Acasă Blog Pagina 3560

A fost prins autorul crimei de la Darmanesti

    Anchetatorii au reusit sa identifice si sa prinda un barbat, in vârsta de 30 de ani, din Darmanesti, acesta fiind principalul suspect in cazul crimei din cartierul Plopu.

    Un batrân de 78 de ani, din localitate, a fost gasit plin de sânge si sugrumat, iar in urma verificarilor s-a stabilit ca cel care i-ar fi luat viata ar fi acest tânar, care se cunostea cu victima.

    Cei doi ar fi baut impreuna iar la un moment dat a inceput sa-l loveasca ca sa-i spuna unde tine banii.

    Suspectul a fost retinut pentru 24 de ore, sub acuzatia de omor calificat, si urma sa fie prezentat instantei de judecata cu propunere de arestare preventiva.

    125 de bonuri câstigatoare la loteria ANAF

    Administratia Judeteana a Finantelor Publice Bacau a primit, pâna ieri, 15 aprilie, din tot judetul, 125 de cereri din partea contribuabililor care au prezentat bonuri fiscale câstigatoare la loteria organizata de Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF). Din acestea, 67 de cereri erau numai din municipiul Bacau, ne-a informat purtatorul de cuvânt al institutiei, Adrian Anghel.

    Loteria a fost extrasa pe 13 aprilie, iar bonurile fiscale câstigatoare sunt cele emise pe 7 februarie 2015 si pe care apar sume cuprinse in intervalul valoric 6,00 – 6,99 de lei. Cererile pentru revendicarea premiilor pot fi depuse la oricare unitate ANAF, in termen de 30 de zile de la data extragerii numerelor norocoase, adica pâna pe 13 mai, inclusiv. Premiile vor fi oferite in termen de 60 de zile. Suma pusa in joc este de un milion de lei, dar care se va imparti la numarul bonurilor fiscale câstigatoare din toata tara. Din premii se va retine impozitul pe venit, de 16%.

    Numai in raza de actiune a Directiei Regionale de Administrare Fiscala Iasi, de care apartine si judetul Bacau, in prima zi de la extragere 351 de persoane au depus cereri la directiile de finante din judetele Suceava, Botosani, Neamt, Iasi, Bacau si Vaslui.

    Dar si detinatorii de carduri Visa emise in România au realizat, pe 7 februarie, peste 2.050 de tranzactii cu cardul in valoare de 6,00 – 6,99 de lei fiecare si ar putea fi, astfel, câstigatori la loteria bonurilor fiscal. Se estimeaza ca un bon fiscal câstigator ar putea fi recompensat, in aceste conditii, cu pâna la 500 de lei. Dar pâna pe 13 mai mai e timp.

    Dedeman inaugureaza al patrulea magazin din Bucuresti

    Dedeman, lider national în retailul materialelor de constructii si al amenajarilor interioare, cu capital integral românesc, deschide vineri, 17 aprilie, al patrulea magazin din Bucuresti, cel de-al 41-lea al retelei nationale.

    Magazinul Dedeman Pallady (amplasat pe Bd.Theodor Pallady) are o suprafata construita de peste 16.000 mp, a fost ridicat printr-o investitie de circa 18,3 milioane de euro si a creat peste 220 de locuri noi de munca.

    „Finalizarea magazinului din B.dul Theodor Pallady reprezinta o noua etapa din planul nostru de a fi cât mai accesibili pentru fiecare dintre locuitorii capitalei si împrejurimilor. Ne-am propus sa construim în Bucuresti un numar suficient de magazine astfel încât orice client sa ajunga în maximum 20 de minute la unul din punctele noastre de vânzare”, a declarat Dragos Paval, presedintele companiei Dedeman.

    Cei 220 de angajati ai magazinului sunt pregatiti sa ofere consultanta gratuita, care vine in completarea altor servicii auxiliare, precum serviciul de proiectare bai si bucatarii, mixare vopsele, comenzi speciale, confectionare perdele, livrarea marfurilor si retur produse. Dedeman a dezvoltat si magazinul online www.dedeman.ro.

    Pentru cei care prefera achizitiile online, fiecare magazin fizic este punctul de colectare si de livrare a produselor comandate.

    Optimism si sperante in alinarea suferintei

      Sarbatorile de Pasti au adus o mica mângâiere in sufletul elevei Diana Elena I. din satul Curita, comuna Casin, care in iarna acestui an dupa o zi la sanius, lovindu-se de un copac, s-a ales cu probleme de sanatate, deplasându-se acum cu ajutorul unui scaun cu rotile.

      Pentru ea, cadrele didactice si elevii de la Scoala Gimnaziala „Invatator N. Pâslaru”, alaturi fiind si autoritatile locale, au organizat un frumos spectacol de caritate, daruindu-i pentru aceste clipe grele seninatatea si optimismul de care are nevoie, impreuna cu dulciuri si un modest sprijin material, necesar inaintea inceperii unor tratamente medicale la Sanatoriul de la Techirghiol. Spectacolul, ce a avut loc pe scena Caminului Cultural Casin, a debutat cu prezentarea, de catre elevii scolii din localitate a unei sezatori literare (din care nu au lipsit „nazdraveniile” lui Ion Creanga).

      Ei au recitat si poezii de primavara din creatia scriitorilor Anton Pann, George Topârceanu si Elena Farago, aducând pe scena si mai multe snoave populare despre durere. Un grup vocal a interpretat doua melodii populare specifice zonei vaii Casinului iar, in final, cu un deosebit talent actoricesc Livia Scorbura si Razvan Dragoi au fost eroii scenetei teatrale „Noaptea la veverite”. Intregul program artistic, pregatit de cadrele didactice Georgeta Mihalcea, Cristiana Mirica si Olga Misu, a fost aplaudat cu generozitate de catre spectatori si a emotionat-o pe Diana Elena I., prezenta lânga scena, in preajma sa fiind „un copil iepuras” al Sarbatorilor de Pasti.

      Elevii Scolii Gimnaziale Casin au tinut sa participe la acest spectacol de caritate in costume populare traditionale, pentru a aduce o bucurie din suflet colegei lor Diana Elena I. In cazul Dianei s-au implicat si autoritatile locale, agentii economici si parohiile din comuna, iar cei care doresc sa vina in sprijinul acestei eleve din clasa a VI a, pentru a-i mângâia sufletul si durerea se pot adresa Primariei Casin si Scolii Gimnaziale „Invatator N. Pâslaru” din localitate.

      Rares Enea, sub tricolor

      Rares Enea, alaturi de antrenorul sau de la juniori, Codrin Mindirigiu. Foto: Ioan Bisca

      Fotbal/ Atacantul Sport Clubului Bacau si-a facut debutul la nationala Under 15 a României

      CSS Bacau vrea in finala

      Bacaul gazduieste in week-end turneul semifinal al CN de minivolei feminin

      „Primii pasi catre angajare” – un proiect al Colegiului Tehnic „ Anghel Saligny”

        O echipa de trei profesori, Elena Carmen Popa (director), Nona Crisalinda Irimia (initiatoare proiect) si Maria Irina Dromereschi, de la Colegiul Tehnic „Anghel Saligny” Bacau, au participat, zilele trecute, in cea de-a cincea mobilitate a proiectului „First Steps Towards Employability”, proiect Grundtvig finantat de Agentia Nationala pentru Programe Comunitare în Domeniul Educatiei si Formarii Profesionale, ce reuneste 7 furnizori de educatie europeana din 6 tari: România, Spania, Italia, Franta, Germania si Irlanda.

        Intâlnirea de la Akademie Überlingen din Wernigerode Germania a avut drept obiectiv realizarea si consolidarea site-ului de proiect intr-un mod reprezentativ, creativ, eficient si interactiv. Acesta trebuie sa contina informatii diverse provenind din toate tarile participante in proiect despre atractivitatea pietei muncii, conditii de angajare, salariati, salarizare, posibilitati de pregatire, calificare, recalificare profesionala, servicii sociale, prevederi legale privind migratia fortei de munca.

        Experinta de lucru, informare si colaborare dobândite in acest proiect a fost intregita de vizitarea unei scoli de calificare a 60 de tineri sub 25 de ani cu nevoi speciale, absolventi ai invatamântului obligatoriu, necalificati, fara nicio calificare si/sau fara ucenicie si/sau fara cursuri de formare profesionala pentru finalizarea pregatirii intr-o meserie – Stabil Hartz Akademie Überlingen, din orasul Blankenburg.

