Acasă Blog Pagina 3447

Iluminat public modern, la Horgesti, cu bani europeni

    Din acest an, cei 5.000 de locuitori ai comunei Horgesti vor beneficia de o moderna si eficienta instalatie de iluminat public. Investitia s-a realizat cu fonduri obtinute prin Masura 322, accesata de GAL Colinele Tutovei, in cadrul PNDR.

    Suma totala a ajuns la circa 50.000 de euro, din care 38.953 euro reprezinta ajutor public nerambursabil, iar diferenta de 10.179 euro sunt cheltuieli neeligibile, suportate de catre comuna Horgesti.

    Astfel, s-a reusit inlocuirea iluminatului stradal existent, conventional, cu solutii de iluminat mult mai eficiente energetic. Mai exact, acum, locuitorii comunei au un sistem de iluminat public inovativ, cu panouri solare fotovoltaice, cu consum redus de energie. Practic, au fost instalati, pe o distanta de circa 2 kilometri, 21 de stâlpi de iluminat public, cu LED-uri cu consum redus de energie.

    „De aceasta investitie beneficiaza toti locuitorii comunei Horgesti, in jur de 5.000 de persoane. Traseul pe care s-a facut proiectul incepe cu drumul principal, lumineaza Primaria, merge pe drumul spre scoala, iar la celalalt capat al lucrarii avem biserica ortodoxa, un cunoscut monument istoric. Prin acest proiect, am finalizat programul de iluminare publica a tuturor strazilor din comuna Horgesti”, a declarat Ion Danca, primarul din Horgesti.

    Localitatea Horgesti este situata la sud de municipiul Bacau, pe malul stâng al Siretului, în apropierea fostei cetati dacice Tamasidava. Prima mentiune documentara a comunei dateaza din 1442. Ca obiective turistice, Horgestiul se mândreste cu cele trei biserici de lemn, construite in secolul XIX, dar si cu iazul cunoscut printre pasionati drept „raiul pescarilor de crap”.

    Banalizarea sexului

    Condamnarea celor sapte violatori de la Vaslui nu rezolva nimic; faptul ca s-a aplicat punctual legea nu inseamna ca, de exemplu, nu vor mai exista violuri sau ca numarul acestora o sa scada. E drept ca o sentinta are si un anumit caracter educativ, totusi, nu e suficient.

    Nu intr-o societate in care se considera absolut normal ca sexul sa fie un instrument de marketing (de câte ori nu ati auzit ca „sexul vinde”?). Putem sa ne indignam, sa protestam si sa semnam petitii in care sa cerem aplicarea legii; asta nu inseamna ca nu trebuie sa ne preocupe si partea de prevenire. Iar prevenirea este extrem de greu de realizat intr-o societate in care, din cauza excesului de stimuli de natura sexuala, asistam la o banalizare a sexului.

    „Accesul la pornografie este atât de facil încât tinerii copiaza comportamente din aceste filme in relatiile lor romantice in facultate sau liceu” – spune Vianney Dyèvre, seful Brigazii de Protectie a Minorilor din cadrul Politiei Judiciare pariziene, citat de Le Figaro.

    El atrage atentia asupra unui fenomen care ia amploare: violul intre minori, in special intre cei cu vârste cuprinse intre 12 si 18 ani.

    De cele mai multe ori, victima este supusa unui santaj pentru a ceda: este amenintata ca vor fi raspândite zvonuri cu privire la persoana sa. In acelasi timp, victimele violurilor au tendinta de a minimaliza actiunile agresorilor.

    „Mi s-a intâmplat sa aud o tânara fortata sa faca sex oral mai multor colegi de clasa spunând ca nu a fost cine stie ce, ca nu au obligat-o sa-i si sarute”, spune seful BPM. A saruta ar fi fost ceva gresit, pe când a presta un act sexual, nu si asta deoarece perceptia este distorsionata ca urmare a accesului facil la pornografie.

    Banalizarea sexului inseamna si ca adolescentii abuzati de colegi nu se mai gândesca sa reclame la politie. Sa nu ne imaginam ca, daca asa ceva se intâmpla in Franta, noi am fi scutiti de asa ceva.

    Daca veti deschide ochii o sa vedeti ca aceleasi lucruri se intâmpla si la noi; pentru ca la adolescentii de clasa a VIII-a sexul nu mai este un mister si pentru ca exista numeroase cazuri de violuri nedeclarate. Doar ca in România preferam sa ne facem ca nu observam.

    Baschet / Bacau Streetball Challenge

    Organizatia STEP România organizeaza sâmbata si duminica (23, 24 august) cea de-a V-a editie Bacau Strretball Challenge, eveniment ce se va desfasura in centrul municipiului Bacau (in fata hotelului Decebal), care va reuni la start 60 de echipe, insumând peste 200 de participanti din toate zonele tarii si din strainatate (Polonia, Bulgaria si R. Moldova).

    Bacau Streetball Challenge este cel mai important turneu de baschet din zona de est a tarii, iar la aceasta editie, pe lânga competitia propriu-zisa, se vor desfasura concursuri adresate publicului, face-painting, breakdance, tatuaje hena, baschet in scaun rulant si un concert.

