Polițiștii din județul Bacău au reținut, în seara zilei de vineri, permisul de conducere al unui șofer care circula cu o viteză de 173 km/h în localitatea Negoiești, unde limita legală este de 50 km/h.
Magazin închis în Bacău după ce a vândut țigări minorilor. Amendă de 10.000 de lei și suspendarea activității
Un magazin din zona Pieței Sud a fost închis pentru 30 de zile de polițiștii locali, după ce a fost surprins vânzând produse din tutun către minori. Operatorul economic a fost sancționat cu amendă în valoare de 10.000 de lei, conform prevederilor Legii nr. 349/2002 privind prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun.
Măsura a fost dispusă în urma unor acțiuni de control desfășurate în ultima perioadă de polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică și Evidența Persoanei, care au verificat mai mulți operatori economici din municipiul Bacău. Scopul acestor acțiuni a fost prevenirea comercializării produselor interzise minorilor și asigurarea respectării legislației în domeniul produselor din tutun.
În cadrul controalelor, au mai fost aplicate sancțiuni contravenționale pentru abateri precum vânzarea de băuturi energizante către minori, permiterea fumatului în interiorul unităților și comercializarea produselor din tutun la bucată. Amenzile au fost cuprinse între 5.000 și 10.000 de lei, în funcție de gravitatea faptelor constatate și de caracterul repetat al acestora.
Reprezentanții Poliției Locale Bacău au subliniat că protejarea minorilor reprezintă o prioritate și au făcut apel la responsabilitatea operatorilor economici de a verifica vârsta cumpărătorilor atunci când comercializează produse reglementate. Acțiunile de control vor continua și în perioada următoare.
Tenis/ Under 14: Băcăuanul Simon Andrei, în semifinalele Internaționalelor României!
Parcurs foarte bun pentru tenismenul SCM Bacău Simon Andrei la Internaționalele României Under 14 de la București. Sportivul antrenat de Mihai Ciuntea a ajuns în semifinalele probei de simplu masculin, unde sâmbătă se va duela pentru accederea în finală cu favoritul 5, bulgarul Borisov.
În drumul său către semifinale, Simon Andrei l-a învins în primul tur al tabloului de 64 pe italianul Matti cu 6-2, 6-3, în turul secund a avut câștig de cauză în fața compatriotului său, Sebastian Saplacan cu scorul de 6-2, 4-6, 6-4, pentru ca în faza a treia a competiției să treacă de ucraineanul Mark Meshcheriakov cu 6-4, 6-5.
În fine, vineri, în „sferturile” Internaționalelor, băcăuanul posesor al unui wild card oferit de organizatori a reușit o nouă victorie în două seturi: 6-3, 6-1 contra favoritului 7, portughezul Pinto.
„Un traseu remarcabil pentru Simon, aflat la primii pași în circuitul internațional, care-i va aduce puncte importante, în condițiile în care turneul este unul foarte puternic”, a punctat antrenorul lui Simon Andrei, profesorul Mihai Ciuntea.
În altă ordine de idei, sâmbătă pornește la drum Trofeul Ciuntea Tennis Center din cadrul Circuitului Național FRT. Găzduită de baza ACS Tenis Challenge Bacău (având în vedere numărul mare de meciuri, unele jocuri se vor disputa la sala de tenis a Companiei „Dedeman”), întrecerea de categoria A este rezervată categoriei de vârstă 14 ani masculin și feminin.
„Vi s-a aprobat creditul!” sau „Sunteți victima unui furt de identitate!” Noua metodă de fraudă prin care escrocii vă pot lăsa fără economii
Polițiștii băcăuani avertizează populația cu privire la o nouă metodă de înșelăciune legată de tranzacționarea criptomonedelor, în cadrul căreia victimele sunt manipulate să depună sume importante de bani la bancomate de criptomonede, pierzând economiile strânse de-a lungul vieții.
Potrivit Poliția Română, victimele sunt contactate prin mesaje e-mail de tip spam, notificări pop-up, mesaje pe rețelele de socializare sau apeluri telefonice din partea unor persoane care se prezintă drept reprezentanți ai unor bănci, societăți comerciale ori autorități. În alte cazuri, este invocată o presupusă „anchetă”, existența unui „cont compromis” sau a unei „datorii urgente”.
Cum funcționează escrocheria
Schema este construită în mai mulți pași, cu accent pe manipulare psihologică și inducerea unei stări de panică.
Crearea panicii. Victima primește un apel fals „de la poliție” sau „de la bancă” ori un mesaj prin care este informată că identitatea sau contul i-a fost compromis. În alte situații, este folosită o poveste romantică sau promisiunea unei „investiții sigure”. Escrocii pretind că reprezintă instituții precum ANAF sau Europol și transmit mesaje alarmante de tipul: „Contul dvs. este implicat într-o fraudă”, „Există un mandat de arestare pe numele dumneavoastră” ori „Transferăm temporar banii într-un cont sigur”.
Izolarea victimei. Infractorii insistă ca persoana să nu închidă telefonul și să nu discute cu nimeni, invocând caracterul „confidențial” al unei presupuse investigații. Se creează presiune și urgență.
Direcționarea către un crypto ATM. Victima este instruită să retragă numerar de la bancă și să se deplaseze la un bancomat de criptomonede, unde trebuie să scaneze un cod QR transmis de escroc și să depună banii. Sumele pot ajunge la zeci sau chiar sute de mii de lei. Fondurile sunt convertite instant în criptomonede și transferate în portofele virtuale controlate de infractori.
Dispariția. După confirmarea tranzacției, apelul este întrerupt, iar numărul devine inactiv. Banii sunt mutați rapid prin mai multe portofele virtuale, ceea ce face recuperarea lor extrem de dificilă.
Polițiștii atrag atenția că fraudatorii sunt bine pregătiți, vorbesc calm și convingător, iar victimele sunt, de regulă, persoane care nu sunt familiarizate cu funcționarea criptomonedelor. Tranzacțiile sunt rapide și ireversibile, nu necesită un cont bancar pe numele infractorului și sunt greu de urmărit la nivel internațional.
Semne că este vorba despre o fraudă
-
vi se cere să păstrați secretul;
-
vi se solicită să depuneți numerar într-un ATM de criptomonede;
-
vi se spune că „doar așa se poate rezolva problema”;
-
există presiune extremă sau amenințări.
Reprezentanții poliției subliniază că nicio instituție oficială nu solicită plăți prin criptomonede.
Pentru a evita să deveniți victimă, polițiștii recomandă să închideți apelul și să sunați direct la instituția respectivă, folosind numărul oficial, să discutați cu un membru al familiei înainte de a face plăți neobișnuite, să nu scanați coduri QR primite de la persoane necunoscute și să sesizați imediat tentativele de fraudă la cea mai apropiată unitate de poliție.
Cetățenii sunt încurajați să discute deschis cu membrii familiei despre acest tip de înșelăciune și să le explice că nicio autoritate nu solicită plăți în criptomonede. Prevenția și informarea rămân cele mai eficiente arme împotriva acestor infracțiuni.
Autocar cu 26 de turiști din Republica Moldova, ajuns în șanț la Onești din cauza ninsorii abundente
Un autocar în care se aflau 26 de turiști din Republica Moldova a derapat, joi, pe strada Industriilor din municipiul Onești, pe fondul ninsorii abundente și al condițiilor meteo nefavorabile.
Potrivit primelor informații, grupul de turiști se deplasa pe ruta Adjud – Brașov, însă, pe un sector de drum acoperit cu un strat consistent de zăpadă, șoferul a pierdut controlul volanului, iar autocarul a părăsit partea carosabilă și a ajuns în șanț.
La momentul producerii incidentului, în zonă se înregistrau precipitații sub formă de ninsoare viscolită, iar zăpada cădea într-un ritm alert, îngreunând considerabil condițiile de trafic.
La fața locului au intervenit de urgență pompierii militari din Onești, echipaje de poliție și ambulanțe SMURD, care au asigurat zona și au verificat starea pasagerilor.
Din fericire, niciunul dintre cei 26 de turiști și nici șoferul nu au fost răniți.
Autocarul a fost repus pe carosabil cu ajutorul echipajelor de intervenție, iar după finalizarea operațiunilor, călătorii și-au continuat drumul către Brașov, fără alte incidente.
