24 aprilie 2024
ContrasensZgomot de fond

Zgomot de fond

Dezbatem in fiecare zi teme care ni se par de maxima importanta si ne enervam si ne certam pentru ca opinia noastra este contrazisa de opiniile celorlalti. Pierdem timp si energie pentru ca un ministru a spus o vorba, un presedinte a facut o acuzatie sau un politician a declarat ceva.

Suntem prinsi intr-o rutina a mestecarii informatiei, a analizarii stirilor livrate de cabinetele ministrilor, de agentiile de presa, de televizoare, sarim de la o ideea la alta, de la o informatie la alta informatie si ni se pare ca sunt mereu stiri noi nerealizând ca, de fapt, sunt aceleasi faze reciclate. Ca doar numele actorilor se schimba si piesa ramâne aceeasi.

In acest timp, tratam cu indiferenta idei care merita sa fie analizate si dezbatute. Pentru ca nu mai avem timp si de ele, le-am inghesuit undeva intr-un cotlon din care le mai scoatem rar la aerisit. Ignoram cu desavârsita eleganta teme formate acum multi ani, din lecturi, din conversatii cu prietenii sau din vizionarea vreunui film cu adevarat bun.

Undeva, in adâncul fiintei noastre stim, insa, motivul pentru care ne complacem in aceasta minciuna. Stim ca, daca vom curata tot zgomotul de fond, n-ar mai ramâne mare lucru din existenta noastra. Si vom constientiza dureros ca traim o viata bazata pe minciuni si nu pe adevaruri, ca ne pasa mai mult de forma si ignoram fondul, ca preferam sa ne bombardam vietile cu nimicuri, in loc sa cheltuim energie pentru ceva profund.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri