Actualitate

IPJ Bacău recrutează candidați pentru admiterea la Academia de Poliție. Înscrierile se încheie pe 24 iulie

Inspectoratul de Poliție Județean Bacău, prin Serviciul Resurse Umane, desfășoară până la data de 24 iulie 2026 activitatea de recrutare a candidaților care doresc să participe la concursul de admitere organizat de Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”. Candidații se pot înscrie la programele de studii universitare de licență din cadrul Facultății de Poliție, la specializările „Ordine și siguranță publică”...

Bursuc rătăcit într-o gospodărie din Măgura. Proprietarii l-au eliberat nevătămat în pădure

Un exemplar de bursuc (viezure) a ajuns, zilele trecute, în curtea unui localnic din...

EXCLUSIV | Unde au nevoie elevii de cel mai mult sprijin? Deșteptarea publică Indicele Vulnerabilității Educaționale și Indicele Progresului

După publicarea Indicelui Compozit Deșteptarea (ICD), a Indicelui Excelenței și a Indicelui Echității, analiza...

Târgu Ocna găzduiește etapa interjudețeană a Concursurilor Profesionale ale Serviciilor Voluntare și Private pentru Situații de Urgență

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mr. Constantin Ene” al Județului Bacău organizează, în perioada...

Investiții de peste 41 milioane lei pentru amenajarea râului Trotuș și a afluenților, pe tronsonul Ghimeș–Urechești

Administrația Bazinală de Apă Siret derulează, în județul Bacău, un amplu proiect de protecție împotriva inundațiilor: ”Amenajare râu Trotuș și afluenți pe tronsonul Ghimeș – Urechești”. Pentru anul 2025, obiectivul beneficiază de o finanțare în valoare totală de 41,38 milioane lei, din care 39,9 milioane lei sunt destinate lucrărilor de...

Când vor primi elevii băcăuani „laptele și cornul”?

Programul „laptele și cornul” revine în școli cu un buget cu 4,7% mai mare decât anul trecut, urmare a creșterii TVA Guvernul a aprobat, în ședința din 25 septembrie 2025, continuarea Programului pentru școli al Uniunii Europene, pentru perioada 2023–2029, precum și bugetul aferent anului școlar 2025–2026, potrivit unui comunicat...

Seniorii din Onești au învățat să navigheze în siguranță pe rețelele de socializare

Ieri, la Biblioteca Municipală „Radu Rosetti” din Onești, a avut loc o nouă întâlnire din cadrul atelierelor de educație digitală destinate seniorilor. Tema întâlnirii a fost „Rețele de socializare și siguranța navigării pe rețelele de socializare”, un subiect de mare actualitate. Participanții au aflat ce înseamnă o rețea de socializare...

ANSVSA schimbă strategia de gestionare a câinilor fără stăpân: Prioritate va avea sterilizarea, nu capturarea

Demersurile activiștilor pentru protecția animalelor, precum și poziția publică susținută în Parlament de deputatul clujean Tasica Simu, au determinat o schimbare importantă la nivel național. ANSVSA a transmis Consiliilor Județene, prin vocea președintelui său, Alexandru Bociu, că programele de gestionare a câinilor fără stăpân trebuie să se concentreze pe...

Polițiștii de imigrări au gestionat peste 3.100 de cazuri în primele opt luni ale anului

În perioada 1 ianuarie – 31 august 2025, polițiștii de imigrări din județul Bacău au gestionat șederea și rezidența pentru 3.157 de persoane. Dintre acestea, 2.489 au fost cetățeni din state terțe, cei mai mulți provenind din Republica Moldova, Sri Lanka, Nepal și Bangladesh, iar 668 au fost cetățeni...

Vot în comisia AGRI pentru bugetul UE 2026: reguli mai simple și comerț echitabil pentru fermieri

Europarlamentarul Claudiu Richard Târziu a anunțat că a votat pentru avizul Comisiei pentru agricultură privind bugetul Uniunii Europene pentru 2026, subliniind importanța unui sprijin real și eficient pentru fermieri și comunitățile rurale. „Acest vot reflectă poziția Comisiei asupra alocărilor financiare din cadrul Politicii Agricole Comune și asupra modului în care...

Fondurile europene, motor al coeziunii și reformelor în următorul cadru bugetar multianual

Zile pline la Bruxelles pentru europarlamentarul român Dragoș Benea, care a participat la o întâlnire de amploare alături de oficiali ai Comisiei Europene, ai Curții de Conturi a UE și ai Directoratului REGIO. Discuțiile s-au concentrat asupra perspectivelor Comisiei pentru Dezvoltare Regională (#REGI) în următorul cadru bugetar multianual 2028–2034, abordând...

Au început lucrările pentru Campusul Tehnologic și Dual „Meseria, brățară de aur”

Primarul Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu a anunțat demararea lucrărilor pentru Campusul Tehnologic și Dual „Meseria, brățară de aur”, un proiect ambițios menit să pregătească tinerii pentru piața muncii locale și naționale. Campusul dual reunește un parteneriat între Universitatea Vasile Alecsandri, Inspectoratul Școlar, Liceul Anghel Saligny, Colegiul NV Karpen, Colegiul Dumitru Mangeron, societățile...

Exercițiu de amploare la Barajul Valea Uzului

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mr. CONSTANTIN ENE” al județului Bacău a desfășurat un exercițiu complex la Barajul Valea Uzului, cu scopul de a testa capacitatea de reacție și eficiența intervențiilor în situații de risc ridicat. Scenariul a presupus apariția unor fisuri la baraj și evacuarea preventivă a populației din...

CJ Bacău cere transportatorilor să respecte obligațiile privind siguranța elevilor și calitatea serviciilor publice de transport

Președinta Consiliului Județean Bacău, Cristina Breahnă-Pravăț, a transmis un mesaj ferm către operatorii de transport din județ, subliniind necesitatea respectării obligațiilor legale și adaptării serviciilor la nevoile băcăuanilor. Potrivit acesteia, instituția organizează periodic ședințe de lucru cu transportatorii, în cadrul cărora sunt analizate aspecte esențiale precum transmiterea în timp real...

Stadiul lucrărilor pe lotul 2 al Autostrăzii Focșani – Bacău depășește 80%

Lotul 2 al Autostrăzii Focșani – Bacău (#A7), sectorul Domnești Târg – Răcăciuni, a depășit 80% din stadiul fizic al lucrărilor, a anunțat Cristian Pistol. Pe cei 38,78 km ai acestui tronson, unde antreprenorul român UMB Spedition mobilizează aproximativ 1.500 de muncitori și 422 de utilaje, se desfășoară mai...

Noaptea Cercetătorilor Europeni la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău

A devenit deja o tradiție ca evenimentul Noaptea Cercetătorilor Europeni să fie organizat la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, toți cei interesați având, astfel, posibilitatea să exploreze lumea științei într-un mod interactiv și distractiv. În acest an, evenimentul va avea loc pe data de 26 septembrie 2025, ora 17.00,...

Consiliul Local Bacău se reunește vineri în ședință ordinară – peste 40 de proiecte pe ordinea de zi

Vineri, la ora 09:00, la Centrul de Afaceri, are loc ședința ordinară a Consiliului Local Bacău. Potrivit viceprimarului Leonid Bulai, pe ordinea de zi sunt înscrise aproximativ 40 de proiecte ce vizează domenii diverse, de la sprijinirea mediului de afaceri și până la investiții în infrastructura publică. Printre cele mai...

Primăria Bacău avansează proiectul noului stadion prin aprobarea PUZ-ului pentru zona Parc Olimpic

Astăzi, primarul municipiului Bacău, Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu, a anunțat un pas important în dezvoltarea infrastructurii sportive a orașului: realizarea Planului Urbanistic Zonal (PUZ) pentru zona Parc Olimpic - Stadion Bacău. Varianta finală a PUZ-ului a fost deja publicată și urmează să fie supusă aprobării consilierilor locali (link în comentarii). Primarul a...