În familia Daragiu, în care uniforma înseamnă mai mult decât o carieră: înseamnă devotament, caracter și legătură de sânge.
Într-o lume în care valorile par uneori să se estompeze în zgomotul grabei cotidiene, familia Daragiu vine ca o mărturie vie că onoarea, datoria și iubirea de țară pot fi moștenite, cultivate și duse mai departe cu demnitate. O familie, cinci uniforme, cinci destine contopite într-o singură misiune: aceea de a fi alături de ceilalți. Și nu oricum, ci cu tot ce presupune această alegere – sacrificiu, disciplină, voință și o inimă care bate pentru România.
Totul a început cu plutonier adjutant șef Constantin-Nicușor Daragiu, primul care a îmbrăcat haina militară în familia sa, acum mai bine de un sfert de secol. Cu pași hotărâți, a pășit în rândurile jandarmilor din Bacău, într-o vreme în care meseria de jandarm însemna nu doar forță fizică, ci și curaj moral, reziliență psihică și loialitate față de colegi și țară. Nicu a fost și este un luptător. A participat la mii de misiuni operative, iar fiecare dintre ele a purtat amprenta seriozității și profesionalismului său.
Pentru dedicarea sa, în anul 2023, chiar de Ziua Națională, i s-a conferit medalia „Bărbăție și Credință” – o distincție care nu doar încununează o carieră remarcabilă, ci recunoaște și un stil de viață: acela al devotamentului dus până la capăt.
Dar poate cea mai mare realizare a sa nu se regăsește doar în fișele de misiune sau în ordinele de zi. Ci în familia pe care a clădit-o, o familie în care fiecare copil a ales, în mod firesc, calea disciplinei militare.
Mădălin, cel mai mare dintre cei trei frați, a fost întotdeauna un sprijin pentru ceilalți. A purtat greutatea absenței tatălui atunci când acesta era plecat în misiuni și a devenit, prin comportamentul său, un exemplu viu pentru frații mai mici. A urmat Academia Forțelor Terestre din Sibiu, iar astăzi, în calitate de locotenent în cadrul Brigăzii Multinaționale Sud-Est Craiova, poartă cu mândrie uniforma kaki și duce mai departe numele Daragiu.
Pe urmele lui a venit Bogdan Ștefan, care a ales o altă ramură, la fel de nobilă și de solicitantă: aviația. În prezent, este sergent elev la Școala Militară de Maiștri și Subofițeri a Forțelor Aeriene „Traian Vuia” din Buzău. A crescut cu ochii la tatăl său și cu respect pentru fratele său mai mare, dar a vrut să își croiască propriul drum. Și-a dorit să fie primul în propriul său cer.
Alexandra Ștefania, mezina familiei, a crescut sub aripile protectoare ale fraților ei și în umbra blândă, dar fermă, a tatălui. A fost olimpică la matematică, campioană națională la judo și vicecampioană la kick-box, dar și o adolescentă care a înțeles, poate mai devreme decât altele, că visurile au nevoie de efort și rigoare. Deși a avut în față trei modele militare diferite, a ales să urmeze calea tatălui, dar din altă perspectivă: este elevă la Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” din Câmpina și se pregătește să devină polițistă.
Dar cea mai importantă uniformă, cea care le-a ținut pe toate celelalte împreună, este cea nevăzută. O uniformă care nu se călca dimineața, dar se purta în fiecare zi, cu demnitate, tăcere și iubire. Este uniforma Elenei Lăcrămioara, soția și mama care a fost coloana vertebrală a familiei Daragiu. A fost sprijinul discret, dar neclintit al soțului în toate etapele carierei sale, iar pentru copii, a fost stâlpul care a menținut echilibrul atunci când tatăl era departe. Asistentă medicală, a fost cea care a pansat rănile, a vegheat nopți întregi, a încurajat și a înțeles. Nu a cerut aplauze, dar astăzi merită toate recunoștințele lumii.
În familia Daragiu, uniforma este mai mult decât un obiect de îmbrăcăminte – este o alegere de viață. Iar ceea ce-i unește nu este doar culoarea hainelor militare sau simbolul de pe epoleți, ci credința comună că onoarea, datoria și loialitatea sunt valori care merită trăite și transmise.
Cinci uniforme. Cinci inimi. O singură familie.
Familia Daragiu nu doar că a servit țara. A format caractere. A dat un exemplu. Și a dovedit că atunci când dragostea și datoria merg mână în mână, nimic nu este imposibil.
Pentru ei, succesul nu înseamnă trofee sau medalii, ci a merge împreună pe un drum drept, demn și plin de sens. Iar România are nevoie de mai multe astfel de familii.






