    Handbal/ Amical CSSM Bacau-Politehnica Iasi: Victorie categorica

    La al doilea amical sustinut în fata propriilor suporteri, divizionara secunda CSSM Bacau a obtinut prima victorie acasa, depasind autoritar o viitoare colega de serie în esalonul al II-lea. Ieri la prânz, la Sala Sporturilor, echipa pregatita de Bogdan Voica s-a impus la scor în jocul de pregatire cu Politehnica Iasi: 41-29 (22-13).

    Handbalistii bacauani s-au aflat la conducere pe toata durata partidei si fiecare dintre ei si-a trecut numele pe lista marcatorilor. Cea mai mare diferenta de pe tabela s-a înregistrat în ultimele cinci minute (37-25 in min. 55), ecartul de 12 goluri fiind consemnat si în rezultatul final.

    Cele doua echipe se vor reîntâlni, la finalul acestei saptamâni, la Iasi, în ultima deplasare a CSSM-ului programata înainte de startul campionatului. În ultimul weekend din august (28-30), echipa bacauana va organiza Cupa Municipiului Bacau, dupa care se va da startul oficial în Divizia A 2015-2016 (6 septembrie). 

    CSSM Bacau: Freiwald, Bobeica, Tamas – Dumitriu (8), Juverdianu (5), Gal (5), Rata (5), Moisa (4), Uruianu (3), Guranescu (3), Câmpan (2), Cotinghiu (2), Ciubotariu (1), Popia (1), Lita (1), Acatrinei (1).

    Motoseni: „Prima investitie in infrastructura dupa 25 de ani!”

      La Motoseni, pe DJ 243 B, se lucreaza, iar oamenii se bucura ca, in sfârsit, se pune pietris, pentru ca dupa aceea sa se toarne asfalt.

      „Se bucura pentru ca e prima investitie in infrastructura dupa 25 de ani. Noi nu am avut nicio investitie, nici un metru de asfalt de la Revolutie incoace! S-au apucat de lucru de saptamâna trecuta si au facut 1,5 kilometri. Sper ca in doua luni sa termine balastarea. Constructorii au promis ca in octombrie vom avea si prima portiune asfaltata”, arata Corneliu Ghelase, primarul comunei Motoseni.

      Si Drumul Comunal (DC) 39 Chetreni – Motoseni este in lucru, finantarea fiind asigurata de Guvern prin Programul National de Dezvoltare Locala (PNDL). Edilul spera ca va obtine finantari si pe masurile europene. „Ar trebui sa reabilitam DC 40 Tepoaia – Gura Craiesti, pe care circula microbuzul care aduce copiii la scoala, si Chetreni – Sendresti.

      Ar mai fi si un segment de drum judetean, Stanisesti – Motoseni, dar nu pot fi facute toate odata, trebuie sa avem rabdare”, spune Corneliu Ghelase. Modernizarea DJ 243B Fântânele-Praja-Motoseni este finantata prin PNDL si cofinantata de Consiliul Judetean, valoarea totala a obiectivului fiind de 13.372.737 de lei.

      Tudor Stanciu s-a dus in galeria ziaristilor din Cer

        O frunte inalta si o memorie fantastica. O viata plina cu dulce si amar. Un om, pe care daca ti-l faceai prieten, stiai la cine poti apela. Si-a ascuns tot timpul sensibilitatea sub masca unui zâmbet circumspect, putin ironic, putin flegmatic.

        Stia sa te priveasca direct, dezarmant. A fost un fin psiholog si un bun jurnalist de investigatie. N-a stiut, sau n-a vrut, sa-si faca prieteni. L-am vazut plângând, râzând, dezamagit, increzator, si in ultima vreme… visator.

        Dar tot timpul nemultumit de starea lui si a lucrurilor din jur. A fost un ziarist incomod, apreciat, contestat, poate neinteles, tocmai datorita tenacitatii si perseverentei de a spune lucrurilor pe nume. Dumnezeu sa il odihneasca in pace!

        Cu masina pe scari

          Intre parcarea supermarketului Lidl si Augogara Bacau exista o cale de trecere pietonala, care permite cumparatorilor sa ajunga la autobuze fara sa mai inconjoare circa 200 de metri. Pentru a preveni accesul masinilor, trecerea este cu trepte. Acest lucru nu a impiedicat, insa, o soferita sa incerce, astazi, sa coboare pe scari cu masina.

          Un incident similar s-a petrecut si pe data de 15 aprilie:

          Codul Galben de furtuni a fost prelungit până miercuri după-amiază

            Administrația Națională de Meteorologie a prelungit până miercuri după-amiază Codul Galben de furtuni însă a restrâns la 30 de la 32 numărul județelor afectate.

            Potrivit meteorologilor, în intervalul 18 august, ora 9,10 — 19 august, ora 18,00, vor continua intervalele cu instabilitate atmosferică accentuată în zonele deluroase și montane, precum și în nord-vestul, centrul și local în estul țării. Astfel, temporar se vor semnala averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului și vor fi condiții de grindină.

            Ploile vor avea și caracter torențial, iar cantitățile de apă vor depăși local 20 l/mp și izolat, cu precădere în zona de munte, 40….50 l/mp.