DSP Bacău: Peste 2.100 de cazuri de infecții respiratorii și 108 cazuri noi de gripă într-o săptămână
Direcția de Sănătate Publică a Județului Bacău a transmis situația actualizată a afecțiunilor respiratorii (IACRS, pneumonii și bronhopneumonii) și a cazurilor de gripă înregistrate în perioada 9–15 februarie 2026.
Potrivit datelor centralizate, în intervalul menționat au fost raportate 2.139 de cazuri de infecții acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS), dintre care 60 au necesitat internare. Cele mai multe îmbolnăviri s-au înregistrat la grupa de vârstă 5–14 ani (648 de cazuri), urmată de categoria 15–49 ani (526 de cazuri).
În ceea ce privește pneumoniile și bronhopneumoniile, au fost raportate 351 de cazuri, dintre care 110 au necesitat spitalizare. Cele mai multe cazuri s-au înregistrat la persoanele de peste 65 de ani (91 de cazuri). Nu au fost raportate decese în perioada analizată.
Totodată, în săptămâna 9–15 februarie 2026, la nivelul județului Bacău s-au înregistrat 108 cazuri noi de gripă. De la începutul sezonului, numărul total al cazurilor de gripă tip A și B a ajuns la 2.664, cele mai afectate fiind grupele de vârstă 5–14 ani (818 cazuri) și 2–4 ani (575 cazuri).
Reprezentanții DSP Bacău reamintesc populației importanța respectării măsurilor de prevenire a îmbolnăvirilor respiratorii, precum igiena riguroasă a mâinilor, evitarea aglomerațiilor în perioadele de vârf epidemiologic și prezentarea la medic la apariția simptomelor specifice.
Conform raportărilor medicilor de familie, de la începutul campaniei de vaccinare antigripală, peste 37.000 de persoane din județ s-au vaccinat împotriva gripei, autoritățile sanitare subliniind importanța imunizării, în special în rândul persoanelor vulnerabile.
ELEVII DE LA COLEGIUL ECONOMIC „ION GHICA” BACĂU, PARTICIPĂ LA PROIECTUL EDUCAȚIONAL „AI AND US: O ALIANȚĂ INTELIGENTĂ ÎN EDUCAȚIA EUROPEANĂ”
Proiectul internațional „AI and Us: An Intelligent Alliance (AIAN)”, găzduit de Platforma European School Education Platform (eTwinSpace), reprezintă o inițiativă inovatoare, care aduce inteligența artificială mai aproape de elevi și profesori.
În acest demers sunt implicate mai multe unități de învățământ din România și Turcia, printre care se numără și Colegiul Economic „Ion Ghica” Bacău, reprezentat de prof. Daniela Anghel și de prof. Gabriel Stan, care, împreună, coordonează elevi din clasa a IX-a L.
Proiectul este structurat cu scopul de a îmbina tehnologia de ultimă oră, cu valorile educaționale fundamentale, tradiționale, fiind organizat în mai multe secțiuni distincte, precum:
Cunoaștere și colaborare
În acestă secțiune cadrele didactice planifică fazele proiectului. Apoi, urmează etapa de intercunoaștere, „Getting to Know Each Other”. Aici, echipele școlare își prezintă membrii și creează profiluri personale, utilizând instrumente creative precum „Canva”, pentru a vizualiza această „alianță inteligentă”.
Siguranță și etică digitală
Această secțiune specială este dedicată responsabilității în mediul online. Elevii învață, nu doar să utilizeze IA, ci să o facă respectând eticheta digitală (netiquette) și proprietatea intelectuală — elemente esențiale în era informației instantanee.
Printre resursele utile puse la dispoziție de profesorii coordonatori, se numără și informații de pe platforme recunoscute, precum „Ora de net”.
Interactivitate și explorare
Secvența cea mai dinamică a proiectului, intitulată „Continentul cunoașterii: Edu-AI 2026”, constă în realizarea unei hărți interactive, utilizând instrumental digital „Padlet”. Aceasta cuprinde opt puncte cheie, unde, cu ajutorul inteligenței artificiale, elevii explorează domenii de studiu, precum: istoria, matematica, geografia, muzica, știința și tehnologia, limbi moderne, etc.
