Acasă Blog Pagina 71

Accident rutier pe porțiunea abia inaugurată a Autostrăzii A7

    Foto: 1bacau.ro

    Un accident rutier s-a produs pe porțiunea recent inaugurată a Autostrăzii A7, pe sectorul Focșani–Adjud. Potrivit Centrului INFOTRAFIC din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, evenimentul a avut loc la kilometrul 180, în zona municipiului Adjud, județul Vrancea.

    Accident rutier în Răcăciuni: o tânără a fost rănită și transportată la spital

      Un accident rutier s-a produs astăzi în localitatea Răcăciuni, județul Bacău, în urma căruia o persoană a fost rănită.

      Potrivit primelor informații, un bărbat în vârstă de 54 de ani, aflat la volanul unui autoturism, a efectuat un viraj la stânga pentru a pătrunde pe sensul de mers Adjud–Bacău, fără a acorda prioritate de trecere. În aceste condiții, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr de 27 de ani, din comuna Cleja.

      În urma impactului, o tânără din Răcăciuni, pasageră în autoturismul condus de șoferul de 27 de ani, a suferit leziuni și a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

      Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative în ambele cazuri.

      Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

      Gimnastică: Băcăuanca Alexia Blănaru, a doua cea mai bună gimnastă a României în 2025!

      Laureată cu bronz la Mondialele de junioare de la Manila, sportiva descoperită, formată și antrenată de Vasilica și Cornel Agop la SCM Bacău a fost plasată pe locul secund în ierarhia de final de an a FRG la secțiunea gimnastică artistică feminină, ea fiind devansată doar de cvadrupla medaliată la Europenele de la Lepizig, Ana Bărbosu

      E vremea ierarhiilor de final de an. Și, în egală măsură, vremea pentru noi bucurii în ceea ce privește sportul băcăuan. Iar una din marile bucurii vine din gimnastică. Cadrul este oferit de reușita băcăuancei Alexia Blănaru, care a fost premiată cu titlul de a doua cea mai bună gimnastă a României în 2025!

      În clasamentul prin care Federația Română de Gimnastică a desemnat cei mai buni sportivi ai săi în acest an, la gimnastică artistică feminină Alexia ocupă locul secund, fiind întrecută doar de cvadrupla medaliată la Europenele de la Lepizig, Ana Bărbosu.

      Acest loc 2 este o nouă recunoaștere a valorii, talentului, puterii de muncă și de concentrare ce i-au permis junioarei de 15 ani descoperită, formată și pregătită de antrenorii emeriți Vasilica și Cornel Agop la SCM Bacău să strălucească din plin în anul care stă se încheie.

      Performanța de top a Alexiei în 2025 este bronzul cucerit în proba de sărituri la Mondialele de Junioare derulate în noiembrie, la Manila, această medalie fiind, de altfel, și unica cu care delegația tricoloră s-a întors din capitala Filipinelor.

      Pe lângă bronzul de la sărituri, băcăuanca a contribuit la clasarea României pe locul 5 în lume la echipe și pe poziția secundă în Europa, de vreme ce în ierarhia de la Manila, „tricolorele” au fost întrecute de Franța, Japonia, SUA și China. Totodată, la Mondialele din Filipine, Alexia Blănaru s-a calificat și în finala de la individual compus și cea de la bârnă. Turul de forță de la Mondiale a fost precedat de alte reușite de prim-plan, atât în competițiile interne, cât și internaționale.

      Astfel, Alexia, care este componentă a Centrului Olimpic pentru Junioare de la Deva, a cucerit argintul la sărituri și bronzul la individual compus la Festivalul Olimpic al Tineretului European din Croația, apoi titlul de vicecampioană a României la Senioare la individual compus și două medalii de aur la paralele și bârnă în finala pe aparate de la Tineret Speranțe (prin urmare, la categorii superioare de vârstă), pentru ca la Naționalele de Junioare I, să obțină aurul la paralele și bârnă și argintul la sol în finala pe aparate și medalia de vicecampioană a țării la individual compus. O suită de reușite remarcabile pentru o sportivă care nu a beneficiat, din păcate, de susținerea pe care ar fi meritat-o de la propriul club, SCM Bacău.

      În ciuda tuturor neajunsurilor (a devenit virală știrea publicată de „Deșteptarea” conform căreia medaliata cu bronz de la Manila a fost ocolită de SCM Bacău nu doar la capitolul premieri și cantonamente, dar și în ceea ce privește echipamentul), iată că Alexia Blănaru încheie 2025 sus, sus de tot în topul FRG. Confirmând că este una din marile speranțe ale gimnasticii românești.

      Și- de ce nu?- o demnă urmașă a campioanei olimpice, Monica Roșu, lansată, la rândul său, de soții Agop. „O felicit din suflet pe Alexia pentru această nouă izbândă și îi doresc multă sănătate pentru a ajunge acolo unde își dorește și unde ne dorim să o vedem: la Olimpiada de la Los Angeles”, a declarat antrenoarea SCM Bacău, Vasilica Agop.

      S-a deschis circulația pe A7 Focșani – Adjud. România depășește pragul de 1.400 km de autostradă

        Circulația rutieră pe sectorul de autostradă A7 Focșani – Adjud a fost deschisă astăzi, marcând un moment important pentru infrastructura de transport din România. Primele autoturisme au intrat deja pe noii kilometri de autostradă, imaginile în timp real surprinzând debutul traficului pe acest tronson mult așteptat.

        Odată cu darea în folosință a acestui sector, se poate circula continuu pe autostradă de la București până la Adjud, pe o distanță de aproximativ 250 de kilometri, folosind autostrăzile A3 și A7.

        Totodată, infrastructura rutieră de mare viteză din România atinge un nou reper major, ajungând la 1.418 kilometri de autostradă și drum expres dați în exploatare.

        Autostrada A7 este considerată o investiție vitală pentru dezvoltarea economică a Moldovei, oferind regiunii o șansă istorică de creștere, atragere de investiții și reducere a decalajelor față de celelalte zone ale țării. Noul tronson va contribui semnificativ la fluidizarea traficului, creșterea siguranței rutiere și scurtarea timpilor de transport.

        Lucrările continuă în ritm susținut pe restul de 124 de kilometri ai autostrăzii A7, iar autoritățile estimează că anul viitor se va putea circula neîntrerupt pe autostradă de la București până la Pașcani, pe o distanță totală de 372 de kilometri.

        Autostrada Moldovei rămâne unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură ale României, cu impact major asupra mobilității, economiei și coeziunii regionale.

        Blackjack 3:2 vs. Blackjack 6:5 – cât de mult contează diferența pe termen lung?

        Cazinourile online nu se mai rezumă de mult timp la a oferi doar sloturi video, ci permit experiențe tot mai intense în categoria jocurilor de masă RNG și chiar cu dealer live. Blackjack a devenit una dintre atracțiile de top, mai ales că jocul combină partea de noroc cu posibilitatea unei abordări strategice.

        Alegerile sunt relevante nu doar în cadrul jocului, ci și în ceea ce privește opțiunea de format pentru plăți: blackjack 3:2 vs. blackjack 6:5. Diferența determină în mod direct Avantajul Casei, adică marja cazinoului.

        Cum câștigi o rundă la orice joc de blackjack

        Regulile nu sunt deloc complicate la acest joc de cazino disponibil în prezent și pe platformele virtuale licențiate în România. Participantul se confruntă cu dealerul și încearcă să aibă o mână de cărți mai bună decât acesta. Ideal este să facă o mână de blackjack din primele două cărți distribuite, varianta în care norocul este de fapt unica „forță” implicată.

        De foarte multe ori, tehnicile de joc, bazate pe cunoștințe și experiență, sunt însă decisive, atunci când se pornește în cursa pentru a ajunge la cărți cu valoare totală de 21 (din cel puțin 3 cărți) ori cu valoare totală mai mare decât cea a mâinii dealerului, fără a trece de limita superioară acceptată (21).

        Raportul de plată pentru mâinile de blackjack

        Diferența dintre blackjack 3:2 și blackjack 6:5 constă în plata primită de jucători când înregistrează blackjack, adică au în mâna inițială un As și o carte de 10 puncte. De exemplu, la un pariu de 100 unități, în cazul în care se consemnează direct blackjack:

        în sistemul 3:2, se acordă de 1,5 ori miza, deci câștigul va fi de 150 de unități (total primit 250 de unități, constând în miză plus câștig)

        în sistemul 6:5, se acordă doar de 1,2 ori miza, deci câștigul va fi de 120 de unități (total primit 220 de unități, constând în miză plus câștig)

        Astfel, în această situație, blackjack 3:2 plătește cu 30 de unități mai mult la o miză de 100 de unități, în comparație cu blackjack 6:5. Rezultă o diferență a Avantajului Casei de 1,3% – 1,4%, ceea ce este foarte mult pentru un joc de masă de cazinou.

        Cunoscând astfel de aspecte, jucătorii pot face alegeri care să îi poziționeze mai bine în ceea ce privește șansele de a avea un bankroll management cât mai eficient pe termen lung, în cadrul sesiunilor de distracție la cazinou.

        Desigur, cel mai important aspect la blackjack este să cunoști și să respecți strategia de bază cu strictețe. Pe portalul Cazino365 este disponibil un ghid pentru pasionații de blackjack, în care sunt incluse câteva articole interesante – Strategia de bază la Blackjack, Cele mai bune cărți despre Blackjack, Ce este 21+3 la BJ și ce alte sidebets există și altele.

        Impactul raportului de plată asupra sesiunii de joc

        Pe termen lung, se ajunge la sume consistente ca diferența între cele două variante de raport de plată. Șansele de a pierde sunt mult mai mari așadar la blackjack 6:5 decât la blackjack 3:2. Din acest motiv, jucătorii care au de ales ar trebui să opteze întotdeauna pentru varianta de blackjack 3:2, chiar dacă mizele minime sunt mai mari.

        Raportul de plată la blackjack are impact diferit asupra Avantajului Casei și în situațiile speciale în care se împart perechi sau se merge pe tehnica de dublaj. Marja cazinoului poate varia astfel de la 0,62% la 1,97% și respectiv de la 0,82% la 2,18%, în funcție de regula aplicată pentru raportul de cărți: blackjack 3:2 vs. blackjack 6:5.

        Politica privind dealerul (H17/S17) poate avea de asemenea impact semnificativ asupra jocului:

        S17: dealerul trebuie să nu mai ceară carte (Stand) în cazul unei mâini Soft 17

        H17: dealerul trebuie să ceară carte (Hit) în cazul unei mâini Soft 17

        Blackjack 3:2 vs. Blackjack 6:5 în cazinourile online și offline

        Ambele tipuri de raport de plată există în cazinouri terestre și cazinouri online, în funcție de politica operatorilor. Situația poate fi comparată cu cea de la ruletă, unde ruleta americană (mai puțin avantajoasă pentru jucători) continuă să fie prezentă în gambling, deși are un Avantaj al Casei semnificativ mai mare decât cele de la ruleta europeană și ruleta franceză.

        Efectul FOMO, care definește teama de a rata un loc la masă sau un joc, poate determina fanii jocului de blackjack să accepte un raport de plată mai puțin favorabil. În plus, apare tendința de a supraevalua câștigurile imediate, ignorând impactul pierderilor mici, dar repetate. Totul ține de psihologie, dar o viziune corectă, bazată pe cunoștințe cât mai vaste în domeniu, poate modifica percepția în mod pozitiv.

        Indiferent dacă se joacă blackjack cu raport 6:5 sau 3:2, în centrul atenției trebuie să rămână întotdeauna jocul responsabil. Cu limite ferme de bani și de timp alocate pentru jocuri de noroc, precum și cu un bun bankroll management, se pot consemna sesiuni foarte plăcute la blackjack în cazinouri tradiționale sau pe platforme de cazino online.

        Investiție majoră în sănătate: Spitalul Județean de Urgență Bacău va avea Laborator de Angiografie și Compartiment de Stroke

          Spitalul Județean de Urgență Bacău intră într-o nouă etapă de dezvoltare, după ce luni a fost semnat contractul de finanțare pentru un proiect major destinat tratării pacienților critici cu patologie vasculară cerebrală acută. Investiția, în valoare totală de 23,6 milioane de lei, vizează dotarea unității medicale cu echipamente de ultimă generație, printr-un program național de investiții în infrastructura sanitară publică.

          Cea mai importantă noutate adusă de acest proiect este înființarea unui Laborator de Angiografie, prima unitate completă de acest tip din județ, dedicată tratamentului afecțiunilor vasculare neurologice, cardiologice și de chirurgie vasculară. Totodată, la SJU Bacău va funcționa și un Compartiment de Stroke, esențial pentru intervenția rapidă în cazul accidentelor vasculare cerebrale.

          Odată cu implementarea proiectului, pacienții din Bacău și din județele învecinate nu vor mai fi nevoiți să piardă timp prețios prin transferuri către alte centre medicale. Intervențiile vor putea fi realizate local, în regim de urgență, fiecare minut câștigat însemnând mai puține celule cerebrale pierdute, riscuri reduse de sechele neurologice și șanse reale de recuperare.

          Lista echipamentelor care urmează să fie achiziționate este una complexă și cuprinde un angiograf biplan, un aparat RMN de 1,5 Tesla, ecografe transcraniene și portabile, sisteme Holter pentru tensiune arterială și ECG, electrocardiografe cu 12 canale, videolaringoscop și videofibroscop, ventilatoare de transport, defibrilatoare cu monitor, echipamente pentru determinarea gazelor și electroliților din sânge arterial, paturi ATI cu sistem de cântărire integrat, monitoare de funcții vitale cu CO₂ și IBP, precum și o stație centrală de monitorizare.

          Potrivit dr. Doina Lazăr, medic-șef al Secției Neurologie, noul angiograf va permite diagnosticarea precisă a obstrucțiilor arteriale cerebrale și intervenția rapidă prin tromboliză sau proceduri minim invazive, precum trombectomia. „Pacienții cu AVC ischemic vor putea fi tratați prompt de o echipă multidisciplinară, ceea ce reduce semnificativ riscul apariției unor leziuni cerebrale extinse”, a precizat medicul.

          Managerul interimar al Spitalului Județean de Urgență Bacău, economistul Ion-Marius Savin, a subliniat că acest proiect reprezintă o premieră pentru unitatea sanitară. Este primul proiect de investiții contractat de actuala conducere, dintr-un total de patru proiecte majore depuse pentru obținerea de fonduri europene. „Prin realizarea Laboratorului de Angiografie și a Compartimentului de Stroke, spitalul face un pas esențial spre alinierea la standardele moderne de tratament pentru patologia vasculară acută. Pacienții vor beneficia de intervenții rapide, eficiente și realizate local, fără transferuri care pot costa timp și vieți”, a declarat acesta.

          Conducerea SJU Bacău anunță că va continua demersurile pentru atragerea de fonduri europene, cu obiectivul de a moderniza infrastructura medicală și de a transforma spitalul într-un centru medical performant, capabil să răspundă prompt nevoilor reale ale comunității.

          Mihai Badiu, directorul Filarmonicii ”Mihail Jora” din Bacău: ”Îmi doresc ca importanța instituției să crească în comunitate”

            Muzicianul Mihai Badiu și-a început, în aprilie 2025, cel de-al doilea mandat ca manager al Filarmonicii ”Mihal Jora”, misiune pe care și-a asumat-o din anul 2022. În acest interviu, Mihai Badiu vorbește despre provocările prin care trece instituția pe care o conduce, în perioada în care sediul propriu este în reabilitare, proiectele de care este mândru, dar și despre ceea ce își dorește, cu gândul la anul 2026, pentru Filarmonica ”Mihail Jora”.               

                          Lucrările de reabilitare a sediului Filarmonicii ”Mihail Jora” au început în anul 2023. De atunci, orchestra își susține concertele în sala de evenimente de la Centrul de Afaceri și Expoziții din Bacău, iar, în prezent, activitatea administrativă și de repetiții se împarte între Casa de Cultură a Sindicatelor și Centrul de Afaceri.

            ”Am transformat criza asta într-o oportunitate de a ne extinde publicul”

            Laura Huiban:- Toată lumea-ntreabă: când revin concertele în Sala ”Ateneu”?

            Mihai Badiu: Vă dați seama, colegii mei sunt primii care întreabă acest lucru. Ce vă pot spune este că, la inițiativa Consiliului Județean, proiectul de reabilitare a Sălii ”Ateneu” este împărțit în două proiecte distincte. Unul se referă la modernizarea și reabilitarea clădirii, acesta fiind finalizat în toamna.

                          Sala de concert face obiectul unui alt proiect, în acest moment procedura de licitatie a fost îndeplinită. La data la care lucrările se vor demara exista un termen maxim de trei luni pentru proiectare și respectiv 15 luni pentru execuție, după care vom reveni în sala Ateneu deoarece exista angajamentul ca se vor depune eforturi pentru devansarea termenului de execuție.

            Laura Huiban: Care este motivul pentru care nu au început încă lucrările? S-a blocat finanțarea?

            Mihai Badiu: În primul rând nu putem vorbi despre un blocaj financiar deoarece investitia se realizeaza prin fondurile proprii ale Consiliului Județean. Dumnealor fiind proprietari proprietari gestioneaza proiectul, noi, Filarmonica ”Mihail Jora”, suntem beneficiari, deci nu avem atributii directe în privința contractarii sau achizitiei unor astfel de lucrări. În schimb facem parte dintr-un grup de lucru, în care suntem permanent consultati și informați despre stadiul și evolutia lucrarilor de care suntem direct interesati.

            Laura Huiban: Ce dificultăți tehnice și administrative au apărut pentru instituție, în urma faptului că au început lucrările la sediul Filarmonicii ”Mihail Jora” și a trebuit să părăsiți clădirea? Și cum au fost gestionate?

            Mihai Badiu: Au fost foarte multe provocări, și tehnice, și administrative și umane. Muzicienii sunt oameni cărora le place rutina în privința pregatirii profesionale zilnice și nu a fost simplu. Niciunul dintre noi nu trecuse prin aceasta experienta până acum, a fost prima dată când s-a întâmplat chestia asta și a fost complicat de gestionat, și la nivel uman, și la nivelul invitaților care vin și cunosc Filarmonica Bacău ca aparținând unui anumit spațiu, și la nivel de rutină a spectatorilor, dar, sincer, am încercat să tratăm această situație ca pe o oportunitate, ca pe o posibilitate de a ne îmbogăți publicul, și nu ca pe o criză. E vorba și de obiceiurile de consum ale spectatorilor noștri. Noi, de la ”Ateneu”, îi știm personal pe mulți dintre ei, și sunt unii care nu au mai venit la concertele Filarmonicii, pentru că nu au mașină, de exemplu, sau li se pare incomod să vină la Centrul de Afaceri, dar sunt și mulți, mulți alții, care au venit către noi, astfel că toate concertele au loc cu sala plină. Putem spune, mai pretențios, că am transformat criza asta într-o oportunitate de a ne extinde publicul.

             

            Laura Huiban: Cum ați ajuns să alegeți sala de evenimente de la Centrul de Afaceri pentru concertele Flarmonicii ”Mihail Jora”, pentru perioada lucrărilor la sediul instituției?

            Mihai Badiu: Nu am avut prea multe opțiuni. Am văzut câteva spații, dar muzica simfonică cere niște elemente destul de specifice: o scenă suficient de mare, un iluminat potrivit, o sală care să aibă locuri și suficient de multe, dar nu exagerat, cum e Teatrul de Vară, de exemplu, care e destul de dificil de umplut, la 1400 de locuri. Am avut o vară de căutări în care am evaluat toate opțiunile, ne-a primit și Catedrala Catolică, ne-a primit și Agricola Internațional – chiar la închiderea stagiunii estivale, în 2023, cu un concert sold out, foarte, foarte frumos. Totuși, pentru funcționarea unei filarmonici este nevoie și de un anumit program specific, avem nevoie și de un spații în care colegii să studieze, e foarte complicat să vină o filarmonică într-o clădire unde se desfășoară alte activități.

            Laura Huiban: Activitatea administrativă și de repetiții unde se desfășoară în prezent?

            Mihai Badiu: Pentru partea administrativa au existat tot la Centrul de Afaceri niște spații, dar, între timp, a intervenit și renovarea Palatului Administrativ, și acolo este Prefectura în acest moment. Concertele și repetitiile se desfășoară la Centrul de Afaceri și avem, aici, în Casa de Cultură ”Vasile Alecsandri”, câteva spații închiriate pentru partea administrativa și pentru studiul individual al colegilor din orchestra. Ne-am adaptat. Pentru noi este un semnal pozitiv, și o zic ca instrumentist, ca muzician, că există preocuparea Consiliului Judetean de a investi într-un spațiu cultural, este absolut lăudabil că se investește în Filarmonica ”Mihail Jora”. Și cu gândul acesta în minte trecem mai ușor peste aceste provocări.

             

            ”Celibidache a fost un geniu”

            Laura Huiban: Ați văzut filmul ”Cravata galbenă”? Cum vi s-a părut, din perspectiva dumneavoastră de muzician?

            Mihai Badiu: Sincer, mi-a plăcut mult filmul. Cred că este senzațional faptul că se fac filme cu o audiență largă și cu un marketing atât de bine pus la punct, care să aibă subiecte legate de muzica clasică. Nu-i ușor de făcut și nu-i ușor de adus publicul la un film cu un subiect de nișă, totuși. Când a apărut filmul despre Queen, de exemplu, acum câțiva ani, a fost altceva, toată lumea a crescut cu muzica celor de la Queen și subiectul avea o arie de interes mai extinsa. Un film despre un dirijor, chiar dacă e vorba de un geniu, nu e ușor de pus în scenă și de a fi făcut un subiect de interes pentru un public atât de eterogen. Mi s-a părut, din punctul acesta de vedere, extraordinar de important faptul că s-a făcut, și sunt convins că se va simți acest lucru în interesul față de muzica clasică, sunt convins că va fi un impact la nivel național.

            Laura Huiban: Considerați că artistul Sergiu Celibidache a fost bine reprezentat în film?

            Mihai Badiu: Cred că, având în vedere că fiind totuși, un film conceput pentru un public larg – deci trebuie să mă intereseze și dacă nu sunt specialist de muzică clasică, a fost mai ușor de adus în prim plan faptul că Celibidache ura să facă înregistrări sau că era extrem de riguros cu numărul de repetiții, și cu muzicienii, cu toate elementele care îl îndepărtau de esența muncii lui. Și mi se pare o alegere logică, într-un fel. Dacă s-ar fi vorbit despre cum vedea Celibidache tempo-ul părții a doua din Simfonia a V-a, de Beethoven, de exemplu, care este un subiect interesant pentru muzicieni dar nu obligatoriu pentru toată lumea, probabil că impactul filmului ar fi fost mult mai redus și nici n-ar mai fi justificat bugetul, până la urmă. Celibidache a fost un geniu. El vorbea despre perfecțiune, despre excelență, ca despre ceva concret spre care trebuie să ne îndreptam ca artisti.

            Desi este o perspectivă semi-comercială, din punctul meu de vedere este absolut necesară. Am citit review-uri care spuneau că s-a tratat superficial tema Holocaust-ului, temele istorice ș.a.m.d., dar strict pentru partea artistica, mi se pare un ajutor foarte, foarte mare dat celor care sunt interesați de muzica clasică și, v-am zis, sunt convins că se va simți. Ultimul film făcut despre muzica clasică pe care mi-l amintesc a fost ”Le Concert”, de Radu Mihăileanu, acum vreo 15-16 ani, în rest au fost foarte puține reaizari în acest domeniu. Dar e un film interesant, eu l-aș recomanda.

             

            „Ca să fiu foarte sincer, mie îmi plăcea fotbalul”

            Laura Huiban: Apropo de atitudinea tatălui față de orientarea lui Sergiu Celibidache către muzică, cum a fost receptată de către familie decizia dumneavoastră de a deveni muzician?

            Mihai Badiu: Tatăl meu este el însuși muzician și a fost angajat al Filarmonicii ”Mihail Jora”, a cântat la corn, și el m-a îndreptat spre muzică, eu nu am fost foarte convins inițial.

            Laura Huiban: De ce ați ales fagotul ca instrument de studiu?

            Mihai Badiu: Sincer? Pentru că tata era prieten cu cel care mi-a devenit profesor, în timpul liceului, și, ulterior, și coleg la Flarmonica ”Mihail Jora”, încă suntem colegi. Este vorba de domnul Mihai Timofti, care a fost mulți ani prim fagotist al orchestrei.

             

            Laura Huiban: Ce are frumos sau distinct fagotul, care v-a făcut totuși să continuați studiul acestui instrument?

            Mihai Badiu: Are un timbru special. Și nici nu aveam prea multe opțiuni atunci. Aveam de ales între fagot și vioară, și nu am vrut niciuna; ca să fiu foarte sincer, mie îmi plăcea fotbalul. Dar are un timbru special. La Conservator, am dat examen la clasa de fagot, am terminat Conservatorul ca fagotist, și apoi m-am și angajat, din anul IV, cred, aici, la Filarmonica ”Mihail Jora”, în 2003.

            ”Ne-am propus de la început să testăm reacția publicului la anumite programe”

            Laura Huiban: Din 2022, sunteți director al Filarmonicii. Cu ce obiective ați pornit ca manager al instituției? De ce v-ați asumat acest rol?

            Mihai Badiu: Am pornit cu gândul, în primul rând, de a păstra lucrurile numeroase și bune care-au fost făcute de domnul Pavel Ionescu și de maestrul Ovidiu Bălan. Și de a încerca să le îmbunătățim, folosind perspectiva noastră, a celor din orchestră. Oricât de mult ne-am dori, și oricât de deschiși am fi la minte, ca manageri avem o perspectivă, ca instrumentiști avem o altă perspectivă, iar, ca spectator, o altă perspectivă. Am încercat si încercăm să folosim toate perspectivele astea și să facem una singură care să elimine lucrurile negative sau unghiurile moarte – acelea pe care nu reușim să le vedem, și să vedem de ce este interesant un anumit program, de ce nu ne place o anumită zonă a stagiunii, de ce ni se pare mai interesant ceva sau altceva.

            Laura Huiban: Ați putea să dați un exemplu concret? În ce zonă de activitate ați dorit să interveniți cu modificări? În ultimii ani, cel puțin, Filarmonica ”Mihail Jora” pare că s-a deschis și mai mult către public, prin programele sale. Este aceasta o parte a viziunii dumneavoastră manageriale, de exemplu?

            Mihai Badiu: Am avut un plan, cu siguranță, și-am avut dorința de a păstra echilibrul programelor prezentate – muzica clasică are ca funcție principală educația, în principiu, și păstrarea unor valori, universal valabile.          În același timp, este o instituție care trebuie să funcționeze conectată permanent la public. E adevărat că este imposibil să funcționezi doar pe baza gusturilor publicului, dar conexiunea este foarte importanta. Exista o diferența esentiala între cultură și entertainment, care este destul de subțire și de multe ori, încălcată. Acesta este un subiect sensibil.

                          Ne-am propus de la început să testăm reacția publicului la anumite programe, pentru a încerca să activăm și zona de public care nu era interesată. Când am călcat prima dată într-o filarmonică, deși eram foarte mic, mi s-a părut că simt o distanță fata de artisti. Și este o reținere care este greu de îndepărtat , uneori și pentru adulti, mai ales în perioada asta, când avem o concurență extrem de mare, există nenumărate opțiuni de petrecere a timpului liber. Și din cauza acestei sitauții, am încercat să testăm reacția publicului la anumite programe, încercând să menținem rolul nostru de formatori de gusturi, de instituție culturală care trebuie să dea o anumită direcție și care să păstreze anumite valori.

            Laura Huiban: Care sunt programele prin care ați încercat să testați această apropiere de public? Vorbiți, de exemplu, de Festivalul Serilor Băcăuane, din luna august?

            Mihai Badiu: Un gen care se pretează foarte bine la public, și este o zonă accesată de foarte multe instituții, este muzica de film, de exemplu, pentru că permite punerea în valoare a orchestrei simfonice, și, în același timp, se duce și în zona din care publicul simte că face parte din spectacol. De asemenea, orice lucrare valoroasa din creația universală din zona de pop, de rock, sunt, la fel, proiecte care au succes de public din ce în ce mai mare și, în anumite contexte, ca de exemplu festivalurile care au loc în aer liber, au sens. Am avut proiecte în aceste festivaluri dedicate formației ABBA, colaborări cu Holograf, Direcția 5, Bere Gratis, am avut o colaborare și la Young Festival, cu DJ, de exemplu, o asociere destul de greu de făcut, nu?, între muzica dance și muzica simfonică. Nu sunt proiecte inventate de noi, sunt idei preluate, dar cred că, așa cum spuneam, în anumite contexte, nu oriunde, și nu oricum, au sens.

            Laura Huiban: Cum a receptat orchestra această deschidere către ”gustul publicului”?

            Mihai Badiu: A fost extrem de receptivă. Venind din orchestră, am avut avantajul că am beneficiat de la început de încrederea minunatilor mei colegi și am vorbit deschis despre absolut tot ceea ce cred că ar trebui să facem și ceea ce așteptăm de la ceea ce vom face. Am avut și avem în continuare un dialog foarte deschis și foarte corect, cu asumarea reciproca consecințelor, în caz că nu am fi ajuns acolo unde ne-am dorit.

             

            Laura Huiban: Ce muzică ascultați când nu ascultați muzică clasică?

            Mihai Badiu: Îmi place muzica rock, dar ascult foarte multă și diferită , nu am un gen preferat, neapărat. Îmi place, de exemplu, Queen, foarte mult, mi se pare o formație din creația careia putem învăța foarte multe lucruri, dar, dincolo de zona analitică, Queen și ABBA mi se par niște formații cu mult înaintea epocii în care-au trăit.

            Laura Huiban: care este proiectul de care sunteți cel mai mândru, din cei aproape patru ani de directorat la conducerea Filarmonicii ”Mihail Jora” din Bacău?

            Mihai Badiu: Cred foarte mult în ideea că Filarmonica face parte din comunitate și avem o serie de proiecte care sunt dedicate comunității, proiecte educative legate de ceea ce vă spuneam mai devreme, că simțeam sfială, copil fiind, când veneam în sala de concerte.

                          Având în vedere aceaste experiențe, ne-am gândit să experimentăm, mergând noi în școli și în grădinițe, în formule mai mici, și, la un anumit interval, când ne permite programul și când suntem invitați. Proiectul dedicat școlilor și grădinițelor din Bacău se numește ”Filarmonica merge la școală”, iar cel dedicat altor unități de învățământ din județ se cheamă ”Muzica clasică pentru toți”. Iar colegii mei merg în formule de 4 – 5 – 6, care să se plieze pe spațiile respective, și mergem într-un program de mini – recital interactiv, de aproximativ o oră, în care copiii sunt foarte relaxați, fiind la ei acasă, în mediul lor, întreabă, se cântă, ei pun întrebări, colegii mei răspund. Și înaintea acestei perioade au existat foarte multe activități educative, dar se făceau în sala noastră, și ne-am gândit să mergem și noi către public, și, apropo de ce vă spuneam, că am fost obligați, de această mutare, să găsim soluții și să le transformăm în niște oportunități și succesul este foarte, foarte mare. Dar cel mai mare succes la acest proiect este faptul că sunt foarte relaxați și interesați copiii.

                          Un alt proiect la fel de drag, putin mai de nișă, este ”Atelierele Jora”, inițiat de noi acum un an, și care constă într-o serie de master – classes, de asemenea gratuite, oferite de instrumentiști extrem de importanți, invitați ai Filarmonicii ”Mihail Jora”, copiilor, în special de la Colegiul Național de Artă ”George Apostu”, din Bacău, care ne este partener, elevii fiind principalii beneficiari. Cred că este o modalitate bună, elegantă și concretă, de a oferi ceva important comunității, în felul acesta. E important ca toți acești copii să aibă acces și contact cu artisti foarte importanți.

                          Pentru noi este de asemenea foarte important că am participat, din nou, anul acesta, la Festivalul ”George Enescu”, cu două concerte, unul, susținut în Bacău, și unul la Sala Radio din București; au fost doar cinci orchestre din țară invitate în București să susțină, în cadrul festivalului, acest concert și Filarmonica ”Mihail Jora” este, cred, la cea de-a V-a ediție consecutivă, la care este invitată să concerteze la București, în cadrul Festivalului ”George Enescu”.          Faptul că Filarmonica ”Mihail Jora” a făcut parte din grupul celor cinci orchestre din țară invitate să cânte la București în Festivalul Enescu, alături de filarmonicile din Iași, din Cluj, din Timișoara și din Sibiu, este un motiv de mândrie pentru noi.

            Laura Huiban: Pentru că vorbiți de comunitate, și de proiectele prin care ați mers către comunitate, cum vi s-a părut că s-a raportat comunitatea la Filarmonica ”Mihail Jora”, în special din momentul în care au început lucrările de reabilitare a clădirii și ați fost nevoiți să părăsiți Sala ”Ateneu”?

            Mihai Badiu: Primul lucru, și cel mai ușor de remarcat, este faptul că sala de la Centrul de Afaceri, care are spre 400 de locuri, este arhiplină la fiecare concert. Și asta este cea mai importantă formă de apreciere; din punctul acesta de vedere, activitatea noastră este evaluată astfel de către public în fiecare saptamana. Dar impresionant pentru noi a fost și beneficiul de imagine, și că foarte mulți oameni, chiar dacă poate părea paradoxal, nu știau până acum de activitatea filarmonicii, unii poate nu știau nici că avem o filarmonică în Bacău, și acum părem o instituție vie și conectată la activitățile comunității.

             

            Laura Huiban: Ați avut de suferit, financiar, în urma măsurilor recente de reducere a cheltuielilor?

             Mihai Badiu: Ca orice instituție, a trebuit să ne adaptăm proiectele și bugetul realității din țară, ceea ce este până la urmă un lucru normal din partea noastră, dar nu a fost nimic forțat și tot timpul a existat dialog, dacă au existat situații în care au trebuit calibrate așteptările noastre. Ne-am simțit ascultați, sprijiniți și înțeleși, și asta este foarte important; am simțit că există dialog, de fiecare dată, cu Consiliul Județean. Este foarte important și că am reușit să păstrăm tot colectivul, mai ales pentru că este o lipsă acută de instrumentiști pe piața muncii din România și sunt anumite instrumente la care sunt probleme la cele mai mari filarmonici din țară. Avem un colectiv cu muzicieni extraordinari și sunt mândru de acest lucru.

             

            Laura Huiban: De ce spuneți că unii oameni au aflat de existența Filarmonicii abia în ultimii ani, când concertele s-au îndepărtat de centrul orașului, dat fiind contextul instituțional?

            Mihai Badiu: Cred că a coincis această perioadă și cu niște eforturi mai mari din partea noastră în zona de imagine, de PR, de social media s.a.m.d.          Modestia este importanta, dar nu ajută tot timpul; în privința activității există multe situații în care, dacă nu se știe de o activitate sau de o zonă în care mergem, înseamnă că ea practic nu există, pentru publicul larg. Suntem mult mai prezenți și în spațiul de social media, pe Facebook, Instagram și TikTok, unde avem unele proiecte video destinate, în care încercăm, de exemplu, să descriem, pentru cei mai puțin familiarizați cu, să zicem, culisele muzicii clasice, sau funcționării unei orchestre, ce face concret un dirijor, cum se produce sunetul la trombon, ce face un concert maestru ș.a.m.d. Sunt niște filmulețe scurte, realizate cu colegii noștri din orchstră, foarte deschiși.

             

            ”Această încălcare forțată a liniei dintre entertainment și cultură este un pericol mai apropiat decât inteligența artificială”

            Laura Huiban: Credeți că utilizarea inteligenței artificiale în crearea de muzică va influența în vreun fel gustul publicului în domeniu și, în consecință, atitudinea sa față de activitatea muzicienilor?

            Mihai Badiu: Sincer, nu m-am gândit foarte mult la această posibilitate; evident, timpul este cel care va spune, dar cred că sunt pericole mai imediate și mai mari, în privința schimbării în rău a gusturilor oamenilor. De exemplu, încălcarea forțată a liniei dintre entertainment și cultură este un pericol mai apropiat decât inteligența artificială, deși inteligența artificială este din ce în ce mai prezentă în viețile noastre, fără să ne dăm seama. Mi se pare destul de complicat de a înlocui ceva creat cu sufletul și având amprenta umană peste tot. Cred că arta este expresia cea mai pură a esenței umane. Pe de altă parte, sunt foarte multe chestii pe care le credeam imposibil de trăit și s-au întâmplat până la urmă. Sper să nu fie cazul. Ar fi trist.

             

            Laura Huiban: Ce v-ați propus pentru programele Filarmonicii de Crăciun și de Anul Nou? Ați gândit ceva care să contribuie la sentimentul de sărbătoare?

            Mihai Badiu: În primul și-n primul rând, tot în ultimii ani, am preluat conceptul de concert de Anul Nou. În mod tradițional, în ultimii trei ani, primul concert al lunii ianuarie este dedicat sărbătoririi Anului Nou. Și în 2026 va fi la fel, vom avea două concerte, pe 8 și pe 9 ianuarie, la Centrul de Afaceri.

                          De Crăciun, vom avea un concert cu cei trei tenori de la Iași, cu Andrei Apreotesei, Florin Guzgă și Andrei Fermeșanu, la Teatrul de Vară, pe 18 decembrie, la 18.30. Ei sunt o prezență bine cunoscută publicului nostru și chiar este un spectacol de calitate, sub conducerea maestrului Ovidiu Bălan. Și gusturile publicului evoluează, în mod evident, inclusiv în zona concertelor de sărbători, și încercăm, sincer, și prin programul pe care l-am făcut, să păstrăm, totuși, un echilibru, între zona de tradiții românești, zona de colinde, cu partea de muzică universală dedicată acestor sărbători, și cu specificul celor trei invitați, lucrări care să le pună vocile în evidență.

                          Avem și două campanii dedicate sărbătorilor, de Crăciun, și de Paște. ”Moș Crăciun pentru o zi” este o inițiativă a Filarmonicii ”Mihail Jora”, pe care o derulăm de trei ani, la treia ediție anul acesta. Cu ocazia concertului dedicat Sărbătorilor de iarnă, strângem cadouri, jucării, haine, prin donații ale membrilor orchestrei și ale publicului, pentru copiii care nu au posibilitatea să se bucure altfel de astfel de daruri; am colaborat cu DGASPC (Direcția Generală de Aistență Socială și Protecția Copilului Bacău), în ultimii ani, dumnealor au o situație mult mai clară a nevoilor, dar colaborăm cu mai multe entități sau zone în care sunt anumiți copii și am fost placut surprinși de cât de receptivi au fost oamenii. Acum, campania este legată de concertul din 18 decembrie.

            ”Îmi doresc să fim asociați cu excelența”

            Laura Huiban: Pentru anul 2026 ce vă doriți pentru Filarmonica ”Mihail Jora”?

            Mihai Badiu: Mi-aș dori să… e o întrebare simplă și totuși complicată… Îmi doresc stabilitate. Îmi doresc aceeași stabilitate pe care-am avut-o anul acesta, și datorită implicarii Consiliului Judetean și a doamnei presedinta Cristina Breahna-Pravat, care au acordat o atenție deosebita acestei laturi culturale, care să ne permită să ne facem proiectele și să ne îndeplinim menirea, să putem să facem concertele pe care ni le dorim, bineînțeles, toate aceste programe dedicate comunității, campaniile pe care le avem.

                          Îmi doresc, bineînțeles, ca importanța instituției să crească în comunitate, cred foarte mult în chestia asta, cred că acesta este viitorul imediat al instituțiilor de cultură.

            Laura Huiban: Ce înseamnă pentru dumneavoastră ca instituția să crească în comunitate?

            Mihai Badu: Îmi doresc să fim asociați, evident, cu excelența, pentru că muzicienii, instrumentiștii sunt oameni foarte exigenți și cu criterii și ierarhii foarte clare și valoarea este singurul lucru care nu este contestat în lumea artistică. Probabil că excelența a fost asociată mult timp cu o zonă exclusivistă, și nu este așa. Poate ca suntem încă retinuti atunci cand nu cunoaștem un anumit lucru, și suntem tentați să-l ocolim deoarece ne este uneori mai simplu. ”Ce să caut eu la teatru?” sau ”Ce să caut eu la Flarmonică?”. Poate că sunt curios, poate că îmi doresc, dar nu am mediul care să mă îndemne să fac asta. Sau poate n-am oportunitatea. Și mi-aș dori să oferim oportunități pentru ca publicul să vină către arta.

             

             

             

             

             

            Cadouri de la ISU

              Crăciunul este despre lumină, speranță și oameni care aleg să fie aproape unii de alții. În acest spirit, pompierii au fost alături de copiii de la Asociația ”Centrul Daniel”, continuând o tradiție de suflet care, de ani buni, se păstrează cu emoție și au petrecut împreună momente minunate la un loc de joacă.

              Pentru salvatori, această întâlnire a devenit mai mult decât o simplă vizită, este un moment așteptat, o reîntoarcere la esența Crăciunului, la bucuria sinceră de a dărui. De fiecare dată, legătura creată cu acești copii se întărește, iar sărbătoarea capătă un sens mai profund. Și în acest an, pompierii au lăsat pentru câteva ore uniforma de intervenție și au devenit, cu zâmbetul pe buze și inimile deschise, spiridușii lui Moș Crăciun.

              Cu brațele pline de cadouri pregătite cu grijă, salvatorii au adus nu doar daruri, ci și emoție, căldură și speranță. Bucuria copiilor, privirile luminoase și râsetele care au umplut încăperile au transformat această zi într-un moment cu adevărat special. Pentru cei mici, Crăciunul a prins viață prin gesturi simple, dar încărcate de semnificație, iar pentru pompieri, întâlnirea a fost o reamintire a faptului că a dărui înseamnă, de fapt, a primi.

              Atmosfera a fost una plină de emoție, în care fiecare zâmbet a spus o poveste, iar fiecare cadou a purtat un mesaj de grijă și apropiere.

              Pentru pompieri, aceste acțiuni reprezintă o parte importantă a misiunii asumate față de comunitate. Dincolo de intervențiile dificile și de riscurile meseriei, salvatorii cred cu tărie că rolul lor este și acela de a aduce alinare, de a fi aproape de cei vulnerabili și de a contribui la construirea unei comunități unite, bazate pe empatie și solidaritate.

              Tradiția întâlnirilor cu copiii de la Asociația ”Centrul Daniel”, va continua pentru că adevăratul spirit al sărbătorilor nu se măsoară în lucruri materiale, ci în timpul oferit, în atenția acordată și în speranța dăruită. Pompierii vor rămâne alături de acești copii, convinși că gesturile făcute din inimă pot aduce lumină acolo unde este cel mai mult nevoie.

              Prima licitație pentru locurile de parcare de reședință, programată în ianuarie 2026

                După ani de așteptare, locuitorii din anumite zone ale Bacăului vor putea să participe în premieră la atribuirea locurilor de parcare de reședință. Viceprimarul Leonard Ioan Bulai a anunțat astăzi că prima licitație va avea loc în ianuarie 2026, iar locația stabilită este pe strada Tipografilor nr. 1.

                Potrivit declarației viceprimarului, la procedura de atribuire vor putea participa doar locuitorii imobilelor din următoarele zone:

                • Strada Bradului: nr. 11 sc. A și B, nr. 13 sc. A și B, nr. 15

                • Strada Tipografilor: nr. 10, nr. 12 sc. A și B, nr. 16 și nr. 18

                • Strada Mioriței: nr. 70 sc. A, B și C, nr. 72 sc. A și B

                Începând cu data de 8 ianuarie 2026, persoanele cu handicap vor putea depune cerere pentru atribuirea gratuită a unui loc de parcare, înainte de lansarea licitației propriu-zise. Ulterior, autoritățile vor anunța numărul de locuri rămase neatribuite. În funcție de cerere, acestea vor fi acordate fie prin atribuire directă (dacă locurile depășesc cererile), fie prin licitație (dacă cererile depășesc numărul locurilor disponibile).

                Viceprimarul Leonard Ioan Bulai a subliniat că „prima licitație este și cea mai grea, pentru că acum vedem exact în ce măsură se aplică tot ce am gândit în teorie.”

                Autoritățile încurajează locuitorii din zonele menționate să urmărească calendarul oficial și să depună cererile în timp util.

                Daniel David și-a dat demisia din funcția de ministru al Educației. Nemulțumiri legate de buget și de viitoarele tăieri anunțate de Guvern

                  Daniel David, ministrul independent al Educației, și-a înaintat demisia din Guvernul României, potrivit surselor noastre. Documentul ar fi fost transmis deja la cabinetul premierului, însă, până la acest moment, nu a fost primit niciun răspuns oficial.

                  Surse TVR indică faptul că decizia ministrului este motivată de nemulțumirea profundă față de bugetul viitor al Educației. Daniel David s-ar fi opus categoric unui buget de austeritate, în condițiile în care, potrivit acelorași surse, în mandatul său au fost deja operate reduceri. Unul dintre principalele motive ale renunțării la funcție ar fi planificarea de către premier a unor noi tăieri bugetare care ar urma să afecteze sistemul educațional, în special învățământul universitar.

                  Concret, premierul Ilie Bolojan ar avea în vedere diminuarea numărului de locuri bugetate, ceea ce ar conduce implicit la reducerea finanțării universităților de stat. Printre primele instituții vizate de aceste măsuri s-ar afla universitățile de medicină. Potrivit surselor Edupedu.ro, premierul ar fi afirmat în repetate rânduri că România nu își permite să finanțeze formarea unor medici care ulterior aleg să profeseze în alte state. De remarcat, însă, că România nu poate încălca dreptul fundamental al studenților și absolvenților de a munci în alte țări ale Uniunii Europene.

                  Luni seară, la Antena 3, Daniel David a confirmat existența demisiei sale pe masa premierului, subliniind liniile roșii peste care nu este dispus să treacă.
                  „Eu am spus foarte clar, iar premierul ştie, că are demisia mea pe masă: am spus că pe termen scurt, indiferent ce facem cu măsurile pe care le luăm şi ce gânduri avem, din educaţie şi cercetare nu dăm oameni afară. În plus, noi nu tăiem salariile. Nu am vorbit de venituri, repet, vorbim de salarii”, a declarat ministrul.

                  Acesta a mai arătat că, pe termen mediu, legea salarizării unitare ar trebui să aibă ca punct de plecare salariul mediu brut pe economie pentru profesorul debutant. Pe termen lung, Daniel David a amintit de angajamentele asumate de clasa politică la solicitarea sa: alocarea a 15% din bugetul general consolidat pentru educație și a 1% din PIB pentru cercetare, obiective care ar urma să fie atinse treptat până în 2030.

                  „Invit pe toţi, şi pe elevi şi pe studenţi şi pe profesori… Ştiu că le este greu, pentru că dacă ai ceva şi pierzi nu ai cum să fii mulţumit, dar avem şansa să definim mecanismele la modul corect”, a mai spus ministrul Educaţiei.

                  Întrebat de ce a simțit nevoia să precizeze public că demisia sa se află pe masa premierului, Daniel David a explicat că discuțiile de la preluarea mandatului au fost foarte clare. El a acceptat necesitatea corectării unor „anomalii” din sistem, dar nu poate renunța la principiile de raționalitate și decență bugetară, subliniind din nou că, pe termen scurt, nu susține disponibilizări sau reduceri salariale în educație și cercetare.

                  Până la acest moment, Guvernul și premierul Ilie Bolojan nu au transmis un punct de vedere oficial privind demisia ministrului Educației.

                  Polițiștii de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale Bacău au poposit în casele celor care au nevoie de ajutor

                    Astăzi, 22 decembrie, polițiștii din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale au achiziționat alimente, dulciuri și multe alte bunuri pentru a le dona unei familii cu posibilități financiare limitate.

                    “ Mascații” au poposit în casa unei familii din comuna Săucești, nu pentru descinderi, ci pentru o acțiune de suflet.

                    Copiii, împreună cu mama lor i-au așteptat în căsuța modestă cu zâmbete și licărirea speranței în ochii lor.

                    Misiunea luptătorilor de la Acțiuni Speciale este îndeplinită și de această dată, dezideratul de a veni în sprijinul celor aflați în nevoie, fiind atins.

                    Gimnastică: Și lui Moș Crăciun îi place gimnastica

                    32 de sportive antrenate de Mirela Păun și Răzvan Dumitru la SCM Bacău au fost protagonistele unei serbări de final de an, în care au îndeplinit rolul de păpuși și Crăciunițe

                    Containerele de locuit – tehnologia care redefineşte conceptul de „acasă”

                    Conceptul de „casă” este redefinit de locuinţele din containere, prin adaptabilitate și gradul înalt de personalizare.

                    Locuinţele modulare de acest tip, inclusiv variante precum un container de locuit cu baie si bucatarie, sunt produse industrial, au structură metalică, izolaţie performantă şi livrare rapidă, o opţiune ce combină avantajele construcţiei clasice cu viteza şi eficienţa containerelor prefabricate.

                    Structură, panouri și izolări de calitate

                    Casele din containere se bazează pe structură metalică şi panouri sandwich PIR. În funcţie de model şi de cerinţele de confort, grosimea panourilor variază uzual între 40 mm (spaţii auxiliare) şi 60–100 mm pentru locuire permanentă, cu izolație suplimentară din vată minerală la plafon şi pardoseală pentru reducerea punţilor termice. Tâmplăria termoizolantă şi etanşarea în fabrică limitează pierderile de căldură şi apariţia condensului, iar montajul pe şantier este scurt, cu mai puţine variabile meteo/logistice.

                    Nivelul „gata de locuit” se stabileşte prin pachet standard (finisaje, instalaţii de bază) şi extra-opţiuni (grup sanitar echipat, încălzire/răcire, mobilier), agreate în ofertă.

                    Cum redefineşte „acasă” conceptul de locuire

                    Spaţiu redus, funcţionalitate crescută

                    Deşi amprenta la sol poate fi minimă, configurarea modulară maximizează spaţiul: la parter, zona de living; la etaj, dormitoare şi/sau birou. Modelul este eficient pentru terenuri mici şi pentru familii care doresc o compartimentare clară și eficientă.

                    Astfel, „acasă” devine mai mult decât un adăpost, devine un spaţiu adaptat stilului de viaţă modern: rapid de instalat, eficient energetic şi flexibil în amenajare.

                    Sustenabilitate şi mobilitate

                    Tehnologia modulară aduce un avantaj important: modulele pot fi mutate, extinse sau transformate în funcţie de necesităţi. Într-o perioadă în care mobilitatea, adaptabilitatea şi eficienţa resurselor devin prioritare, aceste locuinţe răspund perfect noilor cerinţe ale societăţii moderne.

                    Materialele eficiente, izolația performantă şi procesul industrializat contribuie la reducerea impactului asupra mediului, iar consumul energetic scăzut pe termen lung face aceste locuinţe prietenoase cu bugetul şi cu mediul înconjurător.

                    Provocări și ce este important de verificat

                    Calitatea izolării şi a finisajelor

                    Rezultatul pe termen lung depinde de gradul de izolare, precizia montajului şi calitatea finisajelor. Pentru spaţii auxiliare pot fi suficiente panouricu izolație de 40 mm, însă pentru locuire permanentă în zone cu ierni aspre este indicată izolația de 80–100 mm, completată de izolarea plafonului şi a pardoselii, pentru reducerea riscului de condens şi a pierderilor de căldură.

                    Finisajele interioare şi exterioare trebuie să fie bine realizate, iar tâmplăria termoizolantă montată corect, pentru a evita orice punte termică sau apariţia condensului.

                    Amplasamentul, infrastructura și autorizațiile

                    Deşi aceste locuinţe sunt prefabricate, terenul necesită pregătire: fundaţie (piloni, dale de beton), acces logistic şi racorduri (apă, canalizare, electricitate). Ridicarea la 10–15 cm de sol este necesară pentru că ajută la ventilarea bazei şi gestionarea umidităţii.

                    Verificarea din timp a regimului urbanistic şi a procedurilor de autorizare este necesară; relocarea ulterioară presupune, de regulă, camion plus macara şi respectarea regulilor rutiere.

                    Portofoliu, lucrări finalizate și garanții

                    Este recomandată alegerea unui furnizor cu experiență, care poate arăta proiecte deja realizate și care oferă garanții clare pentru structură, montaj și materiale. Astfel se reduc riscurile legate de execuție și se asigură o investiție sigură și durabilă.

                    Piticii de la Grădinița „Dumbrava Minunată” au adus bucurie bunicilor de la Căminul „Brațe Părintești”

                      La sfârșitul săptămânii trecute, la Căminul de Bătrâni “Brațele Părintești “ , preșcolarii de la grupa mijlocie B de la Școala Gimnazială Octavian Voicu, Grădinița Dumbravă Minunată îndrumați de doamnele prof. pt. educație timpurie: Tulbure Mirela Loredana și Zetu Alexandra Lia împreună cu ajutoarele lui Moș Crăciun, prof. pt. educație timpurie: Suciu Loredana, Tabarcea Loredana Irina și profesor de dans Toma Denisa prin proiectul social – caritabil „Din inimă pentru o inimă”, au descrețit frunțile și bucurat inimile bătrânilor de la centru prin momente artistice specifice sărbătorilor de iarnă: recitare de poezii, colinde, plugușor, sorcova și mai ales datinile străbune care au fost reînviate: căprița, călușarii, dansul măștilor, moment de percuție.

                      Bătrânii au fredonat împreună cu micuții versurile colindelor de altă dată: “Trei păstori se întâlniră” și “ Mititelul frumușelul” , momente emoționante și mai ales care au adus LUMINA în sufletele bătrânilor.

                      Mulțumim gazdelor pentru primire doamnei director prof. Ichim Nicoleta, angajatelor de la Căminului de Bătrâni “Brațele Părintești “ pentru găzduire și nu în ultimul rând părinților de la grupa mijlocie B, doamnei director Buganu Diana-Alina de la Școala Gimnazială Octavian Voicu care au făcut posibilă această colaborare școala-familie-comunitate.

                      Jandarmii băcăuani și-au deschis porțile pentru elevii din Onești

                        Peste 40 de elevi de la Școala Gimnazială Nr. 1 Onești au fost azi oaspeții Inspectoratului de Jandarmi Județean „Ștefan cel Mare” Bacău, cu ocazia Zilei Porților Deschise organizate în cadrul programului „Școala Altfel”. Tinerii au descoperit, pas cu pas, misiunile jandarmilor și s‑au familiarizat cu echipamentele și autospecialele de intervenție.

                        Momentele de mare entuziasm au fost exercițiile de disciplină canină și imobilizarea unui infractor, demonstrații realizate cu profesionalism de jandarmii băcăuani, de GUN, câinele de serviciu, și conductorul său. Elevii au vizitat Sala de Tradiții și biserica unității, unde au primit sfaturi duhovnicești și morale din partea preotului militar Banciu Paraschiv. Activitățile au promovat valori precum responsabilitatea, solidaritatea și respectul reciproc, oferind totodată copiilor instrumente practice pentru a face alegeri responsabile.

                        La finalul vizitei, fiecare elev a primit pliante educative, surprize dulci și o legitimație simbolică „Jandarm pentru o zi” — amintiri care sperăm să rămână mult timp în inimile lor.

                        „Astfel de experiențe practice deschid orizonturi și întăresc legătura dintre școală și comunitate. Elevii au plecat mai informați, mai curioși și mai încrezători în forțele proprii.
                        Proiectul educațional „Alege înțelept! Fii conștient, nu dependent!” continuă să aducă împreună instituțiile și tinerii, construind punți de dialog și prevenție. Prin astfel de întâlniri, ne propunem nu doar să informăm, ci și să inspirăm, pentru ca fiecare elev să crească responsabil, conștient și pregătit să contribuie la o comunitate mai sigură și mai unită.” a declarat consilierul educativ Cociaș Diana Ioana.

                        Când marii fotbaliști ai Bacăului apărau și atacau porțile Europei

                        Vreme de povești. Despre vremuri de poveste. Vremuri în care fotbalul băcăuan avea reprezentanți de seamă la cel mai înalt nivel internațional. Reprezentanți precum Costel Pantilimon, Daniel Scânteie, Cristi Ciocoiu, Florin Lovin și Andrei Cristea, ca să ne oprim doar la ei. Cei cinci povestesc pentru „Deșteptarea” momentele de vârf ale carierei. Totul e la superlativ: cel mai, cea mai. Cel mai puternic adversar, cea mai impresionantă arenă, cel mai valoros coechipier, cea mai bună prestație, cel mai prețios tricou. Piele de găină, ce mai!

                         Pantilimon, gigantul lui City

                        Între cartierul băcăuan „Orizont” și Carrington, (fosta) bază de pregătire a lui Manchester City sunt două mii de kilometri; sau poate chiar două milioane. Iar între divizionara C Aerostar și City, multipla campioană a Angliei și a Europei, distanța se măsoară în ani; ani-lumină. Costel Fane Pantilimon a parcurs acest drum infinit. Pas cu pas, o zi după alta. „Când eram mic și jucam fotbal în fața blocului nu mă gândeam unde aș vrea sau cât de sus aș putea ajunge. Jucam și mă jucam. Visele au venit mai târziu. Iar majoritatea s-au împlinit”, spune Panti, care are 27 de meciuri în poarta naționalei României și echipe de club precum Manchester City și Sunderland, Nottingham Forest și Watford, Deportivo La Coruna și Omonia în CV: „E clar însă că drumul meu nu ar mai fi fost același fără Aerostar Bacău. Tata lucra acolo în fabrică; așa am ales această echipă și nu FCM, cu toate că eram nevoit să merg zilnic cu autobuzul până la stadionul Aerostarului pentru a mă antrena. Iar la Aerostar am găsit oamenii potriviți. Înainte de oricine altcineva, pe Valerian Voicu, președintele secției de fotbal, căruia îi datorez enorm și căruia îi doresc tot binele din lume. Nu pot uita nici primul antrenor, pe Ionel Panaite sau pe Tică Sofronie, antrenorul de portari datorită căruia, atunci când am ajuns la Poli Timișoara, în prima ligă, aveam bagajul de cunoștințe potrivit pentru a face față acestui nivel”. Iar nivelul s-a ridicat în 2011 până sus, sus la stele: stelele lui Manchester City, Panti devenind nu doar primul român transferat de echipa „cetățenilor”, ci și cel mai înalt portar din Premier League. La City, Fane a fost coleg cu Gareth Bale și Kun Aguero, cu Maicon și Nasri, cu Dzeko și Balotelli. „Cei mai valoroși coechipieri ai mei din carieră au fost însă Tevez, David Silva și Yaya Toure. Toți trei, imenși. Iar adversarul care m-a impresionat cel mai mult, Karim Benzema. De-a lungul timpului i-am avut în față și pe Messi, și pe van Persie, și pe Aguero, super-finalizatori, ce să mai vorbim, dar niciunul nu m-a fascinat precum Benzema. Era un altfel de atacant. Am jucat contra lui cu naționala, la Paris, iar mobilitatea și execuțiile sale mi-au rămas și acum în minte”, spune Pantilimon, care mărturisește și atmosfera cărei arene l-a marcat cel mai mult: „Poate va părea puțin curios, dar e vorba de stadionul lui Sunderland. Foarte british”. Și cel mai bun meci internațional al fostului „aviator”? „Dubla cu Șahtior când evoluam pentru Poli și o victorie cu 1-0 contra lui Arsenal în Cupa Ligii la City”. În fine, cel mai prețios tricou din colecție: „Al lui Petr Cech, după o semifinală de Cupă a Angliei”. Așa, ca între giganți.

                        Scânteie, învingătorul lui van der Sar

                        Dacă e adevărat că o fotografie face cât o mie de cuvinte, atunci un gol poate face cât o carieră întreagă. Golul prin care Daniel Scânteie a deschis scorul pentru Ceahlăul Piatra Neamț în prima manșă a „sfertului” de Cupă Intertoto contra lui Juventus Torino, încheiată la egalitate, 1-1, în vara lui 1999, „fotografiază” întreaga carieră a atacantului băcăuan. Cu atât mai mult cu cât în poarta „Bătrânei Doamne” torineze antrenată pe atunci de Carlo Ancelotti se afla un uriaș. La propriu și la figurat: olandezul Edwin van der Sar. „Într-adevăr, acela a fost momentul de vârf al carierei”, admite Scânteie, care este și protagonistul unei întâmplări nostime legate de golul contra lui Juve. După prestația foarte bună în dubla manșă cu torinezii (1-1 la Piatra Neamț și 0-0 în returul de la Cesena), Scânteie a avut o perioadă de secetă în campionatul intern. Motiv de nemulțumire pentru conducerea Ceahlăului. „Muscă”, așa cum e poreclit Scânteie, a ținut să-l liniștească pe antrenorul Viorel Hizo: „Nea Vio, treaba e ca și rezolvată. Am dat anunț în ziar, la mica publicitate că ofer la schimb gol dat lui Juventus în Intertoto pentru zece goluri în Divizia A. Când se realizează schimbul, cu alea zece goluri, urc și eu în topul golgheterilor, urcă și Ceahlăul în clasament”. Mucalit vestit în afara terenului, Dani-gol nu avea însă… glume cu apărările adverse. Asta l-a propulsat până la echipa națională a României în vara lui 1990. „Cei mai mari jucători cu care am împărțit vestiarul au fost la națională: Hagi și Lăcătuș”, spune Scânteie, care nu stă pe gânduri atunci când e pus să aleagă adversarul ce l-a impresionat cel mai mult. Deși în carieră i-a avut în față pe Luis Figo și Skuhravy, pe Thierry Henry și Davids, atacantul băcăuan optează pentru Ciro Ferrara, adversarul direct în „dubla” cu Juve: „Avea un comportament deosebit și plin de respect atât ca fotbalist, cât și ca om. Un singur exemplu. La meciul tur, nu am apucat să facem schimb de tricouri. După meciul retur de la Cesena, Ferrara a venit special în vestiarul nostru pentru a-mi aduce un tricou de-al său în țiplă”. În cariera internațională a lui Daniel Scânteie, pe lângă fotografia golului marcat lui Juve stă însă și un… film. Da, da, un film! „În 1994-95 evoluam în Israel, la Hapoel Beit Sheam. Echipă mică, nou promovată, care, pentru a evita retrogradarea, avea nevoie de victorie în ultima etapă cu marea favorită, Maccabi Haifa. De cealaltă parte, Maccabi, cu Revivo și Berkovic trebuia să ne bată pentru a lua titlul. Deși am fost conduși cu 2-0, grație unei atmosfere fantastice create de cei 40.000 de suporteri ai noștri, am câștigat cu 3-2, eu fiind omul meciului, cu gol marcat, penalty scos și o bară transversală lovită printr-un șut de la mijlocul terenului. Mulți ani mai târziu, s-a realizat un documentar legat de acest meci care a fost premiat cu un milion de dolari la un mare festival de film”, spune Dani-gol care preferă însă oricând atmosferei create de suporterii lui Hapoel Beit Sheam, tumultul de odinioară al „Municipalului” băcăuan: „Când suporterii Bacăului îmi scandau numele eram cel mai fericit om din lume”.

                        Ciocoiu, „omul-foarfecă”

                        În turul de campionat al ediției 1995-96 din Divizia A, Cristian Ciocoiu înscria un gol splendid pentru Selena Bacău în meciul de acasă cu campioana Steaua. Reușita completa cartea de vizită a internaționalului de tineret și-i convingea pe bucureșteni că acesta este atacantul de care au nevoie în viitor. Prin urmare, în vara lui 1996, Ciocoiu îmbrăca tricoul roș-albastru. La doar trei zile după un halucinant 1-5 în Ghencea, contra fostei echipe a lui Ciocoiu, AS Bacău (golul militarilor fiind înscris chiar de ex- băcăuan!), Steaua obținea o calificare de senzație în grupele Champions League, eliminând-o pe Bruges. Iar pentru Cristi Ciocoiu începea un parcurs european care, vreme de cinci ani, l-a purtat pe fotbalistul crescut cu mitul lui van Basten pe mari arene continentale, întâlnind super jucători și super echipe. Meciul de referință al lui Ciocoiu? Turul cu Aston Villa, din toamna lui 1997, în Cupa Uefa. O victorie cu 2-1 a Stelei grație „dublei” lui Ciocoiu. Golul al doilea este unul de poveste, actualul președinte al FC Bacău reluând spectaculos sub transversală, din foarfecă, un balon centrat de Marius Lăcătuș. „Și dacă aș vrea să uit meciul acela, nu pot. Nu mă lasă alții”, zâmbește Cristi Ciocoiu: „Atunci mi-a ieșit practic totul. Iar Aston Villa nu era chiar oricine”. Este suficient, în acest sens, să amintim tridentul din atacul englezilor: Collymore- Savo Milosevic- Dwight Yorke. Cel mai reprezentativ adversar al băcăuanului rămâne însă altul: „Diego Simeone. Un nume important și atunci, și acum. Atunci- un fotbalist deosebit, un catalizator, un lider, acum- un antrenor exponențial”. Ciocoiu are acasă tricoul lui Simeone primit din partea argentinianului după meciul de Champions League Steaua- Atletico Madrid: „Singurele tricouri pe care am ținut cu tot dinadinsul să le păstrez sunt cel al lui Simeone și cel purtat de mine în victoria cu Aston Villa”. Dacă Simeone este cel mai redutabil adversar întâlnit, în schimb Marius Lăcătuș, Adrian Ilie și Miodrag Belodedici rămân, în viziunea lui Cristi Ciocoiu, cei mai valoroși coechipieri: „Lăcă, în calitate de lider, Adi Ilie, pentru ce reprezenta, ca potențial fotbalistic, în acel moment, iar Belo ca și carieră per total”. Dacă trei sunt coechipierii de top, tot trei sunt și nominalizările lui Ciocoiu în materie de suporteri: „Din țară, ceea ce era odată la Timișoara e greu de egalat. Nu știu câte galerii ar putea cânta, non-stop, în ploaie, atunci când echipa ta este învinsă acasă cu 8-1. De afară, aș alege atmosfera creată de suporterii lui Fenerbahce și cea pusă în scenă de fanii englezi, indiferent de echipă sau stadion. În Anglia, ca jucător, ieși la încălzire și vezi în tribune doar 20 de stewarzi. Te duci să te schimbi pentru joc, iar când revii pe gazon vezi tribunele tixite, cu oameni care-și susțin echipa din primul până în ultimul minut”.

                        Lovin, maratonistul Champions League

                        În urechi îi sună, pentru prima dată, imnul Champions League, iar prin fața ochilor îi trece, pe îndelete, camera video, și, pe repede înainte, întreaga carieră. „Cel mai frumos moment din toată cariera mea atunci a fost. Septembrie 2006, debutul în Champions League cu Steaua, în acel 4-1 contra lui Dinamo Kiev în deplasare, cu celebrul <Du-te Dică, du-te!>. Și zău că în clipele acelea premergătoare fluierului de start mi-am revăzut întreaga carieră: primii pași sub comanda lui nea Vali Cioancă, FCM Bacău, accidentarea la genunchi, împrumutul la Dărmănești, supărările și tentația de a mă lăsa de fotbal”, se destăinuie Florin Lovin. Seara aceea de la Kiev rămâne, deci, unică în sufletul lui „Ață”. Cu toate că astfel de seri europene au urmat cu zecile în cariera sa de fotbalist. Dovadă că într-o statistică all-time a fotbaliștilor români cu meciuri în cupele europene, Lovin împarte cu un alt ex-băcăuan și ex-stelist, Dorin Goian, o treaptă onorantă, de top, cu un total de 63 de partide. În fața lui „Ață” stau nume puține, dar mari precum Hagi, Gică Popescu sau Chivu, acesta din urmă cu 79 de jocuri în euro-cupe. Dar nume mari (și multe), stau și în spatele său. Unul peste toate: Adi Mutu, cu 60 de confruntări. „Într-adevăr, este o realizare de care sunt mândru pentru că presupune un parcurs constant bun de lungă durată”, mărturisește Florin Lovin, ale cărui calități de… maratonist sunt evidențiate și de o altă reușită. Una cu parfum de premieră, care se leagă de una dintre cele mai bune evoluții ale sale cu Steaua/ FCSB în Champions League: „Deși pierdut cu 1-2, meciul cu Arsenal, din decembrie 2007, e unul de referință pentru mine. Pe lângă jocul prestat, eu oferind și assist-ul lui Zaharia pentru golul nostru, am devenit, alături de Bănel Nicoliță, primul fotbalist din Champions League care a alergat peste 13 kilometri într-un meci”. Așadar, Dinamo Kiev și Arsenal. Plus Real Madrid, Fiorentina, Bayern Munchen, FC Sevilla, Lyon, Valencia ori Villareal și ulterior- în tricoul Astrei- West Ham și AS Roma ca borne europene înșirate ca pe ață de… „Ață” Lovin, care e, în egală măsură, un fluviu: de amintiri, de idei și de realizări, inclusiv la nivel de familie. Cei mai valoroși adversari? „Numărul unu, Ronaldo, brazilianul. Fenomenul. Urmat de Riquelme și Raul”. Cei mai importanți coechipieri: „Aleg tot trei. La FCM Bacău, Cristi Ciocoiu. Pentru mine, care eram un simplu puști, Ciocoiu reprezenta un model. Un exemplu de comportament și de reușită. Apoi, la Steaua, coechipierul de referință a fost Mirel Rădoi. Definiția liderului. Iar ca și talent pur, deși neexploatat pe măsură, Budescu, cu care am jucat la Astra”. Ca atmosferă, „Ață” o preferă pe cea de pe „Ali Sami Yen” din Istanbul, de la Galata- Steaua 2-2, „când stadionul a explodat pur și simplu în momentul în care s-a anunțat că Hagi a venit la meci”. Dar nu poate uita nici „Ghencea la eliminarea Valenciei, când am dat gol din penalty, turul uefantastic cu Rapid, ce ne-a dus în semifinala cu Middlesbrough și torțele de pe fostul «Lia Manoliu», care au sărbătorit califcarea în grupele CL în dauna lui Standard”. Cât despre cel mai prețios tricou, acesta are numele și numărul lui David Beckham la Real Madrid: „În turul de la București, i-am propus lui Beckham să facem schimb de tricouri la finalul jocului. S-a scuzat, spunându-mi că pe-al său l-a promis unui copil, dar că putem rezolva problema în meciul de la Madrid. În returul de pe Bernabeu uitasem de schimb. La final eram pe tunelul care duce la vestiare, când aud cum mă strigă cineva: «Hei, Lovin!». Mă întorc și-l văd pe Beckham cum își scoate tricoul și mi-l întinde. Fericit, am înhățat tricoul și am zbughit-o spre vestiare, când mă aud strigat din nou. Mă întorc, iar Beckham îmi spune: «Păi ce faci? Nu-mi dai și tu tricoul tău?”».

                        Andrei Cristea, „călăul” Valenciei

                        La 16 ani intra în prima echipă a FCM Bacău, promovat de președintele Gheorghe Chivorchian și de antrenorul Ghiță Poenaru. Calitățile sale l-au făcut pe Dumitru Sechelariu să spună în iarna lui 2001, cu ocazia unui amical jucat de „galben-albaștri” contra lui Dinamo Moscova, că „Bacăul are un diamant de mare valoare”. „Diamantul” Andrei Cristea a început să strălucească de la o vârstă fragedă și în Europa. Astfel, la doar 21 de ani, reușea o „dublă” de vis în poarta Valenciei, permițând Stelei să întoarcă rezultatul din Spania și să elimine deținătoarea Supercupei Europei. „Returul cu Valencia din februarie 2005 rămâne una din cele două partide de referință ale mele. A doua e o altă întoarcere de scor, reușită cu Dinamo, la Liberec, în vara lui 2009. Minunea de la Liberec, atunci când, după 0-3 acasă, am învins cu 3-0 în deplasare, calificându-ne, ca și în dauna Valenciei, la penalty-uri”, fixează Andrei Cristea momentele de vârf ale unei cariere ce include, printre altele, zece meciuri în națională, o Supercupă a României, două titluri de campion și unul de golgheter al Diviziei A. Regrete? „Lăsând la o parte accidentările suferite, aș alege ratarea calificării în finala Cupei Uefa, în 2006, când am avut 3-0 la general contra lui Middlesbrough. Să joc o astfel de finală la 21 de ani ar fi fost ceva cu totul și cu totul fantastic”, mărturisește Andrei. În colecția sa de tricouri, un loc aparte îl au cele purtate de Aimar, Djibril și Cisse și Jose Mari. Fotbalistul băcăuan consideră stadionul „San Mames” din Bilbao drept arena care care l-a impresionat cel mai mult: „Catedrala”. Adversarul cel mai „wow” vine tot din Spania: „Marcos Senna, brazilianul naturalizat spaniol al lui Villareal. Avea o viziune de joc incredibilă. Sunt mulți jucători de mare calitate contra cărora am avut șansa de a evolua, dar Senna mi s-a părut ceva deosebit”. Iar la capitolul coechipieri-top, Andrei are o listă lungă: „Îmi e greu să aleg. Nu pot uita când am intrat pentru prima oară în vestiarul FCM, unde mi s-a dat un scaun, că nu mai erau locuri disponbile și aveam, în sfârșit ocazia să mă echipez împreună cu idolii mei. Sau când am ajuns la Steaua, alături de doi monștri sacri precum Rădoi și Dorinel Munteanu, iar acesta din urmă mi-a atras atenția că mi-am ales un loc în vestiar care mă obligă enorm: locul lui Lăcătuș. În fine, la națională, unde am jucat cu Mutu și Chivu. Dar dacă este însă să mă opresc la un singur nume, acela e al lui Hakan Calhanoglu, cu care am jucat la Karlsruhe, în Germania. Era un copil- 17 ani- dar lăsa din plin să se vadă ce mare fotbalist va ajunge”.

                        22 December 1989, the day Deșteptarea was born

                        It was Friday, 22 December 1989. The frost bit into people’s cheeks, yet the sky over Bacău was strangely clear. Above the city hung an unusual rainbow, in pale pastel colours, like a luminous wound cut across the winter sky. “This can’t be good…,” Elena Țintaru thought, quickening her steps toward the newsroom. She did not yet know that within a few hours nothing would ever be “the same as before”.

                        Around 10 a.m., the newsroom of Steagul Roșu appeared to be functioning according to its familiar routine. The weekly edition had been written and prepared for print. Eugen Verman and Elena Țintaru were proofreading, while the other editors were glued to the television in editor-in-chief Petru Filioreanu’s office, watching the images coming from Bucharest with clenched hearts. They could see it, they could hear it — but their minds refused to believe it: Romania was boiling.

                        It was known that Natalia Jipa, the propaganda secretary of the County Party Committee, was due to arrive. She was to announce “official” changes — at Ateneu and at Steagul Roșu. These were party reshuffles, still made under the old regime. No one suspected that history was about to trample all of it underfoot, right before their eyes.

                        Around 11 a.m., Natalia Jipa entered the newsroom. Agitated, visibly shaken. In the meeting room, she hurriedly read the documents: Petru Filioreanu was to take over Ateneu, while Steagul Roșu was to have a new editor-in-chief, Mihai Buznea. Then came a phone call. One that took everyone’s breath away. Nicolae Ceaușescu had announced that “the traitor Milea has committed suicide”.

                        There was a second of dense, crushing silence. “He didn’t commit suicide… he was shot,” Elena Țintaru murmured. Natalia Jipa’s eyes filled with tears. She stood up and left in haste. No one was installed. History no longer had patience for procedures.

                        From that moment on, the newsroom rallied around a new core: Mihai Buznea, Dumitru Mitulescu, Constantin Nancu, Eugen Verman, Ștefan Olteanu, Elena Țintaru, Petru Done, Ioan Enache, and photojournalist Constantin Bursuc. No one left. No one backed down. The decision was made: the old newspaper could no longer appear. A different one had to be created. A newspaper that would burn.

                        Down at the printing house, Steagul Roșu had eight pages ready. But they were communist pages, filled with praise and lifeless formulas. They were discarded without hesitation. Only two pages remained — Economy and Sports. Too little. It was 3 p.m. Time was rushing forward.

                        “How many pages?” Eugen Verman asked.
                        “Four. Only the essentials. We have to be free,” Mihai Buznea replied.

                        In the newsroom, no one thought about themselves, about family, about rest. Television and radio ran in parallel. The dictator had fled by helicopter. The risk was assumed. The new paper had to come out.

                        Then came the decisive question: what would it be called?

                        Luptătorul” (The Fighter), Dumitru Mitulescu suggested. Too closely tied to the past.
                        Libertatea”, “Vocea Bacăului” — names floated through the air.
                        Then Eugen Verman: “Deșteptarea de Bacău.”
                        “Why not just Deșteptarea?” Constantin Nancu said.

                        And so it remained. Deșteptarea. A simple word, but an explosive one.

                        The reporters scattered across the city. Ioan Enache went to the County Committee, Ștefan Olteanu stayed by the television, the others took the pulse of the streets. Steagul Roșu was thrown away. It would never appear again.

                        That evening, the newsroom filled up. Contributors arrived: Vasile Pruteanu, Constantin Călin, Iacob Florea, Doru Kalmuschi, Florin Filioreanu. Two young aspirants appeared as well: Răzvan Haritonovici and Sandor Boros. Everyone signed the first issue. Coffee came from neighbours, food from friends. One phone rang from time to time, just to reassure families: “I’m not coming home. We’re putting out the paper.”

                        From the printing house came the proofs, the ink still wet. The headlines screamed freedom:

                        “The hateful dictatorship has fallen!”
                        “Long live free Romania!”
                        “A new heart beats in Romania’s chest!”

                        Who wrote them? It no longer mattered. What mattered was that they were true.

                        That night, 85,000 copies were printed. Before dawn, Mihai Buznea, Eugen Verman, Ștefan Olteanu, Petru Done and Ioan Enache carried armfuls of newspapers to the County Council of the National Salvation Front. Others distributed them throughout the city. Speeches were still being made from balconies. No one slept.

                        At 6:30 a.m., Eugen Verman’s article was read aloud into a microphone, in front of the crowd.

                        On the morning of 23 December 1989, Deșteptarea entered the world.

                        And with it, another Romania.

                        The Pig, the Shepherd, and the Romanian Paradox: Why a Pastoral People Sacralised the Pig

                        There is a question that returns obsessively, especially in December, when social media fills with urban indignation and rural nostalgia alike: how is it that Romanians, a people often said to have been born of shepherding, place the slaughter of the pig at the very centre of their winter rituals? At first glance, it seems like a contradiction. On closer inspection, it is one of the most coherent expressions of how this community survived for centuries.

                        The cliché of the “nation of shepherds” comes from mythology, not statistics. It belongs to ballads, not to account books. In reality, Romanians were a complex peasant people, practising a mixed economy: shepherding, agriculture, hunting, fruit growing and the raising of household animals. The sheep gave rise to myth, but the pig made winter possible. This text is neither a gastronomic ode nor a sentimental apology. It is an attempt to explain why the slaughter of the pig is not random barbarity, but a ritual of survival, community and memory.

                        The pig: the animal that kept the village alive

                        The pig is not a noble animal. That is precisely why it was essential. It does not require alpine pastures, does not compete with sheep, and demands no symbolic effort. It feeds on leftovers, acorns and whatever remains after humans have eaten. It grows fast, fattens well and, most importantly, provides a large quantity of meat at once. In a world without refrigerators, electricity or constant supply chains, this was not excess, but necessity.

                        The pig is slaughtered in winter, when the cold preserves. The sheep is slaughtered in spring. Lamb is for Easter; the pig is for Christmas. The spiritual and the biological do not overlap. Romanians did not choose the pig out of greed, but out of practicality. And durable traditions are almost always old solutions to real problems.

                        A ritual older than Christianity

                        The slaughter of the pig predates Christianity. It is an Indo-European winter sacrifice ritual, linked to the death of the old year and the survival of the community. Christianity did not create it; it tamed it, fixing it in the calendar on Ignat’s Day. Blood, fire, fat, shared meat — all are ritual elements. Pomana porcului is not a feast, but a confirmation meal: the animal has been transformed into food, the family will make it through the winter.

                        Why the city no longer understands the village

                        Modern outrage at the slaughter of the pig does not stem from superior morality, but from a break with necessity. When meat arrives neatly packaged, death disappears. When death disappears, ritual turns into barbarity. The village was never cruel. It was lucid. It understood that life feeds on death and had the decency to look this truth straight in the eye.

                        The Balkans and the pig: similarities and differences

                        The ritual of pig sacrifice is not uniquely Romanian. Across much of the Balkans — Serbia, Bulgaria, North Macedonia, northern Greece — similar practices exist, carried out in winter, within extended families, with the same emphasis on preserving meat. The fundamental similarity lies in a shared agrarian matrix: poor rural communities dependent on an animal capable of providing long-term protein.

                        The differences, however, are symbolic and narrative. In Serbia, the ritual tends to be more pragmatic, less laden with magical formulas or the involvement of children. In Bulgaria, the focus is on the final products — sausages and cured fat — rather than the act of sacrifice itself. In rural Greece, the pig is often integrated into a broader celebration with music and wine, making the ritual more “open”.

                        Among Romanians, by contrast, the slaughter retains a liminal character: a threshold between years, between life and death, between childhood and adulthood. Children are not excluded, but initiated. Expressions such as “may you grow big and fat like the pig” do not appear in the same form among neighbouring cultures. They reveal an archaic magical thinking still alive. Romanians did not turn the pig into spectacle or carnival. They preserved it as a domestic, serious, almost sober ritual. This may be the essential difference: while other cultures socialised the sacrifice, Romanians internalised it.

                        The pig as a lesson in survival

                        Romanians are not a paradox. They are the result of a long adaptation. The shepherd of myth and the pig in the yard do not contradict each other; they complement one another. The slaughter of the pig is not about violence, but about order. About acknowledging that winter inevitably comes, and that communities which recognise this survive.

                        In a world that has forgotten where food comes from, this uncomfortable ritual remains one of the few honest lessons about life, death and responsibility.

                        Ignat’s Day — a report from a living ritual

                        Morning begins in darkness. The yard is cold; breath is visible. The pig knows. There is no naivety in the animal. Its grunting is shorter, more nervous. Some say it must be “made drunk”, others that it must be calmed. In reality, these are last attempts to soften the violence of the inevitable.

                        The men gather early. No one comes alone. Slaughtering the pig is team work. Knives are sharpened carefully, as if precision itself were a form of respect. The women prepare hot water, containers, spices. Children are sent outside, but not too far away. They must see.

                        The killing is brief. It is not prolonged. It does not become spectacle. Then comes the fire. Straw burns, the skin is singed, and the heavy, sweet, unmistakable smell announces itself to the entire village. The children are called back. They are lifted onto the pig’s body. “May you grow big and fat like the pig.” It is not a joke; it is archaic magic — a wish spoken aloud so that it may come true.

                        What follows is butchering. Muscle is separated, fat is cut carefully, meat is sorted. Nothing is thrown away. Every piece has a precise destiny. The work is collective, synchronised, almost silent.

                        In the kitchen, the real industry begins. The mincer, garlic, salt, paprika. Sausages are stuffed, tied, hung. Tobă and chișcă are prepared from parts the city has forgotten. Fat melts slowly in heavy cauldrons. Cracklings are lifted out hot — the first to be tasted. Hams are salted and prepared for smoking. The smoke will work for days, slowly preserving.

                        Pomana porcului comes in the evening. The food is simple: straight from the pan, with polenta and pickles. It is not a feast, but a moment of quiet reflection. People eat together, because they worked together.

                        Claudiu Târziu strongly criticizes the von der Leyen Commission’s record after one year in office

                        Claudiu-Richard Târziu, an ECR Member of the European Parliament, has launched a strong attack on the leadership of the European Commission on the occasion of the first anniversary of the second Commission led by Ursula von der Leyen, marked on 1 December.

                        In a public statement, Târziu argues that, following the period of instability caused by the pandemic and the controversial joint procurement of vaccines, the European project continues to drift away from the fundamental principles on which the European Union was built. According to the MEP, core values — peace, prosperity, freedom and faith — are increasingly being abandoned in favour of ideological policies that directly affect citizens.

                        Claudiu-Richard Târziu accuses the European Commission of promoting budgets “designed according to ideologies, not economic realities”, policies which he says lead to the impoverishment of the population and the weakening of national economies. At the same time, he warns against the imposition of a digital culture that, in his view, restricts Europeans’ fundamental rights and freedoms.

                        Agriculture represents a central point of his criticism. The MEP claims that, under the current leadership, Europe is neglecting its farmers and endangering food security by reducing funding for this strategic sector. At the same time, environmental targets imposed on member states are described as “absurd”, being seen as an additional burden that pushes national economies toward decline.

                        Târziu also draws attention to what he describes as an erosion of member states’ sovereignty, arguing that their identity is being “attacked and erased” through policies promoted by the European Commission. From this perspective, he considers the first year of the von der Leyen Commission’s mandate to be incompatible with a conservative vision of the European project.

                        “Ursula von der Leyen is steering the European project in a direction contrary to the interests of states and citizens, especially conservatives and patriots,” the Romanian MEP said, concluding that a change in the EU’s direction is not possible without a change in leadership.

                        In conclusion, Claudiu-Richard Târziu maintains that “the salvation of Europe begins with the departure of the von der Leyen team from the leadership of the European Commission”, a message that aligns with firm opposition to the current decision-making architecture in Brussels.

                        “We cannot accept double standards. Europe must not become a dumping ground for cheap, uncontrolled products while our farmers are suffocated by regulations. The EU–Mercosur agreement, in its current form, protects neither consumers nor farmers, nor Romania’s interests. I will firmly oppose its ratification,” Claudiu Târziu concluded.

                        ULTIMELE ȘTIRI