Acasă Blog Pagina 221

Box: ACS Dan Gym Box, pe val

De pe mal, pe val. La propriu și la figurat. Iar valul duce departe; în ring și apoi pe podium. Clubul privat ACS Dan Gym Box Bacău fondat și condus de antrenorul Dan Blaga își propune să călărească în continuare valul. Valul performanței.

Pentru aceasta, gruparea băcăuană a efectuat un cantonament pe Litoral, în stațiunea Costinești. Între 31 iulie și 9 august, pugiliștii pregătiți de Dan Blaga și-au încărcat bateriile. Nu au trebuit să pună în funcțiune panourile fotovoltaice; a fost suficient să urmeze programul zilnic de antrenament. Unul care începea dimineața, cu încălzirea și se încheia seara, cu discuțiile individuale și de grup. Să parcurgem o filă din jurnalul antrenorului Dan Blaga:

„La prima oră, pașii noștri au bătut nisipul: peste 10.000 de pași dus-întors la locul de antrenament. Nici briza mării și nici soarele nu ne-au oprit. Am început cu gimnastică și o încălzire serioasă a articulațiilor, pregătind corpul pentru provocările ce urmau. Și a urmat testul de rezistență: 45 de minute de alergare pe nisip, cu valurile la câțiva metri distanță.

Apoi am trecut la viteză pură; sprinturi de 20 metri, cu schimbări bruște de direcție, ștafete în ritm exploziv și alergări în apă, până la glezne, unde fiecare pas cerea un efort dublu. Pe nisip, boxul cu umbra prindea altă intensitate; fiecare lovitură, fiecare pivotare, fiecare eschivă simțită altfel pe solul instabil. După-amiaza, tehnica de sală se muta pe plajă: serii fulgerătoare de două-trei lovituri, mișcări rapide și controlate.

Finalul era de neuitat: intram în apă până la gât și loveam în serii rapide, în reprize de două- trei minute, repetate până când mușchii ardeau. Seara, la cazare, antrenor și sportivi stăteam față în față, discutam, puneam întrebări și aduceam idei pentru antrenamentele următoare. Era mai mult decât pregătire fizică. Era spirit de echipă și dorința de a fi mai buni, zi după zi”. Concluzia? Dăm din nou cuvântul antrenorului.

De data aceasta, jurnalul rămâne închis la ultima filă, datată 9 august: „Cantonamentul de la Costinești a fost o experiență deosebită pentru pregătirea sportivilor atât pentru Campionatul Național, cât și pentru competițiile viitoare.

În aceste zile intense, micii noștri sportivi s-au format nu doar fizic, ci și psihic, și-au întărit moralul și au legat o conexiune mai puternică cu acest sport minunat, boxul. Suntem mândri de progresul lor și nerăbdători să îi vedem cum își arată munca în ring”. Valul continuă să se ridice, prinzând forța necesară doborârii tuturor obstacolelor în calea spre noi și noi reușite marca ACS Dan Gym Box Bacău.

Normele didactice cresc din toamnă: modificări pentru profesori, învățători și maiștri-instructori

    Atât profesorii, cât și învățătorii, profesorii de instruire practică și maiștrii-instructori vor lucra mai multe ore pe săptămână, începând cu anul școlar 2025-2026. Măsura este prevăzută în Legea 141/2025, publicată recent în Monitorul Oficial, și va fi valabilă până la începutul anului școlar 2029-2030.

    Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a emis vineri și Ordinul 5.198/2025, care stabilește procedura de constituire a normelor didactice în învățământul preuniversitar pentru anul școlar 2025-2026.

    De ce se schimbă normele didactice

    Modificările fac parte dintr-un pachet mai larg de măsuri fiscal-bugetare menite să reducă deficitul public. Concret, noile norme sunt, în general, cu două ore mai mari față de cele prevăzute în Legea învățământului preuniversitar (Legea 198/2023).

    Cum se modifică norma, în funcție de nivel și specializare

    Potrivit Legii 141/2025, normele didactice vor fi următoarele:

    • Învățământ primar: un post de învățător/învățătoare sau profesor pentru fiecare clasă, incluzând obligatoriu două ore pe săptămână de pregătire remedială.

    • Profesori gimnaziu, liceu, postliceal: 20 de ore/săptămână (inclusiv pentru unități cu program integrat de artă sau sport și pentru educație extrașcolară).

    • Profesori cu grad didactic I sau titlul de profesor emerit și activitate de mentorat: 18 ore/săptămână.

    • Profesori de instruire practică și maiștri-instructori:

      • 26 ore/săptămână (cu licență în cariera didactică);

      • 22 ore/săptămână (cu grad didactic I și activitate de mentorat).

    • Învățământ special:

      • 18 ore/săptămână (învățători, profesori la predare, profesori care fac terapii specifice);

      • 22 ore/săptămână (educatori, profesori-educatori, preparatori nevăzători, maiștri-instructori).

    În norma didactică pot fi incluse și activități de pregătire pentru examene naționale, evaluări sau performanță educațională, precum și activități remediale.

    Calendarul aplicării

    Ordinul MEC stabilește că, pentru cadrele didactice repartizate pe posturi între 31 iulie și 4 august 2025, inspectoratele trebuie să emită deciziile de repartizare astfel încât contractele de muncă să fie semnate până pe 11 august 2025. Între 11 și 18 august 2025, listele cu posturile vacante vor fi actualizate.

    Degrevarea de ore pentru personalul de conducere

    Legea prevede și situațiile în care anumite cadre didactice vor fi degrevate parțial de norma de predare:

    • Până la 30% – personal de conducere din unități extrașcolare, casele corpului didactic, centre de resurse și excelență;

    • Până la 50% – personal de conducere și de îndrumare din școli și inspectorate;

    • Degrevare parțială pentru reprezentanții desemnați de federațiile sindicale în procesul de monitorizare a calității învățământului.

    În mod normal, personalul degrevat nu poate fi plătit suplimentar prin „plata cu ora”, dar în școlile din zone izolate se pot face excepții cu aprobarea consiliului de administrație al inspectoratului școlar.

    Fotbal/ Deces: Ne-a părăsit Toader Șteț

    Ziua de 12 august 2025 va rămâne una cu chenar negru pentru iubitorii fotbalului din județul Bacău și nu numai.

    E ziua în care ne-am luat rămas bun de la Toader Șteț, care a fost răpus, la vârsta de 70 de ani, de o grea suferință.

    Despre Toader Șteț s-au scris și se vor mai scrie zeci și zeci de pagini. Dar mai presus de toate, el va rămâne în anale ca antrenorul care a promovat-o, în premieră, pe FC Onești în prima ligă, iar în memoria afectivă drept omul cu o vorbă la fel de caldă precum îi era sufletul.

    Iar cine l-a cunoscut, știe că această nu este o formulă de conveniență. Competent și exigent din punct de vedere profesional până la nivel de excelență, Toader Șteț s-a făcut remarcat, în egală măsură, printr-o conduită ireproșabilă din punct de vedere moral, ceea ce l-a transformat într-un autentic model.

    Rămas bun, nea Tedi și Dumnezeu să te odihnească în liniște și pace!

    Antrenor emblematic al fotbalului oneștean, cel care a legat numele orașului de cea mai mare performanță din istoria sa sportivă. Născut la Săpânța (Maramureș), a evoluat ca jucător la Minerul Motru, Dinamo Timișoara, Letea Bacău și CSM Borzești. La doar 29 de ani, încă activ pe teren, i s-a încredințat pregătirea echipei Borzești, pe baza licenței obținute la Institutul de Educație Fizică și Sport din Bacău. A preluat funcția într-un moment critic, după plecarea lui Sdrobiș, obținând două victorii rapide care au convins conducerea să-l păstreze pe banca tehnică.

    Fotbal/ Liga 2: FC Bacău, înfrângere nedreaptă: 1-2 acasă, cu Poli Iași

    Marți seara, în epilogul etapei a doua, băcăuanii au pierdut un meci pe care l-au controlat autoritar în repriza secundă, golul victoriei ieșene venind în minutul 85, contrar cursului jocului

    După primele două etape ale Ligii 2, FC Bacău rămâne cu zero puncte. Cu zero puncte și cu o infinitate de regrete. Învinși în runda de debut, cu 2-3, la Afumați, unde au fost taxați de propriile erori (în special în apărare), și de „tripla” lui Fatai, băcăuanii au cedat și jocul de marți seara, de acasă, cu Politehnica Iași, din epilogul etapei secunde.

    O nouă înfrângere, scor 1-2 (1-1), dar care se dovedește mult, mult mai indigestă. Și asta pentru că echipa antrenată de Costel Enache a avut toate șansele de a-i face fericiți pe cei peste 1500 de suporteri „alb-roșii” care au luat cu asalt micuța arenă de la Ruși Ciutea în speranța că, la debutul acasă, vor vedea o evoluție bună din partea FC Bacău.

