În fiecare dimineață, când curtea Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi „Petru Rareș” din Fălticeni prinde viață, printre pași grăbiți și vocile scurte ale comandanților, un tânăr de 19 ani își leagă exercițiile de respirație ca pe o a doua rugăciune. Eduard Florin Molea, crescut la Târgu-Ocna, își poartă visul la piept: să devină jandarm. Pentru el, uniforma nu înseamnă doar o ținută, ci o promisiune. „Visul meu de mic copil a fost să devin jandarm”, spune răspicat, fără să caute cuvintele – parcă le avea pregătite de ani întregi.
Un drum croit din kimono și disciplină
În sala de antrenament de la CSM Onești, timpul s-a măsurat în repetări, în ridicări după căzături și în liniștea aceea aparte care se așază după ultimul salut de la finalul unui meci greu. Eduard practică judo de 12 ani. Palmaresul lui vorbește ca un raport de misiune: de două ori vicecampion național la cadeți, vicecampion național pe echipe la juniori, vicecampion la Campionatul European Școlar de la Belgrad și vicecampion balcanic în Macedonia de Nord. Medaliile strălucesc, dar pentru el nu sunt decât urme ale unei etape necesare.
„Judo m-a învățat să respect, să mă ridic după fiecare cădere și să gândesc cu mintea limpede când adrenalina îți inundă corpul”, povestește. Când treci ani la rând prin cântarul emoțiilor, înveți să-ți dozezi greutățile. Așa a ajuns sportul să fie punte spre profesie: calmul din tatami s-a transformat în calmul de care ai nevoie când interacționezi cu oamenii într-o situație-limită.
De pe băncile școlii, în teren
În prezent, Eduard este elev la școala de la Fălticeni și se află în stagiu de practică la Inspectoratul de Jandarmi Județean „Ștefan cel Mare” Bacău. Îl întâlnim într-o dimineață cenușie, la ieșirea din punctul de informare, cu agenda militară la îndemână. „Îmi place acțiunea, știu că sunt capabil să fac față tuturor greutăților pe care le voi întâmpina și să gestionez orice situație cu gândire, seriozitate și calm”, spune. E fraza lui de referință, o declarație care i se citește în postură: spatele drept, privirea fixă, un zâmbet discret.
Un plutonier adjutant cu experiență – îi vom spune doar „domnul M.” – îl privește din lateral, atent la fiecare reacție. „Are reflexe bune, dar ce contează mai mult e felul în care ascultă. În meseria asta, dacă nu știi să asculți, poți să ai condiție fizică de campion – tot degeaba”, glisează mentorul, înainte de a-i corecta poziția mâinilor în procedura de legitimare.
În practică, Eduard leagă teoria de situațiile reale: patrule de menținere a ordinii publice, exerciții tactice, dialog cu cetățenii, simulări de intervenții. De fiecare dată, revine la reflexele formate în ani de judo: siguranță, distanță, controlul respirației. Nu e despre a învinge pe cineva, spune, ci despre a preveni ca lucrurile să degenereze.
Orașul de acasă, visul de mâine
Târgu-Ocna rămâne un reper afectiv. Acolo, copilul care se juca cu bicicleta pe străzile în pantă a descoperit că unii oameni au nevoie de cineva care să stea între ei și necunoscut. „Așa am simțit de mic: că vreau să protejez și să servesc comunitatea”, își amintește. În familiile din orașele mici, cuvintele „onoare” și „responsabilitate” nu vin din manuale, ci din ce vezi la cei din jur. Eduard a luat de acolo direcția, iar uniforma de azi pare o continuare firească a educației de acasă.
În spatele salutului, ore lungi
Puțini văd ce înseamnă, în fapt, drumul până la un salut impecabil. E alergare de rezistență dimineața, tehnică în poligon, legislație după-amiaza, apoi recapitulare, ordine interioară, trezire devreme și, mereu, o presiune tăcută: să fii demn de simbolurile pe care le porți. „Uniforma cere nu doar forță, ci și cumpătare”, spune Eduard. „Și curajul ăla care nu se vede, cel de a rămâne calm când ceilalți se agită.”
Într-o sală alăturată, colegii repetă comunicarea în echipă. Se aud comenzi scurte, fără stridențe. „Când intri într-o situație, nu intri singur. Ai un partener, ai o formațiune în spate. Iar asta te obligă să fii mai bun, nu doar pentru tine”, adaugă.
Lecția judo-ului, aplicată în stradă
Într-o pauză, Eduard ridică o mână în aer ca să explice, aproape didactic, diferența între forță și control. „În judo, câștigi când folosești energia adversarului în favoarea ta. În stradă, câștigă toată lumea când folosești cuvintele și prezența ca să dezamorsezi, înainte de a ajunge la forță.” E genul de frază care ar putea sta într-un manual de bune practici, spusă însă cu simplitate.
Un viitor cu sens
Dacă îl întrebi unde se vede peste câțiva ani, răspunde fără ocolișuri: „În uniformă, în echipă, la datorie.” Nu romanticizează pericolul, nu caută adrenalina de dragul adrenalinei. Caută sens: să fie util, să ajute, să prevină. Până atunci, își taie drumul în bucăți mici: examen cu examen, stagiu cu stagiu, patrulă cu patrulă. Fiecare zi îl așază mai aproape de promisiunea făcută copilului care se uita, cândva, la jandarmii din oraș cu o admirație care nu s-a stins.
Povestea lui Eduard Florin Molea e, dincolo de medalii și clasamente, un manual despre consecvență. Despre felul în care pasiunea – pentru sport, pentru echilibru, pentru oameni – poate să devină vocație. Și despre o generație de tineri pentru care „ordine și siguranță” nu sunt numai cuvinte rostite la microfon, ci principii trăite, cu demnitate, în fiecare zi.
„Uniforma e o responsabilitate față de oameni”, repetă la final. Și, în privirea lui, se vede că drumul abia începe.
