29 martie 2024
ActualitateLucian Șova:«În problema autostrăzilor, UE face mișto de România»

Lucian Șova:«În problema autostrăzilor, UE face mișto de România»

Fostul ministru acuză că Guvernul mimează rezolvarea unor “bombe” ce nu există, așa-zise probleme de mediu la autostrada Sibiu-Pitești.

Sistarea finanțării europene pentru autostrada Sibiu – Pitești, prima care ar fi urmat să traverseze Carpații, a atras critici grele din partea fostului ministru al transporturilor, băcăuanul Lucian Șova, mai ales că informația vine după ce s-a aflat că Executivul ar fi tăiat finanțările investițiilor in infrastructură. “După ce a finalizat tăierile de buget de la principalele proiecte de infrastructură aflate în derulare, venind cu subfinanțarea lucrărilor mult sub cât era necesar, ministrul de la Transporturi aruncă în spațiul public o închipuită problemă de mediu care, spune dânsul, pe Facebook, de fapt nu există, dar cumva «ciuma rosie»/ subsemnatul, colega mea Rovana Plumb să explicăm de ce UE se face că nu înțelege și cere clarificări, culmea, în ajunul Crăciunului, doar că să mai «omoare» timpul acestui proiect (autostrada Sibiu-Pitești), proiect prea mult tergiversat”, spune Șova.

“Din păcate aflăm de pe Facebook că urmează întrunirea unor “comitete și comitii” care să conceapă pasă-mi-te un răspuns convingător marilor prieteni ai PNL adică PPE, partid ce conduce Europa, după modelul binecunoscut: cetățenii austeritate, corporațiile prosperitate” a mai spus fostul ministru. El spune ca după ani de zile de tergiversări, mulțumită eforturilor depuse în perioada când a condus Ministerul Transporturilor (2018), s-a reușit obținerea acordului de mediu ptr autostrada Sibiu-Pitești. Discuțiile au fost ample și, în final, soluția agreată a înglobat propunerile formulate de toți actorii participanți-în principal Jaspers, consultantul agreat de Comisia Europeană, și mai multe ONG-uri de mediu. Cu acel prilej, s-au prevăzut lucrări complementare care nu au legătură cu autostrada, dar rezolvă problema și pentru DN vechi și calea ferată care împiedică acum migrația mamiferelor mari.



Autostrăzile în România dăunează grav sănătății Uniunii Europene

“UE face mișto de România, că are și cu cine: Guvernul Orban/ Ministerul Transporturilor. Foarte clar spus: UE trage de timp, pretinzând că nu înțelege ce se prevede/scrie într-un acord de mediu îndelung dezbătut și prezentat cu experții lor agreați și cu principalii «stakeholderi»”, a mai spus el. ” În final, se pare că autostrăzile în România dăunează grav sănătății UE sau sănătății popularilor europeni-PPE. În ciuda grijii ipocrite pe care o poartă României”, a concluzionat Lucian Șova, care mai profețește și că în ciuda prieteniei de familie politică între PNL și PPE, Comisia o să mai țină de proiectul acesta blocat cel puțin un an.

Dragoș Benea: Autostrada spre Moldova nu trebuie să se împiedice în “gândacii” din Cheile Bicazului

“Dacă autostrada Sibiu – Pitești s-a împiedicat într-un gândac, va dați seama ce probleme (insurmontabile) de mediu va avea proiectul de autostrada Tg. Mureș – Iași, care-și propune să lege Transilvania de Moldova, trecând prin zona Bicaz care e sit natural protejat?”, se întrabă europarlamentarul Dragoș Benea. Dânsul spune că singura variantă fezabilă de autostradă pentru Moldova este varianta Brașov – Bacău – Iași. “E varianta care ar ține cont de vocea rațiunii, de analiza cost – beneficiu (de 3 ori mai ieftină decât Tg. Mureș – Iași) și ne-ar feri de complicații inutile pe partea de mediu, un subiect la care Comisia Europeană a arătat că e suficient de scrupuloasă. La fel și celelalte instituții europene (i.e. – Parlamentul European), dar și principalele familii politice care au reprezentare în Legislativul european”, a mai spus europarlamentarul băcăuan.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri