Aflând despre inedita forma de protest a scriitorului Doru Kalmuski, apropo de cartea devenita troc în justitie (vezi si sarcastica reactie a lui Mircea Dinescu vizând „scribalaii de puscarie”), protest pe care eu nu-l consider deloc inspirat (sa dai foc propriei carti, unei întregi editii, de fapt, mi se pare absurd, înfricosator si inutil, dar asta e doar parerea mea), mi-a fugit gândul la cartea lui Ian Sansom intitulata „Hârtia, o elegie”. În care am gasit urmatoarea reflectie a unui reputat editor: „Este un lucru minunat faptul ca astazi oricine poate publica o carte si este un lucru îngrozitor ca astazi oricine poate publica o carte”. Acest aparent paradox rezuma cât se poate de exact cum stau lucrurile la ora actuala în lume vizavi de industria cartii, de piata de carte. Iar un scriitor, Gabriel Zaid, afirma: „Cititul cartilor creste aritmetic, pe când scrierea cartilor creste exponential”. Da, apar tot mai multi autori care debuteaza pe cont propriu, având orgoliul de a-si vedea cartea tiparita în mod traditional, pe hârtie. Desigur, dintre ei foarte putini se dovedesc a fi talentati în mod real, grosul fiind alcatuit din diletanti si grafomani. De aceea, cu amara ironie, jurnalistul si scriitorul Jeremy Lewis nota într-un articol de-al sau: „Suntem cu totii scriitori în ziua de azi – având în fata ochilor o armata de bloggeri, jurnalisti amatori si autori pe cont propriu, eliberând zilnic milioane de cuvinte în blogosfera, oricine are senzatia ca scrisul a devenit o activitate atât de la îndemâna, încât cuvântul scriitor si-a pierdut orice semnificatie.” Adevarul este ca zeci de mii de astfel de „autori” ramân doar niste anonimi, la notorietatea internationala ajungând doar un mic numar (în jur de 50!, dupa un calcul al lui Mircea Cartarescu, el fiind, dintre scriitorii români, cel mai mult tradus si bine vândut). Grafomanii nu sunt buni la nimic, dimpotriva, ei fac rau pentru ca risipesc hârtia fara rost, iar fabricarea ei înseamna o multime de copaci doborâti. Un dezastru ecologic, adica. Astfel ca e de retinut aceasta fraza a lui Ian Sansom din cartea de la care am pornit, Hârtia, o elegie: „Cele mai vaste paduri nu sunt în Canada, în Rusia sau în bazinul amazonian, ci în librarii, în biblioteci si în depozitele din lumea întreaga a unor site-uri ca Amazon”. Dar cel mai important lucru, indiferent de suportul pe care este tiparita cartea, traditional sau electronic, este supravietuirea literaturii. De aceea ma bucur enorm când dau peste o carte buna, pe care o simt ca atare chiar din primele rânduri. Pentru ca fraza, stilul este cartea de vizita a unui scriitor autentic. Si am acum în fata, câteva fraze din recentul roman-eseu-parabola al lui Ion Fercu, „Ostaticul Umbrariei”, debordant ca imaginatie, plin de duhuri (si de duh), absurd, utopic, distopic, reflexiv si umoristic în egala masura, vorbind „despre nimic si despre totul”. „Suntem o specie tragica sau comedioasa, domnule? Cred ca nu ma însel spunându-ti domnule. Sunt nou în decor si înca nu m-am deprins cu decriparea genului siluetelor umbrelor.” „Singuratatea este uneori o pedeapsa, musca de-a dreptul din inima. Alteori este un lux. E bine sa folosesti singuratatea, dar e periculos sa te lasi folosit de ea. Dar, daca-mi permiti sa-ti spun, nu cred ca este moral sa ne plângem prea mult de singuratate”. „Barbatilor carora li se urca gloria la cap le puteai zamisli cele mai nastrusnice capcane ale manipularii.” „Pe mine, pentru pornirea asta de reformator, Dumnezeu ma va ierta, nu doar pentru ca asta e meseria lui, cum zicea un mare pacatos pamântean, ci pentru ca sunt sincer în nazuinta, chiar daca e posibil sa gresesc.”
Carmen Mihalache
Bricolaje / Supravietuirea literaturii