            Județele aflate sub Cod Galben sunt Satu Mare, Maramureș, Suceava, Bihor, Sălaj, Bistrița-Năsăud, Cluj, Mureș, Harghita, Neamț, Arad, Hunedoara, Alba, Sibiu, Brașov, Covasna, Bacău, Vaslui, Galați, Vrancea, Caraș-Severin, Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Brăila, Tulcea și Ialomița.

            Meteorologii precizează că fenomene specifice instabilității atmosferice vor fi și în restul teritoriului, dar pe intervale mai scurte de timp.

            AGERPRES

            Soferi prinsi bauti la volan

              Poliţiştii băcăuani continuă acţiunile în trafic, acţionând pe principalele drumuri naţionale şi judeţene, pentru salvarea de vieţi şi creşterea gradului de siguranţă rutieră.

              Astfel, la data de 17 august a.c., poliţiştii din Oneşti au depistat un localnic de 18 ani, care conducea un autoturism pe strada A.I.Cuza, în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
              Tănărul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat şi a fost condus la unitatea medicală, unde I s-au prelevat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
              În cauză s-a întocmit dosar penal conform sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.

              Tot poliţiştii din Oneşti, au depistat, la data de 18 august a.c., în jurul orei 04.30, un oneştean de 55 de ani, care conducea un autoturism pe strada George Bacovia din localitate, în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
              Din verificările poliţiştilor a rezultat că bărbatul în cauză, pe fondul conducerii sub influenţa băuturilor alcoolice, a pierdut controlul vehiculului şi a intrat în coliziune cu două autoturisme ce se aflau parcate pe partea dreaptă a sensului său de mers.
              Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat concentraţia de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat şi a fost condus la Spitalul Oneşti, unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
              În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.

              La data de 17 august a.c., poliţiştii au depistat în trafic, pe D.J. 252B., din comuna Gioseni, un localnic de 20 de ani, care codnucea un autoturism fără a poseda pemis de conducerer pentru nicio categorie de vehicule.
              În urma verificărilor efectuate poliţiştii au mai stabilit că autoturismul în cauză era radiat din anul 2011.
              În cauza s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui autovehicul neînmatriculat.

              La data de 17 august a.c., în jurul orei 24.00, pe DN 2F, in interiorul localităţii Traian, poliţiştii au depistat în trafic, un bărbat de 28 de ani, din Bacău, care conducea un autoturism în timp ce avea o concentraţie de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat, rezultată în urma testării cu aparatul etilotest.
              Acesta a fost condus la Spitalul Judetean Bacău, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
              In cauză s-a intocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

              Adolescenta de 14 ani, lovita de o masina pe trecerea de pietoni

                La data de 17 august a.c., în jurul orei 10.30, poliţiştii au fost sesizaţi despre producerea unui accident rutier cu victimă, pe strada Bulevardul Unirii din municipiul Bacău.

                Din primele cercetări efectuate la faţa locului a rezultat că un bărbat de 29 de ani, din comuna Pînceşti, care conducea un autoturism pe Bulevardul Unirii, la trecerea pentru pietoni marcată si semnalizată corespunzator de la intersectia cu strada Nicu Enea, a surprins si accidentat o minoră de 14 ani, din judeţul Mureş, care s-a angajat in traversarea străzii regulamentar pe marcaj pietonal.

                Minora a fost transportată la Spitalul Judetean Bacău, pentru îngrijiri medicale.

                Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negative.

                În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

                Jazzmanul bacauan Sorin Zlat a lansat albumul „Endurance”

                Singurul european care a câstigat prestigiosul concurs de jazz „Jacksonville Jazz Piano Competitian 2015” din Florida, Statele Unite, un concurs cu o istorie de 30 de ani, jazzmanul bacauan Sorin Zlat, si-a lansat primul album, produs muzical intitulat „Endurance”.

                Sorin Zlat este absolvent al Colegiului National de Arta „George Apostu” Bacau, promotia 2008 si a devenit o figura semnificativa in lumea mondiala a jazzului, sustinând numeroase concerte in festivalurile de gen din strainatate.

                Proaspatul album al muzicianului bacauan cuprinde 11 piese, compozitii proprii si standarde de jazz reorchestrate interpretate in formula de trio (pian, contrabass si tobe), dar si in varianta de pian solo. CD-ul este produs de casa de discuri „A&A Records” si poate fi achizitionat din Librariile Carturesti, iar din septembrie va fi disponibil si in format electronic pe site-urile Amazon, Itunes, CdBaby etc.

                Piesele de pe album sunt dedicate persoanelor din familia lui Sorin, piesa „Roxane” fiind adresata surorii sale, care in 2011 a fost diagnosticata cu cancer. „Practic, am incercat sa povestesc prin muzica, in acest album, cele mai semnificative momente pe care le-am trait inca din copilarie, adolescenta, maturitate.

                18.08 jazzmanul bacauan sorin zlat -coperta album endurance-sorin zlat

                Fiecare piesa are povestea ei, dar in ansamblu ilustreaza o multitudine de sentimente, cum ar fi bucuria, tristetea, rezistenta, puterea de a lupta etc”, ne-a declarat Sorin Zlat. Jazzmanul ne-a dezvaluit o parte din planurile sale, printre care se numara si o serie de concerte ce urmeaza sa aiba loc in Bacau.

                „Pentru luna septembrie, sunt in discutii cu conducerea clubului Valhala dar si cu Filarmonica din Bacau, pentru ca imi doresc foarte mult sa sustin un concert in orasul meu natal”, a completat muzicianul bacauan.

                Coperta

                  19august

                  Si-au dorit o fetita, dar au primit trei!

                  Denisa, ocrotita de Ioana si Gheorghe Duta

                  – La mijlocul vietii, Ioana Duta si-a schimbat meseria, devenind din croitor, asistent maternal – Acum, nu mai face haine frumoase ci, impreuna cu sotul sau, oameni frumosi – „A fost ingerul meu pazitor”, spune Gheorghe Duta despre Dorina, prima lor fiica

                  Ioana Duta isi priveste fetele cu duiosie si mândrie: Diana, 16 ani, frumoasa, sfioasa, cu ochi adânci, si Denisa, 7 ani, vesela, peltica, un pic alintata. Nu sunt ale ei, dar e ca si cum ar fi! Ea le creste si toate reusitele lor sunt dovada ca ea insasi a reusit in rolul pe care si l-a asumat. Doamna Ioana are un fiu, mare acum, “realizat si la casa lui”, dar toata viata si-a dorit sa aiba si o fetita.

                  Lucra la fabrica de confectii ASCO, demolata intre timp, si vorbea mereu cu colegele despre asta. Intr-o zi, una dintre ele i-a spus ca ar putea sa creasca o fetita abandonata de parinti, ocrotita intr-un centru de plasament. Era in 1999. A batut la usa Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului, a aflat ca trebuie sa faca un curs, l-a facut si a ajuns asistent maternal profesionist.

                  “Sunt dintre primii asistenti din sistem, cred ca al treilea, marturiseste Ioana. Mi-am dorit o fetita, dar mi-a dat Dumnezeu trei. Prima pe care am crescut-o a fost Dorina, care acum e in Anglia. Un copil foarte bun. Pe Diana am luat acum patru ani, chiar in ziua de Sf. Dumitru. Si ea invata foarte bine. Pe Denisa o avem de un an si doua luni.” Dorina a urmat Facultatea de Marketing si munceste in Marea Britanie.

                  “Chiar daca a plecat, tinem legatura prin telefon. Când se intoarce in tara la noi vine, noi suntem familia ei, nu are pe altcineva. E copilul nostru, am crescut-o de la cinci ani si acum are 22”, spune Ioana cu patima, ca si cum ar putea sa i-o rapeasca cineva. Si in timp ce vorbim, copiii isi vad de treburile lor. Diana lucreaza la calculator si, din când in când, intoarce capul si ne zâmbeste dulce.

                  Denisa se invârte pe lânga noi, intra, iese, apoi nu mai rezista si se cuibareste lânga Ioana, lipindu-si obrazul de bratul ei: “Mami, mami, eu te iubesc!” Are sapte ani, dar inca nu merge la scoala. “Mai are de recuperat putin, dar nu-i bai, mergem la logoped si totul va fi bine”, spune Ioana Duta, mângâind parul mezinei.

                  “A fost ingerul meu pazitor!”

                  Denisa a avut un destin sinuos. Parasita de parinti, a fost luata in plasament de niste profesori, care apoi au renuntat la ea deoarece au decis sa plece in strainatate. La putin timp dupa ce Denisa a ajuns la sotii Duta, au telefonat si au cerut-o, insa dupa o saptamâna au sunat, iarasi, ca sa o ia. “Ne-au luat-o, ne-au dat-o, nu am inteles ce s-a intâmplat.

                  Important e ca s-a intors la noi”, spune Ioana. Brusc, Denisa intrerupe povestea si fuge la usa: “Tati, a venit tati!” Gheorghe Duta e pensionat medical, dar e tot numai zâmbet când isi vede fetele: Denisa, Diana, Ioana. A suportat o operatie foarte grea la colon si a stat trei luni internat: “Dorina a fost ingerul meu pazitor. Venea in fiecare zi la spital!” Amintindu-si necazul, sotiei aproape ca ii dau lacrimile, dar isi indreapta umerii si povesteste: “Dorina nu invata foarte bine atunci. Deodata s-a schimbat, a facut un salt si diriginta m-a intrebat ce s-a intâmplat. Nu stiu, zic, intrebati-o pe ea. Stiti ce i-a raspuns? «Taticul meu este foarte bolnav, e in spital si eu vreau sa invat bine ca sa se bucure si sa se faca sanatos». Spuneti, cum sa nu te impresioneze?”

                  Isi aminteste si cât a suferit fetita când un dascal a spus in fata clasei: “Cu tine vorbesc separat, tu esti de la Protectia Copilului!” Cu multi ani in urma, “profesorii nu erau asa de atenti, nici nu stiau sa se poarte in astfel de situatii”, afirma Ioana. “Suntem o familie fericita si implinita. Când copiii sunt in tabara, casa pare goala, trista. Iti vine sa pleci. Cu ei, suntem mereu ocupati si ne simtim mai tineri”, marturiseste Gheorghe Duta. Fetele povestesc ce au facut la scoala si la gradinita, ce a spus “doamna”, ce note au luat, ce pozne au mai facut colegii, iar parintii le asculta si le sfatuiesc.