Proiectul AIAN demonstrează că integrarea inteligenței artificiale în activități multidisciplinare stimulează gândirea critică și creativitatea, constituind un punct de plecare pentru un viitor proiect Erasmus+.
Prin această inițiativă, Colegiul Economic „Ion Ghica” Bacău continuă să fie un reper de excelență, pregătindu-și elevii pentru a deveni cetățeni europeni informați, responsabili și creative. Tehnologia nu este doar un instrument, ci un partener veritabil, care pregătește tinerii din „Generația Alfa”, pentru succesul într-o societate digitalizată.
Aerostar Bacău a încheiat 2025 cu venituri de 634 mil. lei şi profit net de 98 mil. lei. Acţiunile ARS, plus 23% în ultimul an
Aerostar Bacău (simbol bursier ARS), companie activă în industria aeronautică şi de apărare, a raportat pentru 2025 venituri din exploatare de 634 milioane de lei, marcând o uşoară creştere faţă de anul precedent, potrivit datelor financiare preliminare publicate de societate.
Profitul net s-a ridicat la 98 milioane de lei, în creştere cu 2,4% comparativ cu 2024. În acelaşi timp, compania a reuşit să reducă cheltuielile de exploatare cu 1,4%, până la 538,4 milioane de lei, ceea ce a contribuit la menţinerea unei marje solide într-un context de piaţă dificil.
Aerostar este furnizor de aerostructuri, componente, ansambluri şi sisteme hidraulice pentru programe globale de fabricaţie, activând atât în zona de producţie, cât şi în cea de mentenanţă pentru aeronave.
Reprezentanţii companiei subliniază că anul 2025 a fost marcat de o cerere ridicată în industria aerospaţială, însă pe fondul unor tensiuni operaţionale persistente. Producţia de aeronave şi activităţile de mentenanţă au fost afectate de blocaje în lanţurile de aprovizionare, deficit de personal calificat, volatilitate financiară şi presiuni geopolitice.
În pofida acestor provocări, producătorii de aeronave au menţinut backlog-uri la niveluri record, ceea ce a generat o cerere consistentă pentru furnizori, dar şi întârzieri semnificative în livrări. Companiile din lanţul de aprovizionare, inclusiv Aerostar, au fost nevoite să opereze într-un climat de incertitudine, confruntându-se cu presiuni tot mai mari asupra costurilor şi cu cerinţe sporite privind eficienţa operaţională şi sustenabilitatea. Inflaţia persistentă a amplificat aceste dificultăţi atât pentru producători, cât şi pentru furnizori.
Pe piaţa de capital, titlurile ARS au consemnat un avans de aproximativ 23% în ultimele 12 luni, ceea ce a urcat capitalizarea bursieră a companiei la circa 1,6 miliarde de lei.
În acţionariat, IAROM SA Bucureşti controlează 71,5% din capitalul social, iar Evergent Investments (simbol EVER) deţine o participaţie de 15,1%.
Fotbal/ Liga 2: FC Bacău reia campionatul pe terenul Metalului Buzău
Sâmbătă, 21 februarie, de la ora 11.00, în etapa 18 a sezonului regular, prima programată în 2026, „alb-roșii” vor întâlni în deplasare echipa buzoiană care s-a calificat, pentru al doilea an la rând, în „sferturile” Cupei României
100 de vârstnici din județul Bacău, consultații oftalmologice și ochelari gratuit prin campania „Ajută un bătrân să zâmbească”
Un număr de 100 de persoane vârstnice din 12 comunități parohiale din județul Bacău au beneficiat, marți și miercuri, de consultații oftalmologice gratuite, în cadrul campaniei „Ajută un bătrân să zâmbească”, inițiată de Federația Filantropia a Patriarhiei Române.
Pe lângă evaluările medicale de specialitate, beneficiarii au primit gratuit ochelari de vedere, în funcție de recomandările medicilor, sprijinul fiind destinat persoanelor aflate în situații de vulnerabilitate medicală, socială sau materială.
Părintele Ciprian Ioniță, consilier patriarhal și președinte al Federației Filantropia, a apreciat colaborarea dintre Protopopiatul Sascut și Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare-Hârja”, pe care a descris-o drept un model de bună practică în domeniul filantropic și social.
Totodată, acesta a încurajat continuarea și dezvoltarea activităților dedicate persoanelor vârstnice, subliniind importanța implicării comunității și a parteneriatelor locale în sprijinirea celor aflați în nevoie.
Evenimentul s-a desfășurat cu sprijinul autorităților locale și al Parohiei Slobozia 2 din Bacău.
Campania „Ajută un bătrân să zâmbească” a fost lansată de Federația Filantropia pentru a oferi sprijin concret persoanelor vârstnice aflate în dificultate, prin intervenții medicale, sociale și materiale adaptate nevoilor acestora.
Un pacient cu infarct a ajuns singur la Urgențe și a fost salvat de echipa medicală
Un pacient în vârstă de 69 de ani, din municipiul Piatra Neamț, s-a prezentat cu mijloace proprii la Compartimentul de Primiri Urgențe al Spitalului „Prof. Dr. Eduard Apetrei” Buhuși, acuzând dureri toracice.
Captură de peste 200 mc de lemn și amenzi de 40.000 de lei, în urma unei acțiuni de amploare în Bacău
Polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, împreună cu polițiști ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, specialiști ai Gărzii Forestiere Județene Bacău și ai Direcției Silvice Bacău, au desfășurat o amplă acțiune la nivelul județului Bacău, pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice.
Activitățile au vizat verificarea a două depozite de materiale lemnoase, două ocoale silvice și șase exploatări forestiere. Totodată, au fost efectuate două controale pe linia transportului materialelor lemnoase.
În cadrul acțiunii, polițiștii au constatat o infracțiune flagrantă de introducere, modificare sau ștergere de date informatice în Sistemul informațional integrat pentru păduri, rezultând date necorespunzătoare adevărului, în scopul de a fi utilizate pentru producerea de consecințe juridice.
De asemenea, au fost aplicate nouă sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea regimului silvic, în valoare totală de aproximativ 40.000 de lei.
Ca măsură complementară, a fost dispusă confiscarea faptică și valorică a unui volum total de peste 200 de metri cubi de material lemnos, în valoare estimată la aproximativ 65.000 de lei.
Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, în vederea protejării fondului forestier și a combaterii tăierilor și transporturilor ilegale de material lemnos.
Recomandări pentru operatorii din domeniul silvic:
-
să respecte strict prevederile legislației silvice în vigoare;
-
să asigure evidența corectă și completă a materialului lemnos în Sistemul informațional integrat pentru păduri;
-
să verifice legalitatea provenienței și transportului materialului lemnos;
-
să colaboreze cu autoritățile competente pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale din domeniul silvic.
Confortul care te însoțește peste tot: de ce pantalonii de trening pentru bărbați sunt piesa de bază a garderobei moderne
Într-o lume în care ritmul devine tot mai alert, confortul a devenit prioritar pentru mulți bărbați atunci când își aleg ținutele de zi cu zi.
Pantalonii de trening nu mai sunt asociați exclusiv cu sala de sport, ci au intrat în zona stilului urban, fiind purtați cu aceeași încredere atât în momentele de relaxare, cât și în activitățile obișnuite de peste zi.
Astfel, unii dintre cei mai apreciați sunt pantalonii de trening pentru barbati, aleși pentru ușurința lor în purtare și versatilitatea pe care o oferă.
Trecerea către un stil mai lejer este vizibilă nu doar în modă, ci și în preferințele celor care pun accent pe libertatea de mișcare. Pantalonii de trening pentru barbati nu mai sunt considerați o alegere ocazională, ci o piesă constant prezentă în garderoba celor care apreciază confortul.
Materialele moderne, croielile adaptate și atenția pentru detalii i‑au transformat într-o opțiune validă pentru multe situații. Totul se concentrează în jurul senzației de relaxare.
Pe de altă parte, designul actual a reușit să aducă echilibru între estetica sportivă și cea casual. Pentru mulți bărbați, pantalonii de trening reprezintă soluția ideală atunci când vor să combine confortul cu un aspect îngrijit.
Prin culori neutre, linii curate și croieli bine proporționate, aceștia se potrivesc perfect stilului de viață modern. Dormitor sau oraș, casă sau parc — devin la fel de potriviți.
Ce trebuie să știi
Materialele folosite în realizarea unor pantaloni de trening moderni de barbati sunt mult mai performante decât în trecut.
Fibrele moi, elastice și respirabile asigură un confort constant, indiferent de sezon. În plus, unele materiale sunt concepute să absoarbă umiditatea, ceea ce îi face potriviți inclusiv pentru activități fizice ușoare sau ieșiri dinamice în oraș. Adaptabilitatea este una dintre caracteristicile lor principale.
Un alt aspect esențial este croiala. Pantalonii de trening actuali sunt structurați astfel încât să ofere libertate de mișcare fără a arăta largi sau neglijenți.
Variantele slim sau tapered sunt cele mai populare, deoarece îmbină lejeritatea cu un aspect modern. Un pantalon bine croit se așază corect pe corp și poate fi purtat cu ușurință în contexte diverse. Versatilitatea lor îi face tot mai căutați.
Detaliile precum cusăturile întărite, buzunarele bine poziționate și talia ajustabilă aduc un plus de funcționalitate. Pantalonii de trening pentru barbati bine realizați sunt gândiți pentru o purtare zilnică, în care confortul se combină cu aspectul practic.
Fie că ai nevoie de mobilitate sau doar de o ținută lejeră, aceste detalii fac diferența în utilizarea reală. Totul este armonizat pentru o experiență plăcută.
Culorile joacă și ele un rol important. Nuanțele neutre, precum gri, negru, bleumarin sau bej, sunt preferate pentru flexibilitatea lor. Aceste culori se potrivesc ușor cu tricouri, hanorace sau chiar jachete sport-casual. În același timp, există și variante mai îndrăznețe pentru cei care vor să iasă în evidență.
Fiecare preferință își găsește rapid un model potrivit.
Pantalonii de trening nu sunt doar pentru exterior. Mulți bărbați îi aleg pentru confortul de acasă, datorită texturii plăcute și libertății pe care o oferă.
Croielile curate permit folosirea lor în contexte variate, iar pentru cei care lucrează remote, ei devin chiar alegerea preferată pentru zilele aglomerate. Funcționalitatea se îmbină natural cu relaxarea.
În același timp, pantalonii de trening sunt potriviți pentru călătorii. Ușori și practici, reduc disconfortul în perioadele lungi petrecute în mașină, tren sau avion. Materialul elastic permite mișcări naturale, iar croiala modernă păstrează un aspect îngrijit. Această combinație îi transformă într-o piesă de încredere pentru orice moment al zilei.
Combinarea lor cu alte piese vestimentare este simplă. Un tricou minimalist, un hanorac cu fermoar sau chiar o jachetă sport pot crea ținute confortabile și coerente.
Deși sunt asociați cu stilul casual, pantalonii de trening pentru barbati pot fi purtați inteligent astfel încât să nu pară deloc neglijenți. Micile ajustări ale ținutei fac diferența.
În final, pantalonii de trening rămân o alegere excelentă pentru bărbații care prioritizează confortul, dar țin totodată la aspect. Ei reușesc să ofere un echilibru bun între libertate, funcționalitate și stil, ceea ce îi face dificil de înlocuit cu alte piese. Fiecare generație pare să‑i redescopere într-o formă nouă și mai rafinată.
Pantalonii sport nu mai sunt o piesă exclusivă pentru sală, ci o componentă esențială a garderobei de zi cu zi. Alegerea unor pantaloni de trening de barbati bine realizați poate schimba modul în care percepi confortul în viața de zi cu zi.
Ei nu doar simplifică alegerea unei ținute, ci aduc un echilibru între comoditate și aspect îngrijit. Acest lucru îi face indispensabili pentru cei care apreciază libertatea de mișcare.
Indiferent de activitate, pantalonii de trening rămân o opțiune practică și modernă, adaptată stilului de viață al bărbaților de astăzi.
Sunt versatili, plăcuți la purtat și suficient de eleganți pentru majoritatea contextelor casual. Într-o lume dinamică, ei devin aliatul ideal.
„Resetarea” termenelor în urbanism: dosarele blocate intră sub regula avizării tacite
Începând cu 2 februarie 2026, odată cu intrarea în vigoare a modificărilor aduse prin OG nr. 7/2026, procedurile de avizare în domeniul urbanismului și al autorizării construcțiilor intră într-o nouă etapă. Actul normativ stabilește un moment de referință – un veritabil „T0” – pentru toate documentațiile aflate deja în curs de avizare, dar care nu primiseră un răspuns până la data intrării în vigoare a noilor reguli.
Concret, pentru dosarele depuse anterior, dar nesoluționate, termenele legale de 15 sau 30 de zile încep să curgă din nou de la 2 februarie 2026. Măsura vizează deblocarea situațiilor în care documentațiile au rămas „în așteptare” în cadrul instituțiilor avizatoare, fără un răspuns explicit – fie el favorabil sau negativ.
Textul ordonanței prevede clar că, pentru documentațiile aflate în curs de avizare la momentul intrării în vigoare a actului normativ și pentru care nu au fost obținute avizele sau acordurile necesare, termenele procedurale se reiau de la zero, calculându-se de la data de 2 februarie. Prin urmare, noile reguli nu se aplică doar cererilor depuse după această dată, ci și celor deja existente în circuitul administrativ.
În practică, asta înseamnă că pentru dosarele „uitate prin sertare” începe să curgă un nou termen legal: de regulă 15 zile pentru majoritatea avizelor și 30 de zile pentru procedurile mai complexe sau cele care implică avize din partea unor comisii de specialitate. Instituțiile sunt obligate să emită un răspuns în acest interval, să solicite clarificări sau să respingă motivat documentația.
Dacă autoritatea publică nu reacționează în noul termen procedural, intervine sancțiunea avizării tacite. Documentația este considerată completă, iar avizul se consideră acordat implicit. În acest caz, beneficiarul poate continua procedura de autorizare pe baza dovezii depunerii inițiale și a unei declarații pe propria răspundere că nu a primit niciun răspuns în termenul legal.
Regula resetării termenelor și a avizării tacite este una generală, însă ordonanța prevede și excepții, în special pentru instituțiile din sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională, unde termenele sunt reglementate prin proceduri speciale.
Pentru dezvoltatori, investitori sau persoane fizice care au dosare blocate, modificările aduc o clarificare importantă: procedurile nu trebuie reluate de la zero. Este suficientă monitorizarea noului termen procedural declanșat la 2 februarie 2026, moment de la care începe să curgă un nou interval legal de soluționare.
Lupte greco-romane: CSS Bacău calificări in corpore la turneul final școlar
Era, într-adevăr, nevoie?
Sunt un cititor din Bacău și am urmărit cu interes știrea despre o primărie din județ care ar fi cheltuit aproape 50.000 de euro pentru o stație de autobuz dotată cu televizor, panouri electrice și sistem de încălzire. Dincolo de aparența modernizării, suma mi se pare, sincer, greu de justificat pentru o localitate rurală. Vorbim totuși despre o investiție considerabilă, raportată la nevoile reale ale unei comunități mici.
Cu acești bani, cred că s-ar fi putut construi o casă pentru o familie nevoiașă sau s-ar fi putut moderniza o școală care poate are încă toaleta în curte ori geamuri vechi prin care intră frigul. În mediul rural, prioritățile sunt, de cele mai multe ori, altele: infrastructură de bază, educație, servicii medicale. O stație ultramodernă pare mai degrabă un element de imagine decât o urgență comunitară.
Mă întreb, de asemenea, care este eficiența unei asemenea investiții. Într-o comună în care, probabil, numărul navetiștilor este redus – poate 10 sau 15 persoane zilnic – cât de justificată este o cheltuială de acest nivel? Desigur, fiecare cetățean are dreptul să fie tratat corect și să beneficieze de condiții decente, însă administrația publică ar trebui să pună în balanță costurile și beneficiile. Iar aici, la prima vedere, balanța pare înclinată spre minus.
Ni se spune că sunt fonduri din PNRR și că, dacă nu sunt cheltuite pentru un anumit tip de proiect, se pierd. Totuși, rămâne întrebarea esențială: ce câștigă concret comunitatea locală din această investiție? Modernizarea de dragul modernizării nu ține loc de dezvoltare reală, iar tehnologia nu compensează lipsa altor investiții mult mai necesare.
Cred că transparența și o explicație clară din partea autorităților ar fi binevenite. Oamenii nu contestă progresul, dar vor să înțeleagă logica din spatele deciziilor și să știe că fiecare euro cheltuit aduce un beneficiu real și proporțional pentru comunitate.
Cu respect,
Un cititor din Bacău
Turele pentru vehicule blindate, fabricate la Bacău în cadrul unui contract de 277 milioane de dolari câștigat de Elbit Systems
Compania Elbit Systems Ltd. a anunțat că a obținut contracte în valoare totală de aproximativ 277 milioane de dolari din partea unui client internațional pentru furnizarea de turele de 30 mm și muniție. Contractele urmează să fie derulate pe o perioadă de trei ani, potrivit unui comunicat transmis de companie.
O parte semnificativă a componentelor vor fi fabricate în România, la fabrica Elmet Bacău, unde se produc piese și se realizează asamblări pentru majoritatea subsistemelor turelei UT30 MK2 de 30 mm. Potrivit informațiilor furnizate, peste 90% dintr-o turelă este realizată la Bacău.
Modelul UT30 MK2 este o turelă configurabilă, cu sau fără echipaj, destinată creșterii puterii de foc a transportoarelor blindate pentru trupe (APC), fără a compromite siguranța militarilor. Designul modular și arhitectura deschisă permit atât configurații cu echipaj, cât și fără echipaj, cu posibilitatea conversiei rapide între cele două variante și integrarea diverselor tipuri de rachete și sisteme optice.
Cu un profil redus, sistemul integrează un tun principal de 30 mm, o mitralieră coaxială de 7,62 mm și rachete antitanc ghidate (ATGM), conform datelor prezentate de companie.
„Suntem mândri că am fost selectați din nou de un client internațional important. Aceste contracte reflectă încrederea clientului în sistemele noastre terestre avansate și în tehnologiile de muniție și demonstrează în continuare capacitatea noastră de a livra soluții operaționale de înaltă performanță forțelor armate din întreaga lume”, a declarat Bezhalel (Butzi) Machlis, președinte și director general al Elbit Systems.
Identitatea clientului nu a fost făcută publică.
Bacăul face parte dintr-un ecosistem național care poziționează România drept un hub internațional în producția de turele. La noua facilitate de la Brașov, finalizată în 2024 și devenită operațională anul trecut, sunt realizate asamblările electronice și cablajele aferente sistemelor, potrivit companiei.
Siguranță pe munte: Recomandările jandarmilor montani din Slănic Moldova
În contextul avertizărilor de vreme severă emise pentru zona montană, jandarmii montani din cadrul Postului de Jandarmi Montan Slănic Moldova le recomandă turiștilor și persoanelor care intenționează să desfășoare activități în natură să manifeste prudență sporită și să respecte măsurile de siguranță.
Potrivit reprezentanților unității, înainte de a porni într-o drumeție este esențială verificarea prognozei meteo și a avertizărilor oficiale. În cazul în care sunt anunțate fenomene meteorologice severe, deplasările în zona montană ar trebui amânate.
De asemenea, traseul trebuie planificat în funcție de condițiile existente, fiind recomandate doar rutele marcate și cunoscute. Jandarmii atrag atenția asupra evitării traseelor alpine sau expuse în perioade de viscol, ceață densă ori ploi abundente, când orientarea și deplasarea pot deveni dificile și periculoase.
O altă recomandare importantă vizează deplasarea în grup și informarea unei persoane de încredere cu privire la traseul ales și ora estimată de întoarcere. Plecarea solitară pe munte, mai ales în condiții meteo nefavorabile, poate crește riscurile în cazul unor situații neprevăzute.
Echipamentul adecvat este obligatoriu, subliniază jandarmii montani: îmbrăcăminte impermeabilă și termoizolantă, bocanci de munte cu talpă aderentă, lanternă frontală cu baterii de rezervă, precum și pelerină sau ham, în funcție de specificul traseului.
Jandarmii le transmit turiștilor să respecte recomandările autorităților și să apeleze serviciile de urgență ori de câte ori situația o impune, pentru a preveni incidentele și pentru a se bucura în siguranță de frumusețea muntelui.






