    Evoluția a fost pe măsura așteptărilor. Ba chiar am putea spune că Aftanache și Compania au jucat peste așteptări. Mai ales în repriza secundă, când au subordonat o echipă ieșeană care a plătit un tribut greu lipsei de omogenitate și a obișnuinței cu suprafața sintetică. E adevărat, primii au lovit oaspeții, însă golul de 0-1 a venit cam de nicăieri.

    În min. 42, Opriș a sancționat nesincronizarea dintre Coajă și Cîrstean, a centrat, iar Dragoș Iancu a înscris cu latul din 7 metri. În formula Anton – Bordea, Cimbru, Forisz, Coajă- Albu (min. 90 Ursu), Chirilă, Cîrstean (min. 81 Luncașu)- Mitrică, R. Ciobanu (min.67 A. Pavel), Aftanache (min. 90 Niță), FC Bacău a avut o reacție demnă de o echipă cu ștaif.

    A egalat la ultima fază a primei reprize, atunci când, la devierea elegantă și eficientă a lui Ciobanu cu călcîiul, Albu l-a executat cu sânge-rece, din lateral dreapta pe Jesus Fernandez. Mai mult, în partea secundă, terenul s-a înclinat- și încă rău- spre poarta oaspeților.

    E drept că mai întâi, Politehnica Iași a avut o șansă mare de a rupe echilibrul la faza din min. 47, atunci când o minge lobată peste Anton a fost respinsă de pe linia porții de Forisz. După însă, a venit iureșul băcăuan. Iar dacă nu s-a făcut 2-1, ieșenii i-o datorează, probabil, Sfintei Parascheva.

    Așa cum o datorează și norocului, din moment ce la șarja din min. 48 a lui Aftanache, golul și apoi autogolul au plutit prin careul ieșean. Și, mai mult ca sigur, o datorează portarului Fernandez, autorul unui reflex de zile mari la lovitura de cap a lui Chirilă la cornerul din min, 49. În min. 70, șansa a fost din nou de partea oaspeților, Aftanache reluând peste transversală centrarea lui Mitrică, pentru ca atunci când mai rămăseseră doar cinci minute de joc, zicala cu „ratările se răzbună” să scoată limba la FC Bacău.

    Astfel, la o fază prelungită de atac izvorâtă dintr-un corner, Tiehi a „întors” inteligent mingea pentru șutul puternic al spaniolului Carlos Inglada care a înscris golul victoriei ieșene: 1-2. O victorie nedreaptă, cu atât mai mult cu cât ultima acțiune periculoasă a meciului a aparținut tot Bacăului, care putea obține egalarea in-extremis.

    Din păcate, în prelungiri, la cursa soldată cu o centrare a excelentului puști de 17 ani Bordea, Andrei Pavel a deviat pentru Andreas Niță, dar fiul lui Roobert Niță, introdus pe teren în min. 90, a ratat incredibil, luftând la o fază pe care scria 2-2. Așa, a rămas doar ce a indicat tabela: 1-2. Și clasamentuș: zero puncte pentru FC Bacău.

    Zero puncte, o infinitate de regrete, dar și multe speranțe. Speranțe că, având în vedere jocul bun prestat, FC Bacău poate crește. Și, evident, sparge gheața. Cât mai rapid, poate chiar duminică, la Tunari. Până atunci, însă, joi, 14 august, de la ora 17.30, trupa lui Costel Enache va reveni pe teren, întâlnind Ceahlăul Piatra Neamț, tot la Ruși Ciutea, dar în etapa a treia a Cupei României. Alt derby al Moldovei și, posibil, alt rezultat pentru gazde. 

    Clasament Liga 2

    1 Steaua București              2              2              0              0              7-2              6p.

    2 FC Bihor Oradea               2              2              0              0              5-1              6p.

    3 CSM Reșila                            2              2              0              0              5-2              6p.

    4 FC Voluntari              2              2              0              0              3-1              6p.

    5 ASA Târgu-Mureș              2              1              1              0              3-1              4p.

    6 CS Afumați                            2              1              1              0              4-3              4p

    7 Ceahăul P. Neamț              2              1              1              0              2-1              4p.

    8 Corvinul                            2              1              1              0              1-0              4p.

    9 Dinamo București              2              1              0              1              4-4              3p.

    10 Poli Iași                            2              1              0              1              2-2              3p.

    11 CSC Dumbrăvița              2              1              0              1              3-4              3p.

    12 Concordia               2              1              0              1              3-4              3p.

    13 Gloria Bistrița              2              0              2              0              1-1              2p.

    14 Sepsi Sf. Gh.              2              0              2              0              1-1              2p.

    15 Chindia                            2              0              1              1              1-2              1p.

    16 Metalul Buzău              2              0              1              1              1-2              1p.

    17 CSM Slatina              2              0              1              1              0-1              1p.

    18 CS Tunari                            2              0              1              1              2-4              1p.

    19 FC Bacău                            2              0              0              2              3-5              0p.

    20 AFC Câmpulung              2              0              0              2              2-5              0p.

    21 CSC Șelimbăr              2              0              0              2              1-4              0p.

    22 Olimpia S. Mare              2              0              0              2              2-6              0p.

     

    Programul etapei a treia

    Vineri, 15 august, ora 11.00: FC Bihor Oradea- CSC Dumbrăvița.