                  “Ne asezam toti in jurul mesei si ne bucuram impreuna de ce avem. Ce poate fi mai frumos?” Pas cu pas, clipa de clipa alaturi de copii, de grijile lor, nici nu stiu când trec anii. Sotii Duta nu concep altfel de viata: “Sa fim sanatosi si sa le crestem pe fete cât vom trai si cât va vrea Dumnezeu, atât ne dorim!”

                  Explicatie 1. Mama si fiica, impreuna, pentru totdeauna/foto: Silvia P.
                  Explicatie 2: Ioana si Gheorghe Duta o vor ocroti, toata viata, pe Denisa/foto: Silvia P.

                  Primariile “nedreptatite” au primit bani de investitii

                    – judetului Bacau i s-au alocat peste 35 de milioane de lei – banii vor merge, sustin edilii, catre investitiile urgente si facturile restante

                    Primariile care au primit mai putini bani in 2015 decât in 2014 s-au simtit nedreptatite. Formula aplicata de Guvern, in ianuarie, a fost una noua: in functie de populatie, s-a stabilit suma minima necesara functionarii unitatilor administrativ teritoriale (UAT), apoi s-a calculat necesarul ca fiind diferenta dintre aceasta suma si venitul realizat de comune/orase din taxe si impozite in 2013.

                    Dupa ce primarii comunelor mari, care au primit mai putin decât in 2014 sau nimic (caci aveau venituri proprii peste suma necesara functionarii) au adus critici severe acestei formule, guvernantii au promis ca vor repara greseala. Lucru care s-a si intâmplat: Guvernul a facut o rectificare de buget prin care a repartizat bani doar UAT-urilor “nedreptatite”. Judetul Bacau a primit 35.152.000 lei: 547.000 de lei din impozitul pe venit si 34.605.000 lei, cote din TVA. S-au repartizat sume variate, in functie de diferenta fata 2014, de la câteva zeci de mii la câteva sute de mii de lei. Intre cele care in ianuarie 2014 nu au primit niciun leu se numara si Letea Veche.

                    “La inceput de an s-au impartit banii pe baza unor criterii care ne-au dezavantajat. In general, comunele mici au primit bani mai multi”, arata Petru Dochiei, primarul comunei Letea Veche. Banii alocati la rectificare vor merge catre investitii si catre constructorii cu lucrari neplatite: “Am primit aproape 12 miliarde de lei vechi si suntem foarte multumiti. Vom scapa de niste restante si mai demaram câteva lucrari in comuna. Vrem sa facem o canalizare pe strazile care nu au fost prinse in proiectul ISPA, circa 2 km, si sa betonam santurile din satul Letea Veche.”

                    “Toata averea se duce pe drumuri”

                    Comuna Asau a primit, in ianuarie, “cu 420.000 de lei mai putin decât in 2014, apoi ne-au promis ca se remediaza situatia”, explica primarul Constantin Radulescu. La rectificare, Asaului i s-a alocat o suma importanta: 960.000 de lei (9,6 miliarde de lei vechi).

                    “Ce sa spun, nu ne-am asteptat! Mare parte din bani vor merge la drumuri. Trebuie sa plombam un tronson de 4 km pe drumul Asau-Apa Asau si sa reabilitam 4,5 km intre Gemenea Lunga si Brigada, care trebuie nivelat, reprofilat, pentru ca e traseu forestier si a fost distrus de camioanele cu lemne. Ne termina transportul forestier, toata averea noastra se duce pe drumuri”, declara Constantin Radulescu. E bucuros, totusi, ca aprimit bani si ca, in plus, se fac gabioane pe Trotus si Apa Asau, acolo unde au fost inundatii in 2005 si 2010. Si comunei Poduri i s-a repartizat o suma importanta la rectificare.

                    “Am primit peste 10 miliarde de lei vechi. Cel mai important pentru noi este sa construim grupuri sanitare la Scoala Poduri, unde cei 500 de elevi folosesc WC-ul din curte, ca in secolul XIX”, declara Diana Albu, viceprimar. Exista un deviz din 2008, in valoare de 10 miliarde de lei vechi, dar cladirea din acel proiect are doua nivele: la parter – toalete, la etaj – sala de conferinte si biblioteca.

                    “Noi nu vrem sa cheltuim toti banii, vrem sa facem doar parterul, pentru ca acesta e important, acum. Autorizatiile de functionare a scolilor se dau din ce in ce mai greu. Vrem, de asemenea, sa mai reabilitam niste drumuri. Acestea sunt cele doua mari tinte. Voi face propuneri in prima sedinta a CL Poduri si cred ca toti consilierii vor fi de acord, pentru ca toata lumea vrea drumuri si conditii mai bune pentru copii!”

                    Avertismente pentru alesi. „CL Bacau e singurul care poate sa decida!”

                      Deputatul Cosmin Necula (foto), presedintele municipalei PSD Bacau, a organizat, luni, o conferinta de presa ale carei teme au vizat activitatea Executivului si a Consiliului Local (CL). Din informatiile sale, Primaria Bacau ar fi renuntat deja la exercitarea dreptului de preemptiune pentru cumpararea Casei Cancicov, fara ca aceasta decizie sa fie dezbatuta si votata in CL Bacau.

                      „Daca s-a intâmplat acest lucru, s-a infrânt clar principiul prin care CL Bacau, in plenul sau, e singurul in masura sa decida cu privire la oportunitatea exercitarii dreptului de preemptiune”, a afirmat Necula. El a solicitat primarului Romeo Stavarache ca, in temeiul Legii 544, sa-l informeze daca s-au efectuat demersuri cu privire la schimbarea situatiei juridice a Casei Cancicov, daca s-au efectuat demersuri cu privire la exercitarea dreptului de preemptiune, daca s-a purtat corespondenta cu mostenitorii acestui imobil si cu Directia Judeteana de Cultura, care a fost corespondenta si care au fost raspunsurile.

                      „Daca ar fi fost un demers politicianist as fi asteptat sedinta CL Bacau, unde se prefigureaza inexistenta unui proiect de hotarâre cu privire la exercitarea dreptului de preemptiune si nu as fi sesizat, prin intermediul dumneavoastra, faptul ca singurul in masura sa se pronunte e CL Bacau, si nu primarul”, a declarat Necula, adaugând ca ar prefera ca aceasta infractiune, „abuzul in serviciu”, sa nu existe. Am incercat sa ne informam direct de la sursa si am aflat ca banuiala deputatului Necula avea temei.

                      Raspunsul Primariei Bacau: „Nu” categoric

                      „Am primit de la Directia Judeteana pentru Cultura o solicitare privind exercitarea dreptului de preemptiune si am dat un raspuns care se bazeaza pe precizarea ANI privind existenta conflictului de interese”, a declarat viceprimarul Radu Ababei.

                      Asadar, raspunsul a fost “NU”, Primaria Bacau nu isi va exercita acest drept din cauza ca reprezentantii PNL in CL Bacau se afla in conflict de interese si nu pot vota. Mai mult, “noi, reprezentantii Executivului, nu aveam posibilitatea de a initia un astfel de proiect deoarece am fi fost acuzati si de tentativa de conflict de interese”, a afirmat viceprimarul. Planul urbanistic al Bacaului a fost doilea subiect al conferintei de presa.

                      „Daca CL Bacau va accepta ca pe Aleea Parcului sa se dea liber la construirea de imobile vom continua aceeasi politica de sufocare a Bacaului”, a afirmat deputatul. El a precizat ca CL Bacau are dreptul de a respinge planul urbanistic fara a motiva si de a stabili daca o constructie e sau nu e oportuna. Necula ii avertizeaza pe alesi ca acest proiect ar putea fi un precedent: „E mai important sa avem spatii verzi si locuri de joaca decât un bloc intre blocuri. Acesta va fi doar inceputul. Mai sunt spatii (…) intre blocuri care ar putea fi ocupate de constructii!”

                      Scandal in Corbasca. Uite scoala, nu e scoala!

                        Parintii din satul Scarisoara, comuna Corbasca, nu vor sa-si schimbe copiii la alta scoala, in Marvila, dar primarul a luat deja decizia: pentru a se invata intr-un singur schimb, elevii vor fi mutati.

                        Mai multi parinti din satul Scarisoara, comuna Corbasca, au trimis primarului din comuna o scrisoare deschisa (cu peste 50 de semnaturi) prin care isi arata nemultumirea fata de o decizie luata in Consiliul Local si care ii vizeaza pe propriii lor copii. Concret, autoritatile locale au hotarât ca toti elevii de gimnaziu din satul Scarisoara sa fie mutati in scoala din satul Marvila, iar cei mici, de la invatamântul primar, sa faca rocada, adica sa plece ei spre Scarisoara din scoala de la Marvila. O rocada care a stârnit multe controverse, dar si mai multe discutii printre parintii copiilor. „Nu ne inchideti scoala!”, este apelul disperat al satenilor din Scarisoara.

                        „Scoala e oglinda satului”

                        „Suntem toti o voce. Vorbim la unison, pentru ca nemultumirea noastra este foarte mare. Nu vrem sa ne lasam copiii la alta scoala, in conditiile in care si satul nostru are scoala. Aici am invatat si noi, parintii lor, si nu intelegem de ce copiii nostri trebuie sa fie mutati?”, se intreaba parintii din satul Scarisoara, scandalizati. Scoala de aici, mai spun ei, e mare, frumoasa, intretinuta, chiar daca are peste 40 de ani. Ei sunt revoltati mai ales pentru faptul ca Scoala Marvila este cu mult mai inferioara si cu elevi mai putini. Mai mult, de acolo au plecat peste 30 de elevi spre comuna Pâncesti, alaturata, tocmai din cauza conditiilor, dar si a unor scandaluri din trecut intre cadrele didactice de acolo. „De ce sa ne duca elevii nostri acolo? Asta nu intelegem noi! Si de ce s-au luat decizii fara sa ne consulte si pe noi. Scoala noastra e oglinda satului, nu vrem sa fie inchisa”, au mai spus satenii din Scarisoara.

                        Decizia autoritatilor locale e ferma

                        La Primaria Corbasca nemultumirile parintilor din Scarisoara sunt cunoscute. Ba, mai mult, in ultima sedinta de Consiliu Local s-a vorbit, din nou, despre aceasta problema. Nu e vorba de inchiderea scolii, ci de o realocare a copiilor care invata in invatamântul primar si in cel gimnazial.

                        „Noi zicem ca am luat cea mai buna decizie si in favoarea copiilor. Scoala din Marvila este mult mai buna, acolo este si teren de sport, si cabinet de informatica. In plus, ceea ce este foarte important, cu aceasta rocada reusim ca atât in Marvila, cât si in Scarisoara, sa se poata invata numai in schimbul unu, adica de dimineata. Inainte, in Scarisoara, copiii de gimnaziu invatau dupa-amiaza si nu dadeau deloc randament. Nu uitati ca vorbim de copii care isi ajuta parintii la treburile gospodaresti.”
                        Vasilica Ciobotaru, primarul comunei Corbasca (foto)

                        Asadar, decizia Primariei Corbasca a fost urmatoarea: toti copiii din invatamântul primar vor invata la Scoala din Scarisoara, iar cei din invatamântul gimnazial, la Scoala din Marvila. Intre cele doua sate sunt doar 3 kilometri, iar transportul elevilor se va face cu cele doua microbuze scolare aflate in parcul auto al primariei. In plus, odata cu aceasta decizie, vor veni inapoi si cei 30 de elevi care au ales, pâna anul trecut, sa invete in comuna Pâncesti.

                        „Asta a fost solutia ideala. Si asa populatia scolara este in scadere dramatica. In maximum doi ani vom muta toti copiii in scoala din centrul comunei. Si cadrele didactice sunt de acord cu aceasta decizie, mai ales ca se va invata numai dimineata. La elevi ne-am gândit in primul rând când am luat hotarârea. Avem si microbuze scolare, nu vad unde ar fi probleme. Poate ca e mai bine sa mai am discutii si cu parintii, sa-i conving ca decizia este numai in favoarea copiilor lor”, a mai spus primarul comunei Corbasca, Vasilica Ciobotaru. Decizia finala va fi insa data de Inspectoratul Scolar Judetean Bacau, unde a fost prezentata intreaga situatie. Institutia va trebui sa dea solutia cea mai buna in tot acest scandal. „Asteptam raspunsul. Ce decide ISJ Bacau vom respecta si noi”, a conchis edilul din Corbasca.

                        Dusuri reci pentru chiriasii ANL

                          – neplata facturilor la intretinere de catre rau-platnici, i-a lasat fara apa calda pe chiriasii din cartierul ANL Bucegi

                          Chiriasii din blocurile ANL Bucegi si Fagaras au parte de dusuri reci de aproximativ o luna de zile. Initial, ei au crezut ca apa calda a fost oprita din motive tehnice, insa, când au vazut sa situatia se prelungeste, au inceput sa se adreseze Asociatiei ANL Bucegi, pentru a obtine lamuriri.

                          Aici, lucrurile au fost cât se poate de transante: gazele naturale au fost sistate pâna la achitarea debitelor. „Blocurile ANL au centrala proprie la subsol, iar acestea functioneaza pe baza de gaze naturale. Urmare a neachitarii facturilor la intretinere si implicit a neachitarii obligatiilor fata de furnizorul de gaze naturale, de catre rau – platnici, E.ON a luat decizia de a intrerupe furnizarea pentru blocurile care au datorii foarte mari”, declara Bogdan Bordeianu, presedintele Asociatiei ANL Bucegi.

                          El spune ca a avut o serie de discutii cu reprezentantii E.ON Gaz cu scopul de a gasi o modalitate de esalonare a datoriilor, insa, furnizorul de gaze naturale a fost ferm pe pozitii. „Sunt scari de bloc care au datorii de 300 – 400 de milioane de lei vechi. In aceste conditii, cu greu puteam ajunge la o intelegere cu E.ON Gaz. Am venit apoi cu propunerea ca acolo unde chiriasii platesc mai mult de jumatate din datorii, sa fie reluata furnizarea de gaze naturale, respectiv, de agent termic.

                          Lumea a inteles care este situatia, iar cei care si-au dorit sa aiba apa calda la robinet, au venit sa plateasca. Este vorba despre chiriasii din blocul Fagaras 4 B care aveau o datorie de 113 milioane lei si de cei care locuiesc in Narciselor 2 bis, care acumulasera o datorie de 300 milioane de lei si au achitat deja jumatate din suma. Diferenta de bani a fost esalonata pe doua luni. Oamenii la care am facut referire beneficiaza acum de apa calda”, spune Bordeianu.

                          Printre marii debitori se numara si chiriasii din blocul nr. 138A care figureaza in fisa de la intretinere cu o datorie de 475 milioane de lei vechi, locatarii din blocul 140A/B care au de platit 309 milioane de lei, iar lista continua. Datoriile mari ii sperie pe chiriasii care se stiu la zi cu plata intretinerii.

                          „Din câte am inteles, sumele la nivel de scara sunt foarte mari si sincera sa fiu nu stiu când vor plati vecinii mei banii acestia. Eu fac un efort financiar luna de luna ca sa tin sub control cheltuielile cu intretinerea si iata ca am de suferit din cauza vecinilor rau platnici. Vara mai strângi din dinti si faci un dus rece, insa, din septembrie ni se intorc copiii acasa din vacanta petrecuta la bunici si atunci va fi crunt. O sa ne spalam la lighean pâna când lumea va intelege ca trebuie sa plateasca tot ceea ce consuma”, spune Alexandra Vintila, chirias. Probleme mari in cartier ridica si chiriasii care locuiesc in blocurile noi de pe strada Fagaras, acolo unde, majoritatea au o situatie financiara precara.

