormântul. Soția mea s-a recăsătorit cu cel care a zis că m-a îngropat”, a continuat uluitoarea poveste Gheorghe Căleap.

Se apropia de 30 de ani și a trebuit să o ia de la zero. În 1949 s-a căsătorit cu Maria și sunt împreună și astăzi. A muncit în agricultură până în decembrie 1981 când a ieșit la pensie. De-a lungul timpului, Gheorghe Căleap a primit mai multe distincții, cea mai importantă fiind, probabil, cea de „cetățean de onoare” a comunei Letea Veche, pe care a primit-o în anul 2006.

Cu ocazia împinirii a vârstei de 100 de ani, Gheorghe Căleap a primit o diplomă de onoare din partea Asociației Veteranilor de Război din România, filiala „Eremia Grigorescu” județul Bacău, o plachetă aniversară și un premiu în bani din partea Primăriei Letea Veche și a semnat în Cartea de Onoare a localității.
Pe lângă toate acestea, centenarul Gheorghe Căleap a primit o mulțime de cadouri de la cei dragi, dar și câteva torturi cu înscrisul „100” sau artificii, dulciuri din care s-au ospătat împreună. Totul a fost scăldat în voie bună, mese întinse și muzică de petrecere. Și toată această atmosferă de sărbătoare a fost închinată nu numai celor 100 de ani ai veteranului ci și cei 70 de ani de căsătorie pe care-i împlinesc Maria și Gheorghe Căleap peste două zile, pe 23 ianuarie. Și uite cum povestea merge mai departe…

1 de 11

Profesorul Ioan Ivan, pe numele lui de poet Ion Tudor Iovian, poet optzecist, născut, după cum chiar el spune, în satul Valea lui Ion, de lângă Buhuşi, “satul cu fabuloase zăcăminte de vise” şi-a lansat, la sfârşitul săptămânii trecute, volumul de poezii “şi omul n-a mai scos niciun cuvânt” (Editura Bibliotecii “Costache Strurdza”, 2018, în noua Colecţie Ex-Centrica), în Sala Multimedia a Bibliotecii Judeţeane, instituţie unde a debutat ca “om al muncii”, prin repartiţie guvernamentală, după finalizarea studiilor universitare, în 1976.

Primele poezii le publică în revista liceului “Floare albastră”, debutează cu un grupaj de poeme în Revista Ateneu, este prezent în Antologia “Tineri poeţi”, prefaţată de Eugen Simion, câştigă patru ani la rând Premiul I la Olimpiada de Limba şi Literatura Română. Scrie şi publică. Nonconformist, ca orice tânăr al acelor ani, intră în vizorul organelor represive ale statului, fiind vânat, prins, bruscat, tuns “în cruce”, era anul 1971, cu repetiţie în anul 1973, de data acesta în Bucureşti, momente care l-au marcat şi afectat profund. De altfel, după ultimele informaţii, Ioan Ivan va fi încă mulţi ani în vizorul Securităţii Statului, împreună cu alţi tineri poeţi din Bacău, fiind anchetat în mai multe rânduri, i se suspendă abuziv repartiţia guvernamentală, în 1977, devenind şomer cu studii universitare.

Să alungăm în aer tristeţea. N-a fost să fie!

Consacrarea vine în 1974, când, la propunerea criticului Nicolae Manolescu, i se publică un grupaj de poezii în România literară. Calvarul şi abuzurile continuă şi ceea ce trebuia să devină debutul editorial, în 1982, în urma câştigării unui concurs organizat de Editura Junimea, încălcându-se grav regulile concursului, în loc de un volum, îi apare “o plachetă” de 16 pagini, “Să alungăm în aer tristeţea”, fără nicio explicaţie. Perseverent, talentat, publică permanent în revistele literare, astfel că adevăratul debut se produce în 1983, cu volumul de versuri “Pădurea de pini” (Editura Cartea Românească” – 1000 de exemplare, un adevărat eveniment literar, atunci când, Ioan Ivan devine, la sugestia criticului Mircea Ciobanu, lectorul volumului, Ion Tudor Iovian, poet consacrat definitiv, cartea obţinând Premiul de debut al Editurii, Premiul S.L.A.S.T pentru debut şi Premiul Uniunii Scriitorilor din România, dublate de criticile semnate de Laurenţiu Ulici, Constantin Călin, Cristian Livescu, Constantin Sorescu, Gheorghe Iorga.

