Acasă Blog Pagina 3570

O batrana a murit dupa ce a cazut din patul de spital

    O bătrână din Bacău a suferit răni grave după ce a fost lăsată nesupravegheată şi a căzut de mai multe ori din pat, informează România TV.

    Femeia în vârstă de 66 de ani a ajuns la spital în luna februarie cu o fractură la şold. La mijlocul lunii aprilie, femeia a mers din nou la Spitalul Judeţean din Bacău pentru control. Medicul care a operat-o a constat că dispozitivul pe care i-l montase s-a deteriorat, aşa că a decis să o interneze din nou şi să o supună unei noi intervenţii chirurgicale.

    Imediat după operaţie bătrâna s-a trezit, era conştientă, doar că în cursul nopţii, aceasta a căzut din pat şi a fost descoperită în zorii zilei de cadrele medicale. Femeia pierduse foarte mult sânge, iar starea sa s-a agravat.

    Rudele îi acuză pe medici că după intervenția chirurgicală, femeia nu a mai fost supravegheată.

    În replică, purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, Mirela Romaneţ, afirmă că după operație a fost necesară imobilizarea pacientei, deoarece, în ciuda recomandărilor specialiştilor, aceasta a coborât din pat şi a căzut.

    În acest caz se aşteaptă rezultatele necropsiei pentru a se stabili cu exactitate de ce după o banală operaţie la şold, bătrâna s-a stins.

    Gala Star, a treia zi: CINE SUNT?

      Cu trei reprezentatii in concurs, doua spectacole extraordinare, o lectura publica neasteptata, dar binevenita si inca una anuntata, tot neasteptata, dar amanata, cea de-a treia zi a Festivalului International al Recitalurilor Dramatice Gala Star se inscrie in seria intamplarilor „simple”, raspunsuri la intrebarea CINE SUNT?

      Zborul lui Brancusi

      Ziua de duminica, 26 aprilie, a debutat in cadrul Galei Star, la ora 11, in Sala Mare a Teatrului Municipal Bacovia – organizatorul evenimentului alaturi de Primaria municipiului Bacau – cu un spectacol de pantomima sustinut impecabil (asa cum eu, simplul spectator l-am perceput) de artistul George Ciolpan (Brasov), un spectacol omagiu adus sculptorului Constantin Brancusi. O prestatie uluitoare data de sincronizarea gest – muzica perfecta, mesajul clar, coloana sonora superba, coerenta „marturisirii” fara vorbe a unei povesti adevarate despre drumul lui Brancusi spre „Coloana Infinitului”, despre actul creatiei in diferitele ei forme de concepere si materializare, meditatie, zbor. „Nu am cautat, in toata viata mea, decat esenta zborului! Zborul, ce fericire!”, a incheiat Brancusi spovedania despre creatie, tradusa prin pantomima, impecabil, de George Ciolpan. Spectacolul „Pasarea in vazduh” e de vazut oriunde, oricand, pentru ca te va face sa-ti raspunzi, dincolo de numele pe care-l porti, la intrebarea „cine esti?”. Nota noastra, 8.50. Starea personala: de la Masa Tacerii pana la Coloana Infinitului, voi face un popas la Poarta Sarutului.

      Fetita care cara in ghiozdan fluturi in loc de manuale

      O definire a eului feminin ne-a oferit-o apoi, prin gratie si vibratie, in sapte trepte, pret de 50 de minute, artista Baczo Tunde (Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timisoara), in cadrul spectacolului – al doilea de pana acum, din punctul nostru de vedere, cu sanse mari de adujdecare a Trofeului Gala Star – „7/7”. O prestatie atat de frumoasa si armonioasa, atat de incarcata de mesaj si atat de intens generatoare de emotii si gasiri de sensuri pentru „cine esti?”, spectacolul de teatru-dans al lui Baczo Tunde m-a lasat, pe mine cel putin, fara grai. si o sala plina, in aplauze in picioare, minute in sir. Cine sunt eu? Fetita din anii de scoala care in ghiozdanul mai mare si mai greu de cat mine purta in loc de manuale, fluturi , adolescenta luata de val intr-o lume cu rochii de paiete croita de canalele TV, mama, femeia de cariera, nevasta, gospodina abandonata in sine pentru truda facerii de paine pentru fiecare zi… Intre ele, cine, totusi, sunt? O metafora de nota zece, un spectacol care, oriunde in lumea asta ar ajunge, ar ridica publicul in aplauze pentru minute in sir.

      Partul deranjant al lui Dali

      Tot cu intrebarea „cine sunt?”, chiar daca intr-o cu totul si cu totul alta abordare, m-a lasat si Kocsardi Levente (Timisoara), cel care a avut curajul, marele curaj! (altii i-ar spune „prosta inspiratie”) sa joace un spectacol de nisa intr-un Festival adresat unui public general. „Arta partului sau Conferinta Daliniana a contelui De La Trompette”, spectacol in regia actorului, lucrat pe texte din „Jurnalul unui geniu” de Salvador Dali, a fost primul (speram ca si ultimul) din cadrul Galei care a facut ca parte din public – pe nedrept si nepoliticos!, imi asum opinia – sa paraseasca sala in timpul desfasurarii lui. E adevarat, au existat hibe de regie, spectacolul a fost prea lung, asta nu justifica insa, repet, din punctul meu de vedere, parasirea de catre public a salii. Parasire inclusiv de catre cei care si-au adjudecat statutul de oameni de cultura si care, culmea, necontenind sa vorbeasca despre bune maniere si valori oriunde si oricand, soptesc totusi in timpul spectacolelor si, uneori, mai uita chiar sa-si inchida telefoanele mobile. Nu, nu spectacolul lui Levente i-a deranjat ci… sunt cinica, desi nu-mi sta in caracter, tocmai partul lui… SALVADOR DALI! Trecand peste asta, spectacolul are de la noi, nota 7.

      In afara concursului

      Neprogramat, dar binevenit, a fost, in cadrul celei de-a zecea editii a Galei Star – ziua a treia – momentul de lectura publica sustinut de actorul Bogdan Matei (gazda, totodata, alaturi de actrita Florina Gazdaru, a Galei), in Cafe du Theatre, a unor fragmente din lucrarea castigatoare a Sectiunii Monodrama din cadrul celei de –a noua editii a Festivalului, „Monolog in doi cu moartea la usa” de Mircea M. Ionescu. Pentru 40 de minute, Bogdan Matei, in prezenta autorului textului si a prietenilor lui, a intrat in pielea personajului – autorul insusi, pentru a impartasi emotionant, intens, dureros, dar optimist totodata, turnura pe care viata acestuia a luat-o din momentul in care a primit diagnosticul de cancer. O poveste despre curaj, o poveste terapeutica mai mult decat o lectie de literatura din punctul meu de vedere.

      Un spectacol care pe mine m-a ridicat sincer in aplauze a fost cel sustinut, pe seara, in Sala Studio, de actorul Alexandru Bogdan ( laureat al Marelui Premiu si al Trofeului Gala Star, editia 2012),”Sublocotententul Gusti” (dupa Arthur Schnitzler, in adaptarea si regia lui Alexandru Bogdan). „Cine sunt?” a fost, evident – urmarind o poveste trista, dar nu rupta de realitate, a unui sublocotenet care ajunge sa-si puna capat zilelor doar (aparent, DOAR) pentru ca un bucatar l-a facut „gagauta” – , intrebarea la care continui sa caut raspuns intr-o lume creata de norme si valori impuse, in care stima de sine este umilitor, calcata in picioare.

      A treia zi de Gala s-a incheiat cu recitalul Danielei Vrinceanu (actrita la Teatrul Municipal Bacovia), „Amalia respira adanc”, de Alina Nelega, in regia Firutei Apetrei, spectacol castigator al Premiului Cel mai bun One Women Show la a III-a editie a Galei Star, 2008. O poveste emotionanta despre trezirea, culmea, prin moarte, dintr-un vis urat numit viata unei femei – victima a ororilor regimului comunist. O lectie, totodata, desigur, despre „cine sunt…”

      [wonderplugin_gallery id=”224″]

      Coperta

        coperta

        “Cazul Kalmuski”: Scriitorul isi va imparti, astazi, cartile in Piata Tricolorului

          Doru Kalmuski, unul dintre cei mai importanti scriitori bacauani, membru al Uniunii Scriitorilor, autor a peste 15 volume de proza, a initiat un protest inedit si radical: lansarea prin incinerare a intregii editii a ultimului volum tiparit “Conspiratia iudaica”, in ziua de 27 aprilie, ora 18,00, in fata primei biblioteci din Bacau, vizavi de Hotelul Decebal.

          Doru Kalmuski a facut toate demersurile necesare, conform legii, la Primarie, Pompieri si Politie, pentru a-i aproba desfasurarea protestului, insa, prin adresa nr. 25.956/23.04 2015, Primaria Bacau, prin semnatura viceprimarului Vasile Tescaru ii comunica solicitantului ca, in urma analizei in Comisia de avizare a manifestatiilor publice, avizeaza favorabil desfasurarea activitatii de protest din ziua de 27 aprilie, ora 18,00, insa in fata Palatului Administrativ din Piata Tricolorului, fara utilizarea unei surse de foc.

          Contactat de Desteptarea, scriitorul Doru Kalmuski ne-a declarat: “Intrucât nu a fost acceptata lansarea-protest în locatia si conditiile initiale, aceasta va avea loc astazi, 27 aprilie, în fata Prefecturii Bacau, ora 18,00. Celor prezenti, care considera justificata si necesara aceasta atitudine, le voi oferi gratuit, în limita exemplarelor disponibile, volumul Conspiratia iudaica.”

          Astazi incep inscrierile in Programul Rabla 2015

          Posesorii persoane fizice de automobile vechi care doresc sa-si schimbe masinile se pot inscrie, de astazi, 27 aprilie, in Programul Rabla 2015. Inscrierile se fac la un producator de automobile sau la un dealer autorizat, pentru rezervarea tichetului de 6.500 de lei pentru achizitionarea unei masini noi la casarea uneia mai vechi de opt ani.

          Totodata, beneficiarii pot ceda prima de casare în favoarea altor persoane care doresc sa îsi cumpere o masina noua. În plus, cei care participa la program pot beneficia de ecobonusuri, la achizitionarea unor autoturisme cât mai nepoluante. Valoarea eco-bonusurilor este urmatoarea: 750 de lei la achizitionarea unui autovehicul nou al carui motor genereaza o cantitate de emisii de CO2 mai mica de 100 g/km, în regim de functionare mixt, potrivit mentiunilor înscrise în certificatul de conformitate al autovehiculului nou; 1.500 de lei la achizitionarea unui autovehicul nou cu sistem de propulsie hibrid (tehnologii hibrid conventionale) si 2.500 de lei la achizitionarea unui autovehicul nou electric hibrid (tehnologii avansate de tip plug-in).

          Pot fi cumulate maxim doua eco-bonusuri, cu mentiunea ca aceasta se poate realiza numai între un eco-bonus de 750 de lei si unul din celelalte doua categorii.

          Producatorii sau dealerii auto au fost validati, în Program, de Administratia Fondului pentru Mediu, iar lista contine 25 de nume.

          În cadrul programului Rabla 2015, cu o valoare totala de 200 milioane lei, a fost alocat un numar de 20.000 de tichete pentru persoane fizice si 5.000 de tichete pentru persoane juridice si institutii publice.

          „În urma dezbaterilor, s-a ajuns la concluzia ca este nevoie de acordarea unor eco-bonusuri diferentiate, cu o valoare mai mare pentru autoturismele care polueaza cel mai putin. Consideram ca aceasta decizie reprezinta înca un pas spre un program Rabla 2016 pe care ni-l dorim suta la suta ecologic.”
          Gratiela Gavrilescu, ministrul Mediului, Apelor si Padurilor.

          Concursurile elevilor sau ale profesorilor?

            Elevii si profesorii de la Colegiul National de Arta „George Apostu” Bacau au pus pe tapet, fara frica, toate neregulile si nedreptatile care se intâmpla in premierea participantilor la olimpiadele nationale. Si nu de acum. Ci de ani de zile. Numai ca, in acest an, situatia nu a mai putut fi tolerata. Cel putin de ei.

            „Ma bucur ca nu sunt singura care vede «detaliile» din cadrul Olimpiadei Nationale de Muzica. Din pacate, dupa 6 ani de experienta cu «dânsa», mi-am dat seama cum se pune in valoare tot ce tine de cunostinte, pile, ochi frumosi. De la an la an, eforturile, munca, studiul, daruirea sunt din ce in ce mai transparente, facând loc doar celor care stiu sa se afirme doar prin mizerii. Sincer, am incheiat acest «fenomen» cu o mare dezamagire. Rusine voua, cei care stiti sa va bateti joc de munca elevilor si care stiti sa apreciati nesimtirea, fitele si tot ce tine de un moral murdar. Pe restul, va felicit din toata inima pentru ca sunt elevi care-si merita locurile si toate laudele. Iar corectitudinea voastra, dragi profesori din jurii, este uitata de mult timp.”

            Acesta este mesajul pe care Ana Eliza Dragoi, eleva la Colegiul National de Arta „George Apostu” Bacau, in clasa a XII-a, l-a postat pe facebook imediat dupa Olimpiada Nationala de Interpretare (ea fiind concurenta la percutie). O olimpiada de la care ea a plecat dezamagita, intrigata, neinteleasa de „jurati”, nedreptatita. Desi spune ca s-a prezentat foarte bine pe scena (si o credem pe cuvânt pentru ca ii stim performantele muzicale de la alte concursuri, gale si festivaluri, despre care am mai scris in cotidianul nostru), Eliza nu a primit niciun premiu. Numai ca nu asta a infuriat-o, ci, dupa cum spune, lipsa de profesionalism din partea membrilor comisiei.

            „Nu se poate ca participanta care scapa betele pe jos, se opreste din cântat, priveste comisia in timpul evolutiei din concurs, care la inceput, când a intrat pe scena, in loc sa cânte, a cerut sa se incalzeasca, o concurenta care chiar nu a fost buna, sa ia locul I. Groaznic. Aceasta problema e mai veche, dar acum lucrurile au mers mult prea departe. Nu ma deranjeaza ca nu am luat niciun premiu, ci ca a câstigat cine nu trebuia. Imi pare rau ca inchei un astfel de capitol (fiind in ultimul an de liceu) atât de urât. Au mai fost si altii care s-au revoltat, dar nu au avut curajul sa spuna nimic. Eu sunt pur si simplu dezgustata. Noi, cei mai mari, suntem caliti, dar cei mici nu inteleg deloc lucrurile astea si s-ar putea sa le afecteze in evolutia lor ulterioara si chiar in cariera”, ne-a declarat si noua eleva de la „Arte”, când a revenit acasa.

            Revoltata, Eliza acuza membrii juriului care „nu apreciaza deloc valoarea, care nu fac decât sa demoralizeze concurentii si asta nu e corect. Pentru cine sunt aceste concursuri, pentru noi, elevii, sau pentru ei, profesorii?”

            Nereguli vazute prin ochii unui concurent

            Tot Eliza a mai observat in acest an anumite disfunctionalitati in organizarea olimpiadei: nu s-a stiut deloc componenta juriului (desi aceasta trebuia afisata pe site-ul olimpiadei), nu s-au dat deloc premii speciale, au fost (iar asta e o practica de ani de zile) evaluati „la gramada” toti concurentii, indiferent daca erau din clasa a IX-a sau de a XII-a, desi e vorba de repertorii diferite, de ani diferiti de studiu, de experienta, in cazul celor mai mari. Apoi, dupa acordarea premiilor s-a aflat ca unul dintre profesorii din juriu era acolo doar in calitate de invitat de onoare, nicidecum cu drept de notare.

            Dezgustat si cu o decizie definitiva: nu mai participa la olimpiade

            Si colegul Elizei Dragoi, dar din clasa a XI-a, Mihail Caloianu, care a participat la aceeasi olimpiada, dar la instrumentul pian, sustine ca e dezgustat de tot ce a vazul in concurs si a decis: nu mai participa niciodata. Desi a obtinut premiul III, inca e indignat de ceea ce a vazut si trait acolo.

            „Nu numai eu am fost dezavantajat. E o situatie care se tot repeta, dar anul acesta a ajuns la un nivel care deranjeaza. Ideea principala este ca s-a ajuns ca aceste olimpiade sa conteze mai mult doar prin sustinerea pe care o ai si nu pentru valoarea ta sau a evolutiei tale de pe scena”, ne-a spus elevul, de altfel un interpret de exceptie, apreciat in multe concursuri nationale, de un an si internationale, care a dus renumele liceului chiar si in Europa.

            „Da, e adevarat ca, in principiu, sunt trei mari centre de influenta in România pe acest domeniu – Cluj, Iasi, Bucuresti – dar s-a ajuns la o exagerare deranjanta. Nu ai cum sa promovezi, sa ridici, sa premiezi, sa feliciti numai elevii anumitor profesori care au norocul de a fi din aceste centre. Sunt de acord sa atraga studenti spre ei, e corect, dar ar trebui sa se aprecieze valoarea reala a concurentului, nu numai numele lui, profesorul pregatitor sau orasul de unde provine. Am avut la clasa mea un elev promovat in cei 8 de exceptie, dar sincer nu avea ce cauta in aceasta olimpiada.

            Am experienta concursurilor, a festivalurilor, dar ce am vazut anul acesta in olimpiada nationala m-a dezgustat definitiv. Unde e valoare, nimic de comentat. Numai ca se pare ca aceasta nu mai conteaza. Decât sa-mi concentrez timpul, efortul si studiul pe un astfel de concurs, pentru ca la final totul sa aiba un gust amar, mai bine nu mai particip in olimpiadele nationale si ma indrept spre competitii corecte.

            Am peste 50 de participari la alte concursuri nationale, am experienta, dar ce a fost acum la Nationala, este ceva ce nu mai pot accepta. Am auzit colegi care, tot din cauza nedreptatii in evaluarea finala, au spus ca se lasa de cântat sau isi schimba instrumentul. Nu e corect. Ar trebui ca cei in drept sa intervina. Si cel mai corect ar fi sa existe posibilitatea de contestatie, iar evolutiile sa fie inregistrate”, a mai declarat Mihail Caloianu.

            „Iasiul trebuie sa mearga mai departe”

            Aceste atitudini deranjeaza. Asta e clar. Numai ca pâna acum nimeni nu a avut curajul sa o spuna. „Acum 3 ani, la un concurs coral de la Iasi, unde am fost si eu in juriu, corul nostru pur si simplu a fost descalificat. Eu nu am avut drept de notare, dar fiind acolo, am vazut reactia publicului, am vazut cum au evoluat cei care au fost favorizati sa mearga mai departe. Fiind organizat la Iasi, trebuia ca tot Iasiul sa câstige.

            Asa s-a spus: «Iasul trebuie sa mearga mai departe». Si asta era acum trei ani. O alta problema, generalizata de altfel, e faptul ca an de an in juriu sunt mereu aceiasi membri – aici fiind incalcata si metodologia de organizare care prevede clar ca juriul trebuie tras la sorti. Cel mai corect ar fi ca in aceste competitii – olimpiade, concursuri etc – sa se inregistreze fiecare evolutie si, apoi, sa existe drept de contestatii. Or, asta, acum, nu se face”, a spus-o raspicat si prof. Antonela Leahu, directorul adjunct al Colegiului de Arta Bacau.

            Sustinerea profesorilor

            „Trebuie sa se inteleaga ca in aceste olimpiade nu concureaza scoala, ci copilul. Astfel de nedreptati nu fac decât sa descurajeze elevul, sa-si piarda increderea in el. Ceea ce s-a intâmplat acum trei ani la Iasi, cu corul nostru de la gimnaziu, s-a intâmplat si anul acesta cu corul «Armonia».

            Tot Iasiul a luat locul I si a mers in etapa urmatoare. Ma bucur ca cei doi elevi din liceul nostru au avut curajul sa ia atitudine, iar noi ii sustinem”, a aratat si prof. Dana Birzu, directorul colegiului.

            Evaluarile la interpretare sunt subiective, e clar, o spune si profesorul Florin Blaj, amintind de faptul ca, tot acum trei ani, a avut si o experienta asemanatoare cu eleva Georgiana Paduraru.

            „E foarte buna, o stie toata lumea, a confirmat ca asa este in evolutia ei. Atunci nu a primit niciun premiu, la canto traditional, desi a cântat impecabil. A fost un moment greu in viata ei, a demoralizat-o enorm. Si tot juriul a fost cel care a decis, iar presedinte era chiar Gheorghe Zamfir. S-au mai facut demersuri in acest sens, s-au mai ridicat voci, dar se pare ca nu se doreste sa se schimbe ceva”, a acuzat si profesorul Florin Blaj, de la acelasi colegiu bacauan. Si exemplele cred ca sunt mai multe (chiar si la alte discipline). Numai ca nu sunt spuse (asumate).

            Olandezii renoveaza Centrul de Recuperare

              Asociatia “Betania” se pregateste de o noua investitie: reabilitarea Centrului de Recuperare pentru copiii cu dizabilitatI neuro-motorii. Lucrarile vor costa aproximativ 110.000 de euro, suma ce va fi acoperita de finantatorii din Olanda si de Fondurile Elvetiene.

              “Renovarea consta in izolarea centrului si realizarea unui sistem nou de ventilatie deoarece apa e foarte calda si se formeaza condens, ceea ce distruge peretii”, arata Andre Muit, presedintele Asociatiei “Betania”.

              Lucrarile vor fi realizate de voluntari sositi din Olanda special in acest scop. Andre Muit mai planuieste, tot pentru 2015, si extinderea Centrului de Recuperare intrucât cererea de servicii este foarte mare. In prezent, aici pot beneficia de terapie 30 de copii/zi, urmând ca dupa extinderea capacitatatea centrului sa creasca la 80-100 de copii/zi.

              Se restrictioneaza accesul autoturismelor in curtea Spitalului Judetean

                – toate intrarile in curtea unitatii medicale vor fi dotate cu bariere ce se vor ridica doar pe baza unui card de acces

                Rafo incepe demolarea constructiilor inutile

                Societatea Rafo Onesti a solicitat de la Agentia pentru Protectia Mediului Bacau acordul de mediu cu privire la proiectul de desfiintare a unor constructii si pentru demontarea utilajelor si instalatiilor aferente acestora.

                Este vorba de 14 constructii si de instalatia CT-RV din incinta rafinariei. „Acordul de mediu – am aflat de la consilierul de imagine al societatii, Ion Marian – a fost solicitat pentru instalatiile vechi, in special din ceea ce numim rafinaria veche, si de constructiile aferente acestora, precum tablourile de comanda si alte asemenea constructii, care nu vor mai fi folosite niciodata, dar care odata aflate in picioare sunt purtatoare de taxe si impozite.”

                Ion Marian a mai precizat ca nu este vorba de taierea instalatiilor aflate in conservare si care ar putea fi repornite oricând. Asa cum am informat deja, actionarul majoritar al Rafo, Iakov Goldovskyi, a anuntat pregatirea „Strategiei reorganizarii productiei, modernizarii si dezvoltarii Rafo pâna în 2018”, prin care se urmareste modernizarea si repornirea Complexului Cracarii Catalitice si a instalatiilor de cocsare, pentru prelucrarea rentabila din punct de vedere economic a pacurii de distilare atmosferica livrata din Rusia (pâna la 1,2 milioane de tone pe an) si a gazului condensat din România (pâna la 250.000 de tone pe an) în produse usoare de calitate Euro 5 si cocs.

                Iakov Goldovskyi a mai spus, cu aceasta ocazie, ca intentia de a se taia in rafinarie o parte dintre instalatii, pentru valorificare la fier vechi, viza numai partea veche si neintrebuintata a complexului de rafinare, iar prin valorificarea acestora sa fie acoperite cheltuielile curente ale intreprinderii, in care lucreaza peste 400 de oameni.

                Stiinta merge Mai Departe. De vazut, insa, si cum!

                Jucatorii ramânând pe baricade in ciuda dificultatilor financiare, invingând Minaurul intr-un meci de poveste si cântând apoi impreuna cu suporterii „Stiinta nu moare”. Semnalele de alarma trase in ultimele saptamâni de toti componentii lotului, incepând cu portarul Raducu Tamas si incheiind cu capitanul Ionut Rotaru.

                Mesajele de revolta ale antrenorului Mateo Garralda, mai intâi postate pe facebook si apoi facute publice intr-o conferinta de presa organizata ad-hoc la Sala Sporturilor. Toate ne arata ca Stiinta Municipal Dedeman vrea sa mearga mai departe. Mai departe insemnând nu doar “dubla” cu Minaur, din returul play-off-ului Ligii Nationale, valabila pentru calificarea in 1-4. Mai departe, deci. Dar nu asa!

                Mai exact, nu cu salarii neachitate luni la rând, cu jucatori evacuati din apartamente pentru neplata chiriilor de catre club, cu spectrul dizolvarii lotului si cu viitorul invaluit in perdeaua de fum a incertitudinii. Stiinta MD se afla intr-un moment de rascruce. Indiferent de situatie, echipa, care are suportul Clubului Sportiv Stiinta Bacau, isi va continua activitatea. Ramâne insa de vazut si cum; aici, de fapt, e buba.

                Problema restantelor

                Una din principalele probleme o constituie acoperirea salariilor antrenorilor si handbalistilor in aceasta prima parte a lui 2015. Din punct de vedere legal, problema nu poate fi rezolvata cu ajutorul viitoarei finantari din partea municipalitatii pe Legea 350/ 2005, indiferent de cuantumul acesteia.

                Singura varianta ar fi o sponsorizare din mediul privat, prin care sa se achite restantele salariale si, implicit, sa se evite sanctiuni din partea FRH. Iar sanctiunile reprezinta o amenintare reala si o piedica serioasa pentru viitorul gruparii bacauane. Handbalistii au conventii civile cu Asociatia Top Sport (care se afla in insolventa, in ciuda faptului ca, anul trecut, a primit o sponsorizare de 5.750.000 de la bugetul local) si contracte, inregistrate la Federatie, cu Stiinta Municipal Dedeman.

                In cazul in care, pentru a-si recupera banii, antrenorii si jucatorii vor actiona in instanta Asociatia Top Sport, gruparea sportiva Stiinta MD nu este afectata in vreun fel. Dar daca pagubitii isi vor depune memorii la Federatie, atunci Stiinta MD risca sanctiuni sportive serioase.

                Interzis la transferuri

                Una dintre sanctiuni ar putea fi interzicerea efectuarii de transferuri. Or, aceasta masura luata de FRH ar afecta din plin parcursul echipei de la vara incolo, daca, in paralel, jucatorii ar decide sa paraseasca in corpore gruparea bacauana.

                O parte din lot se afla la final de contract, o alta parte e legata prin acorduri scrise pâna pe 31 decembrie 2015 sau pâna la finalul sezonului 2015-2016 (Grigoras, Iancu, Pinnonen, Câmpan, Bondar, Carali etc). In cazul in care nu-si vor primi restantele, handbalistii care inca mai au contracte (de ceilalti nici nu mai pomenim) isi vor face bagajele. Cu cine sa continue echipa campionatul de Liga Nationala?

                Cu juniorii cu dubla legitimare Stiinta MD/ CS Stiinta Municipal (fosta CSM 2010) si cu cei trei-patru jucatori ramasi de la „satelitul” Stiinta MD II, desfiintat iarna trecuta? Asta ar insemna retrogradare sigura, ceea ce nu ar mai justifica in vreun fel nici finantarea echipei de catre municipalitate pe 350/ 2005. Asadar, pentru ca echipa sa continue, iar finantarea nerambursabila sa-si gaseasca un suport real, e nevoie ca restantele salariale sa fie acoperite. Macar in cazul jucatorilor care mai au jumatate sau inca un an de contract.

                Cu Armanu inainte?

                Si acum, finantarea pe 350/ 2005. Iesirea din scena a Asociatiei Top Sport condusa de Constantin Apostol, cumatrul condamnat intr-un dosar de frauda cu fonduri europene al primarului Romeo Stavarache (si el cercetat penal) pune punct unei perioade care ridica mari semne de intrebare referitoare la „sifonarea” banului public in numele echipei de handbal masculin Stiinta MD. Vice-campioana României spera sa ramâna in circuitul finantarilor pe 350/ 2005 prin intermediul unei alte asociatii.

                Deocamdata, in afara faptului ca se vehiculeaza numele lui Gabriel Armanu, creditat ca viitor manager al echipei, nu exista date clare despre numele si conducerea asociatiei care va accesa un proiect de finantare nerambursabila. Sedinta de Consiliu Local de joia trecuta, care a dat o forma Ghidului Solicitantului pentru domeniul Sport (cofinantare de 10% din suma primita si limitarea maxima a grantului la 3.500.000 lei) a marcat, practic, startul concursului de proiecte.

                Ramâne de vazut care va fi asociatia care se va inscrie in cursa finantarilor nerambursabile in numele Stiintei MD si ce ecou economic va gasi proiectul sau. De acest proiect, dar si de sprijinul mediului privat, care sa achite salariile restante ale echipei, se leaga viitorul Stiintei Municipal Dedeman. Viitorul bate deja la usa: cine deschide?

                Fotbal/ Liga a II-a: Golul lui Curiliuc si debutul lui Enea

                Gloria Buzau – SC Bacau 2-1 (1-1)

                Fotbal/ Liga a III-a: Totul intr-o repriza

                Aerostar – Bucovina Pojorâta 3-2 (3-2)

                Somerii nu s-au inghesuit la bursa locurilor de munca

                – Unii tineri au venit total nepregatiti – Au fost prezenti mai putin cu 150 someri fata de numarul locurilor de munca ofertate

                “Eroi au fost, eroi sunt inca”

                Profesorul de istorie de la Scoala Gimnaziala din Beresti Tazlau, Dumitru Viorel Georgian, continua un interesant si benefic proiect regional “Unirea românilor, un vis de secole”, aflat la editia a doua, la care participa mai multe scoli din zona Moinesti si din Bacau. Vineri, 24 aprilie, formatiile artistice de la scolile “Stefan Luchian” (coord. prof. Corina Stoian), “Tristan Tzara” (coord. prof. Anca Mares si Otilia Purcaru), Colegiul Tehnic “Grigore Cobalcescu (coord. prof. Ancuta Raluca)” din Moinesti, Colegiul National Catolic “Sf. Iosif” Bacau (coord. prof. Sebastian Bunghez), “Stefan cel Mare” Zemes (coord. prof. Raluca Palade), scolile din Beresti Tazlau si Turluianu (coord. prof. Denisa Dumitru, Viorel Dumitru si Gabriel Lungu), Sc. Gimnaziala Ardeoani (coord. prof. Cornelia Moisa), Sc. Frumoasa –Balcani (coord. prof. Patricia Baciu), au sustinut, la Complexul Muzeal “Iulian Antonescu” din Bacau, un program artistic de poezii patriotice, cântece si montaje literare, care a avut ca generic “Eroi au fost, eroi sunt inca”.

                Au participat Dorian Pocovnicu, prefectul judetului Bacau, prof. Dumitru Tulpan, primar al comunei Beresti Tazlau, col. (r) Paul Valerian Timofte, presedinte al Filialei judetene a “Cultului Eroilor”, Vilica Munteanu, director al Arhivelor Statului, prof. Gheorghe Manolache, director adjunct al Colegiului Tehnic “Henri Coanda” Bacau, care au vorbit elevilor prezenti despre importanta unei asemenea manifestari, apreciind efortul, daruirea si profesionalismul cadrelor didactice pentru a insufla copiilor sentimentul patriotic, dragostea de tara, cât si a respectului acordat eroilor neamului, veteranilor, tuturor celor care s-au jertfit, in marile batalii pentru independenta tarii, pentru glia stramoseasca.

                “Proiectul face parte din Calendarul activitatilor extra – curriculare CAER –2015 si este dedicat implinirii a 70 de ani de la victoria trupelor aliate impotriva Germaniei, din Cel de-al Doilea Razboi Mondial. Impreuna, elevi si profesori, prin ceea ce facem dorim sa omagiem eroii, personalitatile istorice, veteranii de razboi, dar cel mai important lucru este faptul ca am reusit sa aducem in repertoriul formatiilor artistice poezii, cântece vechi patriotice uitate in ultima perioada, sa le insuflam sentimentul patriotic, dragostea fata de tara si popor. De asemenea, dupa cum vedeti, copiii poarta frumoase costume populare, din zona noastra, confectionate de bunicii si parintii lor”, ne-a spus prof. Dumitru Viorel Georgian.

                Urmatoarea activitate se va desfasura la Tescani, unde, cu sprijinul Primariei Beresti Tazlau, a primarului acestei localitati, se vor desfasura mai multe manifestari culturale, la care vor fi invitati veterani de razboi, urmasi ai acestora, printre care si dezvelirea unui bust al eroului aviator Constantin (Bâzu) Cantacuzino, cu ascendenta in acele locuri.

                Dialoguri pilduitoare

                Cornel Galben reuneste fericit in “Dialoguri pilduitoare” (Editura Corgal Press, Bacau, 2015) interviuri publicate in revistele Credinta ortodoxa si Ateneu. Acestea sunt cu adevarat pilduitoare, intrucât cei intervievati reprezinta spirite profunde si morale, isi asuma responabilitatea unor mari ingrijorari, au indrazneli vizionare si zamislesc orizonturi umane care au in fiinta lor Credinta. Citind, am ascultat, cu smerenie, de multe ori, voci ale unor repere ale ortodoxiei sau ale unor personalitati (editori, sponsori, filatelisti): Constantin Galeriu, Atanasie Floroiu, Damaschin Grigoriatis, Iulian Lazar, Stefan Nutulescu, Ioan Popica, Modest Morariu, Teofil Paraian, Iustin Parvu, Melchisedec Velnic, Ciprian Zaharia, Dumitru Popescu, Constantin Gane, Vasile Petrache, Gheorghe Ratulea, Ioan Enache, Nelu Prisecaru, Mihai Semenov.

                Sa ascultam doar câteva frânturi din marturisirile de credinta ale acestora… “Dumnezeu are rabdare, dar exista in toate o limita…” (Arhim. Atanasie Floroiu). “Satana nu are putere. I-a stricat puterea Isus Hristos când a inviat din moarte” (Monah Damaschin Grigoriatis). “Fiecare unde alearga, acolo se mântuieste. Dumnezeu e pretutindeni, indiferent unde ne aflam” (Monah Ioan Popica). “Manastirea are inchinatori si are vizitatori. Nu suntem bucurosi de vizitatori! Suntem bucurosi de inchinatori!” (Arhim. Teofil Paraian). “La noi, preotul nu vrea sa-l supere pe stapân si de aceea tace…” (Protos. Iustin Parvu). “Omul nu se poate mântui numai cu jumatate din fiinta lui” (Pr. prof. univ. dr. Dumitru Popescu). «Placerea tine de simturi. Bucuria tine de spirit” (Pr. prof. dr. Constantin Galeriu). « Am constatat ca exista o taina a nelegiuirii care lucreaza cu mare putere in România acestor ani, un duh antihristic, zel mare si graba impotriva tarii” (Ioan Enache, director al revistei ,,Credinta ortodoxa”).

                Si capitolele cartii sunt pilduitoare: ,,Biserica sfintitoare”, ,,Biserica ziditoare”, ,,Biserica lucratoare”, ,,Biserica oropsita”, ,,Biserica din noi”. ,,Dialoguri pilduitoare”, o carte nu doar pentru sarbatorile pascale. O carte care poate intemeia zilnic o sabatoare in sufletul nostru.

                Agent exclus din Politie dupa ce a fost condamnat la un an si sase luni cu suspendare

                  Un agent de politie, care in urma cu un an a fost trimis in judecata de procurorii Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) pentru infractiuni de folosire, prezentare cu rea-credinta de documente ori declaratii false, inexacte sau incomplete daca fapta are ca rezultat obtinerea pe nedrept de fonduri europene, si-a primit sentinta.

                  Acesta a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Bacau la un an si sase luni de închisoare cu suspendare si are si un termen de supraveghere de trei ani si sase luni. La momentul savârsirii faptei, acesta era sef de post in Stanisesti si ar fi depus o cerere de finantare la Oficiul Judetean pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit Bacau prin care solicita un ajutor financiar nerambursabil pentru proiectul „Instalarea tânarului fermier” într-un sat din Gaiceana.

                  El este acuzat ca ar fi declarat in mod fals sediul social al persoanei fizice autorizate si asa a primit finantarea de peste 100.000 de lei. Ulterior a renuntat la contract si a restituit si banii, doar ca dosarul a mers mai departe iar el a fost condamnat. Dupa ce s-a dat sentinta, Inspectoratul Judetean de Politie Bacau a incetat raporturile de serviciu cu acesta, iar agentul a fost exclus din sistem.

                  Miting aviatic in Bacau, pe 13 iunie

                    Bacauanii se vor putea bucura si in acest an de un show de exceptie oferit de aviatori si aparatele lor de zbor, in cadrul unui nou miting aviatic.

                    Acesta va fi organizat cu ocazia Zilei Portilor Deschise la Baza Aeriana 95 Bacau, pe data de 13 iunie, in devans fata de anii trecuti, când manifestarea a avut loc in iulie, in preajma sarbatorii Sfântului Ilie, ocrotitorul Fortelor Aeriene Române.

                    Amanuntele manifestarii nu au fost definitivate, dar se stie ca vor participa un avion supersonic Mig 21 Lancer, avioane IAR Soim, elicoptere Puma, parasutisti, precum si reprezentanti ai unor aerocluburi din tara, de la care se asteapta confirmari.

                    Mai multe amanunte, in preajma evenimentului.

                    Saracia s-a nascut la sat

                    De doua decenii auzim ca in mediul rural nu exista locuri de munca si ca ar trebui ca autoritatile locale sa atraga investitori acordându-le facilitati, cum ar fi scutirea de taxe, transmiterea de terenuri in comodat etc. Desigur, e vorba despre investitori care ar crea locuri de munca, nu despre cei care construiesc un podet, apoi pleaca. Investitori care ar infiinta o fabricuta de mobila, de papuci de casa sau de termopane, in acea zona saraca.

                    Problema e ca primariile, la fel de sarace, nu-i pot scuti de taxe si impozite pe investitori deoarece acestia sunt singura sursa importanta de venit a comunei. Se mai vorbeste, de asemenea, despre primari buni si primari slabi, desi nu avem niste criterii obiective pentru a-i clasifica. Ne putem baza, insa, pe observatie. Primarii slabi sunt, totdeauna, din Opozitie. Dar nu-i suficient sa fii la Putere.

                    Primari buni sunt cei care si-au burdusit masina cu produse traditionale si au pornit spre Capitala, unde au stat zile intregi pe scaunel, la usa unui director din minister sau a unui secretar de stat ori, poate, la fiecare, pe rând, pentru a cersi fonduri. Unii au avut noroc, altii nu, caci taman când ar fi trebuit sa se deconteze lucrarile s-a schimbat Guvernul. “Primarul bun” a ramas cu datorii sau cu scoala neterminata, iar inamicii politici cu demagogia.

                    Totusi, care ar fi solutia ca si satul sa se dezvolte? Ma gândesc ca nu e nevoie de un program special, ci de niste masuri care sa faca parte dintr-un plan national si care sa nu impovareze bugetul local. Cum poate o primarie sa scuteasca de taxe un agent economic când din acei bani trebuie sa pietruiasca drumurile si sa renoveze scolile? Ne lipseste un plan national, cu masuri coerente, care sa urmareasca obtinerea de schimbari intr-un deceniu, chiar doua, perioada in care Guvernul (sau guvernele) sa reduca treptat ajutoarele sociale, pe masura ce tot mai multi locuitori din mediul rural devin angajati.

                    Nu exista insa un astfel de plan, care presupune timp si rabdare, caci politcienii nu au nici timp, nici rabdare. In noiembrie 2014 am avut alegeri prezidentiale, in 2016 vom avea alegeri locale, iar pe finalul anului, alegeri parlamentare. Trebuie sa dam plebei ceva acum, imediat, sa mai aruncam niste covrigi, niste promisiuni, altfel nu vom iesi, isi spun politicienii. Ce se intâmpla cu România peste doi, patru, sase ani? Mai vedem! Plan national, regionalizare, dezvoltare echilibrata a regiunilor? Doar vorbe, expresii folosite din patru in patru ani, in campanie. Ne lipseste planul din cauza ca ne lipsesc oamenii de stat ca Spiru Haret sau Nicolae Iorga, politicienii patrioti carora sa le pese de popor si de tara si despre care sa se vorbeasca cu respect si peste un secol.

                    O lume nebuna

                    O adolescenta de 14 ani a fost luata cu forta de agentii federali din scoala in care invata – in orasul mexican Guanajuato – si dusa la Houston pentru a fi predata unei femei care sustinea ca este mama naturala a fetei.

                    Femeia sustinea ca adolescenta ar fi fost rapita din SUA in 2007 si dusa in Mexic. Ea a obtinut un ordin judecatoresc care a permis ca fata de 14 ani sa fie luata din orasul in care locuia si adusa in Statele Unite.

                    Aici, in urma testului ADN s-a constatat, insa, ca intre Dorotea García, femeia din Houston si Alondra Luna, adolescenta de 14 ani din Guanajuato nu exista nici un fel de relatie de rudenie.
                    Tânara a fost repatriata si redata familiei.

                    Cazul ridica numeroase semne de intrebare, intre care cel mai important este faptul ca nu s-a facut testul ADN inainte ca fata sa fie smulsa brutal din bratele familiei si dusa intr-o tara straina unde a fost predata unei persoane necunoscute.

                    Judecatorul care a semnat controversatul ordin sustine ca nu era de datoria sa sa ceara teste ADN.
                    “Noi, ca judecatori, suntem responsabili doar pentru a rezolva cazul de recuperare a minorului”, a declarat judecatorul Cinthia Elodia Mercado. “Noi nu facem investigatii sau anchete”.

                    Testul ADN a fost facut doar dupa ce opinia publica s-a revoltat in urma difuzarii videoclipului cu imaginile in care adolescenta era, practic, rapita de agentii federali.

                    Un autotren a luat foc pe o strada din Onesti

                      Incarcatura unui autotren a luat foc, in aceasta seara, pe strada Marasesti din municipiul Onesti.

                      Incendiul s-a produs in jurul orei 17.40. La fata locului au ajuns pompierii detasamentului din localitate care au localizat si stins incendiul.

                      Sursa video

                      ULTIMELE ȘTIRI