Este o săptămână cu dublă semnificație pentru credinioșii creștini, romano-catolici și ortodocși, sărbătorită în vecinătatea Bacăului, la Luncani. Situată într-o poiană luminată de soare, ascunsă parcă în liniștea culmilor împădurite care o înconjoară, Mănăstirea Carmelitană de la Luncani, comuna Mărgineni, face o punte de legătură între două zone geografice diferite, situate la mare distanță, dar cu oameni uniți de aceași credință.
Marți a avut loc aici solemna celebrare euharistică în cinstea Sfintei Fecioare Maria de pe Muntele Carmel. În anul 1251, pe 16 iulie, tradiția spune că Maica Domnului i-a apărut unui superior al ordinului carmelitan care se ruga ca acest ordin să nu dispară. Ca semn de încredere, și de protcție al acestui ordin, i-a dăruit scapularul, mantia de culoare maro purtată de proți. Sâmbătă, tot de la ora 10.30, pe 20 iulie, se va celebra Sfânta Liturghie de Hram, în cripta Profetului Ilie.
Compus din trei edificii, Centrul de Spiritualitate carmelitană, primul din România, a fost inaugurat în vara anului 2002. Atunci, pe 3 august, a fost sfințită biserica, în prezența părintelui Joseph Chalmers, Generalul Ordinului din Europa de Sud, a părintelui Claudio Bellotti, Provincialul Ordinului Carmelitan din Italia și a monseniorului Petru Gherghel, Episcop al Diecezei Iași. Le-au stat alături monseniorul Aurel Percă, monseniorul Ștefan Erdeș, Decan de Bacău, monseniorul Petru Mareș, preoți ortodocși, numeroși frați și surori aparținând ordinului, dar și mii de credincioși creștini din toată țara. Tot atunci a fost dezvelită și placa din marmură de la intrare, pe care este inscripționat mesajul membrilor familiei Carmelitane din Italia. Mănăstirea este un omagiu adresat poporului român, pentru mărturia eroică a credinței sale creștine, timp de două mii de ani de la venirea lui Cristos, dar și un semn de comuniune pentru o Europă unită.
Cum și de ce aici, în apropierea apelor sărate, localitatea fiind cunoscută de băcăuani pentru apele cu proprietăți curative? Și strada, care se întinde cale de câțiva kilometri, ce trece prin fața mănăstirii, are un nume reprezentativ… Slatina. Aveam să aflu mai multe amănunte de la preotul care păstorește acum acest lăcaș. Mihai Augustin Folner este cel care, la nivel diecezan, este responsabil pe zona Bacău cu Viața Consacrată. A fost transferat la mănăstirea din Luncani în noiembrie 2008, după ce a fost hirotonit preot la Roma, pe 8 decembrie 2007.
Aflat la vârsta deplinei maturități – împlinește 41 de ani pe 1 august – părintele Augustin, cum îl știu toți, este de-al nostru. S-a născut la Faraoani și a absolvit liceul la seminarul capucin din Onești.
În anul 1988 ajunge în Italia, unde începe perioada de formare la viața religioasă carmelitană, studiind întâi Filosofia la Facultatea Antonium din Roma. Șirul anilor de studii l-au purtat la Pisa, Florența și iarăși la Roma, până în 2006, când începe specializarea (Master) în Viaţa Consacrată la Institutul de Teologie al Vieţii Consacrate Claretianum cu profilul: „Formarea la Viaţa Consacrată”, pe care îl încheie în anul 2008 cu lucrarea scrisă:„Aspecte psihologice ale vieții consacrate”.
Mi-am pus întrebarea, cum un astfel de om, școlit, umblat prin lume, a ales să petreacă cei mai frumoși ani ai vieții, într-o mănăstire neștiută de mulți băcăuani? Dar mai întâi am dorit să aflu de ce această mănăstire s-a ridicat în acest loc, la sfârșitul anilor ’90? Preoții, prin vocația lor, sunt buni psihologi. Cu atât mai mare este bucuria, când dialogul și răspunsurile la întrebări vin din partea unui cunoscător, care a studiat și încercat să pătrundă pe încâlcitele cărări ale conștiinței umane, căutând răspunsuri.
Piatra de temelie
Pe veranda clădirii din fața bisericii, la adăpost de ploaia repezită de vară, luni la amiază, părintele Augustin îmi spunea, privindu-mă în ochi:„Mâine nu va ploua! Niciodată nu a plouat, de când știu eu, când s-a ținut slujba în această zi atât de importantă pentru noi. Biserica a fost binecuvântată în 2002 dar lucrările au început mult mai înainte, în 1996. Demersurile pentru cumpărarea terenului s-au desfășurat în perioada 1993-94. S-a dorit a fi ridicată aici o mănăstire catolică, care să corespundă cerințelor carmelitane. Noi avem o carismă, un mod de a trăi în biserică într-un fel diferit de alte ordine religioase. Avem nevoie de un loc unde se poate trăi rugăciunea, într-un ambient izolat de oraș, așa cum este aici, înconjurați de pădure și liniște. Dar în același timp, ce s-a construit aici seamană și cu stilul mănăstirilor ortodoxe. Am vrut să corespundem ideii acesteia religioase, din România. Mănăstirile ortodoxe, mai ales în Moldova, sunt izolate în locuri care te îmbie să te reculegi în natură și rugăciune. Am vrut să răspundem vocației noastre de carmelitani dar și la ideea conceptului de mănăstire, după gândirea credinciosului român.”
Bazele au fost puse de părintele monsenior Petru Mareș. „El a fost un preot diecezan care, în 1982, a fost expulzat din țară, pe motivul că nu a fost de acord cu regimul communist, după un interviu luat la „Europa Liberă”. El a fost trimis în Italia, acolo nu avea unde sta, așa că și-a găsit adăpost la o mănăstire carmelitană, unde a locuit timp de opt ani de zile. Timp în care a cunoscut viața carmelitană și a studiat. Întors în țară, după Revoluție s-a implicat mult în formarea tinerilor, în seminarii. Anii trăiți în Italia l-au determinat să-și dorească să existe și în România o prezență a acestui ordin, cum sunt și alte prezențe religioase catolice. A ajutat mulți tineri, trimițându-i să studieze în Italia, tineri care doreau să devină frați, călugări, preoți, pe care i-a îndrumat încă din 1992.” Cel care a vea să suțină acest proiect a fost preotul Tiberio Scorrano, născut la Pianella, regiunea Abruzzo din Italia, unde carmelitanii sunt prezenți încă din secolul al XVII-lea. Hirotonit preot în 1997, după ce a organizat și condus cursuri de Formare Permanentă pentru Federația Provinciilor Permanente în Congo, în Columbia, rechemat în Italia, a venit apoi în România, la Bacău, în anul 1992. „Părintele Tiberio este plecat de patru ani înapoi în Italia unde a fost nevoie de el. Este un om cu foarte multe idei creative.
A fost ales ca vice responsabil al Provinciei Italiene, care cuprinde mulți frați și multe misiuni de pe trei continente, Europa, Africa și America latină. Locuiește într-o comunitate din Assisi. Noi, ca și ordin religios suntem numiți pentru o perioadă de timp, de 3-6-9 ani, timp după care suntem mutați, tocmai pentru a nu favoriza legătura doar cu un singur loc. Suntem oameni liberi! Nu a putut veni acum. Sărbătorim același hram, în aceeași zi, în aceeași dată. Sperăm să ne viziteze în august sau septembrie.” Tot personalul mănăstirii este format acum din trei călugări și doi mireni.