“Presiunea luminii” din 1987 îi aduce premiul “Vasile Alecsandri” al Revistei Ateneu, dându-i priliejul lui Nicolae Manolescu să scrie în România literară o amplă cronică: “Un poet remaracabil, subtil, original este Ion Tudor Iovian (…) un liric deplin format (…) sfâşiat între idealul frumuseţii pure şi realitatea ei nevăzută, viscerală, adesea dezgustătoare”, nota carcteristică a poeziei ioviene, pe care o regăsim şi în viitoarele volume, cu o schimbare de registru începând cu volumul “După-amiază cu scaun gol” (1995), în care sentimentul inutilităţii este atotstăpânitor. Bonom, retras, extrem de sensibil la mişcările şi curentele literare, de care însă nu se ataşează, Iovian îşi continuă drumul singular în literatura română, ceea ce-l determină pe Dan C. Mihăilescu (“Optzecismul în «Opera Omnia» , Dilema Veche, 2011) să afirme “Citească neoxpresioniştii de azi neoexpresionismul lui de acum un sfert de secol, că vor înmărmuri. E de-o actualitate . cum să-i spun? – seducătoare?, contrariantă? Minimalism, deprimism, nevroză, destrămare. Masca şi oglinda ca metaforă obsedantă.”

Vorbeşte Iovian!

Intrigă şi cu următorul volum, şi cu următorul, se apropie şi se departe de Bacovia, îl devorează pe Arghezi, devenind, o arată şi recentul volum “şi omul nu a mai scos niciun cuvânt”, “imaginea abisală a suferinţei (meta)fizice. O anume surzenie şi vorba scurt(at)ă, rară, îl caracterizează drept un ins retractil. Adevăratul Iovian este, însă, cel lăuntric, melcul din propria cochilie, după o confirmă volumul de faţă”, afirmă în Prefaţă recentei cărţi, criticul Adrian Jicu.
Coincidenţă sau nu, lansarea volumului a avut loc, la fel ca şi în 2013, cu ocazia marcării “Zilei Culturii Naţionale”, unde, cum este firesc, “Vorbeşte Eminescu!” Atunci Iovian a lansat incitantul volum „Vedere de pe pod în infranegru. Poezii gris-piper sau Şi va veni apocalipsa textului” (Editura Junimea, Iaşi, 2012).

La Biblioteca judeţeană, cât timp au vorbit invitaţii speciali, criticii Bogdan Creţu (Iaşi) şi Constantin Călin, despre poezia şi personalitatea poetului Mihai Eminescu) Ion Tudor Iovian şi-a păstrat impenetrabila atitudine de poet strivit de strălucitul predecesor, creatorul de limbă, “poetul naţional”, astfel că timpul nu a mai fost suficient şi pentru a vorbi despre volumul şi poezia lui Ion Tudor Iovian. Nu cred că este cea mai bună decizie o asemenea alăturare, într-un asemenea moment; astăzi stăm de vorbă cu şi despre Eminescu, căruia îi acordăm o zi, două, o lună, un an, un secol, mâine îi dăm cuvântul lui Ion Tudor Iovian, care este “unul dintre cei mai valoroşi poeţi pe care îi are România”, după o spune chiar organizatorul evenimentului. Argumentul că Iovian “ar fi şi eminescian” este forţat şi nelalocul lui. Sau poate fi apreciat ca o onoare! Mă rog.

De la ontologic la axiologic

Publicul, venit în număr mare, sunt încredinţat, fără să impietez numele şi creaţia eminesciană, pentru a-l vedea şi asculta pe Ion Tudor Iovian şi pe “criticii” lui, a acceptat provocarea: Ion Tudor Iovian a trecut de la revoltă, de la strigătul profund împotriva Răului, de la lupta cu paradoxul dostoievskian, la refuzul de a mai comunica. Prezent la mai multe lansări ale cărţilor lui Iovian, criticul Constantin Călin a făcut, mai întâi apel la memorie: “Dacă vă uitaţi în carte veţi observa, din tabelul chronologic, că sunt al doilea care am scris despre poezia lui Ion Tudor Iovian, de la debutul lui, întâmpinându-l cu toate laudele meritate. Şi o să mai vedeţi ceva, viaţa poetului nu a fost tocmai lină, o viaţă cu destule umbre, cu destule motive de ranchiună (!), ceea ce face un specific creaţiei lui Iovian. Vreau să scot în evidenţă relaţia cu totul şi cu totul deosebită dintre viaţă şi text, textul, la Iovian, este încastrat în viaţă, textul este trăit dramatic, textul este cel care provoacă suferinţă, textul nu este neapărat eliberator.

Impresia pe care o ai când îl citeşti pe Ion Tudor Iovian este aceea că el posedă un secret, ceva, ca să-l parafrazez pe Bacovia «ceva ce nu ştie nimeni», mereu este la limita unei profeţii, cel mai adesea sumbre. Poezia lui este poezia existenţelor ameninţate, nu este o poezie a celor fericiţi, nu, este a celor care simt pericolele vieţii actuale. Ce adună poetul în discursul său, el adună toate lucrurile mărunte şi uneori nesemnificative, sau semnificative doar în plan poetic ale lumii actuale şi le împachetează cu un fel de scârbă, pentru a le nega. Există un polemism permanent al lui Ion Tudor Iovian, în fiecare dintre poemele sale.

El apasă dureros pe anumite sintagme, de exemplu «alb funerar», «moarte», «mica vicioasă poezia», care nu e văzută în haine strălucite: «şi ea ticăloasa şi draga de ea/ rusupeşte aşa în transă descheiată la capot/ ambră prin odăile nefericirii fluturi de zăpadă nouă/ dă drumul la gramafon/ cu Mozart şi Palestrina şi Beethoven şi Gershwin să/ inunde plajele zilei/ şi sufletele lor să umble în papuci de casă/ pe străzi cu platani abia înfrunziţi care vor dispărea/ la căderea serii/ prin barurile inseminate cu fierul roşu/ prin cerul lăsat azi foarte jos/ ca să scrii cu briceagul poemele». Cititorul, care nu ştie multe despre biografia sa, se va întreba care e locul lui Ion Tudor Iovian, este, veţi vedea, o lume compozită, lumea străzii, a proximităţii, lumea urâtă de lângă şi de dincolo de noi. Ion Tudor Iovian este şi un poet religios şi vă recomand poezia “ai venit la ai Tăi şi ai Tăi nu Te-au primit”, în care se vede, răzbate sarcasmul faţă de realităţile lumii contemporane. Îmi plac asemenea oameni care cred în poezie şi care cred în dumnezeire”, a spus criticul Constantin Călin.

