Forfota mare prin Piata Centrala din Bacau, inca de la primele ore ale diminetii. Pesemne ca fiecare bacauan ajuns aici incerca sa refaca „lipsa” din frigider: o leguma, niste brânzeturi, oarece oua sau gogonele. Urc scarile spre locul rezervat comerciantilor de lactate si carne. Gasesc vreo 15-20 de femei care incercau sa-si atraga clientela cu produse „proaspete de tara”. Printre ele si Sultana Ilies, venita de la Buhoci.
Are 56 de ani si, de când se stie, creste animale. A adus la piata brânzeturi, facute din laptele pe care-l dau cele 4 vaci din gospodarie. Sotul e la padure cu cei doi cai, sa faca treaba. Noroc de cei doi copii care o mai ajuta, ca altfel i-ar fi greu sa o scoata la capat. „Muncim din greu, sa stiti. Nu e usor la tara. Mai am si 20 de capre, cinci porci, plus ca vacile au vitei, toate.
Iaca, venim la piata, o data pe saptamâna, ca sa ne mai scoatem oleaca, nu sa facem avere. Mai platim o factura la curent, la telefon, cablu. Mieii sunt mici, abia i-am intarcat. Mai incolo ii tai”, spune femeia. Vinde casul cu 15 lei kilogramul, iar brânza scoapta cu 7-8 lei bucata de juma’ de kil. Mai are si smântâna grasa, „nu ca la magazin”, cu 10 lei litrul, si niste bidoane cu lapte de vaca, la 2,50 lei litrul. Târgovetii vin, intreaba si pleaca. Cei mai multi. Doar unii mai si cumpara. De regula, cei care nu tin post. Nea Alexandru Ciuca e unul dintre ei. S
pune ca a luat niste „mocheta”. E clasica burta de vaca. Sugubat omul. Doar e oltean, de la Balcesti, „contaran” cu Mitica Dragomir, fostul sef de la Liga Profesionista de Fotbal. A lucrat vreo 30 de ani la Bere Lichior, ca sudor. Acum e pensionar. La 71 de ani, impliniti chiar ieri, de 1 aprilie, e inca „verde”. Si vesel, nevoie mare. Are si de ce, e bunic – de doua ori -, sanatos, dar…cu pensie mica, zice el, ca mai toti românii de treaba.
„Nu tin post decât vinerea, ca nu pot, zau. Si asa noi, astia din industria alimentara, am iesit cu pensii mici. Ce sa mai…hai noroc, sanatate si…cum zice olteanul, «Pace-n tara si razboi…sub plapuma”, imi serveste la final nea Alexandru din Balcesti. Jos, in hala mare, piata e plin ochi de lume. Si de culoare. Zarzavat, cât vezi cu ochii. Majoritatea, cred, de la import. Ici-colea mai zaresti si câte un producator agricol. Il recunosti dupa mâini. Si atitudine.
Elena Buftea, de la Itesti, e una dintre putinii tarani care trudesc la serele proprii. Taraba e plina. Nu se goleste deloc repede. „N-are lumea bani. Nu vedeti ca se usuca zarzavatul pe taraba! Nu cumpara oamenii, ca n-au parale. Uitati, salata fac cam 5.000 de bucati pe an. Ceapa, fara numar. Am dedesubt ceapa necuratata, ca nu o pot vinde pe asta, de pe taraba. Cu 50 de bani bucata, e pomana. Le dau degeaba, domnu’”, se plânge femeia. Mai incolo, aproape de iesirea laterala din Piata Mare, o tânara se agita cu folos pe lânga taraba plina cu de toate. Lumea buluc, atrasa probabil si de vederea reporterului cu camera foto la vedere. E Mihaela, de 37 de ani, din Prajesti. E nemultumita, si de vânzare, si de autoritati, de toti.
Are trei copii. Cel mai mare de 17 ani, mezinul de 11. „Noi muncim, platim taxe, toata lumea ne cere bani. Impozite, la primarie, la piata, masa costa 22 de lei pe zi, mai iau de 10 lei pungi in care sa pun marfa clientului, ca n-o pot da asa, plus 30 de lei benzina la masina, mai mâncam si noi ceva si tot asa. Iar, cucoanele se alinta, vor mare, vor degeaba, ca la un leu legatura le trebuie sa fie cât casa de mare”, spune tânara. E venita la piata cu sotul, si mai pornit impotriva „astora care ne conduc”.
„Sa vina la mine sa vada cum muncesc. Si sa ma intrebe ca de ce aia sau de ce ailalta, ca le arat eu”, imi arunca printre dinti gospodarul. O batrânica, venita de undeva „dinspre Roman”, e la fel de suparata, si pe viata, si pe oameni. Abia scot câteva cuvinte de la ea. Ma priveste suspicioasa si cu neinteleasa rautate. „Am dus-o greu, tare greu. Numai eu stiu cât am tras cu totii din familia mea. Vând si eu ce pot: o fasola, niste miez de nuca, sa traiesc si eu, cât o mai fi”, apuc sa aflu.