        „Scoala ofera cursuri care dezvolta si extind cunostintele si abilitatile teoretice si practice existente, formeaza competente cheie (tehnice, metodologice si sociale), intr-un program structurat cu diferite tipuri de responsabilitati. Tot ceea ce creaza, realizeaza, produc se desface si se vinde in cadrul unor magazine si târguri special organizate la intervale de 3 luni”, a explicat prof. Elena Carmen Popa, directorul colegiului bacauan.

        Concurs Mountain bike in Padurea Trebes

          Elephant Bike Club Bacau organizeaza duminica, 19 aprilie, „Bacau Spring Race”, un eveniment ce se adreseaza tuturor iubitorilor de ciclism, mountain bike si de natura. Competitia se va desfasura in padurea Trebes, cu incepere de la ora 11.00, pe doua trasee de dificultate medie, Race-20 km si Family-10 km.

          Competitorii de la Race -20 km vor fi impartiti pe categorii de vârsta, respectiv sub 18 ani, intre 18 si 29 de ani, intre 30 si 39 de ani, peste 40 de ani, elite open (doar pentru cei afiliati la cluburi profesioniste) si feminin open. La categoria Family 10 km se va participa in formula un adult plus un copil sub 14 ani.

          Participantii la „Bacau Spring Race” trebuie sa indeplineasca anumite conditii, intre care, bicicleta sa fie in stare buna de functionare, casca de protectie obligatorie, numarul de participare in concurs (furnizat de organizator) si altele. Nerespectarea anumitor conditii duce la descalificarea participantilor.

          Câstigatorii vor fi premiati cu diplome si medalii pentru locurile I, II si III, plus produse oferite de sponsori. Premierea va avea loc la scurt timp dupa terminarea cursei. „Din informatiile pe care le avem, duminica vremea va fi superba, numai buna pentru o astfel de competitie. S-au inscris pâna in acest moment 160 de concurenti, iar lista de participanti este deschisa pe site-ul nostru www.elephantbikeclub.ro. Inscrieri se vor face si la fata locului si speram ca in total sa avem peste 200 de competitori. Startul se va da la ora 11.00 din fata Clubului Sportiv Ecvestru Decebal (varianta Margineni-Hemeiusi), iar atmosfera va fi intretinuta de Dj Cip si Magicianul Augustin, in calitate de MC”, a spus Marius Rebegea, organizator.

          Iubire definitiva si irevocabila

          Sa cresti un copil, al tau sau al altuia, este, in orice imprejurari, un lucru minunat. In primul rând pentru ca daruiesti iubire, gradinaresti, te ingrijesti de un destin, imparti tristetile la doi si inmultesti bucuriile cu doi. Te simti folositor, câstigi demnitatea de a nu fi trait degeaba, doar pentru a primi razele de soare ale primaverii, mireasma craitelor si zarva vesela a vrabiutelor.

          Dai si tu ceva, cuiva, o parte din lumina sufletului tau, din invataturile si priceperea ta, asadar esti vrednic. In al doilea rând, primesti foarte mult, chiar daca nu-ti propui asta. Si nu ma gândesc la recunostinta celui pe care l-ai crescut, ci la faptul ca, luindu-l in grija ta de la doi-trei ani, ai privilegiul de a retrai alaturi de el toate bucuriile si mirarile inocente ale copilariei, toate visele incarcate de nerabdare ale adolescentei, toate bucuriile tânarului care descopera iubirea, apoi miracolul de a fi parinte odata cu el si, in propriul tau rol, de bunic.