Ion Tudor Iovian, un poet apocaliptic

Adrian Jicu, după ce reface traseul poetic al al lui Ion Tudor Iovian, cel care se retrage în scris, în care găseşte unicul refugiu, ca protest împotriva celor care l-au abandonat sau îl tratează cu indiferenţă în provincia uitată de lume, descoperă în noul volum şi erotismul neaşteptat care se profilează îndărătul textelor despre condiţia poeziei, la care Iovian se raportează cu acelaşi ataşament agresiv. Textul emblematic pentru înţelegerea modului cum trăieşte el poezia se numeşte «dar ea este dintotdeauna în AND-ul tău», care sintetizează relaţia năbădăioasă a creatorului cu propria creaţie”, precizând apoi noutatea acestui volum, prin următoarele: “Ion Tudor Iovian este un poet eminescian, ce-i uneşte pe cei doi poeţi este problema răului, se ştie că la Eminescu toate au trecut, numai răul a rămas. Iovian este un poet apocaliptic, din zona violenţei, a răului, a golului, a pustiului.

Poezia lui Iovian reface destinul pustnicului Iov, care este îndemnat să se lepede de Dumnezeu, însă Iov, în prima fază, le răspunde, caută argumente, încearcă să-i convingă, pentru a-şi justifica credinţa în Dumnezeu. Asta face şi Iovian. Discursul său este unul polemic cu toţi ceilalţi, el trăieşte poezia, se răzvrăteşte în toate celelalte volume, aici, şi titlul o spune: «şi omul n-a mai scos niciun cuvânt», avem o schimbare de atitudine, Iovian nu-şi mai bate gura, nu mai răspunde, nu o mai ia de la început, volumul acesta îmi dă acelaşi sentiment, Iovian a vorbit, a spus ce avea de spus, şi schimbă strategia, e un fel de închidere în sine, după ce a strigat, a urlat, a ales să nu mai spună nimic”, a sintetizat Adrian Jicu.

Poezia care emană energie

Prezent ca invitat de onoare, criticul Bogdan Creţu, care a vorbit, în deschidere, despre Eminescu ca “poet naţional”, a făcut câteva referiri şi la poezia lui Ion Tudor Iovian. “Poezia lui Ion Tudor Iovian pare una postapocaliptică, polemică, este mult bacovianism, dar nu în retorică. Este o poezie descurajantă, este o lume în care Iisus este privit de după perdea, dar nimeni nu-i mai iese în întâmpinare. Lumea lui Iovian este toxică, dar este frumoasă. Este o poezie care emană energie, pesonajul principal al cărţii este Iisus, un Iisus stingher, nebăgat în seamă, care nu-şi mai recunoaşte lumea pe care a lăsat-o şi pe care a iubit-o şi pentru care s-a sacrificat. Este o lume toxică, urâtă, murdară, care nici nu mai îndrăzneşte să-L primească, să-L privească pe Iisus. «şi ai Tăi Ţi-au dat ură şi scuipat şi frig şi/ întuneric şi oţet şi sânge/ şi ai Tăi Ţi-au trântit uşa în nas/ Ţi-au aruncat lumina odată cu scârna lor şi frica/ s-au lepădat de tine/ de parcă ai fost ciumat/ s-au scuturat/ de picurii de lumină cu care le-ai amintit că sunt/ nemuritori/ s-au lepădat de gânduri/ de cuvinte/ de tine/ s-au lepădat de de ei înşişi/ din cer.»

Nici o iertare nu mai este posibilă, spune autorul şi, totuşi, obsesia poeziei lui Iovian este Cuvântul, care dă naştere unor poeme frumoase, complicate, cu vers lung, cu o cadenţă care ţine ritmul ideilor. Şi devine grav, când lumea nu mai încape în cuvânt, când poezia nu mai secretă sens, totul se pierde încă de la prima poezie. Totul vine de la viaţă poetului, când viaţa devine poezie emană energie, frumuseţe. Mai remarc că Iovian este şi un bun desenator, un grafician de excepţie, desenele lui ilustrează volumul, latură pe care nu i-o cunoşteam. Şi, ca să închei, apocalipsa vine, după cum se vede, se citeşte, atunci când omul nu mai scoate un cuvânt, când comunicarea se întrerupe, ceea ce anunţă evident apocalipsa textului, singura şansă este comunicarea cu Dumnezeu prin poeme, care devine rugăciune. Ion Tudor Iovian nu ne surprinde cu acest volum ci ne invită, pentru a-l înţelege, pentru a-l iubi, să-l citim”, a mai spus Bogdan Creţu.

