Crăciunul este despre lumină, speranță și oameni care aleg să fie aproape unii de alții. În acest spirit, pompierii au fost alături de copiii de la Asociația ”Centrul Daniel”, continuând o tradiție de suflet care, de ani buni, se păstrează cu emoție și au petrecut împreună momente minunate la un loc de joacă.
Pentru salvatori, această întâlnire a devenit mai...
Dupa publicarea articolului “La podul de peste Trebes nu s-a respectat proiectul”, unde consemnam situatia creata dupa viiturile provocate de ploile de la inceputul lunii iulie, in aval de Podul de peste Trebes (Calea Moinesti), in care am inserat si o declaratie a viceprimarului Constantin Scripat, din care...
Cadrele didactice care au minimum un an lucrat la catedra au avut dreptul sa participe la Definitivatul 2016. In sesiunea din acest an, organizata de Inspectoratul Scolar Judetean (ISJ) Bacau, s-au inscris 315 candidati, pentru a sustine proba scrisa, joi, pe 4 august, iar pentru a fi declarati promovati...
Atunci când Consiliul Local nou infiintat dupa alegerile din luna iunie a refuzat sa mai finanteze de la bugetul local anumite proiecte neconvingatoare din diverse domenii de activitate, toata lumea a ridicat mirata din sprâncene.
Mirare provenita din faptul ca se punea capat unei obisnuinte de a cheltui banii...
Evenimentul rutier a avut loc joi dimineata, pe Calea Republicii, din municipiul Bacau. O soferita de 33 de ani a surprins si accidentat o femeie de 80 de ani, care traversa strada regulamentar pe o trecere pentru pietoni.
In urma impactului, batrâna a fost ranita si a fost transportata...
Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) Bacau nu a ramas orfana dupa alegerea lui Sorin Brasoveanu (fostul director general) in functia de presedinte al Consiliului Judetean (CJ).
Atributiile acestuia au fost preluate, cu delegatie, de Rodica Stiuca, director economic al institutiei. E adevarat ca nu pentru...
Publicul bacauan iubitor de muzica folk are toate motivele sa-si lase loc liber in agenda pentru sfarsitul acestei saptamani.
Vineri, 5 august, Ducu Bertzi si prietenii concerteaza in premiera la Villa Borghese, local cunoscut deja pentru serile de folk pe care, de doi ani, le organizeaza. Artistul Ducu Bertzi...
In aceasta dimineata, batrânul de 74 de ani, din Bacau, care ieri dupa-amiaza s-a aruncat de la etajul IV al Spitalului Judetean Bacau, a murit.
In urma cazaturii s-a ales cu leziuni severe si imediat a fost supus unei interventii chirurgicale, dar din pacate eforturile medicilor au fost...
La alegerile locale din iunie, Constantin Ghelase a dobândit al doilea mandat de primar al comunei Motoseni si, totodata, a devenit recordmenul primarilor PSD alesi in judet, cu procentul de 89%. Despre realizari, nerealizari, dorinte de edil si relatia cu cetatenii, in urmatoarele rânduri ale interviului pe care primarul...
Zi plina de emotii, marti, pentru opt cadre militare de la Baza 95 Aeriana Bacau. Sase maistri militari si doi ofiteri au trecut in rândul pensionarilor. Este vorba despre maistrul militar principal (M.m.pr.) Barbuta Stefan Iulian, M.m.pr. Vâlcu Florin, M.m.pr. Danut Chiriac, M.m.pr. Sandulache Aurelian, M.m.pr. Ursu Dorel si...
- zeci de comercianti au fost gasiti ca vindeau legume si fructe importate pe post de produse românesti
Nu mai este niciun secret ca, mai toti comerciantii din piete, pentru a-si vinde mai bine marfa, apeleaza la tertipuri mai putin ortodoxe. Cel mai des intâlnit mijloc de a-si atrage clientii...
* expertiza tehnica facuta de specialisti a dat ca solutie doua variante in cazul blocurilor nr. 4, 7 si 9 de pe strada Marasesti: consolidare sau demolare * pentru demararea lucrarilor, proprietarii trebuie sa voteze in Adunarea generala a asociatiei de proprietari, dupa ce au votat deja ca se...
Sute de onesteni au intâmpinat la Biserica Ortodoxa “Sfântul Nicolae” din Onesti Icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului, ce a fost adusa de la Manastirea Giurgeni, aflata in judetul Neamt pe drumul care leaga orasele Negresti si Roman.La acest eveniment religios a fost prezent IPS Ioachim Bacauanul, Arhiereul...
Miercuri dimineata, politistii si procurorii de la combaterea crimei organizate Pitesti au efectuat 42 de perchezitii in judetele Arges, Buzau, Satu-Mare, Bacau, Neamt, Bistrita-Nasaud, Salaj, Constanta, Dâmbovita si în municipiul Bucuresti pentru destructurarea unui grup infractional organizat specializat în comiterea de infractiuni de evaziune fiscala, delapidare si spalare de...