          E un dar sa retraiesti toate vârstele si sa dai sfaturi bune, sa faci mai bine lucrurile decât le-ai facut pentru tine, cândva. Nu e minunat sa-i fie cuiva dor de tine, sa aiba nevoie de tine, sa-si aminteasca de tine? O doamna foarte in vârsta, ascultând lamentarile câtorva tinere mamici cu privire la indisciplina ingrozitoare a pruncilor, le-a temperat explicându-le ca merita sa aiba rabdare:

          “Când ajungi la 80 de ani devii pentru toata lumea o baba urâta si nesuferita, dar pentru copilul tau vei fi, toata viata, mama.” Am cunoscut parinti de profesie care au crescut copii abandonati si nu au mai avut puterea de a se desparti de ei, am urmarit reportaje despre tarani care au ingrijit si i-au insurat pe copiii vecinilor si despre preoti care au ocrotit, la inceput, trei frati, apoi alti doi, ajungând sa infiinteze un adapost pentru zeci de copii, care au format o adevarata familie, una iubitoare si vesnica.

          Am auzit, insa, foarte putine povesti despre adoptii. Pe de o parte, nu stiu de ce, exista nevoia de a le ascunde. Pe de alta parte, pare ca e mai usor sa ajuti un copil sau chiar sa-l cresti decât sa-l adopti. Exista, oare, o teama legata de raspunderea care decurge din calitatea de parinte oficial? Sau e vorba despre teama de esec? Sau de faptul ca va purta numele tau, va face parte din familia ta si te va mosteni? In realitate, abia atunci esti cu adevarat parinte când accepti definitiv un copil si imparti cu el identitatea, trecutul si viitorul.

          Care sanctiuni?

          Newsweek scrie ca, in ciuda sanctiunilor internationale la care a fost supusa, economia Rusiei isi revine spectaculos.

          „What Sanctions? The Russian Economy Is Growing Again”, scrie Bill Powell intr-un articol publicat pe 13 aprilie, ca o concluzie dupa ce mai multi economisti au observat ca economia ruseasca isi revine spectaculos.

          Sanctiunile internationale cu care SUA si aliatii sai au incercat sa-l santajeze pe Putin par sa nu fi avut decât un efect de scurta durata. Scaderea pretului petrolului a afectat economia tarii dar nu atât de mult pe cât se asteptau americanii. Bursa de la Moscova este una din cele mai performante in acest an, scrie revista americana.

          Rubla, dupa ce si-a pierdut jumatate din valoare, isi revine, rata dobânzii coboara, Guvernul incaseaza mai mult decât estimase din impozite iar rezerva valutara a crescut cu aproape 10 miliarde de dolari.

          Explicatia este ca intreaga economie a Rusiei a profitat de deprecierea monedei. Importurile au devenit mai scumpe sau imposibile si, atunci, firmele rusesti au fost nevoite sa-si procure materia prima de pe piata interna, rezultând o crestere a productiei.

          Pe de alta parte, exporturile au devenit mai competitive; in vreme ce materia prima era cumparata cu ruble, la preturi mai mici decât ale concurentilor externi, produsul finit era vândut in dolari sau euro, monede care se apreciasera in raport cu rubla. Când valuta intra in conturi, valora mult mai mult in ruble decât acum un an.

          Acelasi fenomen, scrie Newsweek, se intâmpla si in sectorul energetic: petrolul si gazul rusesc se vând la export in valuta iar, la conversie, rublele valoreaza mai mult.

          Rosneft, unul din marii producatori de petrol, a raportat o crestere a veniturilor cu 18% anul acesta.

          Cresterea profiturilor firmelor rusesti se traduce si printr-o crestere a incasarilor bugetare, ceea ce explica de ce guvernul rezista in ciuda sanctiunilor la care a fost supus.

          Stiinta nu moare, Stiinta e mare! FOTO & VIDEO

          Handbal masculin/ Studentii au câstigat cu 23-19 (12-7) primul meci din faza I a play-off-ului, cu Minaur Baia Mare

          Bine baut, pe contrasens

            La data de 15 aprilie a.c., în jurul orei 00.30, polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Bacău, aflați în serviciul de patrulare pe strada Mărășești, au observat un autoturism, înmatriculat în județul Sibiu, care se deplasa pe contrasens.

            La volanul autoturismului polițiștii au identificat un bărbat de 33 de ani, din județul Iași, care emana halenă alcoolică.

            În urma testării sale cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a condus la Spitalul Județean de Urgență Bacău, unde i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcolemiei.

            În cauza s-a intocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influenta alcoolului.

            Fetita de patru ani, accidentata de o masina

              La data de 14 aprilie a.c., în jurul orei 16.00, polițiștii au fost sesizați depsre producerea unui accident rutier cu victimă, pe D.J. 252A, din comuna Horgești.

              Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului a rezultat că un tânăr de 22 de ani, din comună, care conducea un autoturism pe D.J. 252A, a surprins și accidentat o minoră de 4 ani, nesupravegheată, care s-a angajat în traversarea drumului prin loc nepermis.

              Minora a fost transportată la Spitalul Judeţean Bacău- Sectia Pediatrie, unde a primit îngrijiri medicale, fără a rămâne internată.

              Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.

              În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

              Un barbat care a talharit o batrana a fost retinut

                Un băcăuan de 46 de ani a fost reținut pentru 24 de ore și va fi prezentat instanței cu porpunere de arestare preventivă. Bărbatul este bănuit de săvârșirea unei infracțiuni de tâlhărie, comisă în dauna unei femei de 65 de ani

                Polițiștii au depistat, la data de 14 aprilie a.c., un bărbat de 46 de ani, din municipiul Bacău, bănuit de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

                Din cercetările efectuate de polițiști a rezultat că la data de 19 martie a.c., în timp ce se afla în zona Narcisa din Bacău, bărbatul de 46 de ani ar fi sustras din poșeta unei femei, de 65 de ani, un carnețel în care se afla suma de 85 de lei.

                Persoana vătămată a observat că cel ce i-a sustras carnețelul a intrat într-un magazin din zonă și a mers după acesta, solicitându-i să îi restituie bunul sustras. Bărbatul a abandonat carnețelul, după ce în prealabil a sustras suma de bani și pentru a-și asigura scăparea a împins persoana vătămată, care a căzut.

                Față de cel în cauză s-a luat măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, cu propunere de arestare preventivă, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie.

                Incendiu de vegetație uscată

                  Marți, 14 aprilie a.c., la ora 19.19, Garda de Intervenţie din cadrul Detaşamentului de Pompieri Moineşti s-a deplasat în municipiul Moineşti, strada Tudor Vladimirescu, pentru lichidarea unui incendiu de vegetaţie uscată izbucnit pe un teren aparţinând Consiliului Local Moineşti.

                  Incendiul a fost stins la ora 19.35, în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al municipiului Moineşti.

                  În urma incendiului, ce a avut drept cauză probabilă utilizarea focului deschis în spaţii deschise, au ars circa 100 mp de vegetaţie uscată.

                  Doi barbati s-au inecat in raul Trotus

                    – una dintre victime a fost gasita, miercuri dupa-amiaza, aproape de intrarea in Onesti – pompierii au efectuat cautari doua zile la rând

                    Tragedie pentru o familie din comuna Tg. Trotus. Doi tineri, unul de 19 ani si altul de 22 de ani, nepot si unchi, au pierit in apele involburate ale râului Trotus, in noaptea de luni spre marti. Impreuna cu un alt tânar de 23 de ani, acestia au incercat sa treaca cu caruta trasa de un cal de pe un mal pe celalalt prin apa, insa nu au luat in calcul faptul ca Trotusul era crescut iar curentii erau puternici.

                    La un moment dat, un element de siguranta al atelajului s-a desprins si s-a dezmembrat. Tânarul de 23 de ani a reusit sa se apuce de hamurile calului si a fost tras la mal, dar ceilalti au fost inghititi de apa. „Veneam de la Satu Nou si am trecut apa cu ei, dar aproape de margine a iesit cuiul de la caruta si când m-am uitat in spate ei nu mai erau. I-am cautat de la deal pâna la vale”, spunea Alin, tânarul care a supravietuit. Desi totul s-a petrecut in jurul orei 3.00, cazul a fost sesizat autoritatilor mult mai târziu, aproape de prânz.

                    Se continua cautarile

                    De când au aflat de nenorocire, parintii baiatului de 19 ani nu au plecat de pe malul apei si le-au cerut pompierilor ajutorul ca sa-i caute. Militarii au periat Trotusul din amonte in aval doua zile la rând. „Baiatul meu venise aici la mama mea, de o saptamâna. Celalalt disparut este fratele meu si se imprietenise cu cel care a scapat cu viata. Nu stim unde se duceau la ora aceea, cum erau, ceea nu intelegem este de ce nu ne-a anuntat atunci când s-a intâmplat.