Răul n-a dispărut nici după sacrificiul lui Iisus

Finalul a aparţinut poetului Ion Tudor Iovian, care a mulţumit pentru aprecieri şi, contrar titlului cărţii, a vorbit, a spus mai multe cuvinte, menite să lămurească unele sintagme. “Provenienţa poveştii fără sfârşit, povestea răului în lume, care n-a fost şi nu va fi rezolvată, problema suferinţei fără de vină, suferinţa de a fi pur şi simplu, suferinţa de a fi om, de a fi om nedreptăţit, dorinţa de a dispărea din lume, din pricina unui Dumnezeu care te-a zămislit dar te-a abandonat. Cărui Dumnezeu te închini, Iov cu cine stă de vorbă, răul este în Dumnezeu?

Ne răzvrătim împotriva cui? Şi de aici alte şi alte întrebări pe care ni le spunem fiecare dintre noi. Una ar fi de ce Creatorul nu a creat o lume fără suferinţe. De ne-a făcut culpabili, capabili de rău? Răul n-a dispărut, chiar şi după sacrificiul lui Iisus, din contra, răul se înmulţeşte, creşte. În fiecare dintre noi există mici «iovi», în relaţia noastră cu Dumnezeu”, a spus, totuşi, în final, Ion Tudor Iovian.
O carte dureroasă prin adevările enunţate, nu-i uşor şi nici comod sufleteşte să o citeşti, dar merită parcursă până la ultimul vers.
Şi o altă surpriză, care merită remarcată: volumul a fost tipărit cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean.

1 de 5

De acelaşi autor, în afară de titlurile deja cele enunţate: „Şoricelul Kafka pe foaia de hârtie (mica vicioasa poezia)”, Editura Axa Botoşani, 1999; „Pagini alese. Doar o înfiorare între cuvinte”, Editura Plumb, 2001; „Gherla imaginarului arghezian” (eseu), Editura Plumb, 2003. Premiul pentru eseu al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Bacău; “Baby-secol…Elegii, după victorie, la tobă, cinele şi corn englez”, Editura Casa Scriitorilor, Bacău, 2004. Premiul pentru poezie a USR, Filiala Bacău; “Îţi voi injecta poezie în sânge, Antologie”, Editura Tipo Moldova, Colecţia Opera Omnia, Iaşi, 2011; „Vedere de pe pod în infranegru. Poezii gris-piper sau Şi va veni Apocalipsa textului”, Editura Junimea, Iaşi, 2012.

Mai mult de 2.000 de oameni au trecut pragul primului Târg de joburi organizat în Bacău de Agenția de recrutare de forță de muncă ECIM timp de două zile la finalul săptămânii abia încheiate. A fost un succes – au apreciat la final și organizatorii, dar și participanții, angajatori sau solicitanți de locuri de muncă. Târgul a fost organizat pe o matrice originală, în care un loc important l-au avut discuțiile relaxate dintre angajatori și solicitanți, la o cafea. De aceea, evenimentul s-a și numit „Cafeneaua cu joburi”. La cele 25 de standuri la care au luat loc angajatori din diferite domenii de activitate au fost oferite peste 700 de locuri de muncă.

Greu găseai, astfel, un loc liber la standurile târgului de joburi. Coadă era și la standul Coffee Point, la care o cafea sau un ceai se puteau comanda gratuit. Ulterior, la o cafea, solicitantul unui loc de muncă putea sta relaxat de vorbă cu orice reprezentant al unui angajator, de multe ori chiar cu managerul sau cu administratorul firmei. Mai întâi sau poate și la final, se putea discuta și cu un consultant care să-i arate solicitantului cum se întocmește un CV sau cum trebuie să arate o scrisoare de recomandare.
Dan Umbrărescu are numai19 ani. A mai lucrat, însă, și un timp chiar în străinătate.