    Sâmbătă, 16 august, ora 11.00: CSM Slatina- Metalul Buzău, CS Afumați- FC Voluntari, CSM Reșița- AFC Câmpulung Muscel 2022, ASA Târgu-Mureș- Olimpia Satu Mare, Chindia Târgoviște- CSC 1599 Șelimbăr, CS Dinamo București- Steaua București.

    Duminică, 17 august, ora 11.00: CS Tunari- FC Bacău, Concordia Chiajna- Ceahlăul Piatra Neamț.

    Luni, 18 august, ora 17.00: Sepsi Sfântu-Gheorghe- Corvinul Hunedoara.

    Marți, 19 august, ora 19.00: Politehnica Iași- Gloria Bistrița.

    Fetiță dispărută, găsită de doi jandarmi

      Astăzi, în comuna Livezi, județul Bacău, jandarmii Inspectoratului de Jandarmi Județean „Ștefan cel Mare” Bacău au intervenit în sprijinul polițiștilor pentru găsirea unui copil dispărut de la domiciliu.

      Prețurile au crescut cu peste 7% față de anul trecut și cu aproape 6% față de începutul anului

        Prețurile de consum la nivel național au înregistrat creșteri semnificative în luna iulie 2025, potrivit datelor publicate de Direcția Județeană de Statistică Bacău.

        Doi absolvenți ai Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București s-au alăturat echipei jandarmilor băcăuani

          Astăzi, doi tineri entuziaști și dedicați, sublocotenent Nicolae Petrișor Cosmin și sublocotenent Guloiu Paul Valentin, au început o nouă etapă în cariera lor, alăturându-se echipei Inspectoratului de Jandarmi Județean ” Ștefan cel Mare ” Bacău.

          Ambii provin din județul Argeș și sunt mândri că, începând de astăzi, vor contribui la siguranța și liniștea comunității băcăuane.

          Sublocotenent Nicolae Petrișor Cosmin are o curiozitate naturală și o pasiune pentru a descoperi mereu lucruri noi. Îl atrage ideea învățării continue, indiferent dacă este vorba despre tehnologie, literatură, artă sau micile detalii din viața de zi cu zi.

          Petrișor îmbină creativitatea cu logică, găsind soluții ingenioase la probleme și având darul de a le explica clar și altora. Este mereu în căutare de activități care să-i stimuleze curiozitatea și să-i aducă bucurie,fie că este vorba de conversații interesante, proiecte personale sau explorarea unor idei mai neobișnuite.

          Sublocotenent Guloiu Paul Valentin și-a dorit să fie primul din familia sa care îmbracă uniforma militară, urmându-și astfel un vis și asumându-și o responsabilitate deosebită. Sportiv de performanță, Paul este o fire puternică, disciplinată și determinată.

          Îi place să lucreze în echipă și să-și sprijine colegii, considerând că doar prin unitate și colaborare se pot atinge cele mai bune rezultate. Spiritul său de lider și perseverența îl fac un membru valoros al echipei jandarmilor băcăuani.

          „Suntem convinși că sublocotenent Petrișor Cosmin și sublocotenent Guloiu Paul Valentin vor aduce un suflu proaspăt și multă energie în cadrul echipei noastre și le urăm succes în această nouă misiune, alături de colegii lor, în slujba comunității”, se arată într-un comunicat primit la redacție.

          Trei autovehicule abandonate, ridicate de pe domeniul public în Bacău

            Luni, 11 august 2025, Poliția Locală a Municipiului Bacău, împreună cu reprezentanți ai U.A.T. Bacău, a desfășurat o nouă acțiune de eliberare a domeniului public de vehicule abandonate sau fără stăpân, conform prevederilor Legii nr. 421/2002.

            În cadrul intervenției, au fost ridicate trei autovehicule de pe străzile Nicu Enea, Ioniță Sandu Sturza și Logofăt Tăutu. De la începutul anului, polițiștii locali au ridicat 34 de autovehicule abandonate, în timp ce proprietarii au eliberat voluntar domeniul public în cazul altor 170 de vehicule. În prezent, sunt în lucru 87 de documentații aflate în etapele legale premergătoare ridicării.

