Ziua Centrului de Cultura Apostu, editia a XX-a, marcata in fiecare an pe 23 aprilie, de Sf. Gheorghe – Purtatorul de Biruinta, ziua patronului spiritual al Centrului de Cultura “George Apostu”, aflat in al 25-lea an de fiintare, a fost marcata de o sarbatoare in sarbatoare.

Geo Gheorghe Popa, director al Centrului, a patronat Spectacolul muzicii, oferit de pianista Anca Paduraru, cu acordurile inegalabile ale lui Claude Debusy, Spectacolul Cartii, prin lansarea volumului “Ostaticul Umbrariei”, semnat de prozatorul, eseistul si poetul Ion Fercu, dar si Spectacolul imaginilor, al artei plastice, protagonist fiind Mihai Chiuariu, unul dintre cei mai reprezentativi pictori bacauani, cu expozitia “pictura-obiect-instalatie”.

Recenta carte a scriitorului Ion Fercu, a saptea, daca am numarat bine, a stârnit un interes urias inca inainte de a fi lansata marelui public, fericiti fiind cei care au primit-o in dar chiar de la autor. Au staruit asupra cartii “Ostaticul Umbrariei” (Editura Junimea) Carmen Mihalache, manager al Revistei Ateneu: “Ion Fercu scrie pentru ca are ce spune lumii. Ceea ce-mi place la el este spiritul lucid, scrisul lui imbarbateaza sufletele oamenilor, in aceasta perioada de devalmasie a valorilor. Este, Ostaticul…, o carte frumoasa, un roman eseu, o parabola, o utopie, un vis. Visul si lectura vor salva omenirea!”

O carte de exceptie a fost apreciata si de prof. Petre Isachi “este cea mai buna carte a lui Ion Fercu, la fel ca la Dante, este Divina lui Comedie. Teme asemanatoare gasim si in “Z”, Oaspetele sau Audienta. Fiecare dintre noi suntem prizonierii, ostaticii Umbrariei, purtam mereu un razboi cu noi insine, cu Dumnezeu, avem in noi samânta reformei, a reformatorului, care poate fi chiar si a Iadului. Este o carte minunata, este un discurs despre prezent, dar si despre viitor.” Prof. univ. dr. Stefan Munteanu, filozof ca si autorul, a vorbit despre problema omului care trebuie sa poarte o povara, povara relatiei lui cu Divinitatea. “Ion Fercu este un chirurg spiritual, care a transformat literatura in filozofie si filozofia in literatura, iar intrebarea de inceput <> parcurge intreaga carte, insa raspunsul nu-l da nici Ion Fercu.” Cartea este o nesfârsita spovedanie, a spus si prof. Gheorghe Iorga, care a lansat invitatia sa nu ne grabim: Cititi si recititi!

Geo Popa a rasturnat ordinea fireasca a unei intâmplari culturale, astfel ca autorul a fost lasat la urma sa vorbeasca, dupa vernisarea expozitiei artistului Mihai Chiuariu, fiind, amândoi, premiati, in aplauzele numerosilor participanti la eveniment cu Diploma de Onoare si de Prieten al Centrului Apostu.

Ion Fercu: “Ostaticul Umbrariei este o carte a cautarilor, a incertitudilor, a cautarii prin incertitudini a intelepciunii. Este bine sa nu uitam cuvintele Apostolului Marcu: Cred Doamne! Ajuta necredintei mele.” Cartea mea mai este una a existentei noastre, care nu este viata, nu este moarte, este viatamoarte. Si nu-i luati visul.”

A fost, la Centrul Apostu, o sarbatoare a spiritului, a bucuriei de a trai momente de liniste, de meditatie, au fost, toate, un omagiu adus marelui sculptor George Apostu.

Ca in fiecare miez de primavara, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacau si-a deschis portile pentru a fi vizitata de viitorii studenti. S-a intâmplat ca in doua zile consecutiv sa parcurgem drumul in ambele sensuri.

Pentru o zi, amfiteatrele, laboratoarele, Biblioteca etc. au fost puse la dispozitia liceenilor din Bacau si din judetele vecine, asteptati – mai nou – sa asiste la cursuri si seminare. I-am intrebat pe studentii anului I Litere, cu care am avut ore in acel interval de timp, care ar fi ofertele cursului de limba româna contemporana si am primit 3A1 propuneri: „Sa le prezentam modalitatile de a demonstra viata cuvântului intr-un text literar” (Adina R.); „Ar fi interesant sa le aratam cât de necesara este invatarea prin eroare in luarea notitelor: scriem, taiem, corectam si motivam” (Ancuta G.); „Ce-ar fi sa le exemplificam un ML (memento lingvistic) si un MC (memento cultural), cu care incepem noi fiecare curs?” (Lavinia B., Mariana B.)

„Am vazut si am auzit despre incondeierea oualelor. E corect?” (Daniela A.) Ne-am oprit la aceasta ultima provocare. In asteptarea oaspetilor, pentru care am lasat intredeschisa usa Amfiteatrului „Dumitru Alistar”, ne-am avântat in descrierea fenomenului de dubla articulare. Mai intâi am asteptat raspunsurile studentilor. „Eu cred ca e corect oualelor, pentru ca e greu sa spui oualor”, a opinat o cursanta si a rostit demonstrativ, adica impiedicat, cuvântul mai scurt, urmat de forma oualelor, rostita mult mai lejer. M-am asezat… strategic de partea celor putini care au acceptat varianta alungita si am pornit un duel lingvistic argumentativ: „Nu mai exista in limba noastra un alt cuvânt care prezinta la plural desinenta -a”, am remarcat „noi”. „Da, dar nu e admisa atasarea a doua articole consecutiv”, au motivat ceilalti si a trebuit sa le dam dreptate.

A doua zi, am participat impreuna cu prof. univ. dr. Daniel Botez, de la Facultatea de Stiinte Economice a universitatii bacauane, la a treia editie a Simpozionului National „Ars oeconomica”, organizat de Liceul „Vasile Conta” din Târgu-Neamt, judetul Neamt. Am gasit aici alte porti deschise spre cunoastere si spre viata, in generice precum „Ars litterae”, „Ars dramatica”, „Ars ludrica”, „Ars visualis” si „Ars oecologica”. Adresându-se publicului (elevi si cadre didactice), universitarul economist a tinut un elevat discurs despre eficienta comunicarii in cele mai variate domenii, pe care disciplina pe care o preda le cumuleaza. La rândul nostru, ne-am referit la numerele 7-9 ale revistei „Conteaza!”, editata de liceul-gazda, si la frumoasa relatie cu Bacaul universitar.

Acest triplu numar al publicatiei a vazut lumina tiparului numai dupa ce a primit girul Grupului „Româna corecta” al Facultatii de Litere. Studentii bacauani au avut ca proba de examen (una dintre ele), in sesiunea din februarie, aplicarea cunostintelor de lingvistica in corectarea celor 48 de pagini ale revistei. Au urmat, desigur, evaluarea de catre profesorul coordonator si abia apoi acordarea bunului de tipar. Am facut si o propunere, care a fost acceptata fara rezerve, in primul rând de directorul institutiei, profesoara de limba si literatura româna Karina-Ingrid Cojocariu, si de prof. dr. Ioan Romeo-Roman: in 2016 sa fie adaugata o sectiune intitulata „Ars orthographiae”. S-a convenit asupra organizarii unui concurs zonal de limba româna, incluzând nu doar nelipsita proba de ortografie (dictare adica), ci si una de lectura adecvata a textelor redactate in diverse registre.

Cele trei generice sumative: „Patrimoniul economic”, „Patrimoniul cultural” si, respectiv, „Patrimoniul ecologic” au fost atât de firesc asamblate, incât unitatea de invatamânt târgunemteana are dreptul legitim de a inscrie in cartea sa de vizita inca o biruinta stiintifica si didactica.

Aflând despre inedita forma de protest a scriitorului Doru Kalmuski, apropo de cartea devenita troc în justitie (vezi si sarcastica reactie a lui Mircea Dinescu vizând „scribalaii de puscarie”), protest pe care eu nu-l consider deloc inspirat (sa dai foc propriei carti, unei întregi editii, de fapt, mi se pare absurd, înfricosator si inutil, dar asta e doar parerea mea), mi-a fugit gândul la cartea lui Ian Sansom intitulata „Hârtia, o elegie”. În care am gasit urmatoarea reflectie a unui reputat editor: „Este un lucru minunat faptul ca astazi oricine poate publica o carte si este un lucru îngrozitor ca astazi oricine poate publica o carte”. Acest aparent paradox rezuma cât se poate de exact cum stau lucrurile la ora actuala în lume vizavi de industria cartii, de piata de carte. Iar un scriitor, Gabriel Zaid, afirma: „Cititul cartilor creste aritmetic, pe când scrierea cartilor creste exponential”. Da, apar tot mai multi autori care debuteaza pe cont propriu, având orgoliul de a-si vedea cartea tiparita în mod traditional, pe hârtie. Desigur, dintre ei foarte putini se dovedesc a fi talentati în mod real, grosul fiind alcatuit din diletanti si grafomani. De aceea, cu amara ironie, jurnalistul si scriitorul Jeremy Lewis nota într-un articol de-al sau: „Suntem cu totii scriitori în ziua de azi – având în fata ochilor o armata de bloggeri, jurnalisti amatori si autori pe cont propriu, eliberând zilnic milioane de cuvinte în blogosfera, oricine are senzatia ca scrisul a devenit o activitate atât de la îndemâna, încât cuvântul scriitor si-a pierdut orice semnificatie.” Adevarul este ca zeci de mii de astfel de „autori” ramân doar niste anonimi, la notorietatea internationala ajungând doar un mic numar (în jur de 50!, dupa un calcul al lui Mircea Cartarescu, el fiind, dintre scriitorii români, cel mai mult tradus si bine vândut). Grafomanii nu sunt buni la nimic, dimpotriva, ei fac rau pentru ca risipesc hârtia fara rost, iar fabricarea ei înseamna o multime de copaci doborâti. Un dezastru ecologic, adica. Astfel ca e de retinut aceasta fraza a lui Ian Sansom din cartea de la care am pornit, Hârtia, o elegie: „Cele mai vaste paduri nu sunt în Canada, în Rusia sau în bazinul amazonian, ci în librarii, în biblioteci si în depozitele din lumea întreaga a unor site-uri ca Amazon”. Dar cel mai important lucru, indiferent de suportul pe care este tiparita cartea, traditional sau electronic, este supravietuirea literaturii. De aceea ma bucur enorm când dau peste o carte buna, pe care o simt ca atare chiar din primele rânduri. Pentru ca fraza, stilul este cartea de vizita a unui scriitor autentic. Si am acum în fata, câteva fraze din recentul roman-eseu-parabola al lui Ion Fercu, „Ostaticul Umbrariei”, debordant ca imaginatie, plin de duhuri (si de duh), absurd, utopic, distopic, reflexiv si umoristic în egala masura, vorbind „despre nimic si despre totul”. „Suntem o specie tragica sau comedioasa, domnule? Cred ca nu ma însel spunându-ti domnule. Sunt nou în decor si înca nu m-am deprins cu decriparea genului siluetelor umbrelor.” „Singuratatea este uneori o pedeapsa, musca de-a dreptul din inima. Alteori este un lux. E bine sa folosesti singuratatea, dar e periculos sa te lasi folosit de ea. Dar, daca-mi permiti sa-ti spun, nu cred ca este moral sa ne plângem prea mult de singuratate”. „Barbatilor carora li se urca gloria la cap le puteai zamisli cele mai nastrusnice capcane ale manipularii.” „Pe mine, pentru pornirea asta de reformator, Dumnezeu ma va ierta, nu doar pentru ca asta e meseria lui, cum zicea un mare pacatos pamântean, ci pentru ca sunt sincer în nazuinta, chiar daca e posibil sa gresesc.”
Carmen Mihalache