Un loc unde toți suntem frați
Tiberio Scorrano era în acea perioadă responsabilul cu provincia italiană a carmelitanilor, un mare iubitor al tradiției bisericii bizantine. „A îndrăgit foarte mult această zonă. A fost o oportunitate de a veni și trăi în mijlocul creștinilor ortodocși, a căror tradiție religioasă el o iubea și o împărtășea. De aceea și mănăstirea a fost construită așa. Biserica, cea superioară, este clădită în stilul catolic, latin, simplă, dar cu icoane și mozaicuri în stil bizantin. Biserica situată în partea de jos, cu intrarea prin partea stângă, dedicată Sfântului Profet Ilie este cu catapeteasmă, tocmai pentru a favoriza dialogul ecumenic și această comuniune între creștinii catolici și ortodocși, ca frați între noi. Toți credinioșii care vin să se roage, în religia lor, trebuie să se simtă aici ca la ei acasă. Este un loc vizitat și de pelerini din întreaga lume, care vin în număr din ce în ce mai mare. Săptămâna viitoare și-a anunțat prezența un grup de 140 de persoane.”
Drumul sfintei cruci
După momentele de reculegere din biserică, o cărare bătătorită te duce spre firicelul de apă zăgăzut de un prag de beton. Un podeț meșterit din scânduri de lemn, unele proaspăt geluite, te îndeamnă să pășești pe celălalt mal, destul de abrupt, unde o altă potecă șerpuiește prin pădure. De-a lungul timpului, pelerinii care au căutat liniștea la Mănăstirea Carmelitană, cutreierând dealurile din vecinătate au venit cu propunerea să facă un „drum al crucii”. În fiecare an, la finalul procesiunii care simboliza drumul făcut de Isus Hristos, crucea respectivă rămânea sprijinită de un copac. „În toate bisericile catolice, în postul mare dar nu numai, există această devoțiune a sfintei cruci”, precizează părintele Augustin. „Sunt aceste paisprezece opriri care pleacă de când Isus este condamnat la moarte și până este inmormântat. Avem acest drum prin pădure, până pe culme, care ne aduce aminte de patimile lui Hristos. Este puțin mai greu pentru persoanele în vârstă, dar calea desăvârșirii, calea sfințeniei nu este o cale prea ușoară. Prin această retrăire ne alăturăm lui Hristos, care prin patima lui, prin iubire, ne-a adus mântuire.”
La slujba de marți, oficiată de decanul Isidor Dâscă, pe gazonul din fața bisericii au venit sute de credincioși. Sigur ar fi fost mai mulți dacă nu ar fi fost zi lucrătoare. Nu a plouat, exact așa cum anticipase părintele Augustin. Pe calea undelor, „RadioMaria” a transmis evenimentul în direct. S-a creat o punte spirituală între două localități minunate. Între mănăstirea de pe muntele Carmel și mănăstirea ridicată la Luncani. Pentru sărbătoarea profetului Ilie, sâmbătă, de la ora 10.30 se va celebra Sfânta Liturghie de Hram, în cripta Profetului Ilie.Este o săptămână cu dublă semnificație pentru credinioșii creștini, romano-catolici și ortodocși, sărbătorită în vecinătatea Bacăului, la Luncani. Situată într-o poiană luminată de soare, ascunsă parcă în liniștea culmilor împădurite care o înconjoară, Mănăstirea Carmelitană de la Luncani, comuna Mărgineni, face o punte de legătură între două zone geografice diferite, situate la mare distanță, dar cu oameni uniți de aceași credință.
Marți a avut loc aici solemna celebrare euharistică în cinstea Sfintei Fecioare Maria de pe Muntele Carmel. În anul 1251, pe 16 iulie, tradiția spune că Maica Domnului i-a apărut unui superior al ordinului carmelitan care se ruga ca acest ordin să nu dispară. Ca semn de încredere, și de protcție al acestui ordin, i-a dăruit scapularul, mantia de culoare maro purtată de proți. Sâmbătă, tot de la ora 10.30, pe 20 iulie, se va celebra Sfânta Liturghie de Hram, în cripta Profetului Ilie.