            Autoritățile atrag atenția că abandonarea vehiculelor pe domeniul public afectează aspectul orașului, ocupă nejustificat locurile de parcare și poate provoca disconfort locuitorilor. Potrivit legislației, aceste fapte pot fi sancționate contravențional și pot atrage măsura ridicării vehiculului.

            Cetățenii sunt încurajați să semnaleze cazurile de autovehicule abandonate la numărul de telefon 0234 986 – Dispeceratul Poliției Locale, prin e-mail la sesizari@politialocalabc.ro sau online, pe platforma www.municipiubacau.ro, secțiunea Servicii Electronice – Poliția Locală.

            Poliția Locală subliniază că menținerea unui oraș curat și sigur depinde de implicarea fiecăruia, iar eliberarea spațiilor publice de vehicule neutilizate reprezintă un pas important în acest sens.

            Autostrada Moldovei A7 – Focșani-Bacău. Nodul Rutier Pufești, gata de asfalt și iluminat

            Filmarea spectaculoasă cu drona surprinde progresul lucrărilor pe tronsonul Focșani–Bacău al Autostrăzii Moldovei A7, în zona nodului rutier Pufești. Șoseaua capătă contur final, cu strat de asfalt, stâlpi de iluminat montați și parapete instalați, pregătind deschiderea traficului.

             

            Sursa video

            Fluctuațiile de tensiune ne distrug aparatele electrice

            Locuitorii din satul Coteni, comuna Buhoci, se confruntă de luni bune cu o problemă care le afectează grav viața de zi cu zi: fluctuațiile repetate și de mare amplitudine ale tensiunii din rețeaua electrică.

            Rezultatul? Zeci de echipamente electrocasnice – de la frigidere și mașini de spălat, până la televizoare – au fost distruse iremediabil.

            Programul RAJA de Sfânta Maria

              RAJA S.A. aduce la cunoștință consumatorilor din întreaga arie de operare că vineri – 15 august 2025, cu prilejul sărbătorii Adormirea Maicii Domnului (Sfânta Maria), casieriile societății, precum și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor fi închise.

              Abonații au la dispoziție soluții alternative de plată, precum contul de client RAJA (disponibil pe pagina web www.rajac.ro sau prin aplicația de mobil), transfer bancar sau direct debit. Pentru cei care nu au acces la aceste metode, facturile pot fi achitate și la punctele de plată Pay Point, Payzone sau Westaco.

              Documentațiile specifice pentru diferite servicii pot fi transmise folosind metodele de comunicare online, care se regăsesc pe pagina web a societății https://rajac.ro/contact/.

              În această zi, activitatea structurilor responsabile cu furnizarea serviciilor de alimentare cu apă și de preluare/tratare a apelor uzate se va desfășura în regim continuu.

              Pentru eventuale disfuncționalități survenite la nivelul infrastructurii de apă și de canalizare, clienții societății pot apela numărul de telefon al Dispeceratului Central – 0241/924, accesibil 24 de ore din 24. Vă asigurăm că depunem toate eforturile pentru a vă oferi servicii de calitate și pentru a răspunde prompt la orice solicitare, chiar și în această zi specială.

              La mulți ani tuturor celor care își sărbătoresc ziua numelui!
              Vă dorim o sărbătoare plină de liniște, bucurie și sănătate, alături de cei dragi. 

              Biroul de Comunicare

              Tânăr din Bacău, dublu campion național la kickboxing, calificat la Campionatul European

              Sava Mihai Alexandru, în vârstă de 17 ani, sportiv legitimat la CSM Bacău și antrenat de maestrul Mardare Dorinel, s-a calificat la Campionatul European de Kickboxing, ce va avea loc la Jesolo, Italia.

              PROMOȚIA SĂPTĂMÂNII – DIRECT DIN FABRICĂ

              Profită de ofertele noastre speciale:

              🥛 Chefir, Sana și Lapte bătut – din lapte de capră și lapte de vacă – 2 + 1 GRATIS
              🧀 Telemea de vacă – doar 45 Lei/kg
              🌻 Ulei Ulena – doar 11,90 Lei/litru

              Produse proaspete, direct de la sursă, la prețuri avantajoase.

              📍 Te așteptăm în magazinele Direct Din Fabrică:
              * Str.Mioriței nr.23
              * Str. 9 MAI nr.25
              * Str. Republicii nr .11
              * Str. Pictor Th. Aman nr.1

              Reprezentare internațională de prestigiu pentru Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău  

                În perioada 4–6 august 2025, Conferențiar universitar dr. Stoica Cristina-Elena, cadru didactic al Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău de la Facultatea de Științe ale Mișcării, Sportului și Sănătății, a participat în calitate de Honorary President la evenimentul internațional “Global Beauty Health Culture World Championship”, desfășurat la Tokyo, Japonia. Evenimentul a fost organizat de “International Judges Federation”, organizație cu care universitatea a încheiat recent un parteneriat internațional de colaborare. 

                În cadrul festivității oficiale, doamnei conferențiar dr. Stoica Cristina-Elena i-a fost acordată distincția de Director al “International Judges Federation”, recunoaștere ce confirmă implicarea activă și profesionalismul în domeniul educațional și internațional.

                Pe data de 4 august, în cadrul evenimentului “Exchange Seminar Technology”, doamna Stoica a susținut o serie de prelegeri alături de experți din țări, precum China, Coreea de Sud, Thailanda, Taiwan, Brazilia, Bangladesh, Vietnam, Serbia și Japonia, contribuind la promovarea schimburilor internaționale de experiență în domeniul sănătății, frumuseții și culturii globale.

                              În data de 6 august, doamna conferențiar a avut calitatea de jurat internațional la categoria “Body Massage”, în cadrul competiției. Cu această ocazie, studentul Rotaru Cristinel-Mihăiță, programul de studii Kinetoterapie și motricitate specială, care a reprezentat Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, a obținut locul al doilea la categoria “Massage Body Oil”, aducând o frumoasă recunoaștere internațională instituției.

                În semn de recunoștință pentru implicarea și efortul deosebit depus în organizarea evenimentului internațional “Global Beauty Health Culture World Championship”, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău a oferit o Diplomă de Excelență organizatorilor, ca apreciere pentru promovarea cooperării internaționale și susținerea excelenței academice și profesionale.

                Această participare s-a realizat în cadrul proiectului CNFIS-FDI-2025-F-0483 Connect-UBc și reflectă angajamentul universității pentru internaționalizare, promovarea excelenței academice și susținerea studenților talentați în competiții de prestigiu la nivel global.

                Primele panouri sandwich descărcate la UMB STEEL Oțelu Roșu

                  Primele materiale pentru repornirea combinatului siderurgic din Oțelu Roșu au ajuns pe platforma industrială. Panouri sandwich, destinate modernizării spațiilor de producție, au fost descărcate astăzi la UMB STEEL, marcând un nou pas concret în planul de relansare al unității.

                  În ianuarie 2025, antreprenorul Dorinel Umbrărescu, prin firma Eco Wind Power a familiei sale, a achiziționat combinatul la prețul de aproximativ 141,65 milioane de lei. Închis din 2012, obiectivul urmează să fie readus la viață prin investiții de câteva sute de milioane de lei și prin crearea a până la 400 de locuri de muncă.

                  Planul prevede producerea de fier beton striat și sârmă, esențiale pentru șantierele UMB Group, implicat în construcția principalelor autostrăzi, poduri și viaducte din România.

                  Cu o istorie de peste 220 de ani, combinatul din Oțelu Roșu ar putea redeveni un pol industrial important pentru Caraș-Severin, stimulând economia locală și reînnodând tradiția siderurgică a zonei.

                  📹 Imaginile surprind momentul descărcării panourilor sandwich – primul semn vizibil că UMBRĂRESCU își pune în mișcare planul pentru redeschiderea combinatului.

                  Sursa video

                  Proprietarul plătește, chiar dacă nu locuiește: legea nu iartă restanțele la întreținere și utilități

                    Chiar dacă spațiul este închiriat și datoriile la întreținere sau utilități sunt generate de chiriaș, legea spune clar: proprietarul rămâne, în ultimă instanță, responsabil pentru plata acestora. Atât asociația de proprietari, cât și furnizorii de utilități pot recupera sumele restante direct de la proprietar, inclusiv prin executare silită.

                    Ce spune legea
                    Potrivit Legii 196/2018, obligația de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației revine întotdeauna proprietarului, indiferent dacă locuința este închiriată, folosită în baza unui drept real (uz, uzufruct, abitație) sau cedată prin contract de comodat. Raporturile juridice cu chiriașul nu exonerează proprietarul de responsabilități în fața asociației sau a furnizorilor de utilități, scrie avocatnet.ro.

                    Măsuri la îndemâna asociației
                    Dacă datoria depășește 60 de zile de la scadență, asociația poate da în judecată proprietarul, acțiune scutită de taxa de timbru. Mai mult, asociația are ipotecă legală asupra apartamentului și un privilegiu asupra bunurilor mobile ale acestuia, putând înscrie datoria în cartea funciară. Sentința obținută în instanță se poate executa silit, inclusiv prin vânzarea locuinței, iar autoritățile locale au drept de preempțiune asupra imobilelor executate pentru datorii la întreținere.

                    Furnizorii de utilități, aceleași drepturi
                    Chiar și în cazul facturării individuale, furnizorii pot acționa direct împotriva proprietarilor restanțieri după 60 de zile de neplată. Este însă interzisă sistarea serviciului pentru întregul imobil din cauza neplății unui singur apartament.

                    Ce poate face proprietarul
                    După ce își achită datoriile, proprietarul poate cere în instanță recuperarea sumelor de la chiriaș și chiar rezilierea contractului. Totuși, fără un contract scris și înregistrat fiscal, demersul devine dificil și riscant, inclusiv din punct de vedere fiscal. Chiar și cu un contract executoriu, executarea silită se aplică doar chiriei restante, nu și întreținerii — pentru aceasta fiind nevoie de un proces separat.

                    La vânzarea imobilului
                    Proprietarul trebuie să prezinte la notar o adeverință de la asociație care confirmă plata la zi a întreținerii și utilităților. Dacă există datorii, acestea pot fi preluate expres de cumpărător, cu consemnarea în actele de vânzare-cumpărare.

                    Concluzia
                    Legea nu face distincție între cine locuiește efectiv și cine deține proprietatea. În ochii asociației și ai furnizorilor, proprietarul este cel care răspunde financiar, iar eventualele datorii ale chiriașului devin, practic, problema lui — de recuperat ulterior, dacă există un cadru legal bine pus la punct.

                    Dacă vrei, îți pot rescrie acest articol și într-o variantă cu titlu mai tabloidizat, care să atragă atenția rapid asupra riscului de executare silită pentru datoriile chiriașului.

                    Europa, actul doi! Ce urmează pentru CFR Cluj, FCSB și Universitatea Craiova

                    Echipele din SuperLiga României își continuă drumul către grupele cupelor europene. CFR Cluj intră cu handicap după 1-2 în Gruia și are nevoie de un meci aproape fără greșeală la Braga. FCSB trebuie să nu piardă, după ce a obținut un 3-2 muncit cu Drita. Universitatea Craiova pornește dintr-o poziție cât se poate de confortabilă, după ce s-a impus cu 3-0 în fața celor de la Spartak Trnava, însă accentul cade pe evitarea capcanei relaxării.

                    La nivel de probabilități, tabloul este destul de tranșant: casele de pariuri văd FCSB și Universitatea Craiova ca fiind practic cu un pas în play-off, în timp ce șansele CFR-ului sunt evaluate ca fiind minimale (4% potrivit cote-pariuri.ro). Asta nu schimbă însă deloc miza: orice gol marcat în primele minute poate răsturna dinamica jocului.

                    Se joacă pe nerv, pe tranziții și pe luciditate în zonele decisive. Pentru Braga – CFR, cheia va sta în apărarea spațiilor și în procentajul la fazele fixe, la Drita – FCSB, presiunea publicului și gestionarea primului sfert de oră pot dicta ritmul, în timp ce la Spartak – U Craiova, se prevede o partidă ceva mai închisă.

                    SC Braga vs CFR Cluj

                    Braga a ieșit din Gruia cu un 2-1 care cântărește greu, iar returul de pe Estadio Municipal se prefațează ca fiind unul extrem de dificil pentru echipa lui Dan Petrescu. Antrenorul CFR-ului a contestat vehement arbitrajul din tur, având o replică care a devenit titlu de articol: „Nu am mai văzut așa ceva… Totul a fost pro Braga”.

                    Pe de altă parte, președintele Cristi Balaj încearcă să țină vie flacăra: „Ne jucăm șansa și nu ne predăm!”, în contextul unui adversar mai odihnit doar pe hârtie, de vreme ce Carlos Vicens a remarcat că pauza CFR-ului din weekend le-ar putea da clujenilor un mic avantaj de prospețime.

                    Returul are loc joi, 14 august, ora 21:30 (RO), și este anunțat la TV pe Digi Sport 1 și Prima Sport 1 în România. Cotele indică un dezechilibru major: Braga 1.04 să se califice, iar CFR aproximativ 11.50.