                    Eu l-am sunat pe la 7.00 dimineata si mi-a spus ca fiul meu este bine si ca trebuie sa ajunga acasa. Câteva ore mai târziu am aflat de la sora mea ce s-a intâmplat”, spunea Cristina Scurtu, mama unuia dintre tineri. Miercuri dupa-amiaza, aproape de intrarea in Onesti, a fost gasit trupul tânarului de 22 de ani, iar pompierii continua cautarile pentru a-l gasi si pe cel de-al doilea.

                    „Detasamentul de Pompieri Onesti a fost solicitat sa intervina pentru cautarea a doua persoane care s-au inecat in râul Trotus. Datorita curentilor puternici, caruta s-a rasturnat si doar o singura persoana a reusit sa se salveze. A fost gasita una dintre victime si continuam cautarile pâna ce o sa o gasim si pe cea de-a doua”, a declarat lt. col. Ovidiu Carasel, comandantul Detasamentului de Pompieri Onesti.

                    Si Siretul si-a luat tributul

                    Ieri dupa-amiaza, si pompierii de la Detasamentul Bacau au fost solicitati sa se deplaseze in satul Coteni, comuna Buhoci, pentru a scoate din apa o persoana inecata in râul Siret. Un barbat care era in zona a facut sesizarea, iar la fata locului s-au deplasat echipaje de interventie cu tehnica necesara pentru astfel de situatii.

                    Pagina 1

                      pagina1

                      Voi umpleti poarta…

                      Handbal masculin/ Astazi, de la ora 18.00, Stiinta MD Bacau si Minaur Baia Mare se intâlnesc in primul joc din Faza I a play-off-ului Ligii Nationale

                      Niciun pas inapoi; Stiinta Municipal Dedeman merge inainte! Cel putin pâna la finalul sezonului. Ce va fi dupa, ramâne de vazut. Pâna isi va afla viitorul, insa, Stiinta MD se lupta cu indârjire pentru prezent. Iar prezentul inseamna super-confruntarea cu Minaur Baia Mare, din prima faza a play-off-ului Ligii Nationale.

                      Cine câstiga doua din cele trei posibile meciuri, intra in primele patru echipe ale campionatului. Pentru bacauani, asta ar insemna forta, dar si speranta. Plus un loc de cupe europene. „Minaur porneste cu prima sansa, dar, asa cum spune un proverb românesc, buturuga mica rastoarna carul mare. Speram ca noi sa fim buturuga care, in cazul de fata, sa rastoarne…Baia Mare. Vrem sa câstigam meciul de acasa, astfel incât calificarea sa se decida in dubla de pe 6 si 7 mai, de la Baia Mare”, a declarat capitanul Stiintei MD, Ionut Rotaru, care stie ca principalele atuuri ale echipei sale sunt lipsa unei presiuni suplimentare si, in special, forta publicului bacauan:

                      „Asteptam toata suflarea handbalistica din Bacau la meciul de miercuri. Suntem convinsi ca fanii nostri vor crea o atmosfera speciala, cum numai ei stiu sa o faca. Va asiguram ca noi vom juca pentru public si pentru oras”. In ciuda dificultatilor financiare care afecteaza din plin echipa (niciun salariu dat pe 2015), componentii Stiintei au strâns rândurile, impresionând prin tarie de caracter si unitate de grup. Taria de caracter s-a vazut si la ultimele jocuri din sezonul regulat, in timp ce unitatea de grup s-a „cimentat” in jurul nucleului bacauan format din Tamas, Rotaru, Bondar si Paunica. „O mare parte dintre noi tot in Bacau ne vom intoarce dupa terminarea carierei si vrem ca lumea sa-si aminteasca de noi ca de niste handbalisti dedicati echipei si profesiei”.

                      Studentii au inceput saptamâna cu un antrenament la finalul caruia au servit câte o felie din tortul adus la sala de antrenorul Mateo Garralda, cu ocazia aniversarii fetitei sale, Noa. Micutei care tocmai a implinit un an ii uram un sincer „La multi ani!”, in timp ce baietilor nostri le dorim ca finalul jocului de azi sa fie la fel de dulce ca si tortul de luni!