                          Helegiu: Mort dupa o bataie la bar. Victima si suspectul erau in conflict de zece ani

                            – cearta dintre ei s-a iscat de pe vremea când erau in Italia n s-au revazut dupa zece ani si s-au luat la bataie

                            Trufandale pe tarabe: galbiorii de munte

                            Seceta le-a stricat afacerile si culegatorilor din flora spontana. Prin piete, abia daca zaresti o data pe la doua – trei la saptamâni câte un culegator de prin padurile de la munte. Iar, când apare, e o adevarata comoara pentru gospodine. Am intâlnit zilele trecute un astfel de comerciant ambulant prin Piata Sud. Isi etalase strategic o gramada generoasa de ciuperci din specia denumita popular Galbiori (Cantharellus cibarius) sau Bureti galbeni.

                            Nuantele stridente, vii, ale apetisantilor galbiori nu aveau cum sa nu-ti atraga atentia, mai ales daca esti un fan al retetelor cu galbiori carnosi si usor „piperati” cu miros si gust ca de caisa. Ciprian, de 35 de ani, e din Berzunti si de la trei ani culege ciuperci. Le stie ca pe propriile buzunare. Spune ca a fost plecat vreo câtiva ani prin Italia, ca muzician.

                            Le cânta la acordeon strainilor, pe strada. Câstiga bani frumosi, zice el, vreo 40-50 de euro, de dimineata pâna seara. Dar, cu caldura asta, n-au mai mers treburile. A venit in tara, unde zice ca nu prea e de trait. A avut norocul sa gaseasca, adânc, in padurile de la munte, câteva sacose pline de galbiori. Si-a adus la oras si fetita de 11 ani, Andreea, sa-l ajute cu marfa.

                            „Nu prea se mai gasesc, pentru ca nu a plouat si nu au crescut. De aia se culeg greu, pentru ca le gasesti una acolo, alta acolo. Cine stie cumpara, cred ca am dat vreo 20-30 de kilograme pâna acum. Si mai am”, spune tânarul culegator. Pretul este unul prohibitiv, de asteptat, data fiind seceta cumplita din aceasta perioada: 15 lei kilogramul. Si sunt multi care platesc pretul acesta. „Sunt foart gustosi. Afara, sunt mult mai apreciati. Se cumpara si cu 30-50 de euro kilogramul”, povesteste un târgovet care parea interesat de gramada galbena.

                            „Piciorul caprei se numesc in zona noastra. Sunt foarte gustosi. Se spala, se fierb in apa cu putin ulei, toci si o ceapa, apoi un pic de usturoi, la urma. Deosebit. Lasi carnea pentru asta”, ma incredinteaza o gospodina mai in vârsta. Lumea din piata se plimba, se opreste in fata gramezii galbene, atinge buretii (unii ii si adulmeca, rememorând amintirile din copilarie) si isi continua drumul printre tarabe cautând variante mai ieftine pentru un prânz copios.

                            Profitul Aerostar a luat inaltime in primul semestru al anului

                            Compania Aerostar Bacau a contabilizat, la finalul primului semestru al anului, un profit net de peste 33 de milioane de lei, care este cu 77% mai mare dect cel obtinut la aceeasi data a anului 2014. Realizarea are la baza cifre de afaceri care a fost cu aproape 32% mai mare si a ajuns la aproape 147 de milioane de lei, obtinerea unor venituri totale de peste 164 de milioane de lei (cu peste 29% mai mari ca in 2014) si incadrarea in cheltuieli de numai 125 de milioane de lei (mai mari cu numai 15% fata de semestrul intâi al anului trecut).

                            Evolutiile si tendintele generale din aceasta perioada pe piata aeronautica respecta profilul conturat inca din 2014: continuarea cresterii in domeniul industriei aeronautice comerciale, insotita de masuri majore de ajustari, consolidari, fuzionari si reorganizari de afaceri atât in domeniul aviatiei, cât si in domeniul industriei de aparare.

                            „Piata – se arata in Raportul Aerostar pentru Semestrul I al anului – este dominata de cei doi mari jucatori globali, Airbus si Boeing. Se constata transformarile lanturilor de furnizare, consolidarea lor tot mai puternica, in timp ce subfurnizorii trebuie sa realizeze investitii tot mai mari pentru a putea merge mai departe. O provocare care continua este asigurarea de preturi competitive, de la fabricantul original de echipamente la subfurnizorii de nivel inferior. Se prefigureaza ca in lanturile de furnizare vor fi concurenti mai putini dar mai puternici.

                            Companiile de succes din domeniul apararii au adoptat actiuni de reducere a risipei si a ineficientei, precum si masuri de adaptare specifice.”Aerostar a continuat aceleasi linii de afaceri conform misiunii, strategiei si directiilor de dezvoltare deja prezentate: Fabricatia de produse aeronautice, Mentenanta de avioane comerciale si Fabricatia de sisteme aero si terestre pentru aparare, productie si integrari. Dar, compania a continuat pozitionarea sa de vârf pe piata din România si din Europa Centrala.

                            ULTIMELE ȘTIRI