Sute de bacauani au ocupat, sâmbata noaptea, spatiul dintre cele doua catedrale ortodoxe din centrul orasului, pentru a lua lumina si a lua parte la slujba de Inviere. Un sobor de sapte preoti a oficiat ceremonialul religios de lânga statuia lui Stefan cel Mare. Oamenii s-au dovedit insa a fi ori prea nerabdatori sa se infrupte din bucatele pregatite, dupa atâta post, ori prea obositi, intrucât multi dintre ei au inceput sa paraseasca incinta chiar dupa primul „Hristos a inviat!” rostit de inaltii clerici. Asa se face ca Invierea a fost pentru o buna parte a mirenilor doar o incursiune de 20-30 de minute in centrul urbei, chiar daca slujba a fost deosebita fata de alti ani

Preotul pescar si fotbalist

Si chiar daca mesajul celei mai mari sarbatori crestine este acelasi, el este primit diferit in doua lumi diferite, cea urbana si cea rurala, pe care le-am pus fata in fata pentru comparatie. Bunaoara, Intr-un mic sat din Bucovina, ca atâtea altele si de prin Bacau, slujba de Inviere Incepe abia pe la ora 2 dupa miezul noptii, fiindca preotul slujeste mai Intâi la Gura Solcii, o localitate aflata la vreo patru kilometri distanta, prea mica si saraca pentru a-si sustine propriul parinte. Preotul trebuie apoi sa treca râul Suceava, sa ajunga la ceilalti enoriasi pe care ii slujeste. Altfel spus, o aventura acvatica nocturna.

Preot la vreo 40 de ani, blond, barba scurta, ragusit cronic, pescar Inrait, amator de fotbal pe imas cu baietii din sat, cu palmele crapate de munca la câmp, mereu prezent pe seara la magazin, unde se aduna lumea si se cern Intâmplarile de peste zi, la o bere si o pacioaca In coltul buzelor. Gospodar, are cartofi pusi prin tot cimitirul unde n-au aparut inca locuri de veci, pâna la buza celor mai proaspete morminte din tintirim. Mortii cu mortii, vii cu vii. Dar, cel mai important, este stimat de toata lumea satului, a carei gura, de altfel, e tare sloboda si degraba varsatoare de bârfe, smenuri, susanele.

S-a rupt monotonia

Fugim mâncând pamântul din Bucovina pâna la Bacau, sa prindem slujba si aici. Iar la Bacau, anul acesta a fost notabila o schimbare In bine cel putin a cântarii; corul preotilor de la „Inaltarea Domnului” a fost uimitor, cum este ori de câte ori cânta in lacasul de cult in restul anului, unde merita mers doar pentru a le savura prestatia, ca la un concert de calitate. Atât ei, cât si inaltii clerici din sobor, au reusit sa scoata intreg ritualul din obisnuita monotonie si sa inlature teama credinciosilor de slujbele interminabile. Și pentru prima oara In viata, oameni mai putin religiosi si aproape deloc practicanti au spus ca au asistat la o slujba frumoasa, care le-a transmis un sentiment placut sufletului. Cu toate acestea, bacauanii au fost vitezomani, nu au avut decât foarte putina rabdare cu slujba si si-au luat talpasita. Bucuria sarbatorii, insa, ramâne deasupra oricaror nimicuri lumesti.

Hristos a Inviat!

De fiecare data când sarbatorim minunatul praznic al Invierii Domnului, retraim bucuria primirii celui mai mare dar trimis de Dumnezeu lumii dupa crearea ei: biruirea mortii si certitudinea vietii vesnice. Este darul la care fiinta noastra aspira din adâncurile ei in mod constant, chiar daca adeseori suntem absorbiti de problemele cotidiene, pur pamântesti. Sarbatoarea pascala recapituleaza an de an evenimentul consumat in istorie la „plinirea vremii” si ne invita sa o intelegem in toata dimensiunea ei sacra, teologica, liturgica si traditionala, smulgându-ne, cel putin pentru câteva momente, din grijile firesti ale lumii.

In aceasta mareata zi, Sfânta Biserica ne cheama sa ne ridicam din amortirea sufleteasca si, ca oarecând femeile mironosite, sa mergem la mormântul Domnului, adica in orice lacas de inchinare, ca sa fim intâmpinati si noi, ca si ele, de „doi barbati in vesminte stralucitoare”, care ne vor spune ca Hristos a inviat din morti, cu moartea pe moarte calcând si celor din morminte viata daruindu-le! Acest imn este de fapt marturisirea pe care purtatoarele de miruri au facut-o apostolilor, si care, la rându-le, au transmis-o lumii, ajungând din generatie in generatie pâna la noi, cei care, intelegând prin credinta acest adevar fundamental, vietuim cu speranta propriei invieri duhovnicesti si a trecerii in Imparatia plina de lumina a lui Dumnezeu. Aceasta e marturia pe care o face Sfânta noastra Biserica de veacuri, fara incetare, intreaga ei viata fiind patrunsa de frumusetea si lumina invierii Mântuitorului. Aceasta e marturia pe care si noi, fiii Sfintei Biserici a lui Hristos, o confirmam si afirmam, vadind prin cuvânt si fapte credinta noastra nestramutata in Inviere.

Pastele de anul acesta sa fie un imbold al misionarismului si al reevanghelizarii lumii in care traim! Viata secularizata de astazi, din pacate s-ar traduce prin trairea erei postcrestinismului. Sa nu fie! Timpuri neprielnice pentru cuvântul lui Dumnezeu au mai fost in istorie, asa cum Iisus a iesit din mormânt si Biserica s-a organizat mai intâi in pamânt, adica in catacombe. Aproape 300 de ani au durat persecutiile impotriva crestinilor la inceputurile existentei sale. Acestea s-au terminat oficial in timpul imparatului Constantin cel Mare, care a promulgat acel decret de la Mediolan, din anul 313, prin care a dat voie crestinilor sa se manifeste liber in lume. Destinul imperial si religios al lui Constantin a stat sub semnul biruitor al crucii si al intâlnirii cu Hristos inviat, de aceea si emiterea Edictului nu a fost decât un rezultat firesc al acestei experiente, care marturiseste invierea istorica a crestinismului din catacombele suferintei si faptul ca intâlnirea personala cu Hristos inviat are o traiectorie ce trece invariabil prin experienta crucii.

†IOACHIM Bacauanul,

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului si Bacaului

Cuvântul pasca poate insemna: un fel de paine nedospita care e mâncata de evrei religiosi in timpul Pastelui Evreiesc; un cozonac special mâncat de crestini, de Paste.

Pentru evrei, pasca se face dintr-un aluat nedospit, obtinut dintr-un amestec de apa si una din cele cinci cereale: grâu, secara, orz, ovaz sau alac. In traditia evreiasca, pasca e poreclita „pâinea saracilor”, din cauza faptului ca evreii saraci continuau s-o manânce si dupa Paste. Cartea Exodului povesteste despre faptul ca evreii au plecat in mare graba din Egipt si n-au avut timp sa-si pregateasca pâine dospita. In amintirea acestui eveniment, evreii manânca timp de opt zile numai pasca (in loc de pâinea dospita, obisnuita).

Pentru crestini, obiceiul de Paste de a mânca miel si pasca este legat de ritualul pascal evreiesc. In datina ebraica, mielul se manânca ritual cu azima (pâine nedospita) si cu ierburi amare, pentru a aduce aminte de greutațile indurate in robia egipteana. La Cina cea de Taina, Isus si apostolii au mâncat miel dupa ritualul evreiesc, iar azima este reprezentata de pasca. Pentru crestini, mielul, pasca si vinul sunt simboluri cu noi semnificații: mielul este Isus Hristos, care isi accepta sacrificiul. Pasca frânta si vinul turnat semnifica sacrificiul christic. Pasca este preparata in ajunul Invierii. Adevarata pasca este aceea care se taie in bucatele mici, se pune in pachetele si se duce la biserica pentru a fi sfintita. Bucatile de pasca sunt duse acasa si pastrate pentru a-i face pe credinciosi partasii binecuvântarii lui Dumnezeu, având puterea de a alunga bolile si necazurile.

La crestini,  pasca este o pâine rotunda si dulce, gustoasa, plina de tot felul de mirodenii si condimente delicioase, foarte diferita de pasca evreilor.
Mai des decât cozonacii de paste, pasca este adusa obligatoriu la biserica, pentru a fi sfintita, multi dintre crestini crezând sincer ca astfel vor beneficia de protectie impotriva raului si a bolilor, daca vor consuma câte o portie de pasca pe durata intregii sarbatori a Sfintelor Paste. Prin stropire cu vin, pasca devine ritualic o reprezentare a jertfei Mântuitorului, putându-se astfel observa sacrificiul care include trupul si sângele.

La Radauti, in 2009, a fost pregatita cea mai mare pasca din lume. Ea a cânarit 170 kilograme si a avut un diametru de doi metri si o grosime de peste zece centimetri. Dintre ingrediente n-au lipsit 300 de oua, 45 kg de brânza de vaci si 3 kg de stafide. Pasca gigant a devenit aici o traditie si este preparata an de an, in Vinerea Mare. Recordul celor de la Radauti a fost doborât de  bucurestenii de la Vitantis Shopping Center, doi ani mai târziu, care au oferit o pasca uriasa: avea un diametru de noua metri. Ea a fost preparata de cinci cofetari care au folosit, intre altele, 30 de kilograme de faina, 1,5 kilograme de drojdie de bere, 1,8 kilograme de zahar, 12 litri de lapte, 300 de oua, 45 kilograme de brânza de vaci, 3 kilograme de smântâna, 6 kilograme de unt, 1,2 kilograme de coaja de lamâie si portocala, 6 kilograme de stafide si 3 kilograme de gris si sare.

Simion Hârnea, in „Datinele si obiceiurile noastre de la Sarbatorile Pastelor” (Biblioteca Populara „Comoara Vrancei”, 1931), scrie despre zelul manifestat de gospodine la pregatitul si coptul pastilor. Acestea isi dadeau silinta ca, prin dibacia si priceperea lor, sa realizeze ceva foarte bun, pentru a se putea fali de sarbatori: „Sa zica oricare: <<Halal de mâna care a facut pasca asta>> si sa nu pateasca precum unele nepricepute care, in loc de pasca frumoasa si cu gust placut, scoate câte-o burca neagra, necrescuta si de cele mai multe ori cruda, care se incleioseaza in gura, de-ti vine s-o arunci la câini. Despre acestea, câte un sugubat de batrân, cu duh la vorba spune, mai mult in râs: <<Chica-i-ar mâna sa-i chisi celei care a trudit pânea asta. Ca biata pâne, a pazit-o bunul Dumnezeu de seceta, de grindina, de vânturi mari si puhoae, numai de mâna cea ra n-a putut fi scapata!>> Pentru aceasta dar, femeile poarta atâta grija de pasci, casnindu-se sa le faca cu dichis, ca sa nu dea prilej de vorbe urâte si s-ajunga de râs in sat”… De luat aminte… Aveti grija la ce cofetar faceti pasca…