                    KF Drita vs FCSB

                    FCSB a câștigat cu 3-2 la București după ce a fost condusă cu 0-2, iar Elias Charalambous a numit partida „un meci ciudat”, subliniind că „nimic nu e decis” și că în Kosovo „va trebui să începem de la zero”.

                    Mesajul tehnicianului e dublat de atmosfera așteptată la Pristina, unde antrenorul lui Drita, Zekirija Ramadani, a anunțat mobilizare totală: „Sunt sigur că suporterii noștri vor veni în număr mare… orice e posibil în retur.”

                    Meciul se joacă joi, 14 august, de la ora 21:00 (RO). Important pentru fani: returul NU se vede la TV în România, ci doar online pe VOYO (drepturi de difuzare ale Pro TV pentru streaming). Cota de calificare a FCSB rămâne foarte mică, 1.17, semn că bookmakerii îi văd ca mari favoriți pe roș-albaștrii, după remontada din tur.

                    FC Spartak Trnava vs Universitatea Craiova

                    Oltenii au făcut un tur aproape perfect, 3-0 pe „Ion Oblemenco”, iar Mirel Rădoi a temperează entuziasmul: „După rezultat, am putea spune că suntem calificați, dar am face cea mai mare greșeală… pentru noi, 3-0 e un rezultat periculos.”

                    Returul se joacă pe City Arena, Stadion Antona Malatinskeho, joi, 14 august. Ora de start este 21:30 (RO). În privința televiziunii, programările pentru difuzarea returului în România nu sunt încă bătute în cuie. Cota pentru calificare a celor de la U Craiova este simbolică, de doar 1.03, fapt ce arată că următorul meci al oltenilor ar trebui să fie o simplă formalitate.

                    Spectacol pe cer în această noapte!

                      Curentul de meteori Perseide, unul dintre cele mai spectaculoase fenomene astronomice ale verii, își va atinge punctul maxim de activitate în noaptea de 12 august, anunță Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”.

                      Activ în fiecare an în luna august, curentul poartă numele constelației Perseu, dinspre care meteoriții par să provină atunci când sunt observați de pe Pământ. În realitate, aceste particule de praf cosmic provin din cometa 109P/Swift-Tuttle. La trecerea prin apropierea Soarelui, cometa eliberează particule fine care, odată pătrunse în atmosfera terestră, ard și produc dâre luminoase cunoscute popular drept „stele căzătoare”.

                      „Fenomenul de stea căzătoare este binecunoscut. Dâra luminoasă de pe cer este cauzată de o particulă de sub 1 mm, care arde aerul atunci când pătrunde în atmosferă”, explică astronomii. Această particulă se numește meteoroid, iar dacă ajunge pe sol poartă denumirea de meteorit.

                      Perioada optimă de observare este între miezul nopții și zorii zilei, în nopțile de 11 spre 12 august și 12 spre 13 august. Orice meteor care pare să provină din zona dintre constelațiile Cassiopeia și Perseu este considerat o „perseidă”.

                      Anul acesta, însă, vizibilitatea va fi parțial afectată de prezența Lunii, care va lumina cerul pe tot parcursul nopții. Specialiștii recomandă observarea fenomenului din zone cu cer senin și întunecat, departe de luminile orașelor. În astfel de condiții, pot fi văzuți până la 100 de meteori pe oră, în timp ce în mediul urban numărul scade la 10–20 pe oră.

                      Făgețel – satul răzeșilor care mai numără doar patru locuitori

                      La doar 20 de kilometri de municipiul Bacău, în comuna Itești, se află Făgețel – un sat cu o istorie de peste patru secole, dar cu numai patru locuitori rămași oficial. Atestat documentar în 1599, pe vremea lui Ieremia Movilă, Făgețel a fost odinioară o așezare de răzeși, oameni liberi care își apărau pământurile cu arma în mână.

                      Legenda locală spune că, în vremurile tulburi ale incursiunilor străine, răzeșii își ascundeau grânele și vinul în hrube săpate în pământ, pentru a le feri de prădători.

                      Astăzi, liniștea satului este spartă doar de foșnetul frunzelor și zgomotul rar al unei mașini pe drumul de țară. Casele vechi, unele părăsite, stau mărturie unei vieți de altădată, în care gospodăriile erau pline de oameni, iar câmpurile erau lucrate cu hărnicie.

                      Cei patru locuitori rămași duc mai departe amintirea unei comunități dispărute, trăind simplu, așa cum au făcut generațiile dinaintea lor. Pentru ei, Făgețel nu este doar un loc pe hartă, ci o parte din identitatea lor – un sat care, în ciuda timpului, refuză să dispară.

                      Sursa video

                      ULTIMELE ȘTIRI