1 de 8

„A fost bine că un asemenea eveniment ne-a adunat pe toți la un loc: solicitanți și angajatori – ne-a spus el despre acest eveniment. Eu am vizat din start compania Aerostar. Am vrut să văd ce aș putea face în echipa lor și unde aș putea ajunge. Am mai lucrat și la Urgent Cargus, unde am fost sorter operator, dar și în străinătate. Am permis de conducător auto, am studii liceale și am căutat ceva potrivit pentru mine”.

Și angajatorii au apreciat târgul

La standul firmei Ideal Feroluc, din Bacău, importator și distribuitor de accesorii pentru mobilier, l-am cunoscut în prima zi chiar pe administratorul acesteia, Lucian Măriuț. „Noi – ne-a declarat administratorul – avem nevoie de lucrători pe posturi de operator manual, operatori în depozit, consilieri de vânzări, șofer, agenți de vânzări, director de vânzări etc. Am găsit din prima zi candidați, dar mai ales pentru meseriile cu mai puțină pregătire profesională, pentru lucrători comerciali, manipulanți, mai puțini pentru agenți și director de vânzări. Noi căutăm și oameni cu studii superioare pentru agenții de vânzări, de exemplu. Oricum, am fost pentru prima oară la un asemenea târg de forță muncă, pentru că firma noastră e numai din 2012 înființată”.

Iar pentru că telecomunicațiile sunt, astăzi, în centrul atenției, am stat de vorbă și cu reprezentanta unei firme care recrutează pentru compania Orange. „La eveniment a venit mult mai multă lume decât ne așteptam, oameni de toate vârstele, cu mai multă sau mai puțină experiență – ne-a spus Cristina Nichita, team leader la firma Lugera. Dar au fost oameni care își doresc un loc de muncă și stabilitate financiară. A fost un târg de joburi reușit, un pic altfel decât altele. A fost mai multă relaxare, iar oamenii au fost astfel ceva mai interesați de locuri de muncă. Noi urmărim pe toată lumea doritoare de locuri de muncă diverse”.

Evident, nu puteam ocoli standul celui mai căutat angajator, compania Aerostar. Acolo am discutat cu Dan-Paul Mălin Popa, director de Inginerie industrială și de Resurse umane al companiei. „Am fost bucuroși că în Bacău s-a organizat un eveniment de acest fel, într-o altfel de matrice decât cele clasice – ne-a spus domnul director. Manifestarea a fost chiar la un standard mai ridicat decât altele, timp de două zile și cu o mediatizare foarte bună. Astfel și afluxul de solicitanți a fost ceva mai mare. Aerostar a primit peste 200 de solicitanți la standul său, cam 30% cu studii superioare.

Noi îi vom selecta în funcție de calificare și experiență profesională. Noi căutăm personal cu pregătire tehnică pentru a fi licențiați pentru mentenanța de avioane civile, dar și operatori CNC, prelucrători prin așchiere, electroniști, ingineri de mai multe domenii, persoane pentru inspecția calității și altele. În listă sunt circa 20 de calificări și ocupații”.

„Noi, organizatorii evenimentului Cafeneaua cu joburi, am creat un context în care firmele care caută să angajeze oameni să se întâlnească direct cu ei relaxat, la o cafea. Am reușit la această primă ediție a evenimentului să depășim 2.000 de participanți, oameni care au căutat locuri de muncă. Au fost lăsate peste 1.000 de CV-uri angajatorilor și s-au făcut și angajări pe loc. Pentru noi este un succes și vom repeta evenimentul în luna martie la Suceava, dar în mai vom reveni în Bacău și intenționăm să-l dezvoltăm la nivel național.”
Marius Petrea, managerul Agenției ECIM