                      …noi umplem sala!

                      fond minuar 2

                      De celalata parte, Minaur nu se confrunta cu niciuna din grijile Stiintei MD. Au si bani, si lot, si perspective. Victoriosi, dupa o asteptare de 16 ani, in Cupa României, baimarenii si-au asigurat deja biletele pentru editia viitoare a cupelor europene. Tatai, Sadoveac si Eklemovic tintesc, insa, mai sus, spre Liga Campionilor. Motiv pentru care Minaur trateaza deja o serie de transferuri demne de Liga: Csepreghi, Ghionea, Ruesga, Vilovski si Ivancsik. Numai ca drumul spre Liga trece (si) prin Bacau. Iar Stiinta MD nu da niciun pas inapoi. Cu un public precum cel din seara aceasta, care- suntem siguri- va da de pamânt cu Minaur, nici nu ar putea fi altfel! Hai Stiinta!

                      Celelalte jocuri programate azi in prima faza a play-off-ului: CSM Bucuresti – HCM Constanta si Potaissa Turda – HC Odorhei. Meciul Dunarea Calarasi- Dinamo Bucuresti va avea loc mâine, de la ora 19.45.

                      Rachitoasa: Tânar omorât in plina strada

                        – un localnic l-a gasit cazut pe ulita catre casa, cu fata plina de sânge si mai multe lovituri de cutit in spate

                        Tragedia s-a petrecut marti dimineata, in a treia zi de Paste, pe o ulita din satul Dumbrava, comuna Rachitoasa. Tânarul, in vârsta de 35 de ani, a fost gasit fara viata si plin de sânge aproape de locuinta. Vecinii au sunat imediat la politie, iar zona a fost impânzita de politisti, coordonati de un procuror criminalist.

                        Victima fusese plecata peste noapte la discoteca din comuna si se pare ca acolo ar fi avut o altercatie cu un tânar. Dimineata a iesit la ocazie ca sa vina acasa si l-a adus cu masina un barbat din sat, care l-a lasat in vale. Cel mai probabil agresorul i-a tinut calea si l-a atacat in plina strada cu un cutit.

                        „Ma duceam la vale si l-am vazut cazut acolo jos. Nu l-am recunoscut, nu stiam cine era. Avea intepaturi de cutit si era sânge in jurul sau”, povestea Ionut Corcovala, un localnic. „Mi-a zis o femeie ca este un om mort mai sus. M-am dus acolo, dar nu mai misca. Ne-am adunat mai multi, am strigat la el, dar era deja decedat. Nu l-am miscat ca am asteptat sa vina politistii”, spunea si nea Vasile.

                        Zeci de oameni din sat s-au adunat la fata locului. „Era de nerecunoscut la fata. Eu am numarat pe spatele lui noua taieturi de cutit”, spunea un alt localnic. In scurt timp politistii au retinut un baiat, de 17 ani, care locuia la câtiva metri de locul in care s-a produs crima. Oamenii vorbeau ca avea sânge pe mâini când i-au pus catusele iar câinele de urma, adus de anchetatori la fata locului, i-a condus tot la locuinta supectului.

                        Potrivit unor martori, cu el s-ar fi certat victima la discoteca din comuna si ar fi ajuns in sat cu doar câteva minute inaintea barbatului ucis. Minorul a fost dus la audieri si daca va fi gasit vinovat el risca sa stea peste 12 ani la inchisoare. Tânarul de 35 de ani era casatorit si nu avea copii.

                        Crima la Darmanesti

                          Un batrân, in vârsta de 78 de ani, din cartierul Plopu, orasul Darmanesti, a fost gasit fara suflare in prima zi de Paste.

                          Acesta locuia singur si pentru ca nu l-au vazut prin curte, vecinii au mers sa vada ce se intâmpla cu el.

                          L-au gasit plin de sânge, iar locuinta era ravasita, cazul fiind sesizat politistilor. O echipa complexa s-a deplasat in localitate si s-a stabilit ca moartea barbatului a fost violenta, fiind lovit si sugrumat.

                          Anchetatorii continua verificarile pentru depistarea si prinderea faptasilor.

                          ULTIMELE ȘTIRI