Am adresat unor scriitori, poeti, dramaturgi, istorici si critici literari, profesori universitari, intrebarea: „De ce mai scrieti, într-o vreme în care nici macar scriitorii nu se (prea) citesc unii pe altii?” Raspunsurile sunt minunate…

”…Dracu te-a pus sa-l cauti insistent/ si sa-i dai ultima ta carte/ cu autograf?”

Dan Sandu, poet: „Sal’tare, Maître! Ce-ti veni, dragule, sa ma-«njuri» cu asemenea întrebare? Când aud de… ancheta jurnalistica ma gândesc cu groaza ca s-ar putea sa ma intâlnesc cu niscaiva nenorociti si Dincolo! Nu te speria, nu tu!… Asa ca prefer sa mai ard gazul p-acilea. Ma mai fac ca traiesc, ma mai fac ca respir, si-i amagesc pre unii si pre altii cum c-as fi vreun soi de condeier. Si, fiindca veni vorba, pot spune ca scriu mult, mai mult pe creier, de când hârtia s-a scumpit (adica, de la Facerea ei!). Mai mult rup, decât bag în carti… Mie, drept sa-ti spun, nu mi-a prea placut niciodata cum scriu! Si-i întreb, normal, pe criticii mei: «Nu vi se pare ca ma cam laudati, ca mie nu mi se pare deloc…!» În rest… «e multe de spus…!»
Am trimis, prin posta, acum vreo 30 de ani, «Balanta» lui Baiesu, la Bucuresti, unui prieten. Sfânta mare naivitate! S-a topit pe drum! Am repetat figura si cu cartile mele. Multe s-au «evaporat», nimerind la alti «adrisanti». M-am si bucurat! Daca scriitorii nu mai citesc (oare?!), macar lumea-ti mai citeste cartile si, poate, ti le si- «asculta!» Ai zice… un oaresce câstig! Uite-asa poti deveni celebru!
Glumim noi, dar «scroafa-i moarta-n cosar!». Lasa-ma, rogu-te, sa te ung la suflet c-un fel de raspuns, pripasit mai antat intr-un volum de insomnii: «Mai scrii mai scrii/ te mai ocupi cu din astea/ inclina capu-ntr-o parte/ (de câteva ori) / te priveste/ tâmp tu ai ramas tâmp na ca/ ma ia de nebun (poate chiar si de prost) / te stia om serios ca ai masina/ copii care învata bine un serviciu/ bunisor si erai apreciat de colectiv/ în sfârsit isi revine iti zâmbeste/ face eforturi sa te felicite da din / cap din nou si nu-i vine a crede/ necheaza si te bate pe umar/ si-n sânia lui interioara isi gândeste/ ca intr-o zi ai sa te faci totusi bine/ si te vei lasa de prostii/ dracu te-a pus sa-l cauti insistent/ si sa-i dai ultima ta carte/ cu autograf?».
Vezi bine… tu îmi cunosti povestea: numai prietenii ma ocolesc ca pe-o tunava adânca, atunci când le ies în cale cu bratele deschise! Si stii de ce? Pentru ca atunci, când scriu (si pentru ei!), simt «că ma seaca la